A fost exmatriculat din liceu deoarece a fost prins ca fuma in WC, Nu i s-a permis sa se inscrie la Academia de Arte Plastice (la pictura) Acestea ar fi unele din cauzele pentru care A DEVENIT POLITICIAN Cunoasteti ce a urmat…
Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român.
Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației lui Brâncuși.
Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit.
La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente.
Atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.
Şedinţa Academiei Române a Republicii Populare Române din 7 martie 1951 privitoare la Constantin Brâncuşi
Un proces verbal al unei ședințe din 1951 a Secțiunii de Stiința Limbii Literatură și Arte s-a transformat într-un un document de istorie întunecată. Academicieni și intelectuali români de prima mînă,universitari cu greutate și pretenții participă la unul dintre cele mai anticulturale momente din istoria Academiei Romane: o dezbatere legată de opera lui Constantin Brancusi.
Ea a avut loc în urma ofertei sculptorului român de a lăsa moșternire statului roman circa 200 de lucrari și atelierul sau din Impasse Ronsin no.10.
Academcienii și unii intelectuali români dirijati de comunisti au respins oferta lui Brancusi și astfel o impoartantă parte a moștenirii acestui artist genial a ajuns în proprietatea statului francez.
Ce a putut face politica din academicieni, din Academie și din arte,vedem abia acum,cînd “omul nou” s-a făcut praf iar “viitorul luminos” din anii comunismului s-a întunecat demult. (autor: Irina Răuț, sursa: Cotidianul. ro)
Proces verbal Nr. 10 al sedinței din 7 martie 1951
Ședința este prezidată de tov. Acad. M. Sadoveanu
Participă: Acad. Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G. Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu și tov. Geo Bogza, Prof. Al. Graur, Prof. I. Jalea, I. Panaitescu-Parpessicius și K.H. Zambaccian.
Și-au scuzat absența tov. Acad. Gala Galaction și tov. Lucian Grigorescu.
Se citeste procesul-verbal al ședinței din 28 Februarie a.c., care se aprobă.
Tov. Acad. I.Iordan depune raportul de activitate pe luna Februarie 1951 al Institutului de Lingvistică și tov. Acad.G.Oprescu depune procesul-verbal al ședinței din 1 Martie a.c a Institutului de Istoria Artei.
Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuși, prezentând și numeroase planșe și publicații cu reproduceri din Brâncuși.
Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărții lui Sobolev “Teoria leninistă a reflectării și artă” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea amintește că citase pe Paciurea și Brâncuși ca exemple de formalism în sculptură la noi.
Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism si formalismul extrem, cazul Brâncuși trebuie să fie discutat pentru că ridică probleme importante.
Tov. Acad. Călinescu, ia notă asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte.
D-sa clarifica notiunea de realism , in sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografica a ei, asa cum e înteles în mod stângiat.
D-sa încheie arătând inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuși.
Tov. Acad Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante.
D-sa arată datele si faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari sperante în prima parte a activitatiilor sale, dar care, sub influenta unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indifenitul si a cubismului, speculând prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu, precizează că tov.Jalea a intentionat prin comunicarea D-sale sa reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuși.
Tov. Prof. Graur este impotriva acceptarii în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă.
D-sa cere ca în secțiune să se discute pe viitor probleme rezolvate si publicate de autorul comunicării și propuse spre discutare Secțiunii.
Tov. K. Zambaccian și Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea arată că ”himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităților de atunci și că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numară acela al lui Tolstoi.
Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuții interesante și de a fi deschis probleme de o semnificație deosebită.
D-sa anunță că, în ședința viitoare își propune să precizeze câteva nuanțe asupra formalismului în artă.
” Ţăranii români ştiu de la mic şi până la mare ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbe, în datinile şi în doctrina străbunilor – ca şi în filosofia naturalităţii.”
– Constantin Brâncuşi –
Constantin Brâncuși (n.19 februarie 1876, Hobita, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris), a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
A primit in 1903 prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila , care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.
Acest bust a fost comandat de un consiliu format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul.
Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților.
Înfuriat , Brâncuși a ple cat din sala de ședințe , fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Mai târziu Brâncuși a comentat acest incident astfel:
“Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor.”
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor.
După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual.
În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Din 1963 până azi au apărut în toate părțile lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” ( Jean Cassou) .
În 1937 cunoscutul sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Brâncuși spunea:
„Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 