CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Acuzele Moscovei privind renunțarea la „limba moldovenească”condamnate de R.Moldova



„În Republica Moldova se vorbeşte limba română!” Reacția ministrului moldovean de externe la acuzele Moscovei privind renunțarea la „limba moldovenească”

În Republica Moldova se vorbeşte limba română şi absolut nicio ţară nu are dreptul moral, legal şi politic de a comenta acest lucru, a declarat vineri ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, citat de https://bucpress.eu.

Declarația ministrului este o reacţie la criticile Moscovei privind votul în prima lectură al parlamentului de la Chişinău vizând înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile din Republica Moldova.

„Noi suntem indignaţi de indignarea Federaţiei Ruse. Limba pe care o vorbim ne aparţine, decizia cum numim această limbă ne aparţine şi absolut nicio ţară din lume nu are dreptul moral, legal sau politic să comenteze aceste lucruri”, a declarat într-o conferinţă Nicu Popescu, vicepremier în guvernul de la Chişinău, referindu-se la comentariile făcute anterior de Ministerul rus de Externe.

„Republica Moldova are o comunitate de istorie, de limbă cu România. Inclusiv, în virtutea acestei comunităţi Republica Moldova face parte din familia europeană, vom adera la Uniunea Europeană, indiferent de comentarii sau lipsa acestora a unor state terţe”, a adăugat Nicu Popescu.

Reacția sa vine după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat într-un comentariu anterior că ar fi vorba de „mâna americanilor”. „Sprijin real american pentru democraţie. Sub Maia Sandu, Republica Moldova îşi abandonează limba maternă”, a spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Parlamentul de la Chişinău a adoptat o decizie de racordare a legislaţiei sale la hotărârile Curţii Constituţionale. Astfel, limba română devine oficial limba de stat a Republicii Moldova, aşa cum era menţionat în textul Declaraţiei de Independenţă.

Publicitate

07/03/2023 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: