ZIUA DE 2 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

2 februarie în istoria noastră

1395: Este menţionată documentar Cetatea Neamţului.

Primul eveniment deosebit despre Cetatea Neamţ s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ştefan I Muşat (cca. 1394-1399), când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmărind extinderea regatului său la răsărit de Carpaţi, întreprinde o expediţie militară asupra Moldovei.

Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, unde voievodul Ştefan I „i-a făcut supunere”.

În preajma Cetăţii Neamţului, pe care cu siguranţă regele Ungariei a asediat-o, s-a emis un act de cancelarie, „ante castrum Nempch”, care constituie prima menţiune documentară a cetăţii.

1438: S-a întrunit la Turda Adunarea Generală a nobilimii maghiare din Transilvania, care a aprobat documentul Unio Trium Nationum .

 Deşi aceasta înţelegere este cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum [Uniunea celor trei neamuri], această sintagmă nu apare ca atare în textul pactului, ci ca Fraterna Unio [Uniunea Frățească].

A fost un pact de alianță mutuală militară și politică încheiat în timpul Răscoalei țărănești de la Bobâlna, în data de 16 septembrie 1437 între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic, orășenii sași și secui. A fost semnată la Căpâlna, aflată pe atunci în Comitatul Dăbâca.

A fost stabilită organizarea aprovizionării armatei în timp de război și au hotărât ca atunci când una dintre părți va fi atacată și va cere ajutor, datoria celorlalți era să-i dea ajutor. Uniunea a stabilit eliminarea completă din viața politică și socială din Transilvania a iobagilor, dintre care cei mai mulți erau etnici români, deși această pătură socială forma vasta majoritate a populației principatului Transilvania.

1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea, cerându-i ajutor împotriva otomanilor.

În această scrisoare adresată Papei de la Roma domnitorul român îi făcea cunoscut suveranului pontif că a depus „osebită râvnă pentru ajutorarea creștinătății împotriva turcilor” și dorește un sprijin pecuniar pentru triumful cauzei creștine.

În răspunsul său, Papa Clement al VIII-lea îi scria la 29 aprilie 1600 lui Mihai, lăudându-i „acea noblețe sufletească” pe care o arată, „dar scrisoarea ta ne-ar fi fost desigur cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi rostit despre tine acel lucru pe care din voință proteguitoare pentru tine, îl așteptăm cu nerăbdare încă de multă vreme și, fără îndoială, dorim să fi ascultat sfatul nostru cel bun, ca lepădând orice schism și orice greșeli, să primești cu toată inima unirea cu biserica catolică și apostolică…”. A fost doar una din încercările papei de a-l converti pe domnitor la catolicism – după cele din 16 august 1597, 12 octombrie 1598 și urmată de ultima, din 28 aprilie 1601.

1636: A fost publicată postum, Summa Kredinczei, prima carte tipărită în limba română cu caractere latine și totodată prima traducere a catehismului lui Petrus Canisius în limba română.

Lucrarea a apărut postum cu sprijinul principelui ardelean Acațiu Barcsay, (Acațiu de Bârcea sau Bocea Ionaș – cum l-a numit domnitorul Gheorghe Ștefan), fiind realizată de iezuitul George Buitul, primul român care a studiat la Roma.

”Catechismus szau Summa Kredinczei Katholicsest” de R.P. Petri Canisii, a apărut, în prima ediție, la Lugoj, în 1648, iar a doua ediție ”Akum de isznove tiperit…” la Cluj, în anul 1701.

Prima ediție s-a pierdut. O copie a unei ediții mai târzii (1703), care a fost tipărită la Cluj, încă este păstrată, Summa Catechismus szau Kredinczei Katholiscest RP Petri Canisii, care rămâne și prima carte tipărită în limba română cu alfabet latin.

 1813: Este instituit prin lege, organul executiv al Basarabiei ţariste, alcătuit  din două departamente (ministere).

Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.

Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

Trebuie menționat că prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernămîntul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 venea ca o completare la primul și atribuia acestui guvernămînt două departamente (ministere).

 Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga: „Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.” Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.”

Tendinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat „Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”, prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.”

 Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei: „Administrînd Basarabia, trebuie să ne gîndim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sîrbii caută o patrie.

Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.” Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti. De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.

Prin aceste legi, şi inclusiv cea din 2 februarie 1813, țarul Alexandru I încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni. Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) se aflau în grija guvernatorului civil.

Acesta era totodată şi preşedintele guvernămîntului regional. El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pămîntului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile din timpul Principatului al Moldovei.

1853: Se inaugureaza prima linie de telegraf electric din spaţiul românesc, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi şi de aici cu Viena.

 Un an mai târziu, s-a realizat legătura Iaşi-Predeal şi apoi, Iaşi-Bucureşti.

1856: Omul politic român Dimitrie Brătianu a adresat un memoriu secretarului de stat al Foreign Office, lordul Clarendon.

Acest memoriu a fost ulterior memoriului lui Ion C. Brătianu către Napoleon al-III-lea din ianuarie 1853 și memoriile lui Cezar Bolliac către Napoleon al-III-lea si Jérôme Napoleon din februarie-martie 1854 și unui nou memoriu adresat de Ion C. Brătianu lui Napoleon al-III-lea în februarie 1855.

În document a fost reluată cererea transformării Principatelor Române într-un stat unitar și independent, asemănător Belgiei. Se propunea ca dacă acest lucru nu ar fi putut fi realizat, cele două principate să fie unite într-un stat autonom, sub o suzeranitate a Imperiului otoman, limitată numai la învestirea domnului și perceperea tributului.

1869: La conferința fruntașilor politici ai românilor din Banat și din Ungaria de la Timișoara din 26 ianuarie/2 februarie 1869, s-a decis constituirea Partidului Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea activistului român lui Alexandru Mocioni (foto).

S-a înființat după pactul dualist austro-ungar din 1867 și promulgarea legii naționalităților, care au deschis calea pentru românii bănățeni să se organizeze politic. 

Partidul s-a constituit legal 5 zile mai târziu, la 31 ianuarie/7 februarie.

Programul acestuia susținea apărarea principiilor de libertate și democrație, lupta împotriva legilor nedrepte ale compromisului dualist, sprijinirea acțiunii pentru autonomia Transilvaniei

Alexandru Mocioni (n. 4 noiembrie 1841 la Budapesta – d. 1 aprilie 1909 la Birchiș, Arad), a fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. A propus și a sprijinit înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni; a militat pentru drepturile românilor din Banat și din Transilvania.

Familia macedo-română, a mocioneștilor, este originară din provincia greacă Aspropotam a Tesaliei, numele ei inițial fiind se pare, Muciu sau Muceană, Mocioni fiind forma românească a numelui.

1870: Guvernul român, prezidat de Dimitrie Ghica demisionează, în urma unei crize forțate de omul politic Mihail Kogălniceanu.

Regele Carol I l-a însărcinat cu numirea noului guvern pe fostul ministru de Finanțe, Alexandru G. Golescu, dar învestirea acestuia a nemulțumit majoritatea clasei politice, motiv pentru care alcătuirea cabinetului s-a dovedit foarte dificilă.

Guvernul Alexandru G. Golescu a fost un Consiliu de miniștri de centru, în perioada 2 februarie–18 aprilie 1870, de nuanță moderată, cuprinzând liberali și conservatori. Singura realizare a noului cabinet a fost baterea primelor monede de aur cu efigia domnului Carol I și inscripția prinț al României.

Situația internă a fost dominată de instabilitate, la care s-au adăugat atacurile permanente ale opoziției. Golescu nu a reușit să își completeze cabinetul și a fost nevoit să își depună mandatul.

1871:S-a născut la Cernăuți, în provincia Austro-Ungară Bukowina, într-o familie nobiliară română din Cernăuți, juristul Constantin Isopescu-Grecul, om politic implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român; (d. 29.03.1938).

A urmat Universitatea din Cernăuți. În jurul anului 1892 a început să scrie în presa română din Bucovina articole în Încercări Literare și Gazeta Bucovinei. Și-a luat doctoratul în Drept în 1897 și a intrat în magistratură, grefier în Gura Humorului, apoi procuror în Cernăuți. 

Din 1905 a fost asistent universitar,ajungând profesor universitar la Universitatea din Cernăuți în 1909. A fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Român din Bucovina, organizat în jurul lui Iancu Flondor și a Societății Concordia.

Textele sale jurnalistice au apărut în aproape fiecare ziar și revistă din Cernăuți, dar și în publicații românești din alte părți ale Austro-Ungariei: Tribuna, Vatra și din Regatul României: Convorbiri Literare, Neamul Românesc.

Din 1907, a reprezentat neîntrerupt regiunea Bucovina și circumscripția românească Storojineț–Boian–Cernăuți în Camera Deputaților din Austria, participând la evenimentele politice ale Primului Război Mondial. Cunoscut în general drept un legiuitor reformator și un politician moderat, a căutat să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul.

În 1908 a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat; ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare în privința cauzei naționale. A denunțat persecutarea românilor din Transilvania, fiind dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. Între 1930–1933, a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți, instituție pe care a reprezentat-o și în Senatul României.

1876: S-a născut la Arad, compozitorul și pianistul Guilelm Șorban, autorul a peste 100 de cântece, multe dintre ele pe versurile unor poeți români celebri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc.

În 1894 a publicat, la Leipzig, lucrarea Zece cântări poporale românești, iar la Viena, în 1900, Album de compoziții românești, în care există și două texte inedite de George Coșbuc, devenind celebru datorită melodiilor pentru poeziile Pe lângă plopii fără soț și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, precum și Dorurile mele și Măi crâșmare Niculae de Octavian Goga. Multe dintre cântecele sale circulă ca piese anonime.

A fost tatăl criticului de artă Raoul Șorban. A decedat în ziua de 7 iulie 1923, la Dej.

1889:   În faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, pe Calea Victoriei, sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.

1889: S-a născut la Râmnicu Sărat biologul român Traian Săvulescu, unul dintre fondatorii Şcolii româneşti de fitopatologie, membru şi preşedinte al Academiei Române.

A fost primul care a făcut cunoscută în ţara noastră flora Arabiei şi Palestinei ; (d.29 martie 1963).

1896 : A murit Neculai Beldiceanu, poet din cercul „Junimii”, arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu; (n. 1844).

1908: S-a născut la Vișeul de sus, în Transivania, trompetistul Jack Mollick (Jankel Mallik)

După ce a emigrat în 1910 împreună cu familia sa în Statele Unite, a devenit un trompetist faimos care a dobândit o mare faimă la Chicago și New York în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A decedat în SUA la 10 decembrie 1953.

1914: S-a născut la Hârlău, poetul român Nicolae Ţaţomir, prozator şi publicist, jurist, profesor universitar ; ( d.26 ianuarie 1996, Iaşi) .

A absolvit Liceul Naţional din Iaşi (1931) și a obținut diploma de licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1936).

A devenit doctor în drept al Universităţii din Iaşi, cu teza Criminalitatea în literatură (1938). Avocat în Baroul Iaşi (1936-1938). Magistrat la instanţele din Iaşi şi Constanţa (1938-1950). Deputat în Marea Adunare Naţională (1960-1964). Decan al Facultăţii de Drept din Iaşi (1952-1972). Conferenţiar universitar (1948-1962) şi profesor universitar (1962-1979) la Facultatea de Drept din Iaşi.

Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi articole din materia dreptului internaţional public cu o tematică variată: organizarea şi funcţionarea unor organisme ale O.N.U, controlul parlamentar al organizaţiilor internaţionale, regimul juridic al Canalului de Suez, definiţia agresiunii, problema mării teritoriale, salvarea şi asistenţa în dreptul maritim, securitatea frontierelor aeriene, definiţia, clasificarea şi interpretarea tratatelor etc. Autor a două cursuri universitare: Curs de drept internaţional public (1961), Drept internaţional public (Partea I, 1972).

A publicat numeroase volume de poezii, proză, teatru şi eseuri: Lebede Negre (1936), Eternul spirit (1940), Ziua cea mare (1945), Ioana (1948), Cazul elevului Petcu (1953), Satire (1955), Răscoala (1957), Pictorul străzii (1957), Un om pe promontoriu (1961), Tainicul arhipelag (1964), Pe limba lor (1967), Carmen terrestre (1968), Melos (1970), Cartea mea de lut (1972), Manuscrisul de la Marrakech (1972), Elipse orfice (1976), Cosmograme (1977), Arpegii moderne (1980), Negru şi verde (1980), Ţara albatroşilor (1982), Lebede albe (1983), Anabasis (1985), Stalactite în alabastru (1986), Paşii licornului (1989).

A fost membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970). Membru al Asociaţiei de Drept Internaţional de la Haga. Membru şi preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, filiala Iaşi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1919: Apărea săpămânal la Iaşi, sub redacţia lui Minail Sadoveanu şi George Topîrceanu, revista „Însemnări literare”, editată până la 21 decembrie 1919.

Sediul revistei se afla în casa poetului Demostene Botez (mai precis în bucătăria de vară a casei mari a familiei Botez), care în prezent adăpostește Casa memorială George Topîrceanu din Iași. Din redacție mai făcea parte și Garabet Ibrăileanu.

Colaboratori permanenţi ai acestei publicații au fost, pe lângă cei doi redactori, nume sonore ale mișcării culturale române precum Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Al. A. Philippide şi Octav Botez ș.a.

 1928: Este editată la Bucureşti, revista “Bilete de papagal”, sub conducerea poetului Tudor Arghezi, care va  impune în paginile acesteia un gen literar nou: „biletul” sau „tableta”

 

Revista va aparea până in 1945, în mai multe serii.

1929: S-a semnat la Paris, în Franţa, contractul de împrumut pentru Guvernul României în valoare de 100.740.750 de dolari, cu o dobîndă de 8,9% anual.

1932: A avut loc în Elveția, la Geneva, Conferinţa internaţională pentru dezarmare la care au participat 62 de state, între care şi România.

Prima sesiune s-a încheiat la 23 iulie 1932, pronunțându-se în principiu pentru reducerea armamentelor mondiale, împotriva armelor de distrugere în masă și pentru interzicerea bombardamentelor aeriene.

Chiar la începutul Conferinței a fost prezentat Planul Tardieu care prevedea ca armamentul cel mai important să fie plasat sub autoritatea Societății Națiunilor și să nu poată fi utilizat decât pentru autoapărare; crearea unei forțe de poliție internațională; obligativitatea arbitrajului. Răspunsul participanților a fost foarte divers, în final fiind respins.

La 22 iunie 1932 a fost prezentat Planul Hoover care preconiza reducerea efectivelor militare terestre cu o treime; eliminarea totală a artileriei grele și a blindatelor; dezarmare navală procentuală; eliminarea aviației. A fost respins.

1933: S-a născut la București, regizorul român de film Doru Năstase; (m. 29 04.1982, București).

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti,promoția 1958 și a urmat studii postuniversitare de Regie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (1973). 

A avut o îndelungată activitate la Studioul cinematografic București ca director de producție, asistent de regie, regizor secund. 

Înainte de a debuta, la vârsta de 42 de ani, a fost remarcat pentru calitățile sale ca regizor secund al unor filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Vitanidis.

Regizorul Doru Năstase a murit cu o zi înainte de manifestarea de 1 Mai din 1983, al cărei organizator era.

În acea noapte a primit un telefon de la partid să modifice toată derularea manifestării; el s-a panicat din cauza lipsei de timp și a făcut infarct.

Este cunoscut pentru regia filmelor:

Misterele Bucureștilor		1983
Trandafirul galben		1981
Drumul oaselor		1979
Vlad Țepeș		1978
Pe aici nu se trece		1974
Un August în flăcări		1973
Ciprian Porumbescu	regizor secund	1972
Mihai Viteazul	regizor secund	1970

 1935: S-a născut  pictorul şi gravorul Ion Bănulescu; (m. 2004).

1938: S-a născut la Brașov, filosoful Mihai Naidin, scriitor şi profesor, unul dintre iniţiatorii în România a noii ştiinţe a esteticii informaţionale.

 A absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.

Experimentele sale în domeniul graficii de calculator (pionierat în acest domeniu începând cu 1964-1965) i-au adus recunoaşterea pentru contribuţii la o nouă estetică. A dobândit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea Ludwig Maximilian din München şi unul la Johns Hopkins University, în circuite neurale. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga activitate de cercetare pe care o susţine. Cercetarea acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), computaţional design, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare.

Are la activ peste 200 de publicaţii academice pe aceste teme şi peste 23 de cărţi.

S-a stabilit în SUA la sfârşitul celui de-al şaptelea deceniu al secolului trecut, desfăşurând o impresionantă activitate de cercetare în domeniile electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om – calculator (HCI), computational design, societăţii post-industriale şi sistemelor de anticipare.

A fost considerat de către academicianul Solomon Marcus un „pionier al domeniului cunoscut sub numele computational design (…) privind sistemele anticipative”.

1940 : A avut loc, la Belgrad, Conferinţa Înţelegerii Balcanice, în cadrul căreia pactul celor patru ţări aderente (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia) s-a prelungit cu încă şapte ani. 

Pactul Balcanic (Înţelegerea Balcanică) a fost o alianţă formată la 9 februarie 1934 de către Iugoslavia, România, Grecia şi Turcia (fostul Bloc Balcanic), cu un caracter defensiv.

In cazul izbucnirii unui război ţările aliate îşi puteau apăra graniţele. Era prin urmare în armonie cu Mica Înţelegere (formată din Iugoslavia, România, şi Cehoslovacia care avea acelaşi caracter defensiv.

Ideea principală a acestor înţelegeri a fost de a crea o alianţă a Balcanilor, ţările din acest spaţiu fiind o zonă tampon între Rusia si vestul Europei.

La aceasta alianță au fost invitate, dar au refuzat: Bulgaria, Albania si Ungaria – toate cu pretenţii teritoriale in regiune.

Evenimentele premergatoare celui de-al doilea război mondial au dus la dezintegrarea Înţelegerii Balcanice.

1943 : Se încheie Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) .

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură, una dintre cele mai importante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, şi este considerată cea mai sîngeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsă de grija pentru populaţia civilă, manifestate de ambele părţi angrenate în conflict.

Luptele au inclus campania de bombardamente asupra oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din perifieriile acestuia.

Numărul total al pierderilor umane este estimat la aproximativ 3 milioane de oameni din ambele tabere. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război.

Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de militari de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată în urma acestei înfrîngeri.

Bilanţul pierderilor armatei române  la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă.

Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor „oricum şi oriunde„, folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.

După bătălia Stalingradului, Armata 3 Română a mai ramas pe front cu doar patru divizii de infanterie de la aripa ei stîngă. Armata 4 Română a fost retrasă pe un aliniament mai înapoi, după ce pierduse Corpul 6 Armată şi a fost întărita cu Corpul de Cavalerie (Diviziile 5 si 8 Cavalerie).

Ea a luat parte la operaţiile Grupului de Armate Hoth, între 12 si 23 decembrie, în scopul salvarii trupelor încercuite la Stalingrad. Dar respectivul grup, epuizat de grelele pierderi suferite, dupa trei zile a fost puternic atacat şi după alte trei zile de lupte indârjite, a fost desfiinţat. Armata 4 Română şi-a pierdut astfel, orice valoare operativă.

Pe frontul Armatei 3 Română şi a Armatei 8 Italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva în Cotul Donului, înaintând vertiginos spre vest. Armata 3 Română a fost scoasă definitiv din luptă.

Astfel, ramăşiţele celor două armate române au fost trimise în ţară pentru refacere şi organizare.

Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat o cotitura majoră în desfăşurarea celui de-al doilea razboi mondial şi sfârșitul superiorităţii militare a Germaniei şi a aliaţilor acesteia.

1947: Se publică  la Bucureşti, a textului oficial al Tratatului de pace dintre Naţiunile Unite şi România (după a doua conflagraţie mondială).

1947: S-a născut la Suceava, actorul român de teatru şi film, Vladimir Găitan; (d. 10 noiembrie 2020, București).

Actorul Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”

1948: A decedat Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă română de renume mondial; (n. 21.05.1897).

Supranumită „Regina înălțimilor”, Smaranda Brăescu mai are în palmaresul său aeronautic: recordul mondial absolut de altitudine la saltul cu parașuta (7233 m), realizat în 1932 în Statele Unite ale Americii, la Cleveland.

A fost  prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928).

În timpul războiului a  activat ca voluntar în „Escadrila Albă” de aviație sanitară, pe frontul de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură și apoi în Escadrila nr. 113 Legătură, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea pe front este decorată, primind Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

După război, indignată de ceea ce se petrecea în România, protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalități, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control.

Din păcate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, Smaranda și ceilalți semnatari fiind supuși opresoinii comuniste. Smaranda a fost condamnată, în lipsă, la 2 ani de închisoare și este nevoită să se ascundă, să-și schimbe numele, să pribegească, pentru a nu fi trimisă la inchisoare.

S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea.

Fiind grav bolnavă a fost operată, sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu.
A murit în Clinica Universitară a dr. Iuliu Hațieganu pe 2 februarie 1948, fiind înmormântată sub  un nume fals  la Cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550.

In anul 1978, in memoria eroinei, a fost infiintat Aeroclubul „Smaranda Braescu” la Tecuci – judetul Galati. Activitatea de parasutism s-a desfasurat pe fostul aerodrom militar din NV orasului.

În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul “Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo…

Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.

Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.

Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor parașutiste din România.

1950: S-a născut Serafim Urechean, om politic din Republica Moldova.

1954: A murit   compozitorul, dirijorul şi profesorul român

Theodor Rogalski; (n.11.04.1901).

1958: Au fost uciși de trupele de securitate ale regimului comunist, Teodor Șușman Jr. și Avisalon Șușman, membri ai rezistenței din Munții Apuseni.

În noaptea de 1/2 februarie 1958, în satul Tranișu, comuna Valea Drăganului, Teodor jr. și Avisalon Șușman din Grupul de Rezistență din Munții Apuseni, încercuiți de Securitate, cei doi eroi(foto) au preferat să ardă de vii în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.

Cei doi frați au activat în primul deceniu al „republicii populare”în regiunea Huedinului într-unul dintre cele mai longevive grupuri de rezistență armată anticomunistă, Grupul Teodor Șușman. Inițiator a fost Teodor Șușman Sr., un țăran înstărit din comuna Răchițele, Cluj, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, s-a manifestat ca opozant al noului regim, devenind un „dușman de clasă” care trebuia neutralizat.

La 18 august 1948 o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l aresta. Cum nu era acasă, a fost arestat doar fiul său, Avisalon. Acesta a reușit să evadeze și s-a întâlnit cu tatăl său, în felul acesta punându-se bazele grupului de partizani anticomuniști. În anii 1950–1954, partizanii s-au implicat în acțuni care au pus pe jar autoritățile, împotriva lor fiind trimise efective importante de Securitate, în același timp numeroși localnici fiind forțați să devină informatori, prin măsuri împotriva familiilor rămase în sate.

Ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraților Șușman, în dimineața de 2 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în satul Traniș și au percheziționat casa, grajdul și șura lui Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8:30, femeia  a fost dusă în grajd și anchetată din nou, strigând că nu se sperie de amenințări. Este momentul când securiștii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, frații Șușman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. O echipă de șoc a Securității a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forță, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiță din spatele grajdului, fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcția, fapt care s-a și întâmplat. În timpul incendiului, echipa de șoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor a continuat cu aceeași intensitate, deși erau în flăcări.

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde și s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. 

1964: A decedat, scriitorul Ion Marin Sadoveanu (Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, eseist şi traducător, autor al romanului “Sfîrşit de veac în Bucureşti”; (n.15.06.1893, București).

Urmează școala primară  la Constanța, unde tatăl său era medic primar, după care se înscrie la  gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908.

Urmează apoi secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912). A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris.

Din 1926  a fost inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor.

Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956, iar din 1958, membru al Comisiei Naționale UNESCO.În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. a-II-a.

1968: A murit în localitatea La Plata din Argentina,șahistul de origine română Juan Iliesco (Ioan Traian Iliescu, n.18 aprilie 1898, Brăila).

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953).

În 1941 a câștigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetățenie română la acea dată.

În 1944 (de acum, cetățean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

De asemenea,a performat la mai multe ediții ale turnelor internaționale de la Mar del Plata și San Francisco, Argentina.

1990: Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţă sentinţa în procesul a patru dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu: Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă – detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale.

1998: În România se lansează postul de televiziune – Acasă TV.

A fost dedicat în special publicului feminin fiind recepţionat în toate reţelele digitale de cablu şi DTH din România.
Postul deținut de Pro TV, a fost denumit inițial  Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie, care să difuzeze mai ales telenovele și emisiuni tematice.

2005: A murit Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, pictor, arhitect (n.6 octombrie 1923, București).

Între anii 1944 și 1947 a studiat la Academia de Belle-Arte. Fiind reocupat de istoria artei creștine – a urmat cursurile de istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere .

În același an 1947 absolvă Școala Superioară de Artă Bisericească.

În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură din București pe care o absolvă în 1949.

Diploma de arhitect a obținut-o abia în 1954.

A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal. 

2009: A murit la Iași, Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, scriitor, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române; (n. 12 mai 1916, Pașcani).

Profesorul Constantin Ciopraga a fost decorat la 16 ianuarie 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale.

2009: A murit la București, actorul Marius Pepino; (n. 1925 la Galați).

A absolvit Academia de Teatru și Film din București în anul 1949. În același an a debutat pe scena Teatrului Dramatic „G. A. Petculescu” din Reșița.

Între anii 1950 și 1957 a fost actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, iar în perioada 1958 – 1991 a jucat la Teatrul Bulandra din București.

A debutat ca actor de comedie, în 1947, ca și colegul său, actorul Puiu Călinescu. Filmografia sa include titlurile: „Doi ani de vacanță”, „O lumină la etajul X”, „Șantaj”, „Grăbește-te încet”, „Sosesc păsările călătoare”, „Toate pânzele sus ! „, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Secretul lui Bachus”.

La televiziune era prezent în diferite scheciuri, scenete de comedie, alături de Toma Caragiu, Puiu Călinescu sau de soția sa, actrița Vali Voiculescu Pepino.

2016: A murit jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000; (n. 1940).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/02/o-istorie-a-zilei-de-2-februarie-video-4

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Întâmpinarea Domnului

Întampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere. In acest moment se facea si curățirea mamei. În Templu sunt intampinati de dreptul Simeon si prorocita Ana.

Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul „Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugaciunii, reprezinta asteptarea implinirii profetiilor. In momentul in care acesta Il ia in brate pe Hristos, rosteste:

„Acum slobozeste (elibereaza) pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era implinit. Din cantarile specifice acestei sarbatori aflam ca el pleaca spre a vesti si mortilor ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat.

Parintele Teofil Paraian spune ca „noi suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga”.

Prorocita Ana simbolizeaza Legea si Proorocii, cele care se vor implini in persoana lui Hristos.

Intampinarea Domnului – date istorice

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost inlocuita stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc si procesiuni in jurul orasului cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sarbatoare s-a introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Intampinarea Domnului – pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere

Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda si la noi, ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul insemneaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii liturgice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zilei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim.

In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor „curatirii” femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la impartasirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului.

Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : „Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: In mijlocul bisericii Te voi lauda!”, amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor „jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu” (Rom. XII, 1).

Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…”. Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Întampinarea Domnului – obiceiuri

În credința populara ziua de 2 februarie este cunoscuta sub denumirea de Ziua Ursului (Stretenia).

La români este o străveche sărbătoare (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul. Copiii erau unși cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea că puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați in aceasta zi prin afumare cu păr de urs.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Wikipedia;
5. http://www.worldwideromania.com
6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
8. Rador.ro
9. Historia.ro.
10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox