CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

TEORIE ŞOC ! Execuţia soţilor Ceauşescu a fost trucată

 

 

s560x316_ceausescu

 

 Foto: „Tovarasii” Ceausescu si Iliescu

Anii cand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu – considerat pana atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial -, din motive legate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secrete sovietice.

„Curentul” dezvaluie azi principalele nebuloasele legate de asasinarea lui Ceausescu in urma cu 22 de ani, de la operatiunea KGB-GRU la trucarea executiei si implicarea directa a lui Iliescu in crimele din decembrie 1989, scrie curentul.ro.

Gorbaciovistul

Nu este foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat” priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar de catre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 de ani, in baza unui „decret” ilegal.

In decembrie 1989, afirmand ca „Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurile celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara” Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui Silviu Brucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU din Romania.

Filosoful si militantul anticomunist Petre Tutea este sigur de asta.

Tot ganditorul de dreapta mai confirma, hotarat, ca Iliescu a fost omul lui Gorbaciov si al rusilor .

De altfel, prestigioasa revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra ca, in ce priveste Romania, „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare.

Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.

“Biografia secreta a „candidatului manciurian”

Trecutul lui Ilescu este mult mai tenebros decat si-l pot inchipui oamenii simpli. In realitatea, ura care il anima si astazi pe Ion Marcel Ilici Iliescu (numele real) impotriva poporului roman se datoreaza in mare parte si faptului ca insasi originile sale sunt anti-romanesti. Cosmetizarea biografiei este o operatiune specifica agentilor anti-Romania.

In paranteza fie spus, un caz similar de falsificarea originilor bolsevice anti-romanesti este si vocalul presedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, care simuleaza ca s-ar afla in „opozitie” cu vederile inaintasului sau Ion Ilici Iliescu.

Conform biografiei secrete a lui Ion Iliescu, publicata de scriitorul si cercetatorul Vladimir Alexe sub titlul „Candidatul Manciurian” – pe care „Curentul” o pune la dispozitie in format PDF tuturor cititorilor –, unul dintre bunicii sai a fost bolsevic sadea, pe numele sau Vasili Ivanovici.

S-a refugiat in Romania fiind urmarit de politia tarista pentru activitati subversive anti-nationale.

Acesta l-a impins la lupta „proletara” si pe fiul sau, Alexandru Iliescu, casatorit cu o caldarareasa bulgaroaica, Maricica, care a dat nastere la Oltenita fiului lor, Ion Ilici, la 3.03.1930.

Fugit initial din Regat, in 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente.

Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.

Alexandru, kominternist si „ilegalist”, a fost inchis la Doftana, alaturi de Nicolae Ceausescu, printre alti.

Aici, copil fiind, Elena Ceausescu, pe care avea s-o execute peste 60 de ani, il aducea pe Ionut de manuta ca sa-si vada tatal, aflat in conditii de semi-libertate, specifice tratamentului de care beneficiau detinutii politici in perioada Antonescu.

Dupa ocuparea Romaniei de Armata Rosie, mama vitrega a lui Iliescu, Marita (sora mamei lui Ion Cioaba, primul „rege international al romilor”), a fost servitoare si bucatareasa la Ana Pauker iar unchiul sau, Eftimie, a ajuns adjunctul infamului Alexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej.

Din aceasta combinatie – Pauker-Draghici – se trage si o parte din ascensiunea sa politica. Iata o particica din istoria reala:

Ceausescu l-a bagat pe Iliescu in CC al PCR in locul lui Draghici

Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 consemneaza propunerea lui Nicolae Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici.

Precum si propunerea, facuta tot de Ceausescu, de numire in locul lui Alexandru Draghici a lui Ion Iliescu.

Asa cum se stie, Alexandru Draghici a fost ministru de Interne si sef al Securitatii in “epoca Dej”, in perioada “obsedantului deceniu”.

In ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici devenise rivalul la functia suprema in partid al lui Nicolae Ceausescu, care a reusit sa castige cursa datorita sprijinului acordat de “baronii” lui Dej: Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdet s.a.

Dupa preluarea puterii, urmand “modelul hrusciovist”, Nicolae Ceausescu a criticat “perioada de abuzuri si ilegalitati” din anii ’50 – in care Draghici fusese ministru de Interne.

Cu toate ca Ceausescu facuse si el parte din conducerea partidului si votase cu sarg “abuzurile si ilegalitatile” pe care acum, dupa ’65, le critica, a reabilitat anumite victime ale acelei perioade si a cerut pedepsirea vinovatilor.

Printre acestia, in special pedepsirea lui Alexandru Draghici, care a fost degradat de la gradul de general la acela de soldat si – asa cum sta scris negru pe alb in stenograma din 22-25 aprilie 1968 – a fost exclus din CC al PCR.

Interesant este ca, in locul lui Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu l-a propus ca “membru plin” tocmai pe… Ion Iliescu.

In CC al PCR, Alexandru Draghici se ocupa cu problemele de Interne si de Securitate.

Propunandu-l pe Ion Iliescu in locul lui Alexandru Draghici, Ceausescu nu numai ca scapa definitiv de un fost rival – care stia cam prea multe despre el – dar il va propulsa si pe cel despre care credea ca ii era devotat si il va sustine.

Ironia sortii este dubla: Iliescu in locul lui Alexandru Draghici si Iliescu sustinator al lui Ceausescu!

Se stie ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost executat din ordinul lui Iliescu, care, ulterior, a sustinut public, si in scris, ca a fost un “disident” al epocii Ceausescu. Iata ca “disidentul” a fost propus membru plin in CC al PCR chiar de Nicolae Ceausescu.

Stenograma din aprilie 1968 infirma afirmatia lui Ion Iliescu si explica unele din situatiile, cel putin ciudate, legate de dosarele fostei Securitati ale CNSAS.

Fragmentul din stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968

Nicolae Ceausescu: Punem la vot propunerea privind excluderea din Comitetul Central a tovarasului Alexandru Draghici. Cine este pentru? Este cineva impotriva, tovarasi? Se abtine cineva?

Hotararea a fost luata in unanimitate (…) Avand in vedere ca Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca sa alegem membru plin, sau sa trecem in cadrul membrilor supleanti, ca membru al Comitetului Central plin, pe tovarasul Ion Iliescu.

Il cunoasteti tovarasi?

Toti tovarasii: Da.

Nicolae Ceausescu: E vreo obiectiune, tovarasi?

Toti tovarasii: Nu.

Nicolae Ceausescu: Sa nu spuna cineva ca a votat numai pentru ca s-a facut propunerea (sublinierea noastra).

Atunci cine este pentru, tovarasi? Multumesc. E cineva impotriva?

Se abtine cineva? Atunci, in unanimitate, tovarasul Iliescu a fost trecut in randul Comitetului Central al Partidului”.

La „studii”, in URSS

Inainte de a deveni membru al CC al PCR, Iliescu a fost membru al CC al UTM, calitatea in care a fost trimis la „studii”, la Moscova, unde a devenit Secretarul “Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani” aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica – asa cum o indica si titulatura – subordonata direct conducerii Komsomolului, asigurata la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de presedinte al KGB.

De aici pana la dorinta de ucidere a parintilor sai adoptivi a mai fost doar un pas si un ordin, pe care l-a asteptat, cu rabdare, aproape toata viata sa.

Executia, decisa de oamenii Moscovei, ca si la Antonescu

Intervievat zilele trecute, la 20 de ani de la asasinarea cuplului Ceausescu, de catre jurnalistul veteran John Simpson de la BBC, Iliescu evita sa-si asume intreaga raspundere a actului executiei.

Simpson intreaba: „A cui a fost decizia? A fost decizia dumneavoastra sau a fost o decizie de grup?”.

Iliescu raspune: „A fost o decizie luata in grup, sase-sapte oameni am decis”.

„Deci in esenta a fost vorba despre hotararea de a-l executa?”, revine Simpson. „Hotararea tribunalului s-a dat in baza legislatiei lui Ceausescu”, sustine Iliescu.

Ziarul „Curentul” va demonstra mai jos falsitatea totala a acestei afirmatii.Interesant ca, peste ani, istoria decapitarii conducerii Romaniei se repeta, prin aceleasi personaje aservite NKVD si, ulterior, KGB.

In cazul executiei maresalului Ion Antonescu, sotia lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici, a fost “acuzator public” al “Tribunalului Poporului”. Conform unor surse personale extrem de bine informate, Silviu Brucan s-a numarat printre putinii care s-au aflat la fata locului la momentul uciderii lui Antonescu si a colaboratorilor sai.

In cazul asasinarii lui Ceausescu, avem urmatoarele declaratii edificatorii, de recunoastere a intentiei de ucidere cu sange rece, si chiar sadism ritualic, a cuplului Ceausescu:

Tartorul Brucan

Silviu Brucan la Comisia Parlamentara de ancheta a evenimentelor din decembrie 1989: „A fost o discutie destul de lunga, cu argumente politice, juridice si militare. Sigur ca am fi dorit sa fie un proces public sau deghizat, care sa fie educativ pentru populatie.

S-a discutat si aspectul juridic, pentru ca nu era in regula. Era o chestiune facuta fara respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales ca nu aveam nicio indoiala asupra sentintei.

Pana la urma, considerentele militare au dominat. Ne dadeam seama ca toate aceste elemente care actionau impotriva Revolutiei, tragand asupra obiectivelor strategice, fac acest lucru in speranta ca Ceausescu va reveni la putere.

Eu cred ca decizia a fost justificata, pentru ca, intr-adevar, dupa ce au fost aratate la televizor procesul si executia, grosul tragatorilor s-a predat si a lasat armele”.

Voican invoca „modelul” asasinarii lui Codreanu

Gelu Voican Voiculescu la Comisia Parlamentara „Decembrie 1989″: „In 24 decembrie a fost acel moment culminant al vietii noastre. Intram doi cate doi in baia lui Milea.

Lasam apa sa curga, demente din astea. Susoteam diverse formule. Eu am spus: «Sa-i facem scapati de sub escorta, cum s-a facut cu Zelea Codreanu. Ii omoram si gata». S-au uitat la mine si am simtit ca au inceput sa ma considere ca pe un tip respingator.

Si atunci, parca Mazilu a spus: «Presedintele poate infiinta, in situatii din astea, Tribunal Militar Exceptional…», si aici, atentie: «…ii va judeca si ii condamnam la moarte, ca faptele exista pentru aceasta condamnare»”.

Sergiu Nicolaescu vroia „metoda Mussolini”

Sergiu Nicolaescu pentru „Adevarul”:

„Pe mine m-a intrebat cineva, Iliescu sau nu mai stiu cine, ce parere am de Ceausescu. Ca el trebuie omorat ca sa salvam vietile oamenilor, in conditiile in care se tragea in populatie. Si le-am zis:

«E simplu. Mi-l dati mie intr-o masina. Eu opresc, parasesc masina, oamenii se ocupa de mine, iar altii il omoara pe Ceausescu. E simplu ca buna ziua». Adica «metoda Mussolini». Aia il spanzurau de picioare”.

Grupul ucigas

Conform datelor existente, grupul care a decis executia Ceausestilor este urmatorul: Ion Iliescu (supranumit „Iliescu-KGB”), Silviu Brucan (agent KGB dovedit), Nicolae Militaru (agent GRU dovedit), Dumitru Mazilu (fost colonel destituit din Securitate, dizident intretinut), Petre Roman (nomenclaturist, fiul kominternistului Walter Roman, suspectat ca fiind colaborator al unui serviciu secret strain), Mihai Montanu (reprezentantul FSN la Ministerul Apararii), Mihai Ispas (civil si fost sofer al lui Iliescu, ulterior ministru adjunct al Sportului), Dan Martian (absolvent al Universitatii “M. V. Lomonosov” din Moscova, decedat la Lisabona, ca ambasador, in al doilea mandat al lui Iliescu, din cauze necunoscute), Gelu Voican Voiculescu si Sergiu Nicolaescu (personaje complexe care au tangente cu structuri si societati secrete) si generalul Victor Atanasie Stanculescu (care a interactionat in perioada premergatoarea evenimentelor cu KGB si AVO, conform propriilor declaratii).

 

 

 

 

 

Iliescu, vectorul ocupatiei rusesti

 

Trecerea celor 20 de ani ii complica insa viata care i-a mai ramas de trait lui Iliescu, pentru simplul motiv ca prea multe elemente au inceput sa iasa la iveala iar actorii evenimentelor incep sa vorbeasca in afara scenariului stabilit de regizorii de la Moscova. Intrebat recent de „Adevarul” ce rol acorda implicarii serviciilor speciale sovietice in “revolutie”, Iliescu afirma, din scurt:

„Total marginal”. Dar unele marturii vorbesc depre 20.000 de „turisti sovietici” in decembrie ’89, insista reporterul.

“N-are importanţă!”, raspunde Iliescu enervat. Si totusi, 20.000 de agenti ai fortelor speciale (dupa unii mai multi) inseamna o armata.

Cand o armata straina se deplaseaza pe teritoriul unui alt stat aceasta se numeste invazie.

Daca acea armata nu agreaza modul in care se finalizeaza operatiunea – impunerea unui personaj si a unei organizatii la conducerea statului invadat – atunci il poate elimina.

Dar cand scopul pentru care s-a aflat in misiune corpul de armata angrenat in actiunea militara este atins, operatiunea se poate numi, in cazul nostru, ocupatie. Ocupatie straina.

 

 

 

 

 

 

Ziua generalilor 

 

Iata ca, chiar daca Iliescu crede ca este „total marginal” si „n-are importanta” faptul ca peste 20.000 de agenti sovietici inarmati au actionat in Romania in 1989-1990, exista generali responsabili, ca Mihai Caraman, primul sef al SIE, adjunctul sau, Gheorghe Dragomir, generalul SRI, Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, si, acum, si un general al Armatei, Victor Stanculescu, ce sunt de alta parere.

Ultimele marturii ale fostului actor principal in evenimentele din decembrie, generalul cu piciorul in ghips, desi sunt tardive au o mare valoare.

Confesiunile lui Victor Atanasie Stanculescu, facute la instigarea istoricului Alex Mihai Stoenescu si cuprinse in volumul „In sfarsit, adevarul…”, coroborate cu alte date scoase la lumina de Vladimir Alexe – si pe care le prezentam, in exclusivitate mai jos – arata ca Ion Iliescu poate fi arestat chiar azi. Pentru crima si complicitate la crima. Cu o singura conditie: ca Parchetul sa doreasca sa-si faca datoria.

 

 

 

Foto: Gen. Stanculescu si Elena Ceausescu

Stanculescu: executia lui Ceausescu a fost o operatiune GRU-KGB.

Din marturiile inaltului responsabil militar al acelei perioade, general Victor Stanculescu, retinem claritatea cu care razbate informatia privind lovitura de stat sovietica, in urma careia au fost ucisi peste 1100 de romani.

Redau in fragment din dialogul celor doi interlocutori citati mai sus:

„VAS: Ma gandesc la urmatoarea treaba: grupul care a lucrat in spatele meu la minister ca sa provoace conditiile necesare pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausescu trebuie executat.

AMS: Asta era un grup sovietic, dle general. Considerati ca decizia de suprimare a venit nu pe linia Gorbaciov, ci mai degraba pe linia serviciilor secrete sovietice, probabil GRU, ca astia au actionat?

VAS: GRU si KGB combinati.

AMS: In aceste conditii, scopul implicarii sovietice in evenimentele din Romania pare a fi fost penetrarea structurilor de forta ale tarii si, implicit, reintoarcerea Romaniei in sfera de influenta sovietica. Asa apare logic.

(…)AMS: Dar diversiunea electronica aeriana, stiti bine, se foloseste pentru protectia si sprijinul unor forte aflate in lupta la sol.

VAS: Sau pentru a bruia sistemul de aparare de la sol.

AMS: Ati descoperit cine era autorul acestei diversiuni electronice aeriene? Putea fi facuta de forte romanesti, existau mijloacele?

VAS: Era prea complexa ca sa fie facuta de ai nostri.

AMS: Deci, din afara. Este posibil ca diversiunea electronica sa fi fost declansata in sprijinul trupelor Spetnaz (fortele speciale GRU – nota red) intrate in tara la inceputul lui decembrie?

VAS: Da, pentru a le facilita miscarile si pentru amplificarea panicii generale si actiunii impotriva regimului.”

„Clubul de la Moscova” al fostilor presedinti

 In ciuda acestor evidente, un alt ex-presedinte al Romaniei cu origini in fosta , afirma: „Ipoteza existentei unor ’teroristi sau agenturi straine’ in perioada Revolutiei Romane reprezinta o jignire la adresa celor care au avut curajul sa aduca democratia in Romania”, a declarat luna trecuta, Emil Constantinescu, cu prilejul reuniunii „Clubului de la Bucuresti” al lui Ion Iliescu.

La aceeasi consfatuire la care s-a discutat, in van, si decapitarea actualei conduceri a Romaniei printr-o lovitura electorala la adresa lui Traian Basescu, Ion Iliescu a afirmat despre eliminarea Ceausestilor:

”Sigur ca ar fi fost avantajos, din punct de vedere politic, sa fi putut organiza un proces normal, in conditii adecvate.

Dar nu ne aflam in situatie normala. Ceea ce a contat atunci a fost constatarea ca orice amanare insemna noi sacrificii de vieti umane, care se amplificau cu fiecare zi si cu fiecare ora care trecea.

De aceea, ne-am asumat raspunderea de a organiza procesul de la Targoviste, in conditii exceptionale, cu multe improvizatii, pentru ca exceptionala era situatia in care se afla tara. Asa ceva s-a intamplat, nu odata, in istorie, in conditii similare.

Ca premisa de la care s-a pornit in luarea acestor decizii a fost corecta s-a vazut prin efectele imediate: a doua zi, dupa proces si executie, a scazut intensitatea actiunilor armate, iar dupa doua zile, practic au incetat”. Inca o data, Iliescu s-a folosit de crimele Spetnaz pentru a-si acoperi actiunile conspirative de preluarea a puterii si ucidere a fostei sale familii adoptive.

Noile marturii se pot adauga cu succes la voluminosul Dosar Iliescu, bine palmat, timp de 20 de ani, de complicele sau din decembrie 1989, „marele anchetator” militar al „revolutiei”, generalul Dan Voinea. „Intamplator”, cel care a realizat rechizitoriul in baza caruia sotii Ceausescu au fost condamnati la moarte.

Sa revedem filmul Procesului Ceausescu (DOSAR 1/SP/1989).

 

 

 

 

 

 

 

Directorul unei Edituri infiinteaza un „Tribunal Militar Exceptional”

Pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu, la acea vreme inca directorul Editurii Tehnice, a redactat si semnat un decret prin care infiinta un “Tribunal Militar Exceptional” care sa-i judece pe Nicolae si Elena Ceausescu.

La punctul 1 din acest „Decret” se declara ca “urgenta este impusa de dorinta, in acest caz, a tuturor cetatenilor cinstiti ai Romaniei”.

La punctul 2 se stabileste ca acest “Tribunal Militar Exceptional” – infiintat de Ion Iliescu – va judeca cauza “in conformitate cu prevederile legale ramase in vigoare, in ceea ce priveste procedura si dreptul material penal”.

Iar la punctul 3 se preciza ca “acest tribunal va fi alcatuit in componenta stabilita de Legea pentru organizarea judecatoreasca“.

In incheiere, documentul este semnat de Ion Iliescu, care se autodeclara, pe 24 decembrie 1989, “presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale”.

Cateva precizari sunt importante.

Iliescu a devenit presedintele CFSN pe 26 decembrie

Mai intai ca, pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN.

Consiliul Provizoriu al FSN si-a desemnat “presedintele” pe 26 decembrie 1989. Deci, mai tarziu.

Mai exact, la doua zile dupa semnarea decretului de catre Iliescu si la o zi dupa ce cuplul Ceausescu fusese deja executat.

La data de 24 decembrie Ion Iliescu nu avea absolut nici o calitate juridica sau constitutionala care sa-i permita formarea unui “Tribunal Militar Exceptional” si nici sa se prevaleze de titulatura de “presedinte al CFSN”, cum singur s-a trecut pe decret.

Apoi documentul a ramas scris de mana pana pe 5 ianuarie 1990, cand a fost dactilografiat.

 

 

 

 

 

sotii-ceausescu-sunt-condamnati-la-moarte-18469946

Tribunalul a fost ilegal

Gelu Voican Voiculescu – incercand sa acopere aceasta evidenta uzurpare de calitati oficiale ale decretului semnat de Ion Iliescu – a afirmat: “Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea”.

“Revolutionarii” lui Iliescu nu riscau nici macar “dactilografierea”, in schimb il condamnau la moarte pe cel care era inca seful statului. Cel putin oficial.

Sa remarcam ca “decretul” a fost redactat integral si semnat de Iliescu, fara numar de inregistrare.

Ceea ce inseamna ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o tipica uzurpare de titlu, un document ilegal, lovit de nulitate din punct de vedere juridic, care a condus la executarea a doi oameni.

Rezulta si ca “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a judecat pe sotii Ceausescu la 25 decembrie 1989, la UM 01378 din Targoviste, a avut, la randul lui, un caracter ilegal.

Mai rezulta ca sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost, pur si simplu, asasinati.

O seama de alte detalii, ramase secrete pentru opinia publica din Romania, trebuie aduse la cunostinta, dupa 20 de ani.

In dorinta de a-l exonera pe Ion Iliescu de orice responsabilitate in asasinarea sotilor Ceausescu, Gelu Voican Voiculescu a emis teoria “legitimitatii revolutionare”.

Pe scurt, Voican Voiculescu sustine ca, deoarece evenimentele din decembrie ar fi fost o “revolutie”, nu se mai tinea seama de cadrul juridic si se proceda “expeditiv”.

Gelu Voican Voiculescu a amintit de Revolutia Franceza (1789), care a procedat similar.

Am fi inteles  “Tribunalul Militar Exceptional” daca sotii Ceausescu – prinsi de “popor” – ar fi fost spanzurati sau impuscati (cum se intentionase, tot in „cadru organizat”).

Dar chiar Ion Iliescu il contrazice pe Voican Voiculescu.

Pentru ca – asa cum vedem – Ion Iliescu apeleaza la un “cadru legal”.

Ion Iliescu semneaza un „Decret”, pentru infiintarea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care la punctul 2 stipuleaza foarte clar ca acest tribunal va judeca cauza “in conformitate cu prevederile legale ramase in vigoare, in ceea ce priveste procedura si dreptul material penal”.

Astfel incat nu mai este vorba de nici o “legitimitate revolutionara“ – inexistenta in Drept – ci de simularea unui proces asa-zis legal.

Mascarada de proces

Deplasarea la Targoviste a membrilor “Tribunalului Militar Exceptional” s-a facut cu doua elicoptere.

Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu.

Deci se stia – inaintea procesului – ca sotii Ceausescu urmau sa fie executati. V.A. Stanculescu a stabilit locul executiei, inainte de inceperea procedurilor legale.

Procesul care a urmat la Targoviste nu a fost decat o mascarada, amintind de “obsedantul deceniu” si de judecatile expedive.

Dupa ce a coborat din elicopter, Gelu Voican Voiculescu a solicitat ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute.

Desi decretul sustinea ca “aceasta cauza se va judeca cu prevederile legale in vigoare”, procesul s-a derulat in 55 de minute, fara depunerea de probe si audierea vreunui martor, cu avocatii apararii desemnati din oficiu, pe post de acuzatori ai clientilor lor (ca in epoca stalinista).

Fara ca acestia sa ceara macar recursul, desi in cazul condamnarii la moarte legea cerea sa o faca, cu sau fara voia condamnatului. In ultima  clipa, Elena a spus: “Daca vreti sa ne omorati, ne omorati pe amandoi. Nelegati”.

Executia a avut loc imediat. Controversele nu au lipsit.

Falsele capete de acuzare

Rechizitoriul intocmit de Dan Voinea si sentinta cu pedeapsa capitala consemneaza capete de acuzare ce nu au fost dovedite niciodata.

„Genocidul” – nu au existat 60.000 de victime, asa cum se planuia si zvonea la data aceea, inclusiv prin intermediul lui Silviu Brucan si al postului de radio „Europa Libera”, pentru ca Securitatea nu a scos nici o arma din unitati.

Dimpotriva: generalul Iulian Vlad, seful DSS, a dat ordin ca acestea sa fie inchise. „Subminarea puterii de stat”, numarul 2, cand Ceausescu reprezenta conducerea statului, este o aberatie. „Acte de diversiune”, punctul 3, se refera, astazi stim, la operatiunea KGB-GRU.

„Subminarea economiei nationale”, punctul 4, ramane, credem, valabil, pentru a da socoteala asupra lui si toti succesorii lui Nicolae Ceausescu din ultimii 20 de ani.

Hotararea pronuntata la 25 decembrie 1989 a fost executata pe loc.

Voican, Ceausescu si semnul lui Marte

Interesante sunt si concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, privind momentul si conditiile reale in care sotii Ceausescu au fost, de fapt, executati.

Din dimineata de 26 decembrie pana pe 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele sotilor Ceausescu au fost conservate in instalatia frigorifica de la Morga.

De inmormantarea celor doi s-a ocupat Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru.

Ambele cadavre au fost acoperite cu panze de cearsaf.

Mai intai, s-a pus capacul peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican a desenat cu creta semnul lui Marte.

Groparilor li s-a spus ca era vorba de doi colonei in rezerva, ucisi de “teroristi”. Ceausestilor nu li s-au pus, in ’89, cruci: fusesera uitate la Morga.

S-au intocmit doua dosare care poarta acelasi numar: 1/SP/1989. Certificatele de deces s-au eliberat fara autopsiere si buletinele de identitate ale sotilor Ceausescu, de catre Vladimir Belis si notarul sectorului 1, Adrian Toma.

Din punct de vedere legal, cetateanul Iliescu l-a ucis pe presedintele Ceausescu

Cei doi aveau dreptul – ca orice cetatean – la un proces corect si drept, asa cum a avut parte Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici.

Era o ocazie unica si pentru romani de a afla secretele unei guvernari, care a condus Romania in ultimii 50 de ani.

Si – poate – cu aceasta ocazie sa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai.

Tocmai acest lucru nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora.

Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces.

Procesul Ceausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanul Iliescu, care se face astfel vinovat cel putin pentru “uzurparea de calitati oficiale”.

Video-executia trucata

Dupa dezvaluirea pilotului Vasile Malutan (decedat in conditii suspecte) privind existenta unei genti cu documente asupra lui Ceausescu in momentul fugii, iata ca depozitia colonelului Baiu, omul care a filmat executarea cuplului, aduce in atentie felul in care s-a trucat videocaseta procesului si executiei.

Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei.

Cu acea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda se intrerupea brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legau mainile sotilor Ceausescu.

Urma apoi, printr-o saritura in montaj, o scena in care, pe fundalul unor impuscaturi, se distingea cu greu, intr-un nor de praf, un zid. Fara sa se poata observa si cine erau cei executati.

Conform unor surse de la fata locului, aceasta parte a filmarii ar fi fost realizata ulterior executiei, folosindu-se capse pirotehnice introduse chiar in zid.

Ulterior aparea un doctor, examinand cadavrele sotilor Ceausescu.

Iata insa ca, la 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o banda de 90 de minute cu procesul si executia lui Ceausescu, banda despre care se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, a evenimentului.

Asadar, a doua videocaseta!

Doua executii

Examinand-o cu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick le Ribault, director al Centrului de Microscopie Electronica din Franta, a ajuns la o concluzie surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani.

Expertii francezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicat capul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-a imprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul devenise teapan.

Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu cateva momente mai inainte.

S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cateva ore inaintea filmarii “executiei”.

Tot pe baza videocasetei, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca, desi cadavrele cuplului Ceausescu purtau urme de gloante, nu existau – in mod ciudat- urme de sange in jurul gaurilor provocate de acele gloante, iar in ce-l priveste pe Ceausescu nu exista nici sange scurs in jurul cadavrului sau.

Expertii francezi au stabilit, in aceste conditii, ca – „deoarece cadavrele nu prezentau vreo urma de sange pe piept si pe fata imediat dupa executie si intrasera chiar intr-o anumita rigiditate” – nu ramanea decat ca cei doi fusesera “executati”, cu cel putin cateva ore inaintea filmarii executiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Zvonurile parvenite de la Unitatea lui Kemenici arata ca responsabil cu uciderea celor doi ar fi fost Gelu Voican Voiculescu.

Apoi, pentru filmare, cei doi au fost proptiti de perete pentru stimularea executiei.

Exhumarea interzisa

Potrivit grupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cuplului Ceausescu fusese, in mod evident, trucata. Francezii solicitand (in martie 1990) exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici straini, pentru confirmarea verdictului lor.

Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns: nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii.

Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate.

Se pune insa si o alta problema: Nu cumva exista si o videocaseta – a treia! – completa, cu procesul si executia?

O alta moarte misterioasa

Sa ne reamintim si un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad de dupa evenimente avea un singur pasager la bord – un reporter britanic – care, conform marturiilor, transporta numeroase videocasete, filme si fotografii legate de evenimentele din decembrie 1989.

Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa.

Era la cateva zile de la executia cuplului Ceausescu.

Evident, videocasetele, filmele si fotografiile “au disparut”.

Operatiunea „Plecam pentru a ramane”

In “Libre Journal”, Paris, septembrie-octombrie 1990, pagina 30, Vladimir Bukovski scria sub titlul “L’Empire du moindre mal”: “Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii (URSS – n.n.) si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, cele care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, cele care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand circumstantele favorabile distrugerii Zidului Berlinului”.

Asadar, inca din 1990, Vladimir Bukovski a declarat public rasturnarea lui Ceausescu drept o operatiune a KGB.

Strategia urmarita de URSS fusese pusa la punct anterior de Andropov si KGB, si urmarea salvarea comunistilor intr-o situatie de criza a sistemului.

Alexandre de Maranche (fostul sef al SDECE-ului francez) l-a citat in acest sens pe un apropiat al lui Gorbaciov, Ghiorghi Arbatov, cel care a afirmat: “URSS va va face cel mai mare rau cu putinta: va va lipsi de dusmanul vostru” (“Le Figaro”, Paris, 10 ianuarie 1990).

Aceasta strategie sovietica, initiata de Iuri Andropov si transpusa apoi in practica de Mihail Gorbaciov, a fost expusa clar de Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat: “Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca pentru a ramane” (vezi “Les marches lointanes de L’Empire: partir pour rester”, in Jean Marie Benoist, “Apres Gorbatchev”, Paris, 1990, pag. 137 si urmatoarea).

Si mai explicit asupra scopului urmarit de strategia “partir pour rester”, a “schimbarii la fata“ din 1989-1990 si ulterior prin “puciul lui Potemkin” (august 1991) a fost Lev Nevrozov, care a avertizat:

“In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale” (“The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment, Midstream, 1900, pag. 1).

Lucrurile se vad cu mult mai clar astazi, in 2009, daca tinem seama de puternica revenire a Rusiei pe plan mondial si de ampla “restaurare” ce are loc in Rusia lui Vladimir Putin.

Vaclav Havel recunoaste aportul KGB la „revolutia de catifea”

Cand i s-a cerut lui Iliescu sa spuna ce stie despre lovitura de stat din decembrie 1989, Iliescu i-a catalogat imediat pe cautatorii adevarului drept „dezaxati” si “lichele”. Asa cum o facuse si in primavara anului 1990, cu manifestantii din Piata Universitatii. Iliescu ramane ultimul dinozaur comunist beneficiar al „revolutiilor” KGB care nu recunoaste acest lucru.

Iata ce scrie Havel despre “revolutia de catifea” din 17 noiembrie 1989. Potrivit lui Havel, complotul din Cehoslovacia – “un complot pentru abolirea regimului comunist” – a fost organizat si declansat chiar de KGB.

Marturia lui Havel a fost facuta la BBC si reluata de presa germana, daca ar fi sa amintim numai prestigioasa publicatie “Die Welt”.

Spetnaz in actiune

Generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB), a sosit in ajun la Praga impreuna cu un grup de “visautniki” (ofiteri “Spetnaz” ai GRU, operatiuni speciale, care actioneaza, de regula, in civil).

Generalul Grusko impreuna cu generalul Ghenadi Teslenko (insarcinatul KGB la Praga) si Alois Lorenc (seful STB-ului, securitatea cehoslovaca) au condus intreaga desfasurare a “revolutiei de catifea” dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, fiind instruit la sediul KGB asupra desfasurarii evenimentelor.

Evenimentele de la Praga au fost “starnite” – cu ajutorul ofiterilor sovietici “visautniki”, de “transformarea” unei manifestatii de comemorare a unei victime a militienilor praghezi, intr-o manifestatie de protest.

Ofiterii “Spetnaz”, sustine Havel, care de la aeroportul “Ruzine” se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe generalul Grusko, seful lor, cu”mersul revolutiei”.

In noaptea de 17 noiembrie 1989, generalul Grusko si echipa sa au parasit Praga la fel de discret precum aparusera.

Iliescu era pentru KGB “candidatul potrivit”

Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, a oferit detalii despre rolul KGB-ului in Romania: “Ion Iliescu avea la vremea aceea legaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Nicolae Ceausescu”. Toporovski adauga: “Pentru operatiunea propriu-zisa noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece altminteri actiunea ar fi prezentat dificultati”.

Despre “turistii sovietici” prezenti cu miile la Timisoara si apoi la Bucuresti si in intreaga tara – consemnati in rapoartele Securitatii si, ulterior, in cele speciale, ale SRI, dedicate evenimentelor – nu mai are rost sa vorbim.

Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in doar cateva ore, in dimineata de 22 decembrie 1989, cand Ceausescu a fost parasit in mod subit de toti colaboratorii si arestat chiar in sediul Comitetului Central al partidului. Din 22 decembrie, orele pranzului, Ceausescu era deja lasat in mana complotistilor.

Si Erich Honecker recunoaste

La 21 noiembrie 1990, Erich Honecker, liderul comunist est-german, a acordat ziarului “Berliner Wachenpost” un interviu in care a afirmat: “Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unor manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor miscari de maxima importanta, care n-au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. Reunificarea Germaniei trebuie sa fie considerata ca o contributie la construirea Casei Europene si, data fiind situatia, lucru acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG”.

Cat despre timpul in care s-au pus la punct marile mutatii din Europa de Est, Honecker l-a evocat intr-un alt interviu:  “O scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre, in toamna anului 1984, adica chiar pe timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord ca totul trebuia schimbat in Uniunea Sovietica si in alte parti” (interviu acordat canalului german DSF pe 10 octombrie 1990, ora 20.15).

Sa reamintim doar ca Erich Honecker era “stapanul” suprem al STASI. Asa ca stia ce vorbeste.

“Moscova si KGB-ul au armat pistolul de start”

Si alti autori binecunoscuti vorbesc despre rolul KGB in comploturile din Europa Centrala si de Est din 1989.

Mark Almond, profesor de istorie moderna la Oxford, scrie in cartea sa “Gorbatchev and the Est-European Revolutions”:  “Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa Rasariteana si Centrala, iar acestea (schimbarile – n.n.) s-au savarsit cu cea mai mare usurinta, deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja”.

Istoricul ungur Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: “Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese pe gat”.

In Romania, “Comitetul Salvarii Nationale” s-a constituit inca din 1984. In iarna anului 1988 – asadar cu un an inaintea evenimentelor din decembrie 1989 – “Comitetul Salvarii Nationale” a devenit “Frontul Salvarii Nationale” (FSN). Contrar a ceea ce Iliescu si ai lui au sustinut, FSN-ul exista demult, ca si complotul impotriva lui Ceausescu.

Intalnirea de la Elias: Iliescu-Militaru-Valter Roman In primavara anului 1990, generalul Militaru si capitanul Mihai Lupoi au facut dezvaluiri interesante in presa franceza.

Astfel, generalul Militaru l-a contactat in 1982 pe Iliescu la spitalul “Elias”.

Iliescu venise la “Elias” ca sa-i faca o vizita lui Valter Neulander, bolsevic naturalizat sub fantezistul nume de Valter Roman, sub care a detinut functii de prim rang.

Generalul Militaru, internat si el in spital, a profitat de moment si l-a abordat pe Iliescu: “Dom’le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?”.

Prudent, cel atat de direct interpelat s-a ferit sa dea un raspuns net.

„Cativa militari, un fel de pir-pir-pri si cu asta basta”

Dar, dupa ce Militaru s-a externat, Iliescu l-a rugat sa-l viziteze la Consiliul National al Apelor, unde era presedinte, cu grad de ministru.Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pana in Parcul Herastrau, ca sa poata vorbi in liniste.

Principala dilema a fost explicata – nu fara umor – de generalul Militaru astfel: Iliescu era de parere ca pentru rasturnarea lui Ceausescu trebuia organizat un soi de puci militar. “Cativa militari, un fel de par-par-par si cu asta basta!”, isi rezumase Iliescu crezul despre “revolutia romana“.

Militaru in schimb sustinea atragerea in strada a “maselor populare”, ca solutie eficace. “Dom’le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic”.

Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui: “Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-pir-ul lui, eu cu masele populare”, si-a amintit in primavara anului 1990 generalul Militaru.

Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

Mai la est de Herastrau.

Astazi, numai Iliescu mai neaga implicarea KGB si GRU in evenimentul din 1989.

De ce?

Va lasam pe dumneavoastra sa ghiciti.

 

 

 

Cititi mai mult pe: http://www.curentul.info ; https: //ceausescunicolae.wordpress.com  si   BZI

 

 

 

 

 

 

 

08/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 8 iulie în Istoria Românilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior

În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară.

 

 

 

 

 

 

Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129.

 

Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior

Dacia Superior era  guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.
Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior.

Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere.
Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

 

A DOUA REOGANIZARE

 

 Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia.
La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis.

În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

Dacia romană este împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior.

Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru.
La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus.

Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

 

A TREIA REORGANIZARE

 

A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169.
În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre.

Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat.

Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum.

Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor.
În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum
În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia.

Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256.
Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice.
Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa.

Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro)

 

 

 

 

 

1392:  Menționarea prezenței monedelor emise de Tara Romaneasca în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia”); era atestată astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

 

 

 

 

 

1481: Are loc bătălia de la Râmnic dintre Ştefan cel Mare al Moldovei  şi oastea munteana a  lui Basarab al IV-lea cel Tânăr al Munteniei, aliat cu  armata otomană condusă de Ali-beg şi Skender-beg.

 

 

 

                                                                             

                     Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

 

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de istoricul Xenopol aceeaşi persoană cu Laiota Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiota Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite), este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia.

În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei.

În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

 

 

 

Bătălia de la Rîmnic, 1481

 

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“.

Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, ii îngrijora pe unguri şi pentru a dobandi ajutoare contra turcilor şi a lui Ţepeluş de la aceştia, îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi.

Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp.

 

În această luptă moare Sendrea, viteazul portar al Sucevei, cumnatul domnului Moldovei, fiind îngropat lângă tatăl său, la Dolheștii Mari.  

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucisese pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“, acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş.

Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei, demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

 

 

 

 

1581: Lucaci „riitorul”, profesor la Şcoala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon şi românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.

 

 

 

1647: Prima atestare documentară bisericeasca a comunei Racoviţa, situat în judeţul Sibiu de azi, inTransilvania, România, formată din satele Racoviţa şi Sebeşu de Sus . Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443.

Satul este menţionat pentru prima dată în documentele bisericeşti în 8 iulie 1647, într-un act prin care Gheorghe Rákóczi I îl numea pe popa Ion din Ţichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care s-a numărat şi Racoviţa.

Bogata istorie a satului este legată în principal de înfiinţarea graniţei militare transilvănene de către împărăteasa Maria Terezia în 1765, Racoviţa făcând parte din Compania a VII-a a Regimentului I de Graniţă de la Orlat.

 

 

 

 

1835: A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc.

Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

 

 

1868: A apărut la Iaşi manualul şcolar al lui Ion Creangă, intitulat “Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară”, care a cunoscut numeroase ediţii.

 

 

 

 

 

 

1869: La Timişoara a fost inaugurată prima linie de tramvai cu cai  avand  6 kilometri lungime. Astfel, Timişoara devenea primul oraş din ţară şi al cincilea din lume care folosea tramvaiele ca mijloc de transport în comun.

 

 

 

 

 

 

 

 

Incasările din prima zi, din transportul de persoane cu primul tramvai tras de cai din ţară, au fost de 79,50 forinţi, iar cele din a doua zi – 265,26 forinţi. La acea vreme, societatea avea în patrimoniu 5 vagoane de persoane, 12 perechi de cai şi 3 perechi de cai rezervă, iar personalul era format dintr-un controlor, 6 încasatori, 7 vizitii şi 3 pazitori de linie.

In anul 1899, când a început exploatarea energiei electrice,tot la Timisoara, tramvaiul tras de cai din Timişoara a fost înlocuit cu cel electric

 

 

 

 

 

1903: S-a născut Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini”; (m. 1978).

 

1907: S-a născut la Zucov,Salaj, pictorul Petre Abrudan, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii transilvănene; (m. 1979).

 

 

 

 

 1910: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Achim Stoia; (m. 1973).

 

 

 

 

 1914: S-a născut Elvira Micoş, pictoriţă şi gravor; dintre lucrările sale amintim „Balconul”, „Marea balerină”, „Madrigal”, „Carnaval la Veneţia”, „A patra soţie”, „Legenda meşterului Manole”, „Adam şi Eva”, „Fata din Haţeg” şi „Profil de dac”; (m. 2014).

 

 

 

 

 

1917: Armata germano-austro-ungară ocupă Cernăuții.

 

 

 

 

 

1922: Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis (meciul România–India, 0-5) .

 

 

 

 

1926: S-a născut Constantin Romaşcanu, compozitor, dirijor de cor şi profesor; a înfiinţat şi dirijat orchestra simfonică a studenţilor Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie a Conservatorului „C. Porumbescu” din Bucureşti (1967-1982).

 

 

 

 

1933: S-a născut actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a teatrului românesc de păpuşi şi marionete; prima laureată a unui premiu special UNITER în acest domeniu

 

 

 

 

 

 

 

1942: S-a născut la Turnu Severin, Şerban Foarţă, poet, prozator, dramaturg, traducător (în special din poezia franceză modernă), profesor universitar.

 

 

 

 

 

 

A studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, între 1960-1965, secţia română-germană. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii.

 

 

 

 

 1948: A murit pictorul şi desenatorul Ştefan Popescu, unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”, membru de onoare al Academiei Române din 1936; (n. 1872).

 

 

 

 

1955: S-a născut la Bucuresti, actriţa de teatru şi film Mihaela Mitrache; (m. 18 februarie 2008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti in 1978 si  a început activitatea pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, unde, timp de un deceniu, a întruchipat o serie de personaje cunoscute, remarcându-se in rolul Honey din „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, rol ce i-a adus Premiul naţional de interpretare feminină la Festivalul Teatrelor Studio, din Oradea.

A jucat si pe scena Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti iar din 1994, a putut fi admirată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

Pe platourile de filmare, Mihaela Mitrache s-a întâlnit cu regizori cunoscuţi, precum Lucian Pintilie, Nicolae Caranfil, Mircea Moldovan, Horea Popescu, Cristina Nichituş.

Cea mai importantă realizare, care i-a adus şi o nominalizare la premiul de interpretare feminină la Festivalul de film de la Ierusalim, din 1997, a fost rolul din coproducţia româno-israeliană „Milky way”.

 

 

 

 

 

 

 

1956: A murit prozatorul Damian Stănoiu, reprezentant de seamă al genului umoristic, fost călugăr timp de aproape douăzeci de ani ; (n.Dobrotineţ, Arges, 1893).

 

A colaborat la „Viaţa românească”, „Gândirea”, „Adevărul literar şi artistic”, etc.

Nuvelele şi romanele sale, consacrate lumii mănăstireşti („Călugări şi ispite”, 1928; „Necazurile părintelui Ghedeon”; „Duhovnicul maicilor”, 1929; „Alegere de stareţă”, 1932; „O zi din viaţa unui mitropolit”, 1935, etc.), evidenţiază cu umor contrastul flagrant dintre viaţa monahală reală, lipsită de trăiri spirituale şi supusă tentaţiilor lumeşti, şi exigenţele de austeritate şi pioasă reculegere impusă de morala religioasă.

 

 

 

 

1960: S-a născut dirijorul Ion Marin, fiul fondatorului corului de cameră „Madrigal”, Marin Constantin

A plecat la Viena, în 1986, cu o bursă „Herder”, si s-a stabilit în străinătate.

Colaborează, în prezent, cu orchestre renumite din întreaga lume.

 

 

 

1962: A murit compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu; (n. 1899).

 

 

 

 

 

 1968: A murit Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu), sociolog, eseist, memorialist şi traducător.

 

 

 

 

 

 

Eseistica şi publicistica sa politică şi socio-psihologică îl impun printre cele mai efervescente inteligenţe ale perioadei interbelice.

 Era rudă cu Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu sora acestuia, Eliza) si a fost închis (arestat şi nejudecat între anii 1948 şi 1952, apoi arestat şi condamnat la 15 de ani de închisoare în 1958 şi amnistiat în 1964); (n. 1904).

 

 

 

1994: A murit la Bucuresti, George Hanganu, istoric literar și comparatist român; (30 mart. 1914, Buzau).

 Fiul lui George Hanganu, general dedivizie, si al lui Joie-Claudine Guy Bulat, profesoara de de franceza, incepe studiile  medii   la Paris si le continuat  la Galati (1923-1929), unde isi da si bacalaureatul.

 

 

 

 

 

George Hanganu

 

 

 

 

 

 

Urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie, sectia limba modeme: franceza si engleza, a Univ. din Cluj (licenta in 1932) dupa care obtine o bursa Universita din Paris (1936-l940).

Doctor magna cum laude in literatura franceza al Universitatii din Cluj, cu teza La pensee religieuse de Leconte de Lisle (1940).

A debutat cu brosura Doi poeti vizionari (1936).  A fost  lector la Academia Comerciala din Brasov (1948-1950): conferentiar de literatura franceza la Facultatea de limbi  romanice a Universitatii  din Bucuresti.

A colaborat la Saeculum, Romania literara. Steaua, Tribuna, Revue roumaine, Secolul 20 etc. cu eseuri si studii despre scriitori francezi: Rimbaud (despre care publica si L’Univers poetique d’Arthur Rimbaud, 1947), Mallarme, ApolIinaire, Gide, Valery, Claudel. Prevert s.a., si romani: Lucian Blaga, Anton Holbau, Ion Barbu s.a., din perspectiva relatiilor acestora cu literatura franceza. Lucrarea sa reprezentativa ramine Interferente si peisaje literare franceze (1973).

 

 

 

 

 

 2011: A murit inginerul Emanuel Diaconescu, întemeietor al şcolii doctorale sucevene în inginerie mecanică; membru corespondent al Academiei Române din 1990; (n. 1944).

 

 

 

 

2014: A decedat creatorul popular Nicolae M. Nica, cel care  în 1979 a înfiinţat Muzeul Sătesc din Chilia (comuna Făgeţelu); (n.7 februarie 1917).

Acest muzeu, care poartă în prezent numele fondatorului, a contribuit la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mesterul popular Nicolae M. Nica a avut de-a lungul timpului numeroase expoziţii personale şi a participat la şi mai multe asemenea manifestări de grup, simpozioane sau târguri ale meşterilor populari.

Premiile obţinute şi valoarea creaţiilor sale au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale ASTRA din Sibiu.

De asemenea a  pus bazele Fundaţiei  Culturale “Nicolae M. Nica”, care s-a preocupat de înfiinţarea unei biblioteci şcolare şi organizarea unor cursuri de arte şi meserii pentru tineri în satul natal Chilia-Făgeţelu: sculptură în lemn, ţesut-cusut.

 

 

 

   CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

           Sfintii Epictet si Astion

 

 

 

 

 

 

       Sfintii Epictet si Astion

Sfintii Epictet si Astion sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice.

 

Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305) si au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea asezare  crestina de pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate “Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris.

Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor.

La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet.

 Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris.

Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iulie-video-4/

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

08/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua de 7 iulie în Istoria Românilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 1770:  65.000 de tatari crimeeni (cavalerie) și 15.000  infanteristi otomani, aflati  sub comanda lui Kaplan Ghirei și 38.000 de ruși  condusi de  feld-mareșalul Rumeantev, se confrunta la Larga,  pe malurile raului Larga, (un afluent al Prutului, in R.Moldova de azi ).

  Bătălia  s-a incheiat cu  o victorie decisivă pentru ruși .

 Victoriile de la Larga urmata de cea de la Cahul, au schimbat situația strategică în favoarea Rusiei. În septembrie 1770, a fost cucerită Tighina,   si apoi au capitulat cetățile turcesti Ismail, Chilia, Cetatea Alba si Ibrail .

După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei . La 21 iulie 1774, otomanii semneaza cu Rusia Pacea de la Kuciuk Kainargi .

Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești. În decembrie 1774, rușii se retrag, Moldova și Valahia rămânând în continuare sub turci.

 

 

 

 

 

 

1807: S-a încheiat pacea ruso-franceză de la Tilsit, care  obliga printre altele Rusia să-şi retragă toate trupele din Valahia şi Moldova.

 

 

 

 

 

 

 

Napoleon Bonaparte      Alexandru I

La 7 iulie 1807 se încheia pacea ruso-franceză de la Tilsit care avea și o prevedere ce viza principatele românești. Prin articolul XXII al tratatului, Imperiul Rus se obliga să-şi retragă toate trupele din Valahia şi Moldova. Trebuie menționat că trupele ruse se aflau în principatele românești în razboi cu Imperiul Otoman (1806-1812).

Rusia intrase în război cu Franța susținînd militar armata Prusiei în lupta împotriva împăratului francez Napoleon Bonaparte, insa infrîngerea rapidă a Prusiei și ocuparea de catre trupele franceze a ducatului Poloniei, l-au silit pe țarul Alexandru I să încheie acestă pace cu Napoleon, in urma careia, Rusia şi Franţa s-au aliat împotriva Angliei, ba mai mult și-au propus cucerirea și împărțirea între ele a Imperiul otoman, cu unele generoase „cedări” şi Austriei.

Pe frontul otoman, Rusia urma să semneze un armistiţiu la Slobozia (24 august 1807), care prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Valahia şi Moldova.

Acest tratat nu s-a aplicat, întrucît ţarul Alexandru I a refuzat ratificarea lui, acuzîndu-l chiar pe generalul Meiendorf că a acordat condiţii prea favorabile Turciei.

Ostilităţile ruso-turce vor fi reluate în 1809, iar in 1812 jumătatea estică a Moldovei, botezată în urma tratatului de pace ruso-turc printr-o escrocherie, Basarabia, a fost cedată de Turcia fara drept, Imperiului Rus.

 

 

 

 

 

 

1857 (7/19 iulie): Incep in Moldova alegerile pentru Adunarea ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de pace de la Paris in 1856 si falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească.

  La data de 24 iulie/5 august Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei au decis ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate din Moldova.

Ca urmare a întrevederii dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria (din 25 iulie/6 august), s-a ajuns la o soluţie de compromis: Marea Britanie accepta anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumea cu o unire parţială, Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare, renunţând însă la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin.

Aceste hotărâri au marcat, pe plan diplomatic, un moment important în realizarea statului român. La 7/19.IX.1857 au început alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (câştigate de unionişti) .

 

 

 

1871: A fost autorizată  prin decret, funcţionarea în Bucureşti a Societăţii Generale de iluminare şi încălzire cu gaz.

 

 

 

 

 

 

1881: S-a născut sculptorul şi medalistul român de origine germană Emil Wilhelm Becker; (m. 1952).

 

 

 

 

Numeroase clădiri din Bucureşti considerate reprezentative pentru arhitectura românească a secolului XX sunt decorate cu basoreliefuri şi sculpturi semnate de acesta (Universitatea, Muzeul George Enescu, Vila Minovici, Primăria Capitalei ş.a.).

De asemenea, o altă realizare de excepţie a sa o reprezintă sculpturile din interiorul criptei Mausoleului de la Mărăşeşti (1924). 

 

 

 

 

 

1886: S-a nascut la Paris, compozitorul şi dirijorul român, artist emerit, Ion Hartulary – Darclée, fiul celebrei soprane Hariclea Darclée.

A studiat la Paris si a  fost dirijor şi regizor la Milano, iar mai târziu dirijor al Orchestrei Radiofuziunii Române ; (d.2 aprilie 1969)

 A scris mai multe lucrări scenice, jucate şi în Italia (opera comică Capriciu antic, operetele Amorul mascat, Amazoana, etc.), lucrări simfonice (Poemul Vârful cu dor, Suita Lunca Siretului, Uvertura în stil clasic pe 3 teme moldoveneşti, Suita Picturi de Grigorescu, Poemul Bălcescu pentru cor şi orchestră, un vals), diferite lucrări vocal-simfonice mai mici, cântece de mase, etc.

 

 

 

 

 1906: S-a născut la Braila matematicianul Gheorghe Mihoc, considerat, împreună cu Octav Onicescu, creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru titular al Academiei Române din 1963 si preşedinte al acestui for (martie 1980 – decembrie 1981); (m. 25 Decembrie 1981, Bucureşti).

 

 

 

 

 

 

 

 

1923: S-a nascut  regizorul de teatru si film, scenograful, actorul  şi arhitectul  român Liviu Ciulei ; (d. 25 octombrie 2011 la Munchen, in Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București (1946) si arhitectura (1949) si a debutat ca actor în 1945,  ulterior alăturandu-se echipei Teatrului Municipal din Bucuresti care mai tarziu se va numi Teatrul Bulandra. A debutat ca regizor  în 1957.

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, pana in 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera “Revizorul”, montată deLucian Pintilie.

Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra  devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp, marii regizori de tearu David Esrig, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu.

A părăsit România în anul 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, America de Nord, Australia.

A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie  din Minneapolis , Minnesota  1986, (Statele Unite), iar din 1986  profesor de teatru la Columbia University si New York University, in orasul New York.

S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre.

A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.

Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre.

A fost căsătorit cu marea actriță Clody Bertola și cu jurnalista Helga Reiter. Este tatăl regizorului Thomas Ciulei.

 

 

 

 

1923: S-a născut sculptorul Constantin Lucaci, laureat al Premiului Herder acordat în 1984 de Universitatea din Viena pentru întreaga sa operă; (m. 2014).

 

 

 

 

 

 

 

 Este cunoscut mai ales pentru fântânile sale cinetice si sculpturile monumentale în piatră şi oţel

 

 

 1929: A  intrat în vigoare Concordatul României cu Sfântul Scaun. Semnat la 10 mai 1927, acesta reglementa reorganizarea cultului catolic în tara nostra, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării.

La data de 17 iulie 1948 a apărut Decretul-lege prin care Guvernul român instalat de comunişti a denunţat Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunii  împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică.

 

 

 

 

1930:  A fost adoptată in Romania, Legea pentru protecţia monumentelor naturii, pe baza căreia a luat fiinţă Comisia Monumentelor Naturii, alcătuită din 6 specialişti, comisie care, în perioada 1930-1943, a pus sub rezervaţie 36 de teritorii din ţară, printre care şi Parcul Naţional „Retezat”.


 

 

 

 

 

1933: S-a nascut renumitul actor român de teatru şi film, Gheorghe Cozorici ; (d. 1993).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: Al Doilea Razboi Mondial –  Armata română a alungat trupele sovietice din localitatea Lipnic, atingând aliniamentul Nistrului si  eliberând astfel Basarabia.

 

 

 

1951: S-a născut Dan Ion Nasta, poet, eseist şi traducător (traduceri în limba franceză din poezia românească).

 

 

 

1951: A murit biologul şi profesorul Dimitrie Voinov autorul unor importante cercetări de histologie şi citologie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o puternică  şcoală  de citologie umană. A fost  membru titular al Academiei Române din 1927; (n. 1867.

 

 

 

 

 

  1957: S-a încheiat, sarbatorita cu surle si trambite de propaganda comunista, cooperativizarea agriculturii în Dobrogea, aceasta fiind prima regiune colectivizată din România.

 

 

 

1963: Corul Naţional de Cameră „Madrigal” din Bucureşti a debutat în cadrul „Festivalului Muzicii de Cameră” de la Braşov.

 

 

 

 

 

Înfiinţat la 11aprilie 1963  în cadrul Conservatorului ”Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la iniţiativa dirijorului Marin Constantin (1925-2011), corul a fost gândit ca o formaţie camerală de tip renascentist, cu timpul dezvoltându-se prin redescoperirea comorilor muzicii bizantine şi vechi româneşti, a colindelor, a lucrărilor de inspiraţie folclorică, a patrimoniului clasic autohton şi contemporan.

Astăzi, Corul Național de Cameră Madrigal, la inițiativa dirijorului Ion Marin și sub conducerea artistică a dirijoarei Anna Ungureanu, promovează unul dintre cele mai vizionare programe românești de incluziune socială destinate copiilor, având la bază muzica, prin cântul coral: Proiectul naţional „Cantus Mundi”.

 

 

 

 

1986: A murit scenograful Mihai Tofan (n. 8 noiembrie 1926, la Tigheci/Cahul, azi în R. Moldova).

A studiat la  Institutul de Arte Plastice ”N.Grigorescu” Bucureşti – Secţia Scenografie – Promoţia 1952 – Prof. W. Siegfried si a lucrat ca pictor scenograf al Teatrului Naţional Bucureşti din 1952 pană în 1986.

In 1958 a fost  Laureat la Concursul de tineret al Teatrelor Dramatice din ţară.

De asemenea a  fost premiat in  numeroase randuri la expozitii din strainatate: in 1963 la Expoziţia Românească de Scenografie – Paris – Franţa, in 1964 – Expoziţia Românească de Scenografie – Havana – Cuba, in 1966 – Trienala Internaţională de Scenografie – Novi Sad – Yugoslavia, in 1971 – Quadrienala de Scenografie – Praga – Cehoslovacia, in 1981 – Trienala Internaţională de Scenografie – Novi Sad – Yugoslavia si in 1984 – Trienala Internaţională de Scenografie – Novi Sad – Yugoslavia.

 

 

 

1989, 7/8: A murit  poetul, eseistul  şi ziaristul Horia Stamatu.

A urmat Liceul Militar si Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti.
Debuteaza la revista „Floarea de Foc” condusa de Sandu Tudor si lucreaza ca  profesor suplinitor la Liceul „Cantemir Voda” din Bucuresti (1936-1937), iar in urmatorii doi ani ca redactor la „Enciclopedia Romaniei”.

In 1941 a plecat din tara în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1945 se stabileşte la Freiburg, dupa care  între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.).

In perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri; (n. 9 septembrie 1912 în Vălenii de Munte, județul Prahova).

  Este detinatorul Premiului Fundatiei Regale pentru Literatura si Arta iar in exil al Premiului Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte (ARA).

Opera: „Memnon”, Bucuresti (1934) / „Recitativ”, Madrid (1963) / „Punta Europa”, Madrid (1969) / „Kairos”, Madrid (1974) / „Imperiul”, Bucuresti (1996 / „Ego Zenovius”, Bucuresti (2001).

 

 

 

 

 

 

 

1991: S-a constituit Partidul Alianţei Civice, preşedinte al noului partid fiind ales criticul literar  Nicolae Manolescu.

La  28 martie 1998, acest partid a  fuzionat cu Partidul Naţional Liberal.

 

 

 

 

 

1993 : S-a deschis, la Bucureşti, primul Salon internaţional automobilistic al României.

1998: A murit Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă; (n. 1926).

 

 

 2004: A murit Mihail Şerban, academician român, profesor de biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti; (n. 11.06.1930).

 

 

 

 

2008: A decedat Ada Brumaru, muzicolog şi critic muzical.

A realizat, începând din 1950, emisiuni muzicale la Radiodifuziune şi apoi, şi la Televiziunea Română.

 

 

 

 

 

S-a născut la data de 5 iulie 1930 şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia teoretică, iar din anul 1950 a devenit redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune. Preocupările sale muzicologice s-au orientat cu precădere către lumea teatrului liric, către perioada romantică (este autoarea cărţii „Romantismul în muzică”), dar şi către creaţia autohtonă (a realizat filmul „Enescu, la răspântie de vremi”).

Ada Brumaru a fost distinsă de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, al cărei membru era.

 

 

 

2015: A decedat cântăreaţa de muzică uşoară, compozitoarea şi profesoara de canto Angela Ciochină; (n. 1955).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/07/o-istorie-a-zilei-de-7-iulie-video-3/

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric ;

  3. e.maramures.ro ;

  4. Wikipedia.ro.;

  5. mediafax.ro ;

  6. worldwideromania.com ;

  7. Enciclopedia Romaniei.ro ;

  8.  rador.ro/calendarul- evenimentelor;

  9.  Istoria md.

07/07/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: