CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 28 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 martie în istoria noastră

1415: Prima mențiune documentară cunoscută privitoare la hotarul dintre Transilvania și Țara Românească de la Câineni.

Hotarul dintre Transilvania şi Ţara Românească (1415)

Domnia marelui voievod, Mircea cel Bătrân ne-a lăsat primul document în care este pomenită Vama de la Genune, vechiul nume al localității Câineni și important punct vamal între Muntenia și Transilvania. Astfel, Mircea cel Bătrân dăruia Mânăstirii Cozia și egumenului Sofronie. Vama de la Genune.

Glăsuiește hrisovul marelui voievod Mircea: „[…] Io, Mircea, mare voievod, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei. A binevoit domnia mea cu a sa bunăvoință, cu inima curată și luminată a domniei mele […] și am dăruit acest preacinstit de față hrisov mânăstirii domniei mele de la Cozia, ca să fac acestui sfânt hram […] Vama de la Genune de ocină și de ohabă, cât va trăi domnia mea și cât va trăi fiul domniei mele, Mihail Voievod, și de nimeni neatins”.

Hrisovul a fost scris de diacul Mihail, cel care a scris în slavonă multe documente ale cancelariei lui Mircea cel Bătrân și care aici, pentru întâia oară, se intitulează logofăt.

1661: Se stinge din viaţă la Constantinopol, domnitorul Moldovei Vasile Lupu.

vasile-lupu-min - Identitatea Românească

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile sale întinse în afara ţării, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare, încît după dorinţă punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi.

Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus în 1640, ca Mitropolit la Alba Iulia, pe Ilie Iorest.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti.

Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi 1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti„.

În acest fel s-a mai facut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Sfârșitul domniei

Gheorghe Rakoczy al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldove,i pe care l-a găsit în boierul Gheorghe Ștefan.

Acesta a intrat în Moldova în 1653 ajutat de o oaste de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab al Munteniei, marele său dușman.

Vasile Lupu fuge peste Nistru la Camenița, dar se întoarce în scurt timp cu o oaste a cazacilor ginerelui său Timuș și iese învingător la Popricani.

Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ștefan în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins în Bătălia de la Finta din 17 mai și pierde definitiv tronul.

Inchisoarea celor Sapte Turnurie la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în faimoasa Yedikule, închisoarea celor Șapte Turnuri.

După eliberarea din închisoare , a încercat zadarnic să-și recâștige tronul, și în 1661 a murit la Constantinopol.

Ulterior, osemintele i-au fost aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de cele ale membrilor familiei sale.

1791: „Supplex Libellus Valachorum”, cel dintâi program politic al românilor din Transilvania (redactat de Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar ş.a.), a fost trimis Curţii de la Viena.

„Supplex Libellus Valachorum” este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea, care formula sintetic revendicările poporului român.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

La 28 martie 1848 – 9 aprilie 1848 are loc întrunirea reprezentanţilor grupărilor liberal-democrată şi liberal-moderată din Moldova, la care se redactează o petiţie-program (35 de articole) cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertăţii personale, reorganizarea învăţămîntului pe o largă bază naţională, desfiinţarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale, îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetăţeneşti, eliberarea arestaţilor politici, dizolvarea Adunării Obşteşti şi alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentaţie a naţiei şi altele.

1848 : Revoluția Română – Petițiunea–proclamațiune de la Iași.

S-a redactat Petițiunea–proclamațiune, cu 35 de articole, cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertății personale, reorganizarea învățămîntului pe o largă bază națională, desființarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înființarea unei bănci naționale, îmbunătățirea situației țăranilor, desființarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetățenești, eliberarea arestaților politici, dizolvarea Adunării Obștești și alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentație a nației și altele. A marcat începutul mișcării revoluționare din Moldova.

1853: Se declanşează  Războiul Crimeei. Marea Britanie, Franța, Sardinia si Turcia declară război Rusiei.

 Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continentul european si  în același timp, este războiul care a influențat în mod durabil percepția rușilor în ce privește Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerată o trădare.

Originea crizei prin care s-a ajuns la Războiul Crimeii stă în chestiunea Locurilor Sfinte.

Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte ale catolicilor latini, pe de alta, ale ortodocșilor, înLocurile Sfinte din Palestina: Ierusalim, Betleem etc.

Tarul rus Nicolae I a trimis în misiune, la Constantinopol  pe  diplomatul Aleksandr Mensikov care  a încercat să negocieze noi tratate, care să fi permis să se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori Rusia ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului.

În același timp, guvernul britanic l-a trimis în misiune în Turcia pe lordul Stratford, care a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor.

Imediat după ce a aflat de eșecul diplomatic al lui Menșikov, Țarul a ordonat armatei ruse să intre în Moldova si Valahia , (principate autonome sub suzeranitatea otomană, în care Rusia era considerată ca un apărător special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul eșecului rezolvării problemei Locurilor Sfinte.

Tarul Nicolae I a crezut că puterile europene nu aveau să reactioneze la acțiunea rusă de ocupare a unor teritorii periferice, aflate în sfera de influență otomană.

În această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea langa Tulcea si ca a răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în la 30 noiembrie 1853, in batalia de la Sinope.

Distrugerea flotei otomane și creșterea amenințării rusești au alarmat guvernele francez și britanic, care au luat măsuri imediate pentru ajutorarea turcilor.

După ce Rusia a ignorat un ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunărene, Marea Britanie și Franța au intrat în război de partea otomanilor.

 Discuţii premergătoare semnării tratatului de la Paris – 1856

Negocierile de pace au început în 1856 , în Rusia fiind pe tron un nou țar Alexanru al II-lea, privilegiile speciale ale Rusiei în Principatele Dunărene fiind transferate către grupul Marilor Puteri.

Astfel, Țările Române au intrat sub protecția aliaților, iar Moldova a primit înapoi sudul Basarabie , ocupată de ruși încă din 1806.

În plus, navelor de luptă ale tuturor națiunilor le-a fost interzis accesul în Marea Neagră. Flota rusă fusese deja distrusă în timpul războiului. Mai mult, țarul și sultanul au fost de acord să nu mai înființeze nici un arsenal naval militar pe țărmurile mării.

Clauza Mării Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoasă pentru Rusia, datorită scăderii drastice a amenințării țariste la adresa turcilor. Mai mult, Marile Puteri au acționat în direcția respectării independenței și integrității Imperiului Otoman.

Se presupune că înfrângerea din acest război l-a făcut țarul Alexandru al II-lea să ia măsura abolirii iobagiei.în 1861.

Aceasta conflagraţie a produs un exod în masă al tatarilor către teritoriile otomane, ducând la depopularea masivă a peninsulei, proces agravat de Stalin după Al II-lea Război Mondial, care  a deportat toți tătarii din Crimeea, în Siberia.

1863: S-a născut scriitoarea  Livia Maiorescu-Dymsza , traducătoare, domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta, fiica lui Titu Maiorescu și Clara Kremnitz;( d. 26 august 1946).

Livia Maiorescu (1863-1946)

În adolescență participa, sporadic, la ședințele Junimii bucureștene și copia pentru tipar unele din lucrările ce urmau a fi inserate în paginile revistei Convorbiri literare.

 Era o celebritate în cercurile intelectuale din România anilor 1880, iar Ion Creangă i-a dedicat lucrarea sa de căpătâi, Amintiri din copilărie. La 24 de ani, supărată pe infidelitatea conjugală a tatălui, a părăsit brusc România și a plecat la Berlin, împreună cu mama sa.

În anul 1892 s-a căsătorit cu inginerul polonez Eugeniusz Dymsza, alături de care a străbătut Rusia și alte țări, acolo unde acesta avea lucrări.

În 1896, soțul său, Eugeniusz, a cumpărat moșia Ilzenberg unde a construit un conac arătos, în mijlocul unui parc mare cu lac, unde s-a stabilit Livia, împreună cu copiii după moartea soțului.

După 1940, scriitoarea Livia Maiorescu-Dymsza s-a întors în România.

1872: A încetat din viață la Iași, medicul,juristul și diplomatul Ludovic Steege; ( n.6 septembrie 1813, București).

A fost ministru cu diverse portofolii în mai multe guverne și primul diplomat român acreditat simultan la curțile de la Viena, Berlin și Petersburg.

1874 : A încetat din viață Maria, Principesă de Hohenzollern (Maria von Hohenzollern-Sigmaringen; 27 august/8 septembrie 1870, București – 28 martie/9 aprilie 1874, Castelul Peleș, Sinaia).

Printesa Maria a Romaniei.jpg

A fost unicul copil al regelui Carol I al României și a soției sale, regina Elisabeta.

Prima prințesă de România, fost un copil considerat precoce din punct de vedere intelectual. Principesa Maria s-a îmbolnăvit de scarlatină la București, când o epidemie bântuia capitala. A fost transportată la Castelul Peleș pentru tratament, unde a decedat.

1875 (28.III/9.IV): A fost înfiinţat primul serviciu românesc de poştă ambulantă, pe distanţa Bucureşti-Iţcani (Suceava), iar în 1867 pe relaţia Bucureşti – Vârciorova.

Poşta Ambulantă (1875)

După anul 1883 se introduc primele planuri pe linie de cartare, timbrele porto, serviciul de incaso şi mandatul telegrafic.  

1885 : S-a născut la Botoșani, inginerul român  Gheorghe Em. Filipescu, specialist în domeniul rezistenței materialelor, statisticii construcțiilor și teoriei elasticității; (25 noiembrie 1937, București).

Gheorghe Em. Filipescu (1885-1937)

A fost membru corespondent (din 1936) al Academiei Române. A elaborat metoda coeficienților nedeterminați pentru calculul sistemelor static nedeterminate, cunoscută în literatura de specialitate ca metoda Filipescu.

1888:  S-a născut la Piteşti dramaturgul Alexandru Kiriţescu; (m.9 aprilie 1961, Bucuresti).

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucuresti.

A debutat cu piesa „Invinsii” (jucata in 1914), avand si  o intensa activitate publicistica la revistele vremii:  Rampa, Adevarul, Lupta, Cuvantul, Gazeta.

In 1929 i se reprezinta comedia Marcel & Marcel sau Anisoara si ispita, care impreuna cu comedia Gaitele sau Cuibul de viespi (jucata in stagiunea 1929-1930, revazuta si reluata in 1933), una din cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească si drama Florentina (1931) formeaza  „trilogia burgheza”.

În 1934 i se reprezenta comedia Lacustele, în 1943, Intermezzo, piesa cu subiect spaniol, iar in 1945, comedia Dictatorul.

In 1936 i se joaca Borgia, prima parte a „trilogiei Renasterii”; intre 1938 si 1940, ca ataşat cultural la Roma, se documenteaza pentru celelalte doua parti: Nunta din Perugia (1947) si Michelangelo (1948).

In ultima perioada de creatie, KIRITESCU scrie opere fara importanta pentru destinul sau artistic: drama Marseilleza (1948), libretul Tar sita si Rosiorul (1949), poemul dramatic Ruxanda si Timotei (1957), prelucrarea dramatica Mos Teaca (1960), precum si piese intr-un act pentru teatrul de amatori. in 1956 ii apare prima culegere de piese, incununata cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei.

A tradus (singur sau in colaborare) din Moliere, Gogol, Lev Tolstoi, A. V. Suhovo-Kobilin, L. Leonov s.a.

1895: S-a născut in localitatea Viperești, jud. Buzău, pedagogul și eseistul român, Ștefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române; (d. 5 noiembrie 1984, Iași).

Între anii 1926-1928 Ștefan Bârsănescu, personalitate de primă mărime a pedagogiei româneşti, a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

Şcoala Gimnazială din Iasi, înfiinţată în anul 1992, poartă din anul 1994  numele lui Ştefan Bârsănescu, unul dintre cei mai însemnaţi dascăli pe care i-a avut Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi.

 

Ștefan Bârsănescu (1895-1984)

A fost membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA).

Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare.

1898: A fost publicată Legea pentru organizarea Marinei Militare, care se compunea din două divizii: Divizia de Dunăre (care cuprindea şcoala de torpile şi trupele de apărare din porturile fluviale şi toate bastioanele fluviale), cu sediul la Galaţi, şi Divizia de Mare (care cuprindea depozitele echipajelor marinei, cu şcoala de cadre, şcoala de aplicaţie a sublocotenenţilor, şcoala de marină ş.a.), cu sediul la Constanţa (28.III/9.IV).

1903: S-a născut la București, Nicolae Ciorănescu, matematician şi profesor, membru post-mortem al Academiei Române din 2006; d.2 aprilie 1957. Făcea parte din familia Ciorănescu, care a dat ţării mari intelectuali.

Nicolae Ciorănescu (n. 28 martie 1903, la Bucureşti – d. 2 aprilie 1957) .

Dupa bacalaureat s-a înscris la Universitatea din Bucureşti unde şi-a luat licenţa în matematici în anul 1925 si licenţa în ştiinte fizico-chimice în acelasi an.

În urma stăruinţelor lui Gh. Ţiţeica pleacă la Paris si îşi ia din nou licenţa în ştiinţe la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala.

În ianuarie 1929 trece si doctoratul în matematici tot la Sorbona

Se întoarce în tara si este numit conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a predat aici pâna în 1941.

 Pe lângă pasiunea pentru matematică unde va excela în poezie şi îşi petrecea timpul liber cu Ion Barbu şi cu Alexandru Rosetti.  Poate nu în zadar, influenţat de ambianţa poeţior, va publica, în 1939, o carte de aforisme.

Un exemplu: „Sociabilitatea nu înseamnă şi civism. Marii solitari sunt mai totdeauna şi oameni de mare curaj, iar laşii sunt indivizii cei mai sociabili“. 

În 1944 devine rector al Politehnicii. Dacă cu dosarul său înainte de ’48 ar fi putut bate cu mândrie la poarta oricărei universităţi din afară, odată cu instaurarea regimului comunist, uşile din ţară i s-au închis.

Nu i s-a iertat nici opţiunea politică – era naţional-ţărănist, nicidecum meritul – nu i-a fost aprobată alegerea lui ca membru al Academiei Române. Se îmbolnăveşte tot mai tare de inimă.

 

 1903: S-a născut la Valea Mărului, Galați, pianistul român Alexandru Demetriad; (m. 1983).

 A făcut studii muzicale la Târgu Mureș, între 1922–1924 fiind elevul muzicianului Arpad Laszlo, fost elev, la rândul său, la New York, al compozitorului ceh Dvorak, precum și al lui Richard Chovan. 

Alexandru Demetriad

A urmat cursuri la Conservatorul din Paris (1926–1928), având profesor pe Noël Gallon și la Ecole Normale de Musique din Paris cu profesorii Paul Dukas, Lazare-Levy și Alfred Cortot. A urmat în particular cursuri de pian cu Ignacy Paderewski (1933–1936). S-a întors în țară, după terminarea studiilor, în anii 1933/1934, susținând câteva recitaluri până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a fost trimis, împreună cu violonistul Valer Popp, de către organele românești de propagandă culturală, să dea mai multe recitaluri în Germania, la Legnica din Silezia ocupată și Italia (Milano, Roma, Florența, Rapallo, Gorizia). Programul a cuprins lucrări de Bach, Brahms, Schumann, Chopin, Cuteanu, Scărlătescu, Ciortea și Enescu. După 1964 a susținut numeroase recitaluri și concerte în toate orașele țării cuprinse în rețeaua artistică: București, Iași, Botoșani, Oradea, Sibiu, Galați, Brașov, Bacău, Arad, Timișoara, Craiova, Onești. Din păcate, autoritățile comuniste nu i-au permis decât arareori să iasă din țară, și numai în țări comuniste, deși era intens solicitat de cele mai mari filarmonici ale lumii. După pensionare a continuat să susțină concerte și recitaluri până în 1976.

1905: S-a născut la Focșani, sociologuletnograful și filosoful român Ernest Bernea; ( 14 noiembrie 1990, la București).

A fost unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice. În 1926 s-a înscris la Facultatea de Litere, secția Română–Franceză și ulterior și la cea de Filosofie din București (1929), unde contactul cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti și Nae Ionescu i-a marcat definitiv anii tinereții. Cu Nae Ionescu a colaborat la Cuvîntul, iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică. 

Între 1930–1933 a primit o bursă pentru studii de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris. A fost secretar al Secției de monografii sociologice la Institutul Social Român și membru al echipelor monografice din cadrul Școlii sociologice românești, întemeiate de Dimitrie Gusti, conferențiar la Catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinți, unde a ținut primul curs de etnologie din România.

În 1935 a fondat, împreună cu Dumitru C. Amzar, Ion Ionică și I. Samarineanu, revista și colecția editorială Rânduiala, care a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian. Gruparea de la Rânduiala s-a încadrat în tendințele epocii de a întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară.

Între 1941–1954 a trecut prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan. În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“, promotor al mișcărilor „de tip naționalist” și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, a fost condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea.

1908: S-a născut in localitatea Broșteni, județul Neamț, azi in  județul Suceava,  marele zoolog și oceanolog român Mihai C. Băcescu, membru al Academiei Române; (d. 6 august 1999, București).

În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iași, unde urmează cursurile profesorilor Ion Borcea și Paul Bujor, fiind numit după doi ani preparator la cetedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină, îndeobște în crustacei și pești.

În 1939, recomandat de Paul Bujor și de Emil Racoviță, obține o bursă de studii în Franța.

Mihai Băcescu,  perfect vorbitor al mai multor limbi, face o excelentă impresie la Muzeul național de Istorie naturală din Paris, la Muzeul oceanografic din Monaco și în diferitele stațiuni de biologie marină pe care le vizitează și unde lucrează.

Războiul îl constrânge să se întoarcă grabnic în țară (încă neutră), unde Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie naturală din București și șef de laborator la Institutul de cercetări piscicole, cu gradul de profesor universitar.

În 1944 Muzeul este parțial distrus de bombardamentele americane, ruse și germane.

În 1954 devine directorul Institutului de cercetări piscicole, iar în 1958 șef al secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține  timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească doctoranți în oceanologie, să reprezinte instituțiile pe care le conducea, și însăși România, în numeroase conferințe și simpozioane internaționale.

Deși s-a pensionat în 1988, la vârsta de 80 de ani, a rămas activ și apropiat de Muzeu până la ultima suflare. Fiica sa Dr. Pr. Lotus Meșter predă  Biologia la Facutatea de Biologie din București.

1910: Debutul literar al poetului și filosofului român Lucian Blaga.S-a născut în ziua de 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, Județul Alba, Austro-Ungaria – d. 6 mai 1961, la Cluj, România) a fost un eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

În anul școlar 1909–1910, Lucian Blaga, elev în clasa a IV-a la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, a fost numit președinte al Societății literare a elevilor brașoveni „Ion Popazu”. Împreună cu colegii, a întreprins o călătorie de studii în Grecia și Italia.

Rezultatul liric al acestui voiaj a fost un mănunchi de poeme: Pe țărmNoapteaNaufragiaților. La 16/28 martie 1910, Tribuna i-a publicat poezia Pe țărm, sub inițialele L.B. Brașov, marcând astfel debutul poetului.

La 8 mai 1910, a văzut lumina tiparului și poezia Noaptea.

 1912: In România,  guvernului conservator prezidat de Petre P. Carp  demisioneaza.

Ulterior s-a format un nou guvern conservator în frunte cu Titu Maiorescu.

1914: S-a născut in Bucuresti,  prozatorul român Ovidiu Constantinescu; (d.16 decembrie 1993, Bucuresti).

A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” (pe care l-a absolvit în 1932) si  studii filologice la Universitatea din Bucureşti.

Colaborează la revistele  „Viaţa românească”,„Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „Curentul familiei”, „Bis” etc.

A debutat  editorial cu romanul Sfârşit de spectacol (1941). Autor al romanelor Oamenii ştiu să zâmbească (1946), Menestrelii regelui Ludovic (1980), Luna şi mânzul sălbatic (1982), precum şi al nuvelelor adunate în volumele Valse hesitation (1970) şi Strada infinitului (1974).

A tradus din Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, din literatura rusă (Dostoievski, Repin, Taras Sevcenco), din alte literaturi (F. Cooper, Alejo Carpentier etc.). A publicat un volum de medalioane critice, Portrete de artişti (1984).

1915: La Ateneul roman din Bucuresti  a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1918: La Chişinău, in Basarabia, concertează in zilele de 24-28 martie Orchestra simfonică română, sub bagheta marelui dirijor si compozitor George Enescu.

În zilele de 27 şi 28 martie George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitru fiind Jean Bobescu.

1923: Este promulgată prin decret regal, Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la data de 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp. 

Prima pagină

Constituţia era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau parţial 20 de articole, introducea alte 7 articole noi şi reformula sau completa 25 de articole.

Aceasta prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadre didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi.

A funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, cand regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice.

Abandonată definitiv odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Constituţia a fost înlocuită ulterior cu una după modelul sovietic.

1924: Conferința de pace româno-sovietică.

Conferința pregătea participarea ulterioară la Conferința de pace de la Viena; s-au discutat chestiuni teritoriale, financiare și economice, juridice și politice privind Basarabia și s-au stabilit delegațiile care urmau să participe la Conferința de la Viena.

1925: S-a născut (la Căuşeni-Tighina, azi în R. Moldova), Victor Tulbure, poet şi traducător (a tradus din Goethe, Byron, Puşkin, Lermontov, Lenau, Francis James, Kostis Palamas, Arany János, din poezia armeană, sârbă, bulgară); (m. 1997).

1926: Are loc premiera filmului „Iadeș”, prima producție a regizorului Horia Igiroșanu.

Foto: Operatorul Iosif Bertok şi regizorul Horia Igiroşanu

Pe lângă activitatea cinematografică, regizorul Horia Igirosanu a activat și ca publicist și pedagog.

A înființat prima școală românească de mimodramă si de asemenea, a fost redactor-șef a revistei „Clipa” și „Clipa cinematografică”. De asemenea, a fost și fondator al „Asociației prietenilor filmului”.

Societatea sa, „Clipa-Film”, a inițiat și prima formă a cinecluburilor românești, asociația „Amicii Filmului”.

1926: S-a născut la Ilovăț, Mehedinți, jurnalistul,memorialistulși disidentul anti comunist Ion Ioanid, fost crainic și redactor al postului de radio Europa Liberă; d.12 octombrie 2003, la München, în Germania.

A fost fiul lui Tilică Ioanid, boier și ministru, avându-l naș pet Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărțit. S-a înscris la Facultatea de Drept, dar în anul al treilea a fost exmatriculat din cauza originii sociale „nesănătoase”.

 În 1949 a fost arestat și anchetat pentru o presupusă acțiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea, înființată de curând nu își definitivase încă metodele de acțiune. În iulie 1952 a fost arestat din nou, judecat și condamnat la 20 de ani muncă forțată.

A trecut prin închisorile din Jilava și Oradea, apoi a fost trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara lui 1953, a evadat împreună cu alți câțiva deținuți. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, a fost prins și s-a întors în temniță. A fost eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deținuților politici, iar după cinci ani, în 1969, a emigrat în RFG, unde i s-a acordat azil politic. Stabilit la München, a fost angajat de departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă, de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i și îmbărbătându-i. A publicat: Închisoarea noastră cea de toate zilele (2 volume).

1926: A murit la București Thoma Ionescu, renumit medic chirurg și anatomist român de marca, profesor universitar, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru al Academiei Române;  (n. 13 septembrie 1860, Ploiești).

Thoma Ionescu (1860-1926) | Federatia Sanitas din Romania

Dupa absolvirea liceului „Sf.Sava”din Bucuresti, a urmat cursurile Facultatii  de Medicina din Paris.

In anul 1887 obtine locul de prosector asociat de anatomie si mai apoi prosector definitiv de anatomie al Facultatii de Medicina din Paris, titluri dobandite prin concurs, la care s-a clasat primul.

În anii 1882-1885 lucreaza ca extern, apoi în 1885-1890 ca intern al spitalelor din Paris. 

 Isi sustine teza de doctorat in 1892,  obtinand titlul de laureat al spitalelor din Paris, dupa ce in 1890 obtine titlul de laureat al Academiei de chirurgie din Franta .

In anul 1892, in urma unui concurs la care e clasificat primul, Thoma Ionesu obtine titlul de profesor agregat. In aceasta calitate, el a colaborat cu profesorii Poirier si Charpy la cel mai mare tratat de anatomie al vremii.

În perioada 1892-1895 lucreaza ca profesor de anatomie la Facultatea de Medicina din Paris.
În 1895, prin decret de lege se infiinteaza la Facultatea de Medicina din Bucuresti catedra de anatomie topografica si clinica chirurgicala la care e chemat ca profesor.

De numele sau se leaga si raspandirea rahianesteziei prin narcoza (el a utilizat mai intai un amestec de stovaina si stricnina, apoi de stovaina si cofeina).

In 1897, fondeaza impreuna cu colaboratorii sai  revista „Chirurgia”, periodic al Societatii Române de Chirurgie.

În perioadele 1906-1912, 1921-1922 si 1925-1926 este Decan al facultcii de medicina iar între 1912 si 1915 Rector al Universitatii din Bucuresti.

A fost membru al Academiei de Medicina din Paris, al Societatii Internationale de Chirurgie si membru de onoare (1925) al Academiei Române.

Scoala sa de chirurgie a avut un rol important în formarea specialistilor români, aducându-i totodata contributia la îmbogatirea patrimoiniului de tehnici chirurgicale si de cunostinte privind anatomia topografica.

A dat întotdeauna dovada de o atitudine profund patriotica, activand, în 1918, pentru cauza Unirii Transilvaniei cu România în cadrul Consiliului national al unitatii române de la Paris, iar în 1920— 1921   ca prim delegat al României la sesiunile Ligii Natiunilor.

1932: S-a născut in comuna Vaideeni, județul Vâlcea, Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare; (d. 2004).

Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color.

A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întorcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

1934: S-a născut la Turcoaia, Tulcea, jurnalistul și scriitorul român Mihai Caranfil; d.11 iunie 1997.

Din cauza lipsurilor materiale, a urmat o școală de meserii din Galați, la absolvire devenind electrician instalator la Șantierului Naval. A început să scrie versuri și a candidat, alături de Fănuș Neagu și Tita Chiper, pentru Școala de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”; a reușit, alături de ceilalți. Din 1952 a fost redactor la Urzica, la Tânărul miner din Valea Jiului, a cărei redacție se mută la Deva, cu numele Tânărul muncitor și a devenit șef de secție la acest ziar, dar și corespondent al ziarului Scînteia tineretului pentru regiunea Hunedoara. Ulterior s-a stabilit la București și a lucrat timp de 13 ani la Scînteia tineretului, a fost șef adjunct al revistei Ramuri de la Craiova, apoi corespondent special și publicist comentator al ziarului Scînteia. A debutat cu o carte de reportaje literare, Opt aladin de noapte, urmată de scenariul pentru filmul de lung metraj Un zâmbet pentru mai târziu, piesa de teatru Anod și Decibela, apoi romanele FoculDilemaBăiatul care a trecut razboiul înotȚărmul îngânduratTimpul fertilității. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1937: S-a născut Ion Crînguleanu ( Ion Avasilinei; 28 martie 1937, Coșula, Botoșani); d.15 august 2003, București.

Poet și prozator asociat în anii ’80 cu neoproletcultismul. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitătii din Iași (1964). A debutat încă din 1958 în revista Contemporanul cu versuri proletcultiste specifice epocii, perimetru ideologic din care va ieși rar, cu precădere în anii ’70, când a publicat câteva plachete mai nuanțate liric. A scris și literatură pentru copii, rămânând tributar clișeelor de propagandă, atât în poezie cât și în proză. A fost căsătorit cu poeta Daniela Caurea, decedată în cutremurul din 4 martie 1977, apoi cu actrița Florina Luican. Dintre scrierile sale: Anotimpurile GrivițeiLumina de dragosteBucurii pentru copiiSonete muteCavalerii porților albastre: Reportaj de la Porțile de FierViitorul vine din toate părțileVaporul și noapteaLuceafăr cu cireșe la urechiRiscul certitudinii, etc.

1944: A murit la Mediaş, chimistul român Petru Bogdan, unul dintre ctitorii învățământului de chimie-fizică din România;  (n. Cozmesti, Iasi, 1873).

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza din Iaşi" – 150 de ani | Petru Bogdan

Incepând din anul 1906 profesorul Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înfiintat și condus, din 1913, prima catedră de chimie fizică din țară.

Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari în 1926.

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.

1948: În România „Populară” se desfaşurau primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste.

Alegerile sau fost “câștigate” de către Frontul Democratiei Populare, o creaţie comunistă, soldându-se (datorită mijloacelor de înregimentare a populaţiei) cu preluarea tuturor mandatelor de către FDP (Frontul Democraţiei Populare). 

1949: A decedat violonistul si compozitorul  Grigoras Dinicu,  unul dintre cei mai faimoși lăutari români; (3 aprilie 1889).

PORTRET: Grigoraş Dinicu – violonist legendar, ultimul lăutar al  Bucureştiului boem – Radio România Cultural

1954: S-a nascut politicianul român Adrian Severin.

1957: A încetat din viaţăla București, Gheorghe Tătărăscu, fost academician şi prim-ministru liberal al României (1934-1937),  deţinut politic în timpul regimului comunist; (n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj), membru de onoare al Academiei Române din 1937.

GheorgheTatarescu.PNG

A fost în mai multe rânduri, prim-ministru (1934-1937, 1939-1940), viceprim-ministru şi ministru de externe în perioada 6.III.1945-6.XI.1947;(n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj).

Manifestându-şi dezacordul faţă de politica guvernului Groza, la 6.XI.1947 a fost demis, iar în 1950 a fost arestat şi închis la Sighet, de unde va fi eliberat în 1955 .Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărescu în epocă. A fost absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova. A fost ambasador la Paris din 1938 și până la 1 septembrie 1939, când a fost chemat în țară (și în locul lui a fost trimis de la Varșovia Richard Franasovici). La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistență mutuală româno-francez ce garanta siguranța unității naționale române după Primul Război Mondial. S-a căsătorit cu Arethia Tătărescu în 1906, președinta Asociației Femeilor din Gorj, implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu.

1970: S-a născut scrimera Laura Badea Cârlescu, fostă campioană olimpică, mondială şi europeană la floretă.

A fost campioană olimpică la Atlanta în 1996, campioană mondială la Haga în 1995 și de trei ori campioană europeană în 1996, 1997 și 2004. Cu echipa României a fost medaliată olimpică cu bronz in 1992 și cu argint în 1996, campioană mondială în 1994 și campioană europeană în 2004. 

A obținut în 2003 un masterat în comunicare managerială și resurse umane de la Universitatea din București, apoi în 2007 un masterat în management și marketing în sport de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Deține un doctorat în sport cu tema: Contribuții la clarificarea raportului dintre inteligența motrică și capacitatea de efort în scrima de performanță. A fost ambasador național pentru Sport, Toleranță și Spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei, președintele Comisiei Sportivilor și membru în Comitetul Executiv al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, director în Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), membră în Consiliul Științei Sportului din România, membră a Comisiei de Regulament din cadrul Federației Internaționale de Scrimă, vicepreședintă a Federației Române de Scrimă.

În anul 2013 a fost inclusă în Hall of Fame-ul scrimei de către FIE. În prezent este membră în Consiliul director al Agenției Naționale Anti-Doping, membră în Comisia de cultură olimpică și patrimoniu a Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și membră a COSR. Are gradul de colonel în rezervă al Armatei României.

1974: Marea Adunare Naţională aproba instituirea funcţiei de preşedinte al RSR (recomandată de plenara CC al PCR din 25-26.III.1974) şi îl alegea în această funcţie pe Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului.

Ștefan Voitec înmânând lui Nicolae Ceaușescu Sceptrul de Președinte al RSR.

Pentru a celebra numirea, s-a făcut un sceptru regal. Ceaușescu ceruse explicit ca sceptrul neobișnuit să fie copiat după cel al regelui Ferdinand I, dar însemnele regalității să fie înlocuite cu cele ale Partidului Comunist Român. Fotografia a făcut înconjurul lumii, Ceaușescu fiind primul președinte de republică dotat cu sceptru de rege. A primit numeroase felicitări, din țară și internaționale, printre care: „Am apreciat profund demersul dumneavoastră istoric de instaurare a sceptrului prezidențial. Cu respect, Salvador Dali”.

Se menţinea, totodată, instituţia Consiliului de Stat, al cărui preşedinte rămânea tot N. Ceauşescu.

 1977: S-a născut Radu Jude, regizor şi scenarist.

1983: Instituirea controlulului asupra creșterii animalelor mari în gospodării și a mașinilor de scris.

Decretul nr. 94/28 martie 1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, adoptat de Consiliul de Stat, interzicea crescătorilor de animale, sub amenințarea unor pedepse aspre cu închisoarea, sacrificarea acestora pentru consumul propriu. A intrat în vigoare la 29 martie 1983.

Totodată, a fost adoptat Decretul nr. 98/28 martie 1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris. Conform acestui decret, „persoanele care, datorită antecedentelor penale sau comportării lor, prezintă pericol pentru ordinea publică ori securitatea statului nu pot fi autorizate să dețină mașini de scris”. Adoptat de Consiliul de Stat, decretul a introdus controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1983: Consiliul de Stat al Romaniei comuniste a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1992: În zilele de 28 şi 29 martie, au avut loc lucrările celei de-a treia Convenţii Naţionale a Frontului Salvării Naţionale (FSN). A fost adoptată moţiunea „Viitorul-azi”, iniţiată de Petre Roman, care a fost reales în funcţia de lider naţional.

Au izbucnit polemici dure între adepţii lui Petre Roman şi cei ai preşedintelui Ion Iliescu, pe care aripa pro-Roman nu-l mai susţinea la alegerile prezidenţiale din septembrie 1992.

Adepţii lui Ion Iliescu au părăsit sala, peste alte două zile anunţându-şi demisia din FSN şi din grupurile parlamentare, precum şi intenţia de a crea un nou partid (noua formaţiune, Frontul Democrat al Salvării Naţionale, a fost înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti la data de 14 aprilie)

1993: A murit Victor Felea, poet și critic literar român; (n. 1923).

1994: A decedat la Paris marele dramaturg francez de origine româna Eugen Ionescu, pionier al teatrului absurdului.

Ionesco, Eugène

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România.

Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu  va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc.

Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian  din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavoda; mai târziu este transferat la București.

În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy.

Tot acolo își scrie și teza de doctorat “Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța.

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve (“Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu  fiind primită cu răceală de public și de critică.

Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulatăEnglezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990 si se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi.

Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970  îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

În anul 2009 a fost declarat membru post-mortemal Academiei Romane.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu .

Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa Marie France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat vehement  împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.

1994: A murit Ştefan Guşe  general român, adjunct al ministrului apărării naționale, șef al Marelui Stat Major al Armatei în timpul Revoluţiei  anticomuniste din 1989; (n. 17 aprilie 1940 în  satul Spătaru, comuna Costești, județul Buzău).

1995: A fost înființat Teatrul George Ciprian din Buzău.

Teatrul George Ciprian din orașul Buzău, județul Buzău « LocuriDinRomania.ro

1999: Partidul Alternativa României, condus de  politicianul  Varujan Vosganian, s-a transformat în Uniunea Forțelor de Dreapta.

Bergi Vosganian, tatăl lui Varujan Vosganian, a murit la vârsta de 89 de  ani - Agorapress

2001: A încetat din viaţă geologul român Ion Băncilă, membru al Academiei Române; (n. 1901).

2005: Trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, cameramanul Sorin Mişcoci (ambii de la postul „Prima TV”) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”) au fost declaraţi dispăruţi, la Bagdad, în Irak (după 55 de zile de captivitate, la 22 mai, cei trei jurnalişti au revenit în ţară).

2005: Răpirea jurnaliștilor români în Irak.

Răpitorii, care au declarat că fac parte din organizația intitulată Brigăzile Muadh Ibn Jabal, ar fi cerut ca, în schimbul eliberării jurnaliștilor, România să-și retragă într-un interval de 4 zile cei 860 de soldați angajați în cadrul Coaliției multinaționale din Irak.

După ce au fost ținuți 3 zile într-o locație din Bagdad, jurnaliștii răpiți au fost transferați la 1 aprilie 2005 în beciul unei ferme, aflată la 15 km sud de capitala irakiană, fiind eliberați după 55 de zile, la data de 22 mai 2005.

2012: A decedat in urma unui stop cardiac, marele actor  român Stefan Radof.

Actorul Ştefan Radof a trecut la cele veşnice

Ștefan Radof (n. 1 decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov), a fost un actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri.

A fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.

La data 3 martie 1953 viitorul actor a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2, la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat.

Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.

Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M.

După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru.

După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.

A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August,  în halele Obor, apoi ca funcționar comercial.

În toamna anului 1960 a fost totusi admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan – care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere – și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu, a cărui clasă o va absolvi în 1964.

În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.

Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara din Bucuresti.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, a Universitatii  Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.

A scris si poezie și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1991, membru  al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

2016: A decedat matematicianul şi profesorul universitar Petru T. Mocanu.

S-a născut la Brăila, în 1 iunie 1931. A urmat şcoala primară şi liceul în oraşul natal, apoi a venit la Cluj ca student al Facultăţii de Matematică a Universităţii clujene, în 1950.

Tot la această universitate a obţinut doctoratul. Întreaga sa activitate ştiinţifică şi didactică a fost legată de această universitate. La început a fost asistent (1953-1956), apoi lector (1957-1962), conferenţiar (1962-1970) si, din 1970, profesor.

A publicat mai multe cursuri universitare, utile multor generaţii de studenţi sau tineri cercetători: Analiză Matematică (Funcţii Complexe), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 (în colaborare cu P. Hamburg şi N. Negoescu); Capitole Speciale de Analiză Complexă, Presa Universitară Clujeană, 2005 (în colaborare cu G. Kohr) ş.a.

Realizările sale din domeniul ştiinţei sunt impresionante: 187 de articole ştiinţifice şi două monografii: Teoria Geometrică a Funcţiilor Univalente, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999 (în colaborare cu T. Bulboacă şi G. S. Sălăgean) şi Differential Subordinations: Theory and Applications, Marcel Dekker, Inc., New York, Basel, 2000 (în colaborare cu S. S. Miller – SUA).

2019: A murit la 82 de ani renumita creatoare de modă Zina Dumitrescu, supranumită de manechinele și colegii din show-biz „mama modei din România” ; (n. 1936 în orașul Ismail din Regatul României (azi în regiunea Odesa din Ucraina).

Zina Dumitrescu i-a lansat pe cunoscuții creatori de modă Cătălin Botezatu și Liviu Ionescu. A conceput zeci de colecții de modă,cu care a participat la festivaluri de modă din țară și din străinătate.

A murit Zina Dumitrescu. Creatoarea de modă nu a mai putut fi salvată după  ce a intrat în stop cardiorespirator

A fost căsătorită de trei ori, prima oară cu regizorul Marin Negreanu, tatăl fiului ei, Cătălin, apoi cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1, și cu conferențiarul Costin Dumitrescu, decedat în 2009.

Ultimii ani din viață i-a trăit într-un azil de bătrâni din apropierea Bucureștiului.

2020: A decedat la București, în urma unui infarct, actorul și pictorul român Ștefan Sileanu; (n. 15 noiembrie 1939 la Cislău, jud. Buzău).

Actorul Ştefan Sileanu a încetat din viaţă, anunță Teatrul Nottara

A debutat în anul 1965. A jucat teatru la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Nottara din București. În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric Vlad Țepeș în regia lui Doru Năstase. Filmul a fost produs de Casa de Filme 5 sub direcția lui Dumitru Fernoagă și realizat în Centrul de Producție Cinematografică București.

Hobby-ul său major a fost pictura, având de-a lungul anilor câteva expoziții personale.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ilarion cel Nou

Sfântul Ilarion cel Nou  şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni. 

A fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, in Asia. 

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.


Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, în timpul lui Leon Armeanul (813-820), când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.

 Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul.

Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane, fiind alungat în surghiun la Efes, și acolo a pierit in temniță.
Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/28/o-istorie-a-zilei-de-28-martie-video/

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
  4. Wikipedia.ro;
  5. mediafax.ro;
  6. Istoria md.
  7. worldwideromania.com;
  8. Enciclopedia Romaniei.ro
  9. Calendar Crestin Ortodox.ro
  10. http://www.rador.ro/2019/03/28/calendarul-evenimentelor-28-martie- 
  11. Cinemagia.ro.

28/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 18 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 18 martie în istoria noastră

1442: A început Lupta de la Sântimbru–Sibiu dintre armatele Ungariei, comandate de Iancu de Hunedoara și cele ale Imperiului Otoman, conduse de Mezid, beiul Vidinului, în perioada 18–25 martie 1442, în zona cuprinsă între Sântimbru și Sibiu, făcând parte din războaiele otomano–maghiare.

Otomanii au pătruns în Țara Românească înaintând spre Transilvania prin pasul Turnu și au prădat de la Sibiu până pe Valea Mureșului. Iancu de Hunedoara a proclamat mobilizarea generală, curierii săi mergând în toate colțurile voievodatului anunțând primejdia.

Înainte ca oastea să fie reunită, Iancu a ieșit în fața invadatorilor cu detașamentele înarmate ale episcopului Gheorghe Lepeș de Alba, ale nobilimii și garda sa, în apropiere de Alba Iulia, adoptând o tactică ofensivă și atacând spre Sântimbru.

Iancu de Hunedoara Pictură de Pataky Laszlo

Otomanii au contraatacat, au spart centrul oastei ardelene, obligând-o să se retragă și să se refugieze în cetate. În acțiune a fost prins și ucis episcopul Gheorghe Lepeș. În timp ce Iancu aștepta întăriri, otomanii au pornit după pradă.La 3 zile după înfrângerea de la Sântimbru, Iancu de Hunedoara a pornit cu armatele sale, adunate din toate colțurile Transilvaniei, pentru a-i alunga pe turci.

10.000 de soldați la comanda lui Iancu de Hunedoara, Anton Trauntenger și Simion Kamonoyai au pornit către Sibiu pentru a-i înfrunta pe turci. Pentru ca Iancu de Hunedoara să nu fie recunoscut, a făcut schimb de haine cu Simion Kamonoyai, care purta armura lui Iancu, în culorile voievodatului. În fruntea a 5.000 de cavaleri curajoși, Simion Kamonoyai a pornit către armata otomană pe care au făcut-o să se regrupeze. Turcii au depus eforturi mari pentru a-l ucide pe Simion crezând ca este Iancu, lăsându-și flancurile descoperite.

Au fost atacați de Iancu de Hunedoara și, cu ajutorul soldaților din Sibiu care au lansat o ploaie de săgeți și ghiulele, fiind nimiciți chiar și Mezid și fiul său. Trupele care au scăpat au fost zdrobite de domnul muntean.

Bătălia s-a terminat cu victoria armatelor creștine, aceasta fiind a treia victorie a armatelor conduse de Ioan de Hunedoara asupra otomanilor după cele obținute la Semendria în 1437 și în zona dintre Semendria și Belgrad în 1441.

1821: Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra în București, la Cotroceni.

De la Bolintin Vale, Tudor a hotărât deplasarea pe un drum ocolit, pentru a evita orice eventuală capcană a otomanilor de la sud de Dunăre sau a arnăuților din Capitală. Pe 17/29 martie, pandurii ajungeau la Ciorogârla, pentru ca a doua zi pe seară să ajungă la Cotroceni, pe atunci în imediata apropiere a Bucureștiului

1823: S-a născut la Câmpulung-Muscel, judeţul Argeş, Constantin D. Aricescu, participant la Revoluția din 1848 din Țara Românească, fost membru în Divanurile ad-hoc, care a desfășurat și  o intensă activitate în favoarea Unirii Principatelor Române.

Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung, revoluția din 1848 și răscoala din 1821.

A urmat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti (1838-1844) si a activat  în mai multe domenii: inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, Director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor „Românul”, „Pressa” şi „Buciumul”, colaborator al mai multor publicaţii: „Reforma”, „Naţionalul”, „Trompeta Carpaţilor”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” ş.a., director al internatului „Matei Basarab” din Câmpulung etc.

Activitatea sa de revoluţionar paşoptist  l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863).

Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, consideră că este de datoria sa de bun român şi „june progresist, să demaşte protectoratul perfid al ţarului”, astfel creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, „Blestemul României contra apăsătorilor ei”.

Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica a fost condamnat şi închis la Snagov (ianuarie – decembrie 1850).

Ca deputat în Adunarea ad-hoc de la Bucureşti (1857), a desfăşurat o intensă activitate unionistă, este secretar al comitetelor locale şi coordonatorul acestora de la Câmpulung.În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a acestuia.

Debutează ca scriitor în anul 1846 în „Curierul românesc”. Publică mai multe poezii revoluţionare: Rugă libertăţii, Libertate României ş.a., în timpul evenimentelor din 1848, şi un volum de „Memorii”, scrise în detenţia de la Snagov.

Editează mai multe volume de versuri, scrie, făcând unele observaţii critice, realiste asupra vieţii monahale, mai multe piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-1847), dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Ca istoric elaborează prima monografie a oraşului său natal „Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României” (1855-1856), publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874).

Scrie şi memorialistică: Memoriile mele, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov.

Spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, Constantin D. Aricescu, a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc. Ca scriitor, Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit („Misterele căsătoriei”, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886).

A decedat la 18 februarie 1886, în orașul natal, Câmpulung-Muscel.

1833 (30 martie stil vechi):La Iaşi, in Principatul Moldova, dr. Jakob Czihak, medic ceh de formație germană și medic șef al Miliției din Moldova, dr. Mihail Zotta, protomedic al orașului Iași și Gheorghe Asachi, conducătorii Iassyer medicinsche Lesevereine (Cercul ieșean de citire medicală), cu 21 membri. decid transformarea acestuia în Societatea de medici și naturaliști din Principatul Moldovei.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1833-Societatea-de-Medici-si-Naturalisti.jpg

Activitatea acesteia se desfășura în casa lui Czihak.

 Societatea de medici și naturaliști din Principatul Moldovei, avea drept scop progresul medicinii și științelor naturii, răspândirea cunoștințelor agronomice, valorificarea bogățiilor naturale, studierea faunei, florei și apelor minerale ale Moldovei ș.a.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este plansa3.jpg

Aceasta este cea mai veche societate științifică și medicală din România. Începând din 1887 a publicat o revistă, intitulată în prezent Revista Medico-Chirurgicală

1856: A fost semnat Tratatul de Pace de la Paris, prin care a luat sfârșit razboiul din Crimeea, în urma căruia Rusia a suferit o mare înfrângere din partea unei coaliții de state europene (Marea Britanie, Franța, Regatul Sardiniei, și Imperiul Otoman). 

Tratatul a avut o importanta crucială pentru viitorul Principatelor Romane, obligând Rusia la  un uriaș pas înapoi in pretențiile sale de dominație a regiunii Balcanilor si Marii Negre.

De asemenea, tratatul stabilea libera circulație pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene – Moldova și Valahia – care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitatea otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituții și adunări legislative și care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase.

A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinței de unire a populației celor două principate și înființarea Adunărilor ad-hoc la Iași, respectiv, la București. (În 1857 aveau să fie organizate consultări ale întregii populații a Principatelor Române, iar reprezentanții tuturor păturilor sociale au hotărât în unanimitate unirea celor două Principate).

Gubernia Basarabia, rapita la 1812,, rămânea,în continuare în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (judetele Cahul, Izmail si Bolgrad) era restituita de Rusia, Moldovei.

1866:  Este adoptată Legea învoielilor agricole (legea pentru tocmeli de lucrări agricole şi pentru executarea lor).

Legea a fost înăsprită în vremea guvernării conservatoare a lui Lascăr Catargiu, când s-a instituit execuţia silită a tocmelilor agricole.

 1878: Se încheie la Viena, Convenţia de comerţ româno-elveţiană, care va intra în vigoare din 4 decembrie 1878.

 1887: Principele Ferdinand a fost declarat in mod oficial mostenitor al Tronului României , conferindu-i-se si titlul de „Alteță Regală, Principe de Romania”. 

1895: S-a nascut  Ion Barbu (Dan Barbilian), poet și matematician român, unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici , reprezentant de frunte al curentului ermetic în poezia română; (d. 1961). 

Între anii 1914–1921 a studiat matematica la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte în timpul Primului Război Mondial și a continuat, între 1921–1924, la Göttingen, Tübingen și Berlin. În 1929 a devenit Doctor în Matematică. În 1942 a fost numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București și a publicat diferite articole în reviste matematice.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ION-BARBU-DAN-BARBILIAN1.JPG

A definit o procedură de metrizare care va fi numită de Leonard M. Blumenthal spații Barbilian, a inspirat o direcție de cercetare în geometria inelelor, direcție asociată azi în literatura de specialitate cu numele său, al lui Hjelmslev și al lui Klingenberg. Scrieri științifice: Teoria lui Galois a ecuațiilor în axiomatizarea lui SteinitzAxiomatizarea mecaniciiclasiceCurs de algebră axiomaticăTeoria aritmetică a idealelor în inelele necomutative.

Ca poet, în 1919, a început colaborarea la revista literară Sburătorul, sub pseudonimul Ion Barbu.

Într-o prima etapă, a versurilor din Sburătorul, (1919–1920) a scris lirică parnasianăLavaMunțiiCopacul, BanchizelePanteismArcaPytagoraRâulUmanizare, etc.

A doua etapă, baladică-orientalăDupă melciRiga Crypto și lapona EnigelDomnișoaraHusNastratin Hogea la Isarlâk, etc. (1921–1925).

În final, etapa ermetică, de încifrare a semnificațiilor: Oul dogmaticRitmuri pentru nunțile necesareUvedenrode.

1899: S-a născut Ion Finteșteanu, celebru actor român de teatru și de film, (d. 21 octombrie 1984).

A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București.

A fost  profesor universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie, unde i-a avut ca asistenți pe marii actori Sanda Manu și  Dem Rădulescu.

1902 (5/18 martie): S-a născut la București, poetul, eseistul și filologul, filosof al științelor, Pius Sérvien ( Piu-Șerban Coculescu), membru titular (din 1937) al Academiei de Științe din România;(d. 28 ianuarie 1959, Paris).

Era fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie care, în 1908, a înființat Observatorul Astronomic din București.

A început studiile la București, terminându-le la Paris, cu bacalaureat în Matematică și Filozofie (1920) și licența în Litere la Sorbona (1925). A urmat apoi, în România, cursurile Școlii de ofițeri de artilerie din Timișoara, în anul 1930 a trecut doctoratul la Paris cu teza Ritmurile ca introducere fizică la estetică. A fost conferențiar la Collège de France, în Centre National de la Recherche Scientifique și a condus publicații științifice.

Constructorii României

A publicat numeroase lucrări, multe dintre ele sub pseudonimul Pius Sérvien, derivat din prenumele sale, dar fiind și o referire la romanul lui Anatole France Dorințele lui Jean Servien. Aceste scrieri au acoperit teoria probabilităților, fundamentele matematicii, relația dintre acustică și estetică, relația dintre limbajul științific și limbajul poetic.

Dintre numeroasele sale lucrări: Sur les propositions d’histoire littéraire qui peuvent être établies au moyen de fichesIntroduction a une maniere d’êtrePrincipes d’esthétique: problèmes d’artet langage des scienceLe Langage des Sciences, etc.

1906: Inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, Franţa, primul zbor autopropulsat din lume, cu un aparat de construcţie proprie mai greu decît aerul.

Traian Vuia, inventator român, pionier al aviaţiei mondiale
Traian Vuia, inventator român,
pionier al aviaţiei mondiale
  Avionul Vuia 1, 18 martie 1906  
Avionul „Vuia 1”, 18 martie 1906 

La 18 martie 1906 inventatorul român Traian Vuia realizează la Paris, pe cîmpul de la Montesson, primul zbor autopropulsat din lume (fără catapulte sau alte mijloace exterioare), cu un aparat mai greu decît aerul.

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România), a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale.

El  s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor pe care le-a prezentat în februarie 1903, Academiei de Ştiinte din Paris, insotite de un memoriu intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul.

Proiectul  sau a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze singur micul monoplan (aeroplanul „Vuia 1”), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor. Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul lui Vuia a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu. Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată. O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac. El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord„, fără „ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).

Totuşi, au fost şi mai există multe contradicţii şi dezbateri asupra definiţiei de primul aeroplan.

Schiţă avion Vuia 2, brevetat în 1907 la Bruxelles, BelgiaSchiţă avion Vuia 2 - vedere 2, brevetat în 1907 la Bruxelles
Schiţă avion „Vuia 2”, brevetat în 1907 la Bruxelles, Belgia Schiţă avion „Vuia 2” – vedere 2, brevetat în 1907 la Bruxelles

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul „Vuia 1 bis„. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit „Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

Vuia şi avionul său

1909: S-a nascut Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român; (d.14.01.2008).

 

1912: In România, este adoptată Legea pentru trecerea în proprietatea statului, a moşiilor stăpînite cu caracter de utilitate publică  de persoane juridice, pentru a fi vandute ţăranilor în loturi.

1913: Se desfășoară Conferinţa internaţională de la Petersburg, in  Imperiul Rus, pentru medierea problemelor teritoriale româno-bulgare.

La Conferinţă au participat delegaţii din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia şi Franţa.

1913: S-a născut la Perivole, Macedonia de Vest, compozitorul, dirijorul, folcloristul și cântărețul de origine aromână George Marcu ( d. 24 decembrie 1984, București ).

Între 1932–1934 a urmat studiile muzicale la Conservatorul din București, unde l-a avut profesor de folclor muzical pe Constantin Brăiloiu. Între 1948–1954 a fost dirijor și compozitor la Ansamblul macedo-român din București. A făcut primele culegeri sistematice de folclor aromân pe care le-a prelucrat pentru ansamblu. Două titluri notabile de prelucrări sunt Gaida și Tumbe, tumbe. În paralel, a fost responsabil artistic al Orchestrei „Barbu Lăutaru”.

A fost cercetător la Institutul de Folclor din București până la sfârșitul vieții, instructor artistic și compozitor al grupului vocal din Ministerul Petrochimic, colaborator al Revistei de folclor.

 1915: La  Craiova, in România, apare primul număr al revistei  „Basarabia”, o  publicaţie care ulterior s-a editat la Bucureşti, iar din septembrie – la Iaşi.

Basarabia în presa românească din anii 1917-1918 (I)

Pe prima pagină a primului număr a fost tipărit articolul „Nu uitați Basarabia. Două milioane de moldoveni asupriți imploră ajutorul fraților liberi”, prin care se cerea guvernului român „să acționeze pentru eliberarea fraților din Basarabia, care sub jugul rusesc sunt amenințați de a-și uita originea”.

1918 : S-a format Guvernul Alexandru Marghiloman

Consiliu de miniștri conservator prezidat de Alexandru Marghiloman care a fost la conducere între 5/18 martie–23 octombrie/5 noiembrie 1918.

După demisia Guvernului Alexandru Averescu (1), Alexandru Marghiloman a fost desemnat să formeze un Consiliu de Miniștri de sacrificiu, asumându-și responsabilitatea încheierii unei păci separate rușinoase pentru România, dar care ar fi salvat țara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său.

Regele considera că, datorită poziției sale filogermane, fermă de-a lungul timpului, liderul conservator va reuși să încheie o pace mai blândă. Refuzând să semneze Tratatul, Regele Ferdinand a creat prima criză dinastică

1917: In Chişinău, gubernia Basarabia, este  convocată la sediul redacţiei ziarului „Cuvînt moldovenesc” o  şedinţă  în vederea creării  Partidului Naţional Moldovenesc.

La şedinţa la care au participat 21 de fruntasi naţionalisti romani basarabeni, este discutat şi aprobat proiectul programului partidului elaborat de N.Alexandri, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu şi A. Groppa.

 1921: S-a nascut Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului incepand din anul 1993, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (din 2005), poet, dramaturg şi prozator român; ( d. 31 ianuarie 2011, Cluj).

1926: S-a născut  la  Călanu Mic, Hunedoara, criticul şi istoricul literar român, Romul Munteanu ; (d. 17 martie 2011, București).

A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat cariera universitara la București, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din București. 
Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig.
În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este a-187.jpg

Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri.
Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

1937: S-a născut la Ramnicu-Valcea,  compozitorul si cantărețul român de muzică ușoară Horia Moculescu. 

1946: S-a nascut Sorin Dumitrescu, artist plastic roman, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române din 2006.

Este presedintele Fundatiei „Anastasia” si directorul Editurii „Anastasia”,

1954: A apărut  la Bucureşti, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

După 1968 i-a fost schimbată denumirea în „România Literară”,  pentru a relua tradiţia vechii  gazete editate  de poetul Vasile Alecsandri.

1955: S-a născut in localitatea Lopătari, jud. Buzău,Casian Craciun, episcopul ortodox al Episcopiei Dunarii de Jos.

1957: S-a nascut (Bucuresti), Horia Roman Patapievici, scriitor şi eseist, fizician, fost director al Institutului Cultural roman si  membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

 1965: In Republica Populară Română, Marea Adunare Natională l-a ales președinte al Consiliului de Stat pe Gheorghe Gheorghiu Dej, iar ca președinte al Consiliului de Miniștri, pe Ion Gheorghe Maurer aflat la conducere în perioada 18 martie 1965–21 august 1965.

Asa arata mormantul lui Ion Gheorghe Maurer! Fostul lider comunist isi  doarme somnul de veci in Parcul Memorial al Academiei Romane de la Bellu -  Stirile Kanal D

Foto: Fruntașul comunist Ion Gheorghe Maurer

A succedat Guvernului Ion Gheorghe Maurer (1), din intervalul de timp 21 martie 1961–18 martie 1965.

În perioada scurtă de mandat a realizat Constituția din 21 august 1965. Vor urma încă trei guvernări Maurer.

1977 : S-a născut la Târgoviște, actorul de teatru și film Adrian Văncică

Actor de teatru și film. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, specialitatea actorie la clasa prof. univ. dr. Mircea Albulescu.

Este actor angajat al Teatrului „Nottara” din București și interpretul lui Celentano din serialul de comedie difuzat pe ProTV, Las Fierbinți.

A jucat în filme ca: Visul lui Liviu, Hârtia va fi albastrăBoogieMarți, după Crăciun, etc.

1984 : A încetat din viață Ene Braniște (12 octombrie 1913, Suseni, Argeș – 18 martie 1984, București).

Teolog considerat unul dintre cei mai de seamă teologi liturghiști din Ortodoxia românească.

1991: A decedat Maria Holban,  istoric român , membru al Academiei Române; (n. 30 mai 1901).

Era fiica generalului Ştefan Holban, fost ataşat militar la Petersburg, guvernator al Budapestei, ministru de război în guvernul Take Ionescu.

marianaholban50

După ce a  obţinut  licenţele în Drept şi Litere, la Universitatea din Bucureşti, a  urmat trei stagii de pregătire la Paris, în 1929, 1936 – 1938 şi 1939. Lucrarea sa  de doctorat, „Quelques aspects inconnus de la Préréforme française”, pregătită cu Nicolae Iorga, a fost susţinută la 17 mai 1939. S-a specializat în paleografie latină şi limba textelor la École des Chartes din Paris.

A studiat medievistica occidentală, publicând sau studiind documentele originale. A predat cursuri de paleografie latină şi franceză şi a tradus cântece populare româneşti şi poeţi români, în limba franceză, precum şi străini, în limba română. Interesată cu predilecţie de secolul al XVI-lea sau de heraldică, publică mai multe studii în «Revue historique du Sud-Est européene». Opera sa cuprinde mai multe studii despre Francisc I, Erasmus de Rotterdam, Louise de Savoia, Margareta de Navarra, Lefèvre d’ Étaples, Jean Thenaud, François de Moulins de Rochefort, sau traduceri, cum a fost monumentala lucrare a lui Jacques Le Goff, Civilizaţia Occidentului Medieval.

Din 1949 lucreaza  la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti,unde  colaborează la pregătirea marilor colecţii de documente, Documente privind istoria României şi Călători străini despre Ţările Române.

A fost  din 1990 membru corespondent al  Academiei Român.

1994: A murit renumita actriţă română Gina Patrichi, (filme: “Pădurea spînzuraţilor”, “Trecătoarele iubiri”); (n.08.1936).

1998 : La Bruxelles a început să funcționeze operațional, Misiunea diplomatică a României pe lângă NATO.

1999: In România s-a inființat  Fundaţia pentru Ştiinţă şi Artă, for ştiinţific şi cultural care îl are ca preşedinte de onoare pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade, preşedinte pe academicianul Eugen Simion (preşedinte al Academiei Române).

Membrii de onoare au fost alesi : Ilya Prigogine, Christian de Duve, Aleksandr Prohorov.

Fundaţia cuprinde 82 de membri, dintre care 51 sînt academicieni români si  31 personalităţi străine.

2002: In  România a  început recensământul populaţiei (perioada 18 – 28 martie).

Conform rezultatelor recensamântului, populația României număra 21.698.181 locuitori din care: români 19.409.400, maghiari 1.434.377, tigani 535.250, ucraineni 61.091 germani 60.088.

2002:  Guvernul a interzis ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative, referioare la persoane vinovate de săvarşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Una dintre personalitatile  vizate, era şi maresalul Ion Antonescu, fostul conducator al Romaniei in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

2007: A murit la Paris sculptorul Ovidiu Maitec, profesor universitar și membru titular al al Academiei Române; (n. 13 decembrie 1925, Arad).

Imagini pentru Ovidiu Maitec,photos

A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București
Între 1950 și 1956 este asistent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București.

 Stralucit urmaș spiritual al lui Brâncuși, cum îl numea Mircea Eliade, sculptura sa propune o sinteza intre universul arhaic și sensibilitatea modernă.

Operele sale se afla in importante muzee si galerii din tara si din strainatate: Paris – colectia Fondului National de Arta Contemporana, Londra – Tate Gallery, Sydney, Koln, Mannheim, Florida, etc.

 A fost înmormântat în ziua de 23 martie, la Cimitirul Bellu din București.

2016: A decedat lingvistul și jurnalistul român Șerban Iliescu; (n. 1956).

Şerban Iliescu… la despărţire - România - Radio România Actualităţi Online

2019: A murit matematicianul și economistul român de etnie evreiască Egon Balas (n. 7 iunie 1922, la Cluj, Regatul României), fost profesor la Tepper School of Business, Carnegie Mellon University. A fost membru al partidului comunist ungar în perioada interbelică și activ în cadrul PMR și PCR în România.

A fost epurat în perioada post-stalinistă. Egon Balas a plecat din România în 1967.Când a reușit să părăsască România, în 1967, avea deja un nume datorită faptului că revista americană Operations Research publicase în 1965 articolul său despre așa zisul algoritm aditiv, care avusese un oarecare ecou în cercurile profesionale americane.

Datorită acestui fapt, putea conta pe obținerea unei poziții într-o universitate sau un institut de cercetare. Descoperirea sa din decembrie 1963, algoritmul aditiv, i-a adus mai multe oferte de lucru îndată ce a ajuns în Occident.

April 25: Tepper School of Business Professor Egon Balas Awarded Honorary  Doctorate From University of Liege in Belgium - Carnegie Mellon University  | CMU

A avut norocul de a fi invitat de George Dantzig, “tatăl programării lineare”, să petreacă semestrul de vară (1967) cu grupul lui, la Stanford. Acolo a învățat enorm și s-a străduit din răsputeri să umple golurile care existau în auto-educația sa matematică. Începând din septembrie 1967 a devenit profesor la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh.

Aici i s-au creat condiții de muncă fabuloase. În 1974 a inventat o metodă numită Programare Disjunctivă, care la început nu prea a fost acceptată, dar cu două decenii mai târziu a revoluționat tehnica programării în numere întregi. I s-a acordat atunci (1995) premiul von Neumann, iar studiul asupra programării disjunctive, nepublicat în 1974, a apărut ca articol invitat, cu o prefață elogioasă semnată dei doi cercetători renumiți.

Câțiva ani mai târziu a fost primul american căruia i s-a decernat Medalia de Aur EURO (EURO Gold Medal) a Asociației Europene de Cercetări Operaționale (2005).

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/18/o-istorie-a-zilei-de-18-martie-video/


CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI 

Sfantul Chiril al Ierusalimului

Sfantul Chiril s-a nascut la Ierusalim, in anul 315 după Hristos, in timpul domniei imparatului Constantin cel Mare. Sfantul Chiril a fost hirotonit diacon de catre Macarie al Ierusalimului, iar preot de episcopul Maxim II.  In legatura cu hirotonirea sa ca episcop, in anul 348, de catre Acaciu, episcop arian, exista semne de intrebare.

Cum putea un episcop arian sa numeasca pe cineva care nu-i impartasea invatatura pe care o vestea?Dupa numirea sa pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict deschis pentru suprematie intre Acaciu si Chiril, acesta din urma pretinzand primatul deoarece scaunul de la Ierusalim era apostolic. Cearta a dus la exilarea de trei ori a lui Chiril. 

Exilurile lui Chiril determina sinodul de la Antiohia din 379 sa-l trimita pe Sfantul Grigorie de Nyssa sa cerceteze aceasta situatie. Sfantul Grigorie marturiseste ca Biserica de la Ierusalim are parte de o credinta sanatoasa.Sfantul Chiril participa la sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381, unde isi marturiseste ortodoxia credintei.

Sfantul Chiril a avut de dus doua lupte grele in viata lui: una impotriva ereticilor arieni care devenisera foarte puternici in timpul domniei lui Constantius, fiul Marelui Constantin, iar cealalta impotriva evreilor care, in timpul lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, aveau mari privilegii si puteri.Sfantul Chiril a trecut la cele vesnice in anul 386, in timpul domniei imparatului Teodosie cel Mare.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Petre P.Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti, 1990.
  4. http://www.worldwideromania.com;
  5. Wikipedia.ro;
  6. mediafax.ro;
  7. Istoria md.
  8. Rador.ro;
  9. Cinemagia.ro.

18/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA DE 8 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

8 martie, sărbătoare oficială  

   Ziua de 8 Martie a fost propusa in 1910, de marxistă Clara Zetkin (1857-1933), ca zi dedicată femeii, care sa fie sarbatorită la nivel international, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga.

  Prima sărbătorire a femeii la 8 martie, a avut loc în anul următor.

Cu toate ca 8 martie este numită“ziua internationala a femeii”, aceasta zi nu a fost sarbatorită oficial decât în ţările din fostul „lagar socialist“, unde a fost impusă de păartidele comuniste aflate la putere.

   De ce 8 Martie?

   Unul dintre motivele cel mai des invocatre este acela că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale „femeilor muncitoare“, începând cu o greva a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857.

Imagini pentru clara zetkin si rosa luxemburg photos

Foto: Comunistele Clara Zetkin şi Roza Luxemburg 

 Diac. prof. dr. Andrei Kuraev pornind de la originea evreiască a Clarei Zetkin, spune ca aceasta a propus ziua de 8 martie, pentru ca s-a gândit la sarbatoarea evreiască Purim, care rememoreaza anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti – bărbaţi, femei si copii) întreprins asupra poporului persan de iudeii aflaţi atunci în exil.

Personajul-cheie al evenimentului a fost tocmai o femeie, Estera, devenita intruchipare biblica a “eroismului“ feminin evreiesc.

El susţine ca Esterei îi este închinata cea mai vesela sarbatoare a evreilor – Sarbatoarea Purim.

Astfel, în viziunea sa, ziua de 8 Martie este o chemare pentru întreaga lume de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a de a serba Purimul.

   8 Martie – o sarbatoare necreştină

   Ortodoxia nu a asumat ziua de 8 martie ca zi inchinata femeii. Daca ar fi sa vorbim de o zi pe care Ortodoxia o inchina femeilor, acesta este Duminica Femeilor Mironosite, a treia duminica dupa Invierea Domnului.

Femeile Mironiste sunt cele care au urmat, au slujit lui Hristos atat inainte cat si dupa moartea Sa si au vestit pentru prima data ca El a inviat din morti.

Potrivit Sfintei Scripturi, ele au plecat de la mormant „cu frica si cu bucurie mare ca sa vesteasca ucenicilor Lui“ (Matei 28, 18). „Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat zicand: Bucurati-va!“ (Matei 28, 9). Cu aceste cuvinte intampina Biserica femeia.

Astazi,  8 martie, Ziua Internațională a Femeii, este sărbătorită (în unele țări fiind declarată prin lege zi liberă) mai ales în fostele țări comuniste.

8 martie în istoria noastră

1407: Prima menţiune documentară a oraşului Târgu Secuiesc din Transivania.

Oraşul Târgu Secuiesc, centrul scaunului Kézdi de odinioară, s-a format pe malul pârâului Turia, lângă importanta arteră comercială ce lega Braşovul de Moldova, trecând prin Pasul Oituz. 

Numele oraşului Târgu Secuiesc a fost menţionat  prima dată în data de 8 martie 1407, iar în 1427 Regele Sigismund al Ungariei a declarat localitatea târg , având atunci încă numele de Târgul Turiei.

1441: Are loc prima menţiune documentară a demnitatii  „postelnicului ” în Principatul Moldova. În Muntenia această funcţie e menţionată pentru prima oară la 18 iulie 1437.

POSTELNICUL  ocupa locul următor după hatman. Miron Costin socotea că titlul său provine de la cuvântul slav „postelia” (aşternut), pentru că avea „voie să intre la domn, chiar dacă domnul nu este încă îmbrăcat şi chiar dacă nu e chemat, ceea ce nu se permite nimănui altuia”.

Marele postelnic era echivalentul „Mareșalului curții domnești”. Lui îi era subordonat Postelnicul (sau Stratornicul) – cel mai apropiat și cel mai de încredere sfetnic al domnului, ce se îngrijea de camera de dormit a domnitorului și administra toate slugile de la curte.

Treptat a dobîndit sarcina de a introduce la domnitor soliile şi pe cei veniţi în audienţă – dregători şi pe postulanţi.

Foto: Danciu Paraianu Milescu, boier gorjean, mare postelnic. Ctitorul principal al manastirii Polovragi

Ranguri 

În funcție:

vel postelnic – marele postelnic, cel mai înalt în rang dintre postelnici
postelnic al doilea – locțiitorul primului
postelnic al treilea – cel mai mic postelnic în rang

Foști:

biv vel postelnic – fostul mare postelnic
biv postelnic – fost postelnic, generic

Dimitrie Cantemir a descris dregătoriile boierești în lucrarea sa Descrierea Moldovei. Despre postelnicul cel mare, el scria că „mai marele treburilor curții domnești, rânduiește toate la curte și are la porunca sa pe toți slujitorii dinlăuntru ai curții. El are de asemenea privegherea asupra oștenilor hotărâți pentru poșta de Țarigrad și de Crâm, numiți îndeobște beșlii. În sfatul de taină el nu are, la drept vorbind, nici scaun și nici nu poate să hotărască, dar este lăsat să intre ori cu învoirea celorlalți, ori la porunca domnului; și atunci se socotește că ține locul domnului și îngrijește ca sfetnicii ceilalți să hotărască de îndată și după voia domnului în trebile cele mai grabnice ale țării. Pe deasupra mai are și oblăduirea Iașilor și judecă de obicei pricinile locuitorilor lui. La curte, ca semn al dregătoriei sale, poartă un toiag de argint.”

Postelnicul al doilea „ține locul postelnicului cel mare și priveghează toată curtea domnească. Singura lui treabă deosebită și mai de seamă este să ducă înlăuntru la domn pe boierii cei mari maziliți și pe toți ceilalți dregători de alte ranguri sau să ducă domnului plângerile celor care le fac și să le aducă îndărăt răspuns.

” De asemenea, „[…] postelnicul al doilea, ca și căpitanul de dărăbani, măcar că sunt la porunca altora, care au aceleași dregătorii în rangul marilor boieri, drept care ar trebui să fie socotiți mai mult de rangul al doilea, își au locurile lor între boierii cei mari și, odată cu ele, drepturi deopotrivă cu ale acestora, fiindcă dregătoriile lor le dau mai multă vază decât ale celorlalți și fiindcă ei sunt de obicei mai în toate zilele pe lângă domn.”

Postelnicul al treilea „care trebuie să se afle zi și noapte la curtea domnească împreună cu alți doi postelnici. Slujba lor este ca, atunci când domnul voiește să poruncească ceva postelnicului cel mare, să-i ducă acestuia poruncile. Mai trebuie să aibă grijă să fie împlinite și alte porunci domnești, care le sunt aduse de către cămărași și trebuie să aducă la urmă răspuns domnului despre ce s-a făcut. Din această pricină acestor trei postelnici le este slobodă intrarea în divanul cel mare, care nu este slobodă altor boieri.”

La începutul secolului XVIII postelnicul se ocupa de afacerile externe ale ţării.

În secolul XIX, pe măsură ce importanța diplomației a crescut și s-au înființat consulatele, marii postelnici au devenit un fel miniștri pentru relațiile externe și aveau uneori împuternicire să negocieze cu străinii în numele domnului.

1629: S-a născut Ioan Căianu (Caioni), primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, compozitor şi organist român, de la care s-a păstrat Codicele Caioni, importantă culegere de bucăţi muzical; (d. 25 aprilie 1687).

Imagini pentru Ioan Căianu (Caioni),photos

A fost călugăr franciscan din Transilvania și primul autor român de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor și precursor al iluminismului.

În 1675 Căianu a fondat o tipografie la Șumuleu Ciuc , unde și-a tipărit propriile publicații, precum și manualele scolare  necesare pentru școala franciscanilor din aceasta localitate. În legătură cu originea sa, Ion Căianu însuși notează: „Natus valachus sum” („M-am născut român”).

Codex Caioni cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale lumii orasenesti).

Pe lângă câteva dansuri transilvane (de interes pentru folcloristii  de mai târziu) și un număr mic de bucăți compuse de Căianu însuși, marea majoritate a pieselor notate în codice aparțin unor compozitori vestici  de  madrigale, motete, arii dar si piese instrumentale.

 Analiza conținutului culegerii oferă o vedere de ansamblu asupra muzicii gustate în Transilvania secolului XVII. Ținând cont de mărturiile foarte fragmentare în privința muzicii românești premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea  Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române – epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii) Renasterii  târzii și ale Barocului.

Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi coexistat o mare diversitate a preferințelor.

 De interes s-a dovedit a fi marcarea provenienței unor piese („dans valah” – Olah Tancz„”dans din Nireș“ – Nyiri Tancz), cât și confirmarea răspândirii unor dansuri practicate și azi – este cazul „dansului lui Lazăr Apor” (Apor Lazar Tancza), foarte apropiat de melodia „Banu Maracine” .

1830 (8/20): S-a născut la Lipova, Arad, istoricul, juristul, scriitorul și folcloristul român Atanasie Marian Marienescu ; d.6 ianuarie 1915, Sibiu.A fost membru titular (din 1881) al Academiei Române. Primii trei ani de facultate i-a urmat la Facultatea de Drept din Budapesta, iar ultimul la cea din Viena. În 1856 a trecut examenul de Magistratură, iar în aprilie 1857 a trecut examenul Administrativ de stat.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1830-1915-Atanasie-Marian-Marienescu.jpg

Diploma de Doctor în Jurisprudență a obținut-o în 1861 la Budapesta. A practicat în funcția de notar, apoi avocat, a intrat în magistratură, la tribunalele din Lugoj și Oravița. Ca istoric a explorat latinitatea poporului român, a scris despre cucerirea Daciei de către romani, despre retragerea aureliană din Dacia, despre formarea limbii române.

A alcătuit un manual de istorie, folosit în învățământ timp de 15 ani în Banat și Transilvania. Principala sa preocupare a fost folclorul, a cules multe informații despre datini, pe care le-a publicat în revista Familia și în cartea Cultul păgân și creștin. A popularizat folclorul românesc peste hotare. Lui i se datorează publicarea primei culegeri de colinde, Poezia poporală. Balade culese și corese.

1848: A  avut loc la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde s-a hotărât declanşarea revoluţiei simultan în cele două Principate şi s-a redactat programul acesteia.

https://i1.wp.com/ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2011/06/Nicolae-Balcescu.jpg

Foto: Revoluționarul muntean Nicole Bălcescu

Coordonarea celor două mişcări s-a dovedit mai greu de realizat la faţa locului, evenimentele urmând un curs deosebit în fiecare dintre cele două capitale.

1856: Contele  Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franței in timpul domniei imparatului Napoleon al III-lea și președinte al Congresului de Pace (fiul natural al lui Napoleon I), propune, în timpul Congresului de pace de la Paris, unirea Moldovei cu Muntenia, sub conducerea unui prinț străin.

După votul în favoarea Unirii, Marile Puteri au decis, totuşi, ca fiecare stat să aibă un domnitor separat, iar Unirea ar fi fost redusă la o simplă ficţiune diplomatică. Însă cele două adunări din Iaşi şi din Bucureşti au decis să aleagă acelaşi domnitor, Alexandru Ioan I Cuza.

Unele surse istorice spun că Alexandru Ioan I Cuza, ar fi acceptat ca mandatul său să fie de şapte ani, iar apoi să abdice în favoarea unui principe străin, care avea misiunea să consolideze Unirea.

Din nou, Alexandre Walewski a acţionat în sprijinul românilor, pentru a obţine recunoaşterea internaţională a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan I Cuza, sub titlul de uniune personală, adică o formulă prin care fiecare stat românesc îşi păstra individualitatea, dar care avea acelaşi principe.

Numai că Alexandru Ioan I Cuza a dat, la rândul său, o lovitură de stat prin intermediul căreia, cu sprijinul Franţei, a transformat uniunea personală într-o Unire efectivă.

Alexandre Florian Joseph, Duce de Colonna-Walewski (n. 4 mai 1810 – d. 27 octombrie 1868), a fost fiul lui Napoleon I și al amantei sale poloneze, Maria, contesa Walewski. 

1864: Liubov Beliugova deschide la Chişinău primul liceu de fete din gubernia Basarabia, care din 1871 s-a numit „de zemstvă „.

1871: A murit (S.N. 20 martie, Napoli, Italia) publicistul și omul politic Alexandru Hurmuzaki; (n. 16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți).

A fost  membru fondator al Societății Academice Române  din 1866 și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina, deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac.

Alexandru Hurmuzaki a fost președinte al Societății literareromânești din Bucovina.

1879: S-a născut medicul Constantin Popescu; primul operator român de film, pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice);(m. 1956).

1882: S-a născut la Orșova în Austro- Ungaria/ Mehedinți, pictorul, desenatorul și artistul decorator, Ignat Bednarik; (d.11 martie 1963, București). A studiat la Școala Națională de Artă din București, între 1898–1900. Și-a făcut debutul artistic în 1910 la Paris, la Salonul de Toamnă organizat la Grand Palais cu un taler decorativ executat în cizelură, reprezentând un urangutan fabulos și un papagal kakatos.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1882-1963-Ignat-Bednarik-Autoportret.jpg

Opera sa artistică include lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte.

Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș-Bednarik, a participat la fondarea Cenaclului Idealist. A fost, printre altele, membru fondator al Sindicatului ArtelorFrumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României.

1888: S-a născut la Miercurea Sibiului, sculptorul român Cornel Medrea (autorul lucrărilor „Victorie”, „Dragoş-vodă şi zimbrul”ș.a.; (d. 25 iulie 1964, Bucuresti).

Imagini pentru Cornel Medrea photos

A fost profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din București (respectiv Institutul „Nicolae Grigorescu”). În anul 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

1891: S-a născut la Budapesta, Gábor Gaál, critic literar, publicist, estetician şi sociolog, membru al Academiei Române teoretician al „realismului socialist”; (d.13 august 1954, Cluj).

Imagini pentru Gábor Gaál photos

O mare parte a creației sale a fost inclusă în cele patru volume deVálogatott írások [Scrieri alese] (1964, 1965, 1971, 1975) și în volumul Levelek, 1921-1945 [Scrisori] (1975).

Într-o caracterizare a secției de cadre a Comitetului Județean de partid Cluj, din 17 aprilie 1948, Gábor Gaál era apreciat ca „unul dintre cei mai pregătiți teoreticieni ai filosofiei și literaturii marxist-leniniste din Ardeal (…), devotat, cinstit” (cf. Arh.St. Cluj, Comitetul Regional PMR Cluj, fond. 3, dos. 475/1948, f.1).

1894: George Enescu a debutat la vârsta de 13 ani la Ateneul Român susținând un recital la vioară, fiind acompaniat la pian de profesorul său din Viena, Jos. Hellmesberger Jun și de Elena Livezeanu.

George Enescu (n. 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța ), a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor considerat cel mai important muzician român.

1895: S-a născut Agatha Grigorescu Bacovia, soția poetului simbolist  George Bacovia ; (d. 1981).

Ferma Dacilor - Stiați că Agatha Grigorescu Bacovia este... | Facebook

Foto:  alături de soțul ei, George Bacovia.

Poetă simbolistă minoră, prozatoare, memorialistă. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din București și a fost profesor secundar de literatură română de liceu. A început să publice în 1918 în revista Scena primele sale poeme sau opere în proză. Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia și s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin.

Dintre volumele sale: Armonii crepusculareMuguri cenușiiPe culmi de gândBacovia. Viața poetuluiCu tine noaptea’Șoaptele iubirii.

1896: S-a născut la Piteşti renumitul cantăreţ de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică, Zavaidoc (Marin Teodorescu); (d. 13 ianuarie 1945).

⭐ Născut pe 8 martie 1896, la Pitești,... - Centrul National de Cultura a  Romilor-Romano Kher | Facebook

1899: S-a născut la București,  Valeriu Marcu, scriitor, istoric și eseist evreu de origine bucovineană, care a scris mai mult în limba germană;4 iulie 1942, New York.Comunist convins în tinerețe, a trăit în anii 1920 la Berlin. S-a dezis de comunism în 1926, alăturându-se așa-numitei revoluții conservative

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1899-1942-Valeriu-Marcu.jpg

A publicat articole în reviste care au fost ulterior interzise de naziști: WeltbühneTage-BuchLiterarische Welt. A fost colaborator al revistei din exil a lui Klaus Mann Die Sammlung. În România a fost colaborator al Revistei Fundațiilor Regale. Când naziștii au venit la putere în Germania, s-a refugiat în Franța (sau Elveția), ulterior, în 1941, emigrând în SUA. Se pare că a fost modelul personajului Ignazio Morton în romanul autobiografic Die Wenigen und die Vielen (Cei mulți și cei puțini) al scriitorului german Hans Sahl.

1910: S-a născut in localitatea Blejoi, județul Prahova, scriitorul român Radu Tudoran  („Toate pânzele sus”); (d. 18 noiembrie 1992, București).

În 1940 i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace, urmat de Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și portul Odesa și analiza cu o luciditate necruțătoare lumea pan-slavistă aflată sub controlul rus-sovietic, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist.

A scris articole în care critica deopotrivă extremismul de dreapta și politica sovietică.

Radu Tudoran (numele la naștere, Nicolae Bogza), a fost fratele scriitorului Geo Bogza si autor al romanelor de mare succes: „Un port la răsărit” (1941) și „Toate pînzele sus!” (1954). „După 1947 am fost înmormântat, nimeni n-a mai pomenit de mine decât dacă își mai aducea cineva aminte să-mi vâre o suliță în coaste.” A revenit pe scena literară cu Toate pînzele sus! (1954), descriind călătoria pe care nu a mai putut să o facă. A trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri: Întoarcerea fiului risipitorDunărea revărsatăO lume întreagăMaria și marea.

Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, „Sfârșit de mileniu”.

1911: S-a născut Piatra Neamț, Emanuel Elenescu, compozitor, dirijor al al Corului Academic Radio și al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române; (d. 17 iunie 2003).

A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile, dirijând orchestre, coruri, operă și un concert de jazz, alături de formația lui Sile Dinicu. A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia, Italia, Bulgaria, URSS, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Belgia, R.D. Germană, R.F. Germania, Cuba, Franța, Spania și Venezuela.

A lăsat moștenire și o creație componistică pe care muzicienii și publicul au primit-o cu prețuire: Variațiuni simfonice pe o temă haiduceascăRapsodia română pentru vioarăși orchestrăBurlesca pentru pian și orchestrăLiturghia pentru cor mixt, cântece pentru voce și pian.

1917: În Rusia a început Revoluţia de la Petrograd care a dus, în 15 martie 1917, la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.

1917: După victoria de la Petrograd a revoluţiei democratice, abdicarea înpăratului rus Nicolai II-lea şi constituirea Guvernului Provizoriu, publicaţia „Cuvînt moldovenesc” de la Chişinău îşi anunţă cititorii că „noi de acum nu mai suntem robii stapînirii vechi, care ani de-a rîndul și-a bătut joc de noi în chipul cel mai grozav„.

1917: S-a născut la Segarcea vale, Teleorman,poetul și prozatorul Dimitrie Stelaru (pseudonim pentru Dimitrie Petrescu), un personaj enigmatic, nonconformist, boem al literaturii române. A debutat ca poet la mijlocul anilor ’30 când, încă elev, a publicat o plachetă intitulată Melancolie. A fost salahor în portul Constanța, zidar în Bacău, brutar la Iași, hamal și redactor la București. Afirmarea sa ca poet vine în anii ’40 cu volumele Noaptea geniului (1942), OrafantasticăCetăṭile albe. Romanul autobiografic Zeii prind șoareci (1968), ilustrează viața sa boemă, ce poate fi asemănată cu cea a lui Edgar Allan Poe. Alte volume publicate: MelancolieMare incognitumPăsări incandescenteÎngerul vagabond. Istoria literară nu l-a reţinut însă între marii poeţi ai secolului al XX-lea, însă în scurta lui viaţă  a trăit momente  de adevărată glorie.

Una dintre marile capcane în care a căzut presa românească în 1940, a fost pusă la cale de Dimitrie Stelaru, când şi-a înscenat moartea dintr-o poftă nebună de a-şi bate joc.

„Din cauza tâmpiţilor dimprejur, din cauza proştilor pământului”, şi-a explicat el gestul.

S-a întâmplat mereu, se întâmplă şi azi ca la moartea unui scriitor sau artist, prietenii dar şi duşmanii să se repeadă să evoce plenar memoria defunctului.

Asta a făcut şi deliciul poetului, care a putut să citească pe îndelete ce scriau despre el confraţii, după ce i s-a anunţat decesul…

1918:A fost semnat Acordul Averescu-Racovski.Acordul Averescu-Racovski reprezintă un acord de încheiere a conflictului militar existent între Guvernul României și organele revoluționare din Odesa (Colegiul Superior Autonom, RUMCEROD). Acordul între cele două părți a fost semnat în perioada 20 februarie/5 martie–23 februarie/ 8 martie 1918. Din partea României a semnat generalul Alexandru Averescu, în calitate de prim-ministru și de ministru al afacerilor externe, iar din partea organelor revoluționare ruse activistul politic dr. Cristian Racovski. Acordul a intrat în vigoare la 23 februarie/8 martie 1918.

1923: S-a născut la Constanța, diplomatul și traducătorul Agop Bezerian,membru în Uniunea Scriitorilor din România din 1993.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1923-Agop-Bezerian.jpg

A studiat la Academia Comercială din București și la 20 de ani a fost încorporat, urmând Școala de Ofițeri de rezervă de la Ploiești, unde a prins și ultima fază a celui de-al Doilea Război Mondial. 

A urmat apoi Institutul de Relații Internaționale din București, după absolvire fiind angajat în Ministerul de Externe, funcționând în acest domeniu timp de trei decenii și jumătate. A lucrat aproape 19 ani în misiunile diplomatice ale României din Turcia, India, China, Iran, Irak, Liban, Sri Lanka, R.P. Mongolă, Pakistan. Datorită lui Agop Bezerian, am putut citi lucrări precum MahabharataRamayanaOm bogat, om sărac de Irvin Shaw, Fălci de Peter Benchley, Enciclopedia fenomenelor neelucidate de Jerome Clark și alte peste 20 de titluri, unele traduse împreună cu fiica sa, Daniela; de asemenea, a tradus lucrări din română în engleză.

1927: Guvernul Italiei a ratificat Tratatul de la Paris cu privire la recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România, semnat la 2 octombrie 1920.

1928 : La această dată, prin hotărârea judecătorească nr. 6728 a Tribunalului Ilfov, Liga Navală Română (LNR) a căpătat personalitate juridică.

Comitetul de iniţiativă, constituit dintr-un grup de personalităţi din marină, din viaţa culturală şi politică, printre care: viceamiral Vasile Scodrea, contraamiral Ioan Coandă, profesorul universitar Marin Ştefănescu şi comandorii Ion Bălănescu, Aurel Negulescu, Mihai Negru, Eugeniu Botez, a pus temelia înfiinţării LNR în anul 1927; în februarie 1928 a avut loc adunarea de constituire a Ligii Navale.

1936: S-a născut renumita actriță română Gina Patrichi, (filme: „Pădurea spânzuraţilor”, „Trecătoarele iubiri”); (d.18.03.1994).

A urmat cursurile Institutului de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, fiind  admisă cu dispensă de vârstă, la 16 ani (1952), la clasa Aurei Buzescu, dar exmatriculată în anul III din motive disciplinare.

În ciuda exmatriculării din Institutul de Teatru, a fost angajată la nou înființatul teatru din Galați, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regizat de Valeriu Moisescu, în 21 octombrie 1956.

Experiența dureroasă a alungării din școală s-a dovedit în timp benefică, determinând o schimbare de atitudine ce o prefigura pe artista perfecționistă de mai târziu și contribuind, așadar, la formarea conștiinței unei adevărate profesioniste.

Gina Patrichi a jucat la Teatrul Dramatic din Galați până în anul 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din București, condus de regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei.

Aici și-a făcut debutul în 29 ianuarie 1964, în piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiași Valeriu Moisescu.

In film debuteaza in 1965, cu rolul Rozei Ianosi din „Padurea spanzuratilor”, opera castigatoare a lui Liviu Ciulei. Timp de 20 de ani a intruchipat  personaje diverse pe peliculele a mai mult de 20 de filme: „Trecatoarele iubiri”, „Nemuritorii”, „Dincolo de nisipuri”, „Proba de microfon”, „Morometii” etc.
A lucrat cu mari regizori, precum Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, și a colaborat extrem de bine cu actorul Ion Caramitru, în postură de regizor, sau coregrafa Miriam Răducanu.

În film, actrița și-a făcut debutul, remarcabil, alături de Victor Rebengiuc, în lungmetrajul realizat de Liviu Ciulei după cunoscutul roman Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu (1964).

A creat de asemenea nenumărate personaje memorabile la teatrul radiofonic, jucând în peste 150 de piese transmise pe calea undelor hertziene.

1945: La două zile după instalarea guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945, Churchill s-a adresat preşedintelui american Roosevelt, printr-o telegramă personală şi strict secretă, în care îşi manifesta îngrijorarea faţă de instalarea, prin forţă, a unui guvern comunist şi prevedea ”epurarea fără discriminare a românilor anticomunişti”….

Foto: Winston Churchill

Foto: F.D.Roosevelt

În telegrama de răspuns, preşedintele american, recunoscând amestecul conducerii de la Kremlin în numirea unui guvern comunist, menţiona: „sunt de acord, [spunea președintele Statelor Unite] că prin înșelăciune și prin fraudă rușii au fost impus un guvern pro-comunist la București, dar, ce să-i faci, România este pe traseul liniilor de comunicație către front, dar pe de altă parte, nu este un test pentru noi, Aliații, fiindcă testul pentru noi va fi Polonia și nu România […] eu cred că România nu este un loc bun pentru a ne măsura cu rușii”.

1945: Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind sub ocupaţie hortistă, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940.

În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I.V.Stalin consimțea la reinstalarea administraţiei româneşti în N-E Transilvaniei.

La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administraţiei româneşti în această parte a ţării.

Teofil Vescan (președintele FND din Ardealul de nord) declara:
„Aprobarea Mareșalului Stalin de a permite, la cererea guvernului nostru, instalarea administrației românești în nordul Ardealului, va fi imboldul cel mai puternic pentru democratizarea țării noastre și suntem convinși, prin măsurile pe care le vom lua pentru apărarea liniștei în spatele frontului și respectarea drepturilor de egalitate ale popoarelor conlocuitoare, că pacea va reveni între popoare”

Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947, intre România și Națiunile Unite, va  consemna și consfinți revenirea nord-estului Transilvaniei la România.

1961: S-a stins din viaţă scriitorul, preotul ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, Gala Galaction (Grigore Pişculescu).

Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie de origine aromână
Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână

 

Gala Galaction a fost devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Rîmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).

Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditații, conferințe, predici.

Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost publicat postum.

1970: Reprezentativa de handbal masculin a României cucerește pentru a treia oară titlul de campioană mondială.  

Eroii acelei zile au fost : Alexandru Dincă, Cornel Penu, Gabriel Kicsid, Gheorghe Goran, Roland Gunesch, Mihail Marinescu, Cezar Nica, Ioan Popescu, Ștefan Orban, Ștefan Birtalan, Cristian Gațu, Gheorghe Gruia, Ghiță Licu, Titus Moldovan, Cornel Oțelea, Valentin Samungi. Antrenori: Niculae Nedeff, Eugen Trofin, Oprea Vlase.

1972: A fost semnat Acordul privind aplicarea garanțiilor în cadrul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare între România și AIEARomânia este membru fondator al AIEA din 1957. Acordul de garanții între România și AIEA a fost semnat la 8 martie 1972 și a intrat în vigoare la 27 octombrie 1972.

Sub incidența acestui acord intră centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, reactorul de cercetări nucleare Triga de la Pitești–Colibași, reactorul de cercetări nucleare WWR 5–Măgurele (în curs de dezafectare), fabrica de pulberi UO2–Feldioara și uzina de combustibil nuclear Romfuel–Pitești.

1987: A încetat din viață la București, Zoe Băicoianu (15 august 1910, Predeal, România).

Bukarest: Zoe Baicoianu, Bildhauerin, am Modelltisch | Europeana

Sculptoriță și ceramistă, a realizat în colaborare cu Boris Caragea, unul dintre reliefurile monumentale de pe fațada Operei Române din București.

1991: S-a înființat AM PRESS, prima agenție de știri cu capital privat înființată după 1989.

Inţialele „AM”sunt ale fondatorilor agenţiei, poetul Lucian Avramescu şi prozatorul Eugen Mihaescu.

De fluxurile A.M. PRESS beneficiază ziare centrale şi locale, posturi de radio si televiziune, ambasade, bănci, ministere, instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale, agenţii străine de ştiri, firme mixte sau străine, persoane particulare.

Prin A.M. PRESS se pot realiza campanii publicitare sau studii în exclusivitate pe teme dintre cele mai diverse. A.M. PRESS a organizat şi organizează întâlniri, conferinţe de presă, activităţi de promovare.

Pentru a-şi asigura independenţa economică, mai mulţi ani A.M. PRESS a deschis o largă reţea de traduceri în scopuri comerciale şi a avut una din societăţile de rent-a-car din Bucureşti extrem de active.

Astăzi, A.M. PRESS este una din instituţiile de presă private cu un prestigiu consolidat, care a reusit să îmbine profesionalismul şi experienţa unor nume consacrate în domeniu, cu valurile de tineri care s-au format aici.

În importante redacţii există oameni care au dobândit experienţa jurnalistică la A.M. PRESS şi care, atunci când este vorba de valori reale, nu se sfiesc s-o declare cu mândrie.

Este membră fondatoare a celei mai importante instituţii care reprezintă presa română – Clubul Român de Presă.

Venirea la putere a regimului Băsescu a însemnat pentru A.M. Press o perioadă de sporite dificultăți. Abonamentele la ministere și instituții de stat au fost reziliate fără excepție. Agentia a  fost nevoita să restructureze rețeaua de corespondenți și să renunțe la unii redactori, dar nu a acceptat  niciodată, compromisuri cu puterea, rămânând fidela principiilor  informării rapide și corecte a cititorilor.

1993: A murit compozitorul, muzicologul, violistul şi dirijorul român de naţionalitate germană Wilhelm Georg Berger, membru corespondent al Academiei Române din 1991; (n. 4 decembrie 1929, Rupea).

Wilhelm Georg Berger - Musica Coronensis

A fost distins cu premiul Prinţul Rainier III de Monaco, Monte Carlo (1964), Premiul I la Concursul internaţional de compoziţie pentru cvartete de coarde de la Liège (1965), Premiul I la Concursul Internaţional Regina Elisabeta de la Bruxelles (1966), şi a primit premii din partea Academiei Române (în 1966 şi 1985) şi U.C.M.R. (în 1967, 1974, 1977, 1981 şi 1985). A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, cls.IV (1967), cls III (1969) şi cls. II (1974), şi cu Ordinul 23 August (în 1979).

1995: S-au deschis oficial lucrările Comisiei de elaborare a strategiei naționale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, compusă din oameni de știință și din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare.

2002: A decedat profesorul şi polutucianul Dan Marţian.

A fost primul președinte după 1989 al Camerei Deputaților. S-a născut la 23 noiembrie 1935, în comuna Șoimuș-Petreasa, din județul Bihor.

  Între anii 1954-1955 a fost student la Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE București, iar în perioada 1955-1960 a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității ”M.V. Lomonosov” din Moscova.

A fost cadru didactic (preparator, asistent, lector universitar titular de curs) la Facultatea Istorie-Filosofie a Universității din București (1960-1989).

A desfășurat o activitate politică în Centrul Universitar București, din februarie 1971 până în octombrie 1972, fiind ministru pentru problemele tineretului. Ulterior a fost înlăturat din viața politică și, timp de 15 ani, până în decembrie 1989, a desfășurat doar activitate didactică.

S-a numărat printre fondatorii Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, constituit la 22 decembrie 1989, iar la 27 decembrie 1989 a fost ales membru în Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naționale, îndeplinind funcția de secretar.

2011: A murit inginerul agronom Marcu Botzan, autor al unor importante cercetări care fundamentează dezvoltarea şi rolul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe teritoriul României; considerat drept „creator al şcolii româneşti de cercetare în îmbunătăţiri funciare”. A fost membru titular al Academiei Române din 1993; (n. 1913).

 2016: România a preluat preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), pentru un an. IHRA, fostă ITF (Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research), este o organizaţie inter-guvernamentală, creată în 1998, la iniţiativa premierului suedez Göran Persson, având ca obiectiv principal încurajarea activităţilor legate de promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului în statele membre, dar şi în alte ţări interesate, precum şi de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora.

România este membră a Alianţei din 16 decembrie 2004.

2021: A murit în noaptea de 7 spre 8 martie, în urma infectării cu SARS-COV-2, fondatorul popularei trupe Cargo, Adrian Bărar. A fost internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Timişoara din data de 23 februarie 2021.

Trupa Cargo a fost înfiinţată în Timişoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) şi Nae Tarnotzi (voce).

După mai multe schimbări de componenţă, Leo Iorga a fost cooptat ca solist.

În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la preşedintele Klaus Iohannis – „pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical” – şi au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara.

„Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!” 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/08/o-istorie-a-zilei-de-8-martie-video.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei.

CALENDAR ORTODOX 8 MARTIE. Ce sfânt este sărbătorit astăzi

Sfantul Teofilact a ales viata monahală în momentul alegerii lui Tarasie ca patriarh al Constantinopolului. Sfantul Tarasie il va unge pe Teofilact episcop in Nicomidia. El se va arata celor din Nicomidia binefacator al celor aflati in dureri, necazuri si nevoi.

Dupa moartea lui Tarasie, la conducerea imperiului a venit iconoclastul Leon. Sfantul Teofilact i-a cerut imparatului sa pastreze credinta crestina nealterata, inclusiv cinstirea sfintelor icoane, dar vazand ca imparatul nesocoteste adevarul, i-a prorocit:

“O, împărate, vei cădea cu cădere naprasnica si mare, si nu vei gasi pe nimeni care sa te scape de ea!”.

Din cauza acestor cuvinte, Sfantul Teofilact a fost scos cu nelegiuire din scaun si alungat in exil, unde a petrecut timp de treizeci de ani in cele mai mari lipsuri, necazuri si umilinte, si unde in cele din urma si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu.

Moaștele sale au fost aduse in Nicomidia, in biserica zidita de el, in vremea imparatesei Teodora si a patriarhului Metodie.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  3. Istoria md.
  4. Wikipedia.ro
  5. cinemagia.ro/act
  6. Enciclopedia Romaniei.ro
  7. http://www.rador.ro/2019/03/08/calendarul-evenimentelor-8-martie-selectiuni 

08/03/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: