ZIUA DE 1 APRILIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 1 aprilie în istoria noastră

1784:  Horea este primit in audiență  la împăratul austriac Iosif al II-lea, căruia i-a prezentat situația grea a țărănimii din Transilvania.

Între anii 1747–1779 au fost înregistrate peste 15 petiții și numeroase deplasări ale delegaților satelor din munți la autoritățile imperiale. Au fost consemnate 4 călătorii ale lui Horea la Viena, în 1779, 1780, 1782 și 1784.

Prima dată Horea a fost în audiență la împărăteasa Maria Tereza și trei ori la împăratul Iosif al II-lea.

Foto: Crăișorul Horea, erou al luptei pentru libertate a românilor transilvăneni

În cea de-a patra călătorie, Horea a fost însoțit de o numeroasă delegație, Horea depunând o petiție în numele comunelor Râu Mare, Vidra, Câmpeni, Bistra, Musca, Baia de Arieș Bucium, Abrud și Cărpiniș. În petiție se preciza că, desi s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, n-au obținut nici o ușurare a soartei lor, ba mai mult, asuprirea funcționarilor domeniului și comitatului au fost tot mai mari.

Unii oameni au fost bătuți și închiși, iar altii au murit în închisoare.

Vasile Ursu Nicola, Horea, s-a  născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, pe Dealul Fericetului (azi comuna Horea, judeţul Alba). Numele de „Horea” era o poreclă care i se trăgea de la faptul că ştia să cânte frumos, ştia să „horească”. 

A fost alături de Ion Oargă (Cloșca) și Marcu Giurgiu (Crișan), conducătorul  marii răscoale țărănești de la 1784 din Transilvania.

Armata austriacă a înăbușit revolta, iar capii răscoalei au fost arestați, in urma unei trădări.

Crișan s-a sinucis,  în închisoarea de la Alba Iulia, spânzurandu-se cu nojitele de la opinci, iar Horea și Cloșca au fost executați public la Alba Iulia, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785.

 Aceasta a fost ultima execuţie prin tragere pe roată din Europa, după acest eveniment pedeapsa a fost abolită din codul penal austriac.

Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzaţi Horea şi Cloşca, codul penal austriac prevedea ca pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată.

S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor şi ucigaşilor.

Martiriul lui Horea şi Cloşca 

Primul a fost executat Cloşca, al doilea Horea. Dacă Cloşca a fost torturat cu cruzime extremă, primind multiple lovituri cu roata până când i s-a dat lovitura de graţie, Horea a primit doar o lovitură care i-a fracturat unul dintre picioare, apoi a fost ucis imediat cu o lovitură în piept.

Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăţi şi au fost expuse în diferite sate şi oraşe din Ardeal unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceştia şi a-i descuraja de la viitoare acţiuni de acest gen.

Fără a putea fi confirmat dintr-o sursă sigură, se spune că mâna dreaptă a lui Horea ar fi fost expusă pe Gorunul lui Horea de la Ţebea, acesta fiind unul dintre locurile unde Horea ar fi ţinut sfat cu răsculaţii. Mâna sa ar fi fost ulterior îngropată la rădăcina gorunului.

1790: Prima gazetă tiparită in Principatele Române, „Courrier de Moldavie”, își incetează apariția.

Foto: Dacoromanica.ro

Courrier de Moldavie era o publicaţie bilingvă, tipărită în limbile franceză şi româna cu caracter de informare militară, editată de generalul rus  Potemkin, stabilit în acea vreme la Iași, în timpul razboiului ruso-turc dintre anii 1787-1792, care, din nevoia de a fi informat despre mersul războiului dintre armatele ruse cu cele turceşti, a comandat publicarea unei foi cu ultimele evenimente.

De redactarea în limba română se ocupa Scarlat Sturza, ginerele lui Constantin Moruzzi.

După Courrier de Moldavie, tipărit la Iași în limba franceză, Albina Românească este primul ziar în limba română din Moldova, care alături de Curierul Românesc redactat de I. Heliade Rădulescu, la București, și de Gazeta de Transilvania a lui G. Barițiu de la Brașov, pune bazele presei periodice românești.

1816: S-a născut la Mărgineni, comitatul Făgăraș, nobilul David Urs, Baron de Margina, ofițer român de grad înalt în armata imperială austriacă, comandant al Regimentului 1 Orlat nr. 16 Grăniceri Român, decorat cu Ordinului Militar „Maria Terezia”; d.10 septembrie 1897, Sibiu.

 A urmat cursurile primare la școlile centrale grănicerești ale Regimentului I Român de Graniță, cu sediul în comuna Orlat, iar studiile medii le-a absolvit la școala superioară secundară a Regimentului II Român de Graniță, de la Năsăud.

Anul revoluționar 1848 l-a găsit la comanda companiei a VII-a de la Racovița, a participat la luptele împotriva regimentelor secuiești de graniță care au trecut de partea revoluționarilor lui Lajos Kossuth în zona localității Odorhei. A fost distins cu Ordinul Merit Militar cu decorație de război (KD), și din partea rușilor aliați cu Ordinul Imperial Rusesc „Sfânta Ana” de clasa a 3-a. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Năsăud.

Anul revoluționar 1848 l-a găsit la comanda companiei a VII-a de la Racovița, a participat la luptele împotriva regimentelor secuiești de graniță care au trecut de partea revoluționarilor lui Lajos Kossuth în zona localității Odorhei. A fost distins cu Ordinul Merit Militar cu decorație de război (KD), și din partea rușilor aliați cu Ordinul Imperial Rusesc „Sfânta Ana” de clasa a 3-a. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Orlat și Năsăud. Întreaga sa avere a lăsat-o moștenire Bisericii Române Unite cu Roma.

1819: S-a născut la Iași, editorul și prozatorul român Theodor Codrescu.; (d.23.03.1894, la Iași).

A înfiinţat în colaborare cu Gh. Săulescu, Teodor Stamati, P. Casimir și D. Gusti, în 1850 tipografia „Buciumul român”, prin intermediul căreia a sprijinit Unirea, prin publicarea a numeroase materiale prounioniste, precum și ziare, inclusiv Steaua Dunării.

A publicat pentru prima oară în ziarul „Buciumul român”, epopeea „Ţiganiada” de Ion Budai-Deleanu (d.23.03.1894, la Iași).

A fost membru corespondent (din 1886) al Academiei Române, profesor de istorie la Academie, cenzor al publicațiilor din Moldova și apoi director al Arhivelor Statului de la Iași (1856).

Pasionat al istoriei, a reușit să culeagă un impresionant număr de documente referitoare la trecutul românilor, pe care le-a tipărit în 25 de volume, sub titlul Uricariul sau Colecțiune de diferite acte.

A fost redactorul mai multor ziare: Zimbrul, Foiletonul Zimbrului, Buciumul român, , în cel din urmă tipărind, pentru prima oară, epopeea Țiganiada de Ion Budai-Deleanu.

Ca scriitor, a început cu prelucrări și a continuat, în linia Daciei literare, cu povestiri destul de izbutite despre Pepelea, snoave extrase din folclor. În 1844, i-a apărut volumul O călătorie la Constantinopoli, iar în 1846 a oferit Teatrului Național din Iași vodevilul propriu Soldatul prujitor și a scris drama istorică Plăieșul Logofăt mare.

 1824: Domnitorul muntean Grigore Ghica aprobă propunerea arhitectului Hartl și a inginerului Freiwald, de pavare a străzilor bucureștene cu piatră cioplită.

Sistemul podirii străzilor cu bârne a fost abandonat, în favoarea pavării cu piatră de râu. Străzile au luat o formă concavă, cu un canal de scurgere a apei pe mijloc.Pavarea străzilor Bucureștiului a continuat susținut pe toată durata domniei lui Grigore Ghica (1822–1828).

Aceasta actiune va continua susținut pe toată durata domniei lui Grigore Ghica (1822-1828).

1834: Generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseleff, comandant al trupelor ruse în Principatele Române în timpul războiului ruso-turc, încetează a mai fi preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei.

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov , portret de Franz Krüger, 1851

Această funcţie fusese deţinută de Kiseliov (Kiseleff), din data de 19 noiembrie 1829, stil nou.

  Generalul conte Pavel Dmitrievici Kiseliov (Pavel Dmitrievici Kiseleff, n.8 ianuarie 1788, Moscova — d. 14 noiembrie 1872, Paris),  a contribuit la reorganizarea administrativă a celor două principate și la întocmirea Regulamentelor Organice, care de fapt au fost primele Constituții din istoria Moldovei și Valahiei.

Regulamentul Organic a fost elaborat de un grup de boieri munteni si moldoveni sub autoritatea lui Pavel Kiseleff.

Între anii 1856 – 1862 a fost ambasador al Rusiei în Franța, la Paris  si a sprijinit unirea Principatelor Române.

  Șoseaua Kiseleff din București îi poartă azi numele.

1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.

Foto: Domnul Unirii – Principele Al.Ioan Cuza

1865: S-a născut  la Sigău, Cluj, Ștefan Cicio Pop, om politic politic român transilvănean, fost ministru de Externe și președinte al Camerei Deputaților din România  (d. 16 februarie 1934).

Ștefan Cicio Pop  a fost jurist, membru al Partidului National Roman din Ardeal și mai apoi al Partidului National Taranesc din Romania, dupa infaptuirea Unirii.

A fost  deputat român în Parlamentul de la Budapesta si a participat activ la Marea Unire din 1918, fiind vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia si membru al Consiliului Dirigent, deținând portofoliul apărării.

A fost minstru de Stat pentru Transilvania, în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (5 decembrie 1919 – 12 martie 1920) precum și  ministru de externe (9 ianuarie – 13 martie 1920) în același guvern.

În cursul guvernărilor Iuliu Maniu a deținut funcția de Președinte al Adunării Deputaților (23 decembrie 1928-30 aprilie 1931 și 10 august 1932-18 noiembrie 1933).

1866: Este înfiinţată Societatea Literară Română, actuala Academie de Ştiinţe a României. Societatea Literară Română devine în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română.Proiectul de statut a fost elaborat în 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire și s-au făcut primele donații. La propunerea lui C.A. Rosetti, locotenența domnească din 1 aprilie 1866 a aprobat regulamentul pentru formarea Societății Literare Române.

Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui dicționar-tezaur.

Regulamentul prevedea formarea societății la București și numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor.

Proiectul de statut a fost elaborat în 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire și s-au făcut primele donații.

La propunerea lui C.A. Rosetti, locotenența domnească din 1 aprilie 1866 a aprobat regulamentul pentru formarea Societății Literare Române.

Scopul său principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui dicționar-tezaur.

Foto: Inaugurarea Societăţii Literare Române, 1/13 August 1867
(litografie, H. Trenk)

Regulamentul prevedea formarea societății la București și numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor.

Academia Română a rămas până în prezent cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România.

Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice.

Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române, Dicţionarul general al literaturii române, Micul dicţionar academic şi Tratatul de istoria românilor.

Academia Română are 181 de membri activi aleşi pe viaţă.

1873: S-a născut Serghei Rahmaninov, compozitor, pianist şi dirijor rus de a carui familie avea o straveche origine moldoveană, reprezentant al curentului romantic târziu în muzică; (d.1943)

Rahmaninovii sunt o dinastie aristocratică rusa, care işi duc neamul din dinastia domnitorilor moldoveni Dragoşeşti (Muşatini ).

CITIŢI MAI MULT ACCESÂND :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/08/un-urmas-al-marelui-stefan-serghei-rahmaninov-video/.

1876 : S-a născut la Răzeni, Lăpușna, Imperiul Rus/azi în raionul Ialoveni, R. Moldova, omul politic și publicistul, român basarabean Ion Pelivan, un apărător și promotor al limbii române, militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia (n. 25 ianuarie 1954, închisoarea Sighet).

A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Facultatea de Drept de la Universitatea din Dorpat (1903). A fost Director general responsabil pentru afacerile străine (Ministru de Externe) în R.D. Moldovenească în Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei.

A dus o activitate neobosită împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist. A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș.

Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care, în 1918, s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România.

A fost deținut politic în închisoarea Sighet, unde s-a stins din viață în urma regimului inuman de detenție la care a fost supus de slugile comuniste la ordinul cotropitorilor sovietici.

1878: Ministrul de externe român, Mihail Kogălniceanu, înaintează consulului general al Rusiei la București, D.F. Stuart, o notă de protest în legătură cu ocuparea de către trupele țariste care participaseră la războiul ruso-româno-turc, a unor localități din România.

Ca represalii la protestul statului român la Tratatul de pace ruso-turc încheiat de Rusia fără aliatul său România, trupele țariste au ocupat orașului Giurgiu și o serie de poziții amenințătoare între Giurgiu și București, inclusiv o tabără militară la Băneasa.

Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al României, a adresat de mai multe ori (1/13 aprilie, 12/24 aprilie, 24 aprilie/6mai, 16/28 mai) note de protest agentului diplomatic al Rusiei la București, baronul Dimitri Stuart, exprimând îngrijorarea României în legătură cu desfășurarea trupelor țariste pe teritoriul României.

1878: Ion Creangă publică în „Convorbiri literare”, povestea „Ivan Turbincă”.

Un rol important în începerea activității literare a lui Ion Creangă l-a avut prietenia cu poetul Mihai Eminescu care l-a introdus în cenaclul Junimea și l-a îndemnat să scrie. Ion Creangă a fost bine primit la Junimea, fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (în acea perioadă, ministru al cultelor și instrucțiunii publice) a afirmat că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”. Ivan Turbincă este o poveste satirică, ilustrând una din temele principale ale operei lui Ion Creangă: istețimea contra prostiei și a fost publicată la 1 aprilie 1878 în revista Convorbiri literare din Iași.

1881: În satul Răşinari, Sibiu, Transilvania, se naşte Octavian Goga, poet român ardelean de origine aromână, politician de dreapta şi prim-ministr al României, din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938.

A fost membru al Academiei Române din anul 1920.

 In 1900 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, continuându-şi apoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904.

În ziarul Tribuna (Sibiu) a fost publicată prima poezie, Atunci şi acum, semnată Tavi.

Ion Pop-Reteganul de la Revista ilustrată (Bistriţa) i-a scris la poşta redacţiei:

„Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte”.

După aceste încurajări, i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise şaptesprezece ani.

În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura Minerva la Bucureşti, în 1907 şi la Sibiu, în 1910. După acest debut editorial, „adevărat eveniment literar”, poetul a intrat tot mai mult în conştiinţa opiniei publice.

Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga„înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea şi muzica limbii, bogăţia colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepţiilor, candoarea expresiilor şi fondul sănătos naţional, ce se concentrează în aceste poezii”.

Octavian Goga şi-a axat publicistica pe problemle„românismului”. Prin revista Luceafărul a reuşit să-şi întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Şi revista Ţara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, şi-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar şi un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale şi materiale.

În septembrie 1906, Goga a fost ales secretar literar al „Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român”. Prin articole publicate în revista Ţara noastră, a adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care erau supuşi ţăranii din România şi faţă de guvernanţii de atunci.

Ca o consecinţă a acestor atitudini curajoase, Goga a fost deţinut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul din Seghedin, unde a fost vizitat de Caragiale, care a protestat în articolul „Situaţie penibilă” împotriva arestării. După doi ani, în 1911, Goga a fost din nou arestat la Seghedin.

 După izbucnirea primului război mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând de acolo cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi pentru desăvârşirea unităţii statale. Din cauza activităţii sale politice în România, guvernul de la Budapesta i-a intentat lui Goga – ca cetăţean austro-ungar – un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română şi a luptat ca soldat, în Dobrogea.

La încetarea ostilităţilor şi semnarea păcii de la Bucureşti cutarile Puterilor Centrale, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în Franţa.

În vara anului 1918 s-a constituit la Paris Consiliul naţional al unităţii române, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obţinerea unităţii statale româneşti. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România reîntregită.

La 21 martie 1906 i se acorda  premiul „Năsturel Herescu” al  Academiei Române pentru volumul de debut , iar in 1920, Goga a fost ales membru al Academiei .

În anul 1924, poetul a primit Premiul Naţional de poezie, iar Mihail Sadoveanu pentru proză.

Octavian Goga a prezidat numai 44 de zile un guvern de coalitie format de  Partidul Naţional Creştin, rezultat din fuziunea la 14 iulie 1935 la Iaşi a Partidului Naţional Agrar (condus de el), cu  Liga Apărării Naţional Creştine (condusă de Alexandru C. Cuza).

La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia.

 Ca dramaturg, a scris: Domnul notar, Meșterul Manole, Sonata lunei și Lupul, Fruntașul. Este autorul volumelor Poezii (1905), Din umbra zidurilor (1913), Ne cheamă pământul (1909), Cântece fără țară (1916), Din larg (postum, 1939).

Ascultă Vocea lui Octavian Goga la Radio România Cultural.

1881: A luat fiinţă „Asociația română pentru grădini de copii”, care a amenajat prima grădiniță din România, în strada Sfânta Ecaterina din București.

1888: S-a născut în Bucuresti, Mircea Florian, filosof român, membru titular post-mortem al Academiei Române („Metafizică şi artă”, „Cunoaştere şi existenţă”, „Recesivitatea ca structură a lumii”); (d.31.10.1960, Bucuresti).

În 1914 si-a  susținut  doctoratul în filosofie în Germania, cu teza Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson (Conceptul de timp la Henri Bergson).

A fost profesor la Universitate și a condus sectorul de istorie a filosofiei al Institutului de Filosofie de pe lângă Academie.

Gîndirea logică a lui Titu Maiorescu, căruia i-a fost student, l-a marcat pentru toată viața. 

Mircea Florian a militat pentru o ontologie realistă, cerând filosofiei să pornească de la obiect, de la „dat”, ca și știința, și nu de la subiect.

A considerat lumea externă ca reală și independentă de conștiință si a elaborat studii erudite de istoria filosofiei universale.

1894: In România se înfiinţează Banca Agricolă cu capital românesc (8 000 000 lei), având sucursale în toate judeţele ţării. Banca Agricolă din România acorda împrumuturi de cel mult 1 000 lei, pe 3, 6 şi 9 luni, cu o dobîndă de 10% anual.

1899: S-a născut în comuna Drăgușeni, județul Baia, istoricul literar român Gheorghe Cardaş; (d. 1984).

A lucrat ca funcționar superior la Biblioteca Academiei Române (1921-1933), profesor secundar în București (1932-1943), referent științific la Institutul de Istorie din București (1950-1953).

A fost redactor la gazeta „Albina” (1921-1941), „Mișcarea literară”(1924-1925) și la  Revista Liceului Internat din Buftea (1934-1939).

În anul 1953 a participat, alături de alte personalități, la omagierea centenarului nașterii compozitorului Ciprian Porumbescu.

Între anii 1958 și 1964 a fost deținut la Jilava și Gherla.

1900: S-a născut la Iași, Alexandru Philippide, poet, eseist român,membru titular (din 1963) al Academiei Române, laureat al Premiului Herder în anul 1965; (d.08.02.1979, București).

Era fiul lingvistului și filologului Alexandru Philippide și al Lucreției (n. Nemțeanu). 

A urmat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind licențiat în 1921. Între anii 1922–1928 a studiat în Franța și Germania. A fost președintele Secției Literare a Academiei.

A publicat volume de proză și versuri: Aur sterp, Stânci fulgerate, Visuri în vuietul vremii, Monolog în Babilon, Floarea din prăpastie, Studii și portrete literare, Studii de literatură universală.

A tradus texte de Goethe, Schiller, Rilke, E.T.A. Hoffmann, Heinrich Heine, Thomas Mann, Voltaire, Baudelaire, Andersen, Shakespeare, Pușkin, Tolstoi, Lermontov, Rabindranath Tagore și alții.

1900: S-a născut George Baiculescu, bibliograf, istoric literar român („Drama istorică în teatrul lui Vasile Alecsandri”, „Nicolae Filimon, iniţiatorul romanului românesc”); (d.06.09.1972).

1904: România aderă la Convenția internațională cu privire la unitatea tehnică a drumurilor de fier, încheiată la Berna, la 3 mai 1866.

1904 : S-a născut la București, pictorul George Năsturel; d.26 decembrie, 2000.

Pictor stabilit în SUA. A urmat din 1917 Școala de Arte Frumoase de la lași Academia de Arte Frumoase din București, apoi Academia Liberă de Arte din București fondată de Horia Igiroșanu. A fost Inspector al Artelor și Monumentelor Istorice pe regiunea Oltenia și profesor la Academia de Arte Frumoase. După cel de al doilea război mondial, a plecat în Brazilia unde a fost angajat profesor la Școala Muzeului de Artă Modernă din Sao Paolo (1952–1958) și a participat la organizarea Bienalei din Sao Paolo.

A fost profesor la Fundația Universitară „Armando Alvarez Penteado” din Sao Paolo. In 1974 a părăsit Brazilia și s-a stabilit în Statele Unite, la New York și apoi la Los Angeles. A avut nenumărate expoziții personale între care cea din 1938 la Galerie Contemporaine din Paris, a participat la numeroase Saloane si Expoziții colective în România, Franța, Brazilia, Statele Unite. Operele sale se găsesc în muzee si colecții particulare în România, Franța, Suedia, Brazilia, Statele Unite, etc.

În portretele sale, ca cel al Mamei Marița, sau cel al pictorului Petre lorgulescu-Yor, sau cel al Bătrânului cu pipe îl preocupă mai ales expresia psihologică, fără a neglija o solidă construcție a formelor și volumelor. 

1908: S-a înfiinţat Observatorul Astronomic de pe Dealul Filaret din Bucureşti.

La 1 aprilie 1908 ministrul cultelor și instrucțiunii publice, Spiru Haret, a semnat decretul de înființare a Observatorului Meteorologic și Astronomic, numindu-l ca director pe Nicolae Coculescu. Astronomia se va separa de meteorologie abia în anul 1920.

1909: A încetat din viață la Bichiș, Arad, omul politic român Alexandru Mocioni (4 noiembrie 1841, Budapesta).

Deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, a fost un lider incontestabil al mișcării naționale a românilor bănățeni.

1910: Se constituie, la București, Comisia istorică a României, menită să asigure publicarea, în ediții critice, a cronicilor românești și a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la români.

 1910: A  fost înfiinţată  de savantul Spiru Haret, Comisia Istorică a României avand ca scop  publicarea în ediţii critice a cronicilor româneşti şi a altor izvoare (documente interne şi inscripţii din secolele XIV-XVIII, cronici străine care se ocupă de ţările române, monumente vechi literare, etc.).

Comisia Istorică a României a funcţionat până în 1938 şi a editat „Buletinul Comisiei Istorice a României”.

 1912: In Romania  se înfiinţează la Cotroceni, în Bucureşti , Şcoala militară de pilotaj condusă de maiorul Ion Maori.

Şcoala a contribuit la pregătirea a numeroşi piloţi, mulţi dintre ei luând parte la luptele din timpul Primului Război Mondial.

O a doua „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de Valentin Bibescu.

Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918.

1913: Parlamentul României a votat „Legea de Organizare a Aeronauticii Militare”, actul constitutiv al Forţelor Aeriene Române, sancţionată prin Înaltul Decret Regal nr. 3199 din 18/30 aprilie 1913 de regele Carol I al României.

Foto: https://www.aviatiamagazin.com

Prin această lege se înfiinţa structura tehnico-organizatorică şi de instruire a aviaţiei, sub forma „Serviciului de Aeronautică Militară”, în subordinea Inspectoratului General al Geniului ce devenea astfel „Inspectoratul General al Geniului şi al Aeronauticii”.

Totodată s-a înfiinţat Corpul Aeronauţilor Permanenţi compus din piloţi de avioane, observatori de baloane şi mecanici, precizându-se diferitele categorii de personal militar şi condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească ofiţerii activi şi gradele inferioare care urmau să facă parte din Corpul Aeronauţilor Permanenţi.

Prin stabilirea statutului personalului din aeronautică se recunoştea pentru prima dată calitatea de personal navigant, cu drepturile aferente.

Prin textul legii se reglementa modul de acordare a brevetelor de piloţi şi observatori aerieni, condiţiile de admitere în şcolile de zbor, drepturile absolvenţilor, înfiinţarea şi acordarea primelor de zbor.

1913: Are loc Conferința internațională de la Petersburg.

Între 20 martie/1 aprilie –13/26 aprilie 1913 a avut loc la Petersburg, în Imperiul Rus, o conferință internațională pentru medierea problemelor teritoriale româno–bulgare. Au participat delegații din Imperiul Rus, Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Italia și Franța.

1918: Este desfiinţată vama de la Ungheni, graniţa de la Prut fiind mutată pe Nistru, eveniment petrecut în urma votări unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu patria mamă România, la 27 martie 1918 .

1919: Romania trece  la Calendarul gregorian (calendarul pe stil nou), adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919.România a fost una dintre ultimele țări europene care au adoptat calendarul gregorian.

După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau și ele diferite. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României și Basarabia foloseau stilul vechi.

Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern și extern, de consolidare și modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiție a progresului și modernizării, în contextul în care, pe plan internațional, se căutau soluții pentru unificarea diferitelor unități de măsură.

Așadar, prin aplicarea Decretului-lege nr. 1053/1919, s-a făcut trecerea la stilul nou, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie – anul având doar 352 de zile.

  Privind în trecutul istoric, trebuie să știm că la 24.II.1582 Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, anunţă că a introdus, printr-o bulă papală, acest nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic.
Calendarul gregorian (de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar.
Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582. Doar câteva ţări au adoptat imediat noul calendar pe 15 octombrie 1582.
Este vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia (1/14).

 1920: La Chişinău, în  România, N.Dunăreanu şi L.Marian scot primul număr al revistei „Renaşterea Moldovei„, sub al cărei titlu era scris „Revistă literară şi de propagandă naţională„.

1921: Se inființează Opera Româna din București.

Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, instituționalizarea și deci înființarea Operei Române ca instituție finanțată de la buget, s-a realizat abia în 1921.

Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin, sub bagheta lui George Enescu.

1921: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de Seruri şi Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino” (în prezent Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”).A fost al doilea institut de acest fel din lume, primul fiind Institutul „Pasteur“ de la Paris.

În Monitorul Oficial din 16 iulie 1921, a fost publicată Legea privind înființarea Institutului de Seruri si Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, votată de Parlament și promulgată de Regele Ferdinand I cu Marele Decret Nr. 306/13 iulie 1922.

A primit numele fondatorului său, prof. Dr. Ion Cantacuzino, care a fost și primul director.

1922: S-a născut Vlaicu Ionescu, autoritate recunoscută pe plan mondial în materie de traducere, decriptare şi interpretare a catrenelor lui Nostradamus (m. 2002, la New York).

1924: S-a născut Ion Brăduț Covaliu, pictor român reprezentant de frunte al “realismului socialist”.

În 1962, a reprezentat România la Bienala de la Veneția. În 1963, este ales secretar al Uniunii Artiștilor Plastici, iar în 1968, este ales Președinte al aceluiași for.

Din 1969, a desfășurat  o  activitate didactică la Institutul pedagogic din București, apoi la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucuresti; (d. 1991).

1928: A apărut revista avangardistă „UNU”, sub conducerea lui Saşa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder, scriitor evreu român (colaboratori: Geo Bogza, Victor Brauner, Tristan Tzara, Aurel Baranga etc.).

 

Tipărită la Dorohoi (primele 10 numere) și apoi la București, între aprilie 1928–decembrie 1932, împletea elemente de dadaism și suprarealism.

Inițial, publicația urma să fie numită doi la al doilea număr, trei la al treilea număr etc., dar numele său a rămas până în 1932 unu. De-a lungul timpului, revista a cuprins texte și desene de autori precum Sașa Pană, Moldov, Madda Holda, Geo Bogza, Urmuz, Victor Brauner, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, Vasile Dobrian, Benjamin Fondane, Aurel Zaremba, Jean David, André Breton, Robert Desnos, Paul Éluard, Man Ray, dar și Ion Călugăru, Ilarie Voronca, Claude Sernet, Jules Perahim, M. H. Maxy, Marcel Iancu, Man Ray, Theo van Doesburg, Louis Aragon, Gomez de la Serna, Moussinac, Vitrac, Vicente Huidobro, René Daumal, Maiakovski, Gherasim Luca, etc. A fost condusă de Sașa Pană.

1933 : A luat ființă Divizia de Gardă a Armatei Române.

S-a creat Brigada de Artilerie de Gardă cu reședința în București, formată din Regimentul 1 Artilerie de Gardă cu garnizoana la Roman, provenit din transformarea Regimentului 4 Artilerie și din Regimentul Centrului de Instrucție al Artileriei.

1937: Prima etapă a reorganizării marilor unități ale Armatei Române.

În urma remilitarizării Renaniei de către Germania, pericolul unui nou război mondial devenea evident. În această conjunctură internațională, în anul 1936, conducerea statului român a luat hotărârea reorganizării generale a armatei în două faze. În prima fază, prin Înaltul Decret nr. 1688/din 1 aprilie 1937 a început reorganizarea marilor unități și a unităților aparținând trupelor de munte și cavaleriei. Faza a 2-a, peste un an, viza reorganizarea marilor unități ale corpurilor de armată.

1940 : S -a înființat Batalionul român de Infanterie Marină.

În timpul stării de criză de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 aprilie 1940, prin Înaltul Decret Regal nr. 635, pentru apărarea litoralului, pe lângă Regimentul de Geniu Marină și Divizionul de Artilerie de Coastă, s-a constituit Batalionul de Infanterie Marină, prima unitate de acest fel din Armata României.

Cu un efectiv de 48 de ofițeri, 55 subofițeri și 2250 de gradați și soldați, acesta avea atât misiuni de observare, supraveghere, apărare la litoral precum, cât și misiuni specifice acestui gen de armă, debarcarea sau apărarea porturilor, prin companiile de debarcare.

1940: S-a născut la Săliște de Beiuș, poetul  și prozatorul român Gheorghe Pituţ ; (d.6 iunie 1991, Bucuresti).

 A scris printre altele Călătorie în Uriaș.

1941:  Între 2 şi 3000 de ţărani români bucovineni, bărbaţi, femei şi copii, sunt asasinaţi de sovietici în timpul Masacrului de la Fântîna Albă,în Bucovina de nord anexată de URSS, în timp ce încercau să se  refugieze în România.La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică.

Începând cu această dată a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti [deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei (28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) şi foametea organizată din Basarabia (1946-1947).

Masacrul de la 1 aprilie 1941, supranumit Katyn-ul românesc, este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor. Măcelul a fost declanșat în momentul în care mii de  români, încurajați de administrația sovietică, au încercat să treacă granița sovieto-română, trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940 prin care România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu de peste 3 milioane de locuitori.

Refuzând să devină cetățeni sovietici, aceștia au pornit, în coloane organizate, spre frontiera de pe râul Siret, spre a se repatria în țara-mamă, acolo unde își lăsaseră rudele, casele și agoniseala de-o viață.

Oamenii purtau steaguri albe și tricolore cu însemne religioase – icoane, prapuri și cruci din cetină.. La doar doi kilometri de granița română, în poiana de la Varnița, aproape de punctul numit Fântâna Albă, grănicerii Armatei Roșii, urmând un scenariu macabru, au deschis focul continuu al mitralierelor asupra coloanei de români, omorând pe capete copii, femei, bătrâni.

La 1 aprilie 1941 peste 15.000 de români din mai multe sate bucovinene  de pe valea Siretului,   care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate de  U.R.S.S., au fost atacaţi cu focuri de mitraliera de trupele de graniceri si cele ale securitatii sovietice.

Românii se îndreptau spre graniţa românească în frunte cu preoţii din satele lor, cu odoarele bisericeşti în mâini, dupa ce anterior sovieticii răspândisera zvonul  că vor putea trece liber în România.

Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile şi apoi îngropaţi, inclusiv  de vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200  în groapă).

Martorii spuneau ca pamantul s-a mişcat peste  ei două zile pană au murit cu toţii.

 Citiţi şi:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/01/1-aprilie-1941-un-katyn-al-romanilor-in-bucovina-de-nord-masacrul-de-la-fantana-alba-tatarca-video/

În România, 1 aprilie a fost desemnată prin lege   „Ziua Naţională de Cinstire a Memoriei Românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”.

1944: S-a născut la București, Cornel Patrichi, coregraf, balerin şi fost actor, prim balerin al Teatrului bucureștean „Constantin Tănase; (d. 5 aprilie 2016, București).

A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, fiind apoi angajat ca prim-balerin la Teatrul „Constantin Tănase” de unchiul său, Nicolae Patrichi, care era directorul muzical al teatrului. În 1972, directorul Teatrului Fantasio din Constanța i-a propus lui Patrichi sa fie prim-balerin.

Timp de zece ani a făcut naveta București–Constanța după care în 1987 s-a mutat cu soția sa în Italia, fondând în Toscana propria școală de balet, Dance Studio Patrichi.

În 1999 s-a întors în România și a devenit coregraf pentru emisiunea Vineri seara ne distrăm cu Florin Călinescu, la invitația actorului. A realizat optzeci și opt de spectacole de balet în unsprezece luni, „cât face un coregraf toată viața”.

A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler de către președintele României, la 23 februarie 2004 ( A jucat în producțiile cinematografice „Veronica”, „Pădurea pierdută”, „Alexandra și infernul”).

1945: Este promulgată legea privind impunerea excepţională a beneficiilor de război (pe anii 1941-1944) ale întreprinderilor industriale şi comerciale şi a averilor particulare obţinute în aceeaşi perioadă.

1948: Încep lucrările pe şantierele naţionale de „muncă patriotică socialista” Bumbeşti-Livezeni, Salva -Vişeu şi Lunca Prutului.

România, sărăcită de război și ocupată de ruși, a găsit formula magică a reconstrucției: munca neplătită. Detașamentele de voluntari se hrăneau cu ideologie injectată de mitul comunismului. Celebre ctitorii realizate în tinerețea comunismului instituționalizat în România, liniile Bumbești-Livezeni, Salva-Vișeu și Lunca Prutului, au intrat în conștiința publică drept șantiere al brigadierilor.

  

Primul s-a înființat Șantierul Național Gheorghe Gheorghiu-Dej Filiași–Bumbești–Livezeni, deschis la 1 aprilie 1948. Au fost construite 39 de tunele (7,8 km), 27 de viaducte (circa 1 km lungime), 8 poduri (730 m), 5 stații CFR. Inaugurarea a avut loc la 1 noiembrie 1948, în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Evenimentul a generat și un film propagandistic.

Șantierul Vasile Luca a fost deschis între localitățile Salva–Vișeu de Jos. Ziarul Universul anunța la 22 aprilie 1948: „În afară de tineretul UTM-ist (în luna mai se așteaptă prezența pe șantier a vreo 13.000 de brigadieri), vor mai lucra la construcția liniei ferate Salva-Vișeu militari încadrați în companii de căi ferate și 1.000 de minieri (la tunele). Toți lucrătorii din afara cadrelor UTM vor fi antrenați de tinerii brigadieri, care vor constitui motorul întregului șantier.” S-au construit 63 de kilometri de cale ferata, cu nouă stații de tren. Pe lângă numeroase viaducte care au fost construite cu o tehnică rudimentară, au fost săpate și cinci tunele, dintre care cel mai lung are 2.400 de metri lungime. La 7 noiembrie 1949, traseul a fost inaugurat oficial.

1949: A fost înfiinţată Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” pe lângă Institutul de Folclor din Bucureşti.

Din 1953, a funcţionat pe lângă Filarmonica de Stat „George Enescu”.

1952: S-a născut  Laszlo Tökes, preşedinte de onoare al UDMR (1990-2003), episcop al Eparhiei Reformate de Piatra Craiului.

Este autorul volumelor: „Unde e Dumnezeu, acolo este şi libertatea” – selecţiune din predicile sale, „Alocuţiuni”.

1954: S-a născut Radu Săplăcan, critic literar şi poet (poezie: „Livada Roëntgen”, „Uşor, deasupra lumii”, „Factorul şarpe”); (d.15 aprilie 2002).

1957: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul şi istoricul literar Perpessicius, care a fost şi primul director al instituţiei.

1959: S-a născut renumitul  fotbalist  Helmuth Duckadam, o legendă a fotbalului românesc.

1962: A decedat  pictorul  român Camil Ressu, una din personalitățile marcante ale artei românești; (n. 28 ianuarie 1880).

Camil Ressu – autoportret

A fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941.

Din 1950 a fost președinte de onoare al “Uniunii Artiștilor Plastici”, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu  a devenit membru al Academiei Române.

1973: A murit Liviu Stan, profesor de teologie, unul dintre cei mai de seamă canoniști ai Ortodoxiei (n. 11.07.1910).

1978: A murit Mihail Straje, autorul lucrării „Dicţionar de pseudonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor şi publiciştilor români”; (n.1901).

1988:  A murit Augustin Z. N. Pop, folclorist, istoric literar român; (n. 1910)

1996: România a fost invitată să participe la Prima Competiție Mondială de Speologie.

2003: Orașul Constanța a devenit port liber.

  Un port liber (sau porto franco) este un port aflat într-o zonă economică liberă, cu o jurisdicție mai relaxată comparativ cu țara în care este localizat. Aceasta înseamnă, în mod normal, să fie scutit de taxe vamale sau să aibă un regim vamal special cu reglementări vamale favorabile.

2003: La invitația președintelui Ion Iliescu, are loc vizita de stat în România a regelui Juan Carlos al Spaniei și a reginei Sofia.

2003: S–a constituit, la Sfântu Gheorghe, Mișcarea Civică Maghiară, o organizație înființată la inițiativa unor membri ai aripii  nationaliste din cadrul UDMR Covasna.

2003: S-a stins în urma unui stop cardiac Mihai Mereuță, actor român de teatru și film („Iancu Jianu Zapciul”, „Pasărea măiastră”,„Nastratin Hogea”); (n.29 noiembrie 1924, Sânta Mare, jud. Botoșani).

“Eu sunt țăran. Oleacă școlit, dar țăran. Când am venit la liceu la Iași, m-am descălțat de opinci la bariera Iașului, m-am încălțat cu o pereche de bocanci și am dat examen la liceu”.

Dupa terminarea liceului, se inscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din Iași, unde urmeaza cursurile de limbă română și filozofie. In paralel insa urmeaza si cursurile Conservatorului George Enescu din Iași .

Prestatiile “studentului Mereuţă “ nu erau tocmai mediocre deoarece profesoara lui, d-na Gina Sandri,  cumnata d-nei Lucia Sturdza Bulandra şi sora actorului Tony Bulandra , i-au dat posibilitatea să absolve doi ani într-unul singur !..

Dupa terminarea studiilor atat a Facultatii de Filozofie cat si a Conservatorului , in 1948 este angajat ca actor la Teatrul National din Iasi .

 În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureșteană. 

Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice și de peste cincizeci de roluri ca actor de film. Mai semnificativă este implicarea lui Mereuța ca actor în peliculele: “Unde fugi, maestre?” , “Doi haiduci și-o crâșmăriță” (1992), “Liceenii rock ‘n’ roll” (1992),” Liceenii” (1987), Masca de argint (1984), Misterele Bucureștilor (1983), Trandafirul galben (1982).

În ultimii ani de viață, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea Ferma, dedicată agriculturii. In 1967 il gasim la IATC ca profesor la clasa de actorie impreuna cu Constantin Morozan fiind profesorul artistei Corina Chiriac.

Intr-un interviu maestrul da o definiţie căutarilor umane : “Totdeauna a existat tendința oamenilor de a evada.

Depinde cum și în ce situație. Brâncuși, Enescu, nu au evadat?

Și mai e acel moldovean, Palade, care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când așa, a luat Premiul Nobel.

Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual și spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înțelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal “ .

2008: A decedat pictorul român Sabin Bălașa; (n. 17 iunie  1932, la Dobriceni, in Oltenia ).

Studii:

• 1955, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, România
• 1965, cursuri Academia de Limbă și Cultură Italiană Siena
• 1966, cursuri Academia de Pictură din Perugia

La Iași  a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iași și pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălașa.

Mari colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiști cu mai puțin noroc sau talent, puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu (de altminteri, remarcabile ca valoare artistică

S-a stins din viață  la Spitalul Sfânta Maria din București în urma unui cancer pulmonar.
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași în data de 5 aprilie 2008.

2015: A decedat părintele arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur, muzicolog, compozitor de muzică bizantină şi profesor.

A iniţiat şi coordonat, din anul 1989, Formaţia de Muzică Bizantină „Psalmodia” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

De asemenea, a întemeiat secţia de muzică psaltică la UNMB; (n. 1930).

1 APRILIE – ESTE  ZIUA PĂCĂLELILOR

Supranumita si Ziua Pacalelilor, 1 Aprilie este ziua in care fiecare dintre noi încercă să păcălească pe fiecare…

Ziua farselor  este  cunoscută, în cele mai multe țări europene, încă din secolul XVI.

Una din numeroasele explicații a acestei tradiții este aceea că în anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței a mutat serbarea Anului Nou de la data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie.

Întrucât de vechiul An Nou (1 aprilie) oamenii  obișnuiau să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma de farse și glume nevinovate.

 Ziua de 1 Aprilie este un prilej foarte bun de distractie.  

Dupa cum spunea Mark Twain, “ziua de 1 aprilie este ziua in care ne amintim ce suntem in celelalte 364 de zile ale anului”. 

 Dupa altii, la originea acestei idei, a acestei zile de 1 Aprilie ar fi …

 Pacaleala lui Noe, care se pare ca si-a trimis porumbelul sa caute in mod gresit pamantul, dupa ce inundatia provocata de Potopul biblic  a inceput sa se retraga de pe uscat pe 1 aprilie. 

Cea mai veche referire la Ziua Pacalelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, in care un barbat si-ar fi pacalit servitorul, chiar intr-o zi de 1 aprilie.

Trecerea la calendarul gregorian

Francezii  sustin insa sus si tare ca ziua de 1 Aprilie s-a nascut la ei. Unii sunt de parere ca totul a pornit de la faptul ca multe popoare sarbatoreau venirea primaverii la aceasta data.

Mai exact, in Franţa pana in 1582 anul nou se sarbatorea timp de 8 zile incepand cu 25 martie si se termina pe 1 aprilie, dar tocmai in acel an s-a facut trecerea la calendarul gregorian si anul nou a fost mutat pe 1 ianuarie.

Datorita faptului ca informatia circula mult mai greu, unii oameni nu au aflat la timp despre aceasta schimbare a calendarului, iar altii au refuzat acest lucru si au continuat sa celebreze pe 1 aprilie noul an. Cei care sarbatoreau anul nou pe 1 aprilie, au fost numiti “poisson d’Avril” (peste de aprilie). 

Se pare ca toti cei care s-au aflat in aceasta situatie au fost socotiti drept fraieri de catre cei deschisi schimbarii, devenind in foarte scurt timp subiectul glumelor si al farselor.

 In timp, intreaga lume a trecut la noul calendar, dar nu s-a renuntat la ideea de farse facute celor apropiati, astfel incat in fiecare an, de 1 aprilie, au continuat cu aceste glume pe seama altora.

Ziua de 1 aprilie este recunoscuta ca fiind Ziua Pacalelilor in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia,  Norvegia, Germania si Franta.Traditia spune ca pacalelile trebuie facute pana la ora pranzului.

Pacalelile facute dupa ora pranzului, deci dupa ora 12, se spune ca aduc ghinion celui care pacaleste. De asemenea, casatoria nu este recomandata de 1 aprilie: se spune ca barbatul care se insoara de 1 aprilie va fi sub papuc toata viata.

Ziua Pacalelilor este astazi sarbatorita in Franta prin cadouri constand fie in felicitari cu pesti, fie in bomboane de ciocolata in forma de peste. Exista in Franta si o traditie de a prinde pe spatele celui pacalit un peste de hartie cu un ac cu gamalie. 

Almanahul de previziuni

In opinia altor  autori, istoria zilei de 1 Aprilie si a pacalelilor ar incepe in primii ani ai secolului XVII, cand niste astrologi au prevazut intr-un “Almanah de previziuni” decesul unor personalitati politice care le erau antipatice.

1 Aprilie la englezi

In ciuda datelor istorice, despre Ziua Pacalelilor se spune ca ar fi originara din Anglia. Aceasta zi a evoluat si a crescut in popularitate foarte rapid, deoarece pacalelile au reprezentat intotdeauna o reteta sigura de distractie.

Englezii au inceput sa sărbătoreasca “Ziua Păcălelilor” – “April Fools Day” de prin secolul al XVII-lea. Prima atestare istorica a fost făcuta de John Aubrey in 1686.

La noi, românii, farsele de 1 aprilie au devenit un obicei incepand cu secolul al XIX-lea, odata cu strangerea legaturilor cu tarile Europei apusene si in special cu Franta.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTA CUVIOASA MARIA EGIPTEANCA

Maria Egipteanca s-a nascut in Egipt. La vârsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers în Alexandria, unde timp de 17 ani a dus o viață desfrânată. La vârsta de 29 de ani, părăsește Alexandria și ajunge la Ierusalim.

Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci.

Ajunsa in Ierusalim, doreste sa intre in Biserica Sfantului Mormant, insa, nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste. Incerca de mai multe ori sa intre, dar fara rezultat. Este momentul cand intelege ca modul ei de existenta o face nevrednica de a intra in acest locas.

Se roaga Fecioarei Maria sa faca posibila intrarea sa in locas, cu promisiunea ca isi va schimba intru totul modul de viata. Reuseste sa se inchine Sfintei Cruci si ia decizia sa-si traiasca viata in pustia Iordanului.

Cuvioasa Maria Egipteanca a trăit aici 47 de ani, in post si rugaciune. Cu un an inainte de moartea sa, taina vietii ei a fost descoperita parintelui Zosima, care a impartasit-o, iar dupa un timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/04/01/o-istorie-a-zilei-de-1-aprilie-video-4/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Articole Vlada Afteni;
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. http://ro.wikipedia.org;
6. mediafax.ro;
7. Istoria md.;
8. worldwideromania.com;
9. Enciclopedia Romaniei.ro;
10. Calendar Crestin Ortodox.ro;
11. http://www.rador.ro/2019/04/01/calendarul-evenimentelor-1-aprilie;
12. Cinemagia.ro.

Publicitate