CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 21 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


Ziua de 21 martie în istoria noastră

1697: Teofil, episcopul ortodox de la Bălgrad (Transilvania) a semnat Rezoluţia de Unire a românilor ortodocși din Ardeal cu Biserica Romei, unul dintre cele mai controversate documente din timpul tratativelor de unire a Mitropoliei Ardealului (ortodoxă) cu Biserica Catolică.

Încă din februarie 1697, episcopul ortodox Teofil negociase Unirea religioasă a românilor ortodocși din Ardeal cu Biserica Romei, în termenii stabiliți împreună cu iezuițiidupă regulile conciliului de la Florența, având exemplele precedente ale unirii de la Brest și ale formării episcopiei greco-catolice de Muncaci.

Rezoluția de Unire cu Roma a ortodocșilor din Ardeal menționa :

Noi Teofil cu mila lui Dumnezeu episcopul bisericii românești din Ardeal și din părțile Țării Ungurești lui împreunate și tot clerul aceleași biserici, lăsăm pomenire prin scris aevea aceasta tuturor cărora se cuvine cum că în luna trecută a lui februarie când am avut săbor mare la Bălgrad cu o inimă am așezat ca să ne întoarcem în sânul sfintei maicii biserici romano-catolicești și iarăși să ne unim cu ea, toate acelea primindu-le și crezându-le care ea le primește, le mărturisește și le crede. Și mai întâiu mărturisim acelea patru puncte, în care până acum ne-am înperechiat:

a) Cunoaștem cum că Papa de la Roma este cap văzut a toată Biserica lui Christos, care peste toată lumea e lățită.

b) Mărturisim cum că afară de cer, scaunul celor fericiți și afară de iad, temnița celor osândiți, al treilea loc este, în care și sufletele celor ce nu sunt încă curățite se țin și se curățesc.

c) Cum că pânea azimă este destulă materie a Cinei Domnului și a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.

d) Credem cum că Duhul Sfânt, a treia față în Treime, de la Tatăl și de la Fiul purcede. Și primim, mărturisim și credem toate celelalte, care sfânta maică biserică romano-catolică primește și crede.[…] Noi, adică cei mai înainte numiți Teofil și clerul tot, de la Preaînălțatul împărat acestea acum foarte cu smerenie le cerem și la cele mai sus pomenite puncturi ne îndatorăm înaintea cinstitului părinte Baranyi, plebanul (parohul) bisericii romano-catolicești a Bălgradului, întru a căruia lucru, credință și tărie cu mâna noastră ne-am iscălit și cu pecetea cea episcopească și cu a soborului am întărit.

Dată în Bălgrad, 1697 zile 21 martie.

Teofil episcop și tot clerul

După numai câteva zile, la 27 martie 1697 avea loc Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul Teofil, sinod ce a adoptat Unirea cu Roma, act care a pus bazele Bisericii Române Unite cu Roma. 

Foto: Teofil Seremi (d. 1697, Alba Iulia) a fost un episcop ortodox și mitropolit al Bălgradului (al Ardealului) între anii 1692 și 1697.

Numele său de mirean era Toma Seremi și făcea parte din mica nobilime din Teiuș (nemeși). A pornit tratativele de unire a Mitropoliei Ardealului cu Biserica Catolică, punând astfel bazele Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Noua ramură a bisericii universale formată în urma Unirii primea numele de Biserica Greco-Catolică. Biserica Unită din Transilvania nu era prima care urma acest drum. Deja, biserici greco-catolice locale apăruseră în rândul ucrainienilor și rutenilor.

În Transilvania, Unirea religioasă a fost aplicată efectiv de mitropolitul Atanasie Anghel, fiul unui nobil de Ciugud, urmașul în scaunul arhiepiscopal de Alba Iulia al mitropolitului Teofil Seremi, cel care a semnat pentru prima dată actele Unirii cu Biserica Catolica, dar care a murit la scurtă vreme după aceea.

Clerul român urma sa primească aceleași privilegii și imunități ca și clerul de rit latin. Unirea a fost recunoscută la sinodul din octombrie 1698 prin Manifestul de unire pe baza celor patru puncte, în schimbul păstrării ritului, și a egalității în drepturi cetățenești depline.

Bánffy, guvernatorul Transilvaniei şi cancelarul Bethlen, s-au arătat dezamăgiţi de aprobarea unirii românilor cu Biserica Romei.

Ultimul a spus „noi destul am tudumănit şi o instanţie la împărat am dat contra instanţei aceeia, dară nimica am isprăvit, că rezoluţie tot s-au dat”.

1808:A încetat din viață Paul Iorgovici Brâncoveanu, om de cultură bănăţean, jurist, cercetător al originii romane a poporului român, unul dintre primii oameni de cultură din Banat care au scris româneşte folosind alfabetul latin. (28 aprilie 1764, Vărădia, Caraș-Severin).

Un strămoş al său, ardelean, a fugit peste munţi din cauza persecuţiilor religioase şi, după unii, s-ar fi căsătorit cu o tânără din familia Brâncovenilor, luându-şi şi el acest nume. Urmaşii săi au venit în Banat, fugind din calea turcilor, şi s-au stabilit la Vărădia. Paul era fiul preotului Marcu, care, pentru a putea ajunge protopop, şi-a schimbat numele de Brâncoveanu în Iorgovici, slavizarea numelui fiind o condiţie.

Atât Paul cât şi cei doi fraţi ai săi au învăţat carte de la un învăţător din Ţara Românească, românii neavând, la vremea respectivă, o şcoală a lor în Banat. A absolvit clasele primare la Vârşeţ şi gimnaziul la Szeged, apoi dreptul la Budapesta şi Viena.

TIMIȘOARA UITATĂ Legenda lui Paul Iorgovici, descendentul Brâncovenilor,  care a luptat împotriva maghiarizării și slavonizării. În ce condiții  suspecte a murit

A plecat la Roma, unde a reuşit să studieze în biblioteci „documente şi inscripţii privitoare la istoria şi limba română”. Şi-a continuat studiile la Paris, unde a fost martor ocular la sfârşitul revoluţiei franceze şi la ghilotinarea  regelui Ludovic al XVI-lea. A urmat o scurtă perioadă de studii la Londra, unde a învăţat limba engleză, revenind apoi la Viena, unde a fost numit „cancelist” şi apoi „concipist” la curte.

A fost chemat apoi de episcopul din Vârşeţ care l-a numit avocat consistorial.

Jurist și cercetător al originii romane a poporului român, a fost printre primii oameni de cultură din Banat care au scris românește folosind alfabetul latin.

În 1799 a tipărit, la Buda, „Observaţiile de limba română”, de altfel singura sa carte care s-a păstrat. Sârbii l-au învinuit că a tipărit cartea cu litere latine, „slove păgâne din Roma”, iar ungurii i-au reproşat că prin scrierea sa „va deştepta la români conştiinţa naţională şi atunci  românii vor pretinde drepturi naţionale”. A mai redactat un glosar în patru limbi – română, germană latină şi franceză – şi a început traducerea documentelor studiate la Roma.

Mulţi l-au sfătuit să renunţe la scris pentru a nu-şi face duşmani dar Iorgovici le răspundea că doreşte să-şi întrebuinţeze toate puterile „pentru prosperarea naţiunii mele” şi pentru că „între urmaşii noştri se vor afla şi dintre aceia cărora le va place ceea ce aparţine limbii şi naţiunii noastre”. A fost pedepsit pentru perseverenţa sa cu destituirea şi arestarea, şi în timp ce zăcea în închisoarea comitatului, toate manuscrisele şi lucrările sale au fost arse.

După ce acuzaţiile care i-au fost aduse s-au dovedit a fi neîntemeiate, a fost pus în libertate şi a venit la Timişoara, unde a fost avocat şi contabil privat.

S-a reîntors la Vârşeţ, unde a ocupat o catedră de profesor de limba latină la gimnaziul din localitate. Şi-a reluat şi activitatea literară, încercând să refacă însemnările devastate şi să continue glosarul distrus în bună parte dar n-a mai reuşit să ducă la un sfârşit vreo lucrare, stingându-se subit din viaţă la 21 martie 1808.

Cartea sa, „Observaţii de limbă rumânească prin Paul Iorgovici fecute”, prezintă interes şi astăzi privitor la starea românilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Este considerat primul iluminist bănăţean iar Eliade Rădulescu îi îndemna pe tineri să-l citească pe Paul Iorgovici, pentru a învăţa „şi limba voastră şi ceea ce au fost strămoşii voştri şi ceea ce veţi putea fi de veţi urma învăţăturile lor”.

Nu s-a aflat niciodată adevărata cauză a morţii, dar s-a bănuit că a fost asasinat, otrăvit de adversarii săi, pentru a-l împiedica să-şi continue opera.

A fost înmormântat în cripta aflată în curtea bisericii din Vârşeţ.

1848 (9/21 martie):  Reprezentanții maghiarilor din Transilvania proclamau printr-o declaraţie alipirea Transilvaniei cu regatul Ungariei.

Maghiarii doreau eliberarea de sub stăpânirea austriacă sub care se aflau de mai bine de un veac şi jumătate, dar fără să ţină cont de doleanţele celor care locuiau alături de ei în Ardeal, românii majoritari, sașii şi alte naționalități.

Aceştia aspirau la rândul lor la drepturile fireşti ale popoarelor care doreau să îşi câştige libertăţile.

Harta Ungariei și a țărilor învecinate. Descriere a Transilvaniei (Albina  Românească, Iași, 1849) | Tipărituri vechi

Foto – https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2015/11/30/harta-ungariei-si-a-tarilor-invecinate-descriere-a-transilvaniei-albina-romaneasca-iasi-1849.

La scurt timp după declararea de către maghiari a unirii Ardealului cu Ungaria, declaraţie făcută fără luarea în considerare a poziţiei românilor ardeleni şi a saşilor, se mobilizează armata regulată maghiară şi miliţiile maghiare din Ardeal şi începe lupta acestora împotriva armatei austriece cu scopul de a pune stăpânire pe Ardeal.

Armata austriacă se pregătea şi ea de război, iar românii, sub conducerea lui Avram Iancu, s-au organizat militar prin constituirea de miliţii.

În acest context, românii erau conștienți că victoria armatelor maghiare ar duce la o asuprire şi mai mare şi chiar la negarea totală a existenţei naţionale a poporului român din Ardeal.

Saşii erau şi ei de aceeaşi părere şi vor lupta la rândul lor împotriva maghiarilor, consideraţi drept insurgenţi care s-au ridicat împotriva ordinii austriece.

Atât românii, cât şi saşii, se vor alătura  habsburgilor, în speranţa supravieţuirii lor din punct de vedere naţional.

1821: Tudor Vladimirescu a intrat în fruntea trupelor sale în București pe Calea Rahovei (Podul Calicilor).

„În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot şi în stânga pe Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfăşurat şi el ducând o pâine mare albă, semn al belşugului pe care intenţiona să-l dea ţării, Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea pandurilor, pe Podul Calicilor (actuala Cale a Rahovei)”

Pe Dealul Mitropoliei, arnăuții lui Bimbașa Sava au deschis focul asupra pandurilor.Tudor și-a ales reședința în casele Zoiţei Brâncoveanu, sub Dealul Mitropoliei, preluând în scurtă vreme controlul principalelor puncte şi obiective întărite din oraş şi evitând pe cât posibil complicaţiile cu forţele lui bimbaşa Sava, fidele Eteriei, indică lucrarea „Istoria militară a poporului român” (Editura Militară, Bucureşti, 1987). Tratativele s-au încheiat repede, la 23 martie 1821, prin semnarea „Cărţii de adeverire” dată de boieri slugerului Tudor Vladimirescu. 

1849: S-a născut la Focșani, scriitorul, poet și traducător  Dumitru C. Ollănescu-Ascanio,fost membru titular (din 1893) și vicepreședinte (1898–1900; 1903–1906) al Academiei Române; d. 20 ianuarie 1908, București.

1849-1908 Dumitru C. Ollănescu Ascanio Scriitor

În 1869, împreună cu Ștefan C. Michăilescu, Grigore G. Tocilescu și G. Dem. Teodorescu, a participat la întemeierea societății Românismul, condusă de B.P. Hașdeu. 

A fost magistrat, a îndeplinit funcția de primar al orașului Tecuci, funcționar la Ministerul de Externe, inaugurând astfel o întinsă carieră diplomatică: secretar general al ministerului, secretar de legație și apoi ministru al României la Istanbul, Viena și Atena.

Membru al Junimii din 1878, a colaborat constant la Convorbiri literare, până în 1895. Relațiile sale cu Junimea răcindu-se, Ollănescu-Ascanio a înființat o nouă grupare artistică, Amicii literaturii și artei române, al cărei președinte a fost. Fără să fi desfășurat o prea întinsă activitate de prozator, a fost unul dintre nuveliștii înzestrați de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Din scrierile sale: DoineCronici dramaticeJocurile seculareNăravuri orientaleIsprava lui PandurFecior de bani gataDin viața teatruluiSatire. Pe malul gârlei.

1866: S-a născut la Ludoș, Sibiu, Imperiul Austriac, Octavian Smigelschi, pictor şi grafician, cu o prodigioasă activitate în pictura monumentală de biserică. 

A obținut o bursă de stat la școala de profesori de desen din Budapesta (1884–1889), unde și-a desăvârșit studiile sub îndrumarea maestrului Bertalan Székely și a devenit profesor de desen.

În anul 1904 a întreprins o călătorie de studii la monumentele de artă veche din Țara Românească, Moldova și Bucovina, de la care s-a inspirat în executarea picturilor din numeroase biserici transilvănene. 

A fost profesor de desen în Banská Štiavnica (Șemniț), la liceul de stat din Elisabetopol (azi Dumbrăveni, Sibiu).

Operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul şi pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, respectiv capela Gimnaziului Catolic din Budapesta.

Este considerat cel mai mare pictor transilvănean al secolului al XX-lea.

1871: S-a născut în comuna Gura Săraţi, judeţul Buzău, epigramistul român N. Gr. Mihăescu – Nigrim   (d. în 11 noiembrie  1951, Bucureşti).

Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim - 150 • Opinia Buzău

Doctor in litere si filosofie al Universitatea din din Bruxelles, diplomat in stiinte sociale si politice, profesor de liceu la Ploieşti, apoi inspector scolar, a editat revistele  „Intim” si „Carmen Sylva” si a colaborat  la revistele  Universul literar, Vieaţa nouă, Arta, Adevărul literar, Convorbiri literare, Floare-albastră s.a.

Şi-a facut  debutul în literatură cu volumul de poezii „Astrale” (1901).

A scris in diverse domenii, risipindu-se in publicistica si eseistica (Doctrina vietii unui— nebun, 1903; Ce zice englezul despre romani, 1908; Sarlatanii stiintei, 1911; Humorul englezesc, 1912 s.a.), in memoriale de calatorie (Londra, 1906; Constantinopol, 1906), nuvelistica (Cavalul fermecat, 1912; Din grozaviile Parisului, 1912), roman (in apele oglinzilor, 1940) si incercari dramaturgice (L’Aveu, 1916; Bogdan, 1938).

Spiritual, iscoditor, mereu in cautarea unor noi forme de afirmare, Nicolae Nigrim Mihaescu e, in fond, un diletant in acceptiunea originara a termenului. S-a remarcat si ca epigramist de reala virtuozitate.

1881: A decedat la Sankt Petersburg, în Rusia, politicianul și diplomatul român Ioan Grigore Ghica, fiul ultimului principe al Moldovei, domnitorul Grigore al V-lea Ghica; (n. 10 decembrie 1830, Iași, Moldova).

Ioan Grigore Ghica - Wikipedia

Ioan Grigore Ghica, fotoWikipedia.ro.

A fost ministru în mai multe guverne și a activat ca ambasador la Constantinopol, Viena, Roma și Sankt Petersburg. A fost tatăl lui Vladimir Ghica și al lui Dimitrie I. Ghica.

1882: A murit la București, la vârsta de 67 de ani, Constantin Bosianu, jurist și om politic, fost prim-ministru al Principatelor Române între 26 ianuarie 1865 – 14 iunie 1865. 

Imagini pentru Constantin Bosianu,photos

A fost primul decan al Facultății de Drept din București si membru de onoare al Academiei Române.

Constantin Bosianu (n. 10 februarie 1815, București) a fost membru de onoare al Academiei Române (din 30 iunie 1879) și primul decan al Facultății de Drept din București. Ulterior, a activat ca parlamentar, în același timp fiind și decan al Baroului Ilfov (1871 – 1873).

Spre sfârșitul vieții, Bosianu a îndeplinit timp de două săptămâni funcția de primar interimar al Capitalei, în decembrie 1878, iar în perioada 29 mai – 15 noiembrie 1879, Constantin Bosianu a fost ales președinte al Senatului.

1884: A murit la București, Constantin Al. Kretzulescu (Creţulescu), militar și om politic liberal; (n. 22 mai 1809, București).

A sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost (1871). Era fratele lui Nicolae Kretzulescu și fiul marelui logofăt Alexandru Kretzulescu.

Imagine similară

A fost revoluționar pașoptist și membru al Guvernului Provizoriu în Țara Românească, preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857), prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859), ministru în mai multe rânduri, a deținut de două ori funcția de prim-ministru.

1902: S-a născut Virgil I. Vătăşianu, istoric de artă recunoscut în Europa pentru contribuţiile aduse la cunoaşterea artei europene, a influenţei ei asupra celei din ţările române.

A studiat istoria artei la universitățile din Bucuresti, Cluj, Praga și Viena. Și-a luat doctoratul cu calificativul „summa cum laude’ în anul 1927 la Universitatea Viena, sub îndrumarea eminentului profesor Joseph Sztrygowski, cu o temă privind arhitectura românească medievală din Țara Hațegului, Vechile biserici de piatră românești din județul Hunedoara.

Între anii 1930 – 1931, 1934 – 1936 și 1938 – 1946 a fost secretar al Școlii Române din Roma – (Scuola Romena di Roma).
Revenit în țară, Virgil Vătășianu a devenit titularul catedrei de istoria artei la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
În semn de recunoaștere al meritelor sale deosebite în istoria artei, Virgil Vătășianu a fost distins cu numeroase ordine și medalii și a purtat titlul de Profesor Emerit.

În anul 1972 savantul Virgil Vătășianu a fost distins cu Premiul Johann Gottfried von Herder, acordat de Universitatea Viena, iar în anul 1974 a devenit membru titular al Academiei Romaniei.
A decedat la 15 noiembrie 1993, la Cluj.

1903: S-a născut la Valea Brad, Hunedoara, preotul ortodox Ilarion Felea, fost profesor de teologie, deținut în timpul regimului comunist, decedat la 18 septembrie 1961, în închisoarea comunistă de la Aiud.

 A studiat la Academia teologică Andreiană din Sibiu (1922–1926), la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj (absolvent în 1929), cu examene de licență și Doctorat (1939) la Facultatea de Teologie din București. A fost preot în Valea Brad, Sega (Arad) – unde a ridicat o biserică parohială, apoi la catedrala din Arad, profesor de Dogmatică și Apologetică la Academia teologică din Cluj și la cea din Arad, unde a fost și rector (1947–1948), iconom stavrofor.

A fost redactor la Biserica și Școala și Calea Mântuirii din Arad. Arestat și deținut în timpul regimului comunist (1949–1950, 1958–1961), a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică „pentru uneltire contra ordinei sociale” și 20 ani temniță grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoarei și a mișcării revoluționare”. A scris numeroase lucrări de mare valoare teologică, cea mai importantă fiind Spre Tabor, o desăvârșită tâlcuire a Filocaliei. Alte lucrări: Convertirea creștinăDumnezeu și sufletul în poezia română contemporanăTeologie și preoțiePaisie și paisianismulCatehism creștin ortodoxReligia iubirii (predici apologetice), Sfintele TaineMântuireaReligia culturii etc. A scris și publicat sute de articole și predici în: Telegraful Român și Revista Teologică (Sibiu), Biserica și Școala și Calea Mântuirii (Arad); Duh și Adevăr (Timișoara) etc. Șase volume au rămas în manuscris. S-a stins martirizat în închisoarea Aiud.

1910: S-a născut, la Lipovăţ, jud. Vaslui, actorul Ștegan Ciubotărașu; (m. 27 august 1970, Bucureşti).

Ștefan Ciubotărașu - Wikipedia

În 1945 s-au stabilit în Capitală, unde a jucat la teatrele Alhambra, Comedia și teatrul Victoriei.

În 1948, când  teatrele au fost restructurate,  Ciubotărașu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din țară, unde a desfășurat și o activitate de instructor artistic.

În 1950 a revenit la București, la Teatrul Național. A jucat mult și variat, fiind supranumit „actorul celor 300 de roluri”. Nu a neglijat nici domeniul literar, scriind poezie până în ultimele clipe ale vieții.

În 1959 a jucat în filmele Desfășurarea, Brigada lui Ionuț, Valurile Dunării, Telegrame, în Mândrie (1960), în Pădurea spânzuraților (1964), film regizat de Liviu Ciulei și premiat cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965; în Războiul domnițelor (1969) în regia lui Virgil Calotescu, în Columna (1969) în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an).

În 1968, a jucat și în Legenda (în regia lui Andrei Blaier). 

In 1964 obtine  premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia,

si tot in  1964  i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.

A fost distins in 1967  cu Ordinul Meritul Cultural clasa I  „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice.

1913: A murit istoricul Constantin Erbiceanu;(n. 1838). A fost preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România și a scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române.

Constantin Erbiceanu, istoric | Iasi | Ziare.com

A fost membru titular al Academiei Române din 1899 şi vicepreşedinte al acestui înalt for (1904-1907).

1915: S-a născut in localitatea Trifești, județul Orhei (Basarabia ocupata de Rusia), prozatorul și poetul român Călin Gruia; (d. 9 iulie 1989).

Este pseudonimul literar al lui Chiril Gurduz, cunoscut mai ales prin volumele sale de povești pentru copii. A debutat în literatură cu versurile publicate în 1938 în revista Speranța, din Orhei, apoi a publicat versuri și în reviste literare din Chișinău.

În 1942 i s-a publicat primul volum, placheta Litanii de seară. Mobilizat în război, a fost luat prizonier în 1944.

După eliberarea din prizonierat din 1948, s-a dedicat literaturii pentru copii, publicând în 1952 prima sa culegere de povești, Nucul lui Toderiță.

A avut o intensă activitate publicistică la revistele pentru copii din România (Arici Pogonici, Luminița, Cutezătorii) și a publicat numeroase cărți.

A scris și un scenariu de film, inspirat din evenimentele Primului Război Mondial, după care a fost realizat filmul Baladă pentru Măriuca (1969).

Între anii 1951 și 1969 a fost redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române.

1919: Comuniştii preiau puterea la Budapesta, proclamând  Republica Sovietică Ungaria şi instaurează sub conducerea lui Kun Bela teroarea bolşevică, un regim de opresiune care va dura 133 de zile, până va fi desfiinţat de Armata Română.

Republica Sovietică Ungaria sau Republica Ungară a Sfaturilor (Magyarországi Tanácsköztársaság) a fost un regim comunist care a existat în Ungaria între 21 martie–6 august 1919, primul regim comunist din Europa după URSS, format ca urmare a eșecului guvernului condus de contele Mihály Károlyi de a organiza statul după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar.

Președintele noii republici era socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, puterea reală având-o însă ministrul de externe Béla Kun.â

Foto: Béla Kun liderul Republicii Sovietice Ungaria

 Republica Sovietică Ungaria a fost prima guvernare comunistă formată în Europa, după Revoluția din Octombrie din Rusia. Primele acte ale guvernării comuniste au fost naționalizarea industriei, abolirea titlurilor și privilegiilor aristocrației și separarea statului de Biserică, dar în pofida sfatului dat de Lenin, Béla Kun a refuzat să împartă pământ țăranilor, iar armata, condusă de ofițeri ai vechiului regim, era dezamăgită de măsurile comuniste.

Regimul comunist ungar a instaurat teroarea bolșevică asupra poporului, durând doar 133 de zile, până la intervenția armatei române care a ocupat Budapesta. Statul succesor a fost Regatul Ungariei, constituit după retragerea trupelor române.

1927: S-a născut la Miclăușeni, Iași, profesorul Costin Merișca , prozator, profesor, cercetător în domeniul filologiei și istoriei; (d. 23 iulie 2003).

A debutat la 12 ani, în revista Lumea copiilor (1939), iar la 17 ani, a devenit redactor la revista literară Haralamb Lecca (Caracal) și colaborator la revistele umoristice bucureștene Veselia și Humorul.

 După o jumatate din Facultatea de Litere și Filosofie (la Litere, Istoria literaturii române moderne, cu G. Calinescu iar la Filosofie, Estetica, cu T. Vianu), a fost arestat, alături de mii de alți studenți, în 1948, și condamnat pentru „activitate anticomunistă”, „crima de organizare și participare” și „instigare publică” (au înălțat o cruce de lemn pe Rarău), fiind condamnat la 5 ani temniță grea, 5 ani închisoare corecțională fiind închis la Suceava, Jilava, Pitești, Gherla și Canal, fiind eliberat după 5 ani și 3 luni, după încă 2 ani de „domiciliu obligatoriu” în satul natal.

A fost victimă a experimentului Pitești, fiind marcat sufletește pentru o lungă perioadă. A reluat de la capăt facultatea la fără frecvență (Litere și Istorie), a fost, apoi, profesor de Limba și literatura română timp de 34 de ani, metodist voluntar și conducător de cerc pedagogic.

De-a lungul vieții, a publicat peste o sută de articole și studii, tipărite sau difuzate la Radio, a colaborat la: NațiuneaGazeta învățământuluiCronicaTribuna școliiRadioteleșcoalăLimba și literatura pentru eleviFilateliaMagazinistoricCercetari istoriceTransilvaniaConvorbiri literare. Debutul editorial a venit abia în 1992 cu romanul Tărâmul Gheenei, prefațat de Paul Goma și premiat de Uniunea Cineaștilor.

A scris romane, studii pedagogico-metodice, studii de lingvistică și etnologie, genealogii boierești, studii istorice de interes local sau național, s-a ocupat de documente inedite de istorie literară (despre Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, D. Bolintineanu, S. Bărnuțiu, V. Alecsandri, etc.) și a fost membru al Comisiei de heraldică, genealogie și sigilografie a Academiei Române.

1928: S-a născut la Galaţi, compozitorul și pianistul român de renume mondial, Valentin Gheorghiu.

 A început să cânte la pian la vârsta de 5 ani. George Enescu, într-o scrisoare adresată Ministrului Culturii din acea vreme, l-a recomandat drept un „talent rar ce trebuie supravegheat îndeaproape” și astfel, la vârsta de 9 ani, a primit o bursă pentru a studia la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris (1937–1939). 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 25b27-valentingheorghiu.jpg

La 15 ani a debutat la Ateneul Român în compania Orchestrei Filarmonice din București, sub bagheta lui George Georgescu, ca solist al Concertului Nr. 1 în Do-major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven. A devenit solist al Filarmonicii în 1950. În afara activității concertistice în țară, a întreprins turnee de răsunet în țările europene, Anglia, Franța, Spania, Germania, Uniunea Sovietică, Austria etc. precum și în SUA, Israel, Japonia. A colaborat cu orchestre de prestigiu ca: Société des Concerts du Conservatoire de ParisGewandhaus (Leipzig), Staatskapelle (Dresda) etc. și a colaborat cu dirijori de renume mondial ca Antal Dorati, Kurt Masur, Rafael Kubelik, Constantin Silvestri, Georges Prêtre, George Georgescu.

A excelat și în recitalurile solo de muzică de cameră sau ca partener la pian al fratelui său, violonistul Ștefan Gheorghiu. Au rămas în amintire performanțele muzicale ale Trio-ului compus din Valentin Gheorghiu (pian), Ștefan Gheorghiu (vioară) și Radu Aldulescu (violoncel).

A făcut înregistrări de radio, televiziune și discografice pentru casele His Master’s VoicePathé MarconiDeutsche GramophoneElectrecordEditura Casa Radio.

1930:  S-a născut în localitatea Văleni (Maramures), poetul şi traducătorul  român Tiberiu Utan; (m. 26 mai 1994, Bucureşti).

A studiat  la Institutul Maxim Gorki din Moscova, dupa care lucrează la diferite redacții ale revistelor culturale, e redactor șef la Gazeta literară, iar ulterior  în cadrul Editurii tineretului.

  A scris foarte multe poeme proletcultiste, ode dedicate Partidului Comunist sau celor doi dictatori comunisti, Elena și Nicolae Ceaușescu.

Melodia TU

Muzica Vasile Veselovschi

Versuri : Tiberiu Utan

1930: A avut loc prima transmisie de operă dintr-un studio al Radiodifuziunii Române, „Bărbierul din Sevilla”de Gioachino Rossini.

1933: Prin interpelarea parlamentară a dr. Nicolae Lupu se dezvăluia public o afacere privind contractarea unor comenzi de armament şi muniţii, în condiţii total dezavantajoase României, afacere dublată de acţiuni de spionaj („Afacerea Škoda”), în care erau implicaţi numeroşi oameni politici printre care însuși regele Carol al II-lea.

1939: Germania Nazistă cere  ultimativ Poloniei retrocedarea oraşului Danzig (numit de polonezi Gdansk) şi a „coridorului polonez” de trecere spre Prusia (coridor creat în urma Primului Război Mondial, care acorda Poloniei ieşirea la Marea Baltică) şi de asemenea, aderarea Poloniei la Pactul Anticomintern.

 Polonia a refuzat  toate cererile din ultimatum, iar Germania Nazistă iese din acordul de neagresiune germano-polon la 28 martie 1939.

Pactul Anticomintern a fost semnat la 25 noiembrie 1936 la Berlin  între Germania şi Japonia,  împotriva statelor Internaţionalei a 3-a comuniste (Comintern), în scopul stopării propagării comunismului pe glob.

Ulterior, la Pactul Anticomintern au aderat: Italia (1939), Ungaria (1939), Finlanda (1941), România (1941), Bulgaria (1941), Croaţia, Danemarca, Slovacia si alte state.

1944:  C.I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu au adresat mareşalului  Ion Antonescu  o scrisoare în care i-au cerut să convină cu Germania nazista în privinţa ieşirii României din război:

„… Astăzi trebuie să constatați că, după pierderile enorme rezultate din război, țara noastră este amenințată de un pericol la care nu mai poate face față. Armatele germane înfrânte nu ne mai pot asigura în contra unei invazii rusești și concursul pe care l-am mai putea da să o împiedicăm va fi cu totul insuficient. A coopera mai departe cu armatele germane ar fi să sacrificăm în mod inutil ceea ce ne-a mai rămas ca putere militară și să provocăm din partea armatelor bolșevice victorioase represalii și distrugeri iresponsabile…”

1945: A luat fiinţă Universitatea Muncitorească a P.C.R., devenită ulterior Academia de învăţământ social-politic “Ştefan Gheorghiu”.

A fost înființată de Partidul Comunist Român, la inițiativa Anei Pauker, fiind o universitate politică. Primul rector a fost Barbu Lăzăreanu (1945–1948). A devenit ulterior Academia de învățământ social-politic „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă CC al PCR.

Pregătea cadrele birocrației de partid și, de-a lungul timpului, a acordat zeci de diplome și doctorate cu aceeași valoare ca ale universităților și ale institutelor de cercetare, însă fără acoperirea științifică corespunzătoare. A fost desființată în 1990.

1949:A încetat din viață la București, Tina Barbu (Aretina Rusavețeanu; 6 decembrie 1885, Mârșa).

A fost o actriță de teatru cu o carieră scurtă (1908–1913) la Teatrul Național din București.

La 16 ani era slujnică la un conac, fiind descoperită de omul politic liberal Vasile Morțun care i-a facilitat intrarea la Conservator; ulterior acesta a susținut-o pentru a-și continua studiile teatrale la Paris. 

A fost angajată de Al. Davila la Teatrul Național din București, având o carieră scurtă (1908–1913).

După căsătoria cu moșierul și omul politic liberal Constantin Rușavețeanu, a abandonat cariera teatrală și s-a retras la conacul moșiei de la Rușavățu, Buzău.

S-a numărat printre cele 8.528 de victime ale decretului 83 pentru „lichidarea moșierimii ca clasă” și „îngrădirea” țăranilor mijlocași, considerați „agenți ai capitalismului”, care trebuiau anihilați cu instrumentele „luptei de clasă”.

Toți aceștia au fost ridicați de organele de Securitate în noaptea de 2/3 martie 1949, deportați în locuri dinainte stabilite, pe termen nedeterminat.

Ridicată de la moșia sa din Rușavățu și neasigurându-i-se asistența medicală necesară pe timpul transportului, a intrat în comă diabetică.

 1958: A decedat la Bucureşti, soprana şi profesoara Aca de Barbu; (n. 31 iulie 1893, Sighișoara/ judeţul Mureș).

Provenea dintr-o familie ardeleană de elită, tatăl ei, Sever de Barbu, fiind descendent direct al memorandistului Partenie Barbu, iar mama sa, era nepoata preotului, pedagogului și scriitorului Zaharia Boiu, membru corespondent al Academiei Române, participant și el la mișcarea memorandistă.

A urmat cursurile Conservatorului din Târgu Mureș, fiind ulterior  admisă  direct în anul II, la Academia de Muzică din Viena, în 1910.

A renunțat după doi ani datorită unor probleme financiare, continuându-și însă pregătirea în particular, cu profesorul Filip Forsten.

În anul 1914 a semnat un contract cu Opera din Hamburg, cântând însă pe mai multe scene precum cele din Karlstheater, Baden bei Wien, Tepliz-Schonau, Grun sau Volksoper din Viena.

A debutat la Opera din Cluj într-un mod cu totul neprevăzut, pentru a salva un spectacol care rămăsese fără solistă și între anii 1922-1933 a fost prim-solistă a Operei din Cluj.

În anul 1933 s-a mutat cu soțul ei, juristul Nicolae Bireescu, la București, unde a cântat până în 1945.

În acest an, după instalarea la putere a guvernului comunist, directorul operei din București, Victor Eftimiu, a dispus pensionarea înainte de termen a artistei. Astfel, la 1 septembrie 1945, a fost pensionată abuziv.

În urma unui memoriu adresat președinției Consiliului de miniștri, a fost reintegrată ca artistă solistă la Opera Română din Timișoara, la data de 13 februarie 1946.

Imagini pentru Aca de barbu photos

Avea să ocupe funcția de director al acesteia după înființarea instituției prin decret regal la 30 martie 1946.

Opera a fost inaugurată la 27 aprilie 1947, cu Aida de Giuseppe Verdi, spectacol regizat de Aca de Barbu însăși, un spectacol primit cu bucurie de public și comentat elogios de presa vremii, difuzat prin megafoane în Piața Operei.

Aca de Barbu a fost director al Operei din Timișoara până în anul 1956, când a fost îndepărtată, din cauza originii sale „nesănătoase”.

Epoca Aca de Barbu s-a încheiat cu spectacolul Ana Lugojana de Barbu Filaret, regizat de cea care a fost primul director al instituției.

A fost tranferată la București și a continuat să predea, la clasa de regie și operă de la Conservatorul din București, până la moarte.

A fost distinsă cu titlul de Artist Emerit, recunoscându-i-se astfel meritele și prestigioasa carieră de peste 40 de ani.

1961: Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales președinte al Consiliului de Stat.

Marea Adunare Națională l-a ales președinte al Consiliului de Stat al RPR pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. A ocupat această funcție între 21 martie 1961–19 martie 1965.

1961: S-a instalat Guvernul Ion Gheorghe Maurer (1)

Marea Adunare Națională l-a desemnat președinte al consiliului de Miniștri pe Ion Gheorghe Maurer, care a format un guvern aflat la conducerea RPR în intervalul 21 martie 1961–18 martie 1965.

În această perioadă s-a încheiat procesului de colectivizare a agriculturii (1962), au apărut disensiunile din interiorul CAER, a fost respins cu vehemență, la plenara CC al PMR din 15–22 aprilie 1964 Planul Valev, care preconiza alcătuirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos și care ar fi înglobat sudul URSS (Basarabia și sudul Ucrainei), sud-estul României și nordul Bulgariei.

1977: A murit  istoricul  român Andrei Oțetea.

 S-a născut în data de 24 iulie 1894 la Sibiel, lângă Sibiu.

Studiază la Sibiu, la Colegiul Gh. Lazăr şi apoi la Braşov, fiind exmatriculat din primul liceu.

De aici va ajunge să îşi realizeze studiile universitare la Sorbona, primind o bursă în acest sens de la Asociaţiunea ASTRA. Se specializează în studiul istoriei.

Devine profesor universitar, mai întâi la Iaşi, iar apoi la Bucureşti (aici ajunge prorector al universităţii). În perioada războiului va fi directorul Teatrului Naţional din Iaşi.

După cel de Al Doilea Război Mondial, este numit director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”.

În 1955 devine membru al Academiei Române. Devine, de asemenea, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris.

A fost membru al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei.

Realizează o operă istorică importantă, atât prin numărul studiilor sale dar şi prin lucrările primordiale ce le-a realizat.

A fost coordonatorul primei istorii in date a lumii realizate de istoricii români, volumelele II şi III a „Istoriei României”,redactorul revistei de specialitate „Revue Roumanie d`Histoire”şi a publicat studii legate de istoria Imperiului Bizantin sau de Renaştere.

A murit  la Paris si în urma sa a rămas la Biblioteca ASTRA, fondul cabinetului de documentare ce îi poartă numele.

Acesta este înzestrat cu peste 6000 de cărţi, dar şi periodice, piese cartografice, icoane, etc….

1986: Un grav accident produs la mina Vulcan, ca urmare a unei explozii de gaze în subteran, a provocat moartea a 17 persoane și rănirea altor două.

1990: Conflictul interetnic de la Târgu Mureș – Intervenția armatei

Situația tensionată a continuat, fiind ridicate baraje pe ruta Târgu Mureș–Reghin, în localitățile Dumbrăvioara, Ernei și Sângeorgiu de Mureș, cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureș a populației de etnie română. Alte baraje au mai fost instalate în municipiul Târgu Mureș și de asemenea pe ruta Târgu Mureș–Sovata, Râciu–Târgu Mureș și Band–Târgu Mureș. În centrul Târgu Mureșului, ceea ce doar se prefigura nu a mai putut fi stopat. Cordonul de milițieni neînarmați nu i-au putut opri pe români și maghiari să se încaiere. Conflictul, care începea să semene cu un masacru general a izbucnit în jurul orei 16–17. S-au folosit drept arsenal de luptă sticle incendiare (coctailuri Molotov), bâte, furci, bile metalice, topoare, sulițe cu vârf metalic, săbii Ninja.

În jurul orei 18, primele tancuri ale Diviziei 6 Tancuri și-au făcut apariția în zonă.Aprobarea de intervenție pentru aplanarea conflictului a fost dată târziu, iar încăierarea generală și scenele de coșmar erau deja consumate. Au fost așezate două rânduri de tancuri, sub comanda col. Ștefan Damian, între cele două părți combatante. Prezența Armatei nu a calmat spiritele, dar violența atacurilor în valuri a scăzut în intensitate. În jurul orelor 22–23, grupurile au început să se împrăștie. Conflictul se încheiase. S-a dat ordin să fie blocate toate intrările în oraș, să fie legitimate toate persoanele, oprite și verificate mașinile care încercau să intre și să iasă din oraș. Situația era sub aparent control.

1990: România şi-a depus cererea oficială de aderare la Consiliul Europei.

1995: Senatul României a ratificat Convenţia – cadru pentru protecţia minorităţilor.

Această Convenţie a fost semnată de guvernul român la Strasbourg, pe data de 1 februarie 1995.

1997: Regele Mihai al României a început Turneul regal NATO.

Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au ajuns în Marea Britanie, prima țară a Turneul regal NATO, consacrat sprijinirii integrării României în NATO din primul val.

Regele și Regina (foto) au continuat cu alte șase vizite externe în 1997, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania. Regele, având alături ambasadorul și reprezentanții Guvenului țării sale, a lăsat o imagine diferită de cea atribuită, în mod obișnuit, României. Regele Mihai a continuat cu vizite în Statele Unite ale Americii (mai 2000 și octombrie 2000), alte șapte vizite NATO și UE (martie–septembrie 2002), în Franța (2007), precum și în alte țări occidentale. Regele Mihai a reprezentat România la Cetatea Vaticanului (1999, 2005, 2012), în Federația Rusă (2005 și 2010), în Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Spania, Suedia, Bulgaria și a vizitat românii din Ucraina (2000) și Republica Moldova (2006).

2000: A decedat  la Cluj criticul, istoricul literar și prozatorul român Mircea Zaciu; (n. 27 august 1928, Oradea).

A fost licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1952.

  A fost profesor universitar, doctor în litere, a fost, în același timp, eseist,  prozator și poet si coordonator al „Dicționarului scriitorilor români”,(volumele A-C, D-L şi M-Q), şi membru de onoare al Academiei Române din 1997.

A format la Cluj o școală de critică și istorie literară, editor coordonator al colecței „Restituiri” a Editurii Dacia din Cluj.

După 1990 s-a stabilit în Germania, dar a petrecut şi lungi perioade în ţară .

A colaborat la diverse reviste din țară: „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Steaua”, „România literară”, „Apostrof, „Vatra” etc.

În volumele sale de eseuri critice a abordat mai ales literatura scrisă în Transilvania, s-a ocupat de opera lui Ion Agârbiceanu într-o monografie separată, dar chintesența acestor preocupări se găsește în volumul  intitulat „Ca o imensă scenă, Transilvania”….

2002: Au fost deschise la Bruxelles, negocierile de aderare a României pentru capitolele libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a persoanelor, energie, politică regională şi protecţia mediului.

2004: A încetat din viaţă dirijorul, pianistul și compozitorul  român Paraschiv Oprea; (n.27 noiembrie 1937, Drăgăşani).

 A condus Orchestra de muzică populară Radio și orchestra Ansamblului Rapsodia Română.

A interpretat muzică populară, romanțe, café-concert și de estradă, participand la diferite emisiuni muzicale la radio și TV.

A condus Ansamblul Rapsodia Română şi Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române.

2007: Ateneul Român a fost inclus oficial pe lista Patrimoniului European, alături de Palatul Cantacuzino, Cetatea Histria şi Calea Eroilor din Târgu-Jiu.

Includerea oficială a acestuia a avut loc la Roma, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea, la 25 martie 1957, a tratatului care a instituit Comunitatea Economică Europeană.

2015: A decedat istoricul și arheologul român Panait I. Panait (n. 25 noiembrie 1931, Pietroiu, Ialomița, astăzi Borcea, Călărași – d. 21 martie 2015). Studiile universitare le-a urmat între 1951-1956 la București.

Împreună cu Ștefan Ionescu, a scris lucrarea Constantin vodă Brâncoveanu: Viața. Domnia. Epoca, o monografie de referință în domeniu.

A murit ilustrul profesor Panait I. Panait. „Ne-a predat istoria ca o  poveste“, spun foştii studenţi despre dascăl

A fost din 1956 șef de secție la Muzeul de Istorie al municipiului București, ulterior a deținut și funcția de director.

A făcut săpături arheologice în București și în jurul orașului, fiind interesat de istoria sa. A dublat preocuparea pentru aducerea la lumină a vestigiilor și de interesul pentru conservarea lor, aducând contribuții muzeologice.

2018: A murit Iosif Herţea, etnomuzicolog, compozitor de muzică de scenă, creator de instrumente adecvate jocului teatral(n. 22 martie 1936).

Încă de la debutul său (în 1968) a compus muzica a peste 100 de spectacole, devenind colaboratorul apropiat al regizorilor Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Tompa Gábor, Mihai Măniuţiu, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Tocilescu.

Stabilit din 1990 în Germania, a revenit adesea în România pentru colaborări.

În 2016, a oferit Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare o donaţie constând din 800 de cărţi, 700 de CD-uri şi DVD-uri, 100 de casete, 80 de discuri de vinil şi 1.143 de instrumente şi obiecte tradiţionale (instrumente idiofone, membranofone, cordofone, aerofone, obiecte de ritual), adunate de pe toate continentele.

2019: A murit la Stokholm regizorul de teatru și profesorul Radu Penciulescu, considerat unul dintre creatorii de școală în regia de teatru românească; (n. 1930).

Amintiri din teatrul romanesc: RADU PENCIULESCU

A absolvit Institutul de ArtăTeatrală şi Cinematografică în 1956, fiind coleg cu Lucian Pintilie, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu.

După absolvire (1955), el a lucrat ca regizor la Oradea, dar şi la Craiova, unde director tocmai devenise Vlad Mugur.

În 1964, Penciulescu a înfiinţat Teatrul Mic, fiind primul director al instituţiei (post din care şi-a dat demisia în 1969). În aceeaşi perioadă a fost profesor la Institutul de Teatru (unde existau două clase de regie, una a lui Penciulescu, cealaltă, a lui David Esrig).

A fost fondator al Teatrului Mic (1964); s-a stabilit în Suedia din anii ’70 ai secolului XX.

2020: A murit profesorul universitar, Vintilă Mihăilescu, antropolog, autobiograf, psihosociolog, profesor universitar, publicist și scriitor de non-ficțiune; (n. 1951).

La trecerea lui Vintilă Mihăilescu – Suplimentul de cultură

În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România, al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000.

De asemenea,a desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române, domeniile sale de specializare fiind: etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor.

A fost director al Muzeului Țăranului Român între 2005 și 2010; (n. 1951).

2022: A decedat soprana Virginia Zeani, o legendă a scenei lirice românești .

Celebra cântăreață, născută Zehan în ziua de 21 octombrie 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, a fost una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale lumii din anii ’50, ’60 şi ’70.

A debutat în anul 1948 și a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani, a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii, între care Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini. Din acest motiv, Virginia Zeani a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.

În cartea sa biografică, soprana Virginia Zeani a arătat că avea 21 de ani când i s-a ivit ocazia de a pleca din ţară, în anul 1947, fiindu-i oferită o bursă de şase luni în Italia, după ce i-a cunoscut pe secretarul Ambasadei Italiei la Bucureşti şi pe consulul de atunci, care au invitat-o să cânte la Ambasada Italiei din țara noastră.

Câteva zile mai târziu, aceştia i-au vorbit despre Virginia Zehan şi şefului guvernului de atunci, Petru Groza, care a invitat-o să cânte la el acasă, în prezenţa unui dirijor de operă şi a soţiei acestuia, plus ataşaţii culturali ai Rusiei şi ai Bulgariei.

Din cartea Virginiei Zeani mai aflăm că cei doi ataşaţi culturali i-au propus să cânte la Moscova şi la Sofia, însă soprana a cerut să fie ajutată să plece în Italia, să studieze şase luni.”Groza m-a prezentat secretarului său, dr Draia, şi prin el am reuşit să obţin o viză de student ca să studiez în Italia. Am plecat din România fără să ştiu că nu aveam să-mi revăd părinţii până în 1963, după 16 ani”, a arătat Virginia Zeani.

Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale „Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României, deţine distincţia judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni”, conferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, precum şi al municipiului Reghin.

La împlinirea vârstei de 97 de ani, fost inclusă în OPERA America Hall of Fame.

CITIŢI ŞI :

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

SFÂNTUL IERARH IACOB MĂRTURISITORUL

Imagini pentru 21 martie 2020 ortodox foto

Sfântul Iacob a îmbrățișat viața de sihastru din tinerețe. Nu se cunoaște locul nașterii Sfântului Iacob și nici eparhia pe care a păstorit-o.

Știm că a fost episcop și că în vremea împăratului Constantin Copronim (741-775), a indurat multe prigoniri și chinuri pentru că s-a opus celor care luptau împotriva sfintelor icoane.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.
  4. http://adevarul.ro
  5. http://www.worldwideromania.com;
  6. Wikipedia.ro;
  7. mediafax.ro;
  8. Istoria md.
  9. http://www.rador.ro//calendarul-evenimentelor.
  10. Cinemagia.ro.
  11. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

Publicitate

21/03/2023 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: