CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 29 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


29 IANUARIE  ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1814 (29 ianuarie): Boierii pământeni din Basarabia, teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru cotropit în 1812 de Rusia, au adresat stăpânirii un protest generat de interminabilele abuzuri ale funcționarilor ruși din guvernul regional.

În jalba nobilimii Basarabiei se spunea: „Iată au trecut șaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căștig ocărmuitori, să tănguește sub giugul urmărilor celor răli și ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbașii ocărmuirii Basarabiei […]Însuși locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugețile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămăntești, precum și sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari știință întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiașit pentru cari este cuprindere și enstrucțioani ci s-au dat di cătră gubernatorul și poruncă ca să să silească spre înmulțime lăcuinții gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să așeze în Basarabia”.

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia în 1812

Nobilimea moldoveană, era profund indignată și extrem de îngrijorată de intențiile de introducere în Basarabia a legislației ruse și de a transforma regiunea într-o gubernie rusească.
Pentru a înlătura acest pericol, reprezentanții nobilimii locale au alcătuit cinci
jalobe (plângeri), adresate țarului Alexandru I, Comitetului de miniștri, Consiliului de Stat, președintelui Consiliului de Stat contelui Saltâkov și una separată adresată Exarhului și Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea să transmită primele patru jalobe la Petersburg.
În jaloba din 29 ianuarie/12 februarie 1814 destinată țarului Alexandru I, boierii basarabeni dezmințeau afirmațiile din demersul generalului rus I. Harting, adresat la 10 decembrie 1813 ministrului Justiției A. Bolotnikov, potrivit căruia „moldovenii nu ar avea pravile ”și se menționa că boierii și neamurile „nu au fost osândiți cu pedeapsă trupescă în vremea giugului tiranicesc (jugul otoman – A. A.)”.

Prima cerință importantă a boierilor adresată țarului era: „…dăruiește-ne nestricarea obiceiurilor pravililor” noastre, „adăugire și întărire a pronomiilor (privilegiilor – A. A.) și a pravililor care au de patru veacuri acum”.

A doua importantă cerință era „ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum a fost
de la începutul Moldovei, să fie și acum, după cum capul legii (conducător al biserici – A. A.), asemenea și întâiul șezător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege a Moldovei.”

A treia importantă cerință glăsuia ca „să se rânduiască și ocârmuitor politicesc ( adică civil ) a oblastii (a regiunii Basarabia ) pământean din moldoveni” devotat țarului, care
„să poată cunoaște persoanele, pronomiile (privilegiile), pravilile noastre și împrejurările de aici”, insistând ca la acest post să fie numit fostul mare boier al Moldovei, iar acum general-maior și cavaler Ilie Catargiu. Boierii mai afirmau că legile și obiceiurile locale, „înstrainându-se din zi în zi, izvodându-se cele neobișnuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri”.

Evident, pravilele„neobișnuite izvodite”, de care se înspăimântau boierii pământeni basarabeni,făceau parte din legislația rusă introdusă în Basarabia.
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.”

1854: S-a născut în localitatea Șercaia, în  Comitatul Făgăraș din Transilvania,  inventatorul şi publicistul român Alexandru N. Ciurcu.

A construit la Paris în 1886, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie brevetat în Europa şi în SUA, și a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889).

A fost director al ziarului „Timpul” (1890-1900); (d. 22 ianuarie 1922, București).

 1857: S-a născut în satul Sasca, județul Suceava, Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor, autorul primului tratat românesc de fiziologie animală.( d. 21 iulie 1921, Iași).

A fost profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române.Este considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893.

 A editat în 1900 prima carte de fiziologie în limba română intitulată Curs de fiziologie generală animală, și tot în același an a elaborat o clasificare originală a regnului animal, publicată în Curs de zoologie descriptivă.

Foto: Leon C. Cosmovici (1857–1921)

Doctor în ştiinţe, titlu obţinut la Paris (Sorbona) în 1880, membru corespondent al Academiei Române (1893), membru al Societăţii de Zoologie din Franţa şi al Societăţii Franceze de Entomologie, profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a deţinut şi Catedra de zoologie, anatomie şi fiziologie, autor a numeroase studii şi cărţi de specialitate, fiind considerat şi fondator al învăţământului fiziologiei animale din România.

Familia Cosmovici este una dintre familiile moldave care a dat României importanţi oameni de cultură: George Enescu (a fost nepotul de soră al lui Leon Cosmovici), muzicologul Alexandru Cosmovici (cu studii la conservatoarele din Iaşi, Milano şi Paris), Andrei Cosmovici (profesor de psihologie la Universitatea ieşeană), pictorul şi criticul de artă Jean Leon Cosmovici (fost director al Pinacotecii din Iaşi), biologul Nicolae Cosmovici şi reputatul jurist Paul Mircea Cosmovici (membru al Academiei Române şi membru al Societăţii franceze de drept comparat).

În politică Leon Cosmovici a fost un militant al ideilor liberal-democratice, fiind un partizan al profesionalismului („destinele ţărei să fie conduse de tineretul liberal-democrat şi …diferitele ramuri administrative să se încredinţeze la specialişti”).

Primul mandat l-a obţinut în urma alegerilor generale din noiembrie 1895, cu 1.091 de voturi (sistemul de vot fiind cenzitar), reprezentând în Cameră Partidul Naţional Liberal. În afara studiilor cu caracter ştiinţific este şi autorul unor scrieri cu caracter moralizator şi social-politic:

„Morala şi religia. Încercare asupra principiilor ce cuprind şi aplicaţia lor în educaţia copiilor şi a masselor” (1914); „Un moment de înălţare sufletească: Regele Carol I” (1915), „Patria. Educaţia fizică, morală, intelectuală şi militarismul şcolar sau naţiunea armată (1906)”.

1873:  S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România.

Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913  prima catedră de chimie fizică din țară.Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926.A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I .

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de  28 martie 1944.

1874: A murit ( 10 februarie s.n./29 ianuarie s.v) Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric, scriitor și patriot român, membru al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic; (n.29 septembrie 1812).

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost ales in 1861  membru în dieta Bucovinei și Reichsratul austriac.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împaratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei.

Împreună cu frații săi, Eudoxiu va deveni una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești din Bucovina.

1880 (29 ianuarie/11 februarie 1880) : În România este promulgată Legea privind răscumpărarea și preluarea în patrimoniul statului român a căilor ferate aparținând concesionarilor străini, promulgată la 29 ianuarie/11 februarie 1880, care prevedea ca până la 1/14 mai 1880 răscumpărarea de către statul român de la concesionari a căilor ferate.

În virtutea acestei legi, român trebuia să preia administrarea și exploatarea a 1.377 km. de căi ferate aflate pe teritoriul său.

1893: S-a născut în satul Vorumloc, din Ardeal, în Austro-Ungaria (astăzi Valea Viilor din jud. Sibiu), muzicianul Marţian Negrea, unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori români din secolul trecut ; (d. 13 iulie 1973, Bucureşti).

Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.

Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în perioada 1921-1941, mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj  şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963), (unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră).

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.Filmografie Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu.

În anul 2003, la 30 de ani după moartea compozitorului Marțian Negrea, în localitatea sa natală Valea Viilor, a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, un bust al ilustrului muzician.

1904: S-a născut la București, luptătorul anticomunist Vasile Marin, om politic și avocat, participant la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei lui Franco; (13 ianuarie 1937, Majadahonda, Spania).

A urmat Facultatea de Drept din București, obținând în 1927 licența cu teza Fascismul. A fost până în 1932 secretarul lui politicianului țărănist Ion Lugojeanu, devenind ulterior un membru proeminent al Gărzii de Fier.

În 1932 a susținut și a publicat parțial teza de doctorat, Fascismul. Organizarea constituțională a Statului Corporativ Italian. A lucrat ca avocat și gazetar, redactor la publicația Cuvântul editată de filosoful Nae Ionescu. În 1933 a fost arestat și reținut la Jilava timp de două săptămâni.

A participat ca voluntar la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei franchiste și împreună cu Ion Moța a căzut în luptele de la Majadahonda, aproape de Madrid, unde, pe 13 septembrie 1970, le-a fost ridicat un monument comemorativ.

Declarați eroi ai Mișcării Legionare, Marin și Moța au fost înmormântați la Casa Verde (sediul Mișcării Legionare).

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din Romania (UGIR).

1926: S-a născut  în localitatea Anghelești, județul Vrancea, jurnalistul și omul de televiziune român Tudor Vornicu; (d. 2 aprilie 1989, București).

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

Familia din partea mamei era de origine italiană, sosită în România în anul 1892. Bunicul său a fost administratorul moșiei prințului Mavrocordat, iar unul dintre unchi a fost proprietarul fabricii de sticlă Azuga. În anul 1930, familia s-a mutat în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala, la Galați, Tulcea, apoi București, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. În anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale.

În tinerețe a practicat rugby, la echipa bucureșteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză și obstacole – și tir. În anul 1948 devine reporter la ziarul „Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuș și Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia”.

În anul 1959 este numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar un an mai târziu este corespondent la Paris pentru agenția de presă Agerpres. În 1961 este trimis special la faimosul „Proces Eichmann”, de la Ierusalim, a comentat Olimpiadele de la Roma din 1960 și Melbourne, în 1964 – acestea fiind subiectele a două cărți pe care le-a scris Vornicu -, a transmis, de la fața locului, momentul în care Charles de Gaulle devenea cel de-al 18-lea președinte francez, a relatat în direct despre vizita lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, la Paris și a intrat în contact cu mari nume ale lumii artistice și culturale occidentale.

În anul 1965, este rechemat de la Paris și este numit șef al redacției Actualități a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, mai ales prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost, mai apoi, redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Tudor Vornicu a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale și programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă, fiind și director coordonator al Festivalului Cerbul de Aur. 

A murit la 2 aprilie 1989, la București, la scurtă vreme după ce fusese marginalizat în televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni care l-au prețuit. În anul 2008, a apărut, la Editura Terra din Focșani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, scris de Annie Muscă, lansarea având loc la 21 martie 2008, la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988, pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

A fost redactor-șef pentru programele Televiziunii Române, dar și realizator al emisiunilor intitulate Studio N, De la A la … infinit, Mozaic duminical, Fotograme din realitate.

În ultimii ani de viață, marele om de cultură român a realizat o serie de scurte interviuri memorabile cu poetul Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea Mozaic duminical.

1931: A încetat din viață la Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot fostul șef al Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial ( n.7 decembrie 1861, Feurs, Franța).

Generalul Henri Mathias Berthelot a absolvit Academia Militară Saint-Cyr și a servit apoi în garnizoanele franceze din Algeria, apoi a ajuns la Tonkin și la Annam. Din anul 1907, el a fost transferat la Statul Major General, unde și-a câștigat reputația unui organizator deosebit de capabil.

În toamna anului 1916, în condițiile în care România intrase în război de partea Franței și Marii Britanii, generalul Henri Mathias Berthelot a fost numit comandant al Misiunii Militare Franceze în România.

Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva peste Munții Carpați, și sub cea a trupelor bulgare, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră. O mare parte a teritoriului românesc, inclusiv capitala București, a fost ocupată. Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.

Generalul Berthelot s-a implicat în reorganizarea Armatei Regale Române, care în anul 1917 a fost capabilă să reziste ofensivei armatelor germane, austro-ungare și bulgare și chiar să treacă la contraofensivă.

În această perioadă, generalul Henri Mathias Berthelot a devenit consilierul militar și prietenul Regelui Ferdinand I și a învățat să îi aprecieze și să îi iubească pe români.

În istoria armatei române au rămas de neuitat cuvintele generalului Berthelot din 11 noiembrie 1919, când la Paris era serbată încheierea războiului. Prin fața comandanților tocmai defila un detașament românesc, iar Henri Berthelot s-a întors către generalul Ferdinand Foch și i-a spus: ”Foch, saluez! C’est la famille!”.

După război, Henri Mathias Berthelot a primit cele mai importante distincții ale Regatului României. Pe lângă decorațiile militare, el a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar Parlamentul i-a acordat titlul de cetățean de onoare al României. Mai mult, pentru că pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand I le promisese tuturor soldaților români că vor fi împroprietăriți cu teren după terminarea războiului, românul de onoare Henri Mathias Berthelot a primit, la rândul său, un teren și o locuință, situate în comuna Fărcădinu de Jos.

La moartea generalului Berthelot, în România a fost decretat doliu național. Azi, comuna românească din Hunedoara unde a locuit se numește General Berthelot.

1947: URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov, a semnat la Moscova în această zi Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Pentru România, tratatul de pace a însemnat cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța către Uniunea Sovietică Rusiei și a sudului Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei, deși acest stat fusese, la rândul său, aliat al Germaniei naziste.

De asemenea, România era obligată să plătească Rusiei imense despăgubiri de război. Singura clauză care atenua din pierderile dureroase suferite de România a fost aceea referitoare la revenirea la țara noastră a teritoriului Transilvaniei de Nord (care fusese anexat de Ungaria după Diktatul de la Viena din 1940) .

1956:  S-a născut la Rădăuți poetul și dramaturgul român Matei Vișniec.  Este  cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu

Între 1980 și 1987 a fost  profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași. Piesele sale scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate.

Între 1977 și 1987 scrie și cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte ale sale sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul a reușit însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

În 1987 a fugit din România, cerând azil politic în Franța și  a obținut cetățenia franceză în 1993.

În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune.

În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara a organizat  un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, interpretate de către 12 trupe teatrale.

Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

1962: S-a născut  actrița română de teatru și film, Oana Pellea.

Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a marelui actor român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

1974: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Mălina Olinescu.

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa fiind  cântăreața Doina Spătaru, rudă cu renumitul solist Dan Spătaru, iar tatăl său , Boris Olinescu ,un actor apreciat în anii 1960. 

Începând cu anul 1993  după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară  Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997 în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu premiul I la secțiunea Șlagăre, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a  Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998  împreună cu  Adrian Romcescu a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham în Anglia. cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

S-a sinucis în noaptea de duminică spre luni 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri,

 1990: Simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale au luat cu asalt sediile unor partide politice de opoziție din București și din alte orașe ale țării.

După manifestația din 28 ianuarie, organizată de partidele istorice și de alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Minerii au venit pentru prima oară la București convinși că apără ceea ce ei credeau că este democrația: impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluția – FSN.

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN, minerii au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație, aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Ceaușescu.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii FSN, unii dintre manifestanți au fost răniți. Masele de mineri manipulate s-au răzbunat pe opoziție, distrugând sediile partidelor istorice. Liderii acestora au fost salvați cu TAB-ul de furia gloatei.

1996: A murit la București, Marian Hudac, actor de comedie în teatru, film și televiziune;(n.20.09.1934, București).

2006: A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române; (n. 13 mai 1938).

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional “George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF.

Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu, și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.Între hobyurile sale s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pongul, gătitul și colecțonatul pipelor.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola.Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.
A murit după un  infarct suferit în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman.

2008: A fost constituit la Sfântu Gheorghe, Partidul Civic Maghiar cu orientare politică de dreapta, provenit din Mișcarea Civică Maghiară, care milta pentru autonomia Ținutului Secuiesc, precum și pentru obținerea de drepturi mai mari pentru minoritățile naționale. Primul președinte al partidului a fost politicianul Zsolt Bíró.

2018 : După demisia guvernului Mihai Tudose, a venit la putere o alianță PSD-ALDE care susținea guvernul condus de primul ministru Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni și primul guvern din istoria României condus de o femeie.

2018 Mihai Tudose

Guvernul Mihai Tudose a fost un guvern PSD, cu 27 de mandate, dintre care 16 dintre miniștri preluați din guvernul Sorin Grindeanu, demis de propriul partid în parlament, în urma unui conflict între premier și Liviu Dragnea. A avut un mandat scurt, între 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018.

A crescut contribuțiile la asigurările sociale care trebuiau plătite statului de către cei care derulau contracte de muncă, iar măsurile acestea au luat prin surprindere mediul de afaceri și au creat o situație de impredictibilitate a mediului fiscal. Premierul a intrat în conflict cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ceea ce a dus la retragerea sprijinului partidului și la demisia lui în data de 16 ianuarie 2018, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern.

Guvernul Viorica Dăncilă, acondus țara în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni, iar unii dintre miniștri guvernului său au făcut parte și din guvernul anterior condus de Mihai Tudose.

2022: A decedat la Chișinău, academicianul Sveatoslav Moscalenco (născut pe 26 septembrie 1928, în Basarabia, satul Bravicea, raionul Călărași (astăzi R.Moldova). După absolvirea, în anul 1946, a școlii medii din or. Orhei, a fost admis la studii la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova).

După absolvirea în 1951 cu menţiune a facultăţii, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova), iar apoi, între anii 1952 și 1956 – la Catedra de Fizică a aceluiaşi institut.

În anul 1956 a fost admis la doctorat în Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, susținând teza în anul 1960. După absolvirea doctoratului, Sveatoslav Moscalenco revine la Chişinău şi activează între anii 1960 și 1963 în calitate de cercetător ştiinţific stagiar al Institutului de Fizică şi Matematică al AŞM, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată şi până la sfârșitul vieții, a fost şef al Secţiei Teoria Semiconductorilor şi Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei.

Titlul de doctor habilitat l-a obţinut în anul 1971, în consiliul ştiinţific specializat unit al Institutului de Fizică, Institutului de Fizică Teoretică, Institutului de Fizică a Semiconductorilor şi al Institutului Fizicii Metalelor ale AŞ a RSS Ucrainene. În anul 1989 îi este conferit titlul de membru corespondent, iar în 1992 – cel de membru titular al AŞM.

Acad. Sveatoslav Moscalenco a devenit celebru încă de la primele sale lucrări dedicate proprietăţilor colective ale excitonilor în semiconductori, în care au fost expuse un şir de idei şi modele noi, confirmate şi dezvoltate ulterior.

Încă în 1958, Sveatoslav Moscalenco a prezis posibilitatea existenţei unui tip deosebit de excitoni – biexcitoni, în care doi excitoni, similar unor atomi care se grupează în molecule, formează stări legate între doi electroni şi două goluri. Doar peste zece ani aceste teorii ale sale au găsit aplicaţii.

În anii 1970–1980, în perioada de maximă glorie a teoriilor comportării biexcitonilor în semiconductori, şcoala ştiinţifică fondată de acad. Sveatoslav Moscalenco devine renumită pe plan internaţional datorită studiilor sale profunde ale comportamentului biexcitonilor sub acţiunea radiaţiilor laser de intensitate înaltă. Au fost prezise şi, ulterior, confirmate experimental, diverse fenomene de interacţiune colectivă a excitoinlor cu lumina, cu purtători liberi de sarcină din cristale, ale interacţiunii biexcitonilor cu excitonii.

Un alt fenomen prezis de acad. Sveatoslav Moscalenco şi discipolii săi, încă în 1962, este cel al condensării Bose-Einstein a excitonilor şi biexcitonilor în semiconductori – un rezultat de interes deosebit, deoarece graţie fenomenului în cauză poate deveni reală propagarea fără disiparea energiei la distanţe mari.

Pentru realizările sale de pionierat academicianului i-au fost conferite cele mai înalte distincţii de stat şi titluri onorifice ale R.Moldova : Cavaler al „Ordinului Republicii”, „Om emerit”, Laureat al mai multor Premii de Stat, Medaliile AȘM „Dimitrie Cantemir” și „Meritul Științific”.

Bibliografie (surse) :

  1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  2. Istoria md.;
  3. Istoricul zilei blogspot.com;
  4. Wikipedia;
  5. http://www.worldwideromania.com
  6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
  7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  8. Historia.ro.

29/01/2023 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: