ZIUA DE 20 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 20 martie în istoria noastră

43 î.Hr: S-a născut la Sulmo, azi Sulmona, în provincia Aquila din Imperiul Roman, poetul Publius Ovidius Naso, cunoscut în ţara noastră sub numele de Ovidiu.

În toamna anului 8 d.Hr., fără o hotărîre prealabilă a Senatului, împăratul Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”).

Motivele exilului au rămas până astăzi învăluite de mister.

Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală.

Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

In timpul exilului sau, poetul vorbește în poemele lui „pontice”despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în aceasta limba, fiind apreciat pentru aceasta de ei.

Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, inseamna ca  volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit.

Existența reală a poemului rămâne nedemonstrata.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură.

Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață.

1476: Scrisoarea Papei Sixt al IV-lea către Ștefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504), în urma bătăliei de la Vaslui, în care îi lăuda vitejia care „a adus atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și lăudat cu deosebire de toți în unire de simțiri”.

Corespondenţa dintre Ştefan cel Mare şi papa Sixt al IV-lea conţine câteva scrisori datate 20.03.1476, 29.03.1476, 3.04.1476, 9.04.1476 şi 13.01.1477.  

Scrisoarea din 20 martie este răspunsul Papei la scrisoarea lui Ștefan cel Mare prin care a cerut să-l numească pe călugărul Petru episcop de Baia și ajutor bănesc în lupta contra turcilor.

Papa i-a mulțumit în urma Bătăliei de la Vaslui, lăudându-i vitejia:

„Niciunde vrednicia și măreția inimii tale nu pot fi mai nimerit prețuite, nici unei lucrări nu poate a-i urma o mai adevărată și veșnică glorie. Lucrarea ta asupra necredincioșilor turci, vrăjmași comuni, săvârșită până acum cu înțelepciune și bărbăție au adaos atâta strălucire numelui tău, că ești în gura tuturor și ești lăudat cu deosebire de toți, în unire de simțiri”.

1820:  S-a născut la Huşi, in Moldova, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

 

Alexandru Ioan Cuza (foto) se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici si a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România.

A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române sub o singura domnie.

Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost constrâns  să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866, in urma unui complot pus la cale de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție.

Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza – împreună cu familia – a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

A fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei.

Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Proclamarea domnitorului Carol I și aprobarea Consituției din 1866 s-au făcut printr-un plebiscit.

Cuza si-a petrecut restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit. Domnitorul Carol I a transmis cererile Consiliului de Miniștri, care a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

A decedat la 15 mai 1873, in localitatea  Heidelberg, in Germania si a fost înmormântat inițial la  Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinței sale, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

1831: S-a născut la Câmpulung-Muscel, pictorul, graficianul, pedagog, si academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și Bucureșt, Theodor Aman .

A vazut lumina zilei  în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (aroman), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris.

Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.

El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională a artelor, până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.

Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București.

La 5 octombrie 1864, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pictorul Theodor Aman a fost numit profesor şi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti .

A decedat la  19 august 1891 in  București, iar in  casa din București, în care a locuit pictorul, a fost amenajat Muzeul Theodor Aman.
Unele străzi din București, Bacău, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Timișoara poartă numele marelui pictor.

1847: S-a născut în Ismail (Basarabia), compozitorul , muzicologul şi dirijorul român Gavriil Musicescu, unul din înaintaşii de seamă ai şcolii muzicale româneşti ;  (m. 21 decembrie 1903, Iasi).

 Conform muzicologului Acsionova, numele adevărat al lui Musicescu era Muzacenco.

A studiat la Conservatorul de curând înfiinţat al Iaşilor, unde îi are ca profesori pe Pietro Mezzetti (teorie-solfegiu), Gustav Wagner (vioară şi violă) şi Gheorghe T. Burada (cor).
După terminarea cursurilor Conservatorului (însuşite de el în numai 2 ani), reuşeşte să obţină postul de profesor la Seminarul din oraşul său natal, Ismail.
Dorind să se perfectioneze, şi îndrumat de generosul episcop Melchisedec, este primit în Capela Imperială şi apoi la Conservatorul din Petersburg, unde îşi aprofundează studiile de contrapunct şi compoziţie cu Iosif H. Hunk.
În 1862, cu studiile terminate se întoarce în ţară şi, în urma examinării de către o comisie formată din Caudella, Wachmann, Wiest, Flechtenmacher şi Cartu, obţine conducerea catedrei de armonie a Conservatorului din Iaşi.
La numai 25 de ani, devine conducătorul Corului Metropolitan, care ajunge să obţină un binemeritat renume în ţară şi peste hotare.

Împreună cu corul a întreprins turnee memorabile în Transilvania, care se aflau sub dominaţia austro-ungară, cu care ocazie se afirmă ca  luptător pentru promovarea culturii româneşti.

Din creaţia lui Gavriil Musicescu, ramura cea mai importantă este indiscutabil muzică corală. Din prelucrările de muzică populară mai amintim: Răsai luna, Stejarul, Nevastă care iubeşte, Dor, dorule, Stăncuţa, Moş Bătrân, Congazu, Baba şi moşneagul, Ileana etc .
Senină tema ce se desprinde din discursul muzical al pastelului Stejarul, a fost întrebuinţată cu mult efect de către G. Enescu în Rapsodia I pentru orchestră, câştigând o mare popularitate în lumea întreagă.

Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării.

În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat „Arme, arme’. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei.

Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica  Musicescu, și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu si Alexandru O.Teodoreanu (Păstorel).

8 martie – 20 martie 1848 : Are loc la Paris, în locuința lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţinarilor români (munteni și moldoveni), unde se hotărăşt edeclanșarea revoluției, simultan în cele două Principate Române și au fost stabilite principiile în numele cărora trebuia să se ridice poporul: libertatea individuală, a cuvântului și a presei, desființarea privilegiilor feudale, împroprietărirea țăranilor cu despăgubirea proprietarilor, regim constituțional sub suzeranitatea Porții și abolirea Regulamentului Organic.

A fost redactat un program revoluţionar democratic în care se preconiza, printre altele, împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire. Pe baza acestor principii, Bălcescu a redactat o proclamație care, aprobată la București de membrii Frăției, avea să fie citită la Izlaz. Cele două mișcări revoluționare au avut, însă un curs diferit.

 1862: În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Şcolile militare de ofiţeri de la Iaşi, Moldova şi Bucureşti, Valahia, fuzionează şi primesc un sediul nou la Bucureşti.

1871: A avut loc ședința de constituire a Societății Academice Literare România Jună din Viena. În acea perioadă, existau la Viena două societăți academice ale studenților români, sub numele de  România și Societatea literară. 

La ședința din 20 martie 1871, s-a hotărât contopirea celor două societăți studențești românești și s-a format la Viena o singură societate, România Jună.

Societatea Academică Literară România Jună din Viena a fost una dintre cele mai importante organizații ale studenților români din capitala imperiului Austro-Ungar. Președinte al societății a fost ales Ioan Slavici (foto), iar bibliotecar, Eminescu. Printre membrii de seamă ai României June s-au numărat Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș etc.

1871(8/20 martie 1871, Napoli, Italia): A încetat din viață Alexandru Hurmuzaki, unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina (16 august 1823, Cernăuca, Cernăuți, Bucovina, Imperiul Austriac/Ucraina).

A fost un publicist, om politic și deputat din partea Bucovinei în Parlamentul austriac, membru fondator al Societății Academice Române.

1873: S-a născut in București, politicianul, jurnalistul  și scriitorul român Constantin Gheorghe Banu, fost ministru al  culturii și al patrimoniului național din România între 1922 – 1923.

A terminat liceul la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, fiind coleg de clasă cu Ioan A. Bassarabescu, viitorul actor Ion Livescu și viitorul politician Scarlat Orăscu.

Ca scriitor, director și editor de revistă, Constantin Banu este fondatorul, editorul și directorul revistei Flacăra, un săptămânal de evenimente literare și culturale, pe care a publicat-o în două serii,începând cu data de 11 octombrie 1911,alături de Petre Locusteanu, Ion Pillat, Adrian Maniu, și, mai târziu, împreună cu Vintilă Russu-Șirianu.

Una din apreciatele și bine vândutele reviste literare ale timpului interbelic din România Mare, Revista Flacăra a fost o continuă rampă de lansare pentru numeroși scriitori ai Simbolismului din România.

Constantin Gheorghe  Banu a decedat la  8 septembrie 1940, la Roman.

1877:  S-a născut generalul Radu R. Rosetti,  istoric, unul dintre cei mai de seamă istorici militari români, membru titular al Academiei Române.

A fost Șef al Biroului Operații din cadrul Marelui Cartier General, ca ofițer de Stat Major și apoi comandant al Regimentului 47 / 72 Infanterie; este rănit în lupta de la Răzoare (6 august 1917), pentru faptele sale eroice fiind decorat prin decret regal cu cea mai înaltă distincție militară, „Ordinul Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

După război este numit atașat militar la Londra, apoi comandant de brigadă și, ulterior, director al Cursurilor de pregătire pentru ofițerii superiori. În 1924 este înaintat la gradul de general.

Reputat practician și teoretician, autor al unor studii de istorie și teorie militară de incontestabilă importanță, președinte al Consiliului de Conducere al Muzeului Militar Național (1924–1931), muzeu pentru înființarea căruia militase încă din 1914, Radu R. Rosetti a inițiat săpături arheologice la „vechile cetăți“ Soroca (1928), Cetatea Albă, Turnu Severin și Țețina (1929).

Din 1927, Radu R. Rosetti a fost ales membru corespondent, iar din 1935 membru titular al Academiei Române.

Între anii 1931-1940 a condus Biblioteca Academiei Române.

Considerat drept cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, om de o aleasă cultură, generalul academician Radu R. Rosetti, a fost numit in anul  1941 funcția de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 – 11 noiembrie 1941.
în 1949 a fost arestat din ordinul unui Tribunal al poporului, care l-a condamnat la doi ani de închisoare, sfârșindu-și zilele în închisoarea Văcărești, la vârsta de 72 de ani, la 2 iunie 1949.

1879: A intrat în vigoare în România Convenţia poştală universală, încheiată la Paris, la 1.VI.1878, de Congresul poştal internaţional;(20.III/1.IV).

1886: În Bucureşti, România, s-a născut  George Topârceanu, poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

A fost subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, unde  cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.

Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revistaTeatrul.

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia Cazimir.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care este numit de autor,”prietenul meu, poetul”.

Volumele lui Topârceanu se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei.

Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista ”Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.

„Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere…” (Demostene Botez)

1901: S-a născut la Viena, Arhiducele Anton, Prinț de Toscana; 22 octombrie 1987, Salzburg.

Anton Maria Franz Leopold Blanka Karl Joseph Ignaz Raphael Michael Margareta Nicetas von Habsburg-Lorena, Prinț Imperial de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Boemiei și Toscanei.

A fost soțul Prințesei Ileana a României (foto).

1901: S-a născut în localitatea  Crișcior, județul Hunedoara, lingvistul și filologul român, membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Pașca.

  Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1925), si-a susținut doctoratul în lingvistică la Universitatea din Cluj, în 1927.

Devine bursier al Școlii Române din Roma (1927–1929), unde se specializează în onomastică. Cercetările pe care le întreprinde în Sardinia se vor concretiza într-un solid studiu consacrat antroponimiei medievale italiene.

A fost distins cu Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1936).

Reîntors la Cluj, este, mai întâi, asistent și docent de onomastică, apoi lector de limba italiană, iar din 1938 conferențiar de dialectologie.

În 1941, îi succede lui Nicolae Drăganu, ca profesor titular la Catedra de limba și literatura română veche. Din 1946, va fi șeful Catedrei de limba română a Universității clujene.

A fost director al Muzeului Limbii Române (1945), director adjunct al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (1955), decan al Facultății de Filologie din Cluj.

Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.

Concomitent, este angrenat în munca de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea Dicționarului limbii române.

A colaborat   la lucrările Atlasului lingvistic român, partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. 

 A decedat in data de 6 noiembrie 1957 la  Cluj-Napoca.

1906: A decedat in localitatea Bucium (azi cartier al Iasiului), Vasile Pogor, om politic de marcă, poet, traducător și publicist român.

A fost unul dintre fondatorii societății Junimea și ai revistei Convorbiri literare, unde a colaborat cu versuri, scrieri în proză și traduceri.

A tradus din Horațiu, Goethe, Hugo, Gauthier, Baudelaire ș.a. (n. 20 august 1833, Iasi).

A  deținut  funcția de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice si a fost  ales în mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași (februarie 1880 – 26 aprilie 1881, 7 iunie 1888 – 7 iunie 1891, 30 mai 1892 – 11 noiembrie 1894).

În calitate de primar al Iașului, Vasile Pogor s-a făcut remarcat prin punerea in aplicare a  proiectului  Teatrului National  din Iași, în perioada administrației sale demarând lucrările de constructie a unei căi ferate „Iași-Dorohoi direct prin Iași și nu prin Cucuteni.

De asemenea a contractat un credit de 4.000.000 de lei, în data de 25 ianuarie 1891, pentru asfaltarea străzilor, construirea noului Abator și ridicarea a zece școli primare si tot in timpul administratiei sale în perioada administrației sale, au demarat lucrările de construcție a Băii Comunale și s-a dat startul la cele de canalizare a orașului.

Ulterior, Vasile Pogor a fost și deputat, devenind din anul 1891 membru fondator al Partidului Constituțional („junimist”).

  1923:  A decedat istoricul  român, membru titular al Academiei Române, Dimitrie Onciul (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1856).

A studiat la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea din Viena.

A fost profesor la Universitatea din București și director al Arhivelor Statului, a fost primul președinte al Comisiei consultative heraldice.

S-a ocupat de problema originii românilor, demonstrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părți ale Dunării și respingând teoria migrațiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci ca Franz Josef Sulzer, Eduard Robert Rösler sau Johann Christian von Engel.
A întemeiat școala critică în istoriografia românească si a demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale românești a fost o urmare firească a dezvoltării vechilor formațiuni politice locale, combătând teoria neștiințifică a „descălecatului”.

1935: A fost înscrisă la tribunal, organizatia politică „Totul Pentru Ţară”, un   partid legionar, constituit în urma dizolvării Gărzii de Fier (1933) şi format din elementele organizaţiei dizolvate.

L-a avut ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime.

De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din decembrie 1937, partidul a obţinut 66 de mandate.

Noua organizaţie  şi-a ales semnul electoral – un pătrat cu două puncte în centru.
Istoria partidului a început în iunie 1927, când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail.

În 1930 şi-a luat numele de Garda de Fier, dar a fost dizolvată de liberali în 1933.

S-a reînfiinţat sub numele de „Totul pentru Ţară” în 1935.

În noiembrie 1938, Carol al II-lea, din dorinţa de a instaura o guvernare personală, a hotărât „epurarea aparatului de stat de elemente legionare, principalii conducători „gardişti” au fost arestaţi şi, ulterior (30 noiembrie 1938), 13 dintre ei, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu, fiind  ucişi la ordinul regelui Carol al II-lea.

1944: A încetat din viață la București, medicul veterinar și parazitologul Ioan Ciurea; (n.13/26 aprilie 1878, Fălticeni).

Foto: dr.Ioan Ciurea

După absolvirea cursurilor primare și secundare în orașul natal, a studiat la Școala Superioară de Medicină Veterinară din București (1896-1901), obținând titlul de medic veterinar în 1902. A urmat apoi studii de perfecționare la Berlin și Königsberg (1910-1912), avându-i ca profesori pe Ostertag și Max Braun.

În anul 1919, Ioan Ciurea a înființat Catedra de Parazitologie și inspecția alimentelor de la Facultatea de Medicină Veterinară din București, ocupând prin concurs postul de conferențiar, apoi din 1922 pe cel de profesor universitar. El a organizat cursuri și seminarii practice în Laboratorul de Parazitologie, fondând primul Laborator de cercetări experimentale pentru studiul viermilor care, în stare larvară, se găsesc la pești, iar în stare adultă la om, mamifere și păsări.

În acest timp a descoperit cistecercul de Taenia saginata în carnea vitelor tăiate, a semnalat Trichinella spiralis la pisică, Spiroptera sexalata la porc ș.a. A descoperit ciclul biologic al unei serii întregi de trematode și o serie de noi specii. În paralel cu activitatea didactică, dr. Ciurea și-a reluat munca de cercetare, cu deosebire asupra trematodelor, pe care le-a studiat din punct de vedere sistematic și biologic, fiind printre primii care au aplicat metoda experimentală în parazitologie. A întemeiat unul dintre cele mai înzestrate muzee de ihtiologie din țară, colaborând aproape trei decenii cu Grigore Antipa, întemeietorul Muzeului Național de Științe ale Naturii din București.

A fost membru corespondent al Academiei Române și membru titular al Academiei de Medicină din România.

1948: Regele Mihai I al României a fost decorat cu Legiunea de Merit a armatei americane.

Regele Mihai I a fost primit la Casa Albă de președintele american Harry Truman, care i-a conferit Legiunea de Merit a armatei americane în grad de Comandant Șef (Chief Commander of the Legion of Merit).

1959: S-a născut renumita soprană română Felicia Filip . 

Felicia Filip a inceput studiile muzicale ca violonista, ajungand sa cante, ca solista, Concertul pentru vioara de Max Bruch. Ulterior, a devenit studenta la canto la Academia de muzica din Bucuresti.
Dupa absolvire s-a angajat, ca solista, la Opera Nationala Română.

Marea ei cariera internațională a inceput in anul 1991. Prima data a cantat la Basel, in Elvetia, urmand multe scene din lumea intreaga. Tanara soprana a fost incoronata ca „Noua regina a Traviatei”, rol pe care l-a cantat cu o muzicalitate iesita din comun si cu puterea interpretativa a unei mari tragediene („Tragediana superba” a titrat „L’est Republicain” in Nancy, mai 1998).

La Covent Garden, Wienerstaatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova, publicul a rasplatit-o cu ovatii indelungate.

A cantat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi si in regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alaturi de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.

A primit numeroase premii printre care remarcam:
1983 „Francisco Vinas” – Barcelona, Premiul I si Premiul Mozart
1985 „P.I. Ceaikovski” – Moscova, Premiul al II-lea
1987 „Belvedere” – Viena, Premiul al II-lea , Premiul Mozart si Premiul Japonez
1991 „The Glory of Mozart” – Toronto, Premiul I
Felicia Filip este singura cantareata din lume care a castigat toate premiile importante „Mozart”.

1965: România a devenit membră a Organizației Interguvernamentale Consultative pentru Navigație Maritimă,  organizaţie specializată a ONU (creată la 17.III.1959), cu sediul la Londra.

În cadrul acestei agenții specializate denumite în prezent Organizația Maritimă Internațională, România este parte la toate convențiile internaționale majore privind siguranța navigației, prevenirea poluării și facilitarea traficului maritim internațional.

1967: A încetat din viață la București, scriitorul Mihai Tican Rumano (n.2 iulie 1893, Berevoiești, Argeș), faimos călător din perioada interbelică și colecționar de artă.

Ziarist și scriitor, autor de scrieri memorialistice, de aventuri și călătorie, Mihai Tican Rumano a rămas orfan de tată la vârsta de doi ani iar la 11 ani s-a a angajat băiat de prăvălie la un negustor din Câmpulung. La 13 ani și-a abandonat stăpânul, fugind la București și Constanța. În portul din Tomis s-a urcat pe un vapor italian clandestin, ascunzându-se în cala de cărbuni. Descoperit, a lucrat ca ajutor la bucătăria vasului. A ajuns astfel la Genova, iar de aici prin strâmtoarea Gibraltar s-a îndreptat spre Argentina. La Buenos Aires a muncit ca văcsuitor de ghete, vânzător de ziare, hamal, șofer, publicist.

La 19 ani începe să colaboreze cu însemnări de călătorie la ziarele și revistele din La Plata (El Eco) și Buenos Aires (Corras y Carretas, Prensa de Buenos Aires), semnând Mihai Tican, la care va adăuga ulterior pseudonimul literar – RUMANO (Românul). Aici, Mihai Tican ia contact cu mediul gazetăresc, acumulând experiență. Revine în România, unde este recrutat și încorporat într-un regiment de infanterie. În perioada primului război mondial, a luat parte la lupte, de unde, fiind rănit grav, după ce cade prizonier, reușește să evadeze.

În toamna anului 1919, pleacă pe mare, spre Italia, unde își deschide, fără succes, un birou de agentură. În anul 1923 se reîntoarce în America de Sud, unde îl cunoaște, în portul La Plata, pe Georges Laffite, reprezentantul unei case de comerț din Congo Belgian (azi Republica Zair) cu care pleacă în Africa.În 1928-1929 este atașat de presa onorific al României la Madrid, publicând în foileton romane de călătorie și aventuri. În 1930, Editura Cartea Românească îi tipărește volumul „Lacul cu elefanți” cu o prefață de Manuel Rivas, iar Editura Universul, volumul „Corida. Arte sangre y pasion” („Sărbătoarea luptelor cu tauri, regulile și istoricul lor”). Între anii 1929-1930, la Madrid, scoate într-un tiraj mare un săptămânal ilustrat „DACIA”, „organ hispano-italo-român”, cu informații privind folclorul românesc, artele populare decorative și alte articole de informare despre cultura română. Ziarul apare în limbile spaniolă, franceză și română.

În anul 1931, după un periplu de călătorii, revine în România, unde devine director al ziarului Universul. Aici publică reportaje, anchete sociale, interviuri, note de drum, culese în voiajurile sale de studiu în Delta Dunării și la munte, pe la lăcașurile sfinte, sate, târguri, închisori, aziluri, spitale, etc. Ca o recunoaștere a contribuțiilor sale, Mihai Tican Rumano devine membru al Societății Scriitorilor Români în anul 1932 și ofițer onorific al Etiopiei (1935). În anul 1935, ca reacție la teroarea fascistă italiană, îi apare în două ediții volumul monografic Abisinia, prefațat de Radu R. Rosetti. În decembrie 1934, pornește într-o călătorie în estul Africii, parcurgând ruta: Istanbul – Bosfor – Marea Egee – Pireu – Beirut – Haifa – Alexandria – Port Said – Marea Roșie – Dijbouti – Abyssinia. Până în anul 1946 a fost corespondent de presă străină la București, publicând circa 30 de titluri, dintre care amintim: Abisinia (1935), Spania de azi (1936), Argentina (1938, carte de evocare bazată pe documente diverse), Nopțile barceloneze (1937).

În anul 1950, Mihai Tican Rumano contractează un cord pulmonar, cu insuficiență respiratorie, boală are-l va mistui până la moartea acestuia, în data de 20 martie 1967[9]. Postum, în 1969, vede lumina tiparului la Editura Științifică, volumul „La vânătoare în Congo” de Mihai Tican Rumano, iar în anul 1971 a fost tipărit volumul „Hoinărind prin țară”.

1990: La Târgu Mureș au avut loc conflicte de stradă între grupuri de naționaliști maghiari și români, aplanate doar după intervenția armatei.

Desfășurarea evenimentelor a condus la suspiciuni privind implicarea unor servicii secrete străine în declanșarea conflictului, cu scopul destabilizarii statului si separarea Transilvaniei de România.

Ulterior, Biroul Executiv al CPUN a infiintat o comisie de ancheta, insarcinata cu investigarea acestor incidente grave.

2000: A fost inaugurat Institutul Clinic Fundeni, primul centru de transplant medular din România.

Era alcatuit din trei departamente  care s-au infiintat pe rând:  Clinica de Hematologie, Departamentul de laboratoare proprii de inalta specializare si Unitatea de transplant medular.

Centrul de Hematologie si Transplant Medular functioneaza ca bază de învațămant a Facultatii de Medicina din Bucuresti si deruleaza programe largi , atat pentru studenti, cat si pentru medici rezidenti sau seniori care urmeaza diverse programe de specializare si perfectionare in domeniul clinic sau de laborator de specialitate.
Compartimentul clinic are anual 17 500 internări pentru diagnostic si tratament,  si  dispensarizare  ambulatorie pentru  3000  pacienți.

2001: A murit la București liderul comunist român Ilie Verdeț (n. 10 mai 1925, Comănești, județul Bacău) a fost un lider comunist român care a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele din perioada 1965-1989. După fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 , Ilie Verdeț a anunțat demisia guvernului Dăscălescu și formarea unui nou guvern ad-hoc format din disidenți.

El s-a autoproclamat președinte al unui guvern provizoriu, guvern care a durat doar 20 minute, datorită opoziției mulțimii care nu dorea un guvern format din activiști comuniști.

De asemenea, el a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1979-1982. După Revoluția din decembrie 1989, Verdeț a înființat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Român.

2004: La Bucureşti fost dezvelită în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, monument realizat de sculptorul Paul Vasilescu.

2015: A decedat eseistul, prozatorul și traducătorul român Andrei Brezianu (n. 14 noiembrie 1934, București). Este fiul Adinei (născută Assan) și al lui Barbu Brezianu, scriitor și critic de artă; Dominic Brezianu este fratele lui mai mic.

A fost căsătorit cu scriitoarea Alexandra Târziu. Andrei Brezianu a urmat Liceul Francez (1945-1948), apoi Liceul „I.L. Caragiale” din București (1948-1952).

După bacalaureat, a lucrat un an ca muncitor pe șantiere de construcție, pentru a se putea înscrie în 1953 la Universitatea din București. După numai un an de filologie clasică, s-a înscris la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, continuându-și studiile la Iași, unde obține licența în 1959.

Între 1960 și 1964 a lucrat iarăși ca muncitor în cadrul unor cooperative de artă aplicată. În 1964, odată cu renunțarea la „dosarele de origine socială”, s-a înscris la secția engleză-română a Institutului de Limbi și Literaturi Străine al Universității din București, absolvind în 1969. Între 1970 și 1985, lucrează ca redactor principal pentru literaturile engleză și americană la revista „Secolul 20”.

În 1981, și-a susținut docto­ratul în filologie cu teza Swift and His Romanian Speaking Audiences Before 1944, tratând receptarea timpurie a marelui scriitor englez în cultura română.

În 1985, a fost numit fellow commoner la Churchill College (Cambridge, Marea Britanie), pentru ca în 1986, ajuns în Statele Unite ale Americii, să fie angajat la postul de radio Vocea Americii, unde, după puțin timp, a devenit redactor-șef, apoi șeful secției de limba română, în 1990 și 1991, a predat, ca lector asociat, cursuri de literatură comparată la Catholic University of America (Washington). Andrei Brezianu este unul dintre autorii volumului România.

A Case in Dynastic Communism (New York, 1989), precum și editor al lucrării Historical Dictionary of the Republic of Moldova (Lanham-Londra, 2000).

A debutat în 1967, în „Tribuna”, cu două poeme traduse din scriitorul american Wallace Stevens, iar în volum, în 1971, cu Povestea unui poloboc, satire și alte pamflete de Jonathan Swift, la care a semnat traducerea, introducerea și aparatul critic.

A colaborat cu studii de istorie literară, eseuri, proză, traduceri la revistele „Secolul 20”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Syn- thesis”, „Revue des etudes sud-est europeennes”, „Agora”, „Meridian” etc

. Volumul de eseuri Odiseu în Atlantic (1977; Premiul Uni­unii Scriitorilor), consacrat spiritualității engleze, îl definește pe Brezianu drept un analist erudit, meticulos și riguros, atras în special de operele „deschise”, ce lasă locul unor interpretări multiple.

Din chiar acest prim volum se conturează preocupările constante ale carierei viitoare: interesul pentru opera lui Swift, din care vor rezulta o ediție critică și o teză de doctorat, și afinitatea pentru opera lui James Joyce, în legătură cu care aduce și un element inedit, dacă nu chiar spectaculos.

2015: A avut loc o Eclipsa de Soare, un eveniment astronomic care a fost vizibil în Europa, Africa de Nord și în Asia de Nord.

Pe „uscat” eclipsa a fost totală peste Islanda, Scoția, Insulele Feroe, Scandinavia, până în Insula Spitzbergen.

Durata maximă de totalitate a fost de 2 minute și 47 de secunde, pe coasta Insulelor Feroe, la orele 9:46 UTC.

La 20 martie, este sărbătorită Ziua internațională a francofoniei, dedicată milioanelor de oameni din întreaga lume, care vorbesc sau folosesc în mod regulat limba franceză.

Termenul „francofonie” a fost introdus în 1880 de către geograful Onesime Reclus și se referea la o clasificare a popoarelor în funcție de criteriul limbii, termenul desemnând ideea unei comunități de oameni, răspândiți în toată lumea și vorbind limba franceză.

Cu toate acestea, această definiție a francofoniei nu a fost însușită și de către lexicografi, doar termenul de francofon impunându-se în Larousse, în 1932, potrivit  Larousse.fr.

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural care definesc francofonia sunt celebrate în prezent de cele 220 de milioane de francofoni de pe cinci continente, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).

Un prim pas concret spre instituționalizarea francofoniei a fost făcut în 1969, când a avut loc prima Conferință a statelor francofone, sub egida lui Andre Malraux, ministru al Culturii în epocă.

Conferința s-a finalizat cu crearea, la 20 martie 1970, a Agenției de cooperare culturală și tehnică (ACCT), un organism interguvernamental, care va deveni, în 1995, Agenția interguvernamentală a Francofoniei.

Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită pentru prima dată de 49 de țări francofone membre. Astazi organizatia reuneste 75 de tari membre.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/03/20/o-istorie-a-zilei-de-20-martie-video/.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții mucenici uciși în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit

Pagânii etiopieni au atacat  secolul al VIII lea, Manastirea Sfantului Sava cel Sfințit crezând ca mănăstirea adapostește multe bogății.

Pentru ca nu au gasit bunuri materiale, acestia au decis sa ii treaca prin ascutisul sabiei pe vietuitorii de acolo.

Monahii, sfatuiți de Starețul Toma, au zis:

„Noi din lume am fugit in aceasta pustie pentru dragostea lui Hristos, si prearușinos lucru ar fi sa fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi sa fim cu totii junghiati aici, junghiati vom fi pentru dragostea noastra pentru Hristos pentru Care am si venit sa locuim aici.”

Astfel, pe unii dintre ei arabii i-au ucis cu săgeți, iar pe altii i-au inchis de vii in peștera Sfântului Sava.

La ușa peșterii au pus apoi foc, astfel incat monahii dinauntru au murit cu totii sufocati de fum.

Așa si-au dat sfintele lor suflete mucenicii lui Hristos. Mucenicia lor preaslavita a fost inaintea Praznicul Luminat al Invierii Domnului din anul 796 dupa Hristos, când pe scaunul imparatiei Rasaritului se aflau Constantin si Irina, iar Patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005.
4. http://adevarul.ro
5. http://www.worldwideromania.com;
6. Wikipedia.ro;
7. mediafax.ro;
8. Istoria md.
9. http://www.rador.ro//calendarul-evenimentelor.
10. Cinemagia.ro.
11. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

Publicitate