CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 1 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


1 februarie în istoria noastră

1600: Mihai Viteazul semnează “Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat din dinastia de Habsburg (n. 18 iulie 1552, Viena – d. 20 ianuarie 1612, Praga), împărat al Sfântului Imperiu Romano-german (1576-1612), rege al Boemiei și rege al Poloniei şi Ungariei.

Imagini pentru mihai viteazul photos

În schimbul recunoaşterii suveranităţii, Rudolf al II-lea i-a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat în Țara Românească domnia ereditară în linie bărbătească a urmașilor săi.

 1823:Vornicul reprezentant al marii boierimi moldovene, viitorul domn regulamentar al Moldovei, folosea într-un „Memoriu” adresat consulului rus Minciaki, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.

Conservatorii care reprezentau marea boierime, se opuneau distrugerii vechii ordini politice și acțiunilor de democratizare a societății moldovenești, spre deosebire de boierii novatori, așa zișii ciocoi (termenul de liberal încă nu era folosit) – care insistau asupra adoptării unei noi Constituții, prin care toți boierii urmau să aibă drept egal la vot.

În pofida luptelor de culise pe care le duceau tinerii boieri, presiunile externe a Rusiei și Turciei au blocat adoptarea unei Constituții liberale.

 1838: S-a născut la Fălticeni, prozatorul și memorialistul Nicolae Gane; (m. 16 aprilie 1916, Iași).

În anul 1867, Nicolae Gane a fost numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar a demisionat și s-a stabilit la Iași, unde a încercat să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație.

În anul 1868, a fost numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași. A fost membru al societății „Junimea” din Iași și a publicat nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

Intrat în activitatea politică, a fost ales în anul 1870 deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași și de cinci ori primar al orașului Iași. După ce a fost ales membru titular al Academiei Române din 1908, a fost vicepreşedinte al acestui for (1912-1913).

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i s-a acordat gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al Teatrului Național din Iași (1910-1916).

1838 : S-a născut în localitatea Trifănești, din Basarabia stăpânită de Imperiul Rus, agronomul Ștefan Gonata, om politic și membru de onoare (din 1870) al Academiei Române; d.18 septembrie 1896, la Chișinău.

A făcut studiile la Paris, unde a urmat Filosofia și Viticultura. A fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863–1865), apoi deputat al nobilimii din diferite județe basarabene, a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. 

A adus și a aclimatizat în Basarabia soiuri de viță-de-vie franceză și americană și a făcut cercetări pentru combaterea filoxerei, care distrugea podgoriile basarabene.

A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene.

Mihail Kogălniceanu a întreţinut o corespondenţă cu acest basarabean înţelept. Activitatea ştiinţifică a lui Ştefan Gonata n-a trecut neobservată., astfel că la 29 de ani Academia Română îl alegea membru de onoare. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.

 1847:A avut loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu “Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir.

1848: S-a născut la Sebeșel, în Transilvania, Austro-Ungaria, pictorul român Sava Henţia,  participant la Războiul de Independenţă al României, în timpul caruia a schiţat  şi pictat ca un veritabil corespondent de război, scene de campanie; (d.21.02.1904, Sebeșel).

A făcut studiile la Școala de Belle Arte din București (1865–1870) unde i-a avut profesori pe Gheorghe Tattarescu și Theodor Aman. A primit o bursă, urmând cursurile de pictură la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts de la Paris.

A participat la războiul de independență al României (1877–1878), în timpul căruia a pictat numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevărat reporter de război. 

A abordat pictura cu tematică istorică dar a realizat și peisaje și naturi moarte(vezi: https://g1b2i3.wordpress.com/2010/02/01/picturile-lui-sava-hentia).

În pictura murală, s-a remarcat prin picturile pe care le-a făcut la Casa Vernescu, Casa Berceanu, picturile murale de la bisericile din Brebu, Milcov, Răhău și Vințu de Jos, Săsciori, Mănăstirea Cernica și biserica din cimitirul de la Sebeș, Alba.

1852: S-a născut în localitatea  Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, marele scriitor român Ion Luca Caragiale.

 A fost primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei, într- o familie de origine greacă , ai cărei membri au sosit pentru prima dată în Țara Românească la scurt timp după 1812, în timpul domniei domnitorului Ioan Gheorghe Caragea.Ștefan Caragiali, așa cum era cunoscut local bunicul său, lucra ca bucătar la curtea din București a domnitorului.

Unchii lui Ion Luca, Costache și Iorgu Caragiale , au condus trupe de teatru și au fost figuri foarte influente în dezvoltarea teatrului românesc timpuriu, atât în Țara Românească, cât și în Moldova.

 L-a cunoscut pe Eminescu pe când tînărul poet, debutant la Revista Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu Caragiale.

În 1871, Caragiale a fost angajat sufleur și copist la Teatrul Național din București.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.

I.L. Caragiale a fost, printre altele și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Societății Junimea.

Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881).

Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu.

La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”.

Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și o publicație literară.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

“Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.

(Titu Maiorescu)

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

 1861: Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 29/1 februarie 1861, a fost înființată în subordinea Ministerului de Război intendența armatei, serviciul care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament, în cadrul căruia activa corpul ofițerilor de intendență militară, condus de intendentul general al armatei.

În același an, începea să funcționeze  la București, Arsenalul Armatei.

La început au fost înființate mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care se vor dezvolta în timp. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei.

1868: S-a născut Ştefan Luchian, pictorul ale cărui tablouri l-au făcut pe maestrul Nicolae Grigorescu să exclame: “În sfîrşit, am şi eu un succesor !”.

Foto: Ștefan Luchian- autoportret

A fost principalul inițiator al Expoziției artiștilor independenți, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial.În perioada 1897–1900, asociat cu Constantin Artachino a pictat biserici în Tulcea, Alexandria și București (Biserica Brezoianu). După 1900, cu o stare materială precară, bolnav de scleroză multiplă , a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii.

La data de 28.10.1948, Academia Română a hotărât primirea marelui artist în rândurile sale ca membru de onoare post-mortem; (d.07.06.1916).

1876: S-a născut în comuna Bilbor din judetul Harghita, publicistul şi omul politic român Octavian C. Tăslăuanu, critic literar și memorialist, fost secretar al Consulatului general al României la Budapesta.

S-a aflat între anii 1903 şi 1919 la conducerea revistei „Luceafarul” (care a apărut între anii 1902-1945) și care, dintr-o modesta publicație studentească, va ajunge, datorita redactorilor si colaboratorilor „cea mai buna revista a românilor din Ungaria si totodata cea mai raspândita” (Garabet Ibraileanu).

A jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale; (m. 1942).

A fost secretar al Astrei și director al revistei „Transilvania” (1907–1914), funcție pe care a preluat-o de la Cornel Diaconovich. 

În timpul primului război mondial a luptat în armata română, ca ofițer de informații.

A fost ministru al industriei și comerțului (1920) și apoi ministru al lucrărilor publice (1921) în guvernul Alexandru Averescu.

1880: Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” .

 1885: Apare la Bucureşti, România, ziarul „Drepturile omului „, editat de cercul de studii sociale cu acelaşi nume. Ziarul, de orientare socialistă a contribuit la popularizarea marxismului şi a militat pentru întemeierea unui partid al muncitorilor. A fost editat până la 15 aprilie 1889, din comitetul său redacțional făcând parte personalități importante ale sângii românești precum Constantin C. Bacalbașa, Al. Brăescu, Constantin Mille, Ion Nădejde ș.a.

1897: A murit ofiţerul erou Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească cu misiunea să lichideze Revoluţia de la 1848; (n. 1815).

Odată cu înăbuşirea revoluţiei, Pavel Zăgănescu şi alţi ofiţeri au fost daţi afară din armată, arestaţi şi închişi doi ani la Văcăreşti.

Ofiţerul buzoian a fost judecat de o comisie creată pentru cercetarea evenimentului de la 1848, care l-a găsit nevinovat, cu toate acestea, Zăgănescu nemaifiind primit în armată.

După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Ştirbei a acceptat reprimirea sa în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, avansat apoi căpitan, în 1857 maior, iar în 1859 colonel.

Doi ani mai târziu, devenea inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor.

În 1864 a demisionat din armată, în urma unor neînţelegeri cu generalul Florescu, iar în acelaşi an este numit prefectul Poliţiei Capitalei, funcţie pe care a deţinut-o până în 1870.

Afost unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment aducând elogii aceluia despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei!”

1904: Este tipărit la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, a ziarul  „Adevărul de dimineaţă”.

Apărut din inițiativa lui Constantin Mille, inițial sub numele de Adevărul de dimineață, ziarul va adopta numele de Dimineața din 15/28 noiembrie același an, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii.

Cea mai mare parte a fondatorilor, începând chiar cu Mille şi continuând cu I. Nădejde şi C. Bacalbașa, au colaborat anterior cu reviste sau ziare de stânga, printre care amintim Dacia viitoare sau Drepturile omului.

La început, ziarul a avut un tiraj de 12000 de exemplare, fiind difuzat la o oră matinală cu un preț de 5 bani bucata. S-a dorit a veni în întâmpinarea cererilor bucureștenilor, în sensul de a fi un ziar de informație bun, ieftin și care să apară cât mai de dimineață.

În articolul program, Constantin Mille scria: „Ce sântem? Ce voim? Niciodată un ziar n-a avut mai puțină nevoie de a se pierde în explicațiuni de asemenea fel. Sântem și voim cea ce marele public cititor a visat atâta vreme să fim: un ziar care să apară în zori, în calea ori-cărui cetățean, din ori-ce colț al țării, la vale sau la munte, pretutindeni, și să-l înștiințeze de tot ce s-a petrecut de eri până azi, peste zi și peste noapte, și să fie la îndemâna și celui avut și celui sărac”. 

În 1919, Constantin Mille, „fost socialist și aprig democrat” cum îl numește Pamfil Șeicaru, ia decizia să vândă cele două ziare, cel care le-a cumpărat fiind bancherul Aristide Blank.

Șeicaru motivează această decizie a lui Mille prin faptul că acesta s-ar fi speriat de starea de spirit a muncitorilor și de propaganda ocultă a agenților comuniști ce a avut ca efect multiplicarea grevelor.

Însă, se pare că ceea ce a stat în spatele acestei decizii ar fi fost situația financiară grea prin care treceau cele două ziare. În 1920, Mille demisionează din funcția de administrator-delegat al Societății Adevărul, în locul său fiind numit I. Negreanu.

Chiar și sub o nouă conducere,  potrivit lui Șeicaru, Dimineața va continua politica de sprijin față de Partidul Național al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui I. Mihalache. În 1921, Aristide Blank trece proprietatea ziarelor Dimineața și Adevărul unui grup de ziariști în frunte cu Constantin Graur. Până în 1924, director al celor două ziare a fost I. Rosenthal, după care a fost urmat de C. Graur. În 30 decembrie 1937, Adevărul și Dimineața sunt interzise. 

Cele două publicaţii şi-au avut palatul redacţional pe strada Sărindar din centrul vechi al Bucureştiului, care astăzi poartă numele lui Constantin Mille. În imediata vecinătate a clădirii ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, la capătul străzii Sărindar îşi avea palatul celălalt mare cotidian al României interbelice, Universul.

Palatul „trustului din Sărindar” adăpostea pe lângă redacţia ziarului, o tipografie şi editura.

Presa de astăzi ar avea mult de învăţat de atunci, dar nu ştiu câţi din jurnaliştii de astăzi ştiu cine au fost Nicolae Carandino, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Constantin Mille, Tudor Teodorescu-Branişte, Constantin Bacalbaşa, Luigi Cazzavilan, oameni care au scris cel mai frumos capitol al presei din România.

 1905 : A apărut la București, sub directia criticului Ovid Densușianu, revista “Viața nouă”, publicație lunară care  a devenit principalul organ de presă al mișcarii simboliste de la noi.

 Printre marile nume care au colaboratorat cu această revistă se numără Ion Minulescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Emil Isac, Pompiliu Eliade, Gala Galaction, Tudor Vianu, Perpessicius etc.

 1912: S-a născut la Deda, Mureș istoricul român Vasile Netea, specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic ; (d. 6 martie 1989, București).

A obținut licența Facultatii de Litere si Filosofie a Universității din Bucuresti (1946)și un doctorat in istorie al Universității bucureștene cu o teză despre George Baritiu (1948).

A fost invățător la Tirgu Mures si profesor secundar la București (1946-l959), cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie „N. Iorga” din București (1963-l975) și din 1963, redactor la Revue roumaine d’histoire.

Între anii 1936-1937 scoate la Târgu Mureș revista de literatură și artă Clipa, iar în anul 1937 a edita o altă revistă de literatură, Jar și slovă.

A scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români).

Spirit militant energic, Vasile Netea a reinviat la nivelul epocii sale, misionarismul cultural și pasiunea oratorica a generatiilor de luptatori transilvaneni care l-au precedat și cărora le-a adus un elogiu inflăcărat.

A publicat și sub pseudonimul Victor Lucrețiu un număr de 40 de cărți, în mare parte din ele abordând subiectul său preferat, Ardealul, dedicându-i acestuia toată energia si puterea sa de muncă.

1914: Intră în funcţiune, pe linia Bucureşti-Ploieşti,  prima instalaţie centralizată feroviară din România.

1920: S-a înfiinţat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I al României, Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca.  Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu.

În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei.

Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane.

1926: S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003.

1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati, stabilit în Italia din 1971; (m. 2008).

Sorin Stati

A fost autorul unor apreciate lucrări de lingvistică generală aplicată și membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

1934: S-a născut scriitorul Nicolae Breban. A  colaborat la “Gazeta literară”, “Contemporanul”, “România literară”, “Luceafărul”, “Steaua”, etc. ( S-a remarcat prin scrierile sale  “Pîndă şi seducţie”, “Amfitrion”, ”Animale bolnave”).

1939 : In România este remaniat guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi.

Sunt incluși in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazistă. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

1944: S-a născut  Petru Popescu, poet, scenarist şi prozator român de succes stabilit în SUA din 1975 (“Prins”, “Dulce ca mierea e glonţul patriei”).

Petru Popescu implineste 67 de ani | Mobile

1944: S-a născut profesorul universitar Lucian Boia, istoric controversat și director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.

1944: Este evacuată administrația civilă română din Transnistria, imediat după ce trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul acestei regiuni.

 1945: S-a născut la Ovidiu, Constanța,interpreta de muzică populară dobrogeană Elena Roizen; (m. 25 septembrie 2007, Constanța).

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea.

A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor Brâulețul din Constanța, Nunta Zamfirei din Eforie și Dor Transilvan din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen, cu care a avut doi copii.

1949: A decedat la București, prozatorul, eseistul și dramaturgul român N.D. Cocea; (n. 29 noiembrie 1880 la Bârlad). 

A fost un cunoscut jurnalist, publicist și politician comunist din România.

1960 : A fost arestat de Securitate, comandantul grupului de partizani anticomuniști din Munții Făgăraș, colonelul Gheorghe Arsenescu.

Gheorghe Arsenescu (1907 – 1962) a fost un ofițer din Câmpulung-Muscel, deblocat după al doilea război mondial, membru al PNL, urmărit de autorități din 1947. A intrat în clandestinitate și, împreună cu mai mulți anticomuniști din Câmpulung, a pus bazele unei grupări paramilitare, care în 1948 s-a instalat în zona Dragoslavele și a operat în sudul Munților Făgăraș. 

Între 1948–1949 a fost lider al grupului de rezistență din zona Dragoslavele, județul Muscel; în primăvara–vara lui 1949, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului. Datorită unor neînțelegeri între Arsenescu și Arnăuțoiu, formațiunea condusă de ei s-a dezmembrat în toamna anului 1949, unii oameni urmându-l pe cel dintâi, alții pe cel de-al doilea. Arsenescu a condus un grupuscul de rezistență din zona Nucșoara, Muscel.

Între anii 1949–1960 a stat ascuns în diferite locuri, dar în cea mai mare parte a timpului la familia Poștoacă, de la marginea orașului Câmpulung-Muscel. A fost capturat în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 1960, fiind condamnat la moarte pentru „acte de teroare săvârșite ca organizator al unui grup armat de rezistență anticomunistă” și executat la 29 mai 1962, în închisoarea Jilava.

1970: S-a născut interpreta de muzică ușoară Nico (Nicoleta Matei).

1974: Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi este distins, la New York, cu “Racheta de aur”.

 Legat de acest moment tenismenul român declara: ”Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii.

Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu.

A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”.

1978: Dizidentul anticomunist român Vasile Paraschiv a dezvăluit la Paris, în fața opiniei publice mondiale, folosirea psihiatriei ca armă de represiune politică în România. Vasile Paraschiv (1928 – 2011) a fost un muncitor, care s-a remarcat drept luptător împotriva regimului comunist din România.

A fost un muncitor electromecanic, membru al PCR încă din 1946, dar s-a retras în 1968 din partidul comunist considerând că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. A fost arestat la 29 iulie 1969 şi internat la spitalul de boli psihice de la Urlaţi, fiind externat după ce a declarat greva foamei.

La 3 martie 1971 a adresat CC al PCR şi Uniunii Generale a Sindicatelor din România o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieţii sindicale. A fost din nou arestat şi internat în azilul psihiatric de la Voila Câmpina.

În 1976 îşi exprimă, într-o scrisoare trimisă postului de radio „Europa Liberă”, solidaritatea cu foştii membri ai PSDR, care suferiseră în primi ani ai regimului comunist, condamnări politice. Este din nou internat, la 1 decembrie 1976, în azilul de la Voila şi ţinut sub observaţie până în 23 decembrie, diagnosticul fiind „psihopatie paranoică…psihoză delirantă…comportament antisocial patologic”.

În februarie 1977 aderă la mişcarea Goma, fiind printre semnatarii scrisorii adresate conferinţei de la Belgrad. În aprilie 1977, în urma unei vizite la locuinţa din Bucureşti a familiei Goma, este rearestat, anchetat la Securitatea din Ploieşti şi internat la spitalul de boli psihice din Săpoca, Buzău, la secţia de bolnavi incurabili, violenţi şi periculoşi.

I s-a acordat o viză de călătorie în Austria și a plecat la 20 noiembrie 1977, însoțit de fiul său, Radu. La Viena a obținut viză de intrare în Franța și a plecat la Paris, unde, ajutat de Mihnea Berindei și Paul Goma, s-a prezentat în fața unei comisii de expertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare și tratament forțat în spitalele psihiatrice speciale), care l-a examinat pentru a stabili dacă are sau nu discernământ.

După o examinare de 8 ore, diagnosticul dat de comisia formată din 8 medici, a fost că este sănătos. A susținut o conferință de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică, relatând cum, sub pretextul de a fi bolnav psihic, a fost internat abuziv, fiind supus la doze masive de neuroleptice, pentru a fi redus la tăcere.

După discuții cu mai mulți lideri sindicali din Franța, la 18 aprilie 1978 a susținut o nouă conferință de presă, în problema creării de sindicate libere în țările din spatele Cortinei de Fier. La 27 aprilie s-a întors în România, dar la postul de trecere a frontierei Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren.

S-a întors la Viena, de unde a întreprins o serie de acțiuni în scopul reîntoarcerii sale în țară. Sub presiunea opiniei publice internaționale, în cele din urmă, i s-a permis de către autoritățile de la București să se repatrieze.

Ajuns acasă, supravegheat îndeaproape de Securitate, a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă, pe motivul absențelor nemotivate…

1982: A murit prozatorul Radu Petrescu, unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale; (n. 31 august 1927).

Radu Petrescu, de veghe contra resemnării | Observator Cultural

Face parte din așa-numita „Școală de la Târgoviște”, alături de Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa. A debutat în 1970 cu romanul Matei Iliescu, dar s-a consacrat postum, devenind un model pentru prozatorii tineri, pentru generația optzecistă.

A absolvit în 1951 Facultatea de Litere a Universității din București. Diarist înfocat ca toți ceilalți membri ai școlii de la Târgoviște a ținut permanent un jurnal, încă din timpul liceului.

Trei volume au fost deja publicate, Ocheanul întors, Părul Berenicei și A treia dimensiune, ultimul fiind publicat postum. Editura Humanitas a publicat varianta integrală a Catalogului mișcărilor mele zilnice.

Este considerat unul dintre precursorii școlii postmoderniste din România prin transformarea notațiilor de jurnal în fapte tipice oricărei proze ficționale.

Romanul Matei Iliescu inserează numeroase pagini de jurnal, combinându-le exemplar cu discursul obiectiv. Radu Petrescu a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

1985: A decedat Grigore Hagiu, un poet român, din generația antiproletcultistă a resurecției și paradoxismului (n.27 septembrie 1933, Târgu Bujor).

Liceean fiind, debutează în anul 1950, cu poeme în spiritul epocii proletcultiste, în revista Tînărul scriitor. În 1952, este absolvent al unui liceu din Galați, urmând în aceiași ani școlari staliniști (1952–1954) cursurile Institutului de Cinematografie din București, cursuri abandonate, spre a se înscrie, în 1955, la Facultatea de Filologie, Universitatea din București. A fost redactor la diferite ziare și reviste: Drum nou, Luceafărul etc. A debutat editorial cu Autoportret în august (București, Editura pentru Literatură, 1962).

Poezia lui Grigore Hagiu se relevă – după cum subliniază criticul / istoricul literar  Ion Pachia-Tatomirescu– «în perimetrul unui „modernism bine temperat“».Criticul literar Matei Călinescu scria că Grigore Hagiu se alcooliza și el sinucigaș (ca Nichita Stănescu), cu bani luați pe poemele în care celebra partidul cu ocazia aproape oricărei sărbători oficiale, deși el continua să scrie paralel poeme de altă factură, cu un suflu tragic și, adesea, cu tăișuri critice ascunse .

1990: Reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN s-a constituit efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990).

FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice.

1990: A fost înființată editura „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea. Director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu.

1991: Țara noastră a obţinut statutul de “invitat special” la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

1992:  România a stabilit relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care  funcţiona în capitala ucraineană din 1971.

1993:  A fost  înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”.

 1993: A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993). Ratificat de Parlamentul European la 17 noiembrie 1992, Acordul European din 1 februarie 1993 a instituit o asociere între România, pe de o parte, Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

România a depus oficial cererea de aderare la Uniune în iunie 1995, iar în decembrie 1999, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, alături de alte șase state.Pe data de 23 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg. Preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Imagini pentru drapele romania ue photos

  De la 1.I.2007 România a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.

În perioada ianuarie – iunie 2019, România a deținut pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

1995: România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanții altor 20 de state, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

1996: A murit la Mănăstirea Rogozu, Vrancea, părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române; (n. 24 iulie 1914 la Babele, Ismail, Basarabia, Imperiul Rus).

Imagini pentru Paulin Lecca,photos

1998: Intră în vigoare Convenţia Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995).

România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

2003: A intrat în vigoare Tratatul de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe; a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa).

  2017: A decedat pictorița Alma Redlinger, desenatoare, graficiană şi gravoare română de etnie evreiască; (n. 1924).

Imagine similară

A urmat Academia liberă de artă Școala Maxy, între anii 1940 -1944 și în 1945 Academia de Artă Guguianu. Din  1951 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București.

Din anul 1945 a expus la saloanele de pictură grafică și apoi la expozițiile tematice de stat, iar după anul 1969 a participat la expoziții de artă decorativă și execută lucrări de artă monumentală.

2017: A intrat în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate).

Ordonanţa a provocat ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis.

2020: A decedat la Pitești, fotbalistul român Ilie Bărbulescu; (n. 24 iunie 1957 la Pitești).

Ilie Bărbulescu a murit. A fost primul fotbalist al echipei Steaua care a  atins Cupa Campionilor Europeni la Sevilla

A jucat la Echipa națională de fotbal a României care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986. În 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a.

2020: A intrat în vigoare Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, o instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş.

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede înființarea Muzeului Naţional  „Brătianu” | Ziarul Unirea

Acest muzeu face cunoscut rolul unic avut de familia Brătianu în istoria României.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. http://www.darabaneni.ro/social/fost-odata-presa-ziarul-dimineata;
  9. Rador.ro;
  10. Historia.ro.

01/02/2023 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: