ZIUA DE 31 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 31 martie în istoria noastră

1241: Hoardele tătare pătrund în Transilvania și cuceresc cetatea Rodna.

Marea invazie tătară din anul 1241 a luat pe nepregătite statele din Europa, care au suferit foarte mari distrugeri materiale și enorme pierderi umane. Primul corp de armată mongol a atacat Polonia, al doilea, Ungaria, pornind din Halici, iar al treilea, condus de Kadan, nordul Moldovei. Marile distrugeri provocate de tătari în Transilvania sunt relatate în cronica Carmen miserabile, operă a călugărului Rogerius din Oradea.

Ruinele Cetății Rodna

Marele han tătar Batu a trimis două coloane, conduse de generalii Kadan și Buri, care au plecat din Podolia, au intrat în Moldova de nord și în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor), de la Pasul Rotunda, coloana s-a bifurcat, o parte a trecut în Maramureș, iar cealaltă a urmat cursul râului Someș, spre aval.

Localnicii, avertizați probabil de ciobanii care sălășluiau cu turmele prin munți, s-au retras din sate în cetatea Rodnei, veche fortificație militară condusă de sași. În fața pericolului, la 31 martie 1241, sașii, împreună cu valahii, au ieșit în întâmpinarea tătarilor, ocupând poziții de apărare pe valea care asigura accesul spre Rodna. Valea îngustă, delimitată de munții abrupți, nu permitea desfășurarea cavaleriei tătare, așa că primul atac a fost respins.

Generalii mongoli Kadan și Buri au recurs la tradiționala stratagemă tătară: s-au retras, lăsând impresia că își acceptă înfrângerea. Crezând că au obținut victoria totală, rodnenii au neglijat apărarea cetății și au început să petreacă Paștele.

Pe fondul unei victorii ușor obținute și a consumului mare de vin, localnicii au redus vigilența și au intrat în panică la declanșarea celui de-al doilea atac, așa că tătarii au trecut ușor de apărători, au pătruns în cetate și au nimicit aproape toată populația. a căzut Brașovul, în aceeași zi în care corpul mongol de la nord cucerea Rodna. Cronicile afirmă că în acea zi ar fi murit de sabia tătară un numar de 4.000 de oameni. Pristaldul sașilor s-a predat și a fost obligat, împreună cu cei 600 de sași rămași în viață, să devină călăuzele tătarilor pe drumul spre Bistrița.

La 11 aprilie 1241 a fost atacat și cucerit Sibiul. Au căzut, rând pe rând, în mâna mongolilor Sebeșul, Alba Iulia, Orăștie și Aradul. De aici o parte dintre mongoli au plecat mai departe spre Ungaria, iar o parte au trecut în Muntenia.

Cronicile mai semnalează și alte năvăliri ale tătarilor între care cele din 1285 și 1717.

1556: Un incendiu de mari proporții a distrus aproape în totalitate orașul Sibiu.

Deflagrației i-au căzut pradă 556 de case și au fost ucise 81 de persoane.

A doua zi, a avut loc răscoala sibienilor, care a dus la asasinarea judelui regesc Johannes Roth, pe care îl socoteau promotor și responsabil de incendiu.

1684: Moare în captivitate în Polonia, la Lvov, domnitorul Moldovei, Gheorghe Duca.

 Fusese capturat de polonezi când se întorcea cu oastea sa după participarea alături de turci la asediul Vienei..

Gheorghe Duca era un grec originar din Rumelia, venit în Moldova de mic, împreună cu părinţii săi. În timpul domniei lui Vasile Lupu îl întîlnim printre slujitorii de la curtea domnească.

O căsătorie reuşită cu o fată din familia Buhuş îi asigură ulterior dregătoria de mare vistiernic în timpul domniei lui Dabija Vodă.

După moartea acestuia, Dabijoaia reuşeşte prin vechile sale cunoştinţe greceşti din Constantinopol să obţină firmanul domniei Moldovei pentru Gheorghe Duca, ginerele ei.

“Le era tuturor cu bine, fiind şi el din boierii ţării domnit, cît nu se plînge nime nici de o strîmbătate”, scrie cronicarul Ion Neculce.

A domnit în Moldova de patru ori: 1665, noiembrie – 1666, mai 21 (31); 1668, decembrie – 1671, decembrie; 1672, ianuarie – august 10 (20); 1678, decembrie – 1683, noiembrie.

Gheorghe Duca a continuat politica internă promovată de Eustratie Dabija, susținînd boierii şi biserica. Nu a domnit mult, deoarece a fost pîrît pe nedrept la turci și în consecință, a fost mazilit.

Primind firmanul de mazilire, Gheorghe Duca a trimis o sumă mare de bani la Poartă, cu gtîndul de a recîştiga bunăvoinţa sultanului. Însă banii au fost preluați de paşa de Silistra, iar domn al Moldovei a fost numit Iliaş Alexandru.

În a doua domnie, începută în 1668 Gheorghe Duca a promovat politica fiscală excesivă, a înlăturat boierimea locală de la dregătorii, ceea ce dezlănțuie în octombrie 1671, răscoala locuitorilor din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna, sub conducerea lui Mihalcea Hîncu. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar.

În a doua domnie Gh. Duca și-a sporit averile, cumpărînd vii în jurul Iaşilor, iar în capitală – cîrciumi şi dughene.

În 1672, în timpul expediţiei otomane asupra Cameniţei, Gheorghe Duca a primit poruncă de la sultan să repare drumurile şi podurile din ţară, pe care urmau să treacă tunurile și armata şi, de asemenea, să pregătească „60 mii chile (1542 tone) de orz.

Ocupînd cetatea Cameniţa, sultanul îl mazileşte pe Gheorghe Duca, învinuindu-l de nerespectarea obligaţiilor faţă de otomani.

În toamna anului 1678 este mazilit şi domnul Moldovei Antonie Ruset  şi în locul lui a fost înscăunat Gheorghe Duca, pentru a treia oară.

De la început Gheorghe Duca se arată îngăduitor cu țara și boierii. Însă din vara lui 1679 domnitorul mărește impozitele și introduce dări noi. 

Gh. Duca avea nevoie de mari sume de bani cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar și pentru a mijloci dobîndirea domniei Ucrainei căzăcești, pe care o luaseră de curînd turcii.

Drept recompensă, turcii îl numesc, în 1681, hatman al Ucrainei, avînd curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii.

Începînd cu această perioadă Gheorghe Duca se intitulează „domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei”.

Stăpînirea lui Gheorghe Duca în această regiune a durat pînă la sfîrşitul anului 1683, perioada în care aici s-au strămutat multe familii de moldoveni care au întemeiat sate, au restabilit oraşele distruse în timpul ostilităților ruso-turce.

Înfrîngerea turcilor sub Viena din vara anului 1683 a avut urmări directe atît asupra stăpînirii lui Gheorghe Duca a teritoriilor dintre Nistru şi Nipru cît şi asupra sorţii domnului.

Reprezentantul acestuia pe pămînturile de la răsărit de Nistru, Ene Drăghinici, a fost alungat de cazacii conduşi de hatmanul Kuniţki care îl întronează pe scaunul Moldovei pe Stefan Petriceicu .

Gheorghe Duca, care participase alături de turci la asediul Vienei este capturat de polonezi, dus în Polonia (la Lvov), unde moare la 31 martie 1684. 

A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația bisericii Trei Ierarhi din Iași.

 1821: In timpul revoluţiei pandurilor din Muntenia, Tudor Vladimirescu ocupă mănăstirea Cotroceni, iar in zilele următoare  ocupă şi instalează garnizoane de panduri la mănăstirile Mihai Vodă, Antim şi la Mitropolie (6-16 aprilie 1821).

1841: La Holod, Bihor, in Imperiul Austriac, se naşte Iosif Vulcan, publicist şi scriitor român, animator cultural, membru al Academiei Române.

Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tînăr”, ”Gărgăunii Dragostei”,”Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane şi traduceri.

La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept a Universităţii din Budapesta. Cariera de avocat nu-l satisface însă,fiind atras de a literatura.

Primele încercări sunt publicate în Federaţiunea, patronată de Alexandru Roman. În luna iunie a anului 1865, Iosif Vulcan pune temeliile unei reviste, cu numele Familia, a cărei program era de a răspândi cultura română în Transilvania.

În februarie 1866, Iosif Vulcan primeşte la sediul redacţiei, de la un privatist de la Gimanziul din Cernăuţi, o scrisoare însoţită de o poezie, ”De-aş avea”, semnată de Mihail Eminovici.

Redactorul Familiei este încântat de poezia primită, permiţându-şi însă o modificare, anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv Iosif Vulcan este considerat „naşul literar” al celui mai important poet român.

Fondatorul revistei Familia a scris poezii (”Lira mea”, 1882), piese de teatru (”Ştefan Vodă cel Tânăr”, ”Gărgăunii Dragostei”, ”Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică (”Panteonul Roman”, 1869), nuvele, romane şi traduceri. La data de 8 septembrie 1907, marele publicist se stinge din viaţă şi este înmormântat la cimitirul Olosig din Oradea.

În anul 1965, cu prilejul organizării festivităţilor de aniversare a unui veac de la apariţia revistei Familia, în Oradea a fost inaugurat Muzeul memorial ”Iosif Vulcan”.

Este situat în centrul oraşului, strada cu acelaşi nume, foarte aproape de malul Crişului Repede, de care îl desparte doar un mic parc, în care se află şi statuia marelui cărturar român. 

 1857: Se înfiinţează la Bucureşti, in Muntenia, un Comitet Central al Unirii, care îşi fixează un program politic asemănător cu cel din Moldova.

 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila.

A fost întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti şi unul din cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România.

A avut rol important în modernizarea vieţii comunitare evreieşti în Bucureşti, modernizarea ritului şi sinagogilor cu orientare spre iudaismul occidental (n. 1815, la Brody/Polonia).

1864 : Prima organizare administrativă a Principatelor Române.

A fost adoptată Legea nr. 394/31 martie 1864 pentru comunele urbane și rurale, care prevedea organizarea, pentru prima dată în Principatele Române, a comunei rurale și urbane investite cu personalitate juridică.

1871: România a concesionat  pe timp de 45 de ani unei societăți belgiene, dreptul de construire și exploatare în Bucuresti a tramvaielor cu cai, denumite pe atunci “drumurile de fier americane”.

 1876: In România, guvernul conservator  condus de Lascăr Catargiu îsi dă demisia.

Intre cauzele care au dus la demisia guvernului s-au numarat  problemele legate de insolvabilitatea concesiunii Strousberg care tărăgăna și incapacitatea de a adopta o poziție clară în problema orientală (care se deschisese odată cu răscoalele antiotomane ale Bosniei și Herțegovinei).

1877: Guvernul României  decide mobilizarea generală, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856), recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV).

Au intrat sub arme aproximativ 100 000 de recruţi. Trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre. Era practic începutul Razboiului de Independență.

1891: S-a nascut poetul și traducătorul român, Ion Pillat, laureat al Premiului Național pentru literatură; (d. 17 aprilie 1945).

A făcut parte din cercul „Gândirea”, colaborând cu principalele reviste literare din epocă si a condus, împreună cu alţi scriitori, revistele „Flacăra” şi „Cugetul românesc”. 

A fost membru corespondent al Academiei Române.

1893: Are loc  Congresul de constituire al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din  Romania.

Din conducere făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ion C. Frimu, Cristian Rakovski Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu si Ilie Moscovici.

Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea și de programul de la Erfurt al social-democraților germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român.

Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățămîntului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală.

Partidul a adoptat o poziție moderată, în sensul acceptării cadrului constituțional existent, sub influența tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Mortun.

În 1899 partidul s-a destrămat, iar cluburile muncitorești au fost desființate cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze personalități ca I. C. Frimu, C. Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Cristian Rakovski,Dimitrie Marinescu  și Constantin Vasilescu.

1897: In România, se formează guvernul liberal prezidat de Dimitrie A. Sturdza, în care Spiru Haret ocupă portofoliul Instrucţiunii Publice.

1899: Este adoptată legea privind organizarea învăţămîntului profesional în România.

Legea asupra învățământului profesional din 31 martie 1899 a fost elaborată și propusă Parlamentului de către Spiru Haret, ministru al Instrucțiunii Publice, ca parte a reformei învățământului.

1905: S-a născut  la Brăila, logicianul  român de origine greaca, Anton Dumitriu; (d. 8 ianuarie 1992).

 A fost student al Facultății de Științe a Universității din București avându-i drept profesori pe: Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici.

Între 1929 și 1933 este profesor de matematică la o școală din Brăila apoi între 1933 și 1938 profesor la Liceul „Mihai Eminescu” din București.

În 1934, devine asistent la cursul de geometrie descriptivă de la Școala Politehnică din București.

Studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost Constantin Rădulescu-Motru iar referent Petre P. Negulescu.

În același an devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică.

Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”.

A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc.) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc.).

Între 1946-1948 este deputat în Parlament dar în 1948 este înlăturat de la Universitate împreună cu alți profesori printre care C. Rădulescu Motru, I. Cartojan,

A fost numit administrator al celei mai mari societăți petrolifere cu capital românesc, Creditul Minier.

Ca director al „Societății Creditul Minier”, filosoful A. Dumitriu s-a dedat la escrocherii cu atâta dezinvoltură, încât în ciuda relațiilor politice personale, în ciuda mijloacelor de corupție la care recursese, n-a putut împiedica arestarea, deschiderea acțiunii publice, ale cărei dezbateri au fost senzaționale, și condamnarea la mulți ani de pușcărie.

A fost arestat în 1948, iar în 1949 a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru „gestiune frauduloasă” la Creditul Minier. A fost eliberat în 1954. Toată viața, el a lăsat să se înțeleagă că a fost detinut politic   și nu deținut de drept comun.

În 1964 a fost numit cercetător la Centrul de logică al Academiei iar mai târziu șeful sectorului de cercetări privind logica clasică din cadrul Centrului.

A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona și al Centrului superior de Logică și știință comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.

 1907: In România  se finalizează reprimarea Răscoalei ţărăneşti.

Intervenţia armatei s-a soldat cu numeroşi  morţi şi răniţi,  şi cu cateva mii de arestaţi.

1915: S-a născut Gheorghe Pavelescu, etnolog și folclorist român, doctor în filosofia culturii , în sociologie rurală și în etnologie; (d. 2008).

A fost elev al lui Lucian Blaga, al lui Dimitrie Gusti și al lui Romulus Vuia, Gheorghe Pavelescu a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia.

A primit  Ordinul Național Pentru Merit (2000), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Este cetățean de Onoare al municipiilor Cluj, Sibiu și Sebeș
Anual se organizează la Alba Iulia Colocviile de Etnografie și Folclor, care îi poartă numele.

1917: În Basarabia aflată încă sub stăpânire rusească se înființează Partidul Național Moldovenesc.

Înainte de 1917, intelectualitatea din Basarabia a fost împărțită între nobili, conservatori, socialiști și democrați. Vasile Stroiescu (foto), un bogat filantrop, dar foarte modest, a reușit să convingă toate fracțiunile majore să lase luptele interne și să se reunească pentru patru zile (15/28 martie–18/31 martie 1917), în localul redacției ziarului Cuvînt moldovenesc din Chișinău, la finalul acestor discuții fiind creat Partidul Național Moldovenesc din Gubernia Basarabia, aflată sub stăpânire rusească.

În aprilie a fost aleasă conducerea partidului și s-a adoptat programul acestuia. Președintele PNM a devenit Vasile Stroiescu, iar printre fruntașii partidului se numărau: Paul Gore, Vladimir Herța, Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Daniel Ciugureanu, Ion Pelivan, Matei Donici, Nicolae Alexandri, Vladimir Chiorescu, Teofil Ioncu, Mihail Minciună, Teodor Corobceanu, Gheorghe Buruiană, Alexandru Groapă, Ion Codreanu (deputat).

1917: Guvernul României contractează de la Banca Angliei, în condiţii extrem de grele, un împrumut de 40 000 000 de lire sterline (circa 1 000 000 000 de lei) .

1917: S-a născut la Herson, în Rusia, juristul, omul politic liberal și scriitorul Mircea Ionescu-Quintus; d. 15 septembrie 2017, București.

Jurist, politician liberal, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor. A fost licențiat cu Magna cum laude al Facultății de Drept a Universității din București în anul 1938 și apoi a profesat ca avocat în capitală, fiind specialist în drept și procedură penală.

A fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993–2001, senator ales în județul Prahova pe listele PNL, a deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989. A publicat mai multe volume de epigrame.

 1919: Reapare la Bucureşti săptămînalul Universul literar, sub conducerea lui Perpessicius şi Camil Petrescu. Universul literarva fi publicat pană în  luna mai 1931.

1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă român; (m. 1994).

1921: A încetat din viață la Sinaia compozitorul și muzicologul Ionel G. Brătianu (19 ianuarie 1885, Craiova).

A fost autorul binecunoscutelor cântece patriotice Pui de lei și Imnul eroilor.

 1927: S-a născut organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani.S-a stabilit în Germania din 1974, unde a continuat activitatea didactică; (m. 29 decembrie 2012, la Berlin).

A avut un rol decisiv în organizarea primelor două festivaluri internaționale de orgă din București, și a susținut cursuri de măiestrie artistică (Master class) cu tineri organiști și cu studenții claselor de orgă ale Universităților din București, Cluj, Timișoara, Brașov.

 1933: S-a născut la Ploieşti, in judeţul Prahova, poetul, scriitorul şi eseistul român Nichita Hristea Stănescu (nume literar Nichita Stănescu), membru post-mortem al Academiei Române, laureat al Premiului Herder în 1975; (d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București).

Considerat atît de critica literară cît şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine  poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis.

Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcînd parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

„Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut …” (Eugen Simion)

  1938: În România au fost desfiinţate prin Decret regal emis de regele Carol al II-lea, toate partidele politice şi s-a constituit instituția Consiliul de Coroană, ca organ de stat cu caracter permanent, alcătuit din membri consilieri regali numiți de rege, cu rang de miniștri de stat.

În Decretul regal se preciza la articolul 1:

„toate asociațiunile, grupările sau partidele actualmente în ființă și care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau realizării lor, sunt și rămân dizolvate”.

A fost lichidat total regimul parlamentar prin abrogarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, care au fost înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege.ncepea Dictatura Regală.

Pentru a umple golul lăsat de eliminarea partidelor politice, a fost creat un partid unic numit Frontul Renașterii Naționale (FRN).

În urma acestor măsuri, Carol al II-lea nu a mai întâmpinat nicio opoziţie şi a început să fie numit „salvatorul ţării”. Împreună cu camarila sa a condus discreționar țara, singurii care îl mai supărau fiind legionarii, care o urau de moarte pe amanta regelui, pentru că era evreică.

1939: A murit la București, Ion Teodorescu-Sion, pictor si  desenator român; (n. 2 ianuarie 1882, Ianca, jud.Brăila).

A urmat  cursurile Școlii de Belle Arte din București , iar între anii 1904 – 1907 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Paris, unde a ajuns cu o bursă acordată de Ministerul de Război.

În capitala Franței, pictorul i-a avut ca dascăli pe Jean-Paul Laurens și Luc Olivier Merson.

A luat parte la luptele din timpul Primului Război Mondial și a fost unul din artiștii mobilizați de Marele Cartier General pentru a crea opere cu subiecte din război, pentru a contribui la înființarea unui Muzeu Național, fiind, totodată, și membru fondator al Asociației „Arta Română” din Iași.

A făcut parte din grupul artiștilor care au decorat interiorul Palatului Regal, care actualmente este sediul Muzeului Național de Artă al României

Ion Theodorescu–Sion a făcut călătorii de studii în Anglia, Belgia, Algeria, Olanda, Italia, Franța etc. În acest timp, a publicat și desene satirice în revistele „Furnica”, „Zavera” și „Nea Ghiță”.

În anul 1923, pictorul a fost decorat cu  Ordinul „Coroana României” cu grad de Ofițer, primind și medalia „Bene Merenti”.

În același an, pictorul a venit pe litoralul Mării Negre, unde s-a dedicat pictării și ilustrării acestui spațiu.  

În perioada interbelică, Ion Theodorescu-Sion a avut atribuțiuni de inspector al Ministerului Artelor, în direcțiunea Artelor, condusă de Ion Minulescu

A fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București și a făcut parte din comitetul de constituire al Societății Artiștilor Plastici.

1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu; (m. 1988).

1949: S-a născut la Bucureşti,  actrița română de teatru și film,Tamara Crețulescu.

 A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1971, fiind șefă de promoție, cu diplomă de merit.

După facultate a fost repartizată la Teatrul National din Bucuresti, unde a făcut mai multe roluri memorabile.

În 1977 a primit Premiul de creație T.N.B. pentru rolul Elise din piesa „Acord” de Paul Everac.

A interpretat roluri memorabile in filmele Ciprian Porumbescu (1973) – Berta Gorgon, fiica pastorului, Logodnicii din America (2007), Din prea multă dragoste (românesc, 1986),
Ora zero (românesc, 1979)

A fost profesor asociat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică după Revoluție.

A jucat în primul serial de televiziune produs de HBO în România, În derivă, cu o durată totală de aproximativ 4 ore, alături de actorul Marcel Iures și alți tineri actori îndrăgiți

1952: S-a născut soprana română Nelly Miricioiu. S-a stabilit din 1981 la Londra.

A studiat la Conservatorul din Iași, clasa Tiberiu Popovici, unde a și debutat în rolul Regina nopții din Flautul fermecat de Mozart. În 1972, deși cea mai tânără participantă la concursul „Francisco Vinas”, a obținut marele premiu, iar în 1975 a câștigat prima ediție a concursului „Maria Callas” la Atena. 

Între 1975–1978, a cântat la Opera din Brașov în Boema, Carmen, Liliacul. Consacrarea internațională a apărut odată cu debutul pe scena Scottish Opera, în 1981, în Violetta din La traviata, urmat de Manon Lescaut și Tosca. Anul următor, a debutat pe scena Royal Opera House din Londra în Nedda din Paiațe, jucând ulterior în Faust, Povestirile lui Hoffmann și Les Huguenots. A urmat rolul titular din Lucia di Lammermoor, pe scena operei La Scala din Milano.

Devenind o voce confirmată, soprana română a apărut pe scenele celor mai importante teatre lirice din Europa: Amsterdam, Bruxelles, Roma, Hamburg, Geneva, München, Viena, Salzburg, Paris, Madrid, Barcelona, etc., fiind constant aclamată înrolurile titulare din La Traviata, La Bohėme, MadamaButterfly, La Fiamma, Adriana Lecouvreur și Francesca da Rimini. A aparut de asemenea pe scenele lirice din Statele Unite ale Americii la: Washington, DC, Philadelphia, Dallas și San Francisco, făcîndu-și debutul la Metropolitan Opera din New York ca Mimi (La boheme) în 1989.

A apărut în spectacole și pe scene din în America de Sud, la opera din Santiago de Chile și la Teatro Colon în Buenos Aires (Argentina).

A colaborat cu dirijori și directori de scenă prestigioși și cu soliști de primă mărime ai scenei lirice ca Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Placido Domingo, Jose Cura, Giuseppe Taddei sau Roberto Alagna, etc.

1953: S-a născut la București,cântăreața de muzică ușoară română de etnie maghiară Éva Kiss.

A debutat în emisiunea televizată Dialog distanță prezentată de actorul Ion Besoiu în 1967. A urmat o perioadă în care a primit premiul I la diferite concursuri muzicale de amatori și a participat la emisiunea Steaua fără nume, la Festivalul de la Mamaia cu melodiile O ramură spre cer de Radu Șerban și Cântec de Horia Moculescu (1973).

A fost angajată la Teatrul satiric muzical Constantin Tănase. A participat la Festivalul Internațional Orfeul de Aur 1979 din Bulgaria unde a obținut premiul pentru cea mai bună interpretare.

În 1990 s-a stabilit în Danemarca. Împreună cu soțul său, Radu Constantin, au împreună un studio de imprimări unde au editat compact-discuri care s-au vândut bine și care s-au bucurat de aprecieri.

 1954: S-a născut la Galați, sculptorul Aurel Vlad, apreciat desenator, gravor şi profesor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, din 1990. A urmat, între anii 1980–1984, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Secția Sculptură și a fost conferențiar, profesor, decan (2008–2012) la Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte București (2005–2008).

1959: S-a născut la Cazangic, Leova, Republica Moldova, omul politicValeriu Matei, poet, istoric și scriitor , membru al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990–2001) și a candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova (1996).

În 1973 a debutat cu versuri în presa pentru copii. A absolvit cu exelență Universitatea de stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, Facultatea de Istorie, specialitatea Etnologia, cu o teză despre valoarea istorico-etnologică a operei lui Nicolae Milescu Spătarul, dar a fost exclus de la doctorantura aceleiași facultăți ca antisovietic și naționalist (1983).  A făcut parte dintre protagoniștii evenimentelor de la Uniunea Scriitorilor din Moldova din martie–mai 1987, care au reprezentat începutul Mișcării Democratice din Republica Moldova. A debutat literar în Tineretul Moldovei (1980), după care a cunoscut, până în 1985 în Basarabia, interdicția de a publica. Din 1981 a publicat versuri în presa literară din România. Este autor al mai multor volume de poezie, apărute la Chișinău, Iași, București, etc., apreciate de critica literară: Stâlpul de foc, Somn de lup, Moartea lui Zenon, Grecia imaginară, Elegiile fiului risipitor, Cafeaua din paharul iubirii, Ecuațiile disperării, Noaptea semnelor, etc.; volume de proză, istorie, critică literară: Peregrinările și suferințele Spătarului Neculai din Milești, Pactul Ribbentrop-Molotov și agresiunea sovietică împotriva României, O figură emblematică a culturii române – Mihai Cimpoi

 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi, și membru în Corul academic Radio.

Din 1990 a fost angajat în Corul Radiodifuziunii Române.

A studiat vioara la grădiniță, pianul în clasele I–VII și contrabasul în clasa a VIII-a. A urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Universității Politehnice din București și a lucrat la Combinatul Siderurgic Călărași.

În octombrie 1982 a început să cânte cu formația Timpuri Noi, pe care a fondat-o împreună cu prietenul său din copilărie, Răzvan Moldovan și a devenit cunoscut drept Artanu’. După 1990, trupa a ajuns celebră cu piese ca Stere sau Tanța. Din august 1990, cântă în Corul Radio.

În cei aproape 30 de ani de Timpuri Noi, ”Artanu” a făcut o pauză de cinci ani, (2001–2006), când a înființat trupa Partizan, care avea să dea lovitura cu piesa Fata mea.

În 2004, trupa Partizan s-a destrămat, iar ”Artanu” a reînființat trupa Timpuri Noi, pe care a părăsit-o în 2009, reînfințând formația Partizan în 2011.

1970: S-a născut muzicianul Damian Drăghici.

Damian Drăghici interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock.

A fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR.

1979: S-a născut la București, regizorul și scenaristul de film Cristian Nemescu ; d.24 august 2006, București.

A terminat Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică București în 2003. A realizat scenariul și regia pentru filmele: Kitschitoarele.2 FM, Mihai și Cristina, Poveste la scara C (2003, Marele Premiu la NYU International Student Film Festival din New York) Marilena de la P7, California Dreamin’ (nesfârșit) (2007, Premiul Un certain regard la a 60-a ediție a Festivalului de la Cannes), câștigând peste 20 de premii, printre care Premiul Special al Juriului la Bruxelles Short Film Festival din Belgia, Public’s Choice la Milano Film Festival din Italia, Premiul Publicului la Internationale Grenzland Filmtage Festival din Germania. A primit, post mortem, Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuția remarcabilă la promovarea cinematografiei românești” (2007). A decedat la numai 27 de ani într-un teribil accident de mașină.

1983: A murit compozitorul român de muzică uşoară, de scenă şi de film Florentin Delmar (numele la naştere: Florian Milea); (n. 1917).

1995: Zborul 371 al Companiei aeriene române TAROM, s-a prăbușit lângă localitatea Balotești, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

A fost cea mai mare catastrofă din istoria aviaţiei româneşti.

Avionul Airbus A 310 decolase în jurul orei 9.00, de pe aeroportul București Otopeni, cu destinația Bruxelles.

Toți pasagerii (trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români și 32 de belgieni, printre care un copil de șase ani și un altul de patru luni), precum și toți membrii echipajului, și-au pierdut viața.

Cauze oficiale: defecțiune la motoare (tracțiunea asimetrică a motoarelor), posibila incapacitate (medicală) a pilotului comandant survenită în timpul zborului și comenzile insuficiente efectuate de către copilot în condițiile apariției primilor doi factori.

Piloți erau în acea zi comandantul Liviu Batanoiu (48 de ani) si copilotul Ionel Stoi (51 de ani).

Corespondența oficială cu organismele de investigare a accidentelor aviatice din Franța și Belgia (atașată la finalul raportului oficial), indică drept cauză unică pierderea controlului datorata lipsei acțiunilor adecvate din partea pilotului.

Aceeași opinie o are un pilot instructor al American Airlines in timpul unei prezentari de siguranță.
Există opinii conform cărora accidentul a fost provocat intenționat și aceasta pentru că la bord se aflau persoane care dețineau documente referitoare la Revoluția română din 1989 și care urmau să ajungă peste hotare.
Alte păreri susțin că este vorba de un act de răzbunare din partea unor cercuri mafiote.

1996: Circa cinci mii de catolici din cadrul Arhidiocezei Bucureşti, au participat la o amplă procesiune religioasă, care a reluat o tradiţie catolică întreruptă în 1948 de regimul comunist.

1997: În urma Ordonanţei de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României se trece la ora de vară (GMT+3).

Ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene,  astfel că în ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00.

Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (27 octombrie 2019).

NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie.

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979.

Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

1997: A incetat din viata la varsta de 61 de ani, poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei ; (n. 29 aprilie 1936).

A urmat liceul „Nicolae Bălcescu din Târgoviște și apoi a urmat cursurile Școlii de literatură „Mihai Eminescu”, avându-i colegi pe Fănuș Neagu, Nicolae Labiș.

A debutat literar în anul 1953 în revista Tânărul scriitor cu poezie, iar în anul 1957 debutează cu volumul Pasărea albastră.

A fost redactor la revistele Cinema, Tânărul scriitor, Argeș și la Almanahul Scriitorilor, editat de Asociația Scriitorilor din București.   A publicat volume de amintiri și albume memoriale, precum Urmele poetului Labiș în 1985.

S-a stins din viață, în  Bucureşti  la 31 martie 1997, în urma unui atac cerebral.

Printre operele sale se remarcă: Steaua polară (1960); Prea târziu, prea devreme. Poeme fără final (1984); Un poet din Tibet, poeme (1995).

S-a evidenţiat si ca traducător (Sonete de William Shakespeare, Editura Litera, 2003).

 1998: A murit Mihai Gramatopol, eseist şi traducător (lui i se datorează versiunea românească a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982); (n. la 14 febr. 1937, Sibiu ).

A fost fiul lui Panait Gramatopol si al Ioanei (n. Maican), a urmat cursurile Liceielor „Gh. Lazar” si „Mihai Viteazul” din Bucuresti (absolvit in 1954). A absolvit cursurile  Facultăţii de Filologie, sectia limbi clasice, a Universităţii din Bucuresti în 1959.

A obţinut titlul de doctor în ştiinţe istorice, cu teza „Pietrele gravate din colectia Cabinetului Numismatic al Academiei R. S. Romania” (1977).

A devenit şef de sectie la Muzeul de Arheologie din Constanta (196l-l962),cercetator la Academiei Române, funcţionar la Directia Patrimoniului Cultural din subordinea Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste.

S-a preocupat de istoria culturii si a lumii antice gre-co-romane, vadind competente multilaterale: numismatica, epigrafie, gliptica, arte miniaturale, istoria artei antice, filosofie.

Debuteaza editorial cu Moira, mythos. drama (1969), o carte foarte bine primita si foarte citita la aparitie, care este, alaturi de cercetarile lui Aram Frenkian, D. M. Pippidi si Liviu Rusu”, una dintre putinele analize romanesti originale a-supra tragediei clasice. Civilizatia elenistica (1974).

Arta si arheologie dacica si romana (1982). Dacia antiqua (1982), Arta imperiala a epocii lui Traian (1984) si Portretul roman in Romania (1985) sint lucrari de specialitate si intereseaza sub raport preponderent istoric si cultural.

Este unul dintre autorii Enciclopediei civilizaţiei romane (1982).

2009: A decedat Marga Barbu (Margareta-Yvonne Butuc), cunoscută actriță română de teatru și film.

S-a născut în 24 februarie 1929, la Ocna Şugatag, judeţul Maramureş, iar după ce a împlinit 14 ani, s-a mutat cu familia la Bucureşti. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1950.

Distribuită începând cu 1953 pe marile ecrane, a devenit cunoscută datorită rolului hangiţei Aniţa din seria „Haiducilor” şi al Agathei Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar şi pentru rolul din „Domnişoara Aurica” (regia Şerban Marinescu, 1986).

A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide”, de Dan Piţa (1980), şi „Comoara din Carpaţi”, regizat de Cornel Todea (1975).

Ultimul film pe care l-a realizat a fost „Lacrima cerului ” (1989).

Marga Barbu a fost căsătorită de două ori, prima dată cu actorul Constantin Codrescu şi apoi cu scriitorul Eugen Barbu.

A fost decorată, în 2004, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de cavaler.

2012: A decedat maestrul Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg, fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990).

 S-a născut la 22 aprilie 1924, in București.

A absolvit in 1942 Liceul Matei Basarab si Academia Regală de teatru si muzică in 1945 și a debutat pe scena Teatrului Național din capitala und a jucat pâna in 1945, apoi,până în 1947, la Teatrul Alhambra.

A fost profesor la Academia de Teatru și Film in 1952-1956.

In 1967 era cofondator si director al Teatrului Ion Creanga. A jucat apoi pe scena Teatrului de Comedie.

In 1990 a fondat si a fost director al Teatrului Excelsior, funcție pe care a deținut-o din anul 2002. A fost societar de onoare al Teatrului National, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru al Societații Autorilor și Compozitorilor Dramatici de la Paris.

I-au fost decernate de-a lungul timpului numeroase premii si distincții. A fost distins cu înaltul ordin france Ofițer al Legiunii de Onoare. Era de asemenea societar de onoare al Teatrului Național și Cavaler al Ordinului român pentru Serviciu credincios in grad de Mare Cavaler.

2021: A decedat rapsodul Gavriil Prunoiu, apreciat interpret de muzică populară românească și profesor de muzică (n.2 martie 1942, Boteni –Muscel Argeș )

Gavriil Prunoiu a absolvit în1957 Şcoala Generală din Boteni, iar între anii 1957-1960 , a învăţat la Seminarul Teologic din Bucureşti. În 1965 absolvit Liceul de muzică nr. 1, Bucureşti, actualmente Colegiul Naţional de Arte ,,Dinu Lipatti”, secţia canto popular. Între anii 1966 şi 1967 a fost solist al Orchestrei de muzică populară ,, Doina Argeşului” din Piteşti. S-a căsătorit în 1971 şi are doi fii.

În 1972 a încheiat studiile la Conservatorul de muzică ,,Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia Pedagogie muzicală. Din 1982 şi până în prezent a fost profesor de canto popular la Colegiul de artă ,,Dinu Lipatti”, Bucureşti, îndeplinind timp de 20 de ani funcţia de şef al catedrei de muzică tradiţională a Colegiului bucureştean.A fost proefesorul multor interpreţi apreciaţi
Pe parcursul anilor a realizat în calitate de solist numeroase înregistrări în studiourile Radio, cu doine şi cântece de codru, balade păstoreşti, cântece de dor şi dragoste, de cătănie. Din anul 1965 a fost invitat deseori de Televiziunea Română în emisiunile de folclor, iar în 1972 a apărut primul său album, disc Electrecord.

În 1978 a înfiinţat grupului folcloric din Boteni al fraţilor Prunoiu, primul grup bărbătesc de notorietate, în media românească.
Munca pasionată şi consecventă a lui Gavriil Prunoiu ca profesor şi interpret de folclor muscelean s-a concretizat în îndrumarea multor elevi care au ajuns interpreţi apreciaţi de public şi specialişti. Gavriil Prunoiu are o contribuţie importantă la înfiinţarea şi la menţinerea secţiilor de muzică vocală tradiţională românească şi a claselor de nai şi de ţambal în liceele de muzică din Bucureşti şi din întreaga ţară. De asemenea, Gavriil Prunoiu a sprijinit înfiinţarea clasei de nai a Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Hirotonit diacon
În anul 2016 a fost hirotonit diacon în cadrul unei liturghii arhiereşti oficiată la biserica Mânăstirii „Negru Vodă” Câmpulung.

Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a adresat un cuvânt de învăţătură, amintind, printre altele, de momentul deosebit din viaţa familiei Prunoiu, când tatăl şi fiul devin amândoi slujitori ai Sfântului Altar, asta pentru că şi fiul profesorului, Ioan Leonard, a fost hirotonit întru preot chiar în aceeaşi zi. Momentul festiv religios a fost completat cu un recital de colinde al celor de la „Doruri Muscelene”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/31/o-istorie-a-zilei-de-31-martie-video/.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL MUCENIC IPATIE, EPISCOPUL GANGREI

Sfântul Ipatie s-a născut în Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni.

O femeie din grupul acestora l-a lovit pe sfant cu o piatra in cap si in urma acestei lovituri, Sfantul Ipatie a trecut la cele vesnice.

Femeia a inebunit in clipa in care a vazut moartea acestuia. Mai tarziu, a fost dusa la mormantul sfantului unde va primi vindecarea. Dupa tamaduire, aceasta femeie isi va petrece toata viata in lacrimi si rugaciune.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005;
3. Articole Vlada Afteni.
4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
5. http://ro.wikipedia.org/
6. mediafax.ro;
7. Istoria md.
8. worldwideromania.com;
9. Enciclopedia Romaniei.ro
10. Calendar Crestin Ortodox.ro
11. http://www.rador.ro/2019/03/31/calendarul-evenimentelor-
12. Cinemagia.ro

Publicitate