CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Acorduri secrete ale Uniunii Europene. Declarația de la Barcelona – Euro Mediterana și imigrația musulmană liberă în Europa de care noi habar n-aveam…

 

 

 

 

 

Declaratia de la Barcelona din 1995 sau cea mai mare trădare din istoria Europei.

„Se conturează un imens pericol și este foarte greu să fii optimist. S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Acesta nu este numai un pericol actual și transparent pentru însuși viitorul Europei, ci un pericol pentru America și pentru întreaga supraviețuire a Vestului.” (Geert Wilders – presedintele Partidului Libertatii din Olanda).

Daca cineva s-ar intoarce pe planeta Pamant dupa – sa spunem – 5 ani de plutire in spatiul cosmic si ar citi discursul istoric al lui Geert Wilders (SUA 2015), probabil ca ar avea un soc. Cu siguranta s-ar astepta ca – odata ajuns in Paris, Londra sau Amsterdam – sa vadă sute de minarete inaltandu-se semete catre cer, femeile imbracate in negru din cap pana in picioare si cu capul acoperit, vocile muezinilor rasunand pe deasupra strazilor si comando-uri ale politiei islamice patruland vigilent.

Foarte recent, primul ministru maghiar Viktor Orban a avut un discurs aproape identic – in contextul apropiatelor alegeri parlamentare – si, dupa ce a punctat ca „am trimis botnita inapoi la Bruxelles si lesa inapoi la FMI”, a tinut sa aminteasca concetatenilor sai si faptul ca Occidentul a “deschis calea catre declinul culturii crestine … si catre expansiunea Islamului”, in timp ce guvernul sau a “prevenit revarsarea dinspre sud a lumii islamice”.

„Procesul de la Barcelona: Uniunea pentru Mediterana”.  

Imigratia musulmana – libera in Europa (si noi habar n-aveam)…

Acorduri secrete ale Uniunii Europene cu 10 tari europene si nord-africane. Dosar Dansk Kultur Allerød Postomdeling.

Rezumat din Declaratia Barcelona – Euro Mediterana din 1995:

Declaratia euro-mediteraneana a fost aprobata de UE, Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Iordania, Autoritatea Palestiniana, Siria, Liban, Turcia si Israel, si cuprinde un parteneriat politic cuprinzator, printre altele:

  • Stabilirea unei zone de liber schimb si a integrarii economice cu incepere din anul 2010

  • Considerabil mai multi bani pentru parteneri

  • Parteneriat cultural.

Respectarea islamului este garantata de UE

Multiculturalismul trebuie respectat pentru a promova toleranta intre diferitele grupuri etnice din societate. Se subliniaza importanta unei campanii comune solide impotriva rasismului, a xenofobiei si a intolerantei.

Incurajarea influentei europene-musulmane reciproce asupra radioului, televiziunii, ziarelor si revistelor pentru a aduce intelegere culturala.

UE va promova in mod activ astfel de influente reciproce. Schimbul de tineret este unul dintre instrumentele de cooperare intre viitoarele generatii euro-mediteraneene.
Se ofera pentru 9 tari musulmane libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si a persoanelor in Uniunea Europeana.

In schimbul unor schimbari politice si economice concrete, UE ofera integrarea pe piata interna extinsa a UE si posibilitatea de a obtine libera circulatie a marfurilor, a serviciilor, a banilor si a persoanelor.

Au fost incheiate acorduri de asociere cu toate tarile partenere, cu exceptia Siriei (Rezumat din 28.11.2003, referitor la Conferinta ministrilor de externe ai Euro-Mediteranei din Napoli, care a avut loc la 2-3 decembrie 2003).

La trei saptamani de la atacul terorist din 2001, la Centrul OMC din New York, UE a ingenuncheat inaintea Islamului, iar proiectul Euro-mediteranean este acum folosit ca un paratraznet.

„Ministrii au respins ca periculoase si nefondate orice legaturi intre teroare si lumea araba si musulmana. In acest context, importanta Procesului de la Barcelona a fost subliniata de toti ca un instrument adecvat si recunoscut pentru promovarea unui dialog intre parteneri egali si civilizati. Ministrii au convenit sa lucreze la aprofundarea dialogului permanent intre culturi si civilizatii, dorind mai ales sa indrepte atentia catre tineret, educatie si mass-media„.

Raportul din 5.-6.10.2001 – Conferinta externa euro-mediteraneana de la Bruxelles Uniunea Europeana si Consiliul European doresc sa inlature identitatea noastra antica.

„Politica culturala trebuie sa evite distinctia populara dintre” ei „si” noi „, chiar mentionand „cealalta”, deoarece aceasta deschide poarta pentru impunerea identitatii colective asupra individului”.

„Identitatea este radacina tuturor conflictelor”

(Alianta Forumului Culturii Mondiale, infiintata de Fundatia Ford, care este inextricabil legata de Consiliul SUA pentru relatii externe si CIA, UE si Consiliul European sunt de asemenea atasate la WCFA)

Ministerul danez al Afacerilor Externe ne educa din „stereotipurile si prejudecatile” noastre fata de cultura islamica – reflectand astfel programul aparatului de propaganda euro-mediteraneana: Fundatia Anna Lindh, fondata de Liga Araba, UE, Consiliul European si UNESCO :

„Vom aborda stereotipurile, prejudecatile si ignoranta, si vom schimba cotidianul „jurnalism de stiri” pentru a descrie viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti, care poate crea identificarea, fascinatia si intelegerea interculturala. Vom aborda imaginile noastre stereotip despre oamenii din culturi straine si vom face noi experimente cu imagini in locuri publice, in mass-media si in publicitate.
Si vom avea proiecte comune cu oameni din alte culturi. Vom dezvolta abilitatile interculturale ale jurnalistilor, elevilor si artistilor, si vom face schimburi intre oamenii din aceste grupuri cu colegii (musulmani).

Vom organiza productii artistice si culturale. Vom pregati profesorii si vom influenta educatia pentru a fi multiculturala. Si vom influenta curriculum-ul scolilor pentru a deveni multiculturale prin revizuirea manualelor si a materialelor educative existente. Vom organiza festivaluri gigantice de tineret musulmane” – cum ar fi „Imaginile din Orientul Mijlociu”, care au durat 6 saptamani in 2006 in Danemarca.

(De asemenea, a citit discursul seful Centrului danez pentru cultura si dezvoltare (CKD) – condus de Ministerul danez de Externe – pe 13.05.2005 la Rabat) Intr-o corespondenta, prim-ministrul danez la 12.09.2006 a refuzat sa informeze de ce guvernul sau da curs politicii educationale de mai sus la initiativa Ligii Arabe si a UE.

UE si CKD din cadrul Ministerului danez de Externe au incheiat acorduri de cooperare cu organizatia educationala, stiintifica si culturala islamica, care urmareste – conform articolului 5a din carta sa – sa raspandeasca caile musulmane de gandire si de viata in intreaga lume.

Proiectul euro-mediteranean este un pas mare catre statul unic

Politicienii nostri cred ca scopul nostru si al Islamului (adica scopul „sfantului” Coran) este acelasi.
„Obligatia noastra fata de valorile care inseamna cel mai mult pentru noi – libertate, toleranta si justitie – a devenit mai puternica si mai profunda de la bombele din Londra. De asemenea, astazi avem relatia noastra cu lumea islamica, care impartaseste idealurile noastre comune”. (Margaret Beckett, Secretarul de Stat al Afacerilor Externe al Regatului Unit in lucrarea daneza Jyllands-Posten din 7 iulie 2006)

Mass-media noastra este gestionata de autoritati superioare si pastreaza tacere totala asupra proiectului euro-mediteranean.

„Libertatea de exprimare este esentiala pentru valorile si traditiile Europei. Dar conservarea ei depinde de comportamentele responsabile ale indivizilor. Prin extensie, nu credem ca mass-media ar trebui sa fie reglementata din afara, ci mai degraba sa gasiti modalitati de a reglementa singuri.

Daca luam in considerare problema autoreglementarii, as dori, de asemenea, sa va cer sa ganditi la necesitatea monitorizarii din cadrul propriilor organisme profesionale. Sunt convinsa ca va avea un impact semnificativ. ” (Benita Ferrero Waldner, comisar european pentru relatii externe si politica europeana de vecinatate pentru reprezentantii media din intreaga Europa)

„Vom identifica un nucleu de jurnalisti si analisti in jurul caruia sa se dezvolte un sistem structurat si durabil de schimb de informatii si de publicare axat pe intelegerea nord-sud”. De la Euromed & The Media (pdf) Septembrie 2005

Mai multe comentarii de la Anders Bruun Laursen
Cel mai mare act de tradare din istorie

„Cine poate mentiona un act de tradare in Europa mai mare decat Declaratia si proiectul euro-mediteranean (PMM)?

Prospectul adaugat a fost publicat in Danemarca in cateva exemplare – dar niciodata nu a provocat vreo miscare. Prospectul nu include eforturile enorme facute de euro-mediteraneeni pentru spalarea creierului tinerilor nostri.
Timp de 12 ani, politicienii europeni si mass-media au ramas in tacere totala in legatura cu proeminentul proiect euromediteranean. Si, de fapt, a inceput deja in 1973 cu Dialogul Europa – Arabi, care nu a fost altceva decat supunerea fata de Islam (Bat Ye’or: Eurabia 2005).

UE acorda libertate circulatiei musulmanilor din 9 tari in Europa. Astfel, Euro-mediteranean Declaration and Project (EMP) va schimba compozitia noastra demografica si, de asemenea, cultura noastra antica, religia si identitatea antica intr-o identitate islamica total straina si nedorita, in cativa ani dupa aceasta deschidere a portilor pentru un excedent rapid de crestere disperat si fanatic, care inseamna a supravietui acasa.

Deja rata natalitatii musulmane din Europa ameninta supravietuirea culturii europene
Politicienii nostri par sa utilizeze islamul deliberat ca un „berbec” pentru a ne zdrobi identitatea, cultura, religia crestina si statele nationale in numele globalismului – care a fost initial numita Noua Ordine Mondiala – mentionat de cinci ori de presedintele Bush tatal in timpul primului razboi din Irak.

Date semnificative in crearea Noii Ordini Mondiale, si acest ultim termen este inca folosit de Mikhail Gorbaciov. EMP nu este doar o caramida pentru masonii globalisti: este modelul lor ideal pentru un stat mondial. Eurabia Parteneriatul euro-arab

Oricum, cunostintele despre continutul Proiectului Euro-mediteranean ar trebui sa fie capabile sa aduca si mai multi „nu” in referendumurile nationale privind noul Tratat UE, care este o conditie prealabila pentru implementarea Euro-mediteraneanului ca Uniune.

Apropo, din 2005, o Adunare Parlamentara Euro-mediteraneana se intruneste in mod regulat. Margot Wallström – Politica europeana de vecinatate si parteneriatul euro-mediteranean

Cu toate acestea, se pare ca politicienii nostri sunt speriati de prea multe referendumuri – si vor incerca sa vada un „mini-tratat” pe ascuns.

Suntem neajutorati impotriva acestor initiative dictatoriale ale UE?

Nu. Daca putem mobiliza suficient de multi protestatari prin intermediul blogurilor, am putea obtine acces la mass-media. Protestele de masa ar putea totusi sa indeparteze politicienii nostri de calea lor periculoasa catre dictatura euro-mediteraneana si Sharia. Putem sa ne organizam pentru a opri frenezia Euromediteraniana?
Anders Bruun Laursen

http://balder.org/avisartikler/Barcelona-Declaration-Euro-Mediterranean-English.php

Cum s-ar putea islamiza Europa in zilele noastre?

Concret si pragmatic vorbind, ar fi trei cai. Prima – prin factorul „cantitativ”. Musulmanii ar ajunge sa detina o majoritate absoluta sau relativa, sa predomine deci numeric. Este realista o asemenea posibilitate ?

Exista in Uniunea Europeana orase in care ponderea musulmanilor a ajuns semnificativa. „Campioane” la acest capitol sunt Birmingham, Bruxelles, Malmo, Marseille, Roubaix, Bradford – cu peste 20%. Intre 10 si 20% au Amsterdam, Koln, Copenhaga, Frankfurt, Leicester, Londra, Manchester, Paris, Rotterdam, Haga, Viena. Dar tot statistica ne spune ca ponderea populatiei musulmane in ansamblul U.E. era de 6% in 2010 (crestere fata de 4% in 1990).

Avand in vedere factori precum varsta medie mai scazuta in randul acestei populatii, migratia sau rata natalitatii mai ridicata, se estimeaza o pondere de 8% in 2030 si de cca 11-14% pana in 2050 (sursa: Pew Research Center – 2017).

Tendinta este valabila nu doar pentru Europa ci si la nivel mondial – daca populatia crestina se mentine la 31-32% pana in 2050, ponderea musulmanilor creste de la 23% la cca 30% in aceeasi perioada, din total mondial.

A doua cale de „islamizare” a Europei ar fi cea care porneste de la europenii insisi. Sub influenta comunitatilor musulmane tot mai consistente, a ritualelor lor spectaculoase, a legii sharia aplicate prin cartiere sau chiar prin centrul oraselor sau a reglementarilor „corecte politic” care marginalizeaza Biserica si credinta crestina, europenii incep sa aiba revelatii: adevarata credinta (daca nu unica ) este Islamul.

Cat ar putea dura acest proces? Imposibil de aproximat, iar ingrijoratii de profesie nu ne ajuta cu estimari. Poate 10 ani, poate 100, poate 1000. E un fenomen real faptul ca multi vest-europeni se considera atei, agnostici, oameni fara religie.

Dar daca tot au eliminat aproape complet religia – crestina – din viata lor, de ce ar imbratisa o religie de import, atat de putin compatibila cu valorile si stilul de viata cu care sunt obisnuiti?

Si in fine, ar mai fi o posibilitate: islamizarea fortata. De ce sa o eliminam, daca tot impingem scenariul la limita ?  Cum s-ar putea intampla asa ceva? Fundamentalistii islamici ajung la putere. De exemplu printr-o revolutie islamica de felul celei din Iran, urmata de masuri draconice de transformare a Europei in stat islamic/califat si a europenilor crestini in musulmani.

Sau prin alegeri libere, votati de aceiasi europeni crestini – fie inconstienti fie dornici de islamizare. Cat de mare este probabilitatea ca asa ceva sa se intample? Ar trebui sa ne raspunda tot cei care trag semnale de alarma in toate mediile posibile.

 Incredibil! Liderul partidului musulman le-a spus olandezilor să-si părăsească țara, dacă nu le place să trăiască alături de imigranți.

Tunahan Kuzu, liderul formațiunii politicie DENK, a stârnit serioase controverse în societate după ce a spus pur și simplu că olandezii care se arată nemulțumiți de prezența musulmanilor în Olanda nu decât să-și părăsească țara.

“Dacă le displace o Olandă aflată în schimbare, unde trăiesc oameni de culturi diferite, cum ar fi orașul Zaandam sau cartierul Poelenburg, păi ei ar cam trebui să se plece”, a spus Tunahan Kuzu în timpul unui interviu.

Formațiunea politică DENK al cărui lider este Tunahan Kuzu, s-a dezvoltat fulminant în marile zone urbane cu aglomerari ale comunității musulmane, de exemplu în vestul Amsterdamului (Amsterdam Nieuw-West), iar odata cu timpul  politicile promovate de acest partid au început să fie tot mai controversate.

DENK a fost înființată în februarie 2015 de doi membri turici ai fostului partid al Muncii (PVDA): Tunahan Kuzu și Selçuk Öztürk. Mass-media olandeza spune că DENK duce o politică pro-Erdogan.

Prin infuzia continuă de imigranți, partidul atrage de la un an la altul tot mai mult electorat, reușind la ultimele alegeri chiar să ia locul pe scena politică în dauna unor partide olandeze cu tradiție.

Belgia sau Belgistan?

Pentru a doua oară în ultimii 6 ani, partidul  „Islam” va participa la alegerile municipale din Belgia. Partidul a anunțat deja că vrea să creeze un stat islamic și să separe bărbații și femeile în mijloacele de transport public, scrie ziarul belgian HLN, conform voiceofeurope.

„Scopul nostru este crearea unui Stat Islamic 100%, dar nu înseamnă că vrem ca toată lumea să poarte văl”, a spus fondatorul partidului, Redouane Ahrouch. „Prin stabilirea legii islamice, Sharia, vrem să urmăm calea profetului și a Coranului”, a adăugat acesta.

Partidul „Islam” belgian se concentrează în mod clar asupra electoratului musulman conservator și are deja doi membri aleși în consiliul local  în urma alegerilor din 2012. În acest an, formațiunea va participa în 28 de municipalități.

Ahrouch spune că vrea să atingă obiectivele partidului „fără a încălca constituția belgiană”.

Nu este clar cum vrea să facă acest lucru, deoarece partidul dorește să separe bărbații și femeile în transportul public.

Secretarul de stat al imigrației din Belgia, Theo Francken, a afirmat, într-o postare pe Twitter, că partidul „îl dezgustă”.

„Un partid politic numit „ISLAM” este în ascensiune în Belgia. Ei cer deschis introducerea legii Sharia, care încalcă drepturile omului. Partidele care promovează Sharia sunt antidemocratice. Aceștia sunt lupi în haine de oaie”,  a comentat politicianul.

Experții spun că partidul ar putea obține un scor bun pentru că multe partide de stânga cu candidați musulmani și-au pierdut popularitatea în rândul alegătorilor marocani și turci.

Teoriile « islamizarii » au aparut evident in contextul migratiei masive dinspre zonele de conflict spre Europa. Primele suspiciuni conspirationiste apar inca de la acest punct : refugiatii nu sunt de fapt refugiati, doar o mica parte provin din zonele de conflict, vin in Occident pentru ajutoare sociale, iar Soros finanteaza toata distractia…nu se stie pentru ce scop, dar oricum unul ocult. Islamizarea probabil.

Daca tot a sustinut democratizarea Europei de est post-comuniste, acum – la varsta si la banii lui – George Soros mai are un singur dor, si anume sa transforme Europa in califat.

In 2016, miliardarul american a exprimat parerea ca Europa ar trebui să preia câte 300.000 de refugiați pe an „de o manieră sigură și ordonată” și să aloce o sumă anuală de 30 miliarde euro pentru aceștia (http://foreignpolicy.com); in plus, a mentionat si necesitatea instituirii unor „mecanisme europene comune de control al frontierelor, determinare a validității cererilor de azil și relocarea refugiaților.” De aici, nu putini sunt cei care au tras concluzia ca Soros are un plan ascuns de islamizare a Europei, prin incurajarea sau chiar provocarea unei invazii masive de refugiati musulmani.

Apelam din nou la statistica : peste 50% dintre imigrantii care au solicitat azil in tarile UE in 2016 provin din Siria, Irak si Afganistan, deci din tari pe teritoriul carora au loc conflicte armate, de mai mica sau mare intensitate (nu ca Nigeria sau Somalia ar fi mai linistite). In valoare absoluta, e vorba in total de 1,26 milioane de persoane care au solicitat azil in 2016 (sursa Eurostat). 

In 2016 UE a acordat azil pentru 710.400 de persoane, provenite din tari predominant musulmane (din nou, nu stim cati dintre acestia erau si ei musulmani sau provin din randul unor minoritati religioase din tarile respective) (sursa USA Today).

Daca si cine dintre refugiati ar trebui sa primeasca azil sunt intrebari care nasc dispute aprinse si uneori strict emotionale. Ar trebui cel putin sa acceptam doua adevaruri elementare, aparent contradictorii, dincolo de umori si nelinisti ideologice:

1. Uniunea Europeana nu poate fi autista, indiferenta, iresponsabila fata de o criza umanitara generata de conflicte armate sau de orice alte cauze. Dupa unii, Europa ar trebui sa isi vada mai departe de petrecere, sa isi savureze netulburata prosperitatea , nepasatoare la ceea ce se intampla in Orientul Apropiat, Africa de Nord sau alte zone din jurul ei.

Nu de lipsa de umanitate e vorba in primul rand, ci de lipsa de viziune. O asemenea atitudine de neimplicare a Europei ar avea consecinte infinit mai grave decat cele de care vorbesc Wilders si altii. Nu trebuie sa faci un mare efort de imaginatie ca sa intelegi ca pe fondul unei crize umanitare in care nimeni nu intervine se instaleaza haosul, anarhia si barbaria. Oamenii aflati in situatii limita, ca sa isi asigure supravietuirea lor si a familiilor, sunt in stare de orice.

Nu numai sa se ucida intre ei dar si sa sustina ascensiunea unor lideri iresponsabili si sangerosi. Daca unii dintre europenii nostri se lasa intoxicati de diverse teorii conspirationiste, e usor de imaginat cu cata usurinta se pot transforma in fanatici jihadisti musulmanii dintr-o tara distrusa de razboi, carora nimeni nu le ofera o alternativa. Dincolo de ratiunile umanitare, Europa are interesul sa nu lase regiunile din jurul ei sa se prabuseasca.

2. Capacitatea Uniunii Europene de a primi refugiati nu este nelimitata. E un adevar simplu si evident, oricata bunavointa am avea. Este vorba de capacitate fizica, financiara si logistica, dar si de capacitatea de a integra ulterior in societate sute de mii/milioane de oameni veniti din medii culturale radical diferite, multi dintre ei cu educatie si pregatire profesionala precara.

Entuziasmul umanitar al celor care sustin primirea neconditionata a milioane de refugiati este la fel de nerealist si nociv ca si furia obtuza a celor din “tabara adversa”. Pur si simplu exista limite obiective.

Desigur, unele guverne au deschis mai larg portile pentru imigranti, din ratiuni care tin de interesele tarilor respective. De regula este vorba de deficitul de forta de munca ; din 2000 pana in 2015, populatia cu varsta de 20-35 ani a scazut cu 15 milioane oameni in toata Europa din cauza natalitatii reduse, ceea ce inseamna nu doar disparitia unei forte de munca ci si a unei importante piete de consum, estimate la peste 300 miliarde de euro.

Singurele tari dezvoltate care au reusit sa mentina rate de crestere mai sanatoase in ultimii ani sunt tari cu programe clare de atragere a migrantilor – de ex., SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda (https://www.wall-street.ro/articol/Politic/).

Este vorba de strategii asumate si transparente, doar ca vor trebui asumate si consecintele, lucru care nu se dovedeste a fi deloc usor.

Dupa cum nu e deloc usor nici sa impaci cele doua realitati mentionate mai sus.

Politica este arta echilibrului si a compromisului, iar a cadea intr-o extrema sau alta nu este altceva decat o recunoastere implicita a esecului.  Este momentul cand un om politic ar face mai bine sa se retraga, dar cati o fac? 

Islamizarea este doar una din aceste teme; contextul e favorabil dar nu va dura la infinit. Trebuie batut fierul cat e cald.

Desigur, exista mult oportunism, mult cinism si multa ipocrizie in ingrijorarile unora cu privire la pericolul de islamizare.

Problema este ca, daca pentru politruci aceasta e doar o tema populista buna de obtinut voturi, pentru unii dintre votantii lor ajunge sa devina o ingrijorare sincera.  

  Foarte probabil Europa va continua sa treaca prin vremuri confuze, tulburi.  

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/20/ziua-de-20-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/20/o-istorie-a-zilei-de-20-iulie-video-4/

 

 

 

 

Surse :

http://evz.ro/kuzu-partid-musulman-olandezilor.html

https://glasul.info/2018/07/11/incredibil

https://karensmithdotblog.wordpress.com/2018/05/13/declaratia-de-la-barcelona-din-1995-sau-cea-mai-mare-tradare-din-istoria-europei/

https://www.activenews.ro/externe/Belgia-sau-Belgistan-Partidul-%E2%80%9EIslam-candideaza-la-alegeri-pentru-a-infiinta-un-Stat-Islamic

http://www.contributors.ro/global-europa/%E2%80%9Cislamizarea%E2%80%9D-europei-%E2%80%93-paranoia-care-aduce-voturi/

https://int.search.tb.ask.com/search/GGmain.jhtml?searchfor=Declaratia+Barcelona+%E2%80%93+Euro+Mediterana+din+1995&enableSearch=true&rdrct=no&st=sb&tpr=omni&p2

20/07/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: Regiuni de dezvoltare, sau regiuni de destrămare a Romaniei? PROFESORUL DINU C.GIURESCU despre coincidențe neintamplatoare .

Acad. Dinu C. Giurescu

1. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au aprobat, la 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS) (sublinierea D.C.G.).

Regulamentul a fost adoptat pentru a dispune de date statistice comparabile pe ansamblul Uniunii Europene.

El prevede „cel puţin trei niveluri ierarhice de detaliere”, bazate pe componenţa teritorială actuală a regiunilor de nivel NUTS 3 (sublinierea D.C.G.).

Articolul 2 al Regulamentului precizează: „NUTS este un nomenclator ierarhic” cu 3 nivele de unităţi teritoriale şi anume – NUTS 1, NUTS 2 şi NUTS 3 (articolul 2).

Definirea acestor unităţi teritoriale „se bazează în principal pe unităţile administrative existente în statele membre” (articolul 3 din Regulament).

Cele 3 niveluri NUTS sunt determinate de „pragurile demografice” (minimum şi maximum) anume:

NUTS 1                           de la 3 la 7 milioane locuitori

NUTS 2                           800.000 până la 3 milioane

NUTS 3                           150.000 până la 800.000

Regulamentul adoptat de Parlamentul şi Consiliul Europei confirmă şi întăreşte realitatea unităţilor teritoriale de bază (NUTS 3) din statele membre, prin înscrierea lor nominală în „Jurnalul Oficial” al Uniunii Europene din 21 iunie 2003, după cum urmează:

Nr. crt.

Ţara

NUTS

Denumirea NUTS 3 în statele respective

 

 

1

2

3

 

1.

Belgique / België / Belgia

3

12

45

Arrondissements

2.

Danmark / Danemarca

1

2

16

Amtskommuner

3.

Deutschland / Germania

17

42

443

Kreise / Kreisfreie Städte

4.

Ellada / Grecia

5

14

49

nomoi

5.

España / Spania

8

20

53

provincias

6.

France / Franţa

10

27

101

départements

7.

Ireland / Irlanda

2

3

8

regional authority regions

8.

Italia

6

22

104

province

9.

Luxembourg

2

2

2

 

10.

Nederland / Olanda

3

13

41

 

11.

Österreich / Austria

4

10

36

 

12.

Portugal / Portugalia

4

8

31

 

13.

Suomi/Finland / Finlanda

3

6

21

Maakunnat / landskapen

14.

Sverige / Suedia

2

9

22

län

15.

United Kingdom / Anglia

13

38

135

 

Pentru a nu fi nici un dubiu, anexa II a Regulamentului sus-amintit, înscrie şi denumirile unităţilor administrative existente (NUTS 3) în principalele ţări cuprinse în Regulament, aşa cum sunt arătate în tabelul de sus.

Recapitulând: Regulamentul 1059/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului, consemnează şi confirmă realitatea unităţilor teritoriale de bază existente în statele membre, cu recomandarea: „ar trebui să se respecte situaţia politică, administrativă şi instituţională existentă” (paragraful 10, pagina 1 din Regulament).

2. Pornind de la Recomandarea nr. 1059 din 26 mai 2003, Guvernul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 577 din 29 iunie 2004).

Politica de dezvoltare regională – precizează legiuitorul din 2004 – este pusă în aplicare „în scopul asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare” (Legea din 2004, articolul 2/1).

Legea 315/2004 a stabilit 8 regiuni de dezvoltare (vezi Harta nr. I).

3. În 2009, 9 senatori şi 22 deputaţi UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă (înregistrată cu nr. L/432/2009) pentru „modificarea şi completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România cu modificările şi completările ulterioare”.

Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent.

Expunerea de motive, semnată de iniţiatori, cuprinde formulări generale, ca de exemplu, „diminuarea decalajelor economice şi sociale… susţinerea unei dezvoltări durabile a tuturor regiunilor ţării… restructurarea economiei regiunilor… promovarea unei dezvoltări echilibrate, a unor comunităţi durabile şi a incluziunii sociale…”.

Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită.

Anexa I a propunerii legislative a parlamentarilor UDMR enumeră cele 16 regiuni de dezvoltare, fiecare cu numele unităţilor componente, unde însă denumirea „judeţ” nu apare nicăieri.

Omisiune care alimentează informaţia vehiculată pe cale orală, că judeţele vor dispărea odată cu noua regionalizare. Dispariţia judeţelor pare sugerată şi de explicaţia unuia din iniţiatori: cele 16 regimuri de dezvoltare reprezintă o fază intermediară spre cele cinci macroregiuni, obligatorii în 2013. Explicaţia nu face nici o menţiune despre existenţa în continuare a judeţelor.

Cele 16 regiuni de dezvoltare (NUTS 2), propuse de iniţiatorii UDMR, sunt arătate în harta nr. 2.

Cele 5 propuse macroregiuni, propuse de aceiaşi iniţiatori, sunt reprezentate în harta nr. 3.

Iniţiatorii doresc ca împărţirea în 16 regiuni să intre repede în vigoare, la 1 ianuarie 2011.

În martie 2010, un deputat UDMR a propus ca Aradul să nu facă parte din aceeaşi regiune de dezvoltare cu judeţul Timiş şi să se alăture judeţelor Bihor, Satu Mare şi Sălaj cu care „se aseamănă mai mult din punct de vedere economic sau cultural”.

Din propunerea de mai sus rezultă următoarele:

a) Regiunile de dezvoltare stabilite în 2004 sunt anulate fără vreo motivare reală.

b) Se propune un regim de tranziţie cu 16 regiuni – cu o durată de maximum trei ani; tranziţia ne aminteşte de „întovărăşirile agricole” din anii ‘50 menite să înlesnească eliminarea proprietăţii ţărăneşti individuale şi constituirea colhozului.

Propunerea cu 16 regiuni de dezvoltare urmăreşte cumva desfiinţarea judeţelor ca unităţi de bază? O atare desfiinţare ar fi un unicum în Uniunea Europeană unde asemenea unităţi teritoriale de bază există în continuare, confirmate prin Regulamentul nr. 1059/2003.

c) Între cele 16 propuse regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureş”. Este astfel reconstituită teritorial fosta „Regiune autonomă maghiară” din anii 1952-1958 (vezi Hărţile nr. 2 şi 4), numită acum „Regiunea de dezvoltare nr. 14″.

d) Macroregiunile IV şi V din noua propunere de regionalizare împart aria transilvană în două, şi anume (vezi harta nr. 4):

IV. la Sud: Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu şi Braşov;

V. toată aria de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Oradea, Satu Mare şi Baia Mare, până la Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe.

O atare propunere trimite la trecutul apropiat, astfel:

a) a se compara macroregiunea V cu teritoriul cedat prin Dictatul de la Viena în august 1940 (harta 5 de comparat cu harta 4). Macroregiunea V înseamnă o lărgire spre sud a teritoriului cedat în 1940.

b) În august 1940, a avut loc la Turnu Severin o întâlnire preliminară a unor reprezentanţi ai României şi Ungariei, preludiu la Dictatul de la Viena. Partea ungară a propus celei române „împărţirea” Transilvaniei între cele două state, conform cu cele arătate în harta nr. 6.

Macroregiunea propusă în 2009 este, cu mici diferenţe, aceeaşi cu propunerea din august 1940.

Se poate interpreta că este o simplă coincidenţă.

Se poate interpreta şi altfel.

Evenimente relativ recente au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un nou stat pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-media internaţionale. Noul „stat” recunoscut de o seamă de guverne este un „model” ce poate fi, în anume împrejurări, invocat şi pus în practică.

Traseul propunerii din 2009: pentru-contra şi iarăşi pentru.

3 iunie 2009: Propunerea UDMR este înregistrată la Senat cu nr. b284.

10.06-10.07.2009: Trimisă spre aviz la Consiliul Legislativ, la Guvern şi la Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului.

10.07.2009: Consiliul legislativ: aviz favorabil.

23.09.2009: Punctul de vedere al guvernului – aviz negativ.

3 şi 9 februarie 2010: Punctul de vedere al Comisiei pentru administraţie publică etc. – aviz negativ.

10 februarie 2010: Propunerea pentru o nouă regionalizare a României este înscrisă pe ordinea de zi a Senatului şi adoptată în aceeaşi zi, prin aprobare tacită.

Cum a fost posibil ca, pe de o parte, Guvernul (PDL-UDMR) şi Comisia pentru administraţie publică să dea aviz negativ, iar Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?

Se pare că lucrul a fost posibil printr-o manevră de procedură iniţiată de un lider al majorităţii din Senat. O atitudine cel puţin curioasă…

În concluzie, o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional.

Să fie o simplă coincidenţă!?!

Când regimul trecut a renunţat, în 1968, la împărţirea în raioane şi regiuni (după model sovietic), propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe: Brăila şi Galaţi (iniţial era prevăzut un singur judeţ, cu ambele oraşe dunărene).

Într-un sistem cu mai multe partide şi libertatea mass-media o asemenea propunere – constituirea regiunilor de dezvoltare – cu consecinţe ce pot duce foarte departe… trece pe tăcute, pe furiş, ascunsă opiniei publice.

 

Harta nr. 1

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004

Regiunile de dezvoltare conform Legii 315/2004

 

1) Nord-Est, cu judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui

2) Sud-Est, cu judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa

3) Sud-Muntenia, cu judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi

4) Sud-Vest Oltenia, cu judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt

5) Vest, cu judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad

6) Nord-Vest, cu judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare

7) Centru, cu judeţele Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov

8) Bucureşti-Ilfov, cu Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov

Harta nr. 2

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009

Cele 16 Regiuni de dezvoltare conform propunerii UDMR din 2009

Prin propunerea UDMR, aria transilvană este decupată în felii. Unele (numerele 15 şi 16, harta nr. 2) merg în prelungirea regiunii de dezvoltare „Covasna-Harghita-Mureş” (nr. 14 în harta nr. 2). Altele (nr. 12 şi 13 harta nr. 2) se aşează de-a lungul Carpaţilor meridionali.

„01 – Botoşani, Suceava

02 – Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui

03 – Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea

04 – Constanţa, Tulcea

05 – Bucureşti

06 – Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov

07 – Giurgiu, Teleorman

08 – Dolj, Mehedinţi, Olt

09 – Gorj, Vâlcea

10 – Argeş, Dâmboviţa, Prahova

11 – Arad, Caraş Severin, Timişoara

12 – Alba, Hunedoara

13 – Sibiu, Braşov

14 – Covasna, Harghita, Mureş

15 – Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş

16 – Bihor, Sălaj, Satu Mare”

Harta nr. 3

Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior Mureş-Autonomă  Maghiară) din iniţiativa şi cu aportul unor consilieri sovietici

Regiunea Autonomă Maghiară constituită în 1952 (devenită ulterior Mureş-Autonomă Maghiară) din iniţiativa şi cu aportul unor consilieri sovietici

A se compara teritoriul Regiunii Autonome din 1952 cu acela al regiunii de dezvoltare Covasna-Harghita-Mureş, propusă în 2009 (harta nr. 2, regiunea nr. 14).

Harta nr. 4

Cele 5 macroregiuni propuse prin iniţiativa UDMR din 2009

Cele 5 macroregiuni propuse prin iniţiativa UDMR din 2009

 

I. Moldova toată, plus Brăila şi Buzău

II. De la Tulcea şi Constanţa şi până la Drobeta-Turnu Severin (partea de sud a Munteniei şi Olteniei) până la Dunăre, inclusiv Bucureştii

III. Partea de nord a Munteniei şi Olteniei (Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj)

IV. Banatul, plus partea de sud a Transilvaniei (Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov)

V. Partea de Nord şi Est a Transilvaniei, de la Covasna şi Harghita până în Bihor, Satu Mare şi Maramureş

Harta nr. 5

Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la Viena (30 august 1940) judeţele sunt cele existente în 1940

Teritoriul anexat de Ungaria conform cu hotărârea Dictatului de la Viena (30 august 1940) judeţele sunt cele existente în 1940

Harta nr. 6

Propunerea delegaţiei ungare de împărţire a ariei transilvane, transmisă delegaţiei române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940

Propunerea delegaţiei ungare de împărţire a ariei transilvane, transmisă delegaţiei române, la convorbirile preliminare de la Turnu Severin, 16-24 august 1940

Delegaţia ungară propunea ca România să cedeze un teritoriu de 69.000 km² cu o populaţie de 3.900.000 din care 2.200.000 români, 1.200.000 maghiari, 500.000 germani şi alte naţionalităţi: Istoria politicii externe româneşti în date, coordonator Ion Calafeteanu, Fundaţia europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003, pp. 326-327 (sub datele 16-24 august 1940).

A se compara cu regiunea de dezvoltare nr. V (Harta nr. 4).

În memoriile sale, Mihail Manoilescu, atunci ministrul de Externe al României, scrie următoarele despre convorbirile de la Turnu Severin din august 1940:

„Partea ungară a prezentat un aide-mémoire datat Budapesta 11 august 1940, însoţit de o hartă a revendicărilor lor. Această hartă… formulează pretenţia… de a se retroceda Ungariei toată Transilvania de la nord de Mureş, inclusiv Aradul, lăsându-ne nouă Blajul, Mediaş şi Sighişoara şi trecând la unguri Alba Iulia şi Braşovul!” (sublinierea D.C.G.).

„Teritoriul reclamat reprezintă mai mult de două treimi din teritoriile româneşti care au aparţinut Ungariei şi cuprinde mai mult de 2/3 din populaţie, din care 2.200.000 români…”

(Mihail Manoilescu, Memorii, iulie-august 1940. Dictatul de la Viena, ediţie îngrijită de Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, p. 156).

Autor: Acad. Dinu C. Giurescu

12/08/2010 Posted by | POLITICA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

CINE tulbură apele în Găgăuzia?

Mihail Kendighelean, reprezentantul Sfatului Bătrânilor al Autonomiei găgăuze, a declarat că pe 2 octombrie în Găgăuzia va avea loc un Congres al deputaților de la toate nivelurile, care va cere Rusiei și Turciei să protejeze autonomia acestei regiuni a R.Moldova față de România.

Liderul găgăuz susține că ”România ar putea ocupa” Republica Moldova în cazul în care trupele Federației Ruse vor intra în regiunea Odesa, relatează ziarul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Rador și https://www.g4media.ro.

Discursul liderului găgăuz este ecoul unor teorii conspiraționiste clocite la Moscova, care acuză România de presupuse ambiții teritoriale.

În realitate, Federația Rusă este cea care a invadat Ucraina, Georgia și a declanșat conflicte, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.

În fiecare duminică au loc în Găgăuzia acțiuni de protest, în ultima, oamenii s-au adunat în satul Kirsovo, cerând ca autoritățile de la Chișinău să mergă la Moscova și să înceapă negocierile privind livrările de gaze.

„Găgăuzii își pun speranțele în Rusia, care întotdeauna ne-a venit în ajutor. Din acest motiv la proteste se fac auzite apeluri la restabilirea legăturilor cu Federația Rusă. Dar președintele Maia Sandu nu dorește acest lucru și face declarații negative la adresa Moscovei”, a spus reprezentantul Sfatului Bătrânilor din Găgăuzia.

De asemenea, Kendighelean a mai declarat pentru Nezavisimaia Gazeta:

„Avem informații că România se pregătește să intre în Republica Moldova imediat ce Rusia intră în regiunea Odesa. Ne pregătim pentru acest lucru. În luna octombrie adunăm congresul deputaților de la toate nivelurile (Adunarea Populară, autoritățile locale, Parlamentul Republicii Moldova), la care vom invita reprezentanți ai OSCE, ai Rusiei și Turciei, ai ambasadelor unor state străine. Hotărârea privind organizanirea congresului a fost luată de Adunarea Populară. La congres va fi analizată situația în autonomie și modul în care Chișinăul își îndeplinește angajamentele prevăzute de legea cu privire la statutul special al Găgăuziei. Legea prevede că Republica Moldova este garantul păstrării și realizării drepturilor Autonomiei Găgăuze. În realitate, Chișinăul încalcă această lege și deja a privat Găgăuzia de majoritatea atribuțiilor sale”.

Mihail Kendighelean a mai spus că „congresul va adopta un apel către OSCE, Rusia și Turcia în care se cere protejarea autonomiei față de România, care poate, ca și în 1918, să ocupe teritoriul Moldovei”.

El a amintit faptul că săptămâna trecută la Chișinău a venit șeful Serviciului Român de Informații, care s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova și a discutat despre probleme ale securității regiunii.

„Sandu este cetățean al României, la fel ca și mulți din Guvernul Republicii Moldova. De aceea găgăuzii nu au încredere în ei. Și nu vor să ajungă la România. Legea privind autonomia găgăuză stabilește dreptul nostru la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova își pierde suveranitatea”, a amintit Mihail Kendighelean.

Serghei Cimpoeș, deputat în Adunarea Populară, copreședinte al Grupului de lucru interparlamentar Republica Moldova și Găgăuzia, a confirmat pentru Nezavisimaia Gazeta, faptul că Chișinăul încearcă, într-adevăr, să facă presiuni asupra autonomiei găgăuze. Însă, a subliniat el, cetățenii protestatari au revendicări de natură economică, precum și cereri privind restabilirea legăturilor cu Federația Rusă.

„Faptul că Găgăuzia susține Rusia constituie dreptul poporului Găgăuziei. Vrem să trăim în componența Republicii Moldova, dar ca autoritățile republicii să țină cont de părerea poporului găgăuz”, a tras concluzia Cimpoeș.

El a dezmințit declarațiile autorităților Republicii Moldova potrivit cărora „în Găgăuzia acționează grupuri care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Republicii Moldova”.

Cimpoeș a arătat totodată că „oamenii cer bașcanului Găgăuziei (șeful autonomiei, Irina Vlah – n. Nezavisimaia Gazeta) – care, mergând la alegeri, a promis că va dezvolta legăturile cu Rusia, iar acum se preface că nu se întâmplă nimic – să înceapă negocieri directe cu Moscova, fără Chișinău”.

Deputatul găgăuz a vorbit și despre exercițiile forțelor speciale moldovenești desfășurate ieri în orașul Comrat, că ar fi „un avertisment la adresa populației protestatare a autonomiei”.  (Traducerea Silvia Nicolau).

ADDENDA

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o Populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Se presupune că etnicii găgăuzi  fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină.

Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare. În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți. De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra.

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906. În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

muncitorul-legionar1

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi.  (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988. Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat.

În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”. Ulterior, o parte din Găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul.

Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului Serghei Uzun, de origine găgăuză, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauză, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea față de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invatamant in limba gagauza. La sfarsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul romanizarii a fost schimbat cu procesul rusificarii. In 1956 a fost creata de catre savantii sovietici prima scriere pe baza chirilica si au fost create programe de invatare in scolile nationale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost recunoscut inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in scoli a fost intrerupta. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauza si nu am citit carti in limba gagauza, dar vorbesc liber in limba gagauza.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O mulțime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba găgăuză foarte exact tatal meu a spus foarte exact că :

„In 1918 au venit românii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de independența Gagauziei nu merita sa fie pusă. Există o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situația schimbarii statutului Republicii Moldova, din statutul de stat independent într-o entitate cu alt statut. Mai mult decât atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu România, care este foarte populara in Moldova si in România.

Neplăcerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care ășăîtrebuie adresata mai degraba autoritatilor României.

Cum e resimtită de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici).

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.

 „Pentru Turcia, este foarte importantă stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia. Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia, doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău.

Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii curzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea,Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

„În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.”

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro

30/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: