ZIUA DE 26 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 26 ianuarie în istoria noastră

1611: Armata principelui transilvănean Gabriel Bathory a încălcat tratatul încheiat cu Radu Șerban și a năvălit prin surprindere în Țara Românească,ocupând Târgovişte, capitala Munteniei, intitulându-se „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. 

Poarta otomană a refuzat să-l recunoască domn şi-l numeşte din noupe tronul țării pe Radu Mihnea. Gabriel Bathory se retrage din Valahia la 16 martie 1611. 

Gabriel Bathory (1589-1613), principe al Tranilvaniei (1608-1613)	Radu Mihnea, domn al Munteniei și domn al Moldovei

Gábor Báthory (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), a condus  Transilvania între 1608-1613. 

A fost ultimul principe din familia Báthory și nepotul fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory. A fost proclamat principe al Transilvaniei la vîrsta de 19 ani, în urma renunțării la tron a lui Sigismund Rákoczy, la 5 martie 1608. 

Contemporanii spuneau că Gabriel Báthory era afemeiat şi peste măsură de ambiţios. Cronicarii turci l-au numit „craiul cel nebun”, iar românii au relatat despre ororile comise de soldații acestuia care au invadat Muntenia. nd spre Târgoviște, jefuind și arzând satele. Domnitorul muntean a luat calea refugiului în Moldova.

Jafurile și atrocitățile comise de oastea lui Gabriel Bathory au fost descrise de mitropolitul Matei ai Mirenilor, care se afla în Mănăstirea Bistrița, jefuită de armata adusă din Ardeal: „Iar ușuratecul acesta de Bathory Gabor, căci așa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Și câte ticăloșii și vărsări de sânge și profanări de biserici și jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind și mai presus de orice măsură. […] Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor și-i înădușeau în fum și de oțeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase și spânzurau oamenii de mușchi. Iar capetele altora legându-le cu funia și căsnindu-i le scoteau ochii. Și unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viața” [Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în Analele Academiei Române, 1900].

În anul 1613 domnii din ţările române vecine Transilvaniei s-au coalizat pentru a-l înlătura pe Gabriel Báthory de la conducerea principatului. Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (în limba maghiară Bethlen Gábor) zis „Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara.

În acel an în Ardeal intră o armată turcească, alăturîndu-se armatelor moldoveană şi munteană, asigurînd astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe. Drept urmare, Gabriel Báthory a fost nevoit să se retragă la Oradea, unde , la data de 27 octombrie 1613, a fost ucis de proprii săi soldaţi

1699 : Ia sfârsit războiul dintre Imperiul Otoman şi Austria (1683-1697), incheindu-se Pacea de la Karlowitz (Sremski Karlovci), în care otomanii au fost învinși.

 Leopold I, împăratul Imperiului Habsburgic, a anexat toate teritoriile dobîndite în decursul celor 14 ani de război: cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (transformată în pașalâc în urma bătăliei de la Mohacs din 29 august 1526) și Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei. Simultan au renunțat la vasalitatea republicii Raguzane, care a fost transferată Veneției.

Au cedat de asemenea către Veneția teritorii Dalmațiene și peninsula Peloponez. Prin acest tratat, Principatul Transilvaniei a intrat sub stăpânirea Curții de la Viena, vasalitatea Transilvaniei fiind transferată Habsburgilor. Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și aconsacrat monarhia habsburgică ca putere dominantă în Europa centrală. Transilvania.

Istoricul român Andrei Oțetea considera Pacea de la Karlowitz ,,începutul dezmembrării Imperiului Otoman”, pe același făgaș fiind și opinia lui Constantin C. Giurescu care o vede ca pe un început al unei noi ere.

Importanța istorică a acestui tratat rezidă și în faptul că a marcat schimbarea raportului de forțe din sud-estul continentului european prin retrasarea granițelor în defavoarea Porții, câștigat şi impunerea Austriei ca mare putere europeană.

S-a deschis astfel drumul rezolvării așa numitei ”probleme orientale” care a impulsionat lupta de emancipare națională a popoarelor din Balcani și s-a aflat și în secolul următor pe masa dezbaterilor din cancelariile europene.

1865 : În România, pe fondul tensiunilor politice generate de opoziția marilor moșieri la legea rurală, guvernul condus de Mihail Kogălniceanu a demisionat.

Mihail Kogălniceanu și guvernul său a fost la conducerea Principatelor Unite în perioada 11/23 octombrie 1863–26 ianuarie/7 februarie 1865 . Atunci s-a început perioada marilor reforme ințiate în timpul domniei lui  Al.Ioan Cuza. A promovat legislația privind secularizarea averilor mănăstirești. De asemenea,în timpul guvernării sale la 2 mai 1864 a avut loc lovitura de stat și confirmarea prin plebiscit a Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris. Tot în această perioadă fost doptată reforma agrară din 1864;  Legea electorală din 1864; s-a înființat Universitatea din București și a fost adoptatată Legea instrucțiunii publice, a Legea pentru comunele urbane și rurale; a Legea de organizare a Armatei din 1864.

1865: După demisia guvernului cuzist condus de Mihail Kogălniceanu, a venit la putere guvernul de asemenea ”cuzist” al lui Constantin Bosianu (foto), care a condus Principatele Române unite, în perioada 26 ianuarie/7 februarie 1865–14/26 iunie 1865.

În această perioadă, s-a adoptat Legea pentru organizarea judecătorească din 1865 (au fost înființate judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați și Curtea de Casație, care era totodată și instanța de recurs); au fost promulgate Codul civil și Codul de procedură civilă, Codul Penal, Codul comercial.

1869: Fruntaşii politici ai românilor bănăţeni, adunaţi la Timişoara, au întemeiat Partidul Naţional Român din Banat şi Ungaria, au hotărât să participe „activ”, adică şi electoral, la viaţa politică, iar la 7 februarie 1869 a ales primul președinte al acestui partid în persoana militantului pentru drepturile românilor, Alexandru Mocioni (foto stânga).

S-a hotărât ca tactica adoptată si fie una de „pasivism”, aceasta însemnând ca partidul să se abţină de a participa la lupta electorală inegală din Austro-Ungaria, dar continuând lupta politică naţională.

În 23-24 februarie 1869, la Miercurea Sibiului s-a ţinut o conferinţă naţională a fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania, în cursul căreia s-a constituit Partidul Naţional Român din Transilvania, sub conducerea lui Ilie Măcelariu (foto dreapta).

S-a hotărât ca tactica adoptată si fie una de „pasivism”, aceasta însemnând ca partidul să se abţină de a participa la lupta electorală inegală din Austro-Ungaria, dar continuând lupta politică naţională.

După nici o lună de la înfiinţarea acestor partide, la 23 martie/3 aprilie 1869, autorităţile au interzis activitatea lor, pe motivul că nu pot exista „partide naţionale” (prima interdicţie a PNR). Câţiva ani mai târziu, la 30 aprilie-2 mai/12-14 mai 1881, cercurile electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, întrunite la Sibiu, au hotărât unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania într-un singur partid, sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania, care a proclamat ca tactică de luptă politică „activismul”. În zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntaşii Partidului Naţional Român (PNR) s-au întrunit într-o conferinţă extraordinară la Sibiu, alegând ca preşedinte al partidului pe doctor Ioan Raţiu.

1884 : S-a născut La Botoșani, generalul de armată român, Gheorghe Avramescu; d.3 martie 1945,la Jászberény, Ungaria.A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic în 1913 și la Primul Război Mondial,fiind decorat în anul 1917 cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară.

Al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat la eliberarea Bucovinei în iunie 1941) fiind decorat cu Ordinul Mihai Viteazul și Ordinul german Crucea de Fier. La sfârșitul anului 1943, generalul Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944.

La 1 august 1944, în ajunul declanșării Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată Adjud–Focșani–Nămoloasa–Galați, a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului. A fost arestat în 1945 de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că a fost executat în secret de NKVD în Ungaria.

1897: A încetat din viață la Iași dr.Ștefan Stâncă, unul dintre pionierii medicinii preventive din România, membru post-mortem al Academiei Române(13 noiembrie 1865, Iași).

 A urmat Facultatea de Medicină în oraşul natal (1882-1885) şi Bucureşti (1885-1891).

A obţinut doctoratul în medicină în 1891, cu o teză care constituie, totodată, lucrarea sa fundamentală: „Mediul social ca factor patologic”. În această scriere clasică, el subliniază cauzele social-economice ale celor mai multe boli de mare răspândire, arătând necesitatea transformării mediului social generator de maladii în vederea ameliorării stării de sănătate a populaţiei şi a eradicării „bolilor sociale”.

A atras de asemenea atenţia, printre primii la noi, asupra primejdiei accidentelor de muncă şi a necesităţii prevenirii lor, ca şi a bolilor profesionale, fiind considerat un adevărat pionier al medicinii preventive. S-a preocupat, în paralel, de răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice în rândul populaţiei, desfăşurând o rodnică activitate publicistică, scriind numeroase articole în diverse periodice politice şi în reviste medicale.

Scrierile sale au tratat despre darwinism, despre istoria medicinii, au dezvăluit înapoierea economică şi starea sanitară precară a ţăranilor şi muncitorilor, au combătut şovinismul şi antisemitismul.

A murit la 11 ianuarie 1897, la Iaşi, la numai 32 de ani, răpus de tuberculoză, o boală ale cărei rădăcini sociale le-a denunţat în repetate rânduri.

 1902: A trecut la domnul mitropolitul Moldovei şi Sucevei Iosif (Ioan) Naniescu (n. 1820), căruia i se datorează terminarea ridicării catedralei mitropolitane din Iaşi (1880-1887), a cărei pictură a încredinţat-o lui Gheorghe Tattarescu. Din iniţiativa sa s-au restaurat bisericile „Trei Ierarhi” şi „Sf. Nicolae Domnesc”, tot din Iaşi.

Pe cheltuiala sa a apărut „Revista teologică”, sub redacţia lui Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu (1883-1887); a donat Academiei Române, în 1901, peste 10.000 de volume, cărţi, manuscrise şi documente. A fost ales membru de onoare al Academiei Române din 1888.

A fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei. Hotărârea de canonizare a fost luată în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.

 1918: Guvernul de coaliţie I. I. C. Brătianu – Take Ionescu a demisionat, întrucât a considerat inacceptabilă încheierea unei păci separate (după prima conflagraţie mondială). I-a urmat (la 29.I.1918) un Guvern condus de generalul Alexandru Averescu.

Noua formulă guvernamentală sugerată de Brătianu, avea ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obţinerii unei păci onorabile.

1918:  În seara zilei de 13/26 ianuarie 1918, primele unități ale Armatei Române au intrat în Chișinău, sub conducerea generalului Ernest Broșteanu (foto).  Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale.

Orașul a fost eliberat fără luptă, fiind abandonat de trupele bolșevizate, care s-au retras spre Tighina/Bender. Comandantul unităților bolșevice din Chișinău, a expediat în aceeași zi o telegramă Sovietului soldaților și marinarilor din Odesa, în care a propus „lichidarea Sfatului Țării”.

În același timp, Divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolșevici și pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiții de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forțele bolșevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.

La 13/26 ianuarie 1918 guvernul sovietic a decis ruperea relațiilor diplomatice cu România și în aceeași zi Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Ruse a constatat starea de război între România și Rusia.

Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice Federative Ruse din 13/26 ianuarie menționa: „1. Toate relațiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legația românǎ și, în general, toți reprezentanții autoritǎților române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ […] 2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ își asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

La rândul său, în data de 23 ianuarie/5 februarie 1918 Comitetul Executiv Central al RUMCEROD s-a declarat în stare de război cu România.

RUMCEROD (acronimul rusesc pentru Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa), a fost un organ bolșevic revoluționar care s-a instalat provizoriu în sudul Ucrainei, și a acționat asupra teritoriului guberniilor Basarabia, Herson și Taurida, în contextul destrămării Imperiului Rus și a Războiului Civil Rus. A funcționat din mai 1917 până în mai 1918.

RumCerOdul s-a străduit să împiedice intențiile Sfatului Țării de a declara independența Basarabiei. A reușit să-și introducă grupurile armate, Front-Otdel, în Basarabia unde a contestat, violent, Sfatul Țării. Front-Otdel a preluat unitățile militare rusești, controlul telegrafului, poștei și gării din Chișinău, pentru ca în ianuarie 1918 să dizolve, de facto, Sfatul Țării arestând unii deputați, în timp ce alții sau ascuns ori au fugit la Iași.

În dorința de a obține retragerea trupelor române din Basarabia, a arestat o parte dintre românii refugiați la Odesa și a somat România să-și retragă armata din teritoriul fostei gubernii.În mai 1918, Rumcerod a fost dizolvat, iar președintele său, Vladimir Iudovski s-a mutat la Moscova.

 1918: S-a născut în localitatea Scornicești,Olt, politicianul comunist Nicolae Ceauşescu. După al doilea război mondial, sub controlul sovietic asupra României, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), ulterior devenind subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei în grad de general-maior (deși nu făcuse armata), membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR), membru deplin al Biroului Politic al PMR, responsabil cu problemele de cadre.

În toamna lui 1956, aflându-se la Cluj, a avut un rol important în reprimarea mișcărilor de simpatie față de revoluția ungară. În 1957 a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (Vrancea) care se împotriveau colectivizării forțate,ordonând personal deschiderea focului asupra țăranilor revoltați.

În 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, i-a suucedat în funcția de secretar general al PCR și șef de stat al RSR. În primii ani după instalarea sa la putere, a continuat politica lui Gh. Gheorghiu-Dej de deschidere în politica internaţională.

Timp de 24 de ani, dictatura instituită de el s-a caracterizat prin cultul personalității, nepotism și opresiune dar, datorită politicii sale de relativă independență față de Uniunea Sovietică, a reușit să-și atragă sprijinul țărilor occidentale.

Din 1971, a evoluat tot mai mult spre o formulă de guvernare de tip stalinist, bazată pe un cult al personalităţii fără precedent în istoria României, care a determinat deteriorarea continuă, pe toate planurile, a situaţiei interne a țării și  nemulţumirea crescândă a populaţiei, care a culminat cu Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989.

Dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, judecat, condamnat la moarte şi executat împreună cu soția sa Elena, în ziua de 25 decembrie 1989, la Tîrgoviște .

Răsturnarea regimului comunist ceaușist din România, în decembrie 1989, a însemnat sfîrșitul ultimului dictator stalinist din Europa de Est.

1920: S-a născut la Craiova, Marcel Aderca, traducător din literatura franceză.Era fiul scriitorului Felix Aderca, de la care a moștenit toată arhiva sa literară.

A dat admitere la Facultatea de Arhitectură și a urmat apoi doi ani de studii la Facultatea de Textile, până când a fost exmatriculat potrivit legilor rasiale din 1941. A urmat apoi Colegiul pentru studenții evrei (1941–1944) și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1945. Ulterior a urmat cursuri la Institutul de Studii Politice și Administrative din București (1948–1949). 

A lucrat ca redactor la Editura Cartea Rusă, șef al serviciului publicații la Direcția Presei din Ministerul Afacerilor Externe, asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și redactor la Editura pentru Literatură Universală. Debutul său editorial a avut loc în 1966 cu traducerea romanului Husarul de pe acoperiș de Jean Giono. 

În afara traducerii a numeroase romane contemporane, Aderca s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi  dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.

A tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); este fiul scriitorului Felix Aderca; (m. 21 ianuarie 2008, București).

1921: S-a născut la Pitești, compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu; (m.1 august 2004 la București).

În creaţiile sale a folosit poezia de prim rang a literaturii noastre: Eminescu, Arghezi, Alecsandri, Ion Brad, Coşbuc, Nicolae Tautu, Eugen Frunză, Magda Isanos sau Elena Farago. 

De asemenea, compozitorul a  realizat cu succes opere inspirate din zbuciumata istorie a poporului nostru şi anume: în 1964, opera lirică Ecaterina Teodoroiu, continuată cu opera-baladă Peneş Curcanul, iar in anii ’80 compozitorul reuşeşte transpunerea muzicală a două dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgiei româneşti, D’ale carnavalului, de I.L. Caragiale, şi Steaua fără nume, de Mihail Sebastian.

1925 : S-a născut la Cluj eseistul Nicolae Balotă, critic literar, memorialist şi traducător român, licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1947) și Doctor în Literatură universală și comparată la universitatea clujeană. A decedat la 20 august 2014, la Nisa, în Franța.

A fost asistent universitar la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1949), apoi cercetător la Filiala din Cluj a Academiei Române (1950–1954). 

A fost arestat, prima dată în 1948, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, a fost demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare, a fost din nou arestat în 1956 din cauza unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist, elaborat împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu.

Deși patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie a ajuns la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Au urmat 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lătești; fiind eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ în 1981, ca refugiat politic, a colaborat în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ  Someșan, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.

1926: S-a născut  interpreta de muzică uşoară română Aida Moga; (m.01.08.2001).

 1942: S-a născut Ion Cristinoiu, compozitor, orchestrator, dirijor de muzică uşoară şi percuţionist; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române; (m. 2001).

A compus, în 35 de ani de carieră, peste 800 de piese de muzică uşoară, cele mai multe şlagăre, muzică de film şi corală.

1944 : A murit Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă, militantă activă în mişcarea feministă a epocii, membră a mai multor societăți culturale, considerată educatoare a poporului.Este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle; (n.05.10.1857).

Smaranda era nepoata lui Grigore Alexandrescu şi descendentă a familiilor  boiereşti Andronescu şi Vlădescu.Ea scris celebrele versuri: “Vine vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”.

La sfârşitul secolului 19, Smaranda a condus un cenaclu frecventat şi de poetul Mihai Eminescu şi a fost prietenă cu Veronica Micle.A colaborat la cele mai importante ziare şi reviste ale vremii, între care “Convorbiri literare”, “Fântâna Blanduziei”, “Literatorul”, “Tribuna”, “Universul”, a fost membră a unor organizaţii culturale – “Dante Alighieri”, “Storia et Arte di Roma”, “Alianţa Universală a Femeilor” – şi a participat la diverse congrese internaţionale, ca reprezentantă a României.

Avea pasiunea calatoriilor si a străbătut România şi multe ţări din Europa şi din Asia, apoi a scris cărţi şi a ţinut conferinţe pentru a relata impresii din aceste călătorii.Cea mai interesantă călătorie a ei a fost în 1904, spre Capul Nord, urmând itinerarul Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord. La întoarcere, a vizitat oraşul Cristiania (în prezent Oslo), unde s-a întâlnit cu Henrik Ibsen.

Activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său cardinal de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (n. 1857)

În parcul Mitropoliei din Târgovişte şi în parcul Cişmigiu din Bucureşti au fost ridicate monumente în amintirea Smarandei Gheorghiu.

1944: Dictatorul german Adolf Hitler a ordonat elaborarea unui plan de ocupare a României în cazul în care guvernul român ar fi decis să se predea Uniunii Sovietice și să schimbe frontul.

Înaltul Comandament german a început elaborarea planului Margarethe II – invazia germană nazistă asupra României de către forțele germane, coroborate cu cele ale Ungariei. După întrevederile Hitler–Antonescu (26–27 februarie 1944), Berlinul a decis contramandarea tuturor preparativelor de executare a operațiunii Margarethe II.

1947: S-a nascut Mircea Gheordunescu, fizician român. A îndeplinit funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în perioada 1997-2001 și apoi pe cea de consul general al României la Milano (2002-2007).

După ce între anii 1995-1996, a lucrat ca director general la Direcția Relații Internaționale a Primăriei Municipiului București, prof. Gheordunescu a îndeplinit în perioada 1 noiembrie 1996 – 11 martie 1997 funcția de președinte al Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice (ANCESIAC), cu rang de secretar de stat.

La data de 14 martie 1997, Mircea Gheordunescu a fost numit în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații , cu rang de secretar de stat. A fost eliberat din funcție la data de 1 noiembrie 2001.

În această perioadă, a devenit membru în următoarele organizații: Consiliul de Conducere EUROPA 2000 ONG International cu Statut Participativ la Consiliul Europei și ONU – Bruxelles (din 1997), membru fondator al Centrului SECI București (1997), membru fondator al Autorității Naționale de Securitate (ANS) (1997), membru în Consiliul Director al ANS și responsabil al Cap. IV de Securitate al Planului Anual de Aderare la NATO (1998-2001), membru în Consiliul Consultativ al EULEC- Asociația Europeană a Organismelor de Aplicare a Legii- Bruxelles (din 1999) și promotor al ORNISS (2001).

 1948: S-a născut muzicianul Iuliu Merca, compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 27.07. 1999).

1952 : În urma Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 147/26 ianuarie 1952 cu privire la efectuarea reformei bănești și la reducerile de prețuri, regiml comunist a pus în aplicare în RPR reforma monetară. În fapt, această”reformă”a reprezentat o nouă confiscare a masei monetare aflate în circulație (după stabilizarea din 1947).

1973: A murit în Statele Unite, la Los Angeles, California, actorul american de origine română, Edward G. Robinson; (n.12.12.1893, București).

A jucat în  numeroase filme sub bagheta unor regizori ca John Ford, John Huston, Frank Capra. Institutul American de Film l-a așezat printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea.

1976: La cea de-a treia reuniune la nivel ministerial de la Manila, desfăşurată între 26 ianuarie şi 7 februarie, România era primită în unanimitate ca membru al „Grupului celor 77”, organizaţie formată din ţări în curs de dezvoltare.

România nu mai face parte de pe lista membrilor oficiali după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007. Grupul 77 cuprinde, din noiembrie 2013, 134 de ţări membre, în mare parte în curs de dezvoltare.

 1988 : Este  reînfiinţată Biblioteca Română din Paris. La origine constituită sub îndrumarea lui Nicolae Iorga, Biblioteca Română din Paris a dispărut în 1945. La reînfiinţare, sub aspiciile Ambasadei României în Franţa, ea a fost dotată cu un fond de câteva mii de volume, astăzi biblioteca ICR Paris numărând circa 12000 de volume în limbile română şi franceză. Primul ei director a fost diplomatul Nicolae Mareş, urmat de profesorul universitar din Iaşi Constantin Pavel. În ianuarie 1990, biblioteca a fost integrată în cadrul nou înfiinţatului Centru Cultural Român, devenit ulterior Institutul Cultural Român din Paris

 1994:Ministrul român al afacerilor externe Teodor Meleşcanu, a semnat  la Bruxelles Documentul-cadru privind Parteneriatul pentru Pace, gândit ca un program de consolidare a cooperării dintre statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi state nemembre, pe baza semnării unor acorduri individuale. România a fost prima ţară est-europeană care a semnat documentul.

Parteneriatul pentru Pace a fost lansat la Bruxelles, la iniţiativa SUA, pe baza unei declaraţii adoptate la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale NATO din 10-11.I.1994.

1996: A murit la Iași, poetul Nicolae Ţaţomir, prozator, eseist, publicist, jurist şi profesor; (n. 2 februarie1914, la Hârlău).

A fost profesor universitar, șef de catedră și decan al Facultății de Drept din Iași și membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice.

2012: La această dată, 22 de state ale UE, printre care şi România, au semnat, la Tokyo, documentul internaţional ACTA – Anti-Counterfeiting Trade Agreement (Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii), Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia.

Acordul comercial de combatere a contrafacerii a fost respins în data de 4 iulie 2012, de Parlamentul European cu 478 de voturi împotrivă, 39 de voturi pentru şi 165 de abţineri.

 2014: A decedat scriitorul  Cicerone Ionițoiu, fost deținut politic în inchisorile comuniste din Romania; (n. 8 mai 1924, Craiova).

În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962.

Cicerone Ionițoiu a fost condamnat de regimul comunist la 26 de ani de închisoare, pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului National- Țăranesc. Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre comuniste  de exterminare.

În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valery Giscard D’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța.

După revoluția anticomunistă din 1989, a sprijinit renașterea PNȚCD și a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste (Dicţionar al victimelor terorii comuniste, în 11 volume), devenind astfel unul din marii cronicari ai terorii  comuniste.

Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismului  și a fost citată laudativ de către Fundatia Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul  Memorialului Sighet.

2016: A decedat actrița, graficiana și regizoarea română Elena Negreanu (n. 13 februarie 1918,Iași). A urmat cursuri de actorie la Institutul din București, la clasa profesoarei Beate Fredanov.

Din 1947 a jucat pe scenaTeatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București și a fost conferențiară la I.A.T.C. Din 1956 aactivat ca regizor artistic al Radiodifuziunii Române, realizând până în 1980 spectacole cu piese din repertoriul antic, clasic și modern.

În anii 2006 și 2008 Elena Negreanu a prezentat două expoziții de grafică personală în foaierul Sălii Radio.

2021: A decedat la Craiova, în urma unei infecţii cu COVID 19, Georgeta Luchian Tudor (n.6 septembrie 1934, Brăila ),actriță la Teatrul Național din Craiova și poetă, soția marelui rapsod Tudor Gheorghe.

Georgeta Luchian Tudor (numele de familie, Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Șahighian, asistenți David Esrig și Călin Florian.

A debutat la Naţionalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul „Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963).

A jucat în spectacole regizate de cunoscuţi regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornişteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete şi alţii.

În spectacolul „Micul infern” a jucat alături de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. Cândva, Tudor Gheorghe declara: „Au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine”.

Este autoarea volumului de poezii, “Uneori femeile surâd” (Ed. Scrisul românesc, 2011).

“Am fost întrebată de ce, uneori, femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. Dar, doamnelor, domnişoarelor, pentru că este ziua noastră, vă doresc să surâdeţi mai mult, chiar şi atunci când vă doare inima… Pentru că surâsul e un balsam.”, spunea artista.

A plecat, dar versurile sale, ca și amintirea unei actrițe depline, rămân.

Calendar creștin ortodox

26 ianuarie – Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache şi al soţiei sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ţinutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.

Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care I-a adus în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde se afla şi un vestit spital.

Acolo tânărul Ioan a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focşani, unde de asemenea funcţiona un spital. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeşului.

Acelaşi Chesarie l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat la învăţătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din Bucureşti, având dascăli vestiţi, precum profesorul Ioanid, de la care a învăţat limba greacă, şi părintele Macarie ieromonahul, cunoscutul dascăl de psaltichie românească.

De la Macarie, Iosif a deprins meşteşugul cântării bisericeşti curate, întrucât avea un glas foarte plăcut şi el însuşi a alcătuit cântări psaltice.

Fiind hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. în anul 1873 fost ales episcop al Argeşului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei, împlinindu-şi cu multă osârdie chemarea şi slujirea arhierească. împlinindu-şi făgăduinţa către fostul mitropolit Veniamin Costachi, făcută în vedenie pe când mergea către Iaşi ca nou ales mitropolit, Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a şi fost de faţă pe când era copil la Iaşi.

Asemeni şi Seminarul lui Veniamin de la Socola l-a mutat chiar în palatul domnitorului care îl surghiunise pe ierarhul Veniamin, iar bisericile Sfântul Nicolae Domnesc şi Sfinţii Trei Ierarhi le-a înnoit, căutând să urmeze întru toate marelui său înaintaş. Moaştele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse racla veche cuprinsă de flăcări şi sfintele moaşte rămânând nearse, prin dumnezeiască minune.

Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfinţenia vieţii şi milostenia. El se ruga şi citea mult, mânca puţin şi era foarte cumpătat, îşi drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea totdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi.

Era, de asemenea, un vorbitor priceput şi duhovnic înţelept, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea şi darul smereniei şi al ascultării desăvârşite, că toate le primea ca de la Dumnezeu.

Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci şi şapte de ani, s-a mutat la cereştile lăcaşuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt şi Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinţilor, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie, când a trecut la cele veşnice.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. https://www.crestinortodox.ro
5. Wikipedia.ro.;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
9. Historia.ro