ZIUA DE 28 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 28 martie în istoria noastră

1415: Prima mențiune documentară cunoscută privitoare la hotarul dintre Transilvania și Țara Românească.

Domnia marelui voievod, Mircea cel Bătrân ne-a lăsat primul document în care este pomenită Vama de la Genune, vechiul nume al localității Câineni și important punct vamal între Muntenia și Transilvania.

Astfel, Mircea cel Bătrân dăruia Mânăstirii Cozia și egumenului Sofronie, Vama de la Genune.

Glăsuiește hrisovul marelui voievod Mircea: „[…] Io, Mircea, mare voievod, din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei. A binevoit domnia mea cu a sa bunăvoință, cu inima curată și luminată a domniei mele […] și am dăruit acest preacinstit de față hrisov mânăstirii domniei mele de la Cozia, ca să fac acestui sfânt hram […] Vama de la Genune de ocină și de ohabă, cât va trăi domnia mea și cât va trăi fiul domniei mele, Mihail Voievod, și de nimeni neatins”.

Hrisovul a fost scris de diacul Mihail, cel care a scris în slavonă multe documente ale cancelariei lui Mircea cel Bătrân și care aici, pentru întâia oară, se intitulează logofăt.

Vama de la Genune avea o mare însemnătate în cadrul intenselor schimburi comerciale care se realizau între Ţara Românească şi Transilvania şi nu numai, respectiv între Europa de Sud-Est şi Europa Centrală. Acest fapt este dovedit de reînnoirea sistematică a hrisovului lui Mircea cel Bătrân prin acte de întărire a stăpânirii Mânăstirii Cozia asupra vămii acesteia, acte date de urmaşii marelui domn.

Astfel de întăriri au avut loc la 1436, în vremea lui Alexandru Voievod, la 1475, în vremea lui Basarab Voievod, la 1505, în vremea lui Radu cel Mare, apoi la 1639, în vremea lui Matei Voievod, nepotul lui Basarab Voievod.

La 20 ianuarie 1505, în actul de întărire al lui Radu cel Mare, se pomeneşte pentru prima dată numele localităţii Câineni, prin intermediul numelui locuitorilor săi, “câneani”, acest hrisov constituind atestarea documentară a localităţii, cu numele pe care îl poartă şi azi.

1661: Se stinge din viaţă la Constantinopol, domnitorul Moldovei Vasile Lupu.

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile sale întinse în afara ţării, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Influenţa lui în răsărit era aşa de mare, încît după dorinţă punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi.

Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus în 1640, ca Mitropolit la Alba Iulia, pe Ilie Iorest.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti.

Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti („Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi 1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, „Pravilele împărăteşti„.

În acest fel s-a mai facut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Sfârșitul domniei

Gheorghe Rakoczy al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldove,i pe care l-a găsit în boierul Gheorghe Ștefan.

Acesta a intrat în Moldova în 1653 ajutat de o oaste de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab al Munteniei, marele său dușman.

Vasile Lupu fuge peste Nistru la Camenița, dar se întoarce în scurt timp cu o oaste a cazacilor ginerelui său Timuș și iese învingător la Popricani.

Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ștefan în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins în Bătălia de la Finta din 17 mai și pierde definitiv tronul.

Inchisoarea celor Sapte Turnurie la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în faimoasa Yedikule, închisoarea celor Șapte Turnuri.

După eliberarea din închisoare , a încercat zadarnic să-și recâștige tronul, și în 1661 a murit la Constantinopol.

Ulterior, osemintele i-au fost aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de cele ale membrilor familiei sale.

1791: „Supplex Libellus Valachorum”, cel dintâi program politic al românilor din Transilvania (redactat de Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar ş.a.), a fost trimis Curţii de la Viena.

„Supplex Libellus Valachorum” este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea, care formula sintetic revendicările poporului român.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

La 28 martie 1848 – 9 aprilie 1848 are loc întrunirea reprezentanţilor grupărilor liberal-democrată şi liberal-moderată din Moldova, la care se redactează o petiţie-program (35 de articole) cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertăţii personale, reorganizarea învăţămîntului pe o largă bază naţională, desfiinţarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale, îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetăţeneşti, eliberarea arestaţilor politici, dizolvarea Adunării Obşteşti şi alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentaţie a naţiei şi altele.

1848 : Revoluția Română – Petițiunea–proclamațiune de la Iași.

S-a redactat Petițiunea–proclamațiune, cu 35 de articole, cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertății personale, reorganizarea învățămîntului pe o largă bază națională, desființarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înființarea unei bănci naționale, îmbunătățirea situației țăranilor, desființarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetățenești, eliberarea arestaților politici, dizolvarea Adunării Obștești și alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentație a nației și altele. A marcat începutul mișcării revoluționare din Moldova.

1853: Se declanşează  Războiul Crimeei. Marea Britanie, Franța, Sardinia si Turcia declară război Rusiei.

 Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continentul european si  în același timp, este războiul care a influențat în mod durabil percepția rușilor în ce privește Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerată o trădare.

Originea crizei prin care s-a ajuns la Războiul Crimeii stă în chestiunea Locurilor Sfinte.

Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte ale catolicilor latini, pe de alta, ale ortodocșilor, în Locurile Sfinte din Palestina: Ierusalim, Betleem etc.

Tarul rus Nicolae I a trimis în misiune, la Constantinopol  pe  diplomatul Aleksandr Mensikov care  a încercat să negocieze noi tratate, care să fi permis să se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori Rusia ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului.

În același timp, guvernul britanic l-a trimis în misiune în Turcia pe lordul Stratford, care a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor.

Imediat după ce a aflat de eșecul diplomatic al lui Menșikov, Țarul a ordonat armatei ruse să intre în Moldova si Valahia , (principate autonome sub suzeranitatea otomană, în care Rusia era considerată ca un apărător special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul eșecului rezolvării problemei Locurilor Sfinte.

Tarul Nicolae I a crezut că puterile europene nu aveau să reactioneze la acțiunea rusă de ocupare a unor teritorii periferice, aflate în sfera de influență otomană.

În această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea langa Tulcea si ca a răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în la 30 noiembrie 1853, in batalia de la Sinope.

Distrugerea flotei otomane și creșterea amenințării rusești au alarmat guvernele francez și britanic, care au luat măsuri imediate pentru ajutorarea turcilor.

După ce Rusia a ignorat un ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunărene, Marea Britanie și Franța au intrat în război de partea otomanilor.

 Discuţii premergătoare semnării tratatului de la Paris – 1856

Negocierile de pace au început în 1856 , în Rusia fiind pe tron un nou țar Alexanru al II-lea, privilegiile speciale ale Rusiei în Principatele Dunărene fiind transferate către grupul Marilor Puteri.

Astfel, Țările Române au intrat sub protecția aliaților, iar Moldova a primit înapoi sudul Basarabie , ocupată de ruși încă din 1806.

În plus, navelor de luptă ale tuturor națiunilor le-a fost interzis accesul în Marea Neagră. Flota rusă fusese deja distrusă în timpul războiului. Mai mult, țarul și sultanul au fost de acord să nu mai înființeze nici un arsenal naval militar pe țărmurile mării.

Clauza Mării Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoasă pentru Rusia, datorită scăderii drastice a amenințării țariste la adresa turcilor. Mai mult, Marile Puteri au acționat în direcția respectării independenței și integrității Imperiului Otoman.

Se presupune că înfrângerea din acest război l-a făcut țarul Alexandru al II-lea să ia măsura abolirii iobagiei.în 1861.

Aceasta conflagraţie a produs un exod în masă al tatarilor către teritoriile otomane, ducând la depopularea masivă a peninsulei, proces agravat de Stalin după Al II-lea Război Mondial, care  a deportat toți tătarii din Crimeea, în Siberia.

1863: S-a născut scriitoarea  Livia Maiorescu-Dymsza , traducătoare, domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta, fiica lui Titu Maiorescu și Clara Kremnitz;( d. 26 august 1946).

În adolescență participa, sporadic, la ședințele Junimii bucureștene și copia pentru tipar unele din lucrările ce urmau a fi inserate în paginile revistei Convorbiri literare.

 Era o celebritate în cercurile intelectuale din România anilor 1880, iar Ion Creangă i-a dedicat lucrarea sa de căpătâi, Amintiri din copilărie. La 24 de ani, supărată pe infidelitatea conjugală a tatălui, a părăsit brusc România și a plecat la Berlin, împreună cu mama sa.

În anul 1892 s-a căsătorit cu inginerul polonez Eugeniusz Dymsza, alături de care a străbătut Rusia și alte țări, acolo unde acesta avea lucrări.

În 1896, soțul său, Eugeniusz, a cumpărat moșia Ilzenberg unde a construit un conac arătos, în mijlocul unui parc mare cu lac, unde s-a stabilit Livia, împreună cu copiii după moartea soțului.

După 1940, scriitoarea Livia Maiorescu-Dymsza s-a întors în România.

1872: A încetat din viață la Iași, medicul,juristul și diplomatul Ludovic Steege; ( n.6 septembrie 1813, București).

A fost ministru cu diverse portofolii în mai multe guverne și primul diplomat român acreditat simultan la curțile de la Viena, Berlin și Petersburg.

1874 : A încetat din viață Maria, Principesă de Hohenzollern (Maria von Hohenzollern-Sigmaringen; 27 august/8 septembrie 1870, București – 28 martie/9 aprilie 1874, Castelul Peleș, Sinaia).

A fost unicul copil al regelui Carol I al României și a soției sale, regina Elisabeta.

Prima prințesă de România, fost un copil considerat precoce din punct de vedere intelectual. Principesa Maria s-a îmbolnăvit de scarlatină la București, când o epidemie bântuia capitala. A fost transportată la Castelul Peleș pentru tratament, unde a decedat.

1875 (28.III/9.IV): A fost înfiinţat primul serviciu românesc de poştă ambulantă, pe distanţa Bucureşti-Iţcani (Suceava), iar în 1867 pe relaţia Bucureşti – Vârciorova.

După anul 1883 se introduc primele planuri pe linie de cartare, timbrele porto, serviciul de incaso şi mandatul telegrafic.  

1885: S-a născut la Botoșani, inginerul român  Gheorghe Em. Filipescu, specialist în domeniul rezistenței materialelor, statisticii construcțiilor și teoriei elasticității; (25 noiembrie 1937, București).

A fost membru corespondent (din 1936) al Academiei Române. A elaborat metoda coeficienților nedeterminați pentru calculul sistemelor static nedeterminate, cunoscută în literatura de specialitate ca metoda Filipescu.

1888:  S-a născut la Piteşti dramaturgul Alexandru Kiriţescu; (m.9 aprilie 1961, Bucuresti).

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucuresti.

A debutat cu piesa „Invinsii” (jucata in 1914), avand si  o intensa activitate publicistica la revistele vremii:  Rampa, Adevarul, Lupta, Cuvantul, Gazeta.

In 1929 i se reprezinta comedia Marcel & Marcel sau Anisoara si ispita, care impreuna cu comedia Gaitele sau Cuibul de viespi (jucata in stagiunea 1929-1930, revazuta si reluata in 1933), una din cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească si drama Florentina (1931) formeaza  „trilogia burgheza”.

În 1934 i se reprezenta comedia Lacustele, în 1943, Intermezzo, piesa cu subiect spaniol, iar in 1945, comedia Dictatorul.

In 1936 i se joaca Borgia, prima parte a „trilogiei Renasterii”; intre 1938 si 1940, ca ataşat cultural la Roma, se documenteaza pentru celelalte doua parti: Nunta din Perugia (1947) si Michelangelo (1948).

In ultima perioada de creatie, KIRIȚESCU scrie opere fara importanta pentru destinul sau artistic: drama Marseilleza (1948), libretul Tar sita si Rosiorul (1949), poemul dramatic Ruxanda si Timotei (1957), prelucrarea dramatica Moș Teacă (1960), precum si piese intr-un act pentru teatrul de amatori. in 1956 ii apare prima culegere de piese, incununata cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei.

A tradus (singur sau in colaborare) din Moliere, Gogol, Lev Tolstoi, A. V. Suhovo-Kobilin, L. Leonov s.a.

1895: S-a născut in localitatea Viperești, jud. Buzău, pedagogul și eseistul român, Ștefan Bârsănescu, membru corespondent al Academiei Române; (d. 5 noiembrie 1984, Iași).

Între anii 1926-1928 Ștefan Bârsănescu, personalitate de primă mărime a pedagogiei româneşti, a fost director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

Şcoala Gimnazială din Iasi, înfiinţată în anul 1992, poartă din anul 1994  numele lui Ştefan Bârsănescu, unul dintre cei mai însemnaţi dascăli pe care i-a avut Universitatea “Al.I.Cuza” din Iaşi.

A fost membru al Asociaților Savanților Celebri din Chicago (SUA).

Opera sa științifică însumează peste 30 de volume și peste 500 de articole publicate în țară și peste hotare.

1898: A fost publicată Legea pentru organizarea Marinei Militare, care se compunea din două divizii: Divizia de Dunăre (care cuprindea şcoala de torpile şi trupele de apărare din porturile fluviale şi toate bastioanele fluviale), cu sediul la Galaţi, şi Divizia de Mare (care cuprindea depozitele echipajelor marinei, cu şcoala de cadre, şcoala de aplicaţie a sublocotenenţilor, şcoala de marină ş.a.), cu sediul la Constanţa (28.III/9.IV).

1903: S-a născut la București, Nicolae Ciorănescu, matematician şi profesor, membru post-mortem al Academiei Române din 2006; d.2 aprilie 1957. Făcea parte din familia Ciorănescu, care a dat ţării mari intelectuali.

Nicolae Ciorănescu (n. 28 martie 1903, la Bucureşti – d. 2 aprilie 1957) .

Dupa bacalaureat s-a înscris la Universitatea din Bucureşti unde şi-a luat licenţa în matematici în anul 1925 si licenţa în ştiinte fizico-chimice în acelasi an.

În urma stăruinţelor lui Gh. Ţiţeica pleacă la Paris si îşi ia din nou licenţa în ştiinţe la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala.

În ianuarie 1929 trece si doctoratul în matematici tot la Sorbona

Se întoarce în tara si este numit conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a predat aici pâna în 1941.

 Pe lângă pasiunea pentru matematică unde va excela în poezie şi îşi petrecea timpul liber cu Ion Barbu şi cu Alexandru Rosetti.  Poate nu în zadar, influenţat de ambianţa poeţior, va publica, în 1939, o carte de aforisme.

Un exemplu: „Sociabilitatea nu înseamnă şi civism. Marii solitari sunt mai totdeauna şi oameni de mare curaj, iar laşii sunt indivizii cei mai sociabili“. 

În 1944 devine rector al Politehnicii. Dacă cu dosarul său înainte de ’48 ar fi putut bate cu mândrie la poarta oricărei universităţi din afară, odată cu instaurarea regimului comunist, uşile din ţară i s-au închis.

Nu i s-a iertat nici opţiunea politică – era naţional-ţărănist, nicidecum meritul – nu i-a fost aprobată alegerea lui ca membru al Academiei Române. Se îmbolnăveşte tot mai tare de inimă.

 1903: S-a născut la Valea Mărului, Galați, pianistul român Alexandru Demetriad; (m. 2 aprilie 1983).

 A făcut studii muzicale la Târgu Mureș, între 1922–1924 fiind elevul muzicianului Arpad Laszlo, fost elev, la rândul său, la New York, al compozitorului ceh Dvorak, precum și al lui Richard Chovan. 

A urmat cursuri la Conservatorul din Paris (1926–1928), având profesor pe Noël Gallon și la Ecole Normale de Musique din Paris cu profesorii Paul Dukas, Lazare-Levy și Alfred Cortot. A urmat în particular cursuri de pian cu Ignacy Paderewski (1933–1936). S-a întors în țară, după terminarea studiilor, în anii 1933/1934, susținând câteva recitaluri până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial.

În timpul războiului, a fost trimis, împreună cu violonistul Valer Popp, de către organele românești de propagandă culturală, să dea mai multe recitaluri în Germania, la Legnica din Silezia ocupată și Italia (Milano, Roma, Florența, Rapallo, Gorizia). Programul a cuprins lucrări de Bach, Brahms, Schumann, Chopin, Cuteanu, Scărlătescu, Ciortea și Enescu.

După 1964 a susținut numeroase recitaluri și concerte în toate orașele țării cuprinse în rețeaua artistică: București, Iași, Botoșani, Oradea, Sibiu, Galați, Brașov, Bacău, Arad, Timișoara, Craiova, Onești. Din păcate, autoritățile comuniste nu i-au permis decât arareori să iasă din țară, și numai în țări comuniste, deși era intens solicitat de cele mai mari filarmonici ale lumii. După pensionare a continuat să susțină concerte și recitaluri până în 1976.

1905: S-a născut la Focșani, sociologuletnograful și filosoful român Ernest Bernea; ( 14 noiembrie 1990, la București).

A fost unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice. În 1926 s-a înscris la Facultatea de Litere, secția Română–Franceză și ulterior și la cea de Filosofie din București (1929), unde contactul cu Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti și Nae Ionescu i-a marcat definitiv anii tinereții. Cu Nae Ionescu a colaborat la Cuvîntul, iar cu Dimitrie Gusti a lucrat în echipele de cercetare etnografică. 

Între 1930–1933 a primit o bursă pentru studii de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris. A fost secretar al Secției de monografii sociologice la Institutul Social Român și membru al echipelor monografice din cadrul Școlii sociologice românești, întemeiate de Dimitrie Gusti, conferențiar la Catedra de antropogeografie a lui Simion Mehedinți, unde a ținut primul curs de etnologie din România.

În 1935 a fondat, împreună cu Dumitru C. Amzar, Ion Ionică și I. Samarineanu, revista și colecția editorială Rânduiala, care a găzduit semnături importante ale vremii ca Lucian Blaga, Radu Gyr și Haig Acterian. Gruparea de la Rânduiala s-a încadrat în tendințele epocii de a întrupa idealul „tinerei generații”, sprijinind mișcarea legionară.

Între 1941–1954 a trecut prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan. În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“, promotor al mișcărilor „de tip naționalist” și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, a fost condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea.

1908: S-a născut in localitatea Broșteni, județul Neamț, azi in  județul Suceava,  marele zoolog și oceanolog român Mihai C. Băcescu, membru al Academiei Române; (d. 6 august 1999, București).

În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iași, unde urmează cursurile profesorilor Ion Borcea și Paul Bujor, fiind numit după doi ani preparator la cetedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină, îndeobște în crustacei și pești.

În 1939, recomandat de Paul Bujor și de Emil Racoviță, obține o bursă de studii în Franța.

Mihai Băcescu,  perfect vorbitor al mai multor limbi, face o excelentă impresie la Muzeul național de Istorie naturală din Paris, la Muzeul oceanografic din Monaco și în diferitele stațiuni de biologie marină pe care le vizitează și unde lucrează.

Războiul îl constrânge să se întoarcă grabnic în țară (încă neutră), unde Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie naturală din București și șef de laborator la Institutul de cercetări piscicole, cu gradul de profesor universitar.

În 1944 Muzeul este parțial distrus de bombardamentele americane, ruse și germane.

În 1954 devine directorul Institutului de cercetări piscicole, iar în 1958 șef al secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține  timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească doctoranți în oceanologie, să reprezinte instituțiile pe care le conducea, și însăși România, în numeroase conferințe și simpozioane internaționale.

Deși s-a pensionat în 1988, la vârsta de 80 de ani, a rămas activ și apropiat de Muzeu până la ultima suflare. Fiica sa Dr. Pr. Lotus Meșter predă  Biologia la Facutatea de Biologie din București.

1910: Debutul literar al poetului și filosofului român Lucian Blaga.S-a născut în ziua de 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm, Județul Alba, Austro-Ungaria – d. 6 mai 1961, la Cluj, România) a fost un eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

În anul școlar 1909–1910, Lucian Blaga, elev în clasa a IV-a la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, a fost numit președinte al Societății literare a elevilor brașoveni „Ion Popazu”. Împreună cu colegii, a întreprins o călătorie de studii în Grecia și Italia.

Rezultatul liric al acestui voiaj a fost un mănunchi de poeme: Pe țărm, Noaptea, Naufragiaților. La 16/28 martie 1910, Tribuna i-a publicat poezia Pe țărm, sub inițialele L.B. Brașov, marcând astfel debutul poetului.

La 8 mai 1910, a văzut lumina tiparului și poezia Noaptea.

 1912: In România,  guvernului conservator prezidat de Petre P. Carp  demisioneaza.

Ulterior s-a format un nou guvern conservator în frunte cu Titu Maiorescu.

1914: S-a născut in Bucuresti, prozatorul Ovidiu Constantinescu, traducător și cronicar teatral; (d.16 decembrie 1993, București).

A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” (pe care l-a absolvit în 1932) si  studii filologice la Universitatea din Bucureşti.

Colaborează la revistele  „Viaţa românească”,„Revista Fundaţiilor Regale”, „Vremea”, „Curentul familiei”, „Bis” etc.

A debutat  editorial cu romanul Sfârşit de spectacol (1941). Autor al romanelor Oamenii ştiu să zâmbească (1946), Menestrelii regelui Ludovic (1980), Luna şi mânzul sălbatic (1982), precum şi al nuvelelor adunate în volumele Valse hesitation (1970) şi Strada infinitului (1974).

A tradus din Stendhal, Romain Rolland, Colette, Maurice Druon, Jules Verne, din literatura rusă (Dostoievski, Repin, Taras Sevcenco), din alte literaturi (F. Cooper, Alejo Carpentier etc.). A publicat un volum de medalioane critice, Portrete de artişti (1984).

1915: La Ateneul Român din Bucuresti  a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1918: La Chişinău, in Basarabia, concertează in zilele de 24-28 martie Orchestra simfonică română, sub bagheta marelui dirijor si compozitor George Enescu.

În zilele de 27 şi 28 martie George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitru fiind Jean Bobescu.

1923: Este promulgată prin decret regal, Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la data de 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp. 

Constituţia era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau parţial 20 de articole, introducea alte 7 articole noi şi reformula sau completa 25 de articole.

Aceasta prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadre didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi.

A funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, cand regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice.

Abandonată definitiv odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Constituţia a fost înlocuită ulterior cu una după modelul sovietic.

1924: Conferința de pace româno-sovietică.

Conferința pregătea participarea ulterioară la Conferința de pace de la Viena; s-au discutat chestiuni teritoriale, financiare și economice, juridice și politice privind Basarabia și s-au stabilit delegațiile care urmau să participe la Conferința de la Viena.

1925: S-a născut (la Căuşeni-Tighina, azi în R. Moldova), Victor Tulbure, poet şi traducător (a tradus din Goethe, Byron, Puşkin, Lermontov, Lenau, Francis James, Kostis Palamas, Arany János, din poezia armeană, sârbă, bulgară); (m. 1997).

1926: Are loc premiera filmului „Iadeș”, prima producție a regizorului Horia Igiroșanu.

Foto: Operatorul Iosif Bertok şi regizorul Horia Igiroşanu

Pe lângă activitatea cinematografică, regizorul Horia Igirosanu a activat și ca publicist și pedagog.

A înființat prima școală românească de mimodramă si de asemenea, a fost redactor-șef a revistei „Clipa” și „Clipa cinematografică”. De asemenea, a fost și fondator al „Asociației prietenilor filmului”.

Societatea sa, „Clipa-Film”, a inițiat și prima formă a cinecluburilor românești, asociația „Amicii Filmului”.

1926: S-a născut la Ilovăț, Mehedinți, jurnalistul,memorialistulși disidentul anti comunist Ion Ioanid, fost crainic și redactor al postului de radio Europa Liberă; d.12 octombrie 2003, la München, în Germania.

A fost fiul lui Tilică Ioanid, boier și ministru, avându-l naș pet Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărțit. S-a înscris la Facultatea de Drept, dar în anul al treilea a fost exmatriculat din cauza originii sociale „nesănătoase”.

 În 1949 a fost arestat și anchetat pentru o presupusă acțiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea, înființată de curând nu își definitivase încă metodele de acțiune. În iulie 1952 a fost arestat din nou, judecat și condamnat la 20 de ani muncă forțată.

A trecut prin închisorile din Jilava și Oradea, apoi a fost trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara lui 1953, a evadat împreună cu alți câțiva deținuți. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, a fost prins și s-a întors în temniță. A fost eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deținuților politici, iar după cinci ani, în 1969, a emigrat în RFG, unde i s-a acordat azil politic. Stabilit la München, a fost angajat de departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă, de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i și îmbărbătându-i. A publicat: Închisoarea noastră cea de toate zilele (2 volume).

1926: A murit la București Thoma Ionescu, renumit medic chirurg și anatomist român de marca, profesor universitar, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru al Academiei Române;  (n. 13 septembrie 1860, Ploiești).

Dupa absolvirea liceului „Sf.Sava”din Bucuresti, a urmat cursurile Facultatii  de Medicina din Paris.

In anul 1887 obtine locul de prosector asociat de anatomie si mai apoi prosector definitiv de anatomie al Facultatii de Medicina din Paris, titluri dobandite prin concurs, la care s-a clasat primul.

În anii 1882-1885 lucreaza ca extern, apoi în 1885-1890 ca intern al spitalelor din Paris. 

 Isi sustine teza de doctorat in 1892,  obtinand titlul de laureat al spitalelor din Paris, dupa ce in 1890 obtine titlul de laureat al Academiei de chirurgie din Franta .

In anul 1892, in urma unui concurs la care e clasificat primul, Thoma Ionesu obtine titlul de profesor agregat. In aceasta calitate, el a colaborat cu profesorii Poirier si Charpy la cel mai mare tratat de anatomie al vremii.

În perioada 1892-1895 lucreaza ca profesor de anatomie la Facultatea de Medicina din Paris.
În 1895, prin decret de lege se infiinteaza la Facultatea de Medicina din Bucuresti catedra de anatomie topografica si clinica chirurgicala la care e chemat ca profesor.

De numele sau se leaga si raspandirea rahianesteziei prin narcoza (el a utilizat mai intai un amestec de stovaina si stricnina, apoi de stovaina si cofeina).

In 1897, fondeaza impreuna cu colaboratorii sai  revista „Chirurgia”, periodic al Societatii Române de Chirurgie.

În perioadele 1906-1912, 1921-1922 si 1925-1926 este Decan al facultcii de medicina iar între 1912 si 1915 Rector al Universitatii din Bucuresti.

A fost membru al Academiei de Medicina din Paris, al Societatii Internationale de Chirurgie si membru de onoare (1925) al Academiei Române.

Scoala sa de chirurgie a avut un rol important în formarea specialistilor români, aducându-i totodata contributia la îmbogatirea patrimoiniului de tehnici chirurgicale si de cunostinte privind anatomia topografica.

A dat întotdeauna dovada de o atitudine profund patriotica, activand, în 1918, pentru cauza Unirii Transilvaniei cu România în cadrul Consiliului national al unitatii române de la Paris, iar în 1920— 1921   ca prim delegat al României la sesiunile Ligii Natiunilor.

1932: S-a născut in comuna Vaideeni, județul Vâlcea, Alexandru Întorsureanu, director de imagine, profesor și inovator al tehnicilor de filmare; (d. 2004).

Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color.

A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întorcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

1934: S-a născut la Turcoaia, Tulcea, jurnalistul și scriitorul român Mihai Caranfil; d.11 iunie 1997.

Din cauza lipsurilor materiale, a urmat o școală de meserii din Galați, la absolvire devenind electrician instalator la Șantierului Naval. A început să scrie versuri și a candidat, alături de Fănuș Neagu și Tita Chiper, pentru Școala de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”; a reușit, alături de ceilalți. Din 1952 a fost redactor la Urzica, la Tânărul miner din Valea Jiului, a cărei redacție se mută la Deva, cu numele Tânărul muncitor și a devenit șef de secție la acest ziar, dar și corespondent al ziarului Scînteia tineretului pentru regiunea Hunedoara.

Ulterior s-a stabilit la București și a lucrat timp de 13 ani la Scînteia tineretului, a fost șef adjunct al revistei Ramuri de la Craiova, apoi corespondent special și publicist comentator al ziarului Scînteia. A debutat cu o carte de reportaje literare, Opt aladin de noapte, urmată de scenariul pentru filmul de lung metraj Un zâmbet pentru mai târziu, piesa de teatru Anod și Decibela, apoi romanele Focul, Dilema, Băiatul care a trecut razboiul înot, Țărmul îngândurat, Timpul fertilității. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1937: S-a născut Ion Crînguleanu ( Ion Avasilinei; 28 martie 1937, Coșula, Botoșani); d.15 august 2003, București.

Poet și prozator asociat în anii ’80 cu neoproletcultismul. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitătii din Iași (1964). A debutat încă din 1958 în revista Contemporanul cu versuri proletcultiste specifice epocii, perimetru ideologic din care va ieși rar, cu precădere în anii ’70, când a publicat câteva plachete mai nuanțate liric. A scris și literatură pentru copii, rămânând tributar clișeelor de propagandă, atât în poezie cât și în proză. A fost căsătorit cu poeta Daniela Caurea, decedată în cutremurul din 4 martie 1977, apoi cu actrița Florina Luican. Dintre scrierile sale: Anotimpurile Griviței, Lumina de dragoste, Bucurii pentru copii, Sonete mute, Cavalerii porților albastre: Reportaj de la Porțile de Fier, Viitorul vine din toate părțile, Vaporul și noaptea, Luceafăr cu cireșe la urechi, Riscul certitudinii, etc.

1944: A murit la Mediaş, chimistul român Petru Bogdan, unul dintre ctitorii învățământului de chimie-fizică din România;  (n. Cozmesti, Iasi, 1873).

Incepând din anul 1906 profesorul Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înfiintat și condus, din 1913, prima catedră de chimie fizică din țară.

Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari în 1926.

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.

1948: În România „Populară” se desfaşurau primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste.

Alegerile sau fost “câștigate” de către Frontul Democratiei Populare, o creaţie comunistă, soldându-se (datorită mijloacelor de înregimentare a populaţiei) cu preluarea tuturor mandatelor de către FDP (Frontul Democraţiei Populare). 

1949: A decedat violonistul si compozitorul  Grigoras Dinicu,  unul dintre cei mai faimoși lăutari români; (3 aprilie 1889).

1954: S-a nascut politicianul român Adrian Severin.

1957: A încetat din viaţăla București, Gheorghe Tătărăscu, fost academician şi prim-ministru liberal al României (1934-1937),  deţinut politic în timpul regimului comunist; (n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj), membru de onoare al Academiei Române din 1937.

A fost în mai multe rânduri, prim-ministru (1934-1937, 1939-1940), viceprim-ministru şi ministru de externe în perioada 6.III.1945-6.XI.1947;(n. 21 decembrie 1886, în localitatea Poiana, astăzi un cartier al orașului Rovinari, din jud.Gorj).

Manifestându-şi dezacordul faţă de politica guvernului Groza, la 6.XI.1947 a fost demis, iar în 1950 a fost arestat şi închis la Sighet, de unde va fi eliberat în 1955 .Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărescu în epocă. A fost absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova.

A fost ambasador la Paris din 1938 și până la 1 septembrie 1939, când a fost chemat în țară (și în locul lui a fost trimis de la Varșovia Richard Franasovici). La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistență mutuală româno-francez ce garanta siguranța unității naționale române după Primul Război Mondial. S-a căsătorit cu Arethia Tătărescu în 1906, președinta Asociației Femeilor din Gorj, implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu.

1970: S-a născut scrimera Laura Badea Cârlescu, fostă campioană olimpică, mondială şi europeană la floretă.

A fost campioană olimpică la Atlanta în 1996, campioană mondială la Haga în 1995 și de trei ori campioană europeană în 1996, 1997 și 2004. Cu echipa României a fost medaliată olimpică cu bronz in 1992 și cu argint în 1996, campioană mondială în 1994 și campioană europeană în 2004. 

A obținut în 2003 un masterat în comunicare managerială și resurse umane de la Universitatea din București, apoi în 2007 un masterat în management și marketing în sport de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași.

Deține un doctorat în sport cu tema: Contribuții la clarificarea raportului dintre inteligența motrică și capacitatea de efort în scrima de performanță.

A fost ambasador național pentru Sport, Toleranță și Spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei, președintele Comisiei Sportivilor și membru în Comitetul Executiv al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, director în Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), membră în Consiliul Științei Sportului din România, membră a Comisiei de Regulament din cadrul Federației Internaționale de Scrimă, vicepreședintă a Federației Române de Scrimă.

În anul 2013 a fost inclusă în Hall of Fame-ul scrimei de către FIE. În prezent este membră în Consiliul director al Agenției Naționale Anti-Doping, membră în Comisia de cultură olimpică și patrimoniu a Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și membră a COSR. Are gradul de colonel în rezervă al Armatei României.

1974: Marea Adunare Naţională aproba instituirea funcţiei de preşedinte al RSR (recomandată de plenara CC al PCR din 25-26.III.1974) şi îl alegea în această funcţie pe Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului.

Ștefan Voitec înmânând lui Nicolae Ceaușescu Sceptrul de Președinte al RSR.

Pentru a celebra numirea, s-a făcut un sceptru regal. Ceaușescu ceruse explicit ca sceptrul neobișnuit să fie copiat după cel al regelui Ferdinand I, dar însemnele regalității să fie înlocuite cu cele ale Partidului Comunist Român. Fotografia a făcut înconjurul lumii, Ceaușescu fiind primul președinte de republică dotat cu sceptru de rege. A primit numeroase felicitări, din țară și internaționale, printre care: „Am apreciat profund demersul dumneavoastră istoric de instaurare a sceptrului prezidențial. Cu respect, Salvador Dali”.

Se menţinea, totodată, instituţia Consiliului de Stat, al cărui preşedinte rămânea tot N. Ceauşescu.

 1977: S-a născut la București, regizorul şi scenaristul Radu Jude.

A absolvit în 2003 Universitatea Media, secția Regie film . A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum Amen, în regia lui Costa Gavras sau Moartea domnului Lăzărescu, în regia lui Cristi Puiu.

A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Corp la corp” (2003), „Marea Neagra” (2004), „Lampa cu caciula” (2006) – cel mai premiat scurtmetraj romanesc al tuturor timpurilor, castigator al marilor premii la Sundace, San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, Indielisboa, Bruxelles, Mediawave, Cracow, Almeria, Valencia, Uppsala si selectionat, printre altele, la Toronto, Telluride, New Directors/NewFilms, Tampere, Rotterdam, Huesca, „Dimineata” (2007), „Alexandra” (2007) – selectionat in peste 30 de festivaluri, printre care Clermont-Ferrand, San Francisco, Cottbus sau Oberhausen (unde a obtinut Marele Premiu). A regizat, de asemenea, aproximativ 100 de spoturi publicitare.

„Cea mai fericita fata din lume” reprezinta debutul lui In lungmetraj. Pana In momentul lansarii filmului pe marile ecrane din Romania, „Cea mai fericita fata din lume” a obtinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST Intl. Film Festival si Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selectionat In ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009.

Filmul său, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a obținut premiul Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, în 2021. 

1983: Instituirea controlulului asupra creșterii animalelor mari în gospodării și a mașinilor de scris.

Decretul nr. 94/28 martie 1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, adoptat de Consiliul de Stat, interzicea crescătorilor de animale, sub amenințarea unor pedepse aspre cu închisoarea, sacrificarea acestora pentru consumul propriu. A intrat în vigoare la 29 martie 1983.

Totodată, a fost adoptat Decretul nr. 98/28 martie 1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris. Conform acestui decret, „persoanele care, datorită antecedentelor penale sau comportării lor, prezintă pericol pentru ordinea publică ori securitatea statului nu pot fi autorizate să dețină mașini de scris”. Adoptat de Consiliul de Stat, decretul a introdus controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1983: Consiliul de Stat al Romaniei comuniste a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1992: În zilele de 28 şi 29 martie, au avut loc lucrările celei de-a treia Convenţii Naţionale a Frontului Salvării Naţionale (FSN). A fost adoptată moţiunea „Viitorul-azi”, iniţiată de Petre Roman, care a fost reales în funcţia de lider naţional.

Au izbucnit polemici dure între adepţii lui Petre Roman şi cei ai preşedintelui Ion Iliescu, pe care aripa pro-Roman nu-l mai susţinea la alegerile prezidenţiale din septembrie 1992.

Adepţii lui Ion Iliescu au părăsit sala, peste alte două zile anunţându-şi demisia din FSN şi din grupurile parlamentare, precum şi intenţia de a crea un nou partid (noua formaţiune, Frontul Democrat al Salvării Naţionale, a fost înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti la data de 14 aprilie).

1993: A murit Victor Felea, poet și critic literar român; (n. 1923).

1994: A decedat la Paris marele dramaturg francez de origine româna Eugen Ionescu, pionier al teatrului absurdului.

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România.

Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu  va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc.

Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian  din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavoda; mai târziu este transferat la București.

În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy.

Tot acolo își scrie și teza de doctorat “Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța.

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve (“Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu  fiind primită cu răceală de public și de critică.

Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulatăEnglezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990 si se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi.

Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970  îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

În anul 2009 a fost declarat membru post-mortemal Academiei Romane.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu .

Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa Marie France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat vehement  împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.

1994: A murit Ştefan Guşe  general român, adjunct al ministrului apărării naționale, șef al Marelui Stat Major al Armatei în timpul Revoluţiei  anticomuniste din 1989; (n. 17 aprilie 1940 în  satul Spătaru, comuna Costești, județul Buzău).

1995: A fost înființat Teatrul George Ciprian din Buzău.

1999: Partidul Alternativa României, condus de  politicianul  Varujan Vosganian, s-a transformat în Uniunea Forțelor de Dreapta.

2001: A încetat din viaţă geologul român Ion Băncilă, membru al Academiei Române; (n. 1901).

2005: Trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, cameramanul Sorin Mişcoci (ambii de la postul „Prima TV”) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”) au fost declaraţi dispăruţi, la Bagdad, în Irak (după 55 de zile de captivitate, la 22 mai, cei trei jurnalişti au revenit în ţară).

2005: Răpirea jurnaliștilor români în Irak.

Răpitorii, care au declarat că fac parte din organizația intitulată Brigăzile Muadh Ibn Jabal, ar fi cerut ca, în schimbul eliberării jurnaliștilor, România să-și retragă într-un interval de 4 zile cei 860 de soldați angajați în cadrul Coaliției multinaționale din Irak.

După ce au fost ținuți 3 zile într-o locație din Bagdad, jurnaliștii răpiți au fost transferați la 1 aprilie 2005 în beciul unei ferme, aflată la 15 km sud de capitala irakiană, fiind eliberați după 55 de zile, la data de 22 mai 2005.

2012: A decedat in urma unui stop cardiac, marele actor  român Stefan Radof.

Ștefan Radof (n. 1 decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov), a fost un actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri.

A fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.

La data 3 martie 1953 viitorul actor a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2, la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat.

Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.

Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M.

După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru.

După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.

A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August,  în halele Obor, apoi ca funcționar comercial.

În toamna anului 1960 a fost totusi admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan – care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere – și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu, a cărui clasă o va absolvi în 1964.

În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.

Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara din Bucuresti.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, a Universitatii  Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.

A scris si poezie și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1991, membru  al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

2016: A decedat matematicianul şi profesorul universitar Petru T. Mocanu.

S-a născut la Brăila, în 1 iunie 1931. A urmat şcoala primară şi liceul în oraşul natal, apoi a venit la Cluj ca student al Facultăţii de Matematică a Universităţii clujene, în 1950.

Tot la această universitate a obţinut doctoratul. Întreaga sa activitate ştiinţifică şi didactică a fost legată de această universitate. La început a fost asistent (1953-1956), apoi lector (1957-1962), conferenţiar (1962-1970) si, din 1970, profesor.

A publicat mai multe cursuri universitare, utile multor generaţii de studenţi sau tineri cercetători: Analiză Matematică (Funcţii Complexe), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982 (în colaborare cu P. Hamburg şi N. Negoescu); Capitole Speciale de Analiză Complexă, Presa Universitară Clujeană, 2005 (în colaborare cu G. Kohr) ş.a.

Realizările sale din domeniul ştiinţei sunt impresionante: 187 de articole ştiinţifice şi două monografii: Teoria Geometrică a Funcţiilor Univalente, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999 (în colaborare cu T. Bulboacă şi G. S. Sălăgean) şi Differential Subordinations: Theory and Applications, Marcel Dekker, Inc., New York, Basel, 2000 (în colaborare cu S. S. Miller – SUA).

2019: A murit la 82 de ani renumita creatoare de modă Zina Dumitrescu, supranumită de manechinele și colegii din show-biz „mama modei din România” ; (n. 1936 în orașul Ismail din Regatul României (azi în regiunea Odesa din Ucraina).

Zina Dumitrescu i-a lansat pe cunoscuții creatori de modă Cătălin Botezatu și Liviu Ionescu. A conceput zeci de colecții de modă,cu care a participat la festivaluri de modă din țară și din străinătate.

A fost căsătorită de trei ori, prima oară cu regizorul Marin Negreanu, tatăl fiului ei, Cătălin, apoi cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1, și cu conferențiarul Costin Dumitrescu, decedat în 2009.

Ultimii ani din viață i-a trăit într-un azil de bătrâni din apropierea Bucureștiului.

2020: A decedat la București, în urma unui infarct, actorul și pictorul român Ștefan Sileanu; (n. 15 noiembrie 1939 la Cislău, jud. Buzău).

A debutat în anul 1965. A jucat teatru la Teatrul Național din Târgu Mureș și la Teatrul Nottara din București. În 1979 a jucat rolul titular în filmul istoric Vlad Țepeș în regia lui Doru Năstase. Filmul a fost produs de Casa de Filme 5 sub direcția lui Dumitru Fernoagă și realizat în Centrul de Producție Cinematografică București.

Hobby-ul său major a fost pictura, având de-a lungul anilor câteva expoziții personale.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Ilarion cel Nou

Sfântul Ilarion cel Nou  şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni. 

A fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, in Asia. 

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, în timpul lui Leon Armeanul (813-820), când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.

 Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul.

Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane, fiind alungat în surghiun la Efes, și acolo a pierit in temniță.
Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

CITIŢI  ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/o-istorie-a-zilei-de-28-martie-video/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
4. Wikipedia.ro;
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. Calendar Crestin Ortodox.ro
10. http://www.rador.ro/2019/03/28/calendarul-evenimentelor-28-martie- 
11. Cinemagia.ro.

Publicitate