ZIUA DE 9 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 9 februarie în istoria noastră 

1768 : S-a născut la Brașov, în Marele Principat al Transilvaniei, preotul ortodox român Radu Tempea, pedagog, lingvist, vicar al Episcopiei ortodoxe din Sibiu, director (1796-1808) al şcolilor ortodoxe române din Transilvania; m.5 iulie 1824, Brașov.

A urmat școala de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului și Gimnaziul săsesc luteran din Brașov, fiind primul elev ortodox care a învățat aici, în anul 1783. În 1785 a cerut un sprijin din partea bisericii pentru a urma filosofia la Buda, primind bursa cu condiția să revină și să își continue activitatea la Brașov.

A urmat și cursurile de învățători de la Sibiu, devenind diacon învățător în 1788. A fost director al școlilor ortodoxe românești din Transilvania, protopop (din 1805) al unuia dintre cele 3 protopopiate din Brașov și apoi vicar general al Episcopiei Ardealului.

Este cunoscut pentru publicarea la Sibiu, în 1797, a uneia dintre primele gramatici științifice românești de acest gen, în care încerca să pună bazele unei terminologii gramaticale moderne şi unitare (m. 5 iulie 1824, la Brașov).  

În timpul crizei economice din anii 1814–1815 a adus din Țara Românească 1.000 de găleți de porumb, împărțindu-l săracilor cu același preț cu cât l-a costat procurarea și transportul porumbului. Pentru această faptă, împăratul Francisc II i-a adus mulțumiri printr-un decret, îndemnând guvernul ardelean să dea publicității, ca exemplu, această acțiune a protopopului Radu Tempea.

 În literatură numele său este deseori regăsit și ca Radu Tempea (V), deoarece a aparținut celei de-a cincea generații a familiei de preoți brașoveni care au purtat același nume și au trăit începând din secolul al XVII-lea și până la mijlocul secolului al XIX-lea.

 1775: S-a născut în localitatea Buia, comitatul Târnava Mare/Sibiu, savantul Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania, fost membru al Academiei de Științe din Pesta, Ungaria, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în știința geometriei ; (m. 20 noiembrie 1856, Târgu Mureș).

Din 1796 a frecventat în Germania universitățile de la Jena și de la Göttingen și a legat, în această perioadă o strânsă prietenie cu matematicianul german Carl Friedrich Gauss. 

A fost profesor de matematică la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, fiind unoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniul geometriei.

Atras de problemele fundamentale ale geometriei, a încercat să fixeze bazele riguroase ale geometriei euclidiene. Astfel, a studiat axioma paralelelor și a remarcat faptul că aceasta este independentă de celelalte axiome ale geometriei.

Mai mult, a reușit să formuleze alte opt enunțuri echivalente ale acestei axiome. Cercetările sale filosofice privind bazele matematicii au pregătit terenul pentru crearea geometriei non-euclidiene și a geometriei hiperbolice.

Cunoștea mai multe limbi străine (latină, greacă, ebraică), era pasionat de pictură, muzică, literatură dar în special de matematică. A fost tatăl matematicianului Bolyai János.

 1802 : S-a născut la Oradea,în Transilvania habsburgică, juristul și omul politic româmân de origine aromână, Emanoil Gojdu, un reprezentant de frunte al interesele românilor din Ungaria și Ardeal; (m. 1870, la Budapesta).

Era mândru de originea sa de român ortodox. În casa lui din Budapesta, cunoscută ca românească, se țineau întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. Spunea: „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în faptă, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sânul Națiunii”.

Prin testamentul făcut la Budapesta în 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu și-a lăsat averea „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. În acest sens a fost constituită o fundație. Acestă fundație a funcționat între 1870–1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă: pionierul aviației Traian Vuia , marele poet Octavian Goga, istoricul Constantin Daicoviciu, politicianul Petru Groza și savantul dr.Victor Babeș.

După 1945 Fundația Gojdu a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Casa în care s-a născut mai poate fi văzută și astăzi în Oradea, lângă Biserica cu Lună.

Imensa sa moştenire (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870.Între 1998 și 2004 s-au purtat discuții între guvernul României și cel al Ungariei, încercându-se restituirea patrimoniului Fundației Gojdu. În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu, semnau cu guvernul maghiar un controversat acord care prevedea înființarea – conform legislației ungare – a unei fundați publice româno-ungare „Gojdu”. Criticii acestui acord – promovat legislativ printr-o ordonanță, au susținut ideea că prin adoptarea acesteia România s-ar afla în situția în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar.

Dupa Tezaurul de la Moscova, avutia pierduta a Fundatiei Gojdu este a doua ca valoare si insemnatate. O comoara nationala estimata acum la peste un milliard de euro. In cartierul evreiesc din centrul Budapestei se intinde pe mii de metri pasajul Gojdu si imobilele care alcatuiesc ansamblul rezidential cu acelasi nume. O strada intreaga in inima capitalei Ungariei.

Dupa ce ani de zile Curtile Gojdu au fost in renovare, în cele din urma in 2009, dezvoltatorul imobiliar, Autoker din Israel le-a pus in functiune. Arata extrem de spectaculos: sunt 50 de spatii comerciale, terase, baruri restaurante. Sunt 7 corpuri de cladiri cu cate o curte interioara, in total 250 de apartamente. Renovarea a durat cativa ani, dar a meritat: orice turist care vine acum in Budapesta trebuie sa treaca prin curtile Gojdu, care aduc milioane de euro.

1826: Țarul rus Nicolae I a aprobat hotărârea Consiliului de Miniştri, privind statornicirea în Basarabia ţaristă a coloniștilor sârbi, aflaţi aici încă din 1814.

1849 (7–9 februarie): S-a încheiat Bătălia de la Simeria, purtată între trupele imperiale austriece, conduse de Anton Puchner, comandantul suprem al trupelor imperiale austriece din Transilvania, susținute de milițiile românești, împotriva armatei revoluționare maghiare conduse de generalul Joseph Zacharias Bem.

Mare parte a bătăliei s-a desfășurat la Simeria, în zona podului de peste râul Strei. Sursele austriece și românești afirmă că aceasta a fost o bătălie cu final nedecis, ambele părți retrăgându-se de pe câmpul de luptă. Sursele maghiare consideră însă bătălia de la Simeria ca fiind una dintre cele mai mari victorii maghiare din toate timpurile.

1850: S-a născut la București, poetul și criticul literar român Vasile Păun (d.1 martie 1908).

A urmat gimnaziul Gheorghe Lazăr și liceul Sfântul Sava, în orașul natal și a lucrat pentru scurt timp ca funcționar guvernamental, apoi a absolvit Facultatea de Literatură și Filosofie a Universității din București.

În 1877, a început să predea limba română și latină la Gimnaziul Cantemir Vodă , devenind director în 1878. În 1879, este angajat să predea la Sfântul Sava.

Numit „preceptor principal” al Prințului Ferdinand, moștenitorul tronului României, Păun a petrecut câțiva ani alături de prinț în Germania, unde a profitat de ocazie pentru a-și continua studiile.

Din 1890 a fost profesor la Liceul Gheorghe Lazăr, unde a ocupat funcția de director între 1892 și 1903. A debutat literar în 1868 cu Umbra lui Mihai , poezie în trei cânte apărută în Albina Pindului de Grigore H. Grandea , la care a continuat să contribuie, uneori sub pseudonimele Basiliu Dimitrescu și Vasile Demetrescu.

Împreună cu Anghel Demetrescu , un alt profesor de prestigiu, a aparținut Orientul, societate literară organizată în jurul Grandei și prin care a făcut cunoștință cu Mihai Eminescu. Până în 1870, acesta din urmă făcea apel la Iacob Negruzzi în numele „prietenului său descurajat” Păun, ale cărui poezii Negruzzi refuzase să le publice în Convorbiri Literare .

1880: Diplomatul român N. Callimachi-Catargiu, aflat in misiune speciala la Bruxelles, notifică regelui Belgiei, Leopold al II-lea, independența de stat a României.Nicolae Calimachi-Catargiu (grafiat și N. Callimaki-Catargi) (n. 24 februarie 1830, Iași – d. 9 noiembrie 1882, Paris) a fost un politician și de două ori ministru de externe român (28 noiembrie 1869 – 1 februarie 1870 și 18 decembrie 1870 – 11 martie 1871).

1908: S-a născut poetul și publicistul  român Cicerone Theodorescu; (d. 18.02.1974).

A fost o prezenţă remarcabilă în peisajul literar românesc din secolul al XX-lea.

A debutat  la Târgovişte, unde şi-a petrecut anii adolescenţei şi ai formării ca intelectual  S-a aflat printre membrii activi ai colegiului de redacţie ai revistei „Vlăstarul” (10.05. 1925 – 1.04.1926), pe care a editat-o în perioada studiilor la Liceul „Ienăchiţă Văcărescu”.

A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor secundar la mai multe licee, redactor şi ziarist, colaborator la presa de stânga. Despre scrierile poetului au consemnat Alexandru Balaci „Nobel peregrin” (Luceafărul), Radu Boureanu „Cirenone Theodorescu. Prezentare biografică la moartea poetului” (România liberă), Mihai Gafiţa „In memoriam: C. Theodorescu” (Luceafărul), Ion Nicolescu „Cleştar bântuit de luceferi: C. Theodorescu (Luceafărul), Cornel Popa „Nota de lector – Tinere gânduri” (Dâmboviţa), Serghei Paraschiva şi Victor Petrescu „Catalogul periodicelor dâmboviţene”.

De asemenea, sub egida Casei Corpului Didactic Dâmboviţa, persoalitatea scriitorului Cicerone Theodorescu este reliefată în „Liceul «Ienăchiţă Văcărescu» monografie 1874-1974” şi Victor Brânduş „Figuri de Cărturari şi artişti în Târgovişte”. După 1944 a ocupat funcţii importante în Centrala Cărţii, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (din 1944), redactor- şef al revistei Viaţa Românească (din 1948).

1917: S-a născut (la Voznesensk, în Ucraina), balerinul Oleg Danovski, unul din  intemeietoriil scolii naționale române de balet modern; (d.21.10.1996).

Foto: Oleg Danovski și Mihai Brediceanu.

A fost fondatorul și directorul primului teatru de balet din România. Mama sa a fost maestră de balet la Teatrul din Cernăuți, astfel încât Oleg a crescut de mic într-un mediu artistic. Inițial, a studiat timp de 7 ani vioara și ulterior s-a dedicat dansului. 

La 14 ani a fugit la București cu o elevă de-a mamei sale, s-a angajat balerin la Teatrul Cărăbuș. Foarte curând a devenit prim solist, înlocuind balerinul care se îmbolnăvise, într-o remarcabilă evoluție care i-a adus supranumele de Sfinxul Slav. La 17 ani era cel mai tânăr coregraf din lume.

A dansat pe scena de la Teatrul Evreiesc, a fost solist la Opera Română din București, unde a început să monteze spectacole remarcabile. A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balșoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese și recunoaștere fără precedent în străinătate.

A înființat o secție de balet a Teatrului Fantasio din Constanța, Ansamblul de balet clasic și contemporan. Inițial a fost constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj. Primul spectacol montat a fost Chopiniana. Aici Oleg Danovski a montat: trilogia ceaikovskiană Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci. A fost distins cu titlul de Artist Emerit. 

1917: A decedat juristul și omul politic român bănățean Aurel Constantin Popovici (n. 16 octombrie 1863, Lugoj – d. 9 februarie 1917, Geneva). În 1906 a propus federalizarea Austro-Ungariei în așa-zisele State Unite ale Austriei Mari.

A urmat școala la Brașov și Beiuș, după care a studiat medicină la Viena și Graz. Încă din tinerețe și-a exprimat opoziția împotriva politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat, printre altele scriind și protestul „Replică”, în 1892.

Împreună cu alți intelectuali români din Partidul Național Român (1892), el a semnat Memorandumul Transilvaniei, un document care pleda pentru drepturi egale între românii și maghiarii din Transilvania, cerând încetarea persecuțiilor și tentativelor de maghiarizare.

Prin cunoștințe reușește să intre într-un grup de persoane din jurul lui Franz Ferdinand și încearcă să promoveze ideea unei restructurări a imperiului Austro-Ungar într-o uniune de state federale. În acest context, concepe în 1906 o structură federală, probabil inspirată de modelul unor republici federale viabile (așa cum erau la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic și Brazilia, care au imitat modelul american), pe care o numește Statele Unite ale Austriei Mari.

Foto: Harta Statelor Unite ale Austriei Mari, propusă de Popovici în 1906

Conceptul presupunea înființarea a 15 provincii autonome (state), constituite pe principiul naționalității, respectând frontierele etnice, beneficiind de o largă autonomie internă, după modelul elvețian sau american. Era prevăzută, de asemenea, o întărire considerabila a executivului central și folosirea sistematică a limbii germane în administrație și ca limbă oficială.

Una din consecințele cele mai importante era pierderea importanței jucate de Ungaria. Afirmația trebuie înțeleasă în logica exercițiului naționalist și în corelație cu mediul confruntărilor între națiuni, pe fondul primei afirmări geopolitice a acestora în istoria europeană. Datorită rezistenței opuse de partea maghiară și a asasinării prințului, modelul propus de Popovici a pierdut orice șansă de a mai fi implementat.

1919: România si Polonia independentă au stabilit relații diplomatice, la nivel de reprezentanță provizorie, iar trei luni mai târziu, au fost ridicate la nivel de legație, pentru ca, în anul 1938, acestea să fie ridicate la nivel de ambasadă.

În 1940, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, relațiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945.

1924: S-a născut poetul și traducătorul Teodor Balş (numele real: Emilian Bălăşescu); (m. 1983) .

1925: A decedat învățatul istroromân Andrei Glavina (n.30 noiembrie 1881, în satul  Șușnevița din Croația de azi).

Profesorul ieșean Theodor Burada, aflat la Istria, în Croația, pentru a studia dialectul istroromân, îl îndeamnă pe tânărul Andrei Glavina să vină în România, unde i se oferise o bursă.

După studii la Iași și la Blaj, Glavina se întoarce acasă, reunește toate satele de istroromâni de la sud de Monte Maggiore într-o singura comună, Valdarsa (Șușnevița), și înființează în 1921 prima (și, din păcate, ultima) școală cu predare în limba maternă. Din păcate, soarta este nemiloasă cu dânsul.

Slăbit de șicanele ale societății slave „Sfinții Ciril și Metodiu” – care în 1887, 1888 și 1904 s-a opus deschiderii de școli românești, petiționate de locuitori, la Sușnievița și Jeiăn, impunând școala slavă -, bolnav de tuberculoză, Andrei Glavina se stinge din viață în februarie 1925, la numai 43 de ani.

Astfel, școala românească de la Sușnievița (Valdarsa), care a funcționat doar patru ani, își încetează existența, din cauza lipsei unui învățător român. Andrei Glavina autorul primelor lucrări în dialectul istroromânilor, pledând pentru păstrarea identității etnice și recunoașterea acesteia.

Lui i se datorează numeroasele mărturii cu privire la situația acestei ramuri apusene a românismului și la procesul de deznaționalizare la care era supusa.

A compus de asemenea Imnul Istroromânilor. Andrei Glavina a fost supranumit apostolul istroromânilor.

Imnul Istro-românilor

Roma, Roma i mama noastră

noi Romani rămânem

Romania i sara noastră

tot un sang-avem

nu suntem siguri pe lume

si’nea avem frați

Italiani cu mare lume

mâna cu noi dați

ca să fim frate și frate

cum a dat Dumnezeu

să trăim până la moarte

eu și tu și tu și eu.

A publicat în 1905 Calendarul românilor din Istria, în care a adăugat diverse proverbe și zicale istroromâne.În Italia există actualmente Asociația culturală „Andrei Glavina”.

1929: S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia, Letonia și Estonia, un acord la care s-au alăturat ulterior, Turcia și Lituania, prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare, numit Pactul Briand-Kellogg, de renunțare la război ca instrument de politică națională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele.

Semnarea pactului Briand-Kellogg

Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franței și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Franța și Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele două țări.

Briand a considerat că o asemenea inițiativă avea să încălzească relațiile răcite dintre foștii aliați și, mult mai important, avea să asigure o viitoare alianță a SUA cu Franța într-un eventual nou război european.

Kellogg a răspuns cu o propunere pentru un pact multilateral împotriva războiului, deschis tuturor națiunilor doritoare de pace.

În contextul aderării a cât mai multor țări la Pactul Briand-Kellogg, Kremlinul a luat hotărârea de a semna un protocol cu țările vecine de la granița vestică.

În protocolul care și-a luat numele de la negociatorul său, Maxim Maximovici Litvinov, adjunctul Comisariatului Poporului pentru Afacerile Externe (1918–1929) se venea în ideea menținerii păcii, prin renunțarea la război ca instrument al politicii naționale. 

Făcând referire la România, Litvinov a subliniat următoarele: „Faptul că printre noi se găsește, în calitate de semnatar al Protocolului, reprezentantul unui stat cu care Uniunea Sovietică nu are relații diplomatice și cu care există vechi și serioase diferende care n-au fost soluționate și pe care prezentul Protocol nu le soluționează, nu este decât proba complementară a spritului de pace de care este animată Uniunea Sovietică”.

Peste 10 ani, Rusia a invadat Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia si a ocupat teritoriile romanești Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

 1934: Se semneaza  la Atena, în  Grecia, de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei,  Pactul Înţelegerii Balcanice.

Pactului Înţelegerii Balcanice conţinea un protocol şi o anexă secretă, care stipulau, printre altele, că statele semnatare “îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice” şi “îşi iau obligaţia de a nu întreprinde nici o acţiune politică faţă de alt stat balcanic nesemnatar al pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalţi semnatari şi de a nu lua nici o obligaţie faţă de oricare alt stat balcanic fără cunoştinţa prealabilă a celorlalte părţi“.

Iniţial se preconiza semnarea pactului în cinci, însă Bulgaria a refuzat oferta.

Documentul este semnat pe timpul Guvernului român Gheorghe Tătărescu, ministru de Externe fiind Nicolae Titulescu.

1940: S-a născut la București, istoricul George G. Potra, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România; d.17 decembrie 2015.

A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 1962 (exmatriculat în 1959 din rațiuni politice) și a făcut studii postuniversitare de Științe politice (1980) și de Ziaristică (1987). 

A fost referent, șef birou Relații, director a.i. al Secretariatului Comisiei Naționale Române pentru UNESCO, comentator de politică externă și șef de secție la săptămânalul de politică externă Lumea și primul corespondent special al României la NATO, redactor-șef al Redacției publicațiilor pentru străinătate, coordonator al Colecției de documente politico-diplomatice „Nicolae Titulescu”, comentator la diverse publicații, posturi de radio și televiziune.

A fost un apreciat politolog, scriitor, arhivist, editor și jurnalist.A publicat ca autor sau coautor peste 50 de volume: ediții de documente, monografii pe probleme de politică externă sau de istoria culturii; traduceri ale unor lucrări de antropologie, istorie politico-diplomatică, economie politică capitalistă, autor al unor volume dedicate Războiului Rece, serviciilor secrete, romane etc.

A colaborat la Editurile Junimea, Academiei, Politică, Humanitas, RAO, Enciclopedică, Univers, Polirom, Universitatea pentru Toți etc. A fost redactor-șef adjunct al cotidianului Meridian și redactor-șef al Editurii Enciclopedice, consilier științific pe lângă Direcția Arhivelor Diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, director executiv al Fundației Europene „Titulescu”, consilier al prim-ministrului, director științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale din România (ADIRI), membru al Comitetului director al Asociației Române de Politică Externă (ARPE), etc.

1941: S-a născut sociologul şi profesorul Cătălin Zamfir; contribuţii privind teoria sociologică, politicile sociale, calitatea vieţii; membru corespondent al Academiei Române din 1991

1944: S-a încheiat un Acord economic româno-german privind modalitățile de achitare de catre Reich a produselor furnizate armatei germane din România.

  1945: A fost descoperită o mare cantitate de arme și muniții (ascunse cu aprobarea vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Petru Groza, și a subsecretarului de stat de la Interne, Virgil Stănescu), care urmau a fi folosite într-o eventuală lovitură de forță pentru instaurarea unui guvern comunist în România.

Existența acestui depozit contrazicea declarația stângii politice, că nu dorea o lovitură de stat.
In aceeași zi a fost promulgată Legea pentru epurarea presei, care prevedea sancționarea cu admonestare scrisă, suspendarea activității între 6 luni și 5 ani și interzicerea definitivă de a lucra în presă pentru acei ziaristi, publiciști și colaboratori ai presei care înainte de 23 august 1944 s-au pus în slujba hitlerismului sau a fascismului, au fost stipendați de către puterile Axei pentru propagandă în favoarea politicii lor, au îndemnat la acte de teroare, schingiuiri și omoruri.

1949: A fost arestat scriitorul Adrian Marino sub acuzația de „multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țărănist, activități considerate ilegale de guvernul comunist de atunci.

Adrian Marino (n. 5 septembrie 1921, Iaşi – d. martie 2005,Cluj) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român, laureat al premiului Herder.

La 12 octombrie 1950, a fost condamnat la 10 ani temniță grea. A fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești, Ialomița, alți șase ani (1957–1963). Nu a avut dreptul să publice până în 1965, iar după alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile.

A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveţia, supervizat de profesorul René Étiemble. A avut , de asemenea, burse în Franța și Germania Federală.

Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, Cahiers roumains d’etudes literaires.

Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981.

Cele 7 volume Biografia ideii de literatură (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. Este cel mai tradus critic literar român. Este autorul unui Dicționar de idei literare, rămas neterminat.

A fost membru al Senatului Alianţei Civice și al Senatului ASPRO.

1952: S-a născut la București, chitaristul și compozitorul de muzică rock Florin Ochescu, conducător al trupei rock Monolit, fost membru al trupelor Iris, Roșu și Negru, Holograf, Sfinx, Progresiv TM, Big Band Radio, Curtea Veche 43. De asemenea, a format ți grupul Florin Ochescu Blues Project.

A fost căsătorit cu Dida Drăgan (foto dreapta), prima vedetă feminină din rock-ul românesc, fostă solistă a grupului Monolit, împreună cu care a susținut zeci de concerte și a lansat câteva piese la începutul anilor ’80. În prezent este căsătorit cu Silvia Dumitrescu (foto stânga).

1967: Premiera la București a filmului “Dacii” (debutul cu o pelicula de lung metraj a regizorului Sergiu Nicolaescu;(scenariul: Titus Popovici).

1977: Postul de radio Europa Liberă a difuzat scrisoarea deschisă prin care scriitorul Paul Goma se solidariza cu protestatarii anti-comunişti ai Chartei 77 din Cehoslovacia.

A fost „actul de naştere” al dizidenţei româneşti.

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, la Mana, Orhei, în Regatul României – d. 24 martie 2020, la Paris, în Franța a fost un scriitor român și disident anticomunist.

Pentru că cerea guvernului României respectarea drepturilor omului a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate dar eliberat la intrevențiile din Occident, fiind inclus de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, pe listele sale cu persoane persecutate pentru convingerile lor politice.

Datorită popularizării internaționale a cazului său, a putut să părăsească țara și s-a stabilit în Franța, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc.

A refuzat în 1980 cetățenia franceză și a rămas multă vreme apatrid.

1990: În România s-a constituit CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională), prin restructurarea CFSN, organ legislativ şi al puterii de stat, avînd ca scop asigurarea pregătirii şi desfăşurării alegerilor programate pentru 20.05.1990.

CPUN era compus din 241 de membri (105 reprezentanți ai partidelor și formațiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităților naționale și 3 reprezentanți ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), președinte fiind Ion Iliescu. 

A fost un organism provizoriu de conducere a României (9 februarie 1990–20 mai 1990) până la primele alegeri care au urmat revoluției române din 1989.

1991: A murit poetul român Florin Mugur.

A scris versuri (“Visele de dimineaţă”, “Mituri”, “Piatra palidă” – Premiul Uniunii Scriitorilor), proză, eseistică şi publicistică literară (“Aproape noiembrie”, “Convorbiri cu Marin Preda”, “Profesiunea de scriitor”); (n.07.02.1934).

1992: În România s-a desfăşurat turul I al primelor alegeri libere pentru administraţia publică locală din România postcomunistă (al doilea tur a avut loc la 23 februarie în localităţile unde prima consultare nu a fost concludentă). S-a votat în 2 885 de circumscripţii, în acest număr neincluzându-se circumscripţiile din Capitală şi din Sectorul Agricol Ilfov. După acest scrutin, Frontul Salvării Naţionale a obţinut 764 de posturi de primar (din 1.340 de posturi ocupate în urma acestui prim tur), Convenţia Democratică a câştigat 100 de mandate, iar UDMR – 117 primari. Partidului Democrat Agrar din România i-au revenit 70 de posturi, Partidului Unităţii Naţionale Române – 38 de mandate, 191 de posturi au fost câştigate de candidaţi independenţi, restul posturilor fiind atribuite altor partide, formaţiuni şi alianţe politice.

Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki – Harta cu apartenența politică a președinților de consilii județene după alegerile locale din 1992

Primele alegeri generale libere şi democratice în România de după al II-lea Război Mondial au avut loc la 20.V.1990.

Atunci electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării (prin vot direct) şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul (vot proporţional pe liste).

1994: A decedat (s-a sinucis) Gherasim Luca (pseudonimul lui Salman Locker), poet, prozator, aderent la mişcarea literară de avangardă (n. 1913). Din 1947, s-a  stabilit la Paris. A semnat şi sub pseudonimele Costea Sar, Petre Malcoci; (n. 23.07.1913).

A fondat „Grupul suprarealist român” (1940), împreună cu Gellu Naum.

În 1951 a plecat din România în Israel, iar din 1952 a trăit la Paris.

2016: A murit istoricul român Alexandru Vulpe, arheolog şi profesor, specialist în Epoca Bronzului şi cea a Fierului ; (n. 1931).

A fost membru titular al Academiei Române din 2009).

2017 : A decedat la vârsta de 79 de ani, regizorul și scenaristul român cu limbă maternă germană, Radu Gabrea.

S-a născut la București, în ziua de 26 iunie 1937 și a fost căsătorit cu actrița Victoria Cociaș. 

A debutat în 1969  cu filmul de lung metraj ”Prea mic pentru un război atât de mare” și a regizat peste 25 de filme artistice și documentare, într-o cariera de peste 45 de ani, abordând după întoarcerea sa în România subiecte istorice mai puțin cunoscute sau „distorsionate în mod sistematic”, și care în opinia sa trebuie demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice.

Între 1974 și 1997 a locuit în Germania. A fost profesor asociat de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare.

Radu Gabrea a fost Doctor în Comunicații Sociale la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia. Teza sa de doctorat “Werner Herzog și misticã germană medievală” a apărut în Editura ”L’Age d’homme” din Lausanne.

”Cartea este, fără îndoială, una din cele mai frumoase cărți de cinema scrise vreodată” (Henri Agel – Positif). Ca regizor de teatru, Radu Gabrea a montat ”Maria Callas – La Divina”, dupã ”Master Class” de Terrence McNally – reprezentație excelent primitã de publicul din New-York, Washington, Tampere (Festivalul International de Teatru), Helsinki, Canberra (Festivalul Cultural International), Sydney, Melbourne. 1972-1974 a fost rofesor asociat la IATC unde a predat Montajul, iar în 1998-2000 a fost  profesor asociat la UNTC. 
1997-1999 a activat ca președinte al Oficiului National al Cinematografiei, fiind inițiatorul O.U.G. 67/1997, care constituie si azi baza legislatiei cinematografiei naționale.

2018: A murit sculptorul, pictorul, graficianul şi ceramistul Dumitru Rădulescu; (n. 24.05.1942).

Artistul a fost membru al Academiei internaționale de ceramică de la Geneva, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, distins cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Mare Ofițer.

2021: A decedat la București, actrița Valeria Gagealov; (n.9 decembrie 1931, Galați).

A urmat cursurile I.A.T.C. între anii 1950-1954. Între anii 1954-2004 interpretează numeroase personaje pe scena Teatrului Național din București.

Valeria Gagealov a fost prezentatoarea galei festivalului Cerbul de Aur de la Braşov în 1969, împreună cu Andrei Magheru. Cei doi s-au căsătorit ulterior.Memorabile sunt rolurile din Oameni și șoareci de John Steinbeck, care s-a jucat timp de 13 ani și Sonia din piesa Camera de alături de Paul Everac, rol pentru care a primit Premiul de creație în 1983. Totodată, vocea Valeriei Gagealov a fost auzită în zeci de piese de teatru radiofonic.

CITIȚI ȘI:

O ISTORIE A ZILEI DE 9 FEBRUARIE. VIDEO

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia;  

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro.