ZIUA DE 2 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

2 februarie în istoria noastră

1395: Este menţionată documentar Cetatea Neamţului.

Primul eveniment deosebit despre Cetatea Neamţ s-a petrecut la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ştefan I Muşat (cca. 1394-1399), când regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmărind extinderea regatului său la răsărit de Carpaţi, întreprinde o expediţie militară asupra Moldovei.

Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, unde voievodul Ştefan I „i-a făcut supunere”.

În preajma Cetăţii Neamţului, pe care cu siguranţă regele Ungariei a asediat-o, s-a emis un act de cancelarie, „ante castrum Nempch”, care constituie prima menţiune documentară a cetăţii.

1438: S-a întrunit la Turda Adunarea Generală a nobilimii maghiare din Transilvania, care a aprobat documentul Unio Trium Nationum .

 Deşi aceasta înţelegere este cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum [Uniunea celor trei neamuri], această sintagmă nu apare ca atare în textul pactului, ci ca Fraterna Unio [Uniunea Frățească].

A fost un pact de alianță mutuală militară și politică încheiat în timpul Răscoalei țărănești de la Bobâlna, în data de 16 septembrie 1437 între marea nobilime maghiară din Transilvania, clerul catolic, orășenii sași și secui. A fost semnată la Căpâlna, aflată pe atunci în Comitatul Dăbâca.

A fost stabilită organizarea aprovizionării armatei în timp de război și au hotărât ca atunci când una dintre părți va fi atacată și va cere ajutor, datoria celorlalți era să-i dea ajutor. Uniunea a stabilit eliminarea completă din viața politică și socială din Transilvania a iobagilor, dintre care cei mai mulți erau etnici români, deși această pătură socială forma vasta majoritate a populației principatului Transilvania.

1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VII-lea, cerându-i ajutor împotriva otomanilor.

În această scrisoare adresată Papei de la Roma domnitorul român îi făcea cunoscut suveranului pontif că a depus „osebită râvnă pentru ajutorarea creștinătății împotriva turcilor” și dorește un sprijin pecuniar pentru triumful cauzei creștine.

În răspunsul său, Papa Clement al VIII-lea îi scria la 29 aprilie 1600 lui Mihai, lăudându-i „acea noblețe sufletească” pe care o arată, „dar scrisoarea ta ne-ar fi fost desigur cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi rostit despre tine acel lucru pe care din voință proteguitoare pentru tine, îl așteptăm cu nerăbdare încă de multă vreme și, fără îndoială, dorim să fi ascultat sfatul nostru cel bun, ca lepădând orice schism și orice greșeli, să primești cu toată inima unirea cu biserica catolică și apostolică…”. A fost doar una din încercările papei de a-l converti pe domnitor la catolicism – după cele din 16 august 1597, 12 octombrie 1598 și urmată de ultima, din 28 aprilie 1601.

1636: A fost publicată postum, Summa Kredinczei, prima carte tipărită în limba română cu caractere latine și totodată prima traducere a catehismului lui Petrus Canisius în limba română.

Lucrarea a apărut postum cu sprijinul principelui ardelean Acațiu Barcsay, (Acațiu de Bârcea sau Bocea Ionaș – cum l-a numit domnitorul Gheorghe Ștefan), fiind realizată de iezuitul George Buitul, primul român care a studiat la Roma.

”Catechismus szau Summa Kredinczei Katholicsest” de R.P. Petri Canisii, a apărut, în prima ediție, la Lugoj, în 1648, iar a doua ediție ”Akum de isznove tiperit…” la Cluj, în anul 1701.

Prima ediție s-a pierdut. O copie a unei ediții mai târzii (1703), care a fost tipărită la Cluj, încă este păstrată, Summa Catechismus szau Kredinczei Katholiscest RP Petri Canisii, care rămâne și prima carte tipărită în limba română cu alfabet latin.

 1813: Este instituit prin lege, organul executiv al Basarabiei ţariste, alcătuit  din două departamente (ministere).

Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.

Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

Trebuie menționat că prin ukazul (decretul) din 23 iulie 1812, ţarul crea guvernămîntul provizoriu al provinciei, iar prin ukazul din 2 februarie 1813 venea ca o completare la primul și atribuia acestui guvernămînt două departamente (ministere).

 Primul decret decidea „a lăsa locuitorilor Basarabiei organizarea lor legislativă”; al doilea repeta acest lucru şi adăuga: „Chestiunile judiciare trebuiesc judecate după legile şi obiceiurile ţării.” Iar un decret ulterior (13 mai 1813) ordona „de a nu se face nicio schimbare în administrarea Basarabiei.”

Tendinţa de păstrare a statu-quo-ului era afirmată şi în decretul din 21 august 1813, intitulat „Despre organizarea arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului”, prin care se prevedea „aplicarea obiceiurilor locale, care nu se opun legislaţiilor fundamentale ruseşti, civile şi ecleziastice…, de aceea a lăsat poporului Basarabiei vechile drepturi moldoveneşti.”

 Scopul acestui regim era lămurit în instrucţiunile ţarului, adresate chiar în 1812 autorităţilor provinciei: „Administrînd Basarabia, trebuie să ne gîndim că se aşează fundamentele unui edificiu mai întins. Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale, ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei. Bulgarii, moldovenii, muntenii, sîrbii caută o patrie.

Să le uşurăm calea ca să o afle. Trebuie să exaltăm prin toate mijloacele aceste populaţii spre a le aduce la ţelul ce ne propunem. Să le promitem independenţă, întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.” Acesta era în realitate scopul politicii ruseşti. De aceea, pentru autorităţile ţariste ocuparea Basarabiei reprezenta un veritabil succes, în vederea continuării ofensivei spre Constantinopol.

Prin aceste legi, şi inclusiv cea din 2 februarie 1813, țarul Alexandru I încredinţa conducerea regiunii unor funcţionari ţarişti: comandantul armatei şi guvernatorul civil, ajutaţi de boierii autohtoni. Toate treburile administraţiei interne a Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) se aflau în grija guvernatorului civil.

Acesta era totodată şi preşedintele guvernămîntului regional. El conducea pe baza vechilor „obiceiuri nescrise ale pămîntului” şi a unor articole de drept penal care erau valabile din timpul Principatului al Moldovei.

1853: Se inaugureaza prima linie de telegraf electric din spaţiul românesc, care făcea legătura între Iaşi şi Cernăuţi şi de aici cu Viena.

 Un an mai târziu, s-a realizat legătura Iaşi-Predeal şi apoi, Iaşi-Bucureşti.

1856: Omul politic român Dimitrie Brătianu a adresat un memoriu secretarului de stat al Foreign Office, lordul Clarendon.

Acest memoriu a fost ulterior memoriului lui Ion C. Brătianu către Napoleon al-III-lea din ianuarie 1853 și memoriile lui Cezar Bolliac către Napoleon al-III-lea si Jérôme Napoleon din februarie-martie 1854 și unui nou memoriu adresat de Ion C. Brătianu lui Napoleon al-III-lea în februarie 1855.

În document a fost reluată cererea transformării Principatelor Române într-un stat unitar și independent, asemănător Belgiei. Se propunea ca dacă acest lucru nu ar fi putut fi realizat, cele două principate să fie unite într-un stat autonom, sub o suzeranitate a Imperiului otoman, limitată numai la învestirea domnului și perceperea tributului.

1869: La conferința fruntașilor politici ai românilor din Banat și din Ungaria de la Timișoara din 26 ianuarie/2 februarie 1869, s-a decis constituirea Partidului Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea activistului român lui Alexandru Mocioni (foto).

S-a înființat după pactul dualist austro-ungar din 1867 și promulgarea legii naționalităților, care au deschis calea pentru românii bănățeni să se organizeze politic. 

Partidul s-a constituit legal 5 zile mai târziu, la 31 ianuarie/7 februarie.

Programul acestuia susținea apărarea principiilor de libertate și democrație, lupta împotriva legilor nedrepte ale compromisului dualist, sprijinirea acțiunii pentru autonomia Transilvaniei

Alexandru Mocioni (n. 4 noiembrie 1841 la Budapesta – d. 1 aprilie 1909 la Birchiș, Arad), a fost un om politic român, deputat în mai multe legislaturi în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta, unde a intrat pentru prima dată la vârsta de 24 de ani. A propus și a sprijinit înființarea unui Partid Național al românilor din Banat și Crișana, al cărui președinte a fost timp de patru luni; a militat pentru drepturile românilor din Banat și din Transilvania.

Familia macedo-română, a mocioneștilor, este originară din provincia greacă Aspropotam a Tesaliei, numele ei inițial fiind se pare, Muciu sau Muceană, Mocioni fiind forma românească a numelui.

1870: Guvernul român, prezidat de Dimitrie Ghica demisionează, în urma unei crize forțate de omul politic Mihail Kogălniceanu.

Regele Carol I l-a însărcinat cu numirea noului guvern pe fostul ministru de Finanțe, Alexandru G. Golescu, dar învestirea acestuia a nemulțumit majoritatea clasei politice, motiv pentru care alcătuirea cabinetului s-a dovedit foarte dificilă.

Guvernul Alexandru G. Golescu a fost un Consiliu de miniștri de centru, în perioada 2 februarie–18 aprilie 1870, de nuanță moderată, cuprinzând liberali și conservatori. Singura realizare a noului cabinet a fost baterea primelor monede de aur cu efigia domnului Carol I și inscripția prinț al României.

Situația internă a fost dominată de instabilitate, la care s-au adăugat atacurile permanente ale opoziției. Golescu nu a reușit să își completeze cabinetul și a fost nevoit să își depună mandatul.

1871:S-a născut la Cernăuți, în provincia Austro-Ungară Bukowina, într-o familie nobiliară română din Cernăuți, juristul Constantin Isopescu-Grecul, om politic implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român; (d. 29.03.1938).

A urmat Universitatea din Cernăuți. În jurul anului 1892 a început să scrie în presa română din Bucovina articole în Încercări Literare și Gazeta Bucovinei. Și-a luat doctoratul în Drept în 1897 și a intrat în magistratură, grefier în Gura Humorului, apoi procuror în Cernăuți. 

Din 1905 a fost asistent universitar,ajungând profesor universitar la Universitatea din Cernăuți în 1909. A fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Român din Bucovina, organizat în jurul lui Iancu Flondor și a Societății Concordia.

Textele sale jurnalistice au apărut în aproape fiecare ziar și revistă din Cernăuți, dar și în publicații românești din alte părți ale Austro-Ungariei: Tribuna, Vatra și din Regatul României: Convorbiri Literare, Neamul Românesc.

Din 1907, a reprezentat neîntrerupt regiunea Bucovina și circumscripția românească Storojineț–Boian–Cernăuți în Camera Deputaților din Austria, participând la evenimentele politice ale Primului Război Mondial. Cunoscut în general drept un legiuitor reformator și un politician moderat, a căutat să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul.

În 1908 a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat; ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare în privința cauzei naționale. A denunțat persecutarea românilor din Transilvania, fiind dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. Între 1930–1933, a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți, instituție pe care a reprezentat-o și în Senatul României.

1876: S-a născut la Arad, compozitorul și pianistul Guilelm Șorban, autorul a peste 100 de cântece, multe dintre ele pe versurile unor poeți români celebri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc.

În 1894 a publicat, la Leipzig, lucrarea Zece cântări poporale românești, iar la Viena, în 1900, Album de compoziții românești, în care există și două texte inedite de George Coșbuc, devenind celebru datorită melodiilor pentru poeziile Pe lângă plopii fără soț și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, precum și Dorurile mele și Măi crâșmare Niculae de Octavian Goga. Multe dintre cântecele sale circulă ca piese anonime.

A fost tatăl criticului de artă Raoul Șorban. A decedat în ziua de 7 iulie 1923, la Dej.

1889:   În faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, pe Calea Victoriei, sunt instalate primele două lămpi electrice pentru iluminatul public.

1889: S-a născut la Râmnicu Sărat biologul român Traian Săvulescu, unul dintre fondatorii Şcolii româneşti de fitopatologie, membru şi preşedinte al Academiei Române.

A fost primul care a făcut cunoscută în ţara noastră flora Arabiei şi Palestinei ; (d.29 martie 1963).

1896 : A murit Neculai Beldiceanu, poet din cercul „Junimii”, arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu; (n. 1844).

1908: S-a născut la Vișeul de sus, în Transivania, trompetistul Jack Mollick (Jankel Mallik)

După ce a emigrat în 1910 împreună cu familia sa în Statele Unite, a devenit un trompetist faimos care a dobândit o mare faimă la Chicago și New York în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A decedat în SUA la 10 decembrie 1953.

1914: S-a născut la Hârlău, poetul român Nicolae Ţaţomir, prozator şi publicist, jurist, profesor universitar ; ( d.26 ianuarie 1996, Iaşi) .

A absolvit Liceul Naţional din Iaşi (1931) și a obținut diploma de licenţiat al Facultăţii de Drept din Iaşi (1936).

A devenit doctor în drept al Universităţii din Iaşi, cu teza Criminalitatea în literatură (1938). Avocat în Baroul Iaşi (1936-1938). Magistrat la instanţele din Iaşi şi Constanţa (1938-1950). Deputat în Marea Adunare Naţională (1960-1964). Decan al Facultăţii de Drept din Iaşi (1952-1972). Conferenţiar universitar (1948-1962) şi profesor universitar (1962-1979) la Facultatea de Drept din Iaşi.

Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi articole din materia dreptului internaţional public cu o tematică variată: organizarea şi funcţionarea unor organisme ale O.N.U, controlul parlamentar al organizaţiilor internaţionale, regimul juridic al Canalului de Suez, definiţia agresiunii, problema mării teritoriale, salvarea şi asistenţa în dreptul maritim, securitatea frontierelor aeriene, definiţia, clasificarea şi interpretarea tratatelor etc. Autor a două cursuri universitare: Curs de drept internaţional public (1961), Drept internaţional public (Partea I, 1972).

A publicat numeroase volume de poezii, proză, teatru şi eseuri: Lebede Negre (1936), Eternul spirit (1940), Ziua cea mare (1945), Ioana (1948), Cazul elevului Petcu (1953), Satire (1955), Răscoala (1957), Pictorul străzii (1957), Un om pe promontoriu (1961), Tainicul arhipelag (1964), Pe limba lor (1967), Carmen terrestre (1968), Melos (1970), Cartea mea de lut (1972), Manuscrisul de la Marrakech (1972), Elipse orfice (1976), Cosmograme (1977), Arpegii moderne (1980), Negru şi verde (1980), Ţara albatroşilor (1982), Lebede albe (1983), Anabasis (1985), Stalactite în alabastru (1986), Paşii licornului (1989).

A fost membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970). Membru al Asociaţiei de Drept Internaţional de la Haga. Membru şi preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, filiala Iaşi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

1919: Apărea săpămânal la Iaşi, sub redacţia lui Minail Sadoveanu şi George Topîrceanu, revista „Însemnări literare”, editată până la 21 decembrie 1919.

Sediul revistei se afla în casa poetului Demostene Botez (mai precis în bucătăria de vară a casei mari a familiei Botez), care în prezent adăpostește Casa memorială George Topîrceanu din Iași. Din redacție mai făcea parte și Garabet Ibrăileanu.

Colaboratori permanenţi ai acestei publicații au fost, pe lângă cei doi redactori, nume sonore ale mișcării culturale române precum Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Al. A. Philippide şi Octav Botez ș.a.

 1928: Este editată la Bucureşti, revista “Bilete de papagal”, sub conducerea poetului Tudor Arghezi, care va  impune în paginile acesteia un gen literar nou: „biletul” sau „tableta”

 

Revista va aparea până in 1945, în mai multe serii.

1929: S-a semnat la Paris, în Franţa, contractul de împrumut pentru Guvernul României în valoare de 100.740.750 de dolari, cu o dobîndă de 8,9% anual.

1932: A avut loc în Elveția, la Geneva, Conferinţa internaţională pentru dezarmare la care au participat 62 de state, între care şi România.

Prima sesiune s-a încheiat la 23 iulie 1932, pronunțându-se în principiu pentru reducerea armamentelor mondiale, împotriva armelor de distrugere în masă și pentru interzicerea bombardamentelor aeriene.

Chiar la începutul Conferinței a fost prezentat Planul Tardieu care prevedea ca armamentul cel mai important să fie plasat sub autoritatea Societății Națiunilor și să nu poată fi utilizat decât pentru autoapărare; crearea unei forțe de poliție internațională; obligativitatea arbitrajului. Răspunsul participanților a fost foarte divers, în final fiind respins.

La 22 iunie 1932 a fost prezentat Planul Hoover care preconiza reducerea efectivelor militare terestre cu o treime; eliminarea totală a artileriei grele și a blindatelor; dezarmare navală procentuală; eliminarea aviației. A fost respins.

1933: S-a născut la București, regizorul român de film Doru Năstase; (m. 29 04.1982, București).

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti,promoția 1958 și a urmat studii postuniversitare de Regie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (1973). 

A avut o îndelungată activitate la Studioul cinematografic București ca director de producție, asistent de regie, regizor secund. 

Înainte de a debuta, la vârsta de 42 de ani, a fost remarcat pentru calitățile sale ca regizor secund al unor filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu și Gheorghe Vitanidis.

Regizorul Doru Năstase a murit cu o zi înainte de manifestarea de 1 Mai din 1983, al cărei organizator era.

În acea noapte a primit un telefon de la partid să modifice toată derularea manifestării; el s-a panicat din cauza lipsei de timp și a făcut infarct.

Este cunoscut pentru regia filmelor:

Misterele Bucureștilor		1983
Trandafirul galben		1981
Drumul oaselor		1979
Vlad Țepeș		1978
Pe aici nu se trece		1974
Un August în flăcări		1973
Ciprian Porumbescu	regizor secund	1972
Mihai Viteazul	regizor secund	1970

 1935: S-a născut  pictorul şi gravorul Ion Bănulescu; (m. 2004).

1938: S-a născut la Brașov, filosoful Mihai Naidin, scriitor şi profesor, unul dintre iniţiatorii în România a noii ştiinţe a esteticii informaţionale.

 A absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.

Experimentele sale în domeniul graficii de calculator (pionierat în acest domeniu începând cu 1964-1965) i-au adus recunoaşterea pentru contribuţii la o nouă estetică. A dobândit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea Ludwig Maximilian din München şi unul la Johns Hopkins University, în circuite neurale. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga activitate de cercetare pe care o susţine. Cercetarea acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), computaţional design, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare.

Are la activ peste 200 de publicaţii academice pe aceste teme şi peste 23 de cărţi.

S-a stabilit în SUA la sfârşitul celui de-al şaptelea deceniu al secolului trecut, desfăşurând o impresionantă activitate de cercetare în domeniile electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om – calculator (HCI), computational design, societăţii post-industriale şi sistemelor de anticipare.

A fost considerat de către academicianul Solomon Marcus un „pionier al domeniului cunoscut sub numele computational design (…) privind sistemele anticipative”.

1940 : A avut loc, la Belgrad, Conferinţa Înţelegerii Balcanice, în cadrul căreia pactul celor patru ţări aderente (România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia) s-a prelungit cu încă şapte ani. 

Pactul Balcanic (Înţelegerea Balcanică) a fost o alianţă formată la 9 februarie 1934 de către Iugoslavia, România, Grecia şi Turcia (fostul Bloc Balcanic), cu un caracter defensiv.

In cazul izbucnirii unui război ţările aliate îşi puteau apăra graniţele. Era prin urmare în armonie cu Mica Înţelegere (formată din Iugoslavia, România, şi Cehoslovacia care avea acelaşi caracter defensiv.

Ideea principală a acestor înţelegeri a fost de a crea o alianţă a Balcanilor, ţările din acest spaţiu fiind o zonă tampon între Rusia si vestul Europei.

La aceasta alianță au fost invitate, dar au refuzat: Bulgaria, Albania si Ungaria – toate cu pretenţii teritoriale in regiune.

Evenimentele premergatoare celui de-al doilea război mondial au dus la dezintegrarea Înţelegerii Balcanice.

1943 : Se încheie Bătălia de la Stalingrad (21 august 1942 – 2 februarie 1943) .

Bătălia de la Stalingrad a fost un punct de cotitură, una dintre cele mai importante ale celui de-Al Doilea Război Mondial, şi este considerată cea mai sîngeroasă şi mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de brutalitate şi de lipsă de grija pentru populaţia civilă, manifestate de ambele părţi angrenate în conflict.

Luptele au inclus campania de bombardamente asupra oraşului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul U.R.S.S., atacul terestru german asupra oraşului, luptele din interiorul oraşului însuşi şi contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit şi distrus forţele germane şi ale celorlalţi aliaţi din cadrul Axei din oraş şi din perifieriile acestuia.

Numărul total al pierderilor umane este estimat la aproximativ 3 milioane de oameni din ambele tabere. Lipsa datelor exacte este datorată refuzului guvernului sovietic de atunci de a calcula pierderile din cauza temerilor ca sacrificiile ar fi parut prea mari şi ar fi demobilizat eforturile de război.

Forţele Axei au pierdut aproximativ un sfert din efectivul total de militari de pe frontul de răsărit şi nu şi-au mai revenit niciodată în urma acestei înfrîngeri.

Bilanţul pierderilor armatei române  la Stalingrad este grav: din cele 14 divizii române participante, patru divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite, patru divizii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar patru divizii au rămas în aceeaşi formă combativă.

Armatele 3 si 4 române, care avusesera la 19 noiembrie 1942 un efectiv de 228.072 oameni, mai aveau la 7 ianuarie 1943 doar 73.062 de militari valizi. Factorii dezastrului de la Stalingrad pot fi considerati: presiunea germană privind angajarea forţelor „oricum şi oriunde„, folosirea abuzivă a trupelor române şi desparţirea trupelor de comandamentele organice; folosirea artileriei grele, a aviatiei etc. doar în folosul trupelor şi sectoarelor germane, fără a ţine cont de nevoile sectoarelor româneşti; atribuirea de misiuni trupelor române care le depăşeau capacitatea tactică şi operativă; comportamentul inadecvat faţă de militarii români şi nerespectarea regulilor elementare ale unui război de coaliţie.

După bătălia Stalingradului, Armata 3 Română a mai ramas pe front cu doar patru divizii de infanterie de la aripa ei stîngă. Armata 4 Română a fost retrasă pe un aliniament mai înapoi, după ce pierduse Corpul 6 Armată şi a fost întărita cu Corpul de Cavalerie (Diviziile 5 si 8 Cavalerie).

Ea a luat parte la operaţiile Grupului de Armate Hoth, între 12 si 23 decembrie, în scopul salvarii trupelor încercuite la Stalingrad. Dar respectivul grup, epuizat de grelele pierderi suferite, dupa trei zile a fost puternic atacat şi după alte trei zile de lupte indârjite, a fost desfiinţat. Armata 4 Română şi-a pierdut astfel, orice valoare operativă.

Pe frontul Armatei 3 Română şi a Armatei 8 Italiene, la 16 decembrie 1942, ruşii au reluat ofensiva în Cotul Donului, înaintând vertiginos spre vest. Armata 3 Română a fost scoasă definitiv din luptă.

Astfel, ramăşiţele celor două armate române au fost trimise în ţară pentru refacere şi organizare.

Pentru sovietici, victoria de la Stalingrad a marcat o cotitura majoră în desfăşurarea celui de-al doilea razboi mondial şi sfârșitul superiorităţii militare a Germaniei şi a aliaţilor acesteia.

1947: Se publică  la Bucureşti, a textului oficial al Tratatului de pace dintre Naţiunile Unite şi România (după a doua conflagraţie mondială).

1947: S-a născut la Suceava, actorul român de teatru şi film, Vladimir Găitan; (d. 10 noiembrie 2020, București).

Actorul Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”

1948: A decedat Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă română de renume mondial; (n. 21.05.1897).

Supranumită „Regina înălțimilor”, Smaranda Brăescu mai are în palmaresul său aeronautic: recordul mondial absolut de altitudine la saltul cu parașuta (7233 m), realizat în 1932 în Statele Unite ale Americii, la Cleveland.

A fost  prima femeie din România care a obţinut brevet internaţional de paraşutism (Berlin, 1928).

În timpul războiului a  activat ca voluntar în „Escadrila Albă” de aviație sanitară, pe frontul de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură și apoi în Escadrila nr. 113 Legătură, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea pe front este decorată, primind Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.

După război, indignată de ceea ce se petrecea în România, protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalități, un memoriu care a fost trimis Comisiei Aliate de Control.

Din păcate, acest document ajunge în posesia delegației sovietice, Smaranda și ceilalți semnatari fiind supuși opresoinii comuniste. Smaranda a fost condamnată, în lipsă, la 2 ani de închisoare și este nevoită să se ascundă, să-și schimbe numele, să pribegească, pentru a nu fi trimisă la inchisoare.

S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea.

Fiind grav bolnavă a fost operată, sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu.
A murit în Clinica Universitară a dr. Iuliu Hațieganu pe 2 februarie 1948, fiind înmormântată sub  un nume fals  la Cimitirul din Cluj, parcela II B, numarul 1550.

In anul 1978, in memoria eroinei, a fost infiintat Aeroclubul „Smaranda Braescu” la Tecuci – judetul Galati. Activitatea de parasutism s-a desfasurat pe fostul aerodrom militar din NV orasului.

În anul 1990 a fost înființat Batalionul de parașutiști 498 – Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică de Batalionul “Smaranda Brăescu”, acesta fiind prezent în numeroase teatre de operațiuni din Afganistan, Irak, Bosnia-Herțegovina, Kosovo…

Cu numele „Smaranda Brăescu” au mai fost botezate: o stradă din București, o aeronavă a companiei Tarom, iar la Muzeul Aviației îi este dedicat un stand de prezentare.

Aeroclubul României, de asemenea, a numit Aeroclubul teritorial din Oradea cu numele „Smaranda Brăescu”, numeroase competiții fiind dedicate eroinei parașutiste.

Pentru cinstirea memoriei ilustrei campioane, Compania Red Bull a înființat „Ordinul Smaranda Brăescu”, dedicat tinerelor parașutiste din România.

1950: S-a născut Serafim Urechean, om politic din Republica Moldova.

1954: A murit   compozitorul, dirijorul şi profesorul român

Theodor Rogalski; (n.11.04.1901).

1958: Au fost uciși de trupele de securitate ale regimului comunist, Teodor Șușman Jr. și Avisalon Șușman, membri ai rezistenței din Munții Apuseni.

În noaptea de 1/2 februarie 1958, în satul Tranișu, comuna Valea Drăganului, Teodor jr. și Avisalon Șușman din Grupul de Rezistență din Munții Apuseni, încercuiți de Securitate, cei doi eroi(foto) au preferat să ardă de vii în șura asediată în care se adăposteau, decât să se predea.

Cei doi frați au activat în primul deceniu al „republicii populare”în regiunea Huedinului într-unul dintre cele mai longevive grupuri de rezistență armată anticomunistă, Grupul Teodor Șușman. Inițiator a fost Teodor Șușman Sr., un țăran înstărit din comuna Răchițele, Cluj, intrat în conflict cu Partidul Comunist imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial. Om deosebit de influent în satul său, s-a manifestat ca opozant al noului regim, devenind un „dușman de clasă” care trebuia neutralizat.

La 18 august 1948 o echipă de jandarmi s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l aresta. Cum nu era acasă, a fost arestat doar fiul său, Avisalon. Acesta a reușit să evadeze și s-a întâlnit cu tatăl său, în felul acesta punându-se bazele grupului de partizani anticomuniști. În anii 1950–1954, partizanii s-au implicat în acțuni care au pus pe jar autoritățile, împotriva lor fiind trimise efective importante de Securitate, în același timp numeroși localnici fiind forțați să devină informatori, prin măsuri împotriva familiilor rămase în sate.

Ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraților Șușman, în dimineața de 2 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în satul Traniș și au percheziționat casa, grajdul și șura lui Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8:30, femeia  a fost dusă în grajd și anchetată din nou, strigând că nu se sperie de amenințări. Este momentul când securiștii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, frații Șușman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. O echipă de șoc a Securității a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forță, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiță din spatele grajdului, fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcția, fapt care s-a și întâmplat. În timpul incendiului, echipa de șoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor a continuat cu aceeași intensitate, deși erau în flăcări.

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde și s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. 

1964: A decedat, scriitorul Ion Marin Sadoveanu (Iancu-Leonte Marinescu), prozator, poet, eseist şi traducător, autor al romanului “Sfîrşit de veac în Bucureşti”; (n.15.06.1893, București).

Urmează școala primară  la Constanța, unde tatăl său era medic primar, după care se înscrie la  gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908.

Urmează apoi secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912). A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris.

Din 1926  a fost inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor.

Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956, iar din 1958, membru al Comisiei Naționale UNESCO.În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. a-II-a.

1968: A murit în localitatea La Plata din Argentina,șahistul de origine română Juan Iliesco (Ioan Traian Iliescu, n.18 aprilie 1898, Brăila).

A participat la mai multe ediții ale Campionatului național de șah al Argentinei (1931-1953).

În 1941 a câștigat locul I, dar nu a fost numit campion deoarece avea încă cetățenie română la acea dată.

În 1944 (de acum, cetățean argentinian), s-a plasat pe locul doi, după Hector Rosetto.

De asemenea,a performat la mai multe ediții ale turnelor internaționale de la Mar del Plata și San Francisco, Argentina.

1990: Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţă sentinţa în procesul a patru dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Nicolae Ceauşescu: Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă – detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale.

1998: În România se lansează postul de televiziune – Acasă TV.

A fost dedicat în special publicului feminin fiind recepţionat în toate reţelele digitale de cablu şi DTH din România.
Postul deținut de Pro TV, a fost denumit inițial  Familia TV, fiind gândit ca un canal de familie, care să difuzeze mai ales telenovele și emisiuni tematice.

2005: A murit Dragoş Morărescu, sculptor, gravor, pictor, arhitect (n.6 octombrie 1923, București).

Între anii 1944 și 1947 a studiat la Academia de Belle-Arte. Fiind reocupat de istoria artei creștine – a urmat cursurile de istoria artei paleo-creștine ținute de Ion D. Ștefănescu la Facultatea de Litere .

În același an 1947 absolvă Școala Superioară de Artă Bisericească.

În paralel a urmat și cursurile Facultății de Arhitectură din București pe care o absolvă în 1949.

Diploma de arhitect a obținut-o abia în 1954.

A folosit cu ușurință o mare varietate de tehnici: pictură de șevalet, linogravură, desen, pictură murală în tempera și frescă, guașe, litografie, cerapastel, sculptură în foaie de metal. 

2009: A murit la Iași, Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, eseist, scriitor, poet, romancier, memorialist, traducător şi profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române; (n. 12 mai 1916, Pașcani).

Profesorul Constantin Ciopraga a fost decorat la 16 ianuarie 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru meritele avute în creația artistică și promovarea culturii românești în țară și peste hotare, pentru abnegația deosebită în slujirea instituțiilor culturale.

2009: A murit la București, actorul Marius Pepino; (n. 1925 la Galați).

A absolvit Academia de Teatru și Film din București în anul 1949. În același an a debutat pe scena Teatrului Dramatic „G. A. Petculescu” din Reșița.

Între anii 1950 și 1957 a fost actor la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, iar în perioada 1958 – 1991 a jucat la Teatrul Bulandra din București.

A debutat ca actor de comedie, în 1947, ca și colegul său, actorul Puiu Călinescu. Filmografia sa include titlurile: „Doi ani de vacanță”, „O lumină la etajul X”, „Șantaj”, „Grăbește-te încet”, „Sosesc păsările călătoare”, „Toate pânzele sus ! „, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Secretul lui Bachus”.

La televiziune era prezent în diferite scheciuri, scenete de comedie, alături de Toma Caragiu, Puiu Călinescu sau de soția sa, actrița Vali Voiculescu Pepino.

2016: A murit jurnalistul Constantin Badea, fost director general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în perioada 1997-2000; (n. 1940).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/02/o-istorie-a-zilei-de-2-februarie-video-4

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Întâmpinarea Domnului

Întampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere. In acest moment se facea si curățirea mamei. În Templu sunt intampinati de dreptul Simeon si prorocita Ana.

Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul „Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugaciunii, reprezinta asteptarea implinirii profetiilor. In momentul in care acesta Il ia in brate pe Hristos, rosteste:

„Acum slobozeste (elibereaza) pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era implinit. Din cantarile specifice acestei sarbatori aflam ca el pleaca spre a vesti si mortilor ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat.

Parintele Teofil Paraian spune ca „noi suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga”.

Prorocita Ana simbolizeaza Legea si Proorocii, cele care se vor implini in persoana lui Hristos.

Intampinarea Domnului – date istorice

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost inlocuita stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc si procesiuni in jurul orasului cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sarbatoare s-a introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Intampinarea Domnului – pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere

Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda si la noi, ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul insemneaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii liturgice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zilei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim.

In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor „curatirii” femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la impartasirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului.

Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : „Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: In mijlocul bisericii Te voi lauda!”, amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor „jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu” (Rom. XII, 1).

Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…”. Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Întampinarea Domnului – obiceiuri

În credința populara ziua de 2 februarie este cunoscuta sub denumirea de Ziua Ursului (Stretenia).

La români este o străveche sărbătoare (care deschide Anul nou viticol şi pomicol) dedicată celui mai puternic animal al ţinuturilor carpatice, ursul. Copiii erau unși cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea că puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați in aceasta zi prin afumare cu păr de urs.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Wikipedia;
5. http://www.worldwideromania.com
6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
8. Rador.ro
9. Historia.ro.
10. https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox

Publicitate

ÎN FAȚA amenințărilor militare, informaționale și politice rusești, Republica Moldova ia măsuri de consolidare a securității sale și mizează pe sprijinul Occidentului

©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Transportoare blindate „Piranha-3 H” expuse în cadrul ceremoniei oficiale de primire a acestor vehicule militare în Chișinău, Moldova, 12 ianuarie 2023.

Rusia amenință militar, informațional și politic Republica Moldova. Chișinăul ia măsuri de consolidare a securității și mizează pe sprijinul partenerilor occidentali

Publicația online https://www.veridica.ro informează că bombardamentele rusești asupra Ucrainei au alertat și autoritățile de la Chișinău după ce, în mai multe ocazii, fragmente de rachete au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Incidentele au arătat cât de vulnerabilă este Republica Moldova din punct de vedere militar, fără o apărare antiaeriană și cu o armată de doar șase mii de persoane.

Pericolul cel mai mare pentru securitatea și stabilitatea statului pare să vină însă din altă parte – din spațiul informațional controlat de Rusia și din partea unor politicieni care se bucură, pe față sau în secret, de sprijinul Moscovei.

Amenințările militare ale Rusiei la adresa Republicii Moldova, de la rachete la o posibilă invazie

Atacul masiv cu rachete lansat de Rusia asupra Ucrainei la 14 ianuarie 2023 a afectat și Republica Moldova. Fragmente ale unei rachete au fost descoperite de polițiștii de frontieră lângă localitatea Larga din nordul țării, în imediata apropiere a graniței cu Ucraina.

De această data, fragmentele conțineau și focosul rachetei , care a fost distrus ulterior de militari prin explozie controlată.

Autoritățile de la Chișinău nu au precizat despre ce fel de rachetă este vorba și de cine a fost lansată – de Rusia sau de antiaeriana ucraineană.

A fost al treilea incident de acest gen pe teritoriul Republicii Moldova. Primul s-a înregistrat la 31 octombrie anul trecut lângă localitatea Naslavcea, la fel din nordul Republicii Moldova, când fragmente aparent ale unei rachete Kalibr distruse de antiaeriana ucraineană, au căzut lângă satul respectiv. Suflul exploziei a distrus geamurile mai multor case.

Cel de al doilea incident s-a produs, la 5 decembrie, lângă orașul Briceni, situat și el în extremitatea nordică a Republicii Moldova. De această dată, fragmente de rachetă au fost descoperite într-o livadă de lângă oraș, la fel în urma unui atac cu rachete asupra Ucrainei.

Este de presupus că aceste incidente s-au produs din cauza unor rachete rusești care vizau nodul electroenergetic de la Novodnestrovsk, situat pe Nistru, la doar câțiva kilometri de frontiera cu Republica Moldova.   

Aici ar mai trebui spus că, pe 10 octombrie, trei rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, lucru pe care Rusia a refuzat să-l recunoască.

Pe fundalul ultimului incident din această serie, cel din 14 ianuarie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat „războiul brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, subliniind că acesta afectează direct Republica Moldova.

Și premierul Natalia Gavrilița a condamnat în aceeași termeni atacul cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei:

„Nu există justificare politică, istorică și cu atât mai mult morală pentru uciderea civililor și atacarea infrastructurii care asigură supraviețuirea populației. Îmi exprim indignarea profundă în legătură cu noul atac masiv asupra Ucrainei. Îmi exprim indignarea pentru lipsa de respect a suveranității Republicii Moldova, spațiul său aerian fiind astăzi din nou survolat și rămășițele unei rachete căzând în vecinătatea localității Larga din raionul Briceni. Exprim susținerea mea pentru poporul eroic ucrainean și sprijinul nostru pentru victimele atacurilor barbare ale Rusiei”, a scris Gavrilița, pe pagina sa de Facebook.

Rusia nu a comentat incidentul cu rachetă de lângă Larga.

E de remarcat însă modul în care presa de la Moscova, în particular Radio Sputnik, a relatat despre declarația Nataliei Gavrilița în legătură cu acest incident: a notat că Gavrilița s-a arătat indignată de lipsa de respect față de suveranitatea Republicii Moldova, precizând că declarația a fost făcută în contextul în care, în apropierea frontierei cu Ucraina, au fost descoperite fragmentele unei rachete neidentificate.

Niciun cuvânt despre Rusia. În general, când citești știrea îți lasă impresia că autoritățile de la Chișinău ar fi indignate de acțiunile Kievului și nu de cele ale Moscovei, cum reiese clar din declarațiile oficialitățile moldovene.

Unii experți, cum ar fi ex-ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, consideră că incidentul din 14 ianuarie ar trebui să reprezinte un nou semnal de alarmă pentru autoritățile de la Chișinău.

Potrivit lui Marinuță, Republica Moldova se află pe hărțile de război ale Federației Ruse, iar riscurile sunt ridicate atât timp cât luptele continuă în Ucraina.

În opinia fostului ministru al Apărării, căderea fragmentelor de rachetă pe teritoriul Republicii Moldova nu mai reprezintă un incident singular, ci un pericol constant. Autoritățile de la Chișinău ar trebui să demareze acțiuni atât pentru pregătirea economiei, a militarilor și rezervei militare, cât și a civililor, pentru cazul în care are loc o escaladare a situației, este de părere Vitalie Marinuță. El crede că, pe fundalul intensificării atacurilor rusești asupra localităților ucrainene, Republica Moldova riscă să fie victima unor incidente cu consecințe și mai grave.

De aceeași părere este și expertul pe probleme de securitate Ion Leahu, care a atras atenția că Rusia încă are o capacitate mare de război:

”Rusia, având o economie imensă, până nu demult având venituri colosale din vânzarea țițeiului și a gazelor, își va putea permite mult timp de acum înainte o economie de război, o economie care să producă rachete, proiectile și tancuri. În această situație, dacă Ucrainei îi reușește să reziste, atunci rezistăm și noi. Dar dacă Rusia va învinge Ucraina, perspectivele noastre sunt sumbre”, a subliniat Ion Leahu.

Mărirea bugetului de apărare nu rezolvă problemele de securitate ale Republicii Moldova. La Chișinău se discută și despre o posibilă integrare în NATO

Chișinăul rămâne vulnerabil, în continuare, în ceea ce privește rachete rusești care să survoleze sau să cadă pe teritoriul său, deoarece Republica Moldova nu are apărare antiaeriană. La recentul Forum Economic de la Davos, Maia Sandu le-a cerut aliaților occidentali sisteme de apărare antiaeriană. „Înțelegem că Ucraina este o prioritate și ar trebui să primească aceste sisteme, dar sperăm să primim și noi câteva”, a spus ea.

Apărarea antiaeriana, deopotrivă cu consolidarea capacităților militare ale Republicii Moldova, rămâne o problemă deschisă, despre care a început să se discute la modul serios abia după invadarea Ucrainei de către trupele ruse, la 24 febriarie 2022.

Republica Moldova are, în prezent, una din cele mai slabe armate din lume. Potrivit indicelui Global Firepower 2023, ea se plasează pe locul 143 dintr-un total de 145 de țări.

Actuala putere de la Chișinău este, probabil, prima care, de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în 1991, ia în serios reforma Armatei Naționale. Bugetul militar pentru 2023 a fost majorat cu aproape 70% față de 2022, până la 1,7 miliarde de lei moldovenești, adică peste 83,3 milioane de euro, ceea ce reprezintă însă doar 0,55% din Produsul Intern Brut. Cu toate acestea, rămâne cel mai mare buget militar pe care l-a avut vreodată armata Republicii Moldova.

În pofida acestei majorări, experții consideră că fondurile respective sunt insuficiente pentru a acoperi necesitățile sistemului național de apărare.  

Consolidarea capacităților militare ale Republicii Moldova pare imposibilă însă fără ajutorul partenerilor externi. Chișinăul înțelege foarte bine acest lucru și încearcă pe toate căile să obțină sprijinul unor țări NATO, deși, potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru.

Recent, Armata Națională a primit primele trei blindate Pirahna III dintr-un lot de 19, donate de guvernul Germaniei în baza unui acord din 2021.

Anterior, și Statele Unite au făcut donații de vehicule blindate Humvee și camioane Armatei Naționale, folosite în prezent de militarii din Republicii Moldova la exerciții naționale și internaționale.

Totuși, dat fiind că Ucraina a reușit să oprească armata rusă, ba chiar a împins-o peste Nipru, forțând-o să părăsească Hersonul ocupat la începutul invaziei, Republica Moldova nu pare să fie în pericol iminent de a fi atacată de către trupele Moscovei.

Președintele Maia Sandu afirma, într-o declarație de la sfârșitul lui decembrie anul trecut că „ /…/ pentru moment, este important să spunem că nu există pericole iminente pentru Republica Moldova datorită curajului armatei ucrainene […] Astăzi putem spune că pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”.

Noul context a dus însă și la reluarea discuțiilor privind o posibilă integrare a Republicii Moldova în NATO, o Alianță care ar putea să îi asigure cu adevărat securitatea. Un astfel de pas ar fi relativ dificil, pentru că implică eliminarea prevederii despre neutralitate din Constituție, ceea ce ar fi destul de dificil. În plus, nu e suficient ca Republica Moldova să ceară să fie primită în NATO – pe de-o parte cererea trebuie aprobată de toți aliații, iar pe de altă parte Moldova trebuie să îndeplinească un set de criterii pe care Alianța le cere de la membrii săi. Oricum, este semnificativ chiar și faptul că președintele Maia Sandu a admis că se discută la Chișinău dacă Republica Moldova trebuie să facă sau nu parte dintr-o alianța mai mare. Faptul că Maia Sandu a evitat să spună că alianța respectivă e NATO (singura de acest gen relevantă acum în Europa) arată cât de sensibil este subiectul.

Pericolul cel mai mare – spațiul informațional și politicienii sprijiniți de Rusia. Filorușii se poziționează pentru alegerile locale din 2023

Dacă din punct de vedere militar, Republica Moldova pare să se afle într-o relativă siguranță atât timp cât trupele ucrainene reușesc să împiedice armata rusă să înainteze spre Vest, lucrurile nu stau la fel și din  punct de vedere politic sau informațional.

Este de presupus că, în următoarele luni, Rusia va încerca să-și promoveze mai intens interesele sale prin intermediul unor politicieni loiali, mai vechi sau mai noi, care au făcut sau vor face jocul Moscovei, mai ales într-un an electoral cum este 2023. În toamna acestui an în Republica Moldova vor avea loc alegeri locale care ar trebui privite, cum spun unii experți, ca o repetiție generală a scrutinului parlamentar din 2025.

De altfel, opoziția prorusă – cea declarată ca atare dar și cea care nu se identifică deschis în acest fel – a și început să devină foarte activă în spațiul informațional din Republica Moldova. Partidul Șor (condus de controversatul politician și om de afaceri, Ilan Șor, aflat și pe lista de sancțiuni a SUA, care se declară prorus convins) este tot mai prezent pe rețele sociale.

A fost înregistrat și noul partid al primarului de Chișinău, Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională. Ion Ceban, care a plecat din Partidul Socialiștilor, deși evită să sprijine deschis Rusia, pare să fi primit anterior sprijin din partea unor consilieri politici apropiați de guvernul rus, potrivit autorităților americane.

Mai nou, un alt personaj politic controversat – Renato Usatâi – a anunțat că revine în viața publică, după ce în 2021 își anunțase retragerea. Primul lucru pe care l-a făcut la conferința de presă în care își anunțase revenirea au fost criticile dure la adresa președintelui proeuropean Maia Sandu și laudele la adresa lui Ion Ceban.

Republica Moldova rămâne extrem de vulnerabilă și sub aspect informațional. Chiar dacă autoritățile de la Chișinău au suspendat recent licența de emisie a șase posturi TV, apropiate Partidului Socialiștilor și Partidului ȘOR, care retransmiteau programe ale televiziunilor rusești, propaganda Moscovei este încă suficient de puternică în Republica Moldova.

O demonstrează și datele Barometrului Opiniei Publice, sondaj făcut public la începutul lunii decembrie anul trecut. Aproape 22% din respondenții sondajului justificau invazia Rusiei în Ucraina și puțin peste 36% erau de părere că Ucraina are dreptate în acest război. 22% credeau că niciuna din părți nu are dreptate, iar 18% nu au știut să răspundă. Și asta chiar dacă cei care susțin războiul purtat de Rusia au acces și la altfel de informație decât falsurile promovate de Kremlin și pot afla fără restricții informații despre ororile comise de trupele ruse în Ucraina.

Propaganda rusă sau proprusă încearcă să fie tot mai prezentă pe rețelele sociale, adică exact acolo unde autoritățile de la Chișinău nu pot interveni prea mult, mai ales că internetul a devenit în prezent una din principalele surse de informare în Republica Moldova și ajunge din urmă televiziunea.

Prin urmare, este de așteptat ca, odată cu apropierea datei alegerilor, această propagandă să ia turații din ce în ce mai mari și să se centreze nu numai pe războiul purtat de Rusia în Ucraina, ci mai ales pe compromiterea pe toate căile a actualei puteri proeuropene de la Chișinău.

Totodată, Moscova va încerca, probabil, să-și promoveze oamenii în fruntea unui număr cât mai mare de primării (bineînțeles nu o va face deschis!), pentru ca la momentul decisiv, adică cel tâziu la parlamentarele din 2025, aceștia să intervină în favoarea forțelor politice proruse sau, în anumite condiții, să încerce să destabilizeze situația din interiorul statului chiar înainte de alegerile generale.

Un astfel de precedent a existat în toamna anului trecut, când Partidul Șor, sprijinit de comuniști, și-a propus, profitând de scumpiri și înrăutățirea situației economice, să organizeze proteste de amploare, care însă au eșuat din cauză că nu au avut sprijin popular și nu au putut aduna mai mult de 4 000 – 5 000 de persoane.

Așadar, este de așteptat că în următoarele luni, pe lângă rachetele care o survolează sau cad pe teritoriul său, Republica Moldova va trebui să facă față unor atacuri mult mai subtile, dar și mai periculoase, venite din spațiul informațional și care ar putea compromite perspectiva sa europeană, deopotrivă cu sprijinul occidental, fără care Chișinăul nu ar fi putut face față multiplelor crize pe care le are de înfruntat în prezent.  

Un document al Serviciului Federal de Protecție rusesc arată că acesta este pregătit să îl apere pe Vladimir Putin inclusiv cu ajutorul hipnotizatorilor și preoților

În plin război cu Ucraina, Rusia se teme de un atac parapsihologic și vrea să se apere cu preoți și ofițeri cu puteri paranormale

Un document al Serviciului Federal de Protecție rusesc arată că acesta este pregătit să îl apere pe Vladimir Putin inclusiv cu ajutorul hipnotizatorilor și preoților. Existența unui plan de apărare parapsihologică poate părea bizară, dar înclinația către misticism și paranormal nu e neobișnuită în Rusia. De-a lungul timpului, elitele și chiar statul au apelat la ajutoare neconvenționale, ca Rasputin, parapsihologii KGB sau generalul FSB care spunea că citește gânduri.

Yoghini contra parapsihologi KGB în războaiele șahului din epoca sovietică

Închipuiți-vă o sală mare, cu un podium și sute de scaune pentru spectatori. Pe podium, doi oameni aplecați asupra unei mese, afundați în gânduri, cu tâmplele între mâini. Unul dintre ei poartă ochelari negri. La el se uită fix un spectator din primul rând. La rândul lui, spectatorul e flancat și fixat și el de alți doi bărbați îmbrăcați în tradiționala kurtă indiană. În zig-zagul de priviri din sală și de la masă, tensiunea plutește aproape palpabilă.

Tocmai v-ați uitat – mintal, firește – la o zi obișnuită a meciului pentru titlul mondial la șah de la Baguio City, Filipine, din anul 1978. Meciul a durat trei luni. Unul dintre cei doi șahiști de pe podium este Viktor Korcinoi, șalangerul. Adversarul lui este Anatoli Karpov, campionul mondial. Bărbatul din primul rând este parapsihologul Vladimir Zukhar, iar supraveghetorii acestuia sunt doi yoghini din mișcarea spirituală indiană Ananda Marga.

Și acum explicația: Zukhar face parte din echipa de o sută de persoane a lui Anatoli Karpov. Korcinoi a declarat că e deranjat de privirea insistentă a lui Zukhar, pe care îl bănuiește că e pus de KGB să îl hipnotizeze. Degeaba au negat sovieticii. Korcinoi și-a adus „scut”: cei doi yoghini care fac parte din echipa sa de zece oameni. Yoghinii la rândul lor au misiunea ca în timpul partidei să îl hipnotizeze pe hipnotizator. Iar pentru mai multă siguranță, Korcinoi poartă o pereche de ochelari negri.

Nu era nevoie de memoriile lui Korcinoi, din care am extras această scenă, pentru a demonstra implicarea autorităților de la Moscova în pregătirea și desfășurarea evenimentelor sportive majore în care erau angrenați reprezentanții URSS. În echipa de preparatori ai lui Karpov erau și KGB-iști, dar ei constituiau o prezență obișnuită în toate deplasările jucătorilor sovietici în străinătate, și mai ales în Occident.

Iar această practică nu era una specifică doar șahului, ci și altor discipline. KGB-iștii aveau rolul de a-i proteja, păzi și spiona pe sportivii sovietici aflați în deplasare și de a pune umărul „prin mijloace specifice” la victoriile acestora. Iar una dintre metodele indicate în acest sens era și influențarea parapsihologică a adversarului, o metodă cu atât mai indicată cu cât în cazul șahului este vorba de un „sport al minții”.

Acuzația lui Korcinoi poate fi credibilă și dintr-un alt motiv. El îi cunoștea prea bine pe sovietici. În fapt, până în 1976, când a fugit din țară, șahistul leningrădean a fost jucător sovietic. Putem presupune că știa îndeaproape metodele KGB-ului în materie de influențare paranormală a prestației sportive. În plus, și el credea în eficiența unei asemenea abordări; altfel nu și-ar fi adus în ajutor cei doi yoghini Ananda Marga.

FSB-ul a preluat preocuparea KGB-ului pentru paranormal. Generalul care pretindea că i-a citit gândurile Madleinei Albright

După căderea URSS, KGB a devenit FSK și apoi FSB, dar preocuparea pentru paranormal a fost păstrată, indiferent de titulatură. Astfel, în 1996 exista un departament specializat al serviciului, condus de Gheorghi Rogozin, însărcinat cu controlul fenomenelor oculte. Într-un interviu din 2006 din Rossiyskaya Gazeta, generalul Boris Ratnikov, un subaltern al lui Rogozin, a povestit cu ce se ocupa șeful lui. Pretindea, de pildă, că poate să invoce spiritele morților sau să intre în subconștientul oamenilor folosind fotografiile acestora.

O altă sarcină era redactarea zilnică a horoscopul președintelui rus Boris Elțîn. Performanțele lui Rogozin au fost exemplificate de Ratnikov cu episodul penetrării în subconștientul lui Madeleine Albright. Folosindu-se de o fotografie a doamnei Albright, Rogozin ar fi pătruns în mintea acesteia unde ar fi descoperit că ea gândește că Siberia și Extremul Orient nu sunt de drept ale Rusiei și că Moscova ar trebui deposedată de ele.

La momentul respectiv, nu puțini au fost cei ce au considerat o glumă spusele lui Ratnikov, numai că o întâmplare ulterioară a arătat că activitatea lui Rogozin este de fapt luată în serios la Kremlin. Aproape zece mai târziu, în 2015, într-un interviu în Kommersant, Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei și fost șef al FSB, a spus în treacăt că „după cum se știe, fostul secretar de stat american Madeleine Albright a pretins că Siberia și Extremul Orient nu sunt ale noastre”. Ceea ce inițial a fost o penetrare fotografică a minții doamnei Albright, a scris cotidianul britanic The Guardian, s-a transformat ulterior într-un „adevăr” diplomatic cu care oficialii ruși operau public.

În acest context, un document recent al Serviciului Federal de Protecție rusesc (FSO), care conține planul de apărare psihologică și parapsihologică în caz de război nu m-a luat prin surprindere. Între momentul din 1978, cele din 1996 și 2015, și abordarea din prezent există o continuitate evidentă.

Nota Serviciului de Protecție vorbește astăzi fix de riscurile ca angajații săi să fie hipnotizați de forțele ostile occidentale sau să fie supuși unor influențe paranormale, mistice, exterioare, care să le influențeze deciziile și acțiunile. Aceste atacuri au, în terminologia oficială, și un nume: se cheamă „contaminarea psihologică a personalului angajat”. Ele nu s-ar rezuma, așadar, la urmărirea unei „infectări” ideologice, ci și la influențarea psihică a subiecților. Autoritățile superioare, mai arată nota, au datoria de a interveni în prevenirea acestor incursiuni de ordin psihic. Ofițerii, dar și militarii implicați în luptă trebuie protejați printr-o instruire și un antrenament de ultimă oră, totul actualizat la condițiile de război de azi.

Presa occidentală care a comentat „memo-ul” serviciului rusesc de protecție și pază spune că fără o empatie generalizată la nivelurile superioare de decizie de la Kremlin, ipoteza influențării paranormale a minților militarilor și agenților ruși nu ar fi fost așa de direct menționată. „Pseudoștiința și misticismul sunt la ele acasă în cadrul elitei moscovite”, a scris Foreign Policy.

Memorandumul FSO care a făcut obiectul unei scurgeri de informații explică faptul că directorul adjunct al FSO, generalul Alexander Komov, este responsabil pentru implementarea finală a planului secret de a respinge un atac psihic în caz de nevoie. Komov este în parte om de știință, în parte nebun. El a participat la o conferință organizată anul trecut de Institutul de Cercetări Spațiale al Academiei de Științe a Rusiei despre posibilitatea spionării Pământului din spațiu. De asemenea, se pare că el conduce un grup de consilieri independenți care include astrologi, magicieni negri și mediumuri.

În același timp, și rusul de rând pare dispus să accepte posibilitatea existenței acestei confruntări la nivel psihic. Potrivit unui sondaj citat de Foreign Policy, unul din cinci ruși a fost la un medium sau vraci (probabil de tipul celui apărut și în România postdecembristă), iar trei din cinci ruși cred într-o formă sau alta de magie.

The Guardian remarca încă din 2015 că Nikolai Patrușev este una dintre persoanele cele mai influente la Kremlin grație apropierii sale de Vladimir Putin. Acum aproape zece ani, ziarul atrăgea atenția cât de periculos ar fi ca Putin și Rusia să adopte decizii care să se bazeze pe închipuirile unui „medium” precum Rogozin, care pretind că SUA și Occidentul vor să reteze două treimi din teritoriul Rusiei, cu tot cu bogățiile naturale ale acestor regiuni. În prezent însă, după izbucnirea războiului din Ucraina, astfel de acuzații sunt făcute deschis. Nikolai Patrușev, un susținător al războiului din Ucraina, declară public că „America este diavolul” care îi vrea răul Rusiei.

De la misticismul lui Dostoievski la razele cosmice care hrănesc elanul vital al rușilor

Tema presupusei adversități a Occidentului față de Rusia nu este alimentată doar de „sursa paranormală” descoperită de serviciile de informații de la Moscova. Ea are o vechime considerabilă și însoțește de regulă justificarea atitudinii expansioniste a Rusiei, care pretinde permanent o zonă de protecție teritorială în jurul ei.

Pe considerentul statului amenințat s-a modelat și politica izolaționistă interbelică a lui Stalin, dar și cea de instaurare a unor sateliți cu „regimuri prietenoase” în estul Europei după război. Literatura rusă care justifică imperialismul rus este bogată, și intersectează inclusiv opera unor importanți scriitori ruși precum Pușkin, Dostoievski sau Tolstoi. Tonul este deseori mistic, politica și ambițiile teritoriale fiind legate de termeni precum „destin”.

Misticismul de secol XIX a fost completat (în niciun caz înlocuit), în secolul XX, de o credință în paranormal care se regăsește, uneori, în argumentele aduse de intelectualii ruși. Într-o carte publicată în 2018 (tradusă și la noi în 2021, sub titlul „Drumul spre nelibertate. Rusia, Europa, America”), istoricul Timothy Snyder menționează „teoria etnosurilor” a lui Lev Gumiliov (1912 – 1992). Acesta a inventat un concept (și un cuvânt, totodată), „passionarnost”, prin care desemna elanul vital al națiunilor despre care au mai vorbit și alți teoreticieni. La Gumiliov, acest elan se extrage din razele cosmice; în cazul Occidentului, seva cosmică a secat, ceea ce însă nu se întâmplă și în cazul Rusiei, care ar deține încă energia și vocația instaurării unui imperiu slavo-turc pe continentul eurasiatic.

Razele cosmice ale lui Gumiliov îmi amintesc de un alt episod din lumea post-sovietică a șahului. Federația Internațională de Șah a fost condusă timp de douăzeci de ani, începând cu 1995, de un personaj cel puțin pitoresc pe nume Kirsan Iliumjinov. Între 1993 și 2010, acesta fost și președinte al Republicii Calmâchia, membră a Federației Ruse cu capitala la Elista. El a declarat că în perioadele de campanii electorale, țara e acoperită de un soi de clopot psihic, care îi ferește pe locuitori de influențele străine nefaste. Așa se explică, a spus Iliumjinov la vremea respectivă, de ce el câștigă alegerile cu 99 la sută din voturi.

În cartea menționată, Timothy Snyder susține că Lev Gumiliov, alături de Ivan Ilyin (1882 – 1954), care a argumentat că pentru Rusia cea mai potrivită formă de guvernământ este cea reprezentată de un monarh absolut, mai presus de legi și constituții, sunt doi dintre intelectualii ruși care au influențat semnificativ concepțiile și deciziile lui Vladimir Putin.

Parapsihologia și războiul din Ucraina

Mecanismul luării deciziilor la Kremlin, în care intră și posibilitatea acceptării unor date obținute „pe căi oculte”, poate fi descifrat ceva mai bine în prezent, după izbucnirea războiului din Ucraina. Prinși de retorica războiului, oficialii ruși vorbesc acum public despre „Occidentul diabolic” care atacă Rusia inclusiv la nivel psihic.

Povestea nu este nouă. Influența unui pretins medium și vindecător precum Rasputin la curtea țarului Nicolae al II-lea este cunoscută, după cum învederată este și sensibilitatea „mujicilor” pentru ocultism.

Îmi amintesc că, imediat după 1990, în România, și mai ales în zona Moldovei, au venit mulți vindecători și parapsihologi „ruși” care aduceau cu ei credința în manevrabilitatea energiilor, în posibilitatea orientării acestora în scopuri malefice sau benefice – ceea ce, pentru mentalitatea românească de atunci, era ceva inedit.

Problema sesizată de The Guardian însă, încă de acum zece ani, este încrederea pe care oficialii ruși o mai pot inspira dacă ei se dovedesc adepții unor teorii ocultiste. Concepția moscovită dominantă la ora actuală este, după cum scrie The Economist,  „o mixtură obscurantistă anti-occidentală de dogme ortodoxe, naționalism, teorii conspiraționiste și măsuri de securitate staliniste”.

La toate acestea se adaugă și credința în paranormal, luat în serios la cel mai înalt nivel. Și nu vorbim aici de un stat oarecare, ci de țara cu cel mai mare arsenal nuclear din lume care, pe deasupra, se află prins într-un război descris nu o dată în termeni apocaliptici de propaganda și de presa pro-Kremlin, constată https://www.veridica.ro.

.

Dacă un personaj atât de puternic cum e Patrușev chiar crede că lui Madeline Albright i s-au citit gândurile, ce ar putea face conducerea Rusiei dacă un „parapsiholog” din serviciile secrete ar spune că a intrat în capul lui Joe Biden și acesta se pregătește să declanșeze un război nuclear?