ZIUA DE 14 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

14 FEBRUARIE ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1587: Se consemnează prima atestare documentară a localității Otopeni, din jud. Ilfov, Muntenia.

La 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu, voievodul Țării Românești, dăruia printr-un hrisov domnesc mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori și țigani, toate dăruite de Dobromir ban, jupânița Vilaia și fiul lor Mihai postelnicul.

1821: A murit marele cărturar iluminist Petru Maior, protopop greco-catolic de Reghin, filolog şi istoric român, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene, militant de seamă pentru drepturile culturale şi politice ale românilor din Transilvania.

Petru Maior (n. cca 1756, Târgu Mureș — d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost  protopop greco-catolic de Reghin.

A fost fiul lui Gheorghe Maior, român de obârșie nobiliară din Târnăveni, protopop al ținutului Căpușu de Câmpie; a studiat la Târgu Mureș, Cluj și Blaj, fiind trimis de către episcopul Grigore Maior la studii la Roma, la Colegiul De Propaganda Fide, împreună cu Gheorghe Șincai (1774–1779).

 S-a călugărit la Blaj, luând numele Paul, a fost paroh la Reghin, cenzor pentru cărțile greco-catolice tipărite la Buda, apoi arhidiacon al episcopiei Făgărașului, iar la sfârșitul vieții canonic; din anul 1809 s-a stabilit la Buda, unde a desfășurat activitate literară; a contribuit mult la redeșteptarea simțului național românesc; dintre lucrările pe care le-a tipărit se remarcă : Didachii sau predice pentru crescerea pruncilor, Propovedanii sau predice la morți, Istoria pentru începutul Românilor în Dacia, Întâmplările lui Telemac, Ortografia romana sive latino-valachica una cum clavi, Istoria besericei Românilor atât acestor dincoace, precum și acelor dincolo de Dunăre etc.

1844: După ce la începutul anului 1844 domnitorul moldovean Mihail Sturdza a adoptat legea prin care romii deveneau liberi, iar dările de la romii liberi aveau să fie folosite la răscumpărarea robilor scoşi la vânzare de particulari, la 14 februarie Adunarea Obștească din Moldova a votat libertatea romilor, care au dobândit aceleaşi drepturi cu locuitorii ţării.

1845: S-a înfiinţat, la Bucureşti, „Asociaţia literară a României”, având strânse legături cu societatea revoluţionară „Frăţia”, al cărei paravan era de fapt.

Condusă de un comitet format din Iancu Văcărescu, Ion Voinescu II, Nicolae Bălcescu ş. a. Această societate avea printre membri cărturari din toate cele trei țări române și se pronunţa pentru încurajarea literaturii naţionale şi unitatea politică a românilor din cele trei provincii.

A publicat din fondurile sale volume originale de autor (D. Bolintineanu, Iancu Văcărescu) și traduceri, a avut preocupări enciclopedice, istorice, lingvistice (proiecte de Istorie universală, Dicționar biografic, manuale). A fost activă în perioada 14/26 februarie 1845–1848.

1849 (14 februarie–22 martie): În timpul revoluției din Transilvania, Gărzile naționale române se angajează în lupte crâncene cu armata maghiară. Legiunea lui Simion Balint a înfruntat trupele colonelului Czetz la Iara. Aceleași forțe au respins, în perioada 20–27 februarie, acțiunile ofensive ale detașamentului condus de Rakoszy, la Sălciua, Bedeleu și Valea Poienii.

Tot pe aceeași direcție s-au desfășurat confruntări de amploare la Lita (1 martie), Cacova Ierii (22 martie), Ocolaș (13 aprilie) etc. La rândul ei, legiunea lui Axente Sever, nevoită să se retragă din regiunea Mureșului, a apărat, în lunile martie și aprilie, Valea Ampoiului, blocând intențiile adversarului de a-și deschide drum spre Zlatna și Abrud. Și în ținutul Zarandului, repartizat legiunii lui Ioan Buteanu, adversarul n-a putut înainta.

1851: S–a înfiinţat, la Paris, Junimea Română, societatea politică şi culturală a „tinerilor” (studenţii români din capitala Franţei), „aşezată” sub îndrumarea „bătrânilor” (aripa radicală a paşoptiştilor: Nicolae Bălcescu, apoi, după plecarea acestuia din Paris, C. A. Rosetti).

 1869: S-a născut (la Iaşi) actorul francez de origine română Eduard De Max (numele real: Eduard Alexandru Max). Mama sa, născută Romalo, era rudă cu principesa Elena Cuza.

După absolvirea Conservatorului Național Superior de Artă Dramatică, la clasa lui Gustave Worms, a debutat cu succes la Paris în rolul Poetului din Noaptea de octombrie de Alfred de Musset. Au urmat peste 300 de roluri pe mari scene ale lumii din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Atena, București, Cairo, Madrid, Buenos Aires, Rio de Janeiro, New York, Geneva etc.  

A fost primul actor de origine română Societar al Comediei Franceze, și a primit înalta onoare la 1 ianuarie 1918, fiind în ordine din 1680, al 355-lea Societar al Comediei Franceze.

A fost considerat în epocă unul dintre cei mai mari actori ai vremii, tipul ideal de tragedian liric.

După patru ani avea să-i urmeze Maria Ventura (13 iulie 1886–3 decembrie 1954, Paris), care făcuse o carieră fulminantă în Franța; în 1929, Jean Yonnel (21 iulie 1891, București–17 august 1968, Paris), pentru ca în 1932 lista actorilor români care primeau înalta onoare să se încheie cu Élisabeth (Ely) Nizan (24 aprilie 1896, București–martie 1969, Paris).Între 4–13 octombrie 1904 o trupă franceză în frunte cu Eduard de Max și Maria Ventura  a dat o serie de reprezentații pe scena Teatrului Național București.

A lucrat exclusiv în cinematografia franceză, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său și a decedat în 28 octombrie 1924 în locuința sa din strada Caumartin, nr. 66.

Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

1888 (14/26): A fost inaugurat Ateneului Român, una dintre cele mai reprezentative clădiri ale Capitalei, cu valoare de simbol. La Ateneul Român din București, la ora 20:30, se inaugura prima serie de conferinţe (ce dintâi a fost susţinută de scriitorul Alexandru Odobescu).

Clădirea s-a construit între anii 1886 şi 1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe baza unei subscripţii publice, desfăşurate sub lozinca „Daţi un leu pentru Ateneu”.

  Sala mare de concert are o capacitate de 1 000 locuri.

Fondată în anul 1868, „Societatea Filarmonică Română ”, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice.

Sub bagheta acestuia, a fost organizat primul concert în luna decembrie a aceluiasi an.

Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, la 5 martie 1889 concertele au început să se desfăşoare în aceasta sală, aşa cum se întîmplă şi în prezent, Ateneul Român devenind emblema culturii româneşti şi sediu al Filarmonicii. Wachmann a condus prima orchestră simfonică permanentă din România pînă în 1907, când i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch şi Richard Strauss. În sălile Ateneului au avut loc conferințe, expoziții de pictură, concerte ale Societății Filarmonice Române. Între anii 1919–1920 clădirea Ateneului a fost folosită de autoritățile statului din acea vreme ca sediu al Camerei Deputaților. Pe 29 decembrie 1919, în sala mare a Ateneului, Camera a votat ratificarea unirii Transilvaniei, Basarabiei și a Bucovinei cu România.

1888: S-a născut la Galați industriașul evreu Max Auschnitt, administrator delegat al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița (UDR), cea mai mare societate pe acțiuni care a existat în România înainte de instaurarea regimului comunist; d.18 ianuarie 1957, New York, Statele Unite.

A absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena, a fost președinte al Asociației generale de Industrie din Banat, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați. 

Sub conducerea sa, UDR a atins cel mai mare capital social din România, cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați (16.669 în 1938, respectiv, 22.892 în 1948).

Împreună cu fratele său, Edgar deținea societatea Titan–Nădrag–Călan. A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni etc.

În 1934 s-a convertit la religia catolică și s-a căsătorit cu românca Livia Pordea. În anul 1939 a căzut în disgrația regelui Carol al II-lea, cu care era partener de croaziere și partide de poker, în favoarea rivalului său, Nicolae Malaxa. A fost arestat, judecat și condamnat la 6 ani închisoare, iar întreprinderile i-au fost confiscate („românizate”) de regimul Antonescu.

După căderea regimului antonescian, procesul său a fost rejudecat și a fost achitat în toamna anului 1944. Văzând pericolul instalării regimului comunist a emigrat în Statele Unite ale Americii. Toate proprietățile sale au fost confiscate de guvernul comunist în 1948.

1891: S-a născut la Măcin, Tulcea, profesorul și prozatorul român Gheorghe Banea (d.19 decembrie 1967, București).

A fost student la Facultatea de Litere și Filosofie din București, și-a întrerupt studiile fiind mobilizat. Sublocotenentul Banea a fost rănit grav la cap și luat prizonier, timp de doi ani peregrinând prin spitalele de campanie și lagărele bulgărești. În țară, unde fusese declarat mort pe câmpul de luptă, s-a întors în vara anului 1918. După ce a alcătuit, în 1922, un mic Dicționar român-italian, a colaborat sporadic la publicațiile Îndreptarea, Analele Brăilei, a publicat în Cuget clar un fragment de roman, urmat de altele, în Revista Fundațiilor Regale. Din scrierile sale: Zile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital, Vin apele!, Mușchetarii în Balcani

1892: S-a născut la Buzău, poetul și traducătorul român Constantin T. Stoika ( d.23 octombrie 1916, la Boișoara, Vâlcea).

Studiile liceale le-a început la Buzău și Brașov și le-a terminat în Pitești. Ca elev, a condus Societatea literară Gion, unde prezenta versuri proprii sau din traduceri, portrete literare sau schițe. A debutat cu versuri la revista Curierul liceului din Ploiești (1909), unde a continuat să publice până în 1912. În timpul liceului a înființat revista Tinerimea literară și artistică din Pitești, cu o perioadă de existență de doi ani, publicând, împreună cu Cezar T. Stoika, poezii, articole literare și proză.

Între 1912–1916 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București. În perioada studenției a colaborat cu o mulțime de ziare și reviste literare: Ramuri, Simbolul, Săptămâna politică și culturală, Vieața nouă, Rampa, Versuri și proză, Flacăra, etc. A fost redactor al revistei Poezia unde a publicat la secțiunea denumită Ecuații, pe lângă versuri, analize după scrierile lui Gala Galaction, Mihai Codreanu, Panait Cerna, Dimitrie Anghel și Ovid Densusianu, care i-a fost profesor.

A tradus din versurile poeților latini Titus Lucretius Carus, Publius Vergilius Maro, Quintus Horatius Flaccus, Pindar, din versurile poeților simboliști francezi Charles Baudelaire, Paul Verlaine și Joséphin Peladan.

Din 1913 a urmat cursurile Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, apoi a participat ca sublocotenent la luptele din Transilvania (august–octombrie 1916). A murit în munții din nordul Văii Oltului, în urma unui bombardament de artilerie.

1898: S-a născut în localitatea Podul Turcului, jud. Bacău, Sorana Ţopa (prenumele la naştere: Ana), actriţă la Teatrele Naţionaledin Iaşi (1918-1926) şi Bucureşti (1927-1947);A decedat în ziua de 1 noiembrie 1986 la București.

A fost prima interpretă a domnişoarei Nastasia, eroina lui George Mihail Zamfirescu din piesa omonimă; a avut şi preocupări literare (a scris versuri, eseuri, piese de teatru), fiind o prezenţă familiară în cercul literar „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu;Prezență fascinantă a generației ’30, a inspirat iubiri pasionale lui Eliade, Cioran, Mihai Codreanu, Lovinescu, Vinea, Adrian Maniu, Ion Barbu iar mai târziu îl va încânta și pe Marin Preda, care o va imortaliza în Doamna Sorana din romanul Intrusul.

Mircea Eliade i-a acordat viață eternă prin personajul Cătălinei din romanul Noaptea de Sânziene. Despărțirea celor doi a creat multă vâlvă în cercurile mondene ale epocii, gurile rele spunând că Eliade nu ar fi avut curajul să îi spună Soranei că o părăsește, vestea fiindu-i dată de către Emil Cioran, pe care actrița l-a luat drept confident și, la scurt timp după aceea, iubit. Nae Ionescu o asemăna pe Sorana Țopa cu Mihai Eminescu, spunând despre ea că după „Eminescu, Sorana este cel mai mare dar pe care Iașiul l-a făcut culturii române”. În urma sa au rămas versuri, eseuri, articole publicate în Viața, Vremea, dar și dramaturgie, cea mai cunoscută piesă a sa Călătorie-n întuneric, fiind distinsă cu Marele Premiu al Teatrului Național din București.În ciuda celebrităţii sale din epoca trecută, Sorana Ţopa, actriţa frumoasă care a stârnit furtuni între marile spirite ale vremii sale și a fost una dintre femeile care s-au impus într-o lume aproape exclusiv a bărbaților, a murit ca o necunoscută.

1901: S-a născut Miltiade Filipescu, geolog şi paleontolog; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1993).

1901: S-a format Guvernul Dimitrie A. Sturdza (3), care a guvernat în perioada 14 februarie 1901–20 decembrie 1904.

Dimitrie A. Sturza (1833 – 1914) a fost unul dintre cei mai longevivi premieri pe care i-a avut România. A ocupat fotoliul de şef al Consiliului de Miniştri de patru ori în perioada 1895-1909: în total, peste zece ani.

Noul cabinet s-a preocupat de introducerea unui sistem de economii bine cumpănit, care a dat rezultate foarte bune: a adoptat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare (suprimarea de instituții și posturi în domeniul public, reduceri pe o scară progresivă a salariilor, de la 2% la 20%); a adoptat Legea meseriilor.

1907: S-a născut Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană; (m. 1977).

1921: S-a nascut în localitatea Nucșoara, Argeș, erou luptei anticomuniste din România , Toma Arnăuțoiu; m.19 iulie 1959, în închisoarea Jilava.

A fost rănit pe frontul din Ungaria, spitalizat trei luni, a revenit în activitatea militară, în august 1947 fiind trecut în rezervă si decorat cu fost Ordinul Coroana României, cl. a-V-a, cu spade și cu panglică de Virtute Militară și Frunze de Stejar (noiembrie 1944).Toma Arnăuțoiu a fost ofițer de carieră în anii 40. A făcut parte din garda regală a Regelui Mihai. Nu și-a dorit comunismul și a crezut până în ultima clipă că va reuși să-l învingă.

 În anul 1949, împreună cu col. Gheorghe Arsenescu a organizat grupul de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara, Muscel/Argeș. Grupul a avut inițial 16 membri, dintre care patru femei. La scurtă vreme, pentru a se putea ascunde și deplasa mai ușor, dar și din cauza unor neînțelegeri, grupul s-a scindat. O parte din partizani au fost arestați sau au murit în confruntările cu trupele de securitate.Gruparea lui Toma Arnăuțoiu a rezistat în munți timp de nouă ani, schimbînd frecvent adăposturile, fiind aprovizionați cu strictul necesar de către săteni, sau rechiziționînd alimente de la stâne, exploatări forestiere și cabane montane.La 20 mai 1958, Toma Arnăuțoiu și fratele său Petre au fost capturați. Alți 14 oameni care i-au ajutat în timpul anilor de prigoană au fost condamnați la moarte de către Tribunalul Militar al Regiunii a II-a și executați în noaptea de 18 iulie 1959, la penitenciarul Jilava. Mama sa, Laurenția, a fost arestată de mai multe ori pentru că a „uneltit contra ordinii sociale”. În 1949 a fost condamnată la 6 ani de închisoare. La întoarcerea în casa pe care o împărțea cu Ion Arnăuțoiu a găsit microfoane montate de Securitate. După capturarea celor doi fii, Toma și Petre, la 20 mai 1958, a fost din nou arestată și condamnată la 10 ani pentru că nu a denunțat fugarii. S-a stins din viață în 1962 într-o închisoare din Miercurea Ciuc. În august 2016, Elena Ion Arnăuțoiu, sora anticomuniștilor Toma și Petre Arnăuțoiu a fost decorată de președintele României alături de alți doi deținuți politici. 

Ultimii rămași, sub comanda lui Toma Arnăuțoiu, au rezistat în munți timp de nouă ani, schimbînd frecvent adăposturile, fiind aprovizionați cu strictul necesar de către săteni, sau rechiziționînd alimente de la stâne, exploatări forestiere și cabane montane.

1925: S-a născut la, Gramaticova, Macedonia scriitorul aromân Dumitru Bacu (d. 9 octombrie 1997, Paris).

Prozator și poet, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag. S-a înscris la Institutul Politehnic din București. În 1949 a fost arestat cu un întreg grup de dobrogeni și macedoneni din Banat.

 A cunoscut torturile închisorilor comuniste din Timișoara, Jilava, Gherla, Canal, Pitești, Aiud și Securitatea din București. În 1958 a reușit să plece cu familia în Grecia și de acolo în Franța. A lucrat la imprimeria lui Ion Cușa, contribuind la tipărirea cărților din exilul românesc.

În 1963 a publicat, la Madrid, cea dintâi lucrare despre universul concentraționar din lagărul comunist, Pitești. Centru de reeducare studențească. A mai scris două volume de versuri: Aiud (1961) și Ofranda – culegere de poezii din închisori, Acolo șezum și plânsem, Cântiti tra niagarsiri (Cântece de neuitat), Dimândarca Parinteasca.

1925: S-a născut la Peceneaga, Tulcea, actorul român  Ion Focșa; d. 11 ianuarie 2012, Pitești.

A absolvit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, clasa Ion Manolescu și V. Maximilian.

Era șofer în Gara de Nord, prilej cu care l-a cunoscut pe marele Victor Ion Popa, întîlnire care-i va schimba practic destinul.

A debutat la Teatrul Național din București în 1945, în piesa, Asta-i ciudat, de M.R. Paraschivescu, în regia lui Tudor Mușatescu. 

Apoi a jucat pe scenele mai multor teatre: Teatrul Muncă și Voie bună, Comedia, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, Alhambra, Tineretului, Studioul actorului de film „C.I. Nottara”, Teatrul din Galați și, din 1958, pe scena Teatrului „Al. Davila” din Pitești. Sintetizând întreaga sa carieră, pe parcursul celor 60 de ani de teatru: a interpretat 210 roluri.

1928: S-a născut la Valea lui Lalu, Râmnicu-Sărat/Buzău, poetul Radu Cârneci; d. 9 decembrie 2017, București.

A absolvit Facultatea de Silvicultură din Brașov în 1954 și Academia de Studii Psihologice și Sociale din București. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor, șef al secției de literatură și artă la revista Contemporanul, a reînființat la București revista Neamul Românesc, o publicație a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. De asemenea, a înființat și condus Editura Orion, a mai fost director al Centrului de creație folclorică, președinte al Comitetului regional Bacău de cultură și artă. Dintre volumele sale: Noi și soarele, Orgă și iarbă, Umbra femeii (sonete), Grădina în formă de vis (noi sonete de iubire), Cântarea Cântărilor, Heraldica iubirii, Sonete (de iubire și moarte), Amintiri din Paradis.

1929: A fost promulgată noua lege a Camerelor de Comerţ şi Industrie, al cărei regulament de aplicare a fost publicat în Monitorul Oficial din 26 aprilie 1929. Camerele de Comerţ şi Industrie din România erau „instituţiuni publice create în vederea apărării şi susţinerii intereselor comerţului şi industriei, precum şi a reprezentării lor în Stat.

Ele sunt în acelaşi timp organe consultative şi administrative chemate a contribui la progresul economic, în armonie cu interesele generale ale ţării”.

1931: S-a născut la Întorsura Buzăului, Covasna, campionul român Valeriu Bularca; (d. 7 februarie 2017, Brașov).

Luptător, campion mondial în 1961 și laureat cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo.

A câștigat de șase ori titlul național. A debutat la lupte în anul 1947 la clubul Steagul Roșu din Brașov sub conducerea lui Ion Mureșan, apoi s-a transferat la CSȘ Dinamo din același oraș. S-a alăturat lotului național în 1953.

În 1961 a devenit primul luptător român campion mondial din cadrul Campionatului Mondial de la Yokohama.

Pentru această realizare a fost numit Maestru Emerit al Sportului. Trei ani mai târziu a fost vicecampion olimpic la Tokyo.

După ce a absolvit IEFS a devenit antrenor de lupte la Brașov.

1931: S-a născut la Dorohoi, actorul Octavian Cotescu (Coteț); (m. 22 august 1985 la București). A interpretat numeroase roluri memorabile în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul „Bulandra” și la Teatrul Mic din București.

A terminat Conservatorul de Artă Dramatică din Iași în 1950.

A fost unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector.

A fost căsătorit cu  actrița Valeria Seciu și a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice. Dintre filme: Operațiunea Monstrul, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, O scrisoare pierdută, Buletin de București, Fram, Un saltimbanc la Polul Nord, Tanța și Costel.

1935: S-a născut in satul Pererita, fostul județ Hotin, România, marele poet român basarabean Grigore Vieru.A decedat 18 ianuarie 2009 la Chișinău, în urma unui grav accident rutier.

Poetul a făcut următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. În 1988 i s-a acordat cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80, era în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și a fost printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care s-a votat limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

A fost considerat „Luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”, a fost membru de onoare din străinătate (1990) şi membru corespondent al Academiei Române din 1993 și devenit cetăţean român în iulie 1992.

1937: S-a născut la Sibiu, Mihai Gramatopol, eseist şi traducător ( autorul versiunii românești a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982); (m. 1998).

După obținerea licenței Facultății de Filologie, secția Limbi clasice a Universității din București (1959), a devenit Doctor în Științe Istorice cu teza Pietrele gravate din colecția Cabinetului numismatic al Academiei R.S. România (1977). 

A fost șef de secție la Muzeul de Arheologie Constanța (1961-1962); cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române; din 1975 la Direcția Patrimoniului Național Cultural, în 1977 desființată; din 1990 a revenit la Institutul de Istoria Artei.

1937: S-a născut la București, scriitorul român stabilit în Franța, la Paris, Dumitru Țepeneag.

A studiat la facultatea de Drept, dar nu și-a finalizat studiile, apoi a absolvit cursurile Institutului Pedagogic și s-a dedicat literaturii. A fost membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, a desfășurat la Paris și București o intensă activitate publicistică și editorială. Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus scrierile unor romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojève etc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, iar în România: Nunțile necesare, Un român la Paris.

 1937: S-a născut, la Drăgășani, compozitorul şi pianistul Paraschiv Oprea.

Timp de două decenii a condus Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române; (m. 2004).

1941: S-a abrogat denumirea  de  stat naţional-legionar a României şi a fost interzisa orice activitate politică a legionarilor. 

1944: S-a născut la Alba Iulia, actorul român Constantin Ghenescu; (m. 2013).Dupa terminarea liceului, a absolvit mai intai „Scoala Tehnica Sanitara” din Bucuresti lucrand un an la „Spitalul Fundeni”, si apoi Actoria la „Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Ion Luca Caragiale” (IATC), pe care a absolvit-o in 1969 la clasa prof. Moni Ghelerter, ca sef de promotie.

A optat pt. „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamt, fiindca acest teatru era pe atunci una dintre cele mai bune si prima scena de avantgarda a tarii, unde a activat 25 de ani jucand nenumarate roluri, primind mai multe premii, etc.

Pregatind candidati pentru examenele de admitere de la IATC, a fost chemat sa predea la „Academia de Teatru si Film” (ATF) din Bucuresti unde a fost si trei ani Rector.

Apoi s-a angajat la „Teatrul Bulandra”, dar s-a retras in 2007 din cauza unei slabiciuni vechi de auz ce se agravase, afectandu-i echilibrul, devenind pensionar.Pe data de 5 septembrie 2013 Constantin Ghenescu a fost gasit fara suflare in apartamentul sau din Piatra Neamt, fiind victima unui jaf.

1946: S-a născut în localitatea Dăbuleni, solistul vocal român Gil Dobrică.

 Popularul interpret de muzica usoara Gil Dobrică a decedat la  17 aprilie 2007, la Craiova.

A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues si a avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” – modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

1948: Între 14 şi 16 februarie, avea loc, la Bucureşti, Conferinţa pe ţară a femeilor, la care s-a hotărât constituirea organizaţiei unice de femei din România, Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR), de sorginte comunistă.

Preşedinte de onoare era Ana Pauker, iar preşedinte executiv, Constanţa Crăciun.

1952 : Se deschid la Oslo in  Norvegia, Jocurile olimpice de iarnă.

 România a participat cu o delegație de 17 sportivi și nu a obținut nici un punct.

Cel mai bun rezultat obținut de echipa țării noastre a fost Locul 10 la ștafeta de schi 4×10 km; echipa a fost formată din sportivii: Manole Ionescu, Dumitru Frățilă, Constantin Enache și Moise Crăciun.

1955: Incidentul de la Legația Republicii Populare Române din Berna

Evenimentul a reprezentat un atac asupra legației RPR din Berna, între 14–16 februarie 1955. Cinci tineri luptători exilați anticomuniști, Oliviu Beldeanu, Ion Chirilă, Dumitru Ochiu, Teodor Ciochină și Stan Codrescu, au produs primul atac „terorist” românesc și au pus stăpânire pe reprezentanța diplomatică a României din Elveția. Episodul a fost descris cu lux de amănunte de către istoricul Stejărel Olaru în cartea Cei cinci care au speriat Estul. Cei cinci au dorit să atragă atenția asupra abuzurilor regimului comunist.

Legația RPR din Elveția era unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securității, unde erau colectate informații din statele NATO și erau transmise către București și Moscova, spionii comuniști profitând de statutul de neutralitate al Elveției.

Atacul asupra Legației a început în seara de 14 februarie 1955. Au intrat în locuința „șoferului” Aurel Șețu, de fapt agent al Securității.

Acesta, împreună cu atașatul și cu secretarul Legației tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România. Șețu a ajuns în clădirea Legației pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să oprească, dar a refuzat, a fost împușcat și a murit după ce ajunsese rănit la spital. După focurile de armă, o parte din funcționarii legației au reușit să fugă din clădire în dimineața de 15 februarie. Clădirea a fost încercuită de poliția elvețiană, care a refuzat să intervină în forță, pentru că existau ostatici. Cei cinci au formulat o serie de revendicări politice, inclusiv eliberarea din închisoare a unor personalități precum Dinu Brătianu.

În noaptea de 15/16, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el documente care ar fi probat activitatea de spionaj, dar a fost imediat arestat de poliția elvețiană. Agenția de presă Globe Press a susținut că Aurel Șețu era de fapt capul legației și un ofițer înalt al Securității și că documentele furate erau mesaje cifrate pentru Moscova. În 16 februarie, restul atacatorilor s-au predat. Fiind judecați la Berna, au primit pedepse ușoare. Șeful grupului, Oliviu Beldeanu, după eliberare, a fost răpit în Berlinul occidental de agenți ai serviciilor de spionaj est-germane STASI și ai Securității. A fost adus în România, legat, într-un coș de nuiele. Apoi, după un proces sumar, a fost executat în data 18 februarie 1960, în București.

Puțin despre cei cinci: Oliviu Beldeanu era fiul unuia dintre șefii PNȚ din Dej. Se pare că a fost implicat și în asasinarea unui agent comunist de poliție din Dej. A fugit în Iugoslavia la 1 ianuarie 1949, apoi la Trieste, în Italia, unde a ajuns în contact cu serviciile secrete americane. Ioan Chirilă a fugit cu Beldeanu din Iugoslavia la Trieste. Dumitru Ochiu fusese turnător al Securității, i-a mărturisit acest lucru lui Beldeanu și a transmis apoi informații false Securității. Surpriza autorităților comuniste a fost totală. Stan Codrescu avea rude printre luptătorii anticomuniști din munți. Toți au fost diabolizați de presa comunistă, ca agenți ai americanilor. Surse documentare arată că, într-adevăr, cei cinci au fost folosiți de serviciile secrete americane, dar nu în această misiune. Mai mult, americanii s-ar fi opus atacării Legației RPR, de aceea, Oliviu Beldeanu a procurat pe cont propriu armamentul folosit în atac.

1968: Plenara C.C.al P.C.R. hotărăşte desfiinţarea împărţirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după sovietici şi revenirea la sistemul tradiţional al judeţelor şi municipiilor.

1970: A murit la București, inegalabilul actor român de teatru şi film, Grigore Vasiliu Birlic; (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni).

 Grigore Vasiliu Birlic a  fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie.

 Numele sau de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa „Birlic”, jucată la începutul carierei sale.

1971: S-a născut la Tritenii de Jos, Cluj, baschetbalistul român  Ghiță Mureșan, fost jucător în NBA. Cu o înălțime de 2,31 m, deține, împreună cu Manute Bol, titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA

 A fost personajul principal în filmul My Giant / Uriașul Meu din 1998, în care a jucat împreună cu Billy Crystal. Recordul său pentru naționala României a fost de 42 de puncte, reușite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992.

În 1993 a intrat în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets și două pentru New Jersey Nets.

În sezonul 1995–1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award.

1976: A murit  sculptorul român Oscar Han.

Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, București), a fost un  sculptor român, al carui tată era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea.

A  studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea (sculptura) și cu Frederic Storck (desenul). Debutul său ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani.

A fost membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato.

În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română.

Printre lucrarile sale de seamă se numără statuia regelui Carol I al României, amplasată în curtea Castelului Peleș din Sinaia, Statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, ridicată în 1936 Piața Mihail Kogălniceanu, Statuia lui Constantin Brâncoveanu din București, realizată din bronz  în 1939, in curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul, monumentul lui Mircea cel Bătrân din Turnu-Măgurele,  executat  după portretul domnitorului din ctitoria sa, mănăstirea Cozia, statuia compozitorului George Enescu din Buzău (Parcul „Tineretului”), statuia lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.

Foto: Sculptura ”Sărutul” de O Han

Statuia lui Vasile Lupu, amplasată în Orhei, Republica Moldova a fost realizată din bronz și îl reprezintă pe domnitor în odăjdii voievodale, ținând în mâna dreaptă o gramotă domnească.

Monumentul a fost inaugurat în anul 1937 și a fost mutat  (în 1940 la Iași, în 1944 la Craiova), pentru a-l feri de trupele sovietice.La 24 ianuarie 1945 a fost preluată de armata sovietică şi transportată din nou la Orhei în Basarabia ocupată.

1980: S-au deschis în SUA, la Lake Placid, New York, Jocurile olimpice de iarnă.

România s-a prezentat cu o delegație de 35 de sportivi. Cele mai bune rezultate: locul 8: Dragoș Panaitescu, Dorel Cristudor, Sandu Mitrofan, Gheorghe Lixandru – bob-4 locul 9: echipa de hochei.

1990: Uniunea Ucrainenilor din România (constituită la 29.XII.1989) a primit printr-o decizie civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti personalitate juridică ; preşedinte al Prezidiului Executiv al UUR, a fost ales Miroslav Petrețchi.

2003: Fostul suveran al Romaniei, regele Carol al II-lea a fost înmormântat după o ceremonie religioasă și una militară, într-o capelă din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, la 450 de metri distantă de mormântul Elenei Lupescu.

Foto: Elena Lupescu și Carol al II-lea

Osemintele lui Carol al II-lea şi cele ale ultimei sale soții – Elena Lupescu – fuseseră aduse din Portugalia cu o zi înainte. Iniţiativa repatrierii rămășițelor pământești ale fostului rege a aparţinut guvernului României, cu girul Casei Regale.

Fotografie de la ceremonia religoasă a căsătoriei lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu, la vila lor din Estoril (Portugalia), 18 august 1949 (foto: anomismi wordpress.com).

Născut la 3/15.X.1893, la Sinaia, Carol al II-lea a fost primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria.

Aceștia au părăsit România în septembrie 1940, au locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-au stabilit în Portugalia.

Sâmbătă 9 martie 2019,rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea au fost reînhumate la necropola domnească de la Mănăstirea Curtea de Argeș, în Pronaosul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.

2015: A încetat din viață tenorul Octavian Naghiu (15 martie 1933, Rucăr, Făgăraș/Brașov – 14 februarie 2015, București. A cântat la Teatrul de Operetă, Opera Națională București; persecutat de securitate, s-a stabilit la Zürich.

2020: A decedat politicianul român Decebal Traian Remeș, fost ministru al Agriculturii în 2007 și ministru al Finanțelor Publice în perioada 1999 – 2000; (n. 1949).

A fost condamnat, în februarie 2012, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare în urma unui scandal în care Remeș a fost acuzat că ar fi traficat influență pentru a favoriza niște firme să obțină contracte.

A fost eliberat condiționat în februarie 2014.

2021 A murit în SUA, generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa (n.28 octombrie 1928, București).

A fost secretar de stat al Ministerului de Interne al României, șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu.

În 1978, a dezertat din Securitatea ceaușistă, fiind cel mai înalt în rang ofițer din serviciile secrete ale blocul comunist care a cerut vreodată azil politic în SUA.A lucrat pentru CIA, agenția de spionaj a Statelor Unite ale Americii.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Cuvioși Auxentiu, Maron și Avraam

Sfantul Cuvios Auxentiu a fost nobil la curtea imparatului bizantin Teodosie cel Mic. Acesta imbraca haina monahala si paraseste Constantinopolul stabilindu-se pe un munte, langa Calcedon, care mai tarziu avea sa se numeasca Muntele lui Auxentiu.

Dorinta sa, era de a  ramane ascuns de ochii oamenilor, pentru a se linisti prin rugaciune si nevointa, insa, niste pastori, l-au descoperit, marturisind si locuitorilor din satele invecinate, despre viata sfanta a cuviosului. Astfel, oamenii au inceput sa-l caute, aducand bolnavi cuviosului pentru a-i vindeca.

Dumnezeu a tamaduit prin rugaciunile Sfantului Auxentiu multi orbi, leprosi, ologi si demonizati. Ca nu cumva oamenii sa-i atribuie minunile pe care le lucra Dumnezeu prin el,  sfantul proceda in modul urmator: fie le cerea tuturor celor prezenti sa se roage lui Dumnezeu impreuna cu el pentru bolnav; fie mai intai intarea credinta in cei prezenti, aratandu-le ca Dumenezeu le va face lor dupa credinta lor; fie, se ruga deasupra bolnavului rostind cuvintele „Te vindeca pe tine Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos”.

Sfantul Auxentiu a fost unul din Parintii celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic din Calcedon, din anul 451. S-a mutat la Domnul in anul 470. 

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

– Cuviosului Maron;

– Cuviosului Avraam;

– Sfantului Filimon;

– Cuviosului Gheorghe.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 14 FEBRUARIE. VIDEO

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfintii-cuviosi-auxentiu-maron-avraam

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia ;

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.co;

http://www. Rador.ro;

bunicutavirtuala.com -februarie-in-istoria-romanilor;

www Cinemagia.ro.;

Publicitate

DEZVĂLUIRI. Apelul adresat românilor pe 22 decembrie 1989 la TVR de seniorul Corneliu Coposu, a fost oprit de la difuzare de bolșevicul Silviu Brucan

Fost șef de cabinet al regretatului Senior și director executiv al Fundației ”Corneliu Coposu”, domnul Ion-Andrei Gherasim a dezvăluit pe Facebook, un document istoric absolut excepțional, reprodus de publicația online Podul.ro.

Mai exact, este vorba despre apelul scris de către Seniorul Corneliu Coposu în ziua de 22 decembrie 1989, pe care voia să-l citească la Televiziunea Română ”liberă”, la ora 18.00.

Ajuns la intrarea de pe strada Pangratti, a scris pe un bilețel cine este și a rugat ofițerul de la poartă să-l trimită în Studioul 4 de unde se făceau transmisiile în direct.

Bilețelul, pe care era scris ”Corneliu Coposu, fost secretar particular și politic al lui Iuliu Maniu” a ajuns direct în mâinile bolșevicului Silviu Brucan, care, citind cele scrise, a albit instantaneu (episod relatat de regretatul Ion Caramitru) și a răcnit la ofițer: ”Oricine, dar ăsta nu!”

După 33 de ani, Ion-Andrei Gherasim a publicat mesajul pe care Corneliu Coposu dorea să-l transmită românilor la 22 decembrie 1989 (detalii AICI).

Îl publicăm și noi în integralitate: 

„Români! 

Dumnezeu este cu noi!

Să păstrăm o clipă de tăcere pioasă în memoria celor care și-au vărsat sângele pentru libertatea care începe astăzi și pentru noi. Îmbrățișăm cu toată căldura sufletului nostru pe străluciții noștri tineri, studenți, elevi, muncitori, care au înfruntat cu pieptul deschis gloanțele nelegiuite ale dictaturii și au înfrânt prin eroismul lor cel mai tiranic și mai despotic regim de teroare din istoria milenară a României. Aducem omagiul nostru muncitorilor noștri dragi, care au păstrat în suflete dragostea lor de libertate și care au dovedit că sufletul românesc nu poate fi îngenuncheat.

Salutăm cu dragoste armata noastră vitează care s-a alăturat poporului din care se trage. Țara a trecut prin clipe zguduitoare până când poporul nostru umilit și amenințat în însăși integritatea sa ideologică și-a dobândit, prin crâncenă luptă, libertatea.

Aducem, în acest moment istoric, închinarea noastră marilor patrioți ai istoriei noastre, uciși de sângeroasa dictatură: Iuliu Maniu, Constantin Brătianu, Ion Mihalache, George Brătianu, Titel Petrescu, celor peste treizeci de mii de martiri căzuți sub gloanțele ucigașe ale dictaturii sau morți în temnițe, lagăre și ocne.

Aducem omagiul nostru națiunilor care ne-au încurajat și sprijinit în lupta noastră. Izbânda noastră ne ferește de judecata severă a viitorului.

Cel care vă vorbește a înfruntat pușcăriile comuniste vreme de 17 ani, a fost târât în hrubele securtății de 184 de ori, în ultimii ani de dictatură și a suportat 27 de percheziții domiciliare numai pentru vina de a fi fost secretar general adjunct al Partidului Românesc condus de Iuliu Maniu, scos în afara legii în 1947.

Facem un apel fierbinte la ordine și calm.

Întregul nostru popor trebuie să dea dovadă de patriotism și înțelepciune.

Trăiască România!”

București, 22 Decembrie 1989

Manifestările progresismului sexo-marxist și lumea bolnavilor psihic

O lume pentru bolnavii psihic

Urmăream o emisiune de divertisment de pe la englezi (care sunt undeva foarte departe în materie de sminteală progresistă), în care invitatul îi spune moderatorului că el, în anumite dimineți, se trezește bărbat, dar în altele se trezește femeie…

Copleșit de propria importanță, pe care i-o dădea „orientarea sexuală” atât de deosebită și multiplă (pentru că, din câte am înțeles, era și bisexual, și trans, și alte câteva, în același timp, ceea ce traducerea într-o altă denumire pe care nu am mai reținut-o, dar a înșirat niște litere, care o desemnau), …„multiplusexualul”, să-i spunem, se apucă să povestească cum e el și băiat și fată („girl and boy”), succesiv, nu concomitent. Era o chestiune foarte complexă, trebuia să fim covinși…

Moderatorul, foarte serios și aplecat, cum se cuvine pentru un „open minded”, ia subiectul în dezbatere și îl întreabă cum se întâmplă.

Intervine soția „multiplusexualului” – pentru că avea soție -, care, la fel de marcată, povestește cum ea, dimineața, încă înainte ca soțul să se trezească, își dă seama, după modul în care respiră, că în acea zi va fi băiat sau fată.

La final, moderatorul se arată luminat și spune că a avut foarte multe de învățat, ca niciodată, în propria emisiune… Și, într-adevăr, după atmosfera, seriozitatea și sobrietatea celor prezenți în studio, părea totul capital, vital, de cea mai mare importanță. Te-ai fi și simțit prost să râzi, deși eu unul numai asta am făcut. Deci, da, ăsta sunt…

Bine, îi privește și nu mă interesează decât ca amuzament, dar pe când e de domeniul evidenței că acest individ, și alții ca el, are mari probleme psihice, trebuie să realizezi că astăzi se modelează o lume, cea în care trăim, pe măsura unor astfel de indivizi, pentru ca ei să se simtă bine („feel good” sau „feel free”) oameni care nu știu dacă mâine dimineață se vor trezi bărbați sau femei…

Însăși legislațiile statelor sunt schimbate pentru ca astfel de oameni să fie „acceptați”, un termen care sună inofensiv, dar care în realitate înseamnă schimbarea întregii societăți atunci când cel „acceptat” devine „liber” să se manifeste.

Nu mai vin cu exemple, le-ați tot întâlnit, termenii de „mamă” și „tată” devin „părinte 1” și „părinte 2”, „doamna” și „domnul” sunt termeni „discriminatorii” și trebuie înlocuiți cu unul neutru, sportivi născuți bărbați, dar care se consideră femei pot participa la competiții feminine frustrând atlete care și-au dedicat întreaga viață obținerii performanțelor, etc.

Totul e o nebunie, fără îndoială, dar nebunia asta a intrat în viața noastră și deja ne afectează, și pe noi, românii, care încă suntem, totuși, departe de manifestările plenare ale progresismului occidental, ale sexo-marxismului.

Convingerea mea este că LGBT …și toate celelalte genuri care există deja sau vor fi „descoperite” în viitor constituie o minoritate insignifiantă cu probleme biologice, într-adevăr, în unele cazuri, dar și psihice, cauzate de mediul deformat și alienat în care trăiesc, o minoritate care este, la rândul său, folosită în încercarea unora, a celor foarte puternici, de a realiza o nouă revoluție mondială comunistă care să le ofere lumea, pe de-a gata, în propriile mâini. E o poveste lungă care începe odată cu primul bancher mondial care a observat direct că împrumutând poate pretinde și primi mult mai mult decât dobândă…

Dacă pentru această minoritate nesemnificativă – datele organizațiilor cu astfel de preocupări o ridică cu totul exagerat la 4% în România, spre exemplu – trebuie să ne schimbăm cu toții modul de viață, ce s-ar întâmpla dacă o altă minoritate, mult mai numeroasă, ar începe să dicteze norma.

O publicație respectabilă precum Deutsche Welle vorbea despre un studiu german care a relevat că cel puţin un european din trei e bolnav psihic. Tulburările psihice afectează mai bine de 38 la sută din totalul populaţiei europene. Dacă așa stau lucrurile, acești oameni sunt, într-adevăr, o minoritate importantă. Dar, cu toate astea, nu au o legislație a lor, care să-i integreze în societate sau să determine societatea să-i „accepte”.

Vă puteți da seama de câtă diversitatea – atât de dorită astăzi -, ar beneficia și s-ar bucura societatea noastră dacă această minoritate și fiecare categorie de bolnavi psihici, și mai ales cei mai extrovertiți – ca și în cazul minorităților sexuale – ar fi lăsați și chiar încurajați să se manifeste public. De exemplu, prin parade în care să-și etaleze tocmai atributele care îi fac aparte, „diferiți”, și să facă ca aceste „diferențe” să fie „acceptate”.

În fond, ei nu sunt decât o minoritate, una mult mai respectabilă numeric decât cele sexuale, care nu poate fi exclusă, ci trebuie integrată. Fără a avea dreptul de a judeca – o altă cerință impusă de „toleranța europeană” nu există nicio rațiune pentru care această minoritate a bolnavilor psihici nu are dreptul de a-și impune propriile norme asupra celorlalți.

Așadar, haideți să contruim, noi, cei mai deschiși, cei mai „open minded”, cei mai „toleranți” și „democrați”, nu numai o lume în care cei care se pot trezi dimineața bărbați sau femei să se simtă bine și liberi, dar și bolnavi psihic Iar – ca și în cazul minorităților sexuale -, cei mai bolnavi dintre ei să fie cei mai „liberi” și „acceptați”. Haideți să contruim o lume pentru bolnavii psihic …dacă nu o facem deja!…(Cristian Pătrașcu– https://anonimus.ro)