ISTORICUL NEAGU DJUVARA: ”România urmează soarta Europei Occidentale, deși comunismul a întarziat-o cu 50 de ani”

Maestrul Neagu Djuvara a fost unul dintre cei mai mari istorici români, dar si unul dintre puținii reprezentanti ai marilor familii boierești care mai puteau fi întâlniți în Romania după prăbușirea regimului comunist.

În 1944 a plecat în exil, pentru ca dupa Revoluție să se întoarcă definitiv în patrie, consemnează https://inliniedreapta.net.și https://www.wall-street.ro.

„Războiul de şaptezeci şi şapte de ani” este, conform unei strălucitoare pledoarii a profesorului N. Djuvara, o sintagmă ce are şanse reale de a se impune istoricilor din veacurile viitoare.

Aşa cum se vorbeşte azi de „Războiul de treizeci de ani”, „Războiul de o sută de ani” din secolele trecute, perioada cuprinsă între cea dintâi conflagraţie mondială (1914) şi prăbuşirea Uniunii Sovietice (1991) are toate şansele de a se impune atenţiei opiniei publice drept o epocă pe care şi-a pus pecetea, implacabil şi în ultimă instanţă, marele război pentru revelarea puterii americane, căreia îi revine pe mai departe rolul de a domina ultima fază a civilizaţiei occidentale.

Doar că, vaticinează (din lat. vaticinari -a prezice) sumbru şi neliniştitor profesorul Djuvara – vremea „împărăţiei” Statelor Unite va fi de scurtă durată, pentru a lăsa locul unei lungi perioade de dezordine generală şi de tulburări haotice.

O nouă şi fascinantă demonstraţie de erudiţie şi talent – cu care ne-a obişnuit şi încântat, de-a lungul anilor, profesorul Neagu Djuvara – despre chipul epocii noastre, aşa cum este şi, mai cu seamă, cum va fi el peste nu multă vreme!

 Vorbind despre ciclicitatea istoriei, indică 12 asemenea civilizaţii („unităţi de civilizaţie” le spune istoricul) şi, anticipînd un raspuns afirmativ la nedumerirea sa, se întreabă daca nu cumva „procedînd la o comparaţie între toate acele unităţi identificate, să vedem dacă ele nu prezintă, toate, uimitoare similitudini în desfăşurarea lor , îngăduidu-ne să specificăm care sunt acele constante variabile care apar la toate”.
Pe scurt, o civilizaţie, în vocabularul lui Neagu Djuvara, înseamnă a) „o arie geografică relativ întinsă pentru vremea cînd au apărut, îmbrăţişînd mai multe etnii sau mai multe state organizate; b) „o anumită unitate în moravuri, în tehnici, în arte, în credinţe”; c) un parcurs foarte asemănător „cu privire la aceleaşi scheme de evoluţie politică”.

În privinţa fazelor de evoluţie politică (termenul de „politică” trebuie luat într-un sens foarte general), există, conform istoricului, o succesiune în care sînt relevante următoarele aspecte: a) faza „larvară” – „anumite triburi sau neamuri sînt animate deodată de o energie, de un dinamism care le îndeamnă să intre în contact, cel mai adesea violent, cu alte grupuri, alte culturi, pe care le copleşesc, creînd un nou amestec”; b) faza „de formare” – care corespunde naşterii şi consolidării „unui nou model de structură socială” şi a unui „nou stil comun în gândire şi artă”; c) faza de „înflorire” – moment istoric în care „expansiunea e la culme şi creativitatea artistică e mai bogată ca oricînd”, dar şi în care începe d) faza de „luptă pentru hegemonie” – „cînd principalele unităţi statale înfiripate în acel spaţiu îşi dispută întietatea, fiecare regat strîduindu-se să rămînă singur dominator, să fie singur imperial”; e) faza „imperială” – „cînd un singur competitor i-a învins pe toţi ceilalţi şi-şi asigură dominaţia pe tot întinsul acelei culturi, în general pentru mai multe sute de ani”.

Foarte interesantă, pătrunzătoare şi memorabilă este observaţia domnului Djuvara cu privire la actorul marginal, excentric – cel care ajunge să facă mutarea decisivă şi în beneficiul propriu într-o competiţie pentru hegemonie.

Cei care, în confruntarea intra-civilizaţională, cîştigă lupta decisivă sînt, în multe privinţe, spune domnul Djuvara, marginali, ex-centrici. Ultimii, în această serie de învingători care par că răspund şi că se supun unor legi înalte, oarecum nepămîntene, sînt Statele Unite ale Americii. SUA sînt liderul suprem la zi, spune istoricul, rezultat în urma ultimei confruntări civilizaţionale – un lider care a avut de dus nu doar Două Războaie Mondiale, ci şi un altul, mult mai lung, mai asimetric, mai sofisticat (pentru că nu întotdeauna cu armele!) decît cele clasice – o confruntare cu URSS – Rusia care a durat pînă către 1991 şi pe care SUA l-a cîştigat în mod evident.
Când avansează teza, seducător şi abundent argumentată, că SUA sînt ultimul mare – dar nu şi cel din urmă, căci istoria nu s-a oprit, în ciuda unor exaltări hermeneutice contextuale – cîştigător al confruntărilor civilizaţionale, Neagu Djuvara face şi o amplă reverenţă retorică unui om cu adevărat vizionar, şi nu doar în această privinţă. Şi anume, lui Alexis de Tocqueville, cel care, cu aproape un secol înainte ca lucrurile să fie clare în această privinţă, a intuit că SUA vor juca un rol imens în geopolitica mondială şi că o vor marca în chip decisiv.

România urmeaza soarta Europei Occidentale, deși comunismul a intarziat-o cu 50 de ani. Ascensiunea lumii vestice ar putea fi insă pusă în primejdie în cazul in care din motive externe sau interne Statele Unite ale Americii, jandarmul lumii, s-ar prabuși.

“Nu trebuie sa ne facem griji pentru nepoții noștri, probleme vor fi doar pentru nepoții nepoților noștri”, spunea istoricul Neagu Djuvara, într-o întâlnire cu oameni de afaceri din România organizata de asociatia Erudio.

Afirmația maestrului a provocat o oarecare rumoare in sala, dar explicatia urma sa sublinieze o evolutie contemporana destul de ingrijoratoare: asaltul perifericilor, care marcheaza decaderea civilizatiei occidentale.

Prabusirea Imperiului Roman a consemnat venirea la putere a perifericilor – populații latinizate din teritoriile cucerite. Romanii, la rândul lor, fusesera considerați periferici in comparatie cu civilizatia greacă, iar mai apoi au ajuns stapanii lumii.

Secole mai târziu, decăderea Franței este marcata tot de acapararea conducerii tot de catre periferici, insusi corsicanul Napoleon Bonaparte fiind un exemplu in acest sens. Acum, Europa Occidentala rezista cu greu asaltului imigrantilor din tarile orientale si asiatice. Se repeta oare istoria?

Neagu Djuvara este convins ca toate evenimentele marcante ale istoriei au o anumita ciclicitate. “Progresele cele mai remarcabile din istorie sunt facute de grupari de popoare care au ajuns sa aiba aceeasi limba, aceeasi religie si care au trait mai mult de 2.000 de ani, dar nu mai mult de 2.500”, spune Djuvara. Dupa 2.000 – 2.500 de ani intra in scena perifericii, care aduc totodata schimbari in limba si in religie.

Pe acelasi rationament, insasi civilizatia occidentală contemporana este amenintată de “asaltul” popoarelor musulmane, actualii periferici.

“In curând, din cei care se pretind a fi creștini, doar 10-20% vor mai fi cu adevarat. Statistic vorbind, vor fi mai multi musulmani decât europeni. Văd lucrurile foarte prost pentru Europa”, a explicat maestrul.

Cu o prezență hegemonică și un rol vital în toate teatrele de lupta din lume, SUA conduce civilizatia contemporana.”Daca SUA se prabușește, din cauze interne sau externe, atunci cu siguranță Europa va sta prost”, concluzioneaza Djuvara.

Istoricul este prudent, chiar sceptic cu privire la faptul că hegemonia americană va cuprinde întreaga lume. China, India şi lumea musulmană sînt piedici aproape insurmontabile în faţa unui proiect de hegemonie absolută.

Apoi, si aici e foarte interesant ceea ce întrevede Neagu Djuvara: „apar mai multe simptome, care ar fi semnul că hegemonia americană nu poate fi de lungă durată”. Compoziţia etnică, ritmul extrem de fluid de modificare a castelor care deţin puterea, precum şi – amănunt care nu ar semnala, la o primă vedere, îngrijorare – o formidabilă efervescenţă ştiinţifică şi culturală care apare, de regulă, pe finalul dominaţiei unei civilizaţii – sînt, sugerează Neagu Djuvara semne ale declinului. La ele se adaugă şi o derută a tineretului – care se revoltă „din ce în ce mai des şi din ce în ce mai haotic împotriva oricăror orînduieli tradiţionale”.

Viitorul este deschis, sugerează venerabilului istoric – dar, inclusiv pentru faptul că e deschis, el poate fi şi sumbru şi cu mult haos inclus. Semne sînt deja – destul de multe.

România, slabe sanse sa recupereze decalajul față de Europa.

Considerata a sta la periferia Uniunii Europene, Romania inca nu resimte acut prezenta imigrantilor, asta si pentru ca suntem cu 50 de ani in urma vesticilor. “Comunismul ne-a inapoiat cu cinci decenii. Țara noastra a fost ca un copil de 13 de ani, care a stat bolnav timp de 5 ani, iar cand s-a trezit, tot ca la 13 ani arata”, spunea istoricul. Viziunea sa este rezervata: România nu va recupera prea curand timpul pierdut in negura comunismului.

“Eu nu am fost niciodata intr-o diaspora, ci doar refugiat politic. Iar cand m-am intors in Romania, m-am intrebat daca pot sa stau intr-o tara pe care o gaseam atat de schimbata”, povesteste fostul diplomat. Djuvara crede ca desi Romania nu este amenintata de imigranti, exodul “creierelor” si fortei de mana de lucru in strainatate este un semnal de alarma. “Dacă din cei care pleaca la studii in afara doua treimi nu se mai intorc, atunci nu vad prea bine tara noastra”, conchidea maestrul.

BIOGRAFIA UNUI STRĂLUCIT ISTORIC ROMÂN

Neagu Bunea Djuvara, a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român.

S-a născut la 18 august (stil vechi) / 31 august (stil nou) 1916 la Bucureşti, într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparţinea vechii familii de boieri, Grădişteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti din Ţara Românească.

În anul 1918 tatăl său moare, în urma marii epidemii de gripă spaniolă.

Primul război mondial obligă familia să aleagă calea exilului, către bunicul Trandafir Djuvara, ministru plenipotenţiar al României în Belgia, mai întâi mergând la Nisa, în 1928, apoi la Paris, din 1932.

Neagu Djuvara şi-a definitivat studiile liceale în capitala Franţei, apoi fiind licenţiat în litere la Sorbona în 1937 şi doctor în drept la aceeaşi universitate, în anul 1940.

În anul 1937 s-a căsătorit în Franţa cu France Henriette Marie Gaillet, nepoata generalului Jean Baptiste Estienne, cel care a inventat în 1916 carele de luptă (tancul), cei doi fiind cununaţi de Monseniorul Vladimir Ghika, personalitate remarcabilă a vremii şi rudă cu mama lui Neagu Djuvara.

În 1940 lansează, la Paris, volumul „La législation roumaine en matière de nationalité”.

Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie şi noiembrie 1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă.

Ca infanterist, Djuvara este rănit în faţa Odesei, iar şansa îi surâde, căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul său a fost decimat în luptele pentru cucerirea Odesei, unde dintr-un efectiv de 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe (Departamentul Cifru),în mai 1943, în dimineața zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de Ana Kollontai.

Numit de guvernul Sănătescu secretar de legație la Stockholm, avea să rămână în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii au preluat și ministerul de externe.

Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”.

În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger, fiind concomitent profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, a reluat studiile de filosofie la Sorbona.

În mai 1972, a obținut doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron.

Mai târziu a obținut și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale (fr) de la Paris (INALCO).

Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată.

Din 1991 și până în 1998, va fi profesor asociat la Universitatea din București și membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

La 15 martie 2017, i s-a acordat gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere.

Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural „între orient și occident”, caracterizând-o ca fiind „ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European”, referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occidentală.

Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care a considerat-o dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.

De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura română nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă, precum și istoria ultimelor veacuri.

Decedat la 25 ianuarie 2018 la București, slujba sa de înmormântare a fost oficiată la Catedrala Sfântul Vasile din București, de către Mihai Frățilă, episcop român unit (greco-catolic) de București; (https://ro.wikipedia.org/wiki/Neagu_Djuvara).