ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

ZIUA DE 30 IANUARIE ÎN ISTORIA NOASTRĂ

 1561: A apărut „Tetraevanghelul”, prima carte românească tipărită de diaconul Coresi.  

Primele texte tipărite în limba română au ieşit din tipografia lui Filip Moldoveanu, la Sibiu. Aici s-a tipărit (după Catehismul luteran din 1544), Tetraevanghelul slavo-român (1551-1559), prima carte tipărită de diaconul Coresi în limba română, care cuprindea textul integral al celor patru Evanghelii.

Tipărirea acestei cărți cu 246 de foi a durat nouă luni, iar la baza acelei ediții au stat vechile traduceri românești ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoții de la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, unde funcționa și prima școală din România.

Tetraevanghelul nu trebuie confundat cu traevangheliarul sau evangheliarul, care conține numai pericopele pentru duminici și sărbători, așezate după tipicul vechi, respectiv cu Duminica Învierii la început.

„Tetraevangheliarul” a fost scris în slavonă, cu 156 de ani înainte, de cuviosul Nicodim de la Tismana, însă Coresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, unde funcționa din anul 1495 și prima școală românească de pe teritoriul României de azi.

1621: S-a născut principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea.

Foto: Gheorghe Rákóczi al II-lea (n. 30 ianuarie 1621, Sárospatak – d. 6 iunie 1660, Oradea), fiul principelui Gheorghe Rákóczi I si al Suzanei Lorántffy.

A fost ales principe al Transilvaniei la 19 februarie 1642, în timpul vieții tatălui său și a domnit intre 1648-1660. La 3 februarie 1643 s-a casatorit cu Sofia Báthory de Șimleu.

La urcarea pe tron (octombrie 1648), și-a exprimat ambițiile asupra tronului Poloniei și pentru atingerea  acestui obiectiv, s-a aliat cu cazacii conduși de Bogdan Hmelnitki și cu domnii Moldovei si Tarii Romanești, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1657, se aliază cu Carol X Gustav al Suediei, și conduce, în cadrul celui de-al Doilea Razboi Nordic (1655-1660), o armată de 40.000 soldati impotriva regelui polonez Ioan II Cazimir.

A cucerit Cracovia si a intrat în Varșovia, dar alianța cu suedezii căzând, planurile sale s-au prabușit. In iulie 1657, a fost infrânt de polonezi în bătălia de la Czarny Ostrów, dar a fost lasat sa se intoarca in Transilvania.

Aici, la 3 noiembrie 1657, la cererea Sublimei Porti, Dieta Transilvaniei l-a detronat, din cauză că a purtat un razboi neautorizat de sultan, dar in ianuarie 1658 a fost reinstalat ca principe al Transilvaniei de Dieta reunita la Mediaș.

Au urmat mai multe bătălii. În cea de la Gilău, din 1660, principele Gheorghe Rakoczi al II-lea a fost grav rănit iar oastea sa s-a retras la Oradea, unde a murit din cauza rănilor primite. După moartea sa, otomanii au reușit să îl impună ca principe pe Akos Barcsay. Acesta a cedat otomanilor Banatul de Lugoj-Caransebeș, care a rămas sub stăpânire turcească până în 1718, când Banatul a fost eliberat de către generalul austriac Eugeniu de Savoia.

1695: Constantin Brîncoveanu (n.1654 – d.1714), domnul Munteniei, primeşte ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de Principe al Imperiului.

Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714)

Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane.

Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani. Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.

La 30 ianuarie 1695 domnul muntean Constantin Brîncoveanu , a primit ca recompensă pentru serviciile făcute Curţii din Viena, titlul de”Principe al Imperiului “.

Constantin Brîncoveanu a dus o politică externă abilă de acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane. 

In timpul războiului ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă. Învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu a fost mazilit în 1714, iar după ce este dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, va fi executat în public în data de  15/26 august 1714, împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi.

1785: A fost capturat de trupele imperiale austriece, Crișan, o căpetenie a țăranilor români , care a condus alături de Horea și Cloșca, arestați deja la 27 ianuarie, marea răscoală țărănească a românilor la 1784.

Crișan se ascundea în munți deghizat în cerșetor și a fost prins prin trădare, vândut de nouă țărani din Cărpeniș, conduși de preoții ortodocși din acel sat.

A fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie și închis în temnița de sub poarta nouă, unde s-a sinucis la 13 februarie 1785, spânzurându-se cu nojițele (curelele) de la opinci.

1808: S-a născut la Cerneți, Mehedinți, profesorul român Grigore Pleșoianu (foto), publicist și traducător, fiul lui Paraschiv Plesoianu, provenit dintr-o familie de boiernasi olteni, si al Elisavetei (n. Greceanu).

A urmat studii secundare la Școala Sf. Sava, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu , pionieri ai învățământului și culturii române.

A pus bazele Școlii Centrale din Craiova (împreună cu Stanciu Căpățâneanu), pe care a slujit-o timp de zece ani. S-a stabilit la Cerneți, inițial profesor, apoi inginer hotarnic. 

În 1833, a moștenit moșia unchiului său, a cumpărat și alte moșii, a fost înălțat la rangul de pitar, apoi de serdar, investind o parte din bani în tiparirea de cărți.

A debutat editorial cu Abețedar greco-românesc cu frumoase dialoguri (1825) scris în colaborare cu G. Librier, urmat de Abețedar înlesnitor pentru învațătura copiilor, Cele dintâi cunoștințe pentru trebuința copiilor care încep a citi, Abețedar franțezo-românesc pentru tineri începători, Limba franțuzească și ortografia ei sau Gramatica franțuzească foarte înlesnitoare, după D. Fournier, etc.

Literar, a debutat cu traducerea nuvelei Aneta și Luben de Marmontel (1829). A colaborat la Curierul Românesc din 1829.

A tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a. Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

A decedat în ziua de 30 ianuarie 1857, la București.

1840: A apărut la Iaşi (până în luna iunie a aceluiaşi an), revista „Dacia literară”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

În primul număr al revistei, datată „30 ghenarie 1840”, Kogălniceanu a publicat sub titlul ”Introducție program”, un articol-program care sintetiza idealurile literare ale scriitorilor pașoptiști: combaterea imitației sterile a scriitorilor străini și a traducerilor mediocre, crearea unei literaturi de specific național, lupta pentru unitatea limbii, dezvoltarea spiritului critic.

În același timp, Kogălniceanu condamna imitaţiile sterile şi mania traducerilor, arătând că esenţială este promovarea directivei naţionale şi populare în literatură.

Revista, care îşi propunea „realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, a marcat un moment important în cristalizarea ideologiei paşoptiste, în dezvoltarea culturii şi literaturii naţionale.

1857: A murit traducătorul şi profesorul Grigore Pleşoianu; (n. 30 ianuarie 1808, Cerneți, Mehedinți); a tradus din Fénelon, Voltaire, Marmontel, M-me Cottin, Fournier, Ambrosius, Marlianus ş.a.

Prin ambele direcţii abordate (cărţi didactice şi traduceri literare precedate de interesante prefeţe, opera lui Pleşoianu a demonstrat că autorul ei a fost un remarcabil pedagog).

1867: S-a născut la Iași, generalul român Scarlat Panaitescu, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române; d. 22 martie 1938, Câmpulung Moldovenesc.

A urmat Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București (1884–1886) și Școala Militară Politehnică din Paris. Tânăr locotenent, a activat stagiar la Observatorul Astronomic de la Mont Souris; în anul 1889 și-a luat licența în matematică la Sorbona, urmând apoi Școala de Aplicație și Geniu de la Fontainbleau (1890–1892). 

Într-o carieră militară de excepție, a fost șef al Serviciului Geniu al Corpului de Armată Iași, comandant al regiunii fortificate Focșani–Nămoloasa–Galați din 1898, ajungând la gradul de general de armată.

În paralel, a predat Matematică, Astronomie, Geodezie, Construcții și fortificații la Școala Militară de Artilerie și Geniu din București, Topografie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București și la Școala Superioară de Război; în 1918 s-a retras din armată.

A publicat cursuri: Curs de topografie. Cetirea hărților, Curs elementar de cartografie, Curs de geografie matematică, peste 40 de lucrări științifice, dintre care monografiile: Astronomie populară, Din istoricul cartografiei, Documentarea cartografică a României Mari la încheierea războiului, Aspecte economice și sociale din Basarabia de la 1920–1927.

A fost conferențiar la secția de Geografie a Facultății de Științe la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, a predat cursurile de Cartografie-topografie, Geografie matematică, Harta și calendarul, Cartografie la secția de Geografie a Facultății de Științe; la secția Agronomică a predat Topografie.

A fost membru activ al Societății geografice „Dimitrie Cantemir” din Iași, vicepreședinte al secției militare a Societății Regale Române de Geografie, a înființat filiala din Basarabia a SRRG.

1871:  S-a născut prozatorul român Gheorghe Brăescu.

Foto: Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași – m. 15 martie 1949, București) este un prozator și un comediograf român.

În tinerețe a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani.

La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură.

În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, a fost rănit și i s-a amputat brațul drept.

A fost închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi  eliberat.

A revenit în țară unde a fost  trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.

În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică.

A fost de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor. Eugen Lovinescu era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale.

1878: Matematicianul român de origine armeană  Spiru Haret a obținut la prestigioasa universitate Sorbona, în Franța, titlul de doctor în științe matematice.

Teza sa de doctorat, prezentată în 18/30 ianuarie 1878, cu titlul Sur l’invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires (Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare), a fost un eveniment științific, menționat ca atare în presa vremii.

Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al Annales de l’Observatoire de Paris. Prin aceasta, Spiru Haret s-a anunțat ca unul dintre pionierii științei cosmosului.

 1885: S-a născut  cardinalul român unit din Transilvania, Iuliu Hossu ; (d. 28 mai  1970). A fost episcop al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla cardinal, membru de onoare (din 1945) al Academiei Române.

A făcut parte din delegaţia care a prezentat regelui Ferdinand hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 de Unire a Transilvaniei cu România și  a desfăşurat o intensă activitate culturală în cadrul Asociaţiunii Transilvane pentru Limba Română şi Cultura Poporului Român

A fost membru de onoare al Academiei Române din 1945.

La 1 octombrie 1948, a dat un Decret de Excomunicare (ipso facto) a participanților la Adunarea de la Cluj, a celor 37 de preoți greco-catolici care urmau să hotărască ruperea credincioșilor greco-catolici români de Biserica Romei, la ordinul lui Stalin și al slugilor sale din România ( de fapt au semnat doar 36 de preoți dintre cei participanți).

Atât autoritățile comuniste cât și conducerea Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustinian Marina personal, i-au propus scaunul de mitropolit al Moldovei, în schimbul renunțării la credința catolică și la legătura cu Roma, cu Scaunul Papal.

Refuzând trecerea la ortodoxie, episcopul Iuliu Hossu a fost transferat mai întâi la Mănăstirea Căldărușani, iar în 1950, la penitenciarul din Sighet.

În anul 1955, a fost dus la Curtea de Argeș, iar în anul 1956, la Mănăstirea Ciorogârla, apoi din nou la Căldărușani, unde a stat cu domiciliu obligatoriu până la sfârșitul vieții.

 La 28 aprilie 1969, a fost creat cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri.

La 5 martie 1973, Papa a dezvăluit că episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a fost creat cardinal, la ceva timp după decesul ierarhului român.

1892: S-a născut la Bârlad, omul politic român naţional-ţărănist Grigore Gafencu, fost avocat, diplomat și publicist de marcă; (d. 30 ianuarie 1957, Paris).

A încercat ca ministru de externe (1938-1940),să contracareze tendinţele revizioniste ale statelor vecine și să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania și Uniunea Sovietică. În 1944 a publicat volumul Preliminariile războiului din Răsărit.

S-a stabilit în Elveţia în 1941, iar după război s-a mutat la Paris, unde în 1946 a publicat volumul, tradus în mai multe limbi, Ultimele zile ale Europei, considerat o carte clasică.

A susţinut rezistenţa împotriva regimului comunist, fiind condamnat în contumacie în procesul intentat conducătorilor PNŢ în 1947.

A fost membru în Comitetul Național Român din exil, unul dintre fondatorii Ligii Românilor Liberi.

1932: S-a născut Dinu (Constantin) Săraru, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.

A avut o carieră jurnalistică timpurie la Radiodifuziunea Română, unde între anii 1950 şi 1960 a lucrat ca reporter la Redacţia Culturală având bogată activitate de cronicar teatral). Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ”Nişte ţărani” (înfiinţată în iunie 1998).

    A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București, între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R., fiind mult timp după revoluția anticomunistă din 1989 marginalizat de noile autorități.

Președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 l-a numit directorul Teatrului Național din București.Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu.A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.

Romanele sale pe teme țărănești „Niște țărani”, „Dragostea și revoluția” și „Clipa”, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării, care,după cum se știe s-a pus în practică de comuniști cu ”liberul consimțământ forțat” și cu marele ajutor dat de Securitate.

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007, scriitorul a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

 De-a lungul carierei a primit :

• Premiul Academiei Române pentru romanul „Niște țărani”
• Premiul pentru scenariul cinematografic „Clipa”
• Premiul „Mihai Eminescu” pentru „Iarba vântului”
• Premiul „Liviu Rebreanu” pentru „Crima pentru pământ”

1941: S-a născut la București, actorul român de comedie, Nae Lăzărescu; d.19 decembrie 2013, București.

Actor de comedie care a format un cuplu comic alături de Vasile Muraru. Încă de pe băncile școlii primare i-a întâlnit pe Bimbo Mărculescu, Vasile Tomazian, un actor de monologuri foarte bun, iar la pauzele dintre filmele în cinematografe a dat mâna cu regretații Puiu Călinescu, Alexandru Giugaru, Nae Roman, etc. 

În perioada în care a fost la ASE, a jucat într-un grup de teatru satiric și a participat la festivaluri de amatori. A lucrat timp de trei ani la Rapsodia Română, la secția de estradă.

A debutat în 1963, moment din care a lucrat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, alături de Vasile Muraru (foto).

Cupletele interpretate de ei au devenit memorabile, jucând împreună vreme de aproape 50 de ani.

A jucat și în filme, printre care Grăbește-te încet, Șantaj, Baloane de curcubeu, Căsătorie cu repetiție și Viraj periculos. De asemenea, în animația Mașini, i-a dat voce personajului Clang.

 1945: Cel mai mare dezastru maritim din istorie.

Nava Wilhelm Gustloff plină cu refugiaţi germani care fugeau din fața armatelor sovietice care  avansau în Prusia Orientala şi Pomerania, a fost torpilată și scufundată de submarinul sovietic S-13, comandat de căpitanul de origine română Alexandru Marinescu.

Vasul Wilhelm Gustloff a părăsit în după- amiaza zilei de 30 ianuarie 1945 portul Gotenhafen (Gdynia), cu destinaţia Kiel, Germania.

Deşi avea o capacitate de 2.000 de locuri, la bordul acestei foste nave de lux au urcat în jur de 1.500 de militari şi 9.000 de civili.

La ora 20.25, submarinul sovietic S-13, comandat de Alexandru Marinescu, fiul lui Ion Marinescu, un constănţean care a fugit în URSS după ce a bătut un ofiţer şi şi-a schimbat numele în Marinesko. Căpitanul Marinesko a localizat nava germană și în dreptul oraşului Leba, la ora 21.16 și a dat semnalul de atac, lansând patru torpile. O torpilă s-a blocat, însă celelalte trei au lovit în plin: în partea din faţă a vasului, la mijloc şi în camera motoarelor.

Pasagerii au avut la dispoziție 50 de minute să se salveze. Din totalul de 10.582 de oameni, doar 1.239 au reuşit să o facă.

Restul de 9.343, majoritatea femei şi copii, au murit călcaţi în picioare, înecaţi sau îngheţaţi în apele Balticii ori blocaţi în interiorul navei, împreună cu care s-au dus, pe veci, la fund.Pe 9 februarie, Marinescu şi-a trecut în cont încă o victorie: a scufundat nava Steuben, tot în Marea Baltică, operaţiune soldată cu moartea a 3.900 din cei 4.276 de pasageri. În total, în 11 zile, el a omorât 13.243 de germani.

Deşi era numit în presa vremii ”Submarinistul nr. 1” iar lovitura dată navei Gustloff era văzută drept ”atacul secolului”, iar Adolf Hitler îi spunea” inamicul meu personal”, lui Marinescu i-a fost refuzată acordarea titlului de erou.

I s-a dat totuşi decorația Steaua roșie, pe care însă, simţindu-se jignit, a aruncat-o în apă.

Alexandru Marinescu (foto) s-a născut pe 15 ianuarie 1913 în Ucraina, la Odessa, în familia unui fost marinar român, fugit din România pentru că a bătut un ofițer..

Sârguincios, cu rezultate excelente la şcoală, Marinescu a ajuns, în 1940, căpitan-locotenent.

A articipant în calitate de comandant de submarin la numeroase lupte navale în al Doilea Război Mondial.

În septembrie 1945 a fost demobilizat iar în toamnă a fost arestat de NKVD și trimis în orașul Vanino în Orientul Îndepărtat.

Astfel, legendarul comandant de submarin Marinescu, împreună cu alți deținuți, a construit calea ferată spre Sovetskaya Gavan.

A murit alcoolic la Leningrad pe 25 noiembrie 1963, într-o sărăcie totală și a fost îngropat în Rusia, în cimitirul Bogoslovskţ .

Alexandru Marinescu a fost reabilitat abia în 1990, când Mihail Gorbaciov i-a decernat, post-mortem, titlul de erou al URSS.

I s-au ridicat două monumente, în Kaliningrad (foto) şi în Odessa, iar mai multe muzee au primit numele său.

foto: Monumentul lui Alexandru Marinescu din Sankt Petersburg (fost Leningrad).

CITIȚI:

http://www.militaryhistoryonline.com/wwii/articles/wilhelmgustloff.aspx

 1952: S-a născut violonista de origine evreiască Silvia Marcovici; în 1976 a emigrat în Israel şi a dobândit cetăţenia israeliană. În prezent locuiește în Franța.

În 1969 a dobândit al doilea Grand Prix la prestigiosul concurs ”Marguerite Long/Jean Thibaud”, în acel an nefiind atribuit premiul întâi.

Tot în 1969 a obținut și premiul special al concursului prințului Rainier al III-lea de Monaco pentru interpretarea unei lucrări din muzică contemporană. 

În 1970 a cucerit premiul întâi la Concursul „George Enescu” din București. Debutul profesional și l-a făcut cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna.

După ce a cântat ca solistă cu Orchestra Simfonică din Londra, la invitația lui Claudio Abbado a interpretat Concertul Nr. 2 pentru vioară de Béla Bartók împreună cu orchestra Teatrului La Scala din Milano.

În 1972 a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert înregistrat de Decca cu ocazia aniversării a 90-a a ilustrului dirijor. 

1991: „Grupul celor 24” hotăra, la Bruxelles, includerea României între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul programului PHARE, program iniţiat în 1989, care are în vedere ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

1995: Președintele R.Moldova Mircea Snegur s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite , Bill Clinton. A fost prima întâlnire de acest fel,  consacrată în principal ajutorului american destinat dezvoltării economiei de piață și reformelor politice după obținerea independenței  R. Moldova fașă de URSS.

Foto: Mircea Snegur, Bill Clinton și soția acestuia, Hillary Clinton.

După recunoașterea juridică a independenței Republicii Moldova, acest summit moldo-american a subliniat disponibilitatea occidentului de a susţine procesele democratice și reformatoare la care Chișinăul se angajase.

2000: Digul iazului de decantare a apelor industriale al societăţii miniere  “Aurul” din Baia Mare s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această ruptură s-au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri şi metale grele

Acestea au ajuns întâi în râul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversând teritorii din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi apoi din nou pe teritoriul României.

2007: Este lansat pe piața Sistemul de operare Windows Vista.

Noul sistem de operare Microsoft Windows Vista, este de atunci disponibil pentru publicul larg.

Produsul a fost lansat în România la 1 februarie 2007 de către co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, în cadrul ceremoniei de deschidere a Centrului Global de Suport Tehnic de la București. Inițial disponibil doar în versiunea engleză, varianta în română a ieșit pe piață la 20 iunie 2007 și este disponibilă spre vânzare în toate edițiile și pe toate canalele de vânzare, în România și Republica Moldova.

Pentru Republica Moldova este disponibilă spre vânzare și ediția Starter în limba română, un produs destinat piețelor în curs de dezvoltare.

Cu aceeași ocazie a vizitei lui Gates, au fost lansate pe piața din România și sistemul Microsoft Office System 2007 (disponibil în română) și serverul de comunicație Exchange Server 2007.

2008: A murit marele scriitor român Vintilă Corbul al cărui nume  complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu.

S-a născut la 26 mai 1916 în București și provine dintr-o familie foarte bogată. Sofia, mama acestuia, deținea acțiuni la diverse bănci și studiouri de film americane. Constantin Popescu Corbul, tatăl adoptiv al autorului, provine dintr-o mică, dar înstărită familie boierească; deținea multe proprietăți în București și în țară, podgorie la Drăgășani și chiar un grajd cu cai de curse. Lui Vintilă Corbul i s-a sugerat de către părinți că tatăl său vitreg este de fapt tatăl natural.

C.P. Corbul s-a căsătorit cu Sofia, mama lui Vintilă, după divorțul acesteia de Mihail Economu, și i-a adoptat imediat copilul. Astfel se explică numele complet al autorului: Vintilă Dumitru Economu Popescu Corbul.

Deși visa să devină ambasador, la îndemnul părinților, Vintilă Corbul urmează cursurile Facultății de Drept și devine magistrat. În paralel, pentru a-și alimenta propria pasiune, urmează Facultatea de Litere și Filozofie – secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător.

Fiind un „răzvrătit”, se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor.

Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române.

După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite de patru familii. Diplomele sale nu mai sunt „valabile”; este exclus din magistratură din cauza originii sale burgheze și a arestării tatălui său de către comuniști. Ocupă un post de bibliotecar, la o bibliotecă de cartier, dar este dat afară din aceleași motive, după numai 6 luni. Vintilă Corbul, licențiat în istorie și magistrat, ajunge muncitor necalificat și, ulterior, inginer la ICAB (Întreprinderea Canal și Apă București), unde a lucrat aproape 15 ani.

A început să scrie încă din adolescență. „Babel Palace” este scris la 16 ani și „Sclavii pământului” este al doilea roman scris de Vintilă Corbul, la numai 18 ani, … și ultima carte publicată înainte de a fi trecut de către comuniști pe lista scriitorilor interziși.

Căderea Constantinopolului este creația sa cu cel mai mare succes și, totodată, cea mai vândută carte din beletristica românească, numai la primul tiraj având vânzări de 192.000 de exemplare.

A fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franța a fost difuzată și sub formă de teatru radiofonic.

„Cenușă și orhidee la New York” este prima carte apărută cu semnăturile Vintilă Corbul și Eugen Burada și pune bazele unei colaborări de aproape 29 de ani. A scris scenariile filmelor Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979) și Duelul (1981) – filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile.

Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.

Vintilă Corbul   a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, ajutat de fostul ministru de externe din guvernul comunist, Ștefan Andrei.

Printre scrierile sale de mare succes se numarau  : “Idolii de aur – Dinastia Sunderland-Beauclair”, “Caderea Constantinopolului”.S-au mutat într-un mic orășel lângă Paris, iar Vintilă Corbul a locuit până la moarte în același loc în care s-a stabilit. Multe dintre titlurile sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă.

 2014: A decedat la vârsta de 66 de ani populara realizatoare TV, Marioara Murărescu. S-a  consacrat programelor folclorice, fiind cunoscută în special ca realizatoare a emisiunii TV ” Tezaur folcloric” care se difuza pe TVR; (n.1 octombrie  1947, la Câmpulung Muscel),

A fost o ambasadoare a folclorului românesc, despre care obişnuia să spună că este „ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

A absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în 1972. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice.

Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni „Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.

De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău.

De asemenea, a conceput primul disc de aur „Tezaur folcloric” (1992), prima casetă video „Tezaur folcloric” (2000), lucrarea „Cu ochii lumii” (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea „Tezaur folcloric”).

A primit, printre altele, premiul pentru cercetare, pentru lucrarea „Cântecul propriu-zis din Muscel” (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale „Mihail Jora” (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul „Dragoş Vrânceanu” (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos – 1998.

În aprilie 2009, Marioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler.

2017: La două săptămâni după învestirea guvernului PSD–ALDE condus de Sorin Grindeanu, au început în România o serie de proteste de stradă față de intențiile guvernului de a modifica legea grațierii și de a amenda Codul penal printr-o Ordonanță de Urgență. Pe 30 ianuarie, Ministerul Justiției a organizat o dezbatere publică în legătură cu proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse și pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. La finalul dezbaterii, ministrul justiției Florin Iordache, a spus că varianta inițială a actelor normative va fi modificată, urmând a se stabili dacă vor fi adoptate de Guvern sau dacă discuțiile se vor muta în Parlament 

Protestele au continut, atingând apogeul în seara de duminică, 5 februarie, când după unele estimări peste 600.000 de manifestanți au protestat în toată țara, în ciuda faptului că în aceeași zi, guvernul anunțase abrogarea OUG 13.

Protestele au devenit cunoscute, neoficial, și sub numele de #rezist, hashtag devenind simbolul mișcărilor de protest. Printre cei prezenți la proteste s-au numărat: filosoful Mihai Șora, scriitorul Mircea Cărtărescu, scriitorul T. O. Bobe, muzicianul Tudor Chirilă, actrița Maia Morgenstern, actrița Oana Pellea, regizoarea Sanda Manu, dramaturga Lia Bugnar, actorul Dan Bordeianu, actrița Medeea Marinescu, cântăreața Delia Matache, gimnasta Andreea Răducan, scriitoarea Ana Blandiana etc.

Ordonanța nr. 13/2017 a fost abrogată, iar ministrul Justiției, Florin Iordache, văzut principalul responsabil pentru introducerea ordonanței, a demisionat pe 8 februarie 2017, însă a fost ales ulterior președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Guvernele care s-au succedat celui condus de Sorin Grindeanu (demis prin moțiune de cenzură de propriul partid, au continuat seria de modificări la legile justiției, primite cu critici de opoziție și de președintele Klaus Iohannis și cu un nou val de manifestații.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Wikipedia;
5. http://www.worldwideromania.com
6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
8. https://cultural.bzi.ro/;
9. Historia.ro.
10. https://timpul.md/articol/alexandru-marinescu

Publicitate

UN CTITOR AL ROMÂNIEI MODERNE

Reformele lui Cuza: schimbarea la față a României

După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) și al Valahiei (la 24 ianuarie 1859), noul stat creat atunci sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei , a militat pentru recunoașterea granițelor și statalității sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când va căpătă numele de România.

Acest nou stat, protejat direct de Napoleon al III-lea al Franței, a fost recunoscut de Marile Puteri.

Numai Imperiul Otoman și Austria au protestat vehement, sub pretextul încălcării Convenției de la Paris, însă protestul a rămas fără urmări negative pentru Principatele Române recent unite, scrie https://timpul.md/ și https://ziarulunirea.ro.

Turcii au acceptat totuși o oarecare recunoaștere, printr-un “firman”care aproba unificarea administrațiilor celor două principate românești, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza.

Capitala s-a stabilit la București și avea un singur guvern și o singură adunare. Orașul era numit în acea vreme “Inima României”și a adoptat din 1869 în heraldica sa, vulturul și zimbrul.

Arhivele statului s-au centralizat în București. Poșta Română și-a deschis sedii în întreaga țară, fiind înființată și o direcție centrală a poștelor. Au fost adoptate de asemenea reforme de centralizare a instituțiilor sanitare de pe cuprinsul României. Tot atunci au apărut și primele comisii moderne de statistică și evidență a populației, centralizându-se într-o bază comună de date toate informațiile cetățenești.

Unirea a reprezentat un proces complex din punct de vedere instituțional care l-a determinat pe noul domnitor să inițieze o serie de reforme interne. Bineînțeles că au existat și anumite forțe ce se opuneau noului plan al lui Cuza, între acestea aflându-se și guvernul din acea perioadă aflat în contradicție cu această serie de reforme interne, dar și Adunarea Legiuitoare, ai cărei reprezentanți din rândul boierilor, bisericii și marii burghezii, îl considerau pe domnitor un despot.

Ani plini de reforme

După mandatele de prim-miniștrii ale lui Barbu Catargiu și Crețulescu și eșuarea lui Cuza în aplicarea programului său politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, care va iniția ca primă reformă: secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), care va face din Biserică o instituție de stat ca și celelalte, fără drepturi aparte.

În urma acestei reforme, o mare parte din proprietățile funciare ce aparțineau Bisericii (mai exact 25,26% din teritoriul Ţării (Moldova şi Ţara Românească), a intrat în patrimonial Statului care ulterior, prin reforma agrară, au fost trecute în proprietatea țăranilor. Astfel, peste 400.000 de familii de ţărani români au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Totodată, sute de mii de hectare de pădure au ieşit din proprietatea unui grup restrâns de călugări şi au trecut în administrarea Statului Român.

În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, și din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit și un venit de 10% asupra reprezentanților bisericii. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, știindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliții români încă din secolul al XVI-lea.

Slujbele în limba greacă au fost interzise în toată țara, cu excepția a trei biserici și a mai fost interzisă de asemenea tăierea abuzivă a pădurilor mănăstirești. De asemenea, egumenii greci erau obligați prin decret să restituie toate bunurile și obiectele de cult Bisericii Române.

Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de executare a legii averilor mănăstirești, impuse de Kogălniceanu. La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, și va iniția o nouă constituție și o nouă lege electorală, iar schimbările au fost susținute de popor printr-un referendum. Măsurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza și reduceau din puterea corpului legislative, compuse din Cameră și Senat.

A fost creat Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, reprezentate de “decretele domnești”. Puterea legislativă era deținută de cele două camere:Adunarea Electivă și Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigura trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, aleși în majoritate de către domnitor.

În materie legislativă, domnitorul putea să aibă inițiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat, ceea ce întărea puterea domnitorului.

Legea electorală împărțea alegătorii în două categorii:alegători direcți și alegători primari. Alegătorii direcți erau toți cei care știau carte, plăteau o contribuție de cel puțin patru galbeni și împliniseră vârsta de 25 de ani.

Alegătorii primari erau neștiutorii de carte care plăteau o contribuție stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuție bănească erau excluși de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza a fost conceput un cod penal și unul civil, după modelul napoleonian francez.

Prin “legea instrucțiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învățământ:primar, secundar și superior. Învățământul primar era de patru ani, cel secundar de șapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.Doamna Elena Cuza, soția domnitorului, va înființa “Azilul de fete” ce-i va purta numele.

În planul justiției, au luat ființă următoarele instanțe judecătorești: judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați sau Curtea de Casație, care era totodată și instanță de recurs.

 Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

Crearea Universităților și a Armatei

Prima universitate din țară ia naștere în 1860, la Iași și va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din București, din 1864. Tot la București va fi înființată și școala Națională de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman.

De asemenea, a fost inaugurată o școală de medicină veterinară și se va înființa și școala Superioară de științe și școala Superioară de Litere, punând bazele Universității de Stat din București. Cu ajutorul acestor noi instituții de învățământ, se va trece de la ortografia chirilică la cea latină.

În timpul lui Cuza va luă ființă în mod oficial, Armata Națională Română. Aceasta avea ordinul și menirea să apere integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităților militare avea loc în tabăra de la Florești.

Tot atunci s-a înființat și Ministerul de Război  și Arsenalul Armatei și s-au pus bazele învățământului militar.

Cuza aînființat Garda Națională, aflată sub comanda sa, măsură în care corpul legislativ a văzut o scăpare spre un despotism absolutist, fapt ce contravenea Convenției de la Paris.

Un alt tip de reformă, a fost în planul fiscalității, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetățenești, în special cele funciare. Astfel, statul adopta o reformă modernă în ceea ce privește fiscalitatea. Tot atunci se organiza și serviciul vamal, la fel și cursul monetar, precum și înființarea unei linii de telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.

Reforma agrară a fost propusă de conservatori, dar inițiată de Cuza. Prin această reformă agrară ce lua sfârșit în anul următor, s-a desființau rămășițele rânduielilor feudale, fapt ce a favorizat începuturile a dezvoltării capitalismului românesc. Conștiința țărănimii evolua, urmând ca producția agricolă a țării să crească într-un ritm semnificativ.

Cum țăranii nu aveau banii necesari pentru a-și cumpăra terenurile, statul a intervenit în această problemă stabilind posibilitatea ca aceștia să se angajeze să le plătească într-o perioadă de 30 de ani.

Vechii proprietari urmau să fie despăgubiți într-un termen de 10-15 ani, iar țăranii primeau pământ în funcție de bunurile lor în natură, cum ar fi vite, cai etc.  Această împărțire a terenului în scop agricol se făcea și după criterii geografice, de exemplu în Moldova dintre Carpați și Prut și Câmpia Română, suprafețele erau mai mari, astfel că țăranii din acele zone puteau primi o suprafață de teren mult mai întinsă, față de cei din zonele de munte.

De exemplu, se putea oferi o suprafață de 1600 mp în zona de câmpie și 1200 mp în zona de munte. Țăranilor li s-a permis și dreptul de a avea acces la pădure, pentru a aduna lemne de foc, necesare încălzirii pe timp de iarnă în mod special.

Se desființau și taxele plătite de țărani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de meremet), urmând a fi introdus un tarif de impozitare la nivel național, către stat. țăranii care aveau pământ mai mult puteau să vândă o parte din el altor țărani care aveau o suprafață mai puțin întinsă, în special celor ce primiseră teren doar pentru casă și grădină. Lipsa unor măsurători profesioniști de teren a dus la diferite dispute.

Această reformă agrară practic a împiedicat o posibilă răscoală țărănească și a asigurat domnitorului sprijinul loial al țărănimii.

În 1864, se promulgau legi ce priveau organizarea administrației, iar județele și comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. Astfel, mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăși un județ.

În fruntea administrației județene era numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase un subprefect. Primarii conduceau comunele.Tot atunci a început și construcția de căi ferate, începând cu ruta București-Giurgiu.

Prin această serie de reforme naționale, s-au pus bazele înființării statului național român modern.

În 1866, Cuza va fi silit să abdice de la tron, în urma coalizării la putere a unor forțe care aveau alte interese de ordin internațional și aserveau statul centrelor de conducere externe.

După alcătuirea locotenenței domnești, formată din Lascar Catargiu ce reprezenta Moldova și conservatorii, Nicolae Golescu al țării Românești și liberalilor precum și colonelul Nicolae Haralambie, ce reprezenta armata, venea pe tronul României principele german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.