CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII” MOLDOVENIST”?

Cristi Tabără: MOLDOVENIȘTII – SUB OCUPAȚIE, DAR LIBERI !

Citesc diverse comentarii ale unor moldoveniști stataliști de prin Basarabia, care nu au scăpat nici anul acesta ocazia de a „stuchi” unirea Moldovei cu Valahia, în 1859.

După mintea lor, moldovenii din dreapta Prutului nu s-au unit cu valahii, ci au fost amăgiți, ocupați și apoi românizați de către ticăloșii de valahi. Și au trădat, prin aceasta, originea lor moldovenească.

Iar ei, cei din stânga Prutului, au rămas veritabilii moldoveni liberi și mândri, demni de Ștefan Cel Mare.

Nu doresc să ofensez pe nimeni, dar când rusul te-a luat cu forța, te-a siluit, te-a ocupat, te-a mutilat identitar, ți-a poluat graiul, ți-a ucis fruntașii, ți-a negat limba, ți-a cerut să grăiești „omenește” / rusește, ți-a rusificat rugăciunea iar tu afirmi că ești liber și autentic, înseamnă că ori nu ai minte, ori nu ai șira spinării.

Începând cu 1812, în stânga Prutului a pornit drama unei părți a poporului român: învrăjbirea fraților și dezicerea de propria mamă; (https://timpul.md).

ZIUA DE 29 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

29 IANUARIE  ÎN ISTORIA NOASTRĂ

1814 (29 ianuarie): Boierii pământeni din Basarabia, teritoriul moldovenesc dintre Prut și Nistru cotropit în 1812 de Rusia, au adresat stăpânirii un protest generat de interminabilele abuzuri ale funcționarilor ruși din guvernul regional.

În jalba nobilimii Basarabiei se spunea: „Iată au trecut șaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căștig ocărmuitori, să tănguește sub giugul urmărilor celor răli și ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbașii ocărmuirii Basarabiei […]Însuși locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugețile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămăntești, precum și sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari știință întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiașit pentru cari este cuprindere și enstrucțioani ci s-au dat di cătră gubernatorul și poruncă ca să să silească spre înmulțime lăcuinții gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să așeze în Basarabia”.

 Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia în 1812

Nobilimea moldoveană, era profund indignată și extrem de îngrijorată de intențiile de introducere în Basarabia a legislației ruse și de a transforma regiunea într-o gubernie rusească.
Pentru a înlătura acest pericol, reprezentanții nobilimii locale au alcătuit cinci jalobe (plângeri), adresate țarului Alexandru I, Comitetului de miniștri, Consiliului de Stat, președintelui Consiliului de Stat contelui Saltâkov și una separată adresată Exarhului și Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea să transmită primele patru jalobe la Petersburg.
În jaloba din 29 ianuarie/12 februarie 1814 destinată țarului Alexandru I, boierii basarabeni dezmințeau afirmațiile din demersul generalului rus I. Harting, adresat la 10 decembrie 1813 ministrului Justiției A. Bolotnikov, potrivit căruia „moldovenii nu ar avea pravile ”și se menționa că boierii și neamurile „nu au fost osândiți cu pedeapsă trupescă în vremea giugului tiranicesc (jugul otoman – A. A.)”.

Prima cerință importantă a boierilor adresată țarului era: „…dăruiește-ne nestricarea obiceiurilor pravililor” noastre, „adăugire și întărire a pronomiilor (privilegiilor – A. A.) și a pravililor care au de patru veacuri acum”.

A doua importantă cerință era „ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum a fost
de la începutul Moldovei, să fie și acum, după cum capul legii (conducător al biserici – A. A.), asemenea și întâiul șezător și lucrător al divanului, pentru că aceasta este fire și lege a Moldovei.”

A treia importantă cerință glăsuia ca „să se rânduiască și ocârmuitor politicesc ( adică civil ) a oblastii (a regiunii Basarabia ) pământean din moldoveni” devotat țarului, care
„să poată cunoaște persoanele, pronomiile (privilegiile), pravilile noastre și împrejurările de aici”, insistând ca la acest post să fie numit fostul mare boier al Moldovei, iar acum general-maior și cavaler Ilie Catargiu. Boierii mai afirmau că legile și obiceiurile locale, „înstrainându-se din zi în zi, izvodându-se cele neobișnuite, ne înspăimântează și pe noi și pe frații noștri”.

Evident, pravilele„neobișnuite izvodite”, de care se înspăimântau boierii pământeni basarabeni,făceau parte din legislația rusă introdusă în Basarabia.
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.”

1854: S-a născut în localitatea Șercaia, în  Comitatul Făgăraș din Transilvania,  inventatorul şi publicistul român Alexandru N. Ciurcu.

A construit la Paris în 1886, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie brevetat în Europa şi în SUA, și a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889).

A fost director al ziarului „Timpul” (1890-1900); (d. 22 ianuarie 1922, București).

 1857: S-a născut în satul Sasca, județul Suceava, Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor, autorul primului tratat românesc de fiziologie animală.( d. 21 iulie 1921, Iași).

A fost profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române.Este considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893.

 A editat în 1900 prima carte de fiziologie în limba română intitulată Curs de fiziologie generală animală, și tot în același an a elaborat o clasificare originală a regnului animal, publicată în Curs de zoologie descriptivă.

Foto: Leon C. Cosmovici (1857–1921)

Doctor în ştiinţe, titlu obţinut la Paris (Sorbona) în 1880, membru corespondent al Academiei Române (1893), membru al Societăţii de Zoologie din Franţa şi al Societăţii Franceze de Entomologie, profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde a deţinut şi Catedra de zoologie, anatomie şi fiziologie, autor a numeroase studii şi cărţi de specialitate, fiind considerat şi fondator al învăţământului fiziologiei animale din România.

Familia Cosmovici este una dintre familiile moldave care a dat României importanţi oameni de cultură: George Enescu (a fost nepotul de soră al lui Leon Cosmovici), muzicologul Alexandru Cosmovici (cu studii la conservatoarele din Iaşi, Milano şi Paris), Andrei Cosmovici (profesor de psihologie la Universitatea ieşeană), pictorul şi criticul de artă Jean Leon Cosmovici (fost director al Pinacotecii din Iaşi), biologul Nicolae Cosmovici şi reputatul jurist Paul Mircea Cosmovici (membru al Academiei Române şi membru al Societăţii franceze de drept comparat).

În politică Leon Cosmovici a fost un militant al ideilor liberal-democratice, fiind un partizan al profesionalismului („destinele ţărei să fie conduse de tineretul liberal-democrat şi …diferitele ramuri administrative să se încredinţeze la specialişti”).

Primul mandat l-a obţinut în urma alegerilor generale din noiembrie 1895, cu 1.091 de voturi (sistemul de vot fiind cenzitar), reprezentând în Cameră Partidul Naţional Liberal. În afara studiilor cu caracter ştiinţific este şi autorul unor scrieri cu caracter moralizator şi social-politic:

„Morala şi religia. Încercare asupra principiilor ce cuprind şi aplicaţia lor în educaţia copiilor şi a masselor” (1914); „Un moment de înălţare sufletească: Regele Carol I” (1915), „Patria. Educaţia fizică, morală, intelectuală şi militarismul şcolar sau naţiunea armată (1906)”.

1873:  S-a născut chimistul Petru Bogdan, unul dintre fondatorii învăţământului de chimie-fizică din România.

Petru Bogdan și-a desfășurat activitatea la Universitatea din Iași, fiind cel care a înființat și condus, din 1913  prima catedră de chimie fizică din țară.Decan al Facultății de Științe în 1925, între anii 1926 – 1940 a fost, alternativ, rector și prorector al Universității ieșene, în timpul rectoratului său construindu-se, printre altele, aripa nouă a Universității.

Între 1941 și 1944 a fost directorul Fundației Regale „Ferdinand I”.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, Universitatea din Nancy (Franța) i-a acordat în 1924 titlul de „doctor honoris causa”, iar Academia Română l-a ales printre membrii ei titulari 1926.A fost directorul Fundatiei Regale Ferdinand I .

Dintre numeroșii săi studenți și discipoli, ale căror studii și cercetări le-a îndrumat, printre cei mai cunoscuți s-au numărat Horia Hulubei, Alexandru Cișman, Radu Cernătescu și Raluca Ripan, Tudor Ionescu, Cezar Parteni sau C. Mihul.Prieten din tinerețe cu Garabet Ibrăileanu, Dumitru D. Pătrășcanu, C. Stere, Mihai Carp, Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, a făcut parte din prima grupare a revistei Viața Românească, ocupîndu-se de rubrica de știință a revistei. A decedat la data de  28 martie 1944.

1874: A murit ( 10 februarie s.n./29 ianuarie s.v) Eudoxiu Hurmuzachi, om politic, istoric, scriitor și patriot român, membru al Academiei Române, luptător pentru drepturile românilor bucovineni din Imperiul Habsburgic; (n.29 septembrie 1812).

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi (sau Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), a fost ales in 1861  membru în dieta Bucovinei și Reichsratul austriac.

La 20 februarie 1873 a primit tilul de baron de la împaratul austriac Francisc Iosif I pentru meritele sale ca mareșal al Bucovinei.

Împreună cu frații săi, Eudoxiu va deveni una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești din Bucovina.

1880 (29 ianuarie/11 februarie 1880) : În România este promulgată Legea privind răscumpărarea și preluarea în patrimoniul statului român a căilor ferate aparținând concesionarilor străini, promulgată la 29 ianuarie/11 februarie 1880, care prevedea ca până la 1/14 mai 1880 răscumpărarea de către statul român de la concesionari a căilor ferate.

În virtutea acestei legi, român trebuia să preia administrarea și exploatarea a 1.377 km. de căi ferate aflate pe teritoriul său.

1893: S-a născut în satul Vorumloc, din Ardeal, în Austro-Ungaria (astăzi Valea Viilor din jud. Sibiu), muzicianul Marţian Negrea, unul dintre cei mai mari compozitori şi profesori români din secolul trecut ; (d. 13 iulie 1973, Bucureşti).

Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.

Întors în ţară, Marţian Negrea a ocupat în perioada 1921-1941, mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj  şi la Conservatorul din Bucureşti (1941-1963), (unde a predat teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră).

În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.Filmografie Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu.

În anul 2003, la 30 de ani după moartea compozitorului Marțian Negrea, în localitatea sa natală Valea Viilor, a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, un bust al ilustrului muzician.

1904: S-a născut la București, luptătorul anticomunist Vasile Marin, om politic și avocat, participant la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei lui Franco; (13 ianuarie 1937, Majadahonda, Spania).

A urmat Facultatea de Drept din București, obținând în 1927 licența cu teza Fascismul. A fost până în 1932 secretarul lui politicianului țărănist Ion Lugojeanu, devenind ulterior un membru proeminent al Gărzii de Fier.

În 1932 a susținut și a publicat parțial teza de doctorat, Fascismul. Organizarea constituțională a Statului Corporativ Italian. A lucrat ca avocat și gazetar, redactor la publicația Cuvântul editată de filosoful Nae Ionescu. În 1933 a fost arestat și reținut la Jilava timp de două săptămâni.

A participat ca voluntar la Războiul Civil din Spania în rândurile armatei franchiste și împreună cu Ion Moța a căzut în luptele de la Majadahonda, aproape de Madrid, unde, pe 13 septembrie 1970, le-a fost ridicat un monument comemorativ.

Declarați eroi ai Mișcării Legionare, Marin și Moța au fost înmormântați la Casa Verde (sediul Mișcării Legionare).

1923: Consiliul de Miniștri a aprobat statutul Uniunii Generale a Industriașilor din Romania (UGIR).

1926: S-a născut  în localitatea Anghelești, județul Vrancea, jurnalistul și omul de televiziune român Tudor Vornicu; (d. 2 aprilie 1989, București).

A fost, timp de mai mulți ani, director de programe al televiziunii publice.

Familia din partea mamei era de origine italiană, sosită în România în anul 1892. Bunicul său a fost administratorul moșiei prințului Mavrocordat, iar unul dintre unchi a fost proprietarul fabricii de sticlă Azuga. În anul 1930, familia s-a mutat în Delta Dunării, iar copilul Tudor va schimba des școala, la Galați, Tulcea, apoi București, pentru ca în anul 1945 să ia Bacalaureatul, cu rezultate foarte bune, la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală. În anul 1950 devine absolvent al Academiei Comerciale.

În tinerețe a practicat rugby, la echipa bucureșteană Pandurii Tudor Vladimirescu, atletism – probe de viteză și obstacole – și tir. În anul 1948 devine reporter la ziarul „Sportul popular” – fiind coleg cu Max Bănuș și Emanuel Valeriu – unde lucrează până în anul 1956, în această perioadă fiind și colaborator la emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române, în anul 1953 scrie la revista Stadion, iar din 1956 devine reporter la „Scânteia”.

În anul 1959 este numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar un an mai târziu este corespondent la Paris pentru agenția de presă Agerpres. În 1961 este trimis special la faimosul „Proces Eichmann”, de la Ierusalim, a comentat Olimpiadele de la Roma din 1960 și Melbourne, în 1964 – acestea fiind subiectele a două cărți pe care le-a scris Vornicu -, a transmis, de la fața locului, momentul în care Charles de Gaulle devenea cel de-al 18-lea președinte francez, a relatat în direct despre vizita lui Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, la Paris și a intrat în contact cu mari nume ale lumii artistice și culturale occidentale.

În anul 1965, este rechemat de la Paris și este numit șef al redacției Actualități a Televiziunii Române, instituție în cadrul căreia a militat pentru un proces de modernizare, după model francez, mai ales prin introducerea unor emisiuni de divertisment de calitate.

În televiziune a fost, mai apoi, redactor-șef la redacția emisiunilor culturale, director de programe și director adjunct al TVR. Tudor Vornicu a realizat mai multe emisiuni de divertisment, magazine culturale și programe de tip variete, deosebit de apreciate în acea perioadă, fiind și director coordonator al Festivalului Cerbul de Aur. 

A murit la 2 aprilie 1989, la București, la scurtă vreme după ce fusese marginalizat în televiziune. Trei zile mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime imensă de oameni care l-au prețuit. În anul 2008, a apărut, la Editura Terra din Focșani, volumul biografic „Tudor Vornicu”, scris de Annie Muscă, lansarea având loc la 21 martie 2008, la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune

A obținut Premiul special al juriului ACIN 1988, pentru întreaga activitate și pentru contribuția deosebită adusă la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune. De asemenea, a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 pentru „Ocolul lumii în 20 de melodii”.

A fost redactor-șef pentru programele Televiziunii Române, dar și realizator al emisiunilor intitulate Studio N, De la A la … infinit, Mozaic duminical, Fotograme din realitate.

În ultimii ani de viață, marele om de cultură român a realizat o serie de scurte interviuri memorabile cu poetul Nichita Stănescu, care au fost difuzate la emisiunea Mozaic duminical.

1931: A încetat din viață la Paris, generalul francez Henri Mathias Berthelot fostul șef al Misiunii Militare Franceze în România în Primul Război Mondial ( n.7 decembrie 1861, Feurs, Franța).

Generalul Henri Mathias Berthelot a absolvit Academia Militară Saint-Cyr și a servit apoi în garnizoanele franceze din Algeria, apoi a ajuns la Tonkin și la Annam. Din anul 1907, el a fost transferat la Statul Major General, unde și-a câștigat reputația unui organizator deosebit de capabil.

În toamna anului 1916, în condițiile în care România intrase în război de partea Franței și Marii Britanii, generalul Henri Mathias Berthelot a fost numit comandant al Misiunii Militare Franceze în România.

Armata română se afla sub presiunea trupelor germane și austro-ungare care porniseră ofensiva peste Munții Carpați, și sub cea a trupelor bulgare, care atacau dinspre Dunăre și Marea Neagră. O mare parte a teritoriului românesc, inclusiv capitala București, a fost ocupată. Regele Ferdinand I și Regina Maria, împreună cu Guvernul, Parlamentul și Armata s-au retras în Moldova, unde au organizat rezistența, cu sprijinul trupelor Rusiei țariste.

Generalul Berthelot s-a implicat în reorganizarea Armatei Regale Române, care în anul 1917 a fost capabilă să reziste ofensivei armatelor germane, austro-ungare și bulgare și chiar să treacă la contraofensivă.

În această perioadă, generalul Henri Mathias Berthelot a devenit consilierul militar și prietenul Regelui Ferdinand I și a învățat să îi aprecieze și să îi iubească pe români.

În istoria armatei române au rămas de neuitat cuvintele generalului Berthelot din 11 noiembrie 1919, când la Paris era serbată încheierea războiului. Prin fața comandanților tocmai defila un detașament românesc, iar Henri Berthelot s-a întors către generalul Ferdinand Foch și i-a spus: ”Foch, saluez! C’est la famille!”.

După război, Henri Mathias Berthelot a primit cele mai importante distincții ale Regatului României. Pe lângă decorațiile militare, el a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar Parlamentul i-a acordat titlul de cetățean de onoare al României. Mai mult, pentru că pe frontul din Moldova, Regele Ferdinand I le promisese tuturor soldaților români că vor fi împroprietăriți cu teren după terminarea războiului, românul de onoare Henri Mathias Berthelot a primit, la rândul său, un teren și o locuință, situate în comuna Fărcădinu de Jos.

La moartea generalului Berthelot, în România a fost decretat doliu național. Azi, comuna românească din Hunedoara unde a locuit se numește General Berthelot.

1947: URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

Ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Veaceslav Molotov, a semnat la Moscova în această zi Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda și Bulgaria. Pentru România, tratatul de pace a însemnat cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța către Uniunea Sovietică Rusiei și a sudului Dobrogei (Cadrilaterul), Bulgariei, deși acest stat fusese, la rândul său, aliat al Germaniei naziste.

De asemenea, România era obligată să plătească Rusiei imense despăgubiri de război. Singura clauză care atenua din pierderile dureroase suferite de România a fost aceea referitoare la revenirea la țara noastră a teritoriului Transilvaniei de Nord (care fusese anexat de Ungaria după Diktatul de la Viena din 1940) .

1956:  S-a născut la Rădăuți poetul și dramaturgul român Matei Vișniec.  Este  cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru fondator al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu

Între 1980 și 1987 a fost  profesor de istorie și geografie în comuna Dorobanțu-Plătărești din județul Călărași. Piesele sale scrise între 1977 și 1987 au fost cenzurate și circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate.

Între 1977 și 1987 scrie și cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman și câteva scenarii de film. Cu excepția poeziei, celelalte texte ale sale sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul a reușit însă să-și fotocopieze piesele în numeroase exemplare și să le pună în circulație în mediul teatral și literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

În 1987 a fugit din România, cerând azil politic în Franța și  a obținut cetățenia franceză în 1993.

În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, și colaborează la diferite alte reviste franceze. După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune.

În octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara a organizat  un festival „Matei Vișniec” cu 10 dintre piesele sale, interpretate de către 12 trupe teatrale.

Fragmente din piesele sale sunt prezentate și în câteva manuale școlare alternative.

1962: S-a născut  actrița română de teatru și film, Oana Pellea.

Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a marelui actor român Amza Pellea (7 aprilie 1931 — 12 decembrie 1983).

Actrița a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, actualul UNATC și a terminat studiile în promoția 1984, la clasa prof. Sanda Manu.

1974: S-a născut la București, cântăreața de muzică ușoară Mălina Olinescu.

Provenea dintr-o famile de artiști, mama sa fiind  cântăreața Doina Spătaru, rudă cu renumitul solist Dan Spătaru, iar tatăl său , Boris Olinescu ,un actor apreciat în anii 1960. 

Începând cu anul 1993  după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.

În1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară  Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.

În 1997 în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu premiul I la secțiunea Șlagăre, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a  Festivalului Cerbul de Aur.

În 1998  împreună cu  Adrian Romcescu a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham în Anglia. cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

S-a sinucis în noaptea de duminică spre luni 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri,

 1990: Simpatizanți ai Frontului Salvării Naționale au luat cu asalt sediile unor partide politice de opoziție din București și din alte orașe ale țării.

După manifestația din 28 ianuarie, organizată de partidele istorice și de alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Minerii au venit pentru prima oară la București convinși că apără ceea ce ei credeau că este democrația: impunerea unei singure voci, a celei asociate cu Revoluția – FSN.

Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN, minerii au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație, aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Ceaușescu.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii FSN, unii dintre manifestanți au fost răniți. Masele de mineri manipulate s-au răzbunat pe opoziție, distrugând sediile partidelor istorice. Liderii acestora au fost salvați cu TAB-ul de furia gloatei.

1996: A murit la București, Marian Hudac, actor de comedie în teatru, film și televiziune;(n.20.09.1934, București).

2006: A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române; (n. 13 mai 1938).

A avut o carieră densă, deși destul de scurtă, pe care a completat-o în plan socio-politic, fiind Directorul Festivalului Internațional “George Enescu” în anul 1991, Ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001-2005 și Președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF.

Ca ministru al culturii în guvernul Stolojan, a redeschis Castelul Peleș vizitatorilor, amenajându-l ca muzeu, și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York.Între hobyurile sale s-au regăsit vânătoarea, pescuitul, ping-pongul, gătitul și colecțonatul pipelor.

Ludovic Spiess are numeroase înregistrări la Electrecord dar și în străinătate la case de discuri precum: Decca, Philips, EMI, Intercord, RCA sau Ariola.Rolul său favorit a fost Rodolfo din Boema.
A murit după un  infarct suferit în timpul unei partide de vânătoare în județul Teleorman.

2008: A fost constituit la Sfântu Gheorghe, Partidul Civic Maghiar cu orientare politică de dreapta, provenit din Mișcarea Civică Maghiară, care milta pentru autonomia Ținutului Secuiesc, precum și pentru obținerea de drepturi mai mari pentru minoritățile naționale. Primul președinte al partidului a fost politicianul Zsolt Bíró.

2018 : După demisia guvernului Mihai Tudose, a venit la putere o alianță PSD-ALDE care susținea guvernul condus de primul ministru Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni și primul guvern din istoria României condus de o femeie.

Guvernul Mihai Tudose a fost un guvern PSD, cu 27 de mandate, dintre care 16 dintre miniștri preluați din guvernul Sorin Grindeanu, demis de propriul partid în parlament, în urma unui conflict între premier și Liviu Dragnea. A avut un mandat scurt, între 29 iunie 2017–29 ianuarie 2018.

A crescut contribuțiile la asigurările sociale care trebuiau plătite statului de către cei care derulau contracte de muncă, iar măsurile acestea au luat prin surprindere mediul de afaceri și au creat o situație de impredictibilitate a mediului fiscal. Premierul a intrat în conflict cu președintele PSD, Liviu Dragnea, ceea ce a dus la retragerea sprijinului partidului și la demisia lui în data de 16 ianuarie 2018, rămânând în funcție ca interimar până la validarea următorului guvern.

Guvernul Viorica Dăncilă, acondus țara în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019. Viorica Dăncilă a fost al treilea prim-ministru al României în mai puțin de 13 luni, iar unii dintre miniștri guvernului său au făcut parte și din guvernul anterior condus de Mihai Tudose.

2022: A decedat la Chișinău, academicianul Sveatoslav Moscalenco (născut pe 26 septembrie 1928, în Basarabia, satul Bravicea, raionul Călărași (astăzi R.Moldova). După absolvirea, în anul 1946, a școlii medii din or. Orhei, a fost admis la studii la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău (astăzi Universitatea de Stat din Moldova).

După absolvirea în 1951 cu menţiune a facultăţii, a devenit asistent la Catedra de Matematică a Institutului Agricol (astăzi – Universitatea Agrară de Stat din Moldova), iar apoi, între anii 1952 și 1956 – la Catedra de Fizică a aceluiaşi institut.

În anul 1956 a fost admis la doctorat în Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, susținând teza în anul 1960. După absolvirea doctoratului, Sveatoslav Moscalenco revine la Chişinău şi activează între anii 1960 și 1963 în calitate de cercetător ştiinţific stagiar al Institutului de Fizică şi Matematică al AŞM, iar din 1964, odată cu formarea Institutului de Fizică Aplicată şi până la sfârșitul vieții, a fost şef al Secţiei Teoria Semiconductorilor şi Electronica Cuantică, iar ulterior, al Laboratorului format în baza ei.

Titlul de doctor habilitat l-a obţinut în anul 1971, în consiliul ştiinţific specializat unit al Institutului de Fizică, Institutului de Fizică Teoretică, Institutului de Fizică a Semiconductorilor şi al Institutului Fizicii Metalelor ale AŞ a RSS Ucrainene. În anul 1989 îi este conferit titlul de membru corespondent, iar în 1992 – cel de membru titular al AŞM.

Acad. Sveatoslav Moscalenco a devenit celebru încă de la primele sale lucrări dedicate proprietăţilor colective ale excitonilor în semiconductori, în care au fost expuse un şir de idei şi modele noi, confirmate şi dezvoltate ulterior.

Încă în 1958, Sveatoslav Moscalenco a prezis posibilitatea existenţei unui tip deosebit de excitoni – biexcitoni, în care doi excitoni, similar unor atomi care se grupează în molecule, formează stări legate între doi electroni şi două goluri. Doar peste zece ani aceste teorii ale sale au găsit aplicaţii.

În anii 1970–1980, în perioada de maximă glorie a teoriilor comportării biexcitonilor în semiconductori, şcoala ştiinţifică fondată de acad. Sveatoslav Moscalenco devine renumită pe plan internaţional datorită studiilor sale profunde ale comportamentului biexcitonilor sub acţiunea radiaţiilor laser de intensitate înaltă. Au fost prezise şi, ulterior, confirmate experimental, diverse fenomene de interacţiune colectivă a excitoinlor cu lumina, cu purtători liberi de sarcină din cristale, ale interacţiunii biexcitonilor cu excitonii.

Un alt fenomen prezis de acad. Sveatoslav Moscalenco şi discipolii săi, încă în 1962, este cel al condensării Bose-Einstein a excitonilor şi biexcitonilor în semiconductori – un rezultat de interes deosebit, deoarece graţie fenomenului în cauză poate deveni reală propagarea fără disiparea energiei la distanţe mari.

Pentru realizările sale de pionierat academicianului i-au fost conferite cele mai înalte distincţii de stat şi titluri onorifice ale R.Moldova : Cavaler al „Ordinului Republicii”, „Om emerit”, Laureat al mai multor Premii de Stat, Medaliile AȘM „Dimitrie Cantemir” și „Meritul Științific”.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Wikipedia;
5. http://www.worldwideromania.com
6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
8. Historia.ro.

RUSIA ARE ȘI ISTORICI CARE RESPECTĂ ADEVĂRUL

Lecţii de istorie: Cum a provocat URSS Al Doilea Război Mondial…

Istorici ruşi: Planul lui Stalin era să-l ajute pe Hitler, iar după ce va obosi, să-l atace şi toată Europa să devină sovietic

Pentru Stalin, ca și pentru Putin, mult mai târziu, prăbuşirea Imperiului Rus a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolui XX, scrie publicația online https://anonimus.ro.

Zeci de ani, în cărțile de istorie sovietice a fost scris că victoria asupra Germaniei naziste este rezultatul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Împreună cu Marele Război pentru Apărarea Patriei, manualele menționate vorbeau în treacat și despre un alt război, care s-a desfășurat în același timp, în aceleași țări și cu aceiași participanți. Cele două parcă se intersectau, chiar coincideau, dar erau totuși destul de diferite.

Asta s-a întipărit în mintea a milioane de oameni sovietici.

Toată lumea în Rusia știe data Marelui Război pentru Apărarea Patriei: 22 iunie 1941 – 9 mai 1945.
Data celui de Al Doilea Război Mondial – mai puțini: 1 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945.

Toată lumea în Rusia știe că, în Marele Război pentru Apărarea Patriei URSS a luptat împotriva Germaniei și a aliaților săi.

Nu toată lumea își amintește că în razboi au participat 62 de țări din 73 existente la acea vreme, că luptele au avut loc pe trei continente și în apele a patru oceane și este singurul conflictul în care s-au utilizat arme nucleare.

Însă acest război mondial pare că a ocolit URSS, care avea propriul rezbel cu naziștii, pe care i-a învins.

Cum s-a întâmplat că Rusia celebrează anual victoria asupra Germaniei naziste – iar victoria și memoria celui de Al Doilea Război au fost șterse?

Un material pe baza discuțiilor istroricilor ruși Oleg Budnitk şiMark Solonin, mediate de Alexander Podrabinek, în cadrul unei emisiuni la Radio Liberty:

Știe cineva ce a făcut Uniunea Sovietică în primele zile după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial?

Ei bine, URSS a atacat Polonia. De la vest polonezii erau atacați de Germania național-socialistă, din est – de socialista URSS. Germanii – pe 1 septembrie 1939, URSS – 17 septembrie 1939. Aceasta este data oficială a intrării Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial.

Și, din păcate, nu de partea coaliției, care atunci era reprezentată de Polonia, Anglia, Franța, Australia, Noua Zeelandă, India și Canada, ci în alianță cu Germania nazistă.

Foto (Moscova, 23 august 1939) : Uniunea Sovietică şi Germania nazistă au semnat un pact de neagresiuneși de împărțire a Europei, cu o săptămână înainte de declanșareaRăzboiului Mondial.

Practic, în vara anului 1939, Hitler a încercat să obțină și a obținut, sprijin sovietic. Pactul de neagresiune între cele două imperii totalitare a avut o importanță crucială pentru ambele țări și practic a dat startul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Oleg Budnitskii:

Pe de o parte, Stalin nu avea încredere în democrațiile occidentale, iar pe de altă parte, după o vizită a lui Ribbentrop la Moscova și auzind propunerile concrete și absolut minunate din punct de vedere geopolitic… Era o propunere de împărțire a Europei de Est… Printre altele, cele două au convenit ca, la un moment dat, Uniunea Sovietică să intre în război împotriva Poloniei.

Semnarea Pactului Molotov – Ribbentrop, pe 23 august 1939, a fost un punct de cotitură important în politica Uniunii Sovietice.

Alexander Podrabinek:

Pactul de non-agresiune a fost scurt și clar. Avea numai șapte articole. Cele de substanță – trei. Primul articol obligă părțile să se abțină de la agresiune impotriva celuilalt; În al doilea – să nu acorde sprijin unui terţ care îl atacă pe celalalt; În al treilea – să nu adere la alianțe militare îndreptate împotriva celeilalte părți.

Având acord cu Hitler privind împărțirea sferelor de influență în Europa, Stalin nu se temea de complicații militare la începutul Războiului Al Doilea Mondial. Şi de cine să se teamă Uniunea Sovietică, care era cu mult superioară celor mai apropiați vecini occidentali ca dimensiune, resurse naturale, armată și echipament militar?

Poate că Stalin a crezut că prăbușirea Imperiului Rus în 1917 era cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acum, în fața lui s-a deschis perspectiva tentantă de restabilire a vechilor frontiere.

Oleg Budnitkii:

Germania inițiază războiul pe 1 septembrie 1939, declanșând atacul asupra Poloniei. Uniunea Sovietică, în conformitate cu acordul, a început să pregătească acțiuni militare împotriva Poloniei.

Una dintre condițiile pentru intrarea URSS pe teritoriul Poloniei (pentru a spune lucrurilor pe nume, a fost o lovitură aplicata în spatele armatei poloneze), era ca Varșovia să cadă, iar apoi se putea anunța că statul polonez nu există. Lucru pe care l-au făcut mai târziu.

Alexander Podrabinek:

Potrivit protocolului secret al pactului, Armata Roșie a ocupat regiunile estice ale Poloniei.

Mark Salonin:

Pe 17 septembrie 1939, dimineața, Armata Roșie, într-un număr mare, traversează frontiera poloneză. Gruparea sovietică număra 650.000 de militari şi 4.500 de tancuri, iar până la sfârșitul lunii septembrie, a crescut de două ori.

Teritoriul polonez a fost ocupat rapid. Polonezii nu se așteptau la o invazie din est. Rezistența armată a fost scăzută, dar a existat.

Oleg Budnitkii:

Au fost în unele locuri lupte. Dar polonezii la început nu au înțeles ce se întâmplă, de ce a intrat Armata Roșie? Guvernul s-a gândit că poate URSS a venit în ajutorul Poloniei. Au fost chiar date ordine să nu se opună rezistență. Cu toate acestea, polonezii s-au luptat cu sovieticii. Au existat lupte, unele orașe au rezistat.

Alexander Podrabinek:

În urma acestor evenimente, sub controlul Uniunii Sovietice a trecut un teritoriu de 196.000 kilometri pătrați cu o populație de aproximativ 13 milioane de persoane.

Pentru Uniunea Sovietică, războiul cu Polonia nu a fost prea sângeros. Pierderile în luptă ale Armatei Roșii, conform cifrelor oficiale, au fost de 737 de persoane ucise și 1862 răniți. Conform celor neoficiale – până la o mie de morți și două mii de răniți. Pierderea polonezilor a fost de 3,5 mii de morți, 20.000 răniți și dispăruți.

Au fost capturați circa 250.000 de soldați. În primăvara anului viitor, aproape 22 de mii de ofițeri polonezi au fost împușcați de sovietici în pădurea Katyn.

În septembrie 1939, armatele sovietică și germană au sărbătorit prima victorie în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Trupele germane au cedat orașul polonez ocupat Brest, care a trecut sub ocupație sovietică. Pe 22 septembrie 1939, la Brest a avut loc o paradă militară sovieto-germană comună (foto:generalul german Heinz Guderian (centru) şi comandantul brigazii 29 sovietice de tancuri, colonelul Semion Krivoshein (dreapta) sărbătoresc în comun victoria asupra forțelor poloneze).

Acțiunile militare au fost finalizate, în mare, până pe 29 septembrie. Data sfârșitului războiului poate fi considerată 16 octombrie 1939, când noua frontieră de stat a URSS a fost transferată de către armată sub paza trupelor de frontieră ale NKVD.

Stalin a numit războiul împotriva Poloniei o „plimbare militară”. Pentru Polonia acest război a fost însă o tragedie natională.

Dar războiului nu-i place răgazul, mai ales dacă agresorul este extaziat de succesele militare ale unei campanii ușoare. Așa că, pe 16 octombrie 1939, Armata Roșie a predat granița de vest sub paza NKVD și pe 18 octombrie a început introducerea trupelor sovietice în republicile baltice.

Din punct de vedere militar, Estonia, Letonia și Lituania erau mult mai slabe decât Polonia și nu puteau opune rezistență semnificativă.

Pe 28 septembrie 1939, după ce Kremlinul a semnat tratatul de prietenie cu Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Estonia au încheiat un acord de asistență mutuală. Asistența din partea Uniunii Sovietice a însemnat introducerea pe teritoriul estonian a trupelor sovietice – 25.000 de oameni.

În urma discuțiilor, Stalin a lăudat delegația estoniană:

„Guvernul eston a acționat cu înțelepciune și în beneficiul poporului estonian, a încheiat un acord cu Uniunea Sovietică. Puteați avea soarta Poloniei. Unde este acum Polonia?”.

Răspunsuri la întrebare au avut și celelalte republici baltice. Un tratat asemănător cu Uniunea Sovietică a fost semnat de Letonia pe 5 octombrie 1939, iar pe 10 octombrie cu Lituania. În Letonia au fost trimiși 25.000 de soldați ai Armatei Roșii, în Lituania 20.000.

Apoi, pe 5 octombrie 1939, URSS propune finlandezilor să încheie un pact de asistență mutuală similar cu cel al balticilor. Negocierile au început pe 11 octombrie, dar, în final, au eșuat, după numeroase reluări. Pe 9 noiembrie, discuțiile s-au încheiat fără rezultat.

Din această cauză a izbucnit războiul cu Finlanda, început pe 30 noiembrie 1939.

Oleg Budnitskii:

Finlanda nu a acceptat propunerile Uniunii Sovietice, care voia să împingă granița foarte mult. De fapt, Finlanda urma să devină stat satelit sau, pur și simplu, să fie anexată. Dacă ne uităm pe hartă, este o problemă de restabilire a granițelor Imperiului Rus.

Ca urmare, a început războiul sovieto – finlandez, URSS a anunțat o serie de provocări din partea Finlandei. Desigur, a fost un război provocat de către Uniunea Sovietică, nu există nicio îndoială. Este suficient să spun că populația Uniunii Sovietice era de 180 de milioane de oameni, iar populația Finlandei de 3 milioane de persoane, și ca să vezi, mica Finlandă s-a decis așa, dintr-odată, să atace Uniunea Sovietică. Finlanda avea doar câteva tancuri și câteva avioane…

Alexander Podrabinek:

Uniunea Sovietică a lansat o puternica campanie de propagandă.

Mark Salonin:

Da, pe 26 noiembrie1939, cu patru zile înainte de invazia în Finlanda, a existat o puternică explozie propagandistică. Se spunea că armata finlandeză îi atacă pe grănicerii sovietici, că au murit soldați ai Armatei Roșii. După aceea, un uragan de poezii, ședinte populare, sindicaliști furioși. Şi-au amintit că de la granița finlandeză până la leagănul revoluției bolșevice, Leningrad, erau doar 34 de kilometri în linie dreaptă, și că, iată!, urmează să bombardeze finlandezii Bulevardul Nevskii. Prin urmare, nu putem tolera acest lucru, iar noi trebuie să ne apăram țara…

Alexander Podrabinek:

La începutul campaniei finlandeze propaganda stalinistă a convins poporul sovietic că victoria asupra Finlandei va fi rapidă și ușoară.

Oleg Budnitskii:

Cu toate acestea, războiul nu a fost floare la ureche, cum se credea inițial. Finlanda a opus rezistență armată, iar trupele URSS s-au dovedit a fi slab pregătite și slab conduse. Totuşi, Uniunea Sovietică era mult mai puternică decât Finlanda, și, în ciuda pierderilor enorme (Armata Roșie a pierdut de 4 ori mai mulți soldați decât cea finlandeză), rezistența finlandeză a fost înfrântă. S-a ajuns la un acord de pace, care a fost drastic pentru Finlanda, dar ţara si-a păstrat independența.

Alexander Podrabinek:

Războiul s-a încheiat pe 13 martie 1940 prin semnarea unui tratat de pace. Uniunea Sovietică anexează aproximativ 40.000 de kilometri pătrați din Finlanda, inclusiv orașul Viborg. Pierderile în morți și dispăruți au fost după cum urmează: Armata Roșie – 126.000 soldați, armata finlandeză – 26.000 de oameni.

Unul din rezultatele războiului sovieto-finlandez a fost exluderea URSS din Liga Națiunilor. Un alt rezultat a fost invenția de către finlandezi a „cocktailului Molotov”.

După războiul cu Finlanda, Armata Roșie a avut pace doar trei luni. Dar apoi, în iunie 1940, pe data de 14 (Lituania), şi 15-16 (în Letonia și Estonia), URSS trimite ultimatumuri prin care cere intrarea neîngrădită și nelimitată pentru trupele Armatei Roșii. După ce militarii sovietici ocupă țările baltice, încep arestările în masă, urmează așa-numitele alegeri: cu un singur candidat pe listă. Se formează guvernul. Fără vărsare de sange, toate trei republici sunt ocupate.

Alexander Podrabinek:

Campania militară în cele trei republici baltice a durat șase săptămâni. La începutul lunii august 1939, Lituania, Letonia și Estonia au fost anexate și încorporate în Uniunea Sovietică. Vărsarile de sânge au fost evitate ca urmare a faptului că guvernele baltice au încercat să evite victime militare. Și au reușit.

Dar pierderile umane au venit mai târziu. Din cele trei republici, NKVD a deportat în Siberia potențiali dușmani ai puterii sovietice: intelighenția, clerici, politicieni, ofițeri militari, polițiști, agricultori, proprietarii de companii mari, foști funcționari ai aparatului de stat. Cu totul aproximativ 40.000 de oameni.

În aceeași vară a fost efectuată o operațiune militară de invadare a României, a urmat anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

Mark Salonin:

Cu Basarabia au procedat chiar mai dur, acolo nici măcar nu au fost proclamate republici populare (ca în țările baltice), pur și simplu a fost prezentat un ultimatum României, în care se spunea: „totul este al nostru. Am tolerat prea mult timp ca Basarabia noastră să fie parte din România, dar acum răbdarea noastră a ajuns la capăt”.

Alexander Podrabinek:

România nu a opus rezistență armată și a acceptat ultimatumul sovietic. Operațiunea militară a început pe 28 iunie și a durat șase zile. Au fost încăierări ocazionale, dar pierderi de război nu au fost de nicio parte.

Pe 3 iulie 1940, la Chișinău are loc o paradă a trupelor sovietice. Urmările directe ale anexării: deportarea în Siberia de Nord şi Kazahstan a aproximativ 30.000 de așa-numite „elemente nesigure”.

Astfel, la numai două săptămâni după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a început ostilități active în Europa, care au continuat cu câteva întreruperi pe tot parcursul anului. Acesta a fost anul (1940), în care URSS a furat și confiscat cele mai multe teritorii străine.

Dar această atitudine este justificată din punct de vedere geopolitic?

Oleg Budnitskii:

Din perspectiva mea, aceasta a fost o greșeală. Acordurile între Stalin și Hitler și acțiunile Uniunii Sovietice în cele din urmă au adus mai mult rău decât bine. În primul rând, după cum știm, aceste teritorii au fost anexate destul de rapid. Populația, în cea mai mare parte, avea o atitudine extrem de negativă față de regimul sovietic.

Mobilizările pentru Armata Roșie în vestul Ucrainei erau o catastrofă, zilnic erau 4.000 – 5.000 de dezertori (nu exagerez, sunt documente sovietice). În Lituania și Letonia au fost rebeliuni, opoziție fățisă față de regimul sovietic. Același lucru s-a întâmplat în vestul Ucrainei și în alte locuri. Așa se explică de ce au fost atât de ușor create ulterior legiunile SS – este o consecință a acestei politici a puterii sovietice. De exemplu, cu o săptămână înainte de invazia germană au avut loc deportări din statele baltice.

Dar cel mai important lucru: s-a dovedit că Germania a obținut o garanție a păcii în est, a învins Franța, iar Uniunea Sovietică, brusc, s-a trezit pe un continent nesigur şi singură împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi, fără niciun tampon între ele. Era o frontieră comună imensă, ideală pentru un atac surpriză.

Mark Salonin:

Tovarășul Stalin avea un plan mare, clar și destul de rațional: să-l împingă pe Hitler într-un mare război european. L-a ajutat pe Hitler să nu fie spulberat chiar de la început. Stalin urma să aștepte, iar când toți participanții la acest război vor fi aproape morți de oboseală, marea Armată Roșie, cu zecile de mii de tancuri, va trece peste totul ca un tăvălug și toată Europa devenea sovietică. Planul era absolut clar. Așa că de ce naiba îi trebuia să se anagajeze în propriul mic război între 1939-1940 …nu este clar.

Toți acești pași (mă refer la capturarea unei părți din estul Poloniei, războiul împotriva Finlandei, anexarea statelor baltice, precum și ruperea unei bucăți din România) în niciun fel nu-l apropiau pe tovarășul Stalin de planul său măreț.

Nu am un răspuns rațional la întrebarea asta, dar ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia mea, este că Stalin avea o capacitate redusă a gândirii abstracte. În limbaj comun, aceasta se traduce prin cuvântul „prost”, dar eu nu pot folosi acest cuvânt la adresa unui geniu diabolic. Toate acestea îmi amintesc despre povestea unui hoț, care după ce a furat cu succes un milion, s-a decis să mai fure o rublă din portofelul altcuiva.

Alexander Podrabinek:

Deci, când, de fapt, a intrat Uniunea Sovietică în Al Doilea Război Mondial? Să ne uităm la cronologia evenimentelor din perioada 1939 – 1940.

Septembrie, octombrie 1939:- războiul cu Polonia.

Noiembrie – decembrie 1939, Ianuarie, februarie, martie 1940: război cu Finlanda.

Iunie 1940: desfășurarea de trupe în republicile baltice.

Iulie 1940: invazia În România, anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

August 1940: anexarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei.

Oleg Budnitskii:

Cu siguranță că aceste evenimente au fost parte din Al Doilea Război Mondial, nu am nicio îndoială. A pretinde că aceste evenimente au fost separate și că URSS a intrat în război abia în iunie 1941 este, cu siguranță, un neadevăr istoric.

Mark Salonin:

Participarea Uniunii Sovietice la înfrângerea Poloniei și ocuparea teritoriului său, fără îndoială este parte din Al Doilea Război Mondial. Nu-mi pot imagina ce argumente pot fi aduse împotriva acestei teze. Dacă agresiunea lui Hitler împotriva Poloniei este prima etapă al celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci de ce nu are loc în această etapă şi agresiunea sovietică împotriva Poloniei?