ZIUA DE 6 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 6 februarie în  istoria noastră

Anul 131: Este atestată documentar localitatea Rosia Montană, una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.A fost înființată de romani cu coloniști aduși din Iliria, în timpul domniei împăratului Traian ca oraș minier. Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior.

Primul document în care s-a specificat acest toponim este o tabliță din ceară care datează din ziua de 6 februarie 131.

Foto: Tăblițe cerate triptice = trei tăblițe de lemn prinse între ele, acoperite cu ceară de albine, pe care în antichitate se scriau diverse texte, mesaje, socoteli… și care se închideau ca o carte

Tripticele au fost semnalate prima oară în anul 1835, la München, ca fiind găsite  în minele de aur de la Roșia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii în minele Larnic, unde, pe lângă tăblițe, s-a găsit și un stil pe care oamenii din zona îl numesc condei și pe care astăzi îl folosesc ca instrument pentru a încondeia ouăle de Paști; în minele din Letea, unde, lângă triptice a fost găsit și cadavrul unui bărbat cu barba lungă, cu vârsta apreciată la 40 de ani; într-o mină din Cârnicul Mare, într-o odaie subterană care era mobilată cu o masă și mai multe scaune, având și o vatră (11 triptice); lângă Roșia Abrudului, în mina numită Sf. Ecaterina, la o adâncime de 277 metri, unde au fost găsite cele mai multe triptice, împreună cu obiecte casnice.

Povestea tăblițelor descoperite  în minele Letea s-a păstrat  în detaliu. În anul 1788, un băieș căruia nu i s-a păstrat numele a găsit trei triptice într-una din minele de aur restaurate de Societatea Sf. Iosif, al cărei magister era Paul Laurențiu Kovacs din Abrud. Unul din triptice a ajuns la Kovacs, iar despre celelalte două nu se mai știe nimic. Kovacs a dăruit tripticul cumnatului său, Ștefan Lazar, superintendentul Unitarienilor din Cluj, scriindu-i că s-a găsit împreună cu o mulțime de alte obiecte casnice. Ștefan Lazar, cunoscând valoarea tripticului, l-a dăruit la rândul său Colegiului Unitarienilor din Cluj, unde s-a păstrat ca o curiozitate până la 1811, când Ștefan Lazar a murit.

Fiul său, Samuel, colecționar de antichități, l-a cerut înapoi și i-a fost returnat, după care l-a vândut în 1834 librarului anticar Samuel Nemeș. Se pare că tot la acest anticar au ajuns și unele tăblițe în limba greacă, pe care a încercat să le falsifice. Una dintre acestea a ajuns la Muzeul Național din Pesta, care a achiziționat exemplarul cu suma de 1000 de florini.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de tăblițe de ceară.

Tăbliţele cerate de la Alburnus Maior oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră din Transilvania.

În afară de aspectul legat de istoria provinciei Dacia, tăbliţele cerate de la Alburnus Maior se reliefează ca fiind o categorie de izvoare cu un impact major asupra studiilor dreptului roman, raportate la scara întregului Imperiu, la loc de cinste între Fontes Iuris Romani Antiqui.

1696: A apărut, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

Este scrisă în limba slavonă şi română și cuprinde rânduiala Vecerniei, Utreniei şi Sfintei Liturghii din ziua de 21 mai, precum şi Paraclisul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi un canon de rugăciune către aceştia.

Rugăciunile sunt în limba slavonă, iar prefaţa, tipicul, Paremiile, Apostolul, Evanghelia şi Sinaxarul sunt în româneşte.

Această carte reprezintă un bine meritat omagiu adus domnitorului Constantin  Brâncoveanu, purtătorul numelui Sfântului Constantin, dar avea ca scop şi întărirea în popor a cinstirii sfinţilor, în care unii datorită influenţei calviniste, nu mai credeau.

1803: S-a născut la Țichindeal, Sibiu, cărturarul român Teodor Aaron (sau Aron), cleric, pedagog și profesor; (d. 25 martie 1859, Lugoj, județul Timiș) După studii de filosofie și teologie, începând din 1828 a deținut importante funcții în ierarhia bisericească și în cea administrativă.

A fost director al gimnaziului din Beiuș și rector al seminarului român leopoldin din Oradea. A trecut și printr-o experiență diplomatică, ca translator și jurnalist la Gazeta de Transilvania. Ca discipol al lui Petru Maior și latinist înfocat, a susținut ideea continuității românilor în Dacia Traiana. Lucrările sale („Cuvântări bisericești”, 1847; „Adnotări din istoria eclesiastică”, 1850) se remarcă prin notele polemice și acuratețea stilistică

A fost profesor și director al gimnaziului din Beiuș, paroh și protopop în Galșa (comitatul Arad), canonic onorariu, rector al seminarului român leopoldin din Oradea, cenzor și revizor al cărții românești tipărite la Buda, la Tipografia Universității, preot în Delani (Bihor), translator pentru limba română la Foaia Legilor din Pesta, apoi pe lângă Locotenența Imperială din Buda.

1857: A apărut la București, publicația unionistă liberal-radicală săptămânală Concordia, fondată de Constantin A. Rosetti. 1857: Apare la Bucureşti, în  Muntenia, jurnalul politic şi literar ”Concordia”, sub redacţia lui C.A.Rosetti.

Asemenea tuturor tipăriturilor vremii, folosea un alfabet de tranziție, întrebuințându-se în paralel alfabetul chirilic român și alfabetul latin. Din echipa de redacție au făcut parte Constantin D. Aricescu, administrator și Eugeniu Carada, secretar de redacție.

Devenită din 1859 cotidian, și-a schimbat în același an, la 9 august, denumirea în Românul.

1863: S-a născut la Țițești, Argeș , tenorul român Ion Băjenaru ; d.5 noiembrie 1921, Dej.

S-a afirmat în perioada de început a operei în România.

După absolvirea Conservatorului din București, a primit angajamente imediate din partea diferitelor companii de operetă, unde, datorită calităților sale vocale excepționale și talentului pe scena artistică, s-a bucurat de un mare succes.

A plecat în Italia, pentru a completa studiile teoretice și tehnica vocală, a obținut un angajament la La Scala din Milano, a cântat la San Carlo din Napoli, dar mai ales la Opera de Stat din Viena.

A înființat o trupă de operetă cu care a realizat turnee prin țară.

1866:  B.P Hașdeu editează la București revista săptămânală umoristică „Satyrul”.

Prezentat în format de ziar, ”Satyrul”a fost o publicație de mare fantezie și de profundă analiză critică, în domeniile litera-artistic și social-politic.

Era editată săptămânal, în perioada 6 februarie – 6 iulie 1866.

1867: S-a născut la Focșani, biologul Dimitrie Voinov, zoolog, histolog și citolog, profesor universitar, fondatorul școlii românești de citologie; d.7 iulie 1951, București.

A absolvit Liceul Internat din Iași, unde a fost coleg cu viitorii savanți Grigore Antipa și Emil Racoviță. La Științe naturale l-a avut profesor pe Grigore Cobălcescu, care i-a stimulat pasiunea pentru biologie.

După bacalaureat, a plecat la Paris pentru studii în domeniul biologiei, alǎturi de Emil Racoviță, Paul Bujor și Ion Cantacuzino. La Universitatea din Paris s-a specializat în zoologie.

În 1891, după susținerea examenului de licență și doi ani de specializare, a revenit în țară, unde a ocupat catedra de Zoologie și Morfologie animală a Facultății de Știinte din București, pe care a deținut-o până în 1937. Este autorul unor importante cercetări de histologie şi citologie și  a avut meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană. 

A militat pentru dezvoltarea mișcării științifice în România, în cadrul Societății române de științe, fiind vicepreședinte al secției de știinte naturale și, ulterior, devenind președinte al acestei instituții. Lucrări: Principii de microscopie, Problema biologică a diferențierii sexelor. A fost membru titular (din 1927) al Academiei Române.

1881: S-a născut la Chiojdeanca, Prahova, generalul român Ștefan Ionescu; (d.1955?).

A urmat Școala Fiilor de Militari de la Iași (1900–1902), Școala Militară de Infanterie și Școala Superioară de Război din București, fiind înaintat la gradul de locotenent (1907).

A participat la campania militară din Bulgaria (23 iunie–31 august 1913), la Războiul de Întregire (1916–1918), a fost numit în funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1937–1939).

 Poate fi considerat unul dintre organizatorii sistemului militar de apărare al României în perioada interbelică. Împreună cu generalii Samsonovici și Sichitiu a avut răspunderea organizării apărării strategice a României în perioada 1936–1938, a publicat lucrarea Considerațiuni asupra Regulamentului întrebuințării tactice a marilor unități.

La cererea sa a plecat de la Marele Stat Major, la 15 februarie 1939 (înlocuit de generalul Florea Țenescu), la comanda Corpului Armată Iași și apoi, din septembrie 1939, a preluat și funcția de comandă a Armatei a 3-a (până la 9 decembrie 1939). Datorită divergențelor de opinii cu generalul Motaș, comandantul Grupului 1 de Armate, la data de 19 februarie 1940 a fost trecut la Marele Stat Major, în calitate de Subșef al Marelui Stat Major și apoi trecut în rezervă la 17 septembrie 1940, fiind pus la dispoziția Cercului Teritorial București.

Generalul de divizie în rezervă Ștefan Ionescu a fost numit pe 2 decembrie 1941 în funcția de prefect al județului Roman.

La data de 11 mai 1945 a fost înaintat în gradul de general de corp de armată. A fost arestat în anul 1953, fiind eliberat în 1955, an în care ar fi decedat.

1885: Matematicianul Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor.

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armeneană, renumit pentru eficiența cu care a organizat și modernizat învățământul românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

1889: S-a născut la Constanța, în Regatul României, Krikor H. Zambaccian, mare colecţionar de artă, eseist şi critic de artă de etnie armeană; (m. 18 septembrie 1962, București).

A studat la Institutul Superior de Comerț de la Anvers și a fost membru corespondent al Academiei Române. A scris monografiile lui Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, precum și volumele de eseuri „Pagini de artă”, „Însemnările unui amator de artă”, etc.

Sprijinitor al multor artiști de seamă, Zambaccian a adunat o valoroasă și bogată colecție de tablouri, care se regăsește în Muzeul Zambaccian. Mai mult decât atât, Krikor Zambaccian a inventat conceptul de consignație de artă dupăa cel de-al doilea Război Mondial, deschizând primul magazin de acest tip pe Calea Victoriei, în București, denumit Romarta (Arta Românească).

Foto: Pictură de Ciucurencu –  portretul lui Krikor Zambaccian 

În 1947, impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o  statului român, deschizând la 19 mai în acelaşi an în Bucureşti, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă.

A fost  membru corespondent al Academiei Române din 1948.

  1891: S-a născut la București, scriitorul și publicistul Adrian Maniu, poet, dramaturg și traducător. A fost fratele pictoriței Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.

A inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, prestigiosul program „Universitatea Radio”, pe care l-a condus până în 1933. A debutat ca poet simbolist cu volumul Figurile de ceară (1912), urmate de alte volume: Salomeea, Lângă pământ, Lupii de aramă, Drumul spre stele, Cântece de dragoste și moarte.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1933; (m.20 aprilie 1968, București).

A fost redactor  publicațiile  Chemarea, Universul, Dimineața și Adevărul, Adrian Maniu, a  făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic.

Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele „Insula” (1911), „Simbolul” (1911), „Seara” (1913-1914), „Noua revista română” (1914). A debutat ca poet simbolist cu volumul „Figurile de ceară” (1912).

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără: 

• Figurile de ceară, (1912), debut editorial
• Lângă pământ, Ed. Cultura Națională,  
• Drumul spre stele, Ed. Cartea Romaneasca, 
• Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I
• Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională 

Teatru 

• Lupii de aramă, (1929), republicat la Editura Dacia, Cluj-Napoca, 230 pagini, 1975.

Traduceri : Cântecul Nibelungilor repovestit de Adrian Maniu, 462 pagini, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958.

 1897: S-a născut la Bârlad, medicul Constantin T. Nicolau, om de știință care şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne, fost membru corespondent (din 1963) al Academiei Române; d. 27 noiembrie1973, la București.

A participat ca sublocotenent aviator la campania din 1917 în cadrul corpului de observatori aviatori care au dirijat eficient artileria noastră, contribuind la marile victorii din vara acelui an.

A absolvit Facultatea de Medicină din București, și a devenit doctor în științe medicale (1926). S-a specializat la Viena, Berlin și Paris.

A fost numit șeful Laboratorului de Hematologie de la Spitalul CFR din București.

În 1932 a obținut titlul de Doctor docent și a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din București.

A fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă.

A fost membru al Societății Internaționale de Transfuzie și al Societății Internaționale de Hematologie.

Din lucrările sale: Icter sifilitic secundar, Histopathologie de la cellule végétative dans la pellagre, Hematologie.

A pus bazele unei rețele de centre de conservare și transfuzie (1953).

1898: A avut loc, la Paris, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne, premiera “Poemei române” compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică a lui Enescu , la vârsta de 16 ani, în calitate de compozitor.

„Poema Română” a fost publicată cu o dedicație făcută de tânărul compozitor reginei Elisabeta, soția regelui Carol I: ,,Omagiu respectuos M.S. Regina României”.

În timpul regimului comunist din 1947 până în anul 1990, Poema Română nu s-a putut cânta în țara noastră.

În anul 1990, lucrarea a fost inclusă într-un concert, la Ateneul Român, de către maestrul Horia Andreescu, însă Radioul și Televiziunea Națională nu au fost lăsate de autorități să înregistreze concertul.

La 10 iunie 2008, cu ocazia Nunții de Diamant a Regelui Mihai și a Reginei Ana, maestrul Horia Andreescu, din nou la pupitrul Filarmonicii George Enescu, a interpretat Poema Română, urmărită cu emoție pe micile ecrane de sute de mii de români. O variantă a lucrării a fost înregistrată de Electrecord, în anii 1990, cu aceeași orchestră și cu același dirijor.

 1908: S-a născut la Blejoi, Prahova, scriitorul român Geo Bogza, ziarist de stânga, considerat părinte al reportajului românesc modern. A fost membru titular (din 1955) al Academiei Române.

A fost un teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii: Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului, poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii, Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe, (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

A creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran; (m. 14 septembrie 1993).

1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) într-o familie de origine armeană, Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist); (m. 1978).

În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.

În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.

În perioada 1941 – 1945  a  înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.

A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea…

Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. E de la sine înţeles de ce, după încarecerarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat vehement pe Calea Victoriei.

Malagamba a reintrat apoi destul de dificil în viaţa artistică, în anul 1945 dirijând opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948 a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. 

În anul 1950 a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel.

În perioada 1950 – 1955 a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă.

În anii ‘60 a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral.

A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia (1960, 1962, 1965), R.D. Germană, URSS (1965), Italia (1966) şi Israel.

A fost și un strălucit compozitor, printre creaţiile sale muzicale aflându-se „De ziua ta”, versuri George Mihalache, „Perechea mea eşti tu”, versuri Constantin Cârjan, „Azi e mai frumos ca ieri”, versuri Aurel Felea, „Iţi mulţumesc, dragul meu”, versuri Mircea Block, „Noapte bună, vioară”, versuri Aurel Felea, sau „În aşteptarea ta”, pe versurile aceluiaşi Aurel Felea.

Totodată, a semnat numeroase prelucrări şi reorchestrări după piese celebre ale lui Duke Ellington, Manuel de Falla, Gherase Dendrino sau Grigoraş Dinicu.

„Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, din anul 1965.

A obţinut şi câteva premii şi distincţii importante cum sunt Ordinul Muncii clasa a III-a în anul 1963 şi menţiune la Concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia 1969.

Sergiu Malagamba a trecut la cele veşnice la 15 aprilie 1978, la Bucureşti.

  1916: S-a născut omul politic țărănist Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor , membru de onoare al Academiei Române din 1993.

A încetat din viaţă în locuința sa din București, la 12 aprilie 2012, în vârstă de vârsta de 96 de ani.

Gabriel Ţepelea s-a născut la Borod, în judeţul Bihor. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea (1926-1933) şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj (1933-1937).

A făcut stagii de specializare în Franţa (1937-1938), ulterior fiind elev la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti (1939-1940).

Membru al Partidului Naţional Ţărănesc din 1933, Gabriel Țepelea a desfăşurat o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor clasei ţărăneşti.A fost membru al Comitetului de redacție al publicației Ardealul, care apărea la București, în vremea ocupației hothyste a Transilvaniei de Nord, și al revistei Tribuna Transilvaniei.

Devenit în 1945 secretar general al Organizaţiei Tineretului Ţărănist din Transilvania, a conferenţiat în anii următori pe teme de doctrină politică. La alegerile din 1946 a candidat pe listele partidului.

Condamnat la temniţă grea şi confiscarea averii, a stat în închisoare din 1949 până în 1955. Eliberat din detenţie, a fost nevoit să lucreze un timp ca muncitor necalificat, apoi ca bibliotecar.

Ulterior a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, apoi lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a îndeplinit și funcția de decan (1971–1974).

Şi-a reluat cu greu colaborarea în revistele de specialitate, cu recenzii şi succinte contribuţii de istorie literară.

Reintegrat în învăţământul secundar (1958-1960), după doi ani de şomaj a predat la institutele pedagogice din Timişoara (până în 1964) şi Piteşti, unde în 1969 a pus bazele unei secţii de limbi străine, fiind şi decan al Facultăţii de Filologie în perioada 1971-1974.

Până la pensionare, în 1981, a publicat manuale şi cursuri privind istoria limbii române literare, stilistica limbii franceze, literatura franceză. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a intrat în prim-planul vieţii politice.Astfel, a luat parte, alături de Corneliu Coposu, la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de vicepreşedinte.

A fost  Doctor honoris causa al mai multor universităţi (Oradea, Arad, Piteşti), a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată de Republica Franceză (2001). Membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (1937), va deveni, peste ani, şi membru al Uniunii Scriitorilor. De asemenea a fost  Preşedinte al Societăţii de ştiinţe istorice şi filologice; membru de onoare al Academiei Române din 13 noiembrie 1993.

1918: A fost dată publicității în ziarul  România nouă de la Chișinău, Declarația românilor din toate provinciile istorice românești, elaborată la 24 ianuarie 1918 de un grup de unioniști format din 24 militanți provenind din toate teritoriile locuite de români. Plecând de la ideea că „nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi locuitori” în Declarație se sublinia că „numai rătăciții și vânduții nu vor să înțeleagă aceasta și stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămâie și de aici încolo pe mâna străinilor […] Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură țară”. Declarația se încheia printr-o vibrantă chemare adresată tuturor românilor de a-și intensifica eforturile, stăruințele și străduințele până la jertfirea de sine pentru înfăptuirea Marii Uniri, „în această credință ei [autorii Declarației], se adresează tuturor românilor […] ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor și să facă tot ce este omenește cu putință pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-și dea seama că mântuirea noastră este numai într-o Românie a tuturor românilor. Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri dacă va fi nevoie”.

1924: În România este promulgată o Lege a persoanelor juridice, elaborată de ministrul justiţiei Gheorghe Gh. Mârzescu, care preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație pentru a obține calitatea de persoană juridică.Gheorghe Gh. Mârzescu, (n. 4 iulie 1876, Iași, România – d. 12 mai 1926, Iași, România), a fost un om politic și jurist român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916 și care,de asemenea, a deținut funcția de ministru în mai multe guverne liberale.

Legea persoanelor juridice, prin care s-a autorizat, de facto, desființarea partidelor și organizațiilor extremiste, a fost adoptată la 6 februarie 1924.

Prin această lege, s-a creat  în România cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale, inclusiv Partidul Comunist, obedient față de Rusia Sovietica.

În baza Legii Mârzescu, Partidul Comunist Român a fost trecut în afara legii la data de 6 aprilie 1924.

De asemenea, Gheorghe Gh. Mârzescu a fost inițiatorul Legii privind dobândirea și pierderea naționalității române (24 februarie 1924), precum și a Legii pentru reprimarea unor infracțiuni contra liniștii publice (18 decembrie 1924), care îi pedepsea pe toți acei care, singuri sau în tovărășie cu alții, pregăteau sau executau crime contra persoanelor sau proprietății.

1927: S-a născut  fotbalistul roman Alexandru Apolzan, considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului românesc. Era considerat un inventator al fotbalului modern.; (d.23 decembrie 1982).

A debutat în anul 1941 în echipa Șoimii Sibiu, iar după al doilea război mondial s-a transferat la CFR București și apoi, între 1949–1962 a jucat pentru CCA București. A strâns 22 de selecții în naționala României, într-o perioadă în care aceasta juca de regulă mai puțin de cinci meciuri pe an.

1933: S-a născut la Iași, poetul Sorin Holban, prozator, dramaturg şi publicist; (m.11 ianuarie 2004).

A fost licentiat al Facultății de Limbă si Literatura Română a Universității din Bucuresti, poet, prozator și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor.

A lucrat în presa din anul 1950; redactor la ziarul Informatia Bucurestiului, in paginile caruia semna reportaje, anchete si comentarii.

 A fost redactor la ziarul Informația Bucureștiului, în paginile căruia a semnat reportaje, anchete și comentarii.

Este autor al volumului de nuvele Te urăsc, iubita mea (1976), urmat de volumul de versuri Cu tango înainte (1982) și de romanul Iarna când au murit cangurii (1984). 

1935: S-a născut la București, muzicianul  Dan Iagnov (Dan Ion Marcu),compozitor de muzică pop, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România;19 februarie 2012, București.

Compozitor de muzică pop romantică, musicaluri, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A absolvit Facultatea de Construcții Civile și Industriale, promoția 1958/1959, apoi programe de specializare în informatică.

 Încă din copilărie a manifestat talent muzical, a luat lecții de pian de la 5 ani și a debutat ca pianist în București în anul 1980.

A început să scrie muzică la începutul anilor ’80, colaborând cu foarte mulți interpreți, printre care: Angela Similea, Aura Urziceanu, Adrian Daminescu etc.

Principalii orchestratori ai cântecelor sale au fost George Natsis și Ionel Tudor. A compus peste 300 de cântece. a realizat muzicalul „Adio femei!” scris în colaborare cu Dan V. Dumitriu pentru Angela Similea și Ștefan Iordache, muzical care s-a jucat timp de 4 ani, (1990 – 1994), cu săli pline.

1941: În România, Decretul-lege nr. 131/ 20 ianuarie 1941, adoptat în urma rebliunii legionare a fost aprobat prin Legea nr. 80/6 februarie 1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31/6 februarie 1941.

Legea prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care: „Posedă sau poartă arme, munițiuni, explozibile fără autorizațiune legală; Jefuiesc în bande, oricare ar fi numărul, membrilor lor, depozite publice de materiale, mărfuri, munițiuni, armament, explozibile ori casele publice de bani sau valori; Sustrag munițiuni, arme de orice fel, din cazărmi, depozite, fabrici aparținând Statului sau particularilor, sau din orice local al armatei ori al autorităților care au sarcina menținerii ordinei; Îndeamnă prin viu graiu sau prin orice mijloace la manifestațiuni sau acțiuni cu caracter de uneltire împotriva ordinei politice sau sociale existente în Stat, împărțirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasă; Trag cu armele din clădiri, ori adăposturi sau de oriunde, asupra membrilor guvernului, organelor autorității publice sau armatei, indiferent de rezultatul obținut; Ocupă fără drept legal edificiile publice; Distrug instalațiile de utilitate publică; Tipăresc, scriu, desemnează sau multiplică în orice mod, ori împart, manuscrise, manifeste, schițe, desene ce ar conține un îndemn la săvârșirea unui act, sau manifestarea unei idei care constitue o uneltire împotriva ordinei existente în Stat”.

1945: A intrat în vigoare în România, Decretul-lege nr. 309/6 februarie 1945 al Ministerului Naționalităților Minoritare privind statutul naţionalităţilor (devenit Legea nr. 86/1945 pentru Statutul Naționalităților Minoritare), potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie.

Legea prevedea pedepsirea manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului. La art. 2 se menționa: „Se interzice cercetarea originei etnice a cetățenilor români, în vederea stabilirii situațiunii lor juridice”.

Iar la art. 5: „Fiecare cetățean român este singurul îndreptățit a-și stabili limba maternă sau naționalitatea sa. Orice amestec din partea oricărei autorități în această privință este interzisă, organele oficiale fiind obligate a accepta indicația cetățeanului respectiv”.

1948: La Campionatul Mondial de tenis de masăde la Londra, echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit locul al treilea .

Din echipă a făcut parte Angelica Adelstein-Rozeanu (foto), care a câștigat și Locul 3 la simplu femei și Locul 4 la dublu mixt (cu Richard Bergmann).

1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada.

Mioara Cortez este sora mai mică a a mezzo-sopranei Viorica Cortez și a profesoarei de pian Ștefania Șerban.

Mioara Cortez a fost prim-solistă a Operei Naționale Române din Iași și profesoară de canto la Universitatea de Arte „George Enescu”.  

 

1955: A încetat din viață omul politic liberal Constantin Argetoianu (n.3/15 martie 1871, Craiova – d.6 februarie 1952 sau 1955, închisoarea Sighet).

Jurist, medic, diplomat, de mai multe de ori ministru, prim-ministru, Constantin Aegetoianu a fost un sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea.

 1979: S-a născut la Chișinău, muzicianul Dan Bălan, interpret, compozitor, producător, instrumentist, textier din Republica Moldova.

Dan Balan este fiul vedetei de televiziune Ludmila Balan și al lui Mihai Balan, diplomat, fost ambasador al Republicii Moldova în Israel, iar în perioada 2012 – 2017, șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Are o soră, prezentatoarea de televiziune Sanda Balan (n. 1984). Bunicul lui Dan Balan de pe linia maternă – Boris Vasiliev, în copilărie a fost deportat în Siberia.

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards.

Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, este autorul și producătorul hitului mondial Dragostea din Tei, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul.

Autor și interpret a hiturilor internaționale „Chica Bomb”, „Justify Sex”, „Freedom”.

1984: A murit inginerul Remus Răduleţ, personalitate a științei românești care a avut contribuţii importante în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei, fost coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume). A devenit membru titular al Academiei Române din 1963 și  vicepreşedinte al acestui for (1966-1974); (n. 1904).

1984: A murit la București, compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban; (n. 1927, Caracal).

A debutat în 1950 cu melodia Lină Cătălină. Intră în Uniunea Compozitorilor la doar 23 de ani, în 1950. A fost membru în Biroul secției de muzică ușoară a Uniunii (1964-68), în secretariatul Uniunii, al Comitetului de conducere a Uniunii din 1968.

A abordat genuri muzicale diverse: muzică de scenă, musical, repertoriu coral, film de scurt și lung metraj, o lucrare didactică asupra principiilor de orchestrație,  muzică ușoară, peste o sută de piese.

Un fapt remarcabil: în plină expansiune a modei folk, cu priză majoră la public, mai ales cel tânăr, Radu Șerban scrie melodia SEARA, lansată de Anda Călugăreanu, care distanța creația academică de orice meandru al oricărei reprezentări a divertismentului. Era un  lied de mare popularitate. Iar Prieten drag, cântată de Pompilia Stoian a intrat în repertoriul multor vedete internaționle, care au ales-o din caietul de piese propus pentru interpretare la Festivalul Cerbul de aur.

Succesele compozitorului au fost notabile și peste hotare, în calitate de participant-concurent la Festivalurile de la Rio de Janeiro și Tokyo (Premiul firmei Sony la Festivalul internațional al cântecului pentru Iubire absurdă, creație interpretativă remarcabilă a Margaretei Pâslaru).

Ca membru în jurii la festivaluri de muzică ușoară a fost solicitat la Helsinki, Belgrad, Bratislava, Sopot, Mamaia.

1990: Frontul Salvării Naţionale  din România s-a înregistrat oficial, ca formaţiune politică prin Decizia nr. 27/6.II.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti . La 7 februarie va fi dată publicităţii platforma-program a acestei  noii formaţiuni politice, al cărei președinte a devenit fostul nomenclaturist comunist,  Ion Iliescu.

1990: A avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numărau: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale va acorda avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România va dobândi şi personalitate juridică.

1991: Ministerul de Externe al  României a dat o declaraţie prin care s-a pronunţat pentru desfiinţarea, până la jumătatea anului 1991, a structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale acestei alianţe militare (URSS ultima, după o îndelungată perioadă de deliberare), s-au pronunţat în favoarea desfiinţării alianţei.

1992: A decedat  Caius Iacob, matematician român, membru al Academiei Române și al Societății Matematice Franceze; (n. 1912).

1993: A încetat din viaţă la Munchen, Germania, George Ciorănescu, poet, traducător şi prozator. În 1947 s-a  expatriat la Paris, iar în 1954  a devenit deputat în primul Parlament European; (n. 19 martie 1918, Moroeni, judeţul Dâmboviţa, într-o familie de învățători).

Licenţiat în ştiinţe politice la Facultatea de Drept din Bucureşti în 1941, Ciorănescu a profesat timp de opt ani avocatura, înscris în Baroul din Capitală. Îşi trece doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din Cluj, în 1946, cu teza Românii şi ideea federalistă, publicată postum, în 1996. Tot în 1946, obţine bursa de studii sociologice şi juridice „Dimitrie Gusti” a Academiei Române şi îşi pregăteşte licenţa în filosofie la Universitatea din Bucureşti, licenţă susţinută în 1947, an în care funcţionează şi ca asistent pe lângă Catedra de economie politică a Şcolii Politehnice din Bucureşti.

La începutul anului 1948, cu sprijinul fratelui său Alexandru Ciorănescu, aflat la Paris, pleacă definitiv din ţară, sub motivul aprofundării studiilor universitare în străinătate, şi se stabileşte în Franţa. Diplomat al Institutului de înalte Studii Internaţionale de la Paris (1949), Ciorănescu se integrează, sub oblăduirea lui Constantin Vişoianu şi a celorlalţi membri activi ai Partidul Naţional Ţărănesc din exil, în suita manifestărilor federaliste la nivel european, ca reprezentant al tineretului ţărănist, în rândurile căruia intrase încă din perioada studiilor universitare.

Secretar, între 1951 şi 1953, al Fundaţiei Regale Universitare „Carol I” din Paris şi, după o întrerupere de aproape doi ani (timp în care a activat ca redactor al postului de radio Europa Liberă, la Munchen), secretar general al aceleiaşi instituţii (1955-1957), Ciorănescu îşi definitivează prestaţia de redactor radiofonic la Munchen din 1958 până în 1965, când este numit director adjunct al Departamentului românesc la Europa Liberă (1965-1970).

Și-a început colaborarea la presa anticomunistă din exil cu un comentariu despre Sovietizarea culturii româneşti (semnat cu pseudonimul Iosif Moldoveanu), în revista „Luceafărul” din Paris (1948), a continuat cu o serie de comentarii sociologice şi federaliste în paginile „României viitoare” (1951-1952) şi ale unei publicaţii precum „Revue des etudes roumaines” (1953-1954). Colaborează cu poezie la revista „Anotimpuri” (1955), al cărei cenaclu îl frecventează de asemenea la Paris, acolo unde – începând din 1950 – încredinţează tiparului şi primele sale plachete de versuri: Ystud (1950), Codicil (1952), Poeme fără răspuns (1952) şi Poeme prea târzii (1954).

 A avut contribuţii și în planul ştiinţelor istorice. A  scris şi a publicat, în 1985, o interesantă carte despre Basarabia și a adunat şi a pregătit pentru tipar, până în ultima clipă a vieţii, material documentar pentru o monografie referitoare la Iuliu Maniu.

1993: A murit la München, în Germania (unde plecase în anul 1980), Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar român, fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiică a unui preot ortodox memorandist); (n. 10 august 1921, Cluj).

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate în ziarul local, „Națiunea română”. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării.

 A devenit, ca și alți studenți ai lui Lucian Blaga – Radu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Viața, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu.

Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism („trebuie să li se înscrie patriotismul cu biciul pe coșul pieptului”, scria ziarul Țara). Ion Negoițescu a fost redactor al Revistei Cercului literar, pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.

Arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România). 

În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu dizidentul anticomunist Paul Goma.

Autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa  manifestă: „Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student” (Straja dragonilor).  

 A fost căsătorit de trei ori: cu Octavia Noghia, profesoară, cu Aurelia Ionescu și cu Ileana Vidrașcu, fiica unui fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.

În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia și, beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G.Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. 

 În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. 

 A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui Gide care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar, poetul și publicistul Emil Hurezeanu, reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.

1995: A încetat din viaţă academicianul Nicolae Simionescu, fondator şi organizator, împreună cu academicianul Maya Simionescu a Institutului de Biologie şi Patologie Celulară; (n. 27 iunie 1926).

Este unul dintre cei mai citați cercetători români în lucrările din Statele Unite ale Americii. A avut o carieră remarcabilă în domeniul cercetării științifice, fiind profesor și conferențiar la peste 40 de universități și institute de cercetare din lume. ”Mai presus de toate, a fost un vizionar, un erou și un patriot”, a declarat dr. Ileanu Mânduțeanu, membru al Academiei de Științe Medicale.

1996: Plenul Senatului  României a decis că Serviciul de Informaţii Externe (SIE) va fi controlat de o comisie specială a Parlamentului, compusă din cinci membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodata Senatul a hotărât că persoanele persecutate în ţara de origine, din considerente de rasă, naţionalitate, religie sau politice, vor putea primi azil în România.

2001: Parlamentul României au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998.

2008: Jurnalistul român de etnie evreiască Max Bănuş a decedat. A fost unul dintre cei mai remarcabili ziarişti de la Radio Europa Liberă. În anii dictaturii comuniste, Max Bănuş şi-a început cariera jurnalistică la  ziarul Sportul românesc din Bucuresti; (n. 23 martie 1926).

2012: Primul ministru al guvernului României, Emil Boc, şi-a anunţat demisia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, la acea dată  şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet.   

2018: A murit publicistul Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni; (n. 1927).

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului acestei lucrări prin faptul că “Poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic. Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu”. 

 Radion Cucereanu, a explicat alegerea titlului prin faptul că “poporul nostru, pe parcursul a 200 de ani, în afară de lacrimi, nu a avut nimic”. “Lacrimile Românilor Basarabeni” sunt un strigăt al sufletului meu. 

2019: A decedat la București, romncierul Ion Brad, poet și eseist, fost diplomat (n.8 noiembrie 1929, Pănade–Sâncel, Târnava-Mare).

Între 1948-1952 a urmat cursurile Facultății de Filologie din Cluj. După absolvirea facultății a rămas până în 1955 la Cluj, unde a fost,secretar al Uniunii Scriitorilor..A fost unul din exponenții realismului socialist (mai ales în poezie) în anii 1950 și 1960, dar devenit ulterior un scriitor de orientare din ce în ce mai diferită.

În 1955 s-a mutat la București, unde a devenit redactor șef al revistei pentru copii și preadolescenți, purtători ai cravatei de pionier, Cravata roșie. În 1958 a devenit redactor șef al revistei Luceafărul. Între 1973-1982 a fost ambasador al Republicii Socialiste România la Atena. În perioada 1965-1989 Ion Brad a fost deputat în Marea Adunare Națională.

Ion Brad a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 1974, până la căderea regimului comunist în 1989. Între 1984-1990 a fost directorul Teatrului Nottara din București. După anul 1990 s-a remarcat prin numărul mare de volume memorialistice publicate, în special despre perioada în care a fost ambasadorul României în Grecia (șase volume), dar și despre oamenii, situațiile și momentele pe care generația sa le-a parcurs în perioada comunistă.

2021: A încetat din viață la București, pictorul român Zamfir Dumitrescu (n. 15 aprilie 1946, București), fost politician, membru al Parlamentului României în legislatura 2004-2008.

A pictat portretele monarhilor Suediei şi Norvegiei, dar şi pe cele ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

A fost ales deputat pe listele PSD dar a devenit deputat neafiliat din martie 2006. Zamfir Dumitrescu a fost profesor universitar la Universitatea de Arte din București și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

În anul 2002, pentru întreaga sa activitate, președintele României i-a acordat Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.

2023: A decedat la vârsta de 83 de ani, istoric de artă și doctor în științe istorice, vicepreședinte al Academiei Române. A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate, fiind apreciat în lumea academică și nu numai.

În studenție, a fost exmatriculat și la un pas să fie arestat, pentru atitudini antisovietice, pentru crearea de grup spiritualist.

Avea să afle, ulterior, că Ion Iliescu îl salvase de închisoare.

A fost profesor la Universitatea de Arte din București și  s-a numărat printre prestigioşii consultanţi ştiinţifici ai uneia dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, Teleenciclopedia.

După Revoluție, a fost membru PSD li Răzvan Theodorescu a fost senator pe listele acestui partid din 2000 până în 2008.

Răzvan Theodorescu a fost și ministru al Culturii în perioada 2000-2004, președintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene.

Răzvan Theodorescu a făcut publice și concepții controversate cum ar fi aceea că România nu ar aparține Europei democrate, ci Răsăritului autocratic: „Noi suntem o lume a Răsăritului. Că e bine, că e rău, așa ne-a așezat Dumnezeu și mentalul nostru este un mental răsăritean … Răsăritul Europei, din care noi facem parte, (…) Răsăritul acesta este foarte puțin iubitor de democrație. Este foarte iubitor de autocrație, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală”.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/06/o-istorie-a-zilei-de-6-februarie-video-3/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
3. Istoriculzilei blogspot.com;
4. Istoria md.;
5. Wikipedia  
6. Mediafax.ro
7. http://www.worldwideromania.com
8. Rador.ro;
9. Historia.ro.
10. http://www.worldwideromania.com