CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ziua de 18 decembrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

18 decembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1835 : Impăratul Rusiei  aprobă decizia Senatului de a întemeia pe lîngă cele 6 judeţe existente în Basarabia ţaristă (Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Leova şi Akkerman), încă două: Orhei şi Soroca (din părţi ale judeţelor Hotin, Iaşi şi Orhei, celui din urmă schimbîndu-i-se denumirea în Chişinău).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru basarabia map administrative 1835

 

 

 

 

Administraţiei speciale a oraşului Ismail (Izmailskoe Gradonacealstvo) i-au fost subordonate cîteva sate situate între lacurile Chitai şi Sasic.

Târgurile Orhei şi Soroca, devenind centre judeţene, sunt declarate oraşe.

Administraţia judeţului Leova a fost trecută în târgul Frumoasa, căruia i s-a schimbat denumirea în Cahul, la fel şi judeţului modificîndu-i-se denumirea în Cahul.

 

 

 

 

 

1846: A murit Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet român, mitropolit al Moldovei.

S-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său care era bolnav. Protectorul său a fost Iacob Stamate, episcopul Hușilor, care-l recomandă Mitropolitului Leon și astfel ajunge la vârsta de 21 de ani egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Cum protectorul său Iacob ajunge in funcția de mitropolit, Veniamin este ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani.funcție se ocupă de îmbunătățirea școlilor și bisericilor(ex.actuala biserică din satul Ulmi comuna Belcești, jud.Iași, construită cu sprijinul său).

În 1803, după moartea lui Iacob Stamate,s-a ridicat pe scaunul Mitropoliei. reuşind să-l convingă pe domnitorul Alexandru Moruzi să dea hrisovul din 24 mai 1803, care cuprindea următoarele dispoziții:

 

  • Se instituie pentru conducerea școlilor, o eforie compusă din mitropolit și doi boieri mari;

  • Se înființează 6 școli românești județeene în principalele orașe ale Moldovei;

  • Școlile sunt deschise deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor, iar pentru copiii lipsiți de mijloace se instituie un număr de burse;

  • Pe lângă taxa de 4 lei, percepută de la preoți, pentru întreținerea școlilor, se va lua și din visteria țării o sumă însemnată.

În acelaşi an se înființează Seminarul Teologic de la Iași.

În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, care, mai târziu, avea să fie refăcută de unul dintre urmașii săi, Iosif Naniescu. Numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor.

De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Foto: Veniamin Costache (n. 20 decembrie 1768, Roșiești, județul Vaslui – d. 18 decembrie 1846, mănăstirea Slatina, județul Suceava)

 

 

Mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). A fost silit să demisioneze la intrarea rușilor în Moldova,și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. În timpul Eteriei este și el nevoit să plece la Chişinău

Se retrage în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.

 

 

 

 

 

1865: Se încheie la Bucureşti in  România, Convenţia româno-sîrbă privind reglementarea serviciului telegrafic.

 

 

 

 

 

 

 

 

1870: În România, începe să guverneze intre  18 decembrie 1870 – 11 martie 1871, cabinetul liberal prezidat de Ion Ghica.

 

 

 

 

 

1874: S-a nascut Radu D. Rosetti, poet şi epigramist român, fiul publicistului Dimitrie R. Rosetti; (d.1964).

 

 

 

 

 

 

1899: A murit  Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător român, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu.

 

 

 

 

 

Bonifaciu Florescu

 

 

 

 

 

 

Bonifaciu Florescu (n.14 mai 1848, Budapesta), era fiul nelegitim al lui N. Bălcescu și al Alexandrinei (Luxița) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu.Floreștii au ascuns adevărul, asupra legăturii fiicei lor, în timp ce Bălcescu a  recunoscut paternitatea copilului.

Bonifaciu a absolvit liceul „Louis le Grand” din Paris (bacalaureatul in 1868) si a fost licenţiat al Facultatii de Litere a Academiei din Rennes (1872).

A reusit prin concurs să ocupe postul de profesor  la catedra de istorie universala critica, a Facultatii de Litere a Universitatii din Iasi (1873),dar e eliberat din funcţie de Titu Maiorescu dupa un an si transferat la Liceul „Sf. Sava” din Bucuresti, ca profesor de istorie.

Preda aici, la liceul „Mihai Viteazul”, la Liceul Militar si la Seminarul „Sf. Nifon”, limba  franceza.

Antijunimist, detractor al lui T. Maiorescu si Eminescu, e atacat de acesta din urma  in poezia „Epistola deschisa homunculului Bonifaciu” (1876).

Membru al Partidului Liberal, a fost prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu. A colaborat cu  aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu).

A condus publicatia „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. De asemenea a colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” etc.

În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare”.

 

 

 

 

 

 

1915: S-a nascut  Vintilă Horia (Horia Caftangioglu), scriitor român din exil, autor al romanului “Dieu est né en exil”, pentru care a primit premiul Goncourt în 1960 („Mai sus de miazănoapte”); (d. 4 aprilie 1992 la Villalba, în Spania).

În februarie 1946 a fost  condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania.

 

 

 

 

 

 

1917: Are loc  Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului.

 

 

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti

Harta etnică a Românilor din Transnistria

 

 

 Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului, a avut loc la putin timp dupa  Congresul Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, în timpul căruia  care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată câte o rezoluție.

Pritor la  chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească;

În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova.

Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei. Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol a discutatat  ideea unirii regiunilor românești din stînga Nistrului cu Basarabia.

 

 

 

 

1917: A murit (la Tokyo) Nicolae Dimitrie Xenopol, poet, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal, fratele istoricului A. D. Xenopol .

A fost şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia;(n. 1858)

 

 

 

 

 

 1918: In România, la Bucureşti,  se constituie  Partidul Ţărănesc sub conducerea învăţătorului Ion Mihalache (din Topoveni, jud.Argeş).

 

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

Foto: Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni, Argeş — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici), a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc.

În următorii ani, Partidul Ţărănesc a fuzionat la 3/16 februarie 1919 cu Partidul Muncitor din Moldova, la 18 iulie 1921 cu Partidul Ţărănesc din Basarabia, la 22 septembrie 1922 cu Partidul Socialist-Ţărănesc.

La 3 octombrie 1921 se constituie Partidul Ţărănesc din Transilvania, iar la 11 iunie 1922, Partidul Ţărănesc din Bucovina.

Partidul Ţărănesc a editat publicaţiile “Ţara nouă” (1919-1921), “Aurora” (1921-192).

 

 

 

 

1923: Secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional, înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României.

Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului.

La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127.

Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional.

 

 

 

 

 

 

1925: S-a nascut  Vasile Veselovski, compozitor român de muzică uşoară; (d. 4 ianuarie 1998).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1928: A avut  loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1 noiembrie 1928).

 

 

 

 

 

1940: In România se desfiinţează breslele de lucrători, funcţionari şi meseriaşi, înfiinţate în timpul dictaturii regale pentru a inlocui sindicatele.

 

 

 

 

 

 

1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a româna intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operaţiunile militare desfăşurate împotriva armatei germane.

 

 

 

 

 

 

 

 

1989: Ca urmare a masivelor proteste izbucnite la Timişoara, România a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria.

In oraşul  Timişoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Moţ  anunţând această măsură in cadrul unei sedinte cu activul de partid.

In oraş a fost interzisă circulaţia unor grupuri mai mari de  2 persoane, trecătorii fiind legiţimati, iar cei suspecţi retinuţi de miliţieni si securişti.

In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate.

 
Dictatorul Ceauşescu a convocat o şedinţa a Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.

După atacarea sediului Partidului Comunist Român din oraş, Ministrul Apărării, generalul Vasile Milea, a anunţat conducerea de Partid de la Bucureşti  că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei.

Conform martorilor, în jurul orei 16 s-a  tras primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.

În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a acuzat autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi.

La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, cu sarcina de a actiona in forta pentru inabusirea protestelor.

Este declanşată operaţiunea „Radu cel Frumos”, care cuprindea acţiuni specifice stării de război. 

 

 

 
 
 

 

 

 

 

 

Fara sa tina seama de interdicţii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in faţa Catedralei unde a desfaşurat un steag tricolor fără stema comunistă si au aprins lumânari. S-a cântat “Desteapta-te, romane”.

Forţele de ordine au deschis focul în plin, câţiva manifestanţi reuşind să fugă, dar cei mai mulţi au fost ucişi sau raniţi.

După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile armatei blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud împuşcături.

59 de timişoreni au murit atunci şi câteva sute au fost răniţi. Din ordinul Elenei Ceauşescu, 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi în zilele următoare.

Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniţi.

 

 

 

 

 

1991: Federaţia Rusă a recunoscut independenţa Republicii Moldova, preşedintele  Boris Elţîn declarând ca Rusia este gata sa stabileasca relaţii diplomatice cu această ţară.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: S-a înfiinţat Partidul Umanist din România (PUR), avându-l ca preşedinte – fondator pe politicianul Dan Voiculescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ulterior acest partid si-a transformat denumirea in Partidul Conservator.

 

 

 

 

 

 

 

1991: La Strasbourg, România a semnat actul de aderare la Convenţia Culturală Europeană.

 

 

 

 

 

1992: Guvernul României a recunoscut republicile Cehă si Slovacă in calitate de subiecte distincte de drept international, cu efect juridic incepand de la 1 ianuarie 1993.

 

 

 

 

 Imagini pentru harta cehiei si slovaciei

 

 

 

 

 

 

1993: A murit actorul român de teatru şi film Gheorghe Cozorici; (n. 16 iulie 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: România câştigă titlul de vicecampioană mondială la handbal feminin la Campionatul Mondial de Handbal din Rusia, fiind învinsă în actul final de ţara gazdă,cu scorul 28-23.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (n. 1929).

 

 

 

 

2010:  A decedat cunoscuta actriță română Rodica Tapalagă; (n. 12 ianuarie 1939, Dorohoi). Este sora actorului Ștefan Tapalagă (n. 1933 – d. 1994).

Absolventă a Institutului de artă teatrală și cinematografică din București promoția 1959 , a debutat din 1958 pe marile ecrane în comedia „Alo?…ați greșit numărul!”, alături de alte mari nume ale scenei și filmului românesc (Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Stela Popescu).

 

 

 

 

 

Imagini pentru rodica tapalagă photos

 

 

A creat roluri memorabile pe scenele mai multor teatre : Teatrul Național din Craiova, Teatrul Notarra și Teatrul Mic şi din 1981 la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București.

A fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște (n. 1929),şi  au avut împreună un băiat.

 

 

 

 

 

2013: A încetat din viaţă Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; (n. 1941).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Titus Munteanu,

 

 

În 2004, a primit Premiul de Excelență din partea CNA.

A semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995 şi premiată în repetate rânduri).

 

 

 

 

 

 

 

 

18 decembrie este Ziua Minorităţilor Naţionale.

 

 

 

În 18 decembrie 1992, Adunarea generala a ONU a adoptat Declaratia cu privire la drepturile persoanelor apartinând minoritatilor nationale, etnice, lingvistice si religioase.

 

 

 

 

 

 

 

 

Documentul international ofera o garantie drepturilor minoritatilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanta. In Romania, aceasta zi a fost declarata “Zi a minoritatilor nationale”.

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Cuviosul Daniil Sihastru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de “Daniil Schimonahul” sau “Daniil cel Nou”, nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti.

Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism.

Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie.

Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei.

Dupa spusele cronicarului Ion Neculce, cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna.

El poarta inscriptia: “Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie”.

Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire.

Despre acest deget, care este păstrat la mănăstirea Putna, tradiţiile spun că este degetul arătator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a arătat voievodului Valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice mănastirea.

Hotararea sinodala de canonizare s-a luat la 20 iulie 1992, rânduindu-se ca el sa fie prăznuit in fiecare an, pe 18 decembrie.

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/18/o-istorie-a-zilei-de-18-decembrie-video-2/

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

Anunțuri

18/12/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Amplul proces de ştergere a identităţii etnice românesti în teritoriul din stânga Prutului

Imagini pentru basarabia harta etnica

În paginile care urmează voi avea în vedere procesul amplu de ştergere a identităţii etnice româneşti în teritoriul românesc din stânga Prutului, care, din 1812 şi până în 1918, a trecut în stăpânirea imperiului rusesc, apoi, din 1940, în stăpânirea imperiului sovietic.

O constatare se impune de la bun început: procesul de spălare a acţionat pe o multitudine de planuri şi s-a desfăşurat în mod concentric şi controlat, indiferent de ideologia şi de politica dominante timp de două secole.

Au fost controlate, mai întâi, elementele obiective şi subiective ale identităţii etnice. Elementele subiective au fost supradimensionate ca importanţă. Cu alte cuvinte, s-a indus opinia după care propria percepţie a românilor rusificaţi şi, apoi, sovietizaţi despre ei înşişi ar fi una obiectivă.

Pe de altă parte, li s-a indus o identitate falsă, despre care li s-a spus că ar fi, de asemenea, una obiectivă.

Condiţiile istorice au determinat o izolare drastică mai ales a românilor din Transnistria de elementul majoritar românesc.

Sosiţi în Transnistria din Nord-Vestul României de azi, în urmă cu mai multe secole, atunci când etnonimul „român” nu se detaşase de fragmentarismul medieval, locuitorii acestui teritoriu au împrumutat etnonimul parţial şi subiectiv al populaţiei româneşti vecine, care îşi spunea „moldoveni”.

Asemenea tendinţe de ignorare a identităţii etnice reale au fost cultivate cu asiduitate de autorităţile ruseşti, mai ales după ce, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a apărut statul român la graniţa vestică a imperiului.

Din punctul de vedere al imperiului, latinitatea vecină constituia un pericol iminent, ca model identitar nedorit pentru românii din interiorul graniţelor imperiale. De aici, întreprinderea unor acţiuni dure de agresiune şi de autoprotecţie.

Mai întâi, s-a încercat scoaterea Principatelor Dunărene de sub suzeranitatea turcească, pentru a fi ulterior încorporate Imperiului Rus. Războiul Crimeei, precedat de revoluţiile paşoptiste româneşti, a întârziat, deşi numai cu puţin, expansiunea panslavismului.

În 1864, la Iaşi, are loc o încercare de lovitură de stat, dirijată de Rusia, care a urmărit dezmembrarea României şi formarea unui „regat dacic”, despre care se ştia că urma să facă parte din imperiul ţarist. Este de observat absenţa totală a acelor elemente care puteau suscita pretenţii de latinitate.

La mijlocul secolului al XIX-lea, dacismul a fost cultivat cu deosebire de acei intelectuali din România care erau apropiaţi de cercurile slavizante. Cazul cel mai reprezentativ este al lui Gheorghe Asachi.

După aceste tentative situate pe teren cultural, ofensiva panslavismului s-a mutat pe teren geopolitic şi, în urma războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, găseşte pretextele necesare extinderii graniţelor în defavoarea fostului aliat, statul latin vecin. Se urmărea extinderea stăpânirii asupra gurilor Dunării, în dreapta aflându-se enclava etnică bulgărească.

Politica rusă, atât cea ţaristă, cât şi cea sovietică, a urmărit consecvent izolarea enclavei româneşti prin încercuirea ei de elemente etnice exclusiv slave sau obediente. S-a urmărit astfel, fără încetare, diminuarea procentului de latinitate din Estul Europei.

A fost unul din motivele pentru care statul român de după 1859 a fost ameninţat cu dezmembrarea. Tentative asemănătoare au încercat şi sovieticii, după o sută de ani, prin imaginarea unei împărţiri a Estului european după un aşa-numit „plan Valev”.

Toate tentativele de ştergere a identităţii etnice pe teritoriul statului român au eşuat, ceea ce a determinat autorităţile ruseşti şi apoi pe acelea sovietice să-şi dirijeze eforturile către modificarea identităţii etnice din teritoriul românesc răpit în 1812.

În principal, aceste eforturi s-au desfăşurat în două direcţii: de deznaţionalizare şi, concomitent, de rusificare (slavizare). Acest lucru a fost posibil, între altele, şi datorită lipsei de sprijin, în acest teritoriu, din partea latinităţii vest-europene.

Aceasta a constituit un sprijin puternic pentru statul român, din punctul de vedere al afirmării identităţii etnice, cu deosebire în secolul al XIX-lea. Prezenţa franceză a fost însă imposibilă în teritoriul românesc stăpânit de Rusia.

Deoarece presiunile de spălare a identităţii etnice a românilor din Rusia s-au desfăşurat pe multiple planuri, mă voi rezuma doar la câteva dintre acestea, oprindu-mă, mai întâi, la rezumarea presiunilor exercitate în domeniul lingvistic.

După cum se cunoaşte, limba română este înconjurată din trei părţi de limbi slave, iar dintr-o parte, de limba maghiară. În aceste condiţii, ea poate face dovada unei identităţi reale, vizibile şi incontestabile, datorită latinităţii ei fundamentale. Pe de altă parte, elementele slave sunt şi ele prezente, într-un mod tot atât de incontestabil.

Acest fapt s-a transformat în calul troian folosit şi azi de panslavism pentru ştergerea identităţii lingvistice obiective. Atacurile s-au desfăşurat pe toate planurile, începând cu înlocuirea brutală a limbii române în administraţie, în şcoală, în biserică.

Birocraţia imperială întrebuinţa peste tot numai limba rusă, devenită brusc limbă oficială a administraţiei. Organismele administrative şi sociale au fost structurate după modelul celor ruseşti şi, apoi, după modelul celor sovietice. Însăşi împărţirea teritorială a fost modificată corespunzător, renunţându-se în totalitate la modelul teritorial românesc. Legislaţia a fost şi ea modificată radical în aceeaşi direcţie.

Ruptura cea mai puternică s-a produs însă după 1940 şi s-a accentuat după 1945. Odată cu instaurarea puterii sovietice, populaţia românească din teritoriile ocupate a fost constrânsă să se supună unei legislaţii cu totul străine de legile moderne româneşti care funcţionaseră între 1918 şi 1940. Documente recent publicate demonstrează că legile sovietice au fost aplicate chiar retroactiv, pentru a putea fi pedepsiţi cetăţeni români, adică persoane care se supuseseră legilor ţării lor.

Şi mai grav este faptul că legile sovietice au fost aplicate pe deasupra frontierei de stat, fiind arestaţi şi deportaţi cetăţeni ai unui stat străin, cel român.

Reîntorcându-mă la obiectivul capitolului de faţă, trebuie amintită comportarea autorităţilor ruseşti şi sovietice faţă de prezenţa limbii române în biserică. Când, în 1812, puterea imperială a anexat teritoriul românesc pe care l-a numit ulterior Basarabia, a fost alungată şi limba română din biserică. Îndată după 1812, limba română a fost înlocuită cu limba rusă şi cu limba slavonă.

Eforturile unor prelaţi de origine română s-au dovedit inutile, deoarece viitorii preoţi trebuiau să înveţe în seminariile ruseşti. Identitatea obiectivă a preoţilor români s-a manifestat în afara altarului, ceea ce a debilitat forţa bisericii în conservarea identităţii etnice reale.

În interiorul bisericii comunicarea cu divinitatea se făcea în limba rusă. În afara bisericii comunicarea în plan social se făcea în limba română. Oscilarea, dramatică în mod obişnuit, poate fi constatată la preotul şi scriitorul Alexei Mateevici (1888-1917): ca preot, a publicat studii teologice numai în limba rusă; ca poet, a ridicat un frumos imn limbii române, limba sa maternă.

Este vorba însă de un caz rar, în care identitatea impusă a fost oarecum alterată, în favoarea identităţii obiective. Ştergerea identităţii obiective a continuat cu reorganizarea învăţământului, unde s-a urmărit consolidarea limbii ruse ca limbă oficială de stat. Reuşita a fost facilitată, între altele, şi de faptul că ortografia românească folosea, în 1812, alfabetul slavon.

Acesta a fost conservat de autorităţile şcolare şi de stat ruseşti, deoarece era un mijloc de persuasiune fals identitară. Pe teritoriul României a fost adoptat, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, alfabetul latin. În teritoriul stăpânit de Rusia acest fapt a atras după sine, prin ecou, adâncirea prăpastiei dintre cele două identităţi, în favoarea identităţii impuse.

Pe terenul deosebit de important al ortografiei, recâştigarea identităţii obiective s-a realizat cu foarte mare dificultate. Lupta pentru impunerea alfabetului latin a fost considerată drept una decisivă în afirmarea identităţii naţionale reale şi a provocat o adevărată bătălie a conservatorilor şi modernilor.

Câştigată de moderni, adică de adepţii latinităţii, la sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, această luptă este mereu reluată de perdanţii slavofili.

Ştergerea identităţii obiective a funcţionat şi pe terenul onomasticii. Prenumele româneşti erau rusificate, iar numele de familie erau în mod frecvent traduse în ruseşte. Cu ajutorul aceloraşi acte oficiale a fost introdus un sistem de antroponimie specific rusesc, prin utilizarea patronimicului de tip rusesc.

Procedeul a fost aplicat şi în toponimie. Acolo unde nu au putut fi traduse, toponimele româneşti au fost reformulate după standardele lingvistice ruseşti.

Voi exemplifica aceste fapte prin paradigma unui cetăţean imaginar rus ori sovietic, al cărui nume, în actele ruseşti (atât în cele ţariste, cât şi în cele sovietice), era Ivan Mihailovici Sadovnik, el locuind în oraşul Unghenî. În realitate, în româneşte, adică în limba lui maternă, cetăţeanul respectiv se numea Ioan Grădinaru, era fiul lui Mihai Grădinaru şi locuia în oraşul Ungheni. Aparenţele birocratice, foarte atent controlate, indicau însă o altă realitate etnică (anume slavă) decât acea reală (românească).

Efortul cel mai intens de ştergere a identităţii lingvistice l-au depus autorităţile sovietice în direcţia modificării glotonimului „română”.

În locul termenului „limba română”, a fost impusă folosirea termenului „limba moldovenească”.

Numeroşi lingvişti sovietici, atât ruşi, cât şi români, au încercat să demonstreze că cele „două limbi” ar face parte din familii lingvistice diferite şi că între ele nu ar exista niciun fel de legătură sau că „limba română” ar fi, de drept, o limbă slavă.

În mod sistematic, au fost cultivate şi supralicitate elementele regionale din graiul românesc vorbit în teritoriul românesc ocupat şi au fost impuse neologisme ruseşti, chiar calcuri şi barbarisme, groteşti pentru orice vorbitor de limba română.

Că aceste procedee au o motivaţie politică şi nu una ştiinţifică o demonstrează reluarea lor de fiecare guvern al Republicii Moldova de orientare politică promoscovită.

O expresie aparte a presiunilor exercitate asupra românilor din teritoriul ocupat de Rusia şi de Uniunea Sovietică în vederea ştergerii identităţii lor etnice poate fi aflată în cea mai mare parte a literaturii scrise de românii din aceste teritorii.

În secolul al XIX-lea, cu mare dificultate se poate vorbi, aici, de existenţa unei literaturi de limbă română. Circumstanţele etnice opresive au împiedicat o dezvoltare normală.

La acestea, se adaugă interdicţiile practicate de cenzura imperială ţaristă şi de acea sovietică. Încât românii din aceste teritorii care au simţit nevoia de a scrie literatură în limba română fie că au trecut graniţa şi s-au stabilit în România, fie că literatura lor a fost tipărită în această ţară.

Un exemplu concludent de cenzurare a tendinţelor de afirmare a identităţii româneşti în literatură îl oferă romanul scris în româneşte şi descoperit în arhivele imperiale ruseşti. Pe larg, discut acest caz în capitolul Aglaia, din volumul de faţă.

După instaurarea puterii sovietice, niciun scriitor român din teritoriul ocupat nu şi-a mai putut tipări lucrările în România, iar legăturile dintre scriitorii de limba română din Moldova sovietică şi cei din România au fost suprimate.

Măsurile pe care le-au luat autorităţile sovietice au aparţinut unei strategii geopolitice şi de ideologie literară cu bătaie extrem de lungă. Astfel, în 1928, în R.A.S.S. Moldovenească a fost înfiinţată o uniune a scriitorilor moldoveni, care, şi prin titlu, era destinată să fie opusă Societăţii Scriitorilor Români de la Bucureşti.

Acea uniune a scriitorilor moldoveni a fost subordonată Uniunii Scriitorilor din R.S.S. Ucraineană, iar cel care o conducea îşi avea sediul la Moscova. Pe această cale, se încerca să se acrediteze opinia că aşa-numita „literatura sovetică moldovenească” este de origine slavă şi că locul ei nu este în literatura română.

Pentru a accentua desprinderea de orice urmă de latinitate, aşa-numita „literatură sovetică moldovenească” a fost definită de autorităţile sovietice drept una dintre cele „şapte zeci şi şapte de literaturi naţionale sovetice”. Aşadar, literatura sovietică moldovenească era înnobilată cu rangul de „literatură naţională”, ca expresie a unei părţi a „norodului sovetic”.

Caracterul impus al identităţii etnice din domeniul literaturii reiese cu limpezime şi din implantarea ideologiei literare a bolşevismului.

Literatura din teritoriul actual al României a fost şi ea supusă procesului de bolşevizare ideologică, imediat după ocuparea ţării de către armata roşie, în 1944. Cele două decenii care au urmat au impus bolşevismul literar de tip sovietic, la care s-a renunţat însă, în foarte mare măsură, după 1965 – când în România nu s-a mai vorbit despre aşa-zisul „realism socialist”, ca „metodă artistică fundamentală”.

Dimpotrivă, în literatura cu identitate impusă dintre Prut şi Nistru această terminologie a fost extrem de activă şi de devastatoare până nu demult.

Toate faptele prezentate până acum conduc spre concluzia că Imperiul Rus şi cel sovietic au dus aceeaşi politică identitară în ceea ce îi priveşte pe românii din teritoriul ocupat.

Această politică etnică poate fi rezumată astfel: identitatea reală (sau resimţită) a fost orientată în trei direcţii complementare.

Anume:

1) călăuzirea deciziei identitare a individului către o zonă periferică (moldovean) a identităţii obiective (român);

2) călăuzirea identităţii obiective de grup (română) către o identitate de grup complet străină (slavă);

3) crearea şi întreţinerea unei inimiciţii identitare extrem de agresive între identitatea de grup reală şi identitatea de grup impusă. Drept urmare, identitatea reală (român) este şi azi resimţită ca o ameninţare personală.

În acest mod, s-a ajuns ca identitatea subiectivă (moldovean) să devină antagonică faţă de identitatea reală (român). Decimările sistematice, efectuate mai ales de puterea sovietică, masivele transplanturi de populaţie de origini diverse, precum şi alte practici imperiale de tip fascist au acţionat puternic asupra identităţii etnice subiective, pe care au supradimensionat-o. Grav este şi faptul că au fost alterate atât identitatea etnică din cadrul grupului, cât şi identitatea etnică intraindividuală, mergându-se, în ambele circumstanţe, până la nivelul subconştientului.

Acest caz de ştergere a identităţii etnice, atât personale, cât şi colective, este cu atât mai grav, cu cât propaganda sovietică s-a folosit de toate mijloacele pentru a accentua procesul. S-a ajuns ca, la cincizeci de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Republica Moldova, cu deosebire în partea care s-a autointitulat Republica Transnistreană, cei mai mulţi dintre locuitori să folosească, într-o sinonimie perfectă, etnonimul „român” şi politonimul „fascist”.

La anumite niveluri sociale funcţionează chiar teama de a nu descoperi în sine vreo urmă de „român”. De unde refugiul în protecţia grupului minoritar slav sau într-o ambiguitate frecvent şi defavorabil dezechilibrată de circumstanţele cotidiene.

La limita de est a latinităţii a apărut astfel un grup identitar indecis, folosind un etnonim parţial („moldovean”) în locul etnonimului generic de „român”. Drept urmare, o mică parte a fondului identitar etnic este considerată identitate pozitivă, în timp ce fondul etnic, în totalitatea lui, a ajuns să denumească o identitate etnică negativ

Dan MĂNUCĂ

http://www.limbaromana.md

18/12/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 17 decembrie în Istoria Românilor

 

 

 

 

17 decembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1843, 17/29: S-a născut (la Neuwied/Germania) regina Elisabeta (cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva), prima regină a României, soţia regelui Carol I. Numele său  complet era Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied şi a decedat la 18 februarie 1916 (S.N. 2 martie), fiind înmormântată la  Curtea de Argeș, Regatul României).

 

 

 

 

 

 

 Imagini pentru regina Elisabeta a romaniei photos

 

 

 

 

 

A fost membră de onoare a Academiei Române din 1881. NOTĂ: Volumul „Versuri alese” (Editura Eminescu,1998), semnat Carmen Sylva, menţionează ca dată a naşterii 29 decembrie 1843 (stilul nou).

 

 

 

 

 

 

1863: În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti”. In urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului.

 Proiectul legii a fost prezentat de către Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, Camerei Deputaților la 13/25 decembrie 1863, fiind adoptat, apoi promulgat și publicat câteva zile mai târziu, la 17/29 decembrie același an.

 

 

 

 

 

 

Alexandru Ioan Cuza             Mihail Kogalniceanu

     

 

 Legea secularizării averilor mănăstireşti prevedea că:

 

Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfîntul Mormînt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (n.r. mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului ”.

 

Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucît 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinilor .

 

Istoricul secularizării

 

În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Valahia şi 31 din Moldova, care deţineau la rîndul lor mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Valahia şi 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri.

Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de aşezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni. În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci.

Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat în 1864.

Peste cîţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

 

 

 

 

 

1863: S-a născut Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist, autor de piese corale („Ana Lugojana”), muzică vocal-simfonică religioasă şi culegeri folclorice (m. 7 februarie 1931).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1870: S-a născut prozatorul român Ioan A. Bassarabescu (volume: “Vulturii”, “Un om în toata firea”); (d.29 martie 1952).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români şi a fost  membru corespondent al Academiei Române din 1909; (m. 1952).

 

 

 

 

 

 

 

1873: S-a născut la Făgăraș, Ovid Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti.

Este întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică).

La Paris, în 1896, obţine diploma şcolii de „Hautes études” cu teza: „La prise de Cordoue et de Seville, Chanson de geste du XII-e siècle”. Devine, totodată, membru al Societăţii de texte vechi franceze.

Întors în ţară, în 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de română a Universităţii din Bucureşti. Din 1901 este titularul catedrei de filologie romanică, fondată din iniţiativa sa.

Întemeiază Societatea filologică şi Institutul de filologie şi folclor, cu pulicaţiile respective: „Grai şi suflet” şi „Buletinul societăţii de filologie”. Adevărata sa glorie ştiinţifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938, tr. rom., 1961).

Importante sunt şi studiile sale de folclor, printre care binecunoscuta „Viaţa păstorească în poezia noastră populară”, Buc., 1922-1923, şi, mai ales, prima noastră sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920, 1921, 1933).

 

 

 

 

 

 

 

Întemeiează şi conduce revista Viaţa nouă (1905-1925), unde publică poezii simboliste sub pseudonimul Ervin, numeroase articole teoretice, polemici, portrete şi studii de scriiori simbolişti contemporani.

A fost fondatorul Institutului de Filologie şi Folclor din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de la istoria limbii române, dar şi pentru poeziile simboliste.

Provenea dintr‑o familie de intelectuali, tatăl şi unchiul său fiind membri ai Academiei Române.

A fost la rândul său membru titular al Academiei Române din 1918.

Ovid Densusianu moare la 9 iunie 1938, în Bucureşti, lăsând un nume plin de prestigiu.

NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou (29 decembrie 1873).

 

 

 

 

 

1890: Este înfiinţată, la Bucureşti, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, care va duce o bogată activitate culturală şi politică pentru întărirea unităţii românilor din România şi Transilvania.

Activitatea sa  va începe oficial la 24 ianuarie 1891 şi până în 1914, Liga a reuşit să-şi creeze numeroase secţii în majoritatea oraşelor din ţară şi în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles ş.a.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia.

În 1914 îşi va schimba titulatura în “Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor”.

 

 

 

 

1891: A încetat din viaţă revoluționarul pașoptist român Ion Ionescu de la Brad (Ion Isăcescu);  (n. 24 iunie 1818).

A fost  întemeietorul şcolii româneşti de agronomie şi  membru de onoare al Academiei Române din 1884; (n. 1818).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cursul vieții a activat ca agronom, economist și scriitor numarandu-se printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român.

A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice.

 

 

 

 

 

1892: S-a născut George Magheru, poet şi dramaturg (volum de poezie postum “Cântece la marginea nopţii”); (m. 17 august 1952, Bucureşti).

Nepot al generalului paşoptist Gheorghe Magheru, a fost  fiul Anei, fiica lui Ion Ghica, şi al colonelului Romulus Magheru.

Rămas orfan, şi-a  petrecut copilăria la moşia părintească de la Ghergani, unde a primit de la rudele sale materne o educaţie artistică – muzicală, literară, plastică – de excepţie.

 

 

 

 

 

 

1893: S-a născut în comuna Roșiești, azi județul Vaslui medicul Dimitrie Bagdasar, medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București. A pus bazele școlii românești de Neurochirurgie din România si a fost  membru post–mortem al Academiei Române; (d. 15 iulie 1946, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1893: S-a născut matematicianul român Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa, autorul unor importante  lucrări de algebră şi teoria numerelor.

O atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937; (m. 1954).

 

 

 

 

 

 

 

1905: S-a născut la Fălticeni, eseistul, criticul literar, dramaturgul şi filosoful esoteric Vasile Lovinescu, autorul unor  lucrări de hermeneutică a gândirii simbolice şi analogice de referinţă, considerat cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc,  frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu; (m.14 august 1984).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Vasile Lovinescu

 

 

 

 

Cele mai cunoscute două studii ale sale, ”Al patrulea hagialâc”, despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, ‘”Craii de Curtea-Veche”, şi ”Creangă şi Creanga de Aur”, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă. Cărţile sunt unice în felul lor, ele decriptând istorisirile, legate de ştiinţa simbolurilor.

Lucrările îi rămân multă vreme în manuscris. ”Al patrulea hagialâc”, cu subtitlul: ”Exegeză nocturnă a Crailor de Curtea-Veche”, va apare abia în 1981, urmat, după moartea sa, de ”Creangă şi Creanga de aur ”(1989), ”Monarhul ascuns” (1992), ”Incantaţia sângelui”(1993), ”Mitul sfâşiat” (1993) etc.

După jumătatea anilor ‘70, începe, în existenţa lui Vasile Lovinescu, nu numai o detaşare de lume, care va culmina cu retragerea sa definitivă la Fălticeni, împreună cu soţia, din 1980 până la moarte (1984), în casa părintească de pe Strada Sucevei, (devenită, în 1972, Galeria Oamenilor de Seamă, prin grija şi donaţia doamnei Stella), ci şi o renunţare tot mai evidentă la scris, cu excepţia câtorva eseuri şi a unor ”amintiri” publicate în ultimii ani în ”Convorbiri literare”.

Opera postumă a lui Vasile Lovinescu s-a dovedit covârşitoare, şi a făcut senzaţie.

 

 

 

 

1905 : S-a născut Dionisie M. Pippidi, istoric, arheolog şi epigrafist; cunoscător al antichităţii greco-romane, a adus contribuţii remarcabile atât în domeniul literaturii şi religiei antice, cât mai ales în cel al istoriografiei şi epigrafiei.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Dionisie M. Pippidi,

 

 

 

 

 

 

Lui i se datorează prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din Dobrogea (Histria, Callatis şi Tomis) şi a raporturilor acestora cu geţii; membru titular al Academiei Române din 1990 ; (m. 19 iulie 1993, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

1909: A fost adoptată de Camera Deputaților „Legea privind sindicatele funcționarilor statului”, care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor  din România.

 

 

 

 

 

 

1912: A încetat din viaţă matematicianul, sociologul şi pedagogul Spiru Haret, cel ce a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc; (n. 15 februarie 1851,la Iaşi).

 A  întrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societăţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca ministru liberal al cultelor şi instrucţiunii publice în mai multe rânduri, a reorganizat pe baze moderne învăţământul românesc de toate gradele.

A fost membru titular al Academiei Române din 1892şi  vicepreşedinte al acestui for (1904-1907); (n. 1851).

 

 

 

 

 

 

 

1917: La Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului.

 

 

 

 

Steagul Republicii Democrate MoldoveneştiHarta Etnică a Românilor din Transnistria

 

Steagul Republicii Democrate Moldoveneşti, 1918
Harta Etnică a Românilor din Transnistria

 

 

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului,o  consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

 La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin;

În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

 

 

 

 

1925: S-a născut regizorul de teatru şi film Horea Popescu, director artistic al Teatrului Naţional Bucureşti timp de peste două decenii; (m. 2010).

 

 

 

 

 

1938: A avut loc la „Teatrul Comedia” din Bucureşti, premiera comediei în trei acte „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Sică Alexandrescu; în distribuţie: V. Maximilian, George Vraca.

 

 

 

 

 

Imagini pentru mihail sebastian

 

 

Foto:  Mihail Sebastian (Iosif Hechter), n. 18 octombrie 1907, Brăila – d. 29 mai 1945, București.

 

 

Apărută la „Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă” (Bucureşti, 1939), aceasta a fost prima sa piesă, scrisă, după cum aflăm din jurnalul scriitorului, în 1936, pe baza unor amintiri personale şi a unor „teme reluate” din romanul său “Femei” (1933)

 

 

 

 

 

 

1940: S-a născut  Nicolae Lupescu, fost  jucator în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

Este tatăl cunoscutului  fotbalist, Ionuț Lupescu.

 

 

 

 

 Imagini pentru Nicolae Lupescu,

 

 

 

 

1944: A murit la Bucureşti, Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive, membru corespondent al Academiei Române din 1928.

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Iaşi,iar după susținerea tezei de doctorat pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică și preistoria.

 

 

 

 

Imagini pentru Ioan Andrieşescu, arheolog,

 

 

 

 

Împreună cu marele savant Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti.

A pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; (n. 2 mai 1888, Iaşi).

 

Împreună cu alți mari specialiști afondat Muzeul Național de Antichități, bazat pe săpăturile de la Histria și din ale zone ale Dobrogei (Scythia Minor) și Institutul de Istoria Artei.

 

 

 

 

 

 

 

1948: A fost  înfiinţată Opera Maghiară de Stat din Cluj, ca instituţie de sine stătătoare, conform Decretului 391 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Române.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Opera Maghiară de Stat din Cluj,photos

 

 

 

 

 

 

 

1963:  Guvernele român şi francez au decis să ridice legaţiile lor, de la Paris şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice la nivel de legaţie fuseseră stabilite între cele două ţări în 8/20 februarie 1880, când  Aubert Ducros a fost primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, iar Mihail Kogălniceanu a fost acreditat la Paris, în aceeaşi calitate.

La 29 noiembrie 1938 relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă, dar după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 12 septembrie 1940 ambasadele au fost transformate în legaţii şi din 9 august 1940 relaţiile diplomatice au fost întrerupte.

În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle şi la 1 martie 1945, relaţiile la nivel de reprezentanţă politică au fost restabilite.

Ulterior, la 13 aprilie 1946 reprezentanţele politice au fost transformate în legaţii, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relaţii la nivel de ambasadă.

 

 

 

 

 

 

1971: In România ceauşistă, Marea Adunare Naţională adoptă Legea nr. 24, a cetăţeniei române, care prevedea pierderea cetăţeniei române de către cei care pleacă din ţară clandestin sau fraudulos şi de către cei care, aflându–se în străinătate, se făceau vinovaţi de asa zise  “fapte ostile”.

 

 

 

 

 

1976: A murit Bartális János, poet de naţionalitate maghiară din România; (n. 1893).

 

 

 

 

 

 

 

Timisoara, revolutie

 1989: A inceput masacrul de la Timisoara. In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes.

Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR. La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara.

Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras.Armata a organizat o demonstraţie de forţă, în centrul Timişoarei, împotriva manifestanţilor.

 

In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La ora 17:00 s-au auzit primele focuri de armă în oraş. La Procuratura Militară Timişoara au fost înregistraţi atunci 66 de morţi şi 196 de răniţi. În seara aceleiaşi zile, la Bucureşti, Consiliul Politic Executiv a aprobat reprimarea în forţă a manifestanţilor de la Timişoara, etichetaţi ca trădători

Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.

 

 

 

1997: A început să emită postul privat romanesc de televiziune „Prima TV”.

 

 

 

 

Începând cu 17 decembrie 1997, Canal 38 (care îşi începuse activitatea în primăvara anului 1994, ca post local, cu acoperire în Bucureşti,) s-a transformat luând numele de  Prima TV, post cu acoperire naţională care a încercat încă de la înfiinţare, să aducă un suflu nou în audiovizualul românesc, cu programe de divertisment, concepute după modelul reţetelor de succes occidentale.

 

 

 

 

 

1998 : Fondul Proprietăţii de Stat şi compania franceză Renault au semnat un memorandum privind condiţiile de negociere a pachetului de 51% din acţiunile societăţii Automobile Dacia Piteşti.

 

 

2007: A început demolarea fostului Stadion Național din Bucuresti.

 

 

 

 

Noul stadion, numit Arena Națională (în fotografie), a fost inaugurat la 6 septembrie 2011.

 

 

 

2010: A murit Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor; (n. 8 ianuarie 1944).

A absolvit Academia de Muzică din București, secția Compoziție. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Încă din anii studenției a fost pasionat de muzica de jazz.

A compus coloana sonoră a filmelor: ”Drum în penumbră” (1972), ”Orașul văzut de sus” (1975), ”Jachetele galbene” (1979), ”Fapt divers” (1984), ”Domnișoara Aurica” (1985), ”Nelu” (1987), ”Cenușa păsării din vis” (1989), ”Lacrima cerului” (1989), ”Cei care plătesc cu viața” (1991), ”Vulpe-vânător” (1993), ”Crucea de piatră — Ultimul bordel” (1993), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Terente — regele bălților” (1995), ”Dulcea saună a morții” (2003).

I-au fost decernate mai multe premii de creație în România și în străinătate, precum și Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Pentru muzica de film a primit un premiu din partea Uniunii Cineaștilor din România, precum și la Festivalul de Film de la Costinești.

La 5 martie 2010, cu ocazia decernării premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2009, Dan Ștefănică a primit în Aula Palatului Cantacuzino, Premiul pentru muzică de jazz („Cântec de leagăn”, „Pădure tropicală”, „Madeira”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/17/o-istorie-a-zilei-de-17-decembrie-video-4/

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  7.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  8.  Istoria md.;

  9. istoriculzilei.blogspot.ro.

 

17/12/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: