CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos, tălmăcită de pe limba leșască, pe limba rumânească , în vremea Luminatului Domn Ioan Costandin Alexandru Ipsilant Voevod, în Valahia

 

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 1

„Această cărticică întâi tălmăcită de pe limba leșască, pe limba rumânească care cuprinde întru sine multe lucruri, spre folosul a toată obștea, atât oamenilor cât și dobitoacelor, cât și pentru aceia ce să vor sili cu toată inima a învăța vreun meșterșug, care lucruri întâi sânt cercate, și apoi tălmăcită și tipărită cum să veade.

Găsindu-să dată fiind în tipariu în vremea Luminatului Domn Ioan Costandin Alexandru Ipsilant Voevod, în Valahia, la let 1806.

De folos nu mic s-au socotit a să da și de a dooa oară în tipariu. 1825. Cu toată cheltuiala Dumisale Hristea Theodor.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 2

Vreo câteva meșteșuguri și sicreturi mari pre care întâi le-am cercat pe toate și apoi le-am tălmăcit pre limba Rumânească.

Ciocolată cum să face:

1. Să iai o jumătate de ocă cacaoa, să pui într-o piuliță caldă și să iai o litră zahar, și o bucățică vanelie, și doao dramuri de ținamon adecă scorțișoare, și să le pisezi și să le faci ca o unsoare, cu apă și să le fierbi pe foc moale, și pre urmă să le faci turtișoare și vei avea ciocolată.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 3

Pentru dureare de cap.

64. Rută cu unt de rozmarin să iai și să pisezi să amesteci cu oțet, să faci blastor să pui la cap. Naramză să tai ca talerul și să pui cafea pisată pe deasupra, și să faci trei blastori.

2 să pui la tâmple și una la frunte și vei vedea folos. Iar negăsind năramză să faci de gulie și cu cafea. Albușu de ou cu lapte de fămeae și unt de lemn să pui la frunte. Rumianec adecă mușițel de la spițărie, să-l fierbi să oblojăști capul.

Cărticică care cuprinde multe lucruri spre folos 4

Când să unflă calul la picior.

203. Să iai mălaiu de mei pol ocă, sare pol ocă, silitră o 100 de dram., smoală tare de la cizmari, să le ferbi cu vin sau oțet, cald să oblojăști piciorul, și de va fi unflătură ori veache sau noao va treace.

Iar când să unflă calul la inimă sau la alt loc să iai slănină veche, ou(ă) 6, căpățini usturoiu, aluat de la pitari, 3 raci vii, 3 muște de Spaniia și o buruiană ce să cheamă nemțeaște gaus borțet, catran, nuci, untură de epure să ungi locul cel unflat, și vei vedea folos.”

Surse: www.dacoromanica.ro si  tiparituriromanesti.wordpress.com/

11/09/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

File de istorie. 1809 – Rusia proclamă anexarea Principatelor Române !

 

 

 

 

În timpul razboiului ruso-turc si al ocupaţiei rusesti in principatele   Moldova si Valahia  (1806-1812), în Europa se petreceau evenimente grave, fiecare din ele influenţând cabinetele marilor puteri şi schimbând opiniile privind situaţia politică a celor două Principate.

Rând pe rând, alianţa Rusiei cu Anglia împotriva Porţii, alianţa secretă a Turciei cu Napoleon, Pacea de la Tilsit, întrevederea de la Erfurt, readuceau în discuţie viitorul Valahiei şi Moldovei”.

 

 

Napoleon si tarul Alexandru I al Rusiei la Tilsit

 

 

In 1807, prin tratatul de la Tilsit, rusii au obtinut consimţământul lui Napoleon.

La 2 februarie 1808, Napoleon îi cerea ambasadorului Coulaincourt să comunice ruşilor că: „Noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul (ţarul) să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia.

Bineînţeles, scrisoarea lui Napoleon a produs mare bucurie la Petersburg. Ruşii începeau să fie tot mai convinşi că frontiera Dunării nu mai putea să le scape.

Iar la 3 decembrie 1809 fericirea lor putea fi deplină. Napoleon declara la deschiderea Corpului Legiuitor al Franţei că prietenul şi aliatul său, ţarul Alexandru I, „a reunit la vastul său imperiu Finlanda, Moldova şi Valahia.

Asa s-a facut ca in 1809 Imperiul Rus a proclamat  anexarea Principatelor Române.

 Mai înainte insa, Principatele ocupate de armata rusa fusesera  puse sub oblăduirea unor cârmuitori ruşi.

În 1808 în fruntea lor se afla senatorul Kuşnikov, iar în 1810 senatorul Krasno-Milaşevici.

După celebra notificare a încorporării lor la Rusia, principele rus Prozorovski avea pregatit  şi un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia, iar generalul Kamenski, comandantul Armatei Dunărene, îi propunea deja ţarului să cedeze Oltenia Austriei, în shimbul Bucovinei.

Această propunere chiar a fost făcută Austriei, dar curtea vieneză a respins-o.

Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus.

 

 

Mitropolitul Grigorie Bănulescu-Bodoni  (n. 1746, Bistrita – d.30 martie 1821, Chisinau).

 

 

Ca exarh a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român ardelean  trecut de mult în slujba Rusiei, şi care de curând demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului.

Otomanii refuzau cu indârjire sa recunoasca  anexarea Principatelor Moldova şi Valahia la Imperiul Rus, si atunci  Imperiul Rus dă lovitura decisivă la 7 aprilie 1811, avand in  fruntea armatelor sale  pe nou numitul general Kutuzov.

 

 

 

Generalul Mihail Kutuzov

 

 

La 2 octombrie 1811 dupa ce ruşii obţin cea mai mare victorie a lor la Slobozia, încep imediat tratativele de pace cu turcii, la Giurgiu şi se finalizează la Bucureşti.

Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”, adica si Ţara Românească şi Moldova.

Soarta a facut ca iminenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai  apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile turceşti dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).

Iscusinţa negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele ţarului, a permis însă şi anexarea părţii răsăritene a Moldovei care nu făcuse parte din vilayeturile (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, mulţumită complicităţii primului dragoman al Porţii, care şi-a trădat suveranul în schimbul unei latifundii şi al unui inel foarte preţios.

In 1812, prin tratatul de pace de la Bucureşti dintre turci şi ruşi, Imperiul Rus câştiga „Basarabia”, intinzându-şi frontiera de-a lungul Prutului.

„Prin tratatul de la 28 mai 1812, Turcia ceda , fără să cunoască măcar limitele exacte, un teritoriu care nu le aparţinea şi care făcea parte dintr-o ţară, a cărei integritate teritorială se angajaseră să o respecte” – arată N. Iorga.

 

 

 

 

 

 

 

Extrase din rapoartele organelor oficiale franceze ale vremii.

“Acei care cunosc istoria Țării Românești în epoca de la 1792 la 1806, știu pustiirile, jafurile, omorurile și batjocurile de tot felul de care a avut parte acea nenorocită țară din cauza mișcării astfel încurajate de Rusia, spre folosul scopurilor ascunse ale acestei puteri.

În curs de trei ani numai ea plătise, peste birul obișnuit, 90 mii de pungi de bani, adică enorma sumă de 45 milioane, sub cuvânt de ridicare de trupe și de alte măsuri de apărare împotriva lui Pasvant-oglu” (Hurmuzachi, ibid, piesa CCCCZZIII, p.228).

.”Generalii ruși urmează să ridice din aceste nefericite provincii [Moldova și Țara Românească] contribuții enorme: ei vor lăsa țăranilor munteni și moldoveni numai ochii ca să plângă.”

” De când rușii sunt aici, generalii en chef, Michelson și Prozorovski, au avut întotdeauna cîte 300 lei (450 franci) pentru masa lor; Meyendor, Țițerov, Miloradovici și chiar Lascarov cîte 200 lei; Bahmetievm, Ulanbius și mai mulți alții câte 100 lei, toți ceilalți ofițeri, gheliruri” (5 februarie 1808, raport al agentul francez Lamare).

“S-a pus în această provincie o dare de 30 lei de fiecare casă. Această dare dă loc la murmurele românilor de vreme ce este de cinci ori mai mare decât aceea ce o plătesc de obicei” (adjutantul Meriage, 18 februarie 1808).

 

“Această țară este cu desăvârșire distrusă, ruinată și depopulată dacă pacea și o grabnică mântuire nu vin în ajutorul ei. Nu este pildă de vezațiuni asămănătoare celor ce exercită la țară ispravnicii îndemnați de divanul lui Ipsilanti și de ordinile suverane ale rușilor….Oameni foarte demni de credință mă încredințează că sunt puși la tortură în același teasc, piciorul bărbatului lăngă piciorul femeii, până când mărturisesc și predau tot ce au.

Nu mai este în țară nici grâu, nici orz. De opt zile nu mai este pe piața Bucureștilor nici carne, nici pâine, nici lemne, nici verdețuri. Țăranii români vor pleca cu toții, fie în Turcia, fie în Transilvania și nu se vor mai întoarce niciodată.” (27 martie 1808, raport al agentul francez Lamare).

“Țara Românească este într-o stare de mizerie ce greu s-ar putea descrie. Șăderea într-însa a armatei rusești, care apasă întregă pe ea, precum și lăcomia lui Ipsilanti au redus-o la cea de pe urmă mizerie.” (8 iulie 1808, raport al agentul francez Sebastiani la Constantinopol).

 

“… Amicul și aliatul meu, împăratul Rusiei, a alipit către împărăția sa Finlanda, Moldova, Țara Românească și un ținut din Galiția. Nu sunt gelos de nimic ce s-ar ăntâmpla în bine acestei împărății” (Napoleon, 3 decembrie 1809).

” Țara Românească este în starea cea mai deplorabilă, dările ce divanul este silit să le perceapă pentru trebuințele armatei sunt de patru ori mai mari de ceea ce erau sub domni.

Un nenorocit de țăran care drept toată avere posedă o păreche de boi și un car, plătește niște biruri ridicîndu-se până la 40 lei pe lună.

Totalul general, stabilit la sfârșitul anului 1809, reprezintă o sumă de 30 milioane pe care Țara Românească a fost silită să le furnizeze rușilor, de la intrarea lor în țară, atât în bani cît și în provizii deosebite.

Trebuie să se adauge la aceasta tot ce bioerii, în mâinile cărora rușii au vândut autoritatea adminsitrativă, au putut să mai stoarcă pentru propria lor socoteală, care se poate ridica la alt total de aproape zece milioane și atunci iși va face cineva face o idee de nevoia în care se găsește această nenorocită țară.

Fapt este că, dacă această stare de lucruri mai ține un an, Țara Românească va fi o tară dărăpănată fără sorți de mântuire și care va trebui repopulată, căci o mare mulțime de săteni din satele care se află în apropiere de Dunăre, împinși de desnădejde, au fugit și mai fug încă în Bulgaria, spre părțile Șiștovului și Nicopolei unde sunt foarte bine primiți” (raport al agentului Ledoulx catre Champagny, 1810).

 

“Țara Românească si Moldova. Aceste provincii sunt de o fertilitate admirabilă. Erau acoperite de turme de vite; dar oștirea rusească a mâncat astfel această țară încât, la începutul anului 1809, ea nu mai oferea decăt icoana unui pustiu” (14 iulie 1810, raport al agentul francez Meriage către Relațiunile Externe Franceze)

“Principatele române erau obligate să furnizeze armatei rusești toate proviziile și să le și transporte la locurile hotărîte; In anul 1808, cînd lipsa de nutreț era cumplită, Prozorovski a cerut 70.000.000 puduri ( 1.146.000 tone) fân.

In septembrie 1808, se cer Moldovei, ca supliment, 80.000 cetverturi (aprox. 50.000 kile) grâu, 40.000 cetverturi (aprox. 25.000 kile) ovăz, 30.000 cetverturi (aprox. 19.000 kile) hrișcă, calculate a 10 lei, jumătate în bani, jumătate în natură.

Tot atunci se impune Țarii Românești, suplimentar, o furnitură de 50.000 kile de grâu de Brăila, 80.000 kile de ovăz și 120.000 care mari de fân.

În februarie 1809, se cer Moldovei 11.000 de care cu 44.000 boi, spre a aduce din Rusia 54.000 cetverturi grîu.

În 1810, Moldova era silită să cheltuiască 5.890.300 lei pentru armată si spitalele rusesti, afară de transporturile ce trebuia să le facă țaranii și de alte cheltuieli de tot felul- ca de ex, cele pentru porția de carne ce țările noastre fură îndatorite s-o procure zilnic , atât pentru fiecare soldat din oștire cât și pentru fiecare bolnav aflat în spitalele rusești”

 

Sursa:  Radu Rosetti – Acțiunea politicii rusești în țările române povestită de organele oficiale franceze, (Ed. Cartea Românească, Reeditare anul 2000).

 

  

Harta Homann (1752), cuprinzând teritoriile  locuite de români

 

08/09/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Miedul – băutura zeilor , dacii si… românii

 

mied

 

 

Miedul sau hidromelul, este cea mai veche băutură fermentată, apărută cu mult înaintea celor din viţă de vie, cereale sau fructe.

După unele cercetări, vechimea acestei băuturi preparată din miere ar avea 6.000 de ani.

În epoca preistorică mierea a fost singura substanță dulce concentrată folosită pe scară largă în alimentație iar din cercetările arheologice miedul (hidromelul, vinul din miere) a fost prima băutură alcoolică fermentată apărută cu mult înaintea băuturilor obținute din fructele pomilor fructiferi, viță de vie și cereale.

Prepararea si folosirea hidromelului este amintita si in scrierile antice geto-dace, celto-germanice, balto-slave, finno-ugrice, babiloniene, egiptene, romane dar si elene. Dacia, in care apicultura era dezvoltata, folosea mierea si celelalte produse apicole. Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata ca nivelul de cultura si civilizatie al Tracilor n-a fost egalat in antichitate pe intreg teritoriu European.  

Daco-getii s-au desprins din masa triburilor Trace, incepand sa-si contureze un profil de civilizatie distincta pe la inceputul primului mileniu inainte de Cristos. Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata profilul poporului si folosirea produselor apicole si al didromelului.

“Posidoniu afirma ca misii, neam Trac din dreapta Dunarii se feresc din cucernicie a manca vietati motiv pentru care nu se atingeau de carnea turmelor lor. Se hranesc insa cu miere, lapte si branza, ducand un trai linistit.” (Straban, Geografia-in jurul anului 25-a.Ch.)

“Lcuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere cu lapte si fier.” (Ptolemeu, Geografia -in jurul anului 150 p.Ch).

“De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie a Banatului si am trecut peste mai multe rauri navigabile, dintre cele mai mari, dupa Istru, era asa-numitul Drecon, apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut in barcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase. Prin sate ni se aducea de mancare si anume in loc de grau, mei, iar in loc de vin, mied dupa cum il numesc localnicii.” (Priscus, sec.V.p.Ch).

Dupa ce marele preot Deceneu, colaboratorul apropiat al regelui Burebista, a poruncit sa se distruga plantatiile de vita de vie si sa nu mai bea vin, poporul (tracii sudici) a continuat sa prepare bere Tracica sau mied intrucat aveau miere din belsug.

Traditia folosirii miedului se pastreaza in continuare la Geto-Dacii romanizati, la proto-romanii din perioada de trecere la feudalism, precum la urmasii populatiei romanizate din tinuturile romanesti.

Miedul este perparat din miere, apă pură de izvor şi fermenţi (must de struguri sau drojdie). Dar există mied cu diverse arome: de afine, soc, mure, inclusiv lavandă.

Are un gust deosebit de plăcut şi multiple indicaţii terapeutice, fiind bogat în vitaminele B, minerale, aminoacizi – cărămizile din care sunt construite proteinele – și monoxid de azot care susține sănătatea sexuală. Se crede că reduce anxietatea sexuală, inclusiv temerile de performanță inadevată.

Cuvântul românesc „mied” își are rădăcina etimologica în sanscritul „madhu” unde are sensul de miere sau dulce, dar totodată și de alcool.

Găsim aceeași rădăcină sanscrită și în alte limbi indo-europene: greacă „methy”, slavonă „medŭ”, irlandeză „mid”, germană „met”, engleză „mead”, în daneză, norvegiană și suedeză „mjöd”, lituaniană „medus”.

 

 

 

d

 

 

 

Strămoşii noştri cunoşteau miedul şi îl consumau încă de pe vremea dacilor antici, după cum ne lasă mărturie Ptolemeu (Geografia – în jurul anului 150 d.Hr) ”Locuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere, cu lapte si mied.”

In secolul III i.Hr. dacii exportau miere si mied.

O spune asta si naturalistul roman Aelianus in sec III i.Hr. Bautura zeilor sau „melikraton”, cum ii zicea Homer, cucereste Europa, pornind din inima Daciei. Miedul se prepara pe la sfarsitul verii ori in primele zile ale toamnei, cand, dupa obicei, erau „sacrificati’ stupii batrani. Impletiti din nuiele, stupii nu rezistau mai mult de cativa ani.

Cand incepeau sa se rupa, albinele erau roite in stupi noi, iar mierea era stoarsa. Fagurii ramasi dupa stoarcere se puneau intr-un vas mare de lemn, plin cu apa curata. Se acoperea cu un capac impletit din nuiele si se lasa la fermentat aproximativ o luna. Mierea si polenul se dizolvau incet in apa, in vreme ce ceara invechita intretinea fermentatia.  Bautura avea gust acrisor, pisca la limba si era usor alcoolizata. Dacii (si mai tarziu romanii si protoromanii) i-au spus: mied. Si asa i-a ramas numele.

  Strabon scria, in „Geografia”, ca tracii de la sud de Dunare „nu se atingeau de carnea turmelor lor”. Spunea istoricul si geograful antic ca ei obisnuiau sa se hraneasca „cu miere, lapte si branza, ducand un trai linistit”.

Ptolemeu scria si el ca locuitorii Daciei erau obisnuiti sa manance „miere si lapte” – si sa nu va ganditi ca acestea erau mierea si laptele care curgeau, rauri-rauri, in Paradis, dar erau cele mai simple dintre bucatele lor.

Ar mai trebui sa trecem pe lista branza si varza (cele ale caror etimologii sunt recunoscute ca fiind din fondul dacic/tracic al limbii romane).

Alte informatii intalnim in „Ambasadele lui Priscus (diplomat roman) carescria prin sec. V d.Hr: „De acolo am călătorit pe un drum neted, aşezat într-o câmpie (a Banatului de azi) şi am trecut peste mai multe râuri navigabile, dintre cele mai mari, după Istru, era aşa numitul Drecon, apoi Tigas şi Tifisas.

Pe acestea le-am trecut în bărcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile râurilor, iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poartă în căruţe, deoarece locurile sunt mlăştinoase.

Prin sate ni se aducea de mâncare, şi anume în loc de grâu, mei, iar în loc de vin, mied, după cum îl numesc localnicii”.

„: „Prin sate ni se aducea de mancare si anume in loc de grau, mei, si in loc de vin, mied, cum il numesc localnicii”.

Aproape fiecare dintre autorii antici aminteste de acest mied, bautura cea mai populara a antichitatii, dupa vin.

Se arata chiar ca, atunci cand Deceneu a dispus taierea viilor, pentru ca dacii sa nu mai aiba vin, ei au continuat sa prepare aceasta bautura slab alcoolizata, care devine mai puternica si mai piscatoare la limba dupa trei-patru luni de fermentatie, bautura care le era la indemana, caci miere aveau din belsug. Iar miedul pornea a se face cam la vremea asta, imediat dupa mijlocul verii, cand, dupa traditie, se scotea si mierea din stupi.

Despre consumul de mied al moldovenilor din secolul XVII, aflăm de la cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669): “…pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.”

Antonio Maria Gratiani nota, pe la 1564, despre moldoveni: „De vin nu duc lipsă, dar folosesc mult miedul, ca unii ce au miere multă”.

Pentru vikingi, miedul este cel ce a daruit omului inspiratia poetica. De asemenea, este bine-cunoscut ca Odin a facut din “miedul poetilor” o licoare magica, ce asigura puterea premonitiei.

Odin l-a invins pe gigantul Suttung pentru a castiga miedul, pe care acesta-l pastra ascuns într-o incapere subterana. In mod traditional, miedul era oferit la toate reuniunile solemne, iar actul de a bea impreuna asigura o legatura magica, nu doar intre cei prezenti, ci mai ales intre oameni si zei.

În urma numeroaselor studii aparținând unui institut londonez, s-a concluzionat că acest amestec de miere, apă pură și polen este un adevărat cocktail de vitamine, enzime și hormoni naturali. Acesta este miedul* – o bautura alcoolică slabă**, obținută prin fermentarea mierii amestecate cu apă și polen, ce grăbește vindecarea rănilor.

S-a discutat însă că nu ar fi doar o simplă băutură alcoolică slabă, ci unul dintre cele mai vechi remedii, stimulente, reîntineritoare și afrodisiace cunoscute, mergându-se până la a fi considerat elixirul tinereții, el redând pofta de mâncare, pofta de viață și acționând contra sterilității.

S-au făcut referiri chiar la o tinerețe veșnică, obținută prin consumarea în combinații cu anumite ierburi care creșteau la poalele munților Himalaya.

Ca medicament era pretuit ca preventiv impotriva ciumei.

 

 

 

 

nordici

 

 

În Europa de vest se produce puțin hidromel în ziua de astãzi, de pildã producția francezã nu depãşeşte 3000 de hectolitri.

Polonia are douã feluri tradiționale de mied: dwojniac (învechit 5-7 ani) şi trojniac . La 1970 în America de Nord existau trei companii producãtoare.

Pregãtit în condiții optime dupã una dintre metodele consecrate (Godan – cu maia de struguri; Derosne/Layens – cu pasturã; Cabas/Ware – cu drojdie de vin sau Jacquemine – cu fermenți selectivi), miedul poate concura fãrã probleme orice vin prestigios.

Simbolistica licorilor încadreazã hidromelul în categoria celor dãtãtoare de nemurire. Este bãutura zeilor de pe lumea cealaltã şi bãutura care se serveşte la ospețele ritual.

Ce-i drept, cãlugãrii care au transportat legendele l-au mai înlocuit cu vinul. Celții îl consumau la toate sãrbãtorile, la concurențã cu Berea.

În Bretania încã se mai bea frecvent şi astãzi. Berea este pentru celți bãutura rãzboinicilor, iar miedul, cea a zeilor.

Prin participarea sacerdoților care întruchipeazã divinitatea la sãrbãtoarea Samain se confirmã statutul bãuturii.

Uneori, regele care îşi pierde tronul moare înecat într-un butoi cu hidromel.

Bãutura încã mai este consideratã divinã în Africa, unde pentru bãştinaşii bambara înseamnã cunoaştere, înțelepciune.

Compoziția lui o explicã prin aportul simbolic. Apa fertilizeazã, permite comuniunea, este origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenerare, conține sãmânța primordialã. Cufundarea în apã semnificã reîntoarcerea la origini, la imensul rezervor de potential.

Pe de alã parte, mierea simbolizeazã prospețimea, claritatea, adevarul. Este totodatã principiu fecundator, izvor de viațã şi nemurire, hrana care oferã ştiința, dupã cum ne amintim şi din tradiția lui Pitagora, care s-ar fi alimentat doar cu ea.

Bãştinaşii bambara comparã adevãrul cu mierea, pentru cã asemenea fagurelui, nu are nici fațã, nici dos, şi este cel mai dulce lucru de pe lume. Unirea celor douã componente simbolice este facilitatã şi de forța stimulentã a celorlalte ingrediente, iar prin fermentație se sublimeazã calitãțile elementelor. Fermentând, hidromelul îmbatã, conform tradițiilor, cu… adevãr.

 

Desi Europa este locul de origine al prepararii hidromelului, astazi doar putin hidromel se produce in Europa de vest. In Anglia exista o companie care produce hidromel, in Franta productia industriala nu depaseste 3.000 de hectolitri. Polonia produce doua feluri de hidromel dupa metodele traditionale: Dwojniac (invechit 5-7 ani) si Trojniac (invechit cel putin 3 ani).

Conform catalogului “wines and vines” (vinuri si vite de vie) in 1970 existau in America de Nord trei companii producatoare. Marea majoritate a vinurilor de miere este vin cuser.

Hidromelul se poate prepara prin:

1. Metoda Godan (cu maia de struguri)
2. Metoda Derosne si Layens (cu pastura)
3. Metoda Cabas si Ware (cu drojdie de vin)
4. Metoda Jacquemine (fermenti selectivi)

 

Dupa metoda de preparare hidromelul poate fi:

-sec
-dulce
-sampanizat

 

Preparat in conditii optime respectand tehnologia hidromelul poate concura cu succes vinurile de marca: vinurile de Rin, Champagne, Bordeaux, Xeres, Malaga.

Aceste scurte informatii speram sa va trezeasca curiozitatea si interesul pentru prepararea unei bauturi sanatoase, gustoase si reconfortante.

 

Bibliografie:


-Maria Teodorescu “Bauturi si preparate din miere” Editura Tehnica Bucuresti,1977. Prepararea, ingrijirea si obtinerea hidromelului este descrisa la paginile 5-107.
-Eva Cranc, Mierea, Editura Apimondia, 1977 – hidromelul este prezentat la paginile 385-400.

 

 

Surse:  Mied.ro ;   Historia.ro  si Kogaion.ro

 

 

06/09/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 3 comentarii

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 489 de alți urmăritori