ZIUA DE 27 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 27 martie în istoria noastră

1613: A murit principele Ardealului, Sigismund Báthory; (n. 1573).

Sigismund Báthory (în maghiară Báthory Zsigmond), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai.

A fost ales ca minor, principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj si a exercitat aceasta functie doar din 1588, când principele de 15 ani, a fost declarat major de către Dieta de la Mediaș. 

A realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul „plan dacic”.

Sigiliul principelui Sigismund Bathory (1595)

La Alba Iulia, la Muzeul Naţional al Unirii, se păstrează sigiliul lui Sigismund Bathory, considerat cea mai veche atestare a utilizării unei steme a Transilvaniei, alături de cele ale Ţării Româneşti şi Moldovei. 

”Acest sigiliu este prima atestare efectivă a existenţei unui sigiliu unit al celor trei state româneşti medievale şi este prima atestare certă şi mai ales internă a stemei Transilvaniei.

În acest caz, Transilvania este cea care îşi arogă supremaţia şi o face, vizavi de celelalte steme, prin includerea sau excluderea unor mici detalii: coroanele de pe creştetele celor două personaje din stema Ţării Româneşti, care nu mai sunt reprezentate, şi belciugul care este pus în nările bivolului de pe stema Moldovei. Ambele semnifică o subordonare care oricum a fost reflectată de tratatele încheiate de Sigismund Báthory cu Ţara Românească şi Moldova“, spune Ana Dumitran, cercetător la Muzeul Naţional al Unirii.

Istoricul Nicolae Iorga atrăgea atenţia, încă din 1919, că „izvoarele contemporane spun că Sigismund Báthory se considera ca rege al celor trei provincii reunite într-o Dacie care n-ar fi fost românească, ci tocmai împotriva ideii naţionale româneşti. O Dacie care, dacă ar fi rămas, Dacia noastră nu s-ar fi ivit, niciodată n-am fi trăit s-o vedem cum este acuma”.

1697: Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul ortodox Teofil, a adoptat Unirea cu Roma, act care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma (Biserica greco-catolica), pe baza celor patru puncte: recunoaşterea supremaţiei papale, a existenţei Purgatoriului, a purcederii Sfantului Duh şi de la Fiul, precum si impartăşirea cu azimă, în schimbul păstrării ritului bizantin şi  a egalităţii în drepturi cetăţeneşti.

1784: S-a născut  in Transilvania, la Chiuruș, Comitatul Trei Scaune, exploratorul și filologul secui Sándor Kőrösi Csoma (cunoscut și ca Alexander Csoma de Kőrös), considerat părintele tibetologiei.

A studiat la Colegiul Protestant din Aiud și a terminat studiile superioare în 1814, dar a mai stat un an la Aiud ca director ales al uniunii studențești independente a colegiului.

A învăţat limbile română, latină, greacă, germană, franceză, engleză, ebraică, slavonă, arabă, tibetană.

Între 1827-1834 a fost bursier al guvernului britanic la Ladakh, călătorind încă de două ori în Tibet. Din 1831 a locuit la Calcutta,in colonia britanica India.  A studiat limba tibetană și budismul la o mănăstire budistă din Zanskar din Munții Hindukuș în 1823, fiind primul european care a ajuns prin acele locuri.

În 1834 a publicat prima gramatică a limbii tibetane, „A Grammar of the Tibetan Language” (publicată la Calcutta, India), iar un an mai târziu un dicționar tibatano-englez, „Essay towards a dictionary Tibetan and English” (Calcutta).

Tot în 1835 a publicat „Analysis of the Kandjur”, o descriere a budismului.

Visul său de a afla originile maghiarilor l-a facut sa plece din nou la drum în 1842, cu destinaţia Mongolia, dar a murit de malarie la 11 aprilie, la Darjeeling, în Bengalul de Vest al Indiei, unde a fost înmormântat.

1821: Marii boierii rămaşi în Bucureşti, Muntenia, sunt constranşi de Tudor Vladimirescu să trimită Porţii Otomane, Rusiei şi Austriei memorii prin care să justifice mişcarea condusă de el.

Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimiri, Oltenia  –  1821 Târgoviște).

  27 martie 1848 / 8 aprilie 1848 are loc la Iaşi (la Hotelul Patersburg) o mare întrunire, care marchează începutul mişcării revoluţionare din Moldova. Aceasta adunare politică adoptă “Petiţiunea – proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni” care a marcat începutul mişcării revoluţionare din Moldova

  Participantii revendicau desființarea cenzurii, funcții acordate după merit, reforma școlilor, securitate personală, desființarea pedepselor corporale

Acţiunea a întrunit circa 1 000 de oameni, burghezi din toate păturile, boieri liberali, cîţiva boieri conservatori opoziţionişti printre ai căror conducători se numărau Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn), Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (viitor ministru şi prim-ministru).

La 27 martie 1848 / 8 aprilie 1848 românii aflaţi la Pesta, împreună cu masele populare maghiare, eliberează din închisoare pe democratul revoluţionar Eftimie Murgu.

  Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, Caraş-Severin – d. 8 mai 1870, Budapesta), avocat, revoluţionar paşoptist, profesor de filosofie, unul dintre întemeietorii învăţământului filosofic românesc, politician. 

In 1834 a predat  în Moldova filosofia la Gimnaziul de la Trei-Ierarhi din Iaşi. Anul următor gimnaziul s-a transformat în  Academia Mihaileana  unde Eftimie Murgu a întemeiat catedra de filosofie.

Avea statutul  de „doctor în filozofie, mădular al Universităţii din Pesta, diplomat cesaro-crăesc, pravilist şi profesor de filozofie”. Ideile pe care le-a propagat la Iaşi, atât în rândul cunoscuţilor cât şi în rândurile elevilor săi, au iscat nemulţumiri în rândurile boierimii conservatoare.

Responsabil cu învăţământul moldovenesc  Gheorghe Asachi l-a denunţat pe Murgu lui Mihai Sturza  pentru atitudinea revoluţionară şi legăturile cu oponenţii domnitorului. În consecinţă Murgu a fost nevoit să-şi dea demisia.

Nevoit să părăsească Iaşiul, Eftimie Murgu s-a stabilit la Bucureşti, unde intenţiona să intre la Colegiul Sfântul Sava. A trebuit să aştepte un an de zile până la numire, timp în care a trăit din avocatură şi lecţii particulare de filozofie. Motivul era că Eforia Şcoalelor din Bucureşti era preocupată de renumele de revoluţionar şi de ideile lui Murgu şi de aceea a întârzia pe cât posibil numirea sa. Printre elevii care au luat lecţii particulare de filosofie de la Eftimie Murgu s-au aflat şi Nicolae Bălcescu şi C.A. Rosetti, care vor deveni ulterior lideri de marcă ai revoluţiei din Ţara Românească.

În timpul şederii la Bucureşti, Murgu se împrieteneşte cu Dimitrie Filipescu şi profesorul francez I. A. Vaillant. Împreună cu aceştia pune bazele unei societăţi secrete a cărei activitate începe cu 1840. Mişcării i s-au alăturat la scurt timp Nicolae Bălcescu, D. Macedonski, Cezar Bolliac, Marin Serghiescu, Constantin Telegescu şi alţii.

Societatea îşi propunea să militeze pentru independenţa ţării, pentru instaurarea unei republicii democratice, pentru egalitatea în faţa legii şi constituirea unei armate revoluţionare.

Societatea este descoperită în data de 20 octombrie şi singurul anchetat a fost Murgu, ceilalţi lideri reuşind să scape.

În raportul comisiei de anchetă s-a dezvăluit printre altele că revoluţionarii urmăreau să înfiinţeze o guvernare revoluţionară „alcătuită din 6 mădulare şi un prezident”, să promulge o constituţie republicană şi să dea un nou nume ţării: Noua Românie.

Altă idee propagată de Murgu care a stârnit reacţia negativă a cercurilor conducătoare a fost exproprierea latifundiilor în favoarea ţăranilor. Arestat, el este condus afară din Ţara Românească la Sibiu şi eliberat acolo.

Se stabileşte la Lugoj ca avocat si iniţiază o campanie de emancipare a bisericii ortodoxe româneşti de sub ierarhia sârbească.

Şi aici se alătură societăţii secrete „Constituţia”, înfiinţată în 1830 care milita pentru unirea românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor într-o singură republică.  Lui Murgu îi revine meritul de a fi mobilizat elementele româneşti şi de a le fi coagulat în jurul ideii naţionale, care va sta la baza revoluţiei din 1848.

Dar activitatea sa de propagandă naţională nu putea să scape de reacţia violentă a conservatorismului sârbesc, unguresc şi chiar românesc.

În  1845, Murgu este denunţat chiar de către preotul Ioan Blidariu din Gavojdia, cu acuzaţia că agită spiritele româneşti împotriva ungurilor şi împotriva integrităţii statului. Ca urmare este condamnat la 4 ani de închisoare, astfel că ziua revoluţiei ungare din 15 martie 1848 îl găseşte pe Murgu în închisoarea din Buda.

Împreună cu alţi condamnaţi politic este şi el eliberat. Se reîntoarce imediat la Lugoj şi regrupează în jurul lui forţele proromâneşti din Banat. Revoluţionarii lui Kossuth nu se împotrivesc mişcării lui Murgu, întrucât ea era îndreptată împotriva sârbilor, ceea ce putea fi şi în interesul lor.

La 27 iunie 1848, Eftimie Murgu,  convoacă o mare adunare naţională la Lugoj. Adunarea în frunte cu Murgu a votat o moţiune care prevedea:

1. Înarmarea poporului român să se facă în timp de 6 zile pentru defensivă, apoi, după ce Statul a înarmat poporul să treacă în ofensivă.
2. Armele confiscate de Stat să fie redate poporului.
3. Eftimie Murgu să fie ales căpitan suprem al Banatului
4. Episcopii bănăţeni să fie supuşi căpitanului.
5. Să se ia în seamă şi naţionalitatea românilor.
6. Introducerea limbii române în toată administraţia din Banat.
7. Poporul depune jurământ pentru frăţietate, patrie şi pentru naţionalitate română.
8. Adunarea îl numeşte pe protopopul Petrovici din Lipova în funcţia de vicar episcopesc pentru dieceza Timişoara, iar pe protopopul Vuia pentru dieceza Vârşeţului.

Eftimie Murgu a înaintat această moţiune, împreună cu un raport, guvernului maghiar. El a arătat faptul că românii din Banat au decis în unanimitate să se desprindă de ierarhia bisericească sârbească şi că vor în fruntea bisericii româneşti reprezentanţi ai românilor. Tot el a ideat înfiinţarea unui voievodat românesc al Banatului şi reorganizarea bisericii româneşti în jurul mitropoliei româneşti de la Timişoara.

La alegerile care au avut loc în 1848, Eftimie Murgu a fost ales deputat în trei circumscripţii deodată: Lugoj, Oraviţa şi Făget, însă când s-a făcut validarea a optat pentru mandatul de Lugoj. Intrat în parlamentul lui Kossuth, s-a remarcat ca foarte bun orator (maghiara sa era extrem de aleasă) şi a luat chiar parte la şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 aprilie 1849. Guvernul maghiar provizoriu i-a încredinţat misiunea de a-i împăca pe românii ardeleni.

După înăbuşirea revoluţiei şi capitularea de la Şiria, tribunalul militar austriac, Murgu a fost arestat la 1 septembrie 1849 şi condamnat la moarte prin spânzurătoare. Prin sentinţa din 7 octombrie 1851, pedeapsa i-a fost comutată la 4 ani de închisoare şi confiscarea bunurilor. La proces Murgu a refuzat să se apere, invocând faptul că „nu este supus al ţării ungureşti”. Eliberat în 1853, s-a retras din viaţa politică.

A mai trăit o perioadă la Vaţ, apoi s-a refugiat în Vechiul Regat. S-a reîntors în Ungaria abia după reinstaurarea sistemului constituţional, dar lugojenii nu l-au mai primit la fel de bine, astfel că s-a stabilit la Budapesta.

Totuşi, în 1861 a fost ales din nou deputat în Dieta de la Budapesta pentru circumscripţia Stamora-Moraviţa, alături de Vincenţiu Babeş şi de Aloisiu Vlad, vechiul său camarad de la 1848. S-a stins din viaţă la Budapesta, în data de 8 mai 1870 şi înmormântat în cimitirul Rerepesy. Osemintele sale au fost aduse în ţară în 1932 şi reînhumate în cimitirul de la Lugoj.

1848: Începutul mișcării revoluționare din Moldova

Declanșarea revoluțiilor europene a determinat o efervescență revoluționară și în Moldova, drept pentru care, în martie 1848, revoluționarii moldoveni au difuzat un manifest-apel prin care cereau poporului să se ridice împotriva regimului politic al lui Mihail Sturdza.

Drept urmare a presiunii populare, la 27 martie/8 aprilie domnul Mihail Sturdza a convocat o adunare la Hotel Petersburg, la care au luat parte circa 1.000 de oameni, în cea mai mare parte orășeni, mici boieri liberali dar și boierii mari care se opuneau regimului.Adunarea a fost condusă de Grigore Cuza, Lascăr Rosetti a fost cel care a ținut cuvântul de deschidere, Vasile Ghica și Alexandru Ioan Cuza au luat de asemenea cuvântul și au cerut libertate și progres pentru propășirea țării.

La finalul dezbaterilor, adunarea a hotărât alegerea unui comitet format din 16 membri, reprezentanți ai boierimii și burgheziei, care să redacteze o petiție de drepturi izvorâtă din cerințele exprimate la întrunire. A doua zi, comitetul s-a întrunit în casa lui Costache Sturdza pentru întocmirea petiției în care trebuiau înscrise cerințele populare. S-a adoptat programul revoluției Petițiunea–proclamațiune a boierilor și notabililor moldoveni, care a marcat începutul mișcării revoluționare din Moldova.

  1866: Apare la Viena, apoi la Pesta, din iniţiativa lui Vinceţiu Babeş, ziarul Albina.

 După alte surse ziarul a apărut la 23 martie 1866 stil vechi (8 aprilie 1866 stil nou).

A fost o publicație a românilor din Transilvania, subvenționată de familia Mocioni, Foaie națională generală, a apărut la Viena, de trei ori pe săptămână (27 martie 1866–14 iulie 1869), apoi la Pesta, de două ori pe săptămână (16 iulie 1869–31 decembrie 1876), sub redacția lui Georgiu Popp și Vincențiu Babeș, editor Vasile Grigoroviță.

 Din 1869 până în 1877, Vinceţiu Babeş a continuat tipărirea la Budapesta, cu toate că ziarul fusese interzis în Ungaria în 1869.

Deviza sub care apărea publicaţia era: „Daco-românia morală, culturală, una şi indivizibilă”.

Ziarul s-a remarcat printr-o atitudine antidualistă pronunţată, fapt pentru care redactorii au fost trimişi de nenumărate ori în judecată.

O bună parte din fondurile obținute a rezultat din numărul destul de mare de abonamente.

1879: Prin decret regal, Societatea Academică Română a fost transformată în Academia Română.

1885: S-a născut la Botoșani, prozatorul și memorialistul și avocatul român  Constantin Gane; d.12 aprilie 1962, închisoarea Aiud .

Se trăgea din vechea familie a Găneștilor, una dintre primele familii care au descălecat, cu Bogdan, din Maramureș în Moldova. Potrivit acestuia, străbunica lui dinspre mamă ar fi fost, Anastasia Vasile Greceanu, cea care l-ar fi inspirat pe scriitorul Vasile Alecsandri pentru celebrul personaj Coana Chirița. 

A urmat studii de drept în Germania, unde și-a luat doctoratul, la Rostock, iar din 1910 și a lucrat ca avocat la Botoșani și București. A participat în 1913, ca voluntar, la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916–1918 și a consemnat aceste experiențe în volumele Amintirile unui fost holeric (1914, Premiul Academiei Române) și Prin viroage și coclauri (1922). A publicat proză (îndeosebi cu subiect istoric), articole, note și cronici, corespondență, însemnări de călătorie, piese de teatru, fragmente de roman, în Epoca, Politica, Universul literar, Curentul, Convorbiri literare, Revista Fundațiilor Regale, Luceafărul, Flacăra, etc.

Este autorul lucrărilor: Trecute vieți de doamne și domnițe, Acum o sută de ani, Dincolo de zbuciumul veacului, Rădăcini. A fost ambasador la Atena, preocupându-se, printre altele, de drepturile românilor macedoneni. A făcut parte din mișcarea legionară și, condamnat de regimul comunist în 1949, și-a sfârșit zilele în închisoare de la Aiud, fiind aruncat într-o groapă comună

1888:  S-a născut în satul basarabean Căinari, poetul nepereche român Alexie (sau Alexei) Mateevici (d. 24 august 1917,la Chișinău), autorul nemuritoarelor versuri ale poemului Limba noastră, ale cărui versuri sunt cântate în actualul imn de stat al R.Moldova.

A fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia țaristă, actualmente R.Moldova .

 1889: Ministrul de externe P. P. Carp a semnat actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română.

Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”.

Agenţia Română a funcţionat până spre sfârşitul anului 1916, când şi-a încetat temporar activitatea, în timpul Primului Război Mondial. La data de 20 mai 1949, prin decret al Consiliului de Miniştri, se hotăra înfiinţarea Agenţiei Române de Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri denumită prescurtat Agerpres.

Începând cu data de 2 ianuarie 1990, Agenţia Română de Presă Agerpres şi-a încetat activitatea, din acest moment ştirile urmând să fie difuzate de Agenţia de Presă Rompres. Oficial însă, Rompres a fost înfiinţată printr-un decret semnat de preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, la 8 ianuarie 1990.

Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat la 15 aprilie şi, respectiv, 24 iunie 2008, propunerea de modificare a Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, al cărui articol unic prevedea:

„În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare, denumirea Agenţia Naţională de Presă Rompres se înlocuieşte cu denumirea Agenţia Naţională de Presă Agerpres”

1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul  maestrului său.

Foto: Brâncuși și Rodin

Constantin Brâncuși, aflat la Paris în 1905, a reușit la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, a părăsit școala.

Peste un an, a avut loc întâlnirea lui Brâncuși cu faimosul sculptor Auguste Rodin, în al cărui atelier a fost invitat să lucreze. Românul a lucrat aici aproape o lună, până pe 27 martie 1907, după care, deși avea în Rodin un adevărat model, a rostit celebrele cuvinte, „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (nimic nu crește la umbra marilor arbori).

Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.

1908: S-a născut  fizicianul român Șerban Țițeica, membru al Academiei Române.

Intre 1926 şi 1929 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, obţinînd licenţa în ştiinţe fizico-chimice şi matematici.

În paralel a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, secţia pian, Şerban Ţiţeica fiind  si un talentat pianist.

Datorită rezultatelor sale deosebite în studiul ştiinţelor exacte, a reuşit să obţină o bursă de perfecţionare la Universitatea din Berlin, unde a efectuat studii strălucite cu celebrul fizician Werner Heisenberg, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice.

Aceste studii s-au finalizat cu teza de doctorat intitulatăVariaţia  rezistenţei electrice a metalelor în cîmpuri magnetice, în care, pentru prima dată, a fost luată în considerare cuantificarea mişcării electronului în cîmp magnetic.

Revenit în ţară, a devenit asistent şi apoi şef de lucrări la Catedra de analiză matematică a Şcolii politehnice din Bucureşti (1934-1941). În acelaşi an a fost numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti.

În laboratorul facultăţii – „Marie Curie” – a găsit un bogat material experimental adunat de colegul său Gh. Manu, referitor la parcursul particulelor alfa. Prin calcule matematice laborioase, Şerban Ţiţeica a anticipat soluţii teoretice referitoare la fluctuaţiile parcursului acestor particule, soluţii care s-au rezolvat mai tîrziu cu ajutorul computerului.

Între anii 1941-1948, a fost profesor la Universitatea din Iaşi, unde a predat cursul de Structura materiei, iar apoi a revenit la Universitatea din Bucureşti ca profesor al cursului de Fizică teoretică (mecanică teoretică, termodinamică, fizică statistică, electrodinamica, mecanică cuantică, teoria nucleului şi a particulelor elementare), curs pe care l-a susţinut aproape trei decenii: 1948-1973.

Această impresionantă activitate profesională a fost încununată de publicarea tratatelor: Fizica statistică, Mecanica cuantică şi Termodinamica. Unul dintre foştii săi studenţi caracteriza lecţiile sale astfel: „Exercita o mare fascinaţie asupra celor care îl ascultau, datorată clarităţii, conciziei şi eleganţei expunerii”.

În paralel cu activitatea didactică, Şerban Ţiţeica a desfăşurat şi o prodigioasă activitate de cercetare. Astfel, din 1949 pînă în 1974 a lucrat  la Institutul de Fizică al Academiei Române, mai întîi ca şef de secţie de cercetare şi apoi ca director ştiinţific adjunct. A fost de asemenea redactor responsabil al revistelor de fizică editate de Academia Română.

Ca o încununare şi recunoaştere a rezultatelor sale în munca de cercetare, a fost ales în 1954 membru în Consiliul ştiinţific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, iar între 1962-1964 a funcţionat ca director adjunct al institutului.

Din bogata lui activitate ştiinţifică se reţin contribuţiile teoretice la: teoria radiaţiilor electromagnetice multipolare; studiul ansamblurilor statistice în teoria relativităţii generalizate; o formulare relativist-invariantă a ecuaţiilor de evoluţie a colectivelor de microparticule electrizate; o formulare covariantă a legilor statistice; teoria grupurilor, teoria probabilităţilor; la formularea cvadridimensională a mecanicii clasice şi multe altele.

De aceea încă din 1955, la doar 47 de ani, a fost ales membru titular al Academiei Române şi apoi, timp de 22 de ani, a fost vicepreşedinte al acesteia. A fost de asemenea ales membru al Academiei de Ştiinţe a fostei URSS (1965) şi al Academiei Saxone de Ştiinţe (1967). A fost desemnat om de ştiinţă emerit în 1968, iar în 1969 a fost ales membru al Societăţii europene de fizică.

S-a stins din viaţă în 28 mai 1985, după o grea suferinţă.

La puţin timp după aceea, în august 1985, simpozionul de la Trieste, avînd ca subiect „Teoria transportului în salturi”, a purtat numele de Şerban Ţiţeica, ca un pios omagiu adus prestigiosului savant român.

1911: S-a născut la București, soprana, interpreta de operă cu carieră internațională,  Lucia Bercescu-Țurcanu; (d. 26 iunie 1995).

Născută într-o familie modesă, a studiat la Conservatorul din București cu Mihail Vulpescu, Elena Saghin și Demetru Baziliu. A debutat în 1939 pe scena Operei Române în rolul Margareta din opera Faust de Gounod, alături de Mihail Știrbei, Edgar Istratty și Constantin Teodorian, fiind apreciată de cronicarul de la Universul drept „o revelație, un talent nou și prețios”. Succesul dobândit cu această ocazie i-a adus un contract cu Opera Română, condusă de dirijorul George Georgescu.

A interpretat, în primii ani de activitate, roluri importante în: Alexandru Lăpușneanu de Al. Zirra (premieră absolută pe 6 martie 1941; Mihail Jora: „am ascultat cu emoție cel mai frumos glas ce ne-a fost dat să-l auzim la Opera Română”), Nunta lui Figaro de W.A. Mozart, Maeștrii cântăreți din Nürenberg, Lohengrin de Wagner, Freischütz de C.M. de Weber, Madama Butterfly, Tosca de G. Puccini, Aida, La Traviata de G. Verdi pe scenele din București, Budapesta, Zagreb și Danzing.

La 26 decembrie 1946 a debutat pe celebra La Scalla din Milano în Nabuco de Verdi, în paralel a cântat și la Terme di Caracalla din Roma, la Cagliari, Neapole, Palermo, Bologna, Torino, Padova, Cremona, Lausanne ș.a., în Aida, Tosca, Faust, Trubadurul și Bal Mascat de Verdi. În SUA a cântat la Metropolitan Opera din New York, Broklyn Academy of Musik din New York, City Center Opera, Philadelphia Scala Opera Company, urmând apoi turnee în Venezuela, San Salvador și Guatemala. În ultima parte a vieții a fost supusă unei interdicții totale de către regimul comunist.

1914: Este fondat Comitetul Olimpic Român si este recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic.

 Potrivit istoricilor, la cererea lui George Plagino, membru al Comitetului International Olimpic (CIO) din partea Romaniei (in perioada 1908-1948), pe 27 martie 1914,  data la care se considera ca a luat nastere COR,  au fost  desemnati primii delegati ai României la Congresul International CIO din iunie 1914 de la Paris.

Cei dintâi membri ai COR au fost George V. Bibescu, dr. Ion Costinescu, Ion N. Camarasescu, prof. G Murgoci, C. Tzigara-Samurcas, Carol Davila-Pia, Dinu Cesianu, Grigore Caracostea, ing. C. Iliescu – Branceni, Ion Nicolaescu, George Iconomu si George Plagino.

 1918: Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România

Foto: Membrii Sfatului Ţării

La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918 stil nou), în prezenţa prim-ministrului României Al. Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate de voturi: 86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi.

După votare, prim-ministrul român Marghiloman vine cu o declaraţie în care afirma:

„În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă„.

În Actul Unirii se menţiona:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă acum o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România”.

 

Unirea s-a facut  pe următoarele baze:

1. Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
8. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
11. Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.

După vot, prim-ministrul român Marghiloman, a dat citire unei  declaraţii:

“În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă“.

Astfel,  Basarabia  a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. 

Au urmat celelalte ținuturi românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

1920: S-a născut la București economistul  Nicolae N. Constantinescu , membru titular (din 1990) și secretar general al Academiei Române; 14 decembrie 2000, București .

A urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București, secțiile de Științe economice teoretice, Economie particulară și Economie publică, devenind licențiat în anul 1942. A avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu și Victor Slăvescu.

A participat la cel de Al Doilea Război Mondial, fiind luat prizonier în octombrie 1944, dus în URSS, unde a stat prizonier 5 ani. A obținut titlul de Doctor în Economie (1959) și pe cel de Doctor Docent în Științe Economice (1972).

Preocupările sale au cuprins vaste domenii, printre care: istoria gândirii economice, problemele economiei de piață, problema tranziției de la economia socialistă la economia de piață, economia protecției mediului înconjurător, etc.

  1923 (26-27 martie): Adunarea Deputaţilor şi Senatul României votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 martie şi publicată la 29 martie.

Prevederile noii Constituţii întăreau rolul parlamentului în viaţa politică.

Constituţia mai prevedea libertatea cuvîntului, a întrunirilor, a presei, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor, etc.

1924: Între 27 martie 1924 si  2 aprilie, se desfășoară la Viena  o Conferinţă româno-sovietică, la care a fost discutată problema Basarabiei, a carei unire cu Romania nu era recunoscuta de Uniunea Sovietică.

1927: A încetat din viață la Iași, omul politic și publicistul român Alexandru Bădărău (n.9 aprilie 1859, Bădărăi, Iași/Botoșani).

A fost primar al municipiului Iași și ministru în două guvernări conservatoare.

1929 : S-a născut la Cenade, Alba, pictorul și scenograful de televiziune, Vasile Rotaru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania (din 1968), membru al Uniunii Cineaștilor din Romania (din 1971), membru fondator al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din Romania (din 1990).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția Scenografie, promoția 1957. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Universitatea Ecologică, Universitatea Hiperion București, Director Artistic al Televiziunii Române, fiind fondator al scenografiei de televiziune din Romania. A avut expoziții personale de pictură la Galeriile Căminul Artei, Galateea și Simeza din București și la Galeria de Arta Sibiu, iar în străinătate la Stockholm și Paris.

1930: S-a născut la Galați, artistul plastic și scriitorul elvețian de origine română, Daniel Spoerri.

Este recunoscut pe plan internațional drept cel mai remarcabil exponent al stilurilor Eat Art, Nouveau Réalisme și Fluxus .

De asemenea, este apreciat pentru cartea sa Topographie Anécdotée du Hasard (An Anecdoted Topography of Chance), analogul literar al obiectelor sale, în care a cartografiat toate obiectele aflate la un anumit moment pe masa sa de lucru și le-a descris pe fiecare în parte cu amintirile și conexiunile pe care i le evocau ele.

În 1996 a donat întreaga sa arhivă la Departamentul de picturi și desene din Biblioteca Națională Elvețiană.

1931: S-a născut in Bucuresti, Virgiliu N. Constantinescu, inginer român, membru și președinte al Academiei Române din anul 1991, iar mai apoi din anul 1994 şi până în 1997, preşedintele Academiei Române.; (d.31 ianuarie 2009).

 A fost Membru de Onoare al  Asociatiei de  Aeronautica si Astronautica a Romaniei.

A absolvit   Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Mecanică în anul 1952, obţinînd diploma de inginer mecanic de aviaţie.

În intervalul 1953-1955 îşi pregăteşte şi susţine teza de doctorat intitulată ,,Contribuţii la teoria lubrificaţiei cu gaze” în domeniul Mecanica fluidelor şi aerodinamică, la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, sub îndrumarea prof. Elie Carafoli.

În anul 1974 primeşte titlul o­norific de Doctor Docent în Ştiinţe acordat de catre Institutul Politehnic din Bucureşti şi de catre Ministerul Învăţămîntului.

A  fost şi profesor la Universitatea Politehnică Bucureşti, precum şi ambasador al României în Belgia

Cariera didactica o incepe in Academia Tehnica Militara, unde intre anii 1952-1954  este ofiter si asistent in cadrul Facultatii de Aviatie. În 1954 îşi începe şi cariera didactică la Institutul Politehnic Bucureşti.

Este încadrat ca cercetător la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei, iar din 1956 devine Şeful laboratorului de lubrificaţie cu gaze. În 1959 devine conferenţiar, iar din 1971 este profesor universitar.

Incepand cu anul 1969 efectuează un stagiu de cercetător-vizitator la Mechanical Tecnology Inc. Lantham, New York, apoi este profesor vizitator la Renselaer Polytechnic Institute din Troy, New York, USA, la Universitatea din Poitiers, la INSA Lyon si la Universitatea din Liege.

În cei peste 50 de ani de activitate didactică a predat cursuri de inginerie mecanică, de aviaţie şi ştiinţe aerospaţiale.

A organizat înfiinţarea laboratoarelor de aerodinamică, mecanica fluidelor, tribologie, fabricaţia avioanelor.

În prezent preda cursurile de mecanica fluidelor şi aerodinamica, simulare numerică a mişcării fluidelor, lubrificaţie (tribologie) la facultatea de Aeronave din Universitatea Politehnica Bucureşti.

A fost si  conducător de doctorate de peste 25 de ani în inginerie mecanică (mecanica fluidelor şi aerodinamică, tribologie).

În anul 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

1938: S-a născut la București,baritonul român  Nicolae Constantinescu, unul dintre importanții artiști ai Operei bucureștene, profesor universitar.

A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția Canto, avându-l profesor pe Petre Ștefănescu-Goangă și clasa de Operă condusă de Anghel Ionescu Arbore. Rolurile de debut la Opera Română au fost din Lucia di Lammermoor și Don Carlos urmate de alte 23 de personaje importante, într-o diversitate stilistică de invidiat: Germont, Escamillo, Silvio, Alfio, Valentin, Guglielmo din Così fan tutte, Contele Almaviva din Nunta lui Figaro, Lescaut din Manon, Biterolf din Tannhäuser, Heraldul din Lohengrin, Contele Robinson din Căsătoria secretă, etc.

Nu a neglijat creația națională : Bălcescu din opera omonimă, Tezeu din Œdipe, Laertes din Hamlet, Gheorghe din Năpasta. Peste graniță, a cântat în Germania, Polonia, Ungaria, Suedia, Bulgaria, Cehia, Slovacia. Mari cântăreți români și străini i-au fost parteneri: Giuseppe di Stefano, Ludovic Spiess, Elena Cernei, Mady Mesplé, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaș, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru-Nistor etc.

A refuzat inactivitatea și, după pensionarea în plină activitate artistică, în 1991, a fost profesor la catedra de Canto a Universității Naționale de Muzică din București.

1938: La Chişinău, in România, s-a desfăşurat festivitatea de aşezare a temeliei statuii regelui Ferdinand I, statuie care urma să fie înalţata de  Asociaţia ofiţerilor de rezervă din Basarabiaaflată sub preşedinţia lui Gherman Pîntea.

Foto: Arcul de Triumf din Chișinău

La 16 ianuarie 1937, la comemorarea a 20 ani de la Congresul Militar Moldovenesc din Chişinău, un numar de ofiţeri in rezervă (veterani) din Basarabia, sub preşedinţia d-lui Gherman Pântea, asistat de dl. Elefterie Sinicliu ca secretar, organizează Comitetul care a decis ridicarea la Chişinău, prin colectă publică, a Monumentului neuitatului Rege al României Ferdinand I, Întregitorul de Neam şi Ţară.

În concepţia lui Gh. Pântea, statuia Regelui Erou Ferdinand I din Chişinău urma să fie „o pildă de pioasă recunoştinţă în amintirea Regelui ţăranilor, pe care i-a înstăpînit în brazda lor strămoşească şi totodată un simbol de neclintită credinţă în veşnicia pietrei de hotar aşezată la graniţa Nistrului Românesc”.

Comisia pentru edificarea monumentului, alcătuită din edilii Chişinăului, comandantul armatei şi Comitetul, alege locul amplasării monumentului şi anume „în scuarul din faţa palatului mitropolitan, la 6 metri de bordura trotuarului bulevardului Alexandru cel Bun (azi Ştefan cel Mare şi Sfânt), în faţa monumentului portal al catedralei mitropolitane”.

Macheta monumentului Regelui Ferdinand I, executată de sculptorul român Oscar Han, a fost aprobată de M.S. Regele Carol II-lea a României, iar colectarea rapidă a fondurilor, de la oamenii de bună credinţă din ţară, a permis aşezarea pietrei de temelie la 27 martie 1938.

Manifestaţia prilejuită de acest fapt, de o grandoare naţională, a avut loc prin oficierea slujbei religioase de către Î.P.S. arhiereu Efrim la catedrala din Chişinău (Nihil sine Deo, deviza Casei Regale a României), fiind prezenţi delegaţi de la Orhei, Lăpuşna, Bălţi, etc., elevi ai şcolilor secundare, autorităţile civile şi militari.

Sculptura din bronz, exectată de O. Han, a fost anterior expusă la București, în grădina Ateneului Român spre a fi văzută şi admirată de locuitorii Capitalei. Ulterior, lucrarea a fost plasată la Chişinău pe un soclu de beton placat cu piatră moale. Sculptorul O. Han, autorul mai multor monumente din România în perioada interbelică, este de asemenea autorul monumentului domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, din Orhei (1934).

La 5 februarie 1939, în prezenţa reprezentantului la Chişinău a M.S. Regelui Carol II-lea, d-l. General Nicolae Ciupercă (fost ministru de război, inspector general al armatei române), a trei miniştri din Guvernul României şi a delegaţilor oficiali ai mai multor provincii româneşti, are loc dezvelirea monumentului.
După slujba religioasă, oficialii desprind culorile ţării de pe monument, după care se intonează Imnul Regal.

Mai mulţi inviţati şi gazdele au luat cuvântul pentru a-şi exprima trăirile, iar solemnitatea dezvelirii monumentului a fost difuzată integral, la radio.

Trebuie remarcat că în perioada interbelică în Basarabia au mai fost edificate încă două monumente ale Regelui Ferdinand: la Rezina (1938), sculptor Alexandru Plămădeală şi la Ismail (1938), sculptor Dimitrie-Bârlad.

Un an mai târziu se va instala puterea sovietică care va arunca în aer statuia regelui Ferdinand şi Clopotniţa monumentului portal al Catedralei mitropolitane din Chisinau

După prăbuşrea URSS, Clopotniţa, distrusă de sovietici, a fost restaurată, insa monumentul regelui Ferdinand, nu.

1940 : S-a născut la Făget, Timiș actoru de teatru și film,Traian Stănescu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1961, clasa profesor G.D. Loghin, după care a fost repartizat la Teatrul de Stat Piatra Neamț (1961–1964). A avut ocazia să joace în premiere memorabile: rolul lui Vulpașin în Domnișoara Nastasia, Tom, în Menajeria de sticlă, etc.

S-a mutat în București din 1964, mai întâi la Teatrul Giulești, apoi la Teatrul Mic, pentru ca din 1968 să devină actor al Teatrului Național „I.L. Caragiale”, iar din 2002 societar de onoare al acestuia. A jucat pe parcursul carierei în: Enigma Otiliei, Regele Lear, Richard al III-lea, Cine are nevoie de teatru, Orfeu în Infern, Ondine, Amanții insângerați, Sâmbata, duminică, luni etc.

A debutat în film cu rolul din Dragoste lungă de-o seară, în care a jucat împreună cu Ilinca Tomoroveanu, cu care s-a căsătorit.

De asemenea, a colaborat la mai multe spectacole de teatru Radio și TV, are o activitate filmografică îndelungată: Dragoste lungă de-o seară, Răscoala, La răscrucea marilor furtuni, Trandafirul galben, Masca deargint, Pădurea de fagi, Începutul adevărului (Oglinda), etc.

1942 : S-a născut la Suceava actrița Olga Bucătaru d. 10 aprilie 2020, la București.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în 1965. A debutat în 1966 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț unde a lucrat până în 1973. Aici a jucat în Act venețian, Răzvan și Vidra. În 1969–1970 este actriță la Teatrul de Stat din Satu Mare, iar din 1974 devine membră a Teatrului Odeon din București unde joacă diverse roluri în A cincea lebădă, Patima roșie, …escu.

În 1977 interpretează rolul Doamna Stanca în filmul istoric românesc Buzduganul cu trei peceți. Din 2001 este lector universitar la Academia de Arte Luceafărul.

În 2002 i s-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Filme: Bariera, Ecaterina Teodoroiu, Trahir, Aici nu mai locuiește nimeni, Trenul vieții.

1943: S-a născut la Breaza, Prahova, fotbalistul român Nicolae Pescaru ; d. 25 mai 2019, Mihăești, Vâlcea.

A jucat pe post de mijlocaș, o mare parte din cariera sa, la Steagu Roșu Brașov și a făcut parte din Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. A fost decorat cu Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a, în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate.

1947 : S-a născut la Paris, scriitorul român Alexandru Papilian (Alexandru Stoichiță ),nepotul lui Victor Papilian.

A absolvit Academia de Studii Economice la București, a lucrat ca bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat, apoi redactor la revista Flacăra și la Radioteleviziunea Română. A debutat în revista Echinox (1969). A mai colaborat la România literară, Luceafărul, Viața Românească, Tribuna. A debutat editorial cu romanul Dihorul (1970). S-a stabilit definitiv în Franța în 1984, unde a condus Secția în limba română la Radio France Internationale. Din scrierile sale: O seară de noiembrie, Micelii, Le Fardeau (Les grands Traductions), Des mouches sur un verre, Le bien que je n’ai pas fait.

1952: A decedat la Bucuresti, scriitorul român Ion Alexandru Bassarabescu; (n.17/29 decembrie  1870, Giurgiu).

 În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897).

A fost coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica.

Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. 

A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie.

A scris numai proză scurtă, cultivand schița și momentul,fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești.

 1956: S-a născut in satul Beuca,  județul Teleorman , renumita solistă română de muzică populară, Floarea Calotă .

1968: S-a născut în oraşul Săveni, judeţul Botoşani, teologul, eseistul si  traducătorul român  Cristian Bădiliță.

A debutat în revista Ateneu, suplimentul Caiete botoşănene, cu poeme, în 1984. Al doilea debut, tot cu poezie, a avut loc în revista ieşeană Cronica, în 1986.

După   serviciul militar, a urmat doi ani cursurile Facultăţii de litere din Bucureşti, secţia română-franceză, avându-i ca mentori pe Cornel Mihai Ionescu, Florea Fugaru, Ioan Pânzaru şi Pan M. Vizirescu, ultimul supravieţuitor de marcă al revisteiGândirea.

Din 1990 s-a transferat la secţia de limbi clasice, unde-l va întâlni pe remarcabilul om de cultură Petru Creţia. 

În 1991-1992 studiază teologia la Seminario Conciliar din Madrid, împreună cu Cristian Langa şi Iuliu Cristian Arieşanu, unde-i va avea ca profesori pe patrologul Juan Ayan Calvo şi pe fenomenologul religiei Juan Martin Velasco.

A predat limbă şi literatură greacă veche la universitatea din Timişoara, instalându-se în Franţa din 1995, împreună cu soţia lui, Smaranda Bădiliţă, specialistă în Philon din Alexandria. Este doctor în istoria creştinismului antic al Universităţii Paris IV Sorbona cu  calificativul summa cum laude.

Din juriu au făcut parte: Monique Alexandre, Jean-Noël Guinot, Jean-Claude Fredouille, Enrico Norelli şi Olivier Munnich.

Lucrarea sa a primit premiul Solomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa.

În Occident s-a specializat în literatura patristică greacă şi latină, făcând parte şi din grupul de traducători ai Bibliei de la Alexandria sub coordonarea lui Marguerite Harl.

În 2001 a început o colaborare cu New Europe College din Bucureşti, organizând două colocvii internaţionale despre Ioan Casian şi despre actualitatea Părinţilor Bisericii.

A organizat un al treilea colocviu internaţional, despre patristică şi ecumenism, în cadrul Universităţii din Constanţa. Cele trei volume, ca şi teza sa de doctorat, au apărut la editura pariziană Beauchesne.  

Se consideră un anarhist creştin de dreapta şi pledează pentru reinstaurarea monarhiei în România.

Critic al imposturii comuniste şi neocomuniste, rezervat faţă de sistemul democratic-ochlocratic modern, a participat activ la revolta din decembrie 1989 şi la organizarea protestului din Piaţa Universităţii (1990).  Pe 22 decembrie 2009 a lansat revista electronică Oglindanet.

1975: S-a născut atleta Mihaela Melinte, prima campioană mondială la aruncarea ciocanului din istoria atletismului românesc.

În primii trei ani  de participare la competiţiile internaţionale ale seniorilor a doborât 9 recorduri mondiale și deține recordul mondial la juniori – 76,07 m. Fostă campioană mondială și europeană, nu a participat niciodată la Jocurile Olimpice. În anul 2009 s-a retras din activitatea competiţională.

1985: A murit (înecat în Lacul Herăstrău, probabil un gest sinucigaş), criticul și istoricul literar român Pompiliu Marcea, (n. 1928).

Profesor universitar, doctor în filologie, a predat literatura română la Universitățile din Paris, Bonn, Koln, Aachen și Dusseldorf.

A fost un specialist în opera lui Ioan Slavici si  unul dintre susținătorii fervenți ai publicării Operelor Complete lui Mihai Eminescu sub egida Academiei Române care publicase până în 1980 opt volume, dar care, prin volumulele IX și X  (publicat cu greu după câțiva ani, pe 15 iunie 1989, dar oprit de la difuzare), a atras critici extrem de virulente din partea Rabinului șef al României, Moses Rosen, care-l etichetase pe Eminescu ca fiind: „fascist, rasist, antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan și sifilitic”, ceea ce a revoltat mai multi scriitori români.

Moartea inexplicabilă a profesorului Marcea :

Conform documentelor securității aflate astăzi în custodia S.R.I., profesorul Marcea avea să capete în timpul controversei publice cu rabinul o „boală ciudată”, fără diagnostic. Tenul său avea o culoare stinsă, glasul îi era abia articulat, avea o incapacitate de a citi și o accentuată slăbiciune, care nu îi permitea să se deplaseze.

Soția sa, Florentina Marcea, care spunea că profesorul este „apatic, descurajat, slăbit, se mișcă ca un om accidentat, ținându-se de mobile și așezându-se cu greu în fotoliu”, îl acuza pe rabin că apelase la «magia neagră» pentru a-i ucide soțul.

Consultat în secret (fără știrea oficialităților), de un medic din alt oraș al României a pus următorul diagnostic profesorului Marcea: „Este otrăvit, intoxicat, dar n-aș putea spune precis cu ce și cum. Simptomele și aspectele exterioare mă duc cu gândul la o otrăvire cu mătrăgună”.

Din aceeași Notă Informativă a Securității reiese că fiica profesorului s-a plâns că ar fi

fost acostată pe stradă de doi indivizi ce ar fi amenințat-o cu moartea dacă tatăl său nu

încetează „acțiunile antisemite”.

 (Arhiva S.R.I, fond D, dosar 10.966, vol.2, f.2)

La scurt timp, profesorul universitar Marcea a fost găsit înecat, într-un mod inexplicabil într-un lac din preajma Bucureștiului.

La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete a lui Eminescu, poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la 22 mai 1985 iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a fost găsit mort în baie, „asfixiat” la vârsta de 52 de ani. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pompiliu_Marcea).

1992: Au început lucrările celei de-a treia Convenții Naționale a Frontului Salvării Naționale, FSN.

Aceasta a avut loc la București, între 27–29 martie. Au izbucnit polemici dure între adepții lui Petre Roman și cei ai președintelui Ion Iliescu. Cei din urmă au părăsit sala, iar peste două zile Ion Iliescu își anunța demisia din FSN și din grupurile parlamentare, precum și intenția de a crea un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naționale, care va fi înregistrat pe 14 aprilie 1992, la Tribunalul București.

2000: A încetat din viaţă regizorul Paul Călinescu (n.1902), pionier al cinematografiei româneşti.

S-a nascut  la 21 august 1902 în oraşul Galaţi. Dupa ce a absolvit  Academia Comercială din Bucureşti în anul 1930, a fost imediat atras însă de cinematografie, un domeniu care, la momentul respectiv, în România, aştepta încă să fie valorificat cum se cuvine.

În 1934 regizează primul film, un documentar, intitulat „România”.

De altfel, în prima perioadă a carierei, realizează aproape exclusiv documentare: „Colţuri din România” (1936, distins cu premiul I la Expoziţia Universală de la Paris 1937), „Bucureşti, oraşul contrastelor” (1936), „Ţara Moţilor” (1938), „Uzinele Malaxa” (1940), acţionând ca un adevărat promotor al filmului documentar.

În 1936, Călinescu are iniţiativa organizării unui Serviciu cinematografic în cadrul Oficiului Naţional de Turism.

 În 1941, filmul sau  „România în lupta contra bolşevismului” câştigă premiul filmului documentar la Festivalul internaţional de artă cinematografică de la Veneţia.

Drama „Răsună valea”, realizată în 1949, îi aduce o altă distincţie – Diploma de onoare a Festivalului internaţional de la Karlovy Vary, în 1950.

Fiind, de asemenea, un tehnician strălucit, Călinescu a fost coautorul unor brevete de invenţie pentru „video-real” (1964) şi „fizio-ecran” (1968).

Drama „Porto Franco” (1961) şi comedia „Titanic Vals” (1964), ultimele două filme regizate, au fost şi cele care i-au încununat cariera.

 2003 : Zece alpinişti români au plecat în prima expediţie exclusiv românească pentru cucerirea Everestului (27 martie – 25 mai).

La 22 mai, alpinistul român Teodor Tulpan a atins vârful Everest (8848 m).

2008: A decedat lingvistul George Pruteanu, profesor universitar, politician, critic literar, colaborator al mai multor publicaţii.

A fost iniţiatorul unui proiect de lege (legea Pruteanu), privitor la respectarea regulilor gramaticale ale limbii române în spaţiul public şi  de asemenea autorul unei emisiuni televizate foarte populare, intitulată “Doar o vorbă să-ţi mai spun.”

2016: A avut loc la Chişinău „Cel mai mare marș unionist” din istoria R. Moldova, cu ocazia împlinirii a  98 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

2017: A decedat pictorul şi profesorul Marin Gherasim, membru fondator al „Grupării 9+1”, fost preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România; (n. 1937).

2018: A murit actriţa română Aimée Iacobescu (nume complet: Gabriela-Aimée Iacobescu), născută după unele surse la 1.VII.1946, dată la care a fost înregistrată nașterea la starea civilă.

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Unirii Basarabiei cu România”,  a fost stabilită ca zi de sărbătoare naţională prin Legea nr. 36/27.III.2017.

NOTĂ: La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă).

Sfatul Ţării îi avea în frunte pe Ion Inculeţ – preşedinte, Pantelimon Halippa – vice-preşedinte şi Ion Buzdugan – secretar. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia:

„Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (Agerpres 26.III.2013).

NOTĂ 2: Prin Legea nr. 36/27.III.2017 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Matroana din Tesalonic

Sfânta Matrona a fost o copilă saracă si orfană, roabă în casa unei evreice cu suflet rău, din Tesalonic.

Aceasta neîncetat îşi batea joc de credința Matronei, si tot timpul căuta prin toate mijloacele să o facă sa se lepede de Hristos și să mearga impreuna cu ea la sinagogă.

Cand Pautilla, stăpâna Matroanei a auzit ca sluga sa merge în ascuns la biserica crestinilor, i-a zis: “Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica crestineasca?”

La aceasta intrebare Matroana a raspuns: “De vreme ce Dumnezeu este în biserica crestinească, iar de la sinagoga iudaica s-a departat, nu mă duc la sinagoga, ci la biserică”.

Plină de furie la acest răspuns, Pautilla a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mâini și a lăsat-o fara mâncare.

  Matroana sezand în genunchi la rugaciune si slavind pe Dumnezeu, legaturile au cazut de la mainile ei prin puterea lui Dumnezeu.

Dupa aceasta Matrona a mai fost încuiata si infometata incă de doua ori.

A murit din cauza lipsei de hrană.

Trupul sfintei a fost aruncat de Pautilla într-o prapastie. Creștinii au luat trupul muceniței și l-au ingropat cu cinstea cuvenită.

Episcopul cetății aflând ca la mormântul muceniței Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserică deasupra lui.

Pautilla a murit căzând de pe zidurile de unde a fost aruncat trupul  Sfintei Mucenite Matrona.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 27 MARTIE. VIDEO

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
4. Wikipedia.ro;
5. mediafax.ro;
6. Istoria md.
7. worldwideromania.com;
8. Enciclopedia Romaniei.ro
9. Calendar Crestin Ortodox.ro
10.  adevarul.ro/locale/alba-iulia/sigismund-bathory
11. http://www.rador.ro/
12. Cinemagia.ro.

Publicitate