SECRETUL MURDAR al mecanismului colonial al Franței care încă mai controlează 14 națiuni din Africa de Vest

Ultimul joc al colonialismului?

Colonialismul în Europa nu s-a încheiat și secretul murdar pentru mecanismul colonial al Franței este că aceasta încă mai controlează 14 națiuni din Africa de Vest printr-o monedă colonială (Franc CFA – Comunitatea Financiară Africană) pe care o emite, scrie  Anonimus.ro.

Acum, după dezvăluirea primului ministru italian Giorgia Meloni, francul CFA a fost ușor revizuit, dar sursa reală a puterii sale asupra Africii de Vest nu a fost modificată.

Francul CFA a fost ceva despre care „pur și simplu nu s-a vorbit”, deoarece Franța a continuat să exploateze resurse din Africa de Vest prin expropriere monetară. Însăși ideea că vestigiile colonialismului sunt în scădere în Europa nu este doar fundamental falsă, acesta este intrinsec însăși în țesătura UE, în toate privințele.

Francul CFA ar fi normal să fie un anacronism, dar Franța îl menține în beneficiul său, subvenționându-și guvernul ridicol și instituțiile sociale care au eșuat. Printre națiunile din lumea întâi, Franța are cea mai mare rată efectivă de impozitare pentru cei cu venituri superioare. Și totuși, încă nu își poate menține economia să funcționeze eficient și se pretează la a exploata Africa de Vest și de Nord.

Cât de brutal de ineficientă și bolnavă este economia franceză, care își extrage aproape 50% din energia electrică dintr-o industrie nucleară de origine autohtonă și are niveluri de impozitare care îl fac chiar și pe un proprietar de sclavi din secolul al XIX-lea să se înroșească că mai are nevoie să opereze un sistem colonial de extracție a bogăției în Africa de Vest în secolul XXI?

Dar este, de asemenea, un microcosmos al euro în sine și chiar al corupției dolarului american prin controlul național asupra ratelor dobânzilor datorită unei bănci centrale monolitice.

Ceea ce a fost foarte clar este că francul CFA a fost un subiect interzis în discuțiile politice internaționale și inter-europene de decenii. Francul CFA menține aceste țări sărace prin arbitrajul valutar și contribuie direct la instabilitatea și lipsa de progres economic a Africii de Nord. A crede că nu are efecte de propagare în Algeria, Maroc sau oriunde altundeva de-a lungul sudului Mediteranei este, pur și simplu, hilar.

Cheia pentru a înțelege răul făcut de francul CFA nu este diferită de înțelegerea răului făcut de euro sau de ratele fondurilor federale. Este mercantilism prin arbitraj valutar. Francul CFA nu este legat doar de euro (prin fostul franc francez), ci este, de asemenea, legat de rata datoriei a politicii monetare a BCE. Există două bănci centrale în Africa care emit doi franci CFA diferiți. Dar ambele monede sunt încă legate de euro, ceea ce face din politica monetară locală o glumă. Franța și BCE – Banca Centrala Europeană – încă le controlează economiile acestor țări.

Politica monetară a BCE este stabilită de Germania în beneficiul Germaniei. Având (până în prezent) cea mai puternică economie din UE, Germania beneficiază efectiv de tranzacționarea euro la un singur curs de schimb.

Dacă euro s-ar prăbuși și Germania s-ar întoarce la marca germană, aceasta ar crește dramatic față de cursul de schimb anterior al euro.

Pentru Italia, întoarcerea la liră ar face ca moneda să cadă.

Aceasta este, pur și simplu, valoarea adăugată/deficitul muncii în agregatul țării, reprezentată de cursul de schimb prin mecanismul de actualizare. Acesta este motivul pentru care euro și UE nu sunt altceva decât sisteme colonialiste menite să facă exact ceea ce au făcut dintotdeauna, să sărăcească periferia europeană, care include Italia, și să concentreze capitalul în centru, în puterea politică a Bruxelles-ului.

Germania a folosit moneda euro pentru a domina politica electorală a SUA, asigurându-se că, timp de decenii, populația lor a rămas ridicată și capitalul curge către ei, prinzând oamenii acolo și trimițându-i între cele două pietre de moară, una reprezentată de inflație și una reprezentată de impozitare. Așadar, aplicând același model în Franța și în fostele colonii, crede cineva că eficiența muncii din Coasta de Fildeș este aceeași ca în Germania? Sau chiar în Franța? Desigur că nu.

Dar aceasta este situația pentru aceste țări. Franța execută aceeași înșelătorie mercantilistă a oricărei puteri coloniale, menținând moneda țării de origine mai slabă decât ar fi firesc să fie în schimbul unor bunuri reale din străinătate.

Dar vedem acest efect invers din perspectiva coloniei. Prin stabilirea unui nivel pentru francul CFA, acesta este întotdeauna mai puternic decât ar fi normal să fie dacă i s-ar permite să fluctueze. Chiar dacă inițial a fost stabilit mai slab decât ar fi firesc să fie pentru a atrage capital, în cele din urmă cursul de schimb va deveni un ștreang în jurul gâtului coloniei, sugrumând creșterea economică, în timp ce toată bogăția este extrasă afară din țară, datorită politicii monetare a BCE.

În timp ce francul CFA a fost ușor reformat sub Macron, legătura dintre sistemul bancar al Franței și aceste colonii rămâne esențială, folosind politica monetară rușinoasă a BCE pentru a lua profitul și a lăsa în urmă mizerie.

Vestea bună în toată această poveste este că mercantilismul funcționează atât de mult, înainte ca nepotrivirile valutare să devină atât de mari, încât întreaga schemă să ajungă să se prăbușească. La urma urmei, nu este decât o altă schemă Ponzi. În cazul Franței și Germaniei, care își desfășoară sistemul de extragere a averii nu doar în celelalte 17 țări din zona euro, ci și în 14 țări africane, ajungem la acel punct de rupere.

Amintiți-vă, 640+ miliarde de dolari în datorii TARGET2 sunt problema Bundesbank, nu a Italiei. După ce a expus Franța în fața lumii în privința francului CFA și a înțeles exact cât de vulnerabile sunt BCE și Comisia UE în prezent pe piețele în eurodolari, Meloni a împins Italia într-o poziție bună pentru a începe să inverseze sistemul de extracție colonial al UE în sine.

Amintiți-vă, în spatele tuturor acestor evoluții se află Wall Street, Fed și patrioții din armata SUA – aceștia sunt cei care o ajută pe Meloni să rămână fermă pe poziție. Politica agresivă a Fed-ului face ca piețele eurodolarului să se clatine, iar Lagarde nu mai vorbește despre QEternity, ci despre QT și rate mai mari, deși cu multă reținere. Dacă plafonarea prețului petrolului rusesc eșuează și Ursula Von der Leyen nu poate încălța turma cu al nouălea pachet de sancțiuni sinucigașe, atunci Italia va trece rapid pe scaunul șoferului în ceea ce privește importurile de energie în Europa.

Wall Street înțelege asta și, cu o Meloni recunoscătoare de la Roma, realiniindu-se la politica UE sau forțând o despărțire, de asemenea, deschide calea pentru un nou ciclu de investiții în energie, care ar satisface acum nevoia disperată.

Cine vrea să participe la acea acțiune? Ei bine, aproape toată lumea, în special Wall Street.

Meloni tocmai le-a spus coloniilor africane ale Franței să se ridice și să urmeze exemplul Burkina Faso. Având în vedere că țări precum Algeria, Egiptul și Marocul caută să se alăture alianței BRICS, sfârșitul controlului colonial al Franței asupra Africii de Nord s-ar putea încheia foarte repede, iar Italia are apoi o pârghie masivă asupra UE pentru a renunța la sursele de energie sancționate.

Aceasta este o luptă pentru toți oamenii din UE, iar Meloni probabil că știe asta. Deci, ea va juca jocul plin de umilință de a sprijini Ucraina în mod public. Dar, în fapt Italia nu poate face practic aproape nimic. Este o promisiune goală. Nu au bani, nu au nicio armată despre care să se vorbească, așadar cât valorează această promisiune?

Franța și Germania, puterile mercantiliste, sunt cele care este necesar să plătească această factură de război a Ucrainei.

Meloni și Italia sunt bucuroși să le sprijine să meargă către faliment, în timp ce ea își pune bazele pentru creșterea influenței Italiei asupra lor, iar Fed își face treaba forțând euro în jos, spre dezastrul UE sub managementul plin de promisiuni al Christinei Lagarde.

Învingi colonialiștii luându-le mașina de imprimat bani. Este atât de simplu.

Cooperativa Financiară Globală va divorța și Wall Street-ul va lupta cu Davosul care, lipsit de sprijinul din partea City of London, va dispărea suspect de parcă nu ar fi existat niciodată.

Europa, deși este destinată să devină o colonie straussiană, dacă se trezește la timp mai poate evita sclavia colonială cu ajutorul Chinei, care a știut să lucreze decenii cu americanii și are flexibilitatea necesară să CONlucreze cu Europa Nouă.

Multipolaritatea este salvarea Europei și șansa de a se integra în Eurasia.

Separatiștii transnistreni au anunțat mobilizarea bărbaților cu vârsta de până la 55 de ani. La rândul ei, armata R.Moldova a trecut la manevre în toate garnizoanele din țară

Publicația Știripesurse, reluată de https://www.activenews.ro., informează că : ”Autoritățile de la Tiraspol au anunțat că mobilizează bărbați cu vârsta de până la 55 de ani în așa numitul contingent de menținere a păcii. Acestora li se propune hrană, îmbrăcăminte, loc de cazare și o remunerare „de la 2800 de ruble”

Conform surselor citate, așa numitul Contingent de menținere de la Tiraspol a invitat cetățenii să se înscrie în rândurile armatei pentru o perioadă de trei luni, care va începe la 1 martie.

Doritorilor li se propune îmbrăcăminte, cazare și masă, potrivit serviciului de presă al așa numitului minister al apărării de la Tiraspol.

Aceștia mai propun și o indemnizație lunară „de la 2800 de ruble transnistrene”.

Potrivit aceluiași anunț, la antrenamente „pot participa bărbații cu vârsta sub 55 de ani, apți pentru serviciul militar”, Aceștia trebuie să depună o cerere la centrele militare până la 28 februarie.

Totodată, după ce Transnistria a sunat mobilizarea, armata moldoveană trece la manevre în toate garnizoanele.

Astfel, Armata Națională a Moldovei a desfășurat, începând de marți, exerciții de antrenament în toate garnizoanele militare din țară.

Este vorba de un exercițiu tactic complex cu executarea tragerilor de luptă din armamentul din dotare, care va dura până pe 4 februarie a.c. 

ZIUA DE 25 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 25 ianuarie în istoria noastră

1475: După victoria zdrobitoare de la Podul Înalt (Vaslui) împotriva turcilor, obţinută cu câteva zile în urmă (la 10 ianuarie), Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) a trimis o scrisoare-monarhilor creştini ai Europei și Papei de la Roma, anunţându-le victoria şi chemându-i la crearea unui front comun antiotoman.

Mai mulţi istorici au apreciat că bătălia de la Podul Înalt a reprezentat cea mai mare înfrângere a islamului în faţa unei armate creştine.

„…Ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme… Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru.

Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci, fiţi gata fără întârziere”

Mesajul domnului român nu a avut rezultatul scontat, neputându-se organiza o coaliţie care să stăvilească expansiunea turcă.

 1595: Are loc lupta de la Rusciuk, în care Mihai Viteazul al Munteniei după ce a trecut Dunărea pe la Mogosin, a atacat şi ars orașul.  

În  timpul bătăliei, paşii Hasan şi Mustafa au fost ucişi și artileria otomană capturată.

 1673: Neculai Milescu – Spătarul  (n. 1636, Vaslui – d. 1708, Moscova), cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat român moldovean , activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei a alcătuit, în limba slavonă, „Cartea profețiilor”.

1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător;

Promotor al învăţământului în limba română, a fost un adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei;   (m. 1877).

 1859: Domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a adresat Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri.

Totodată, îl numeşte în aceeași zi prim  prim-ministru al Valahiei pe Ioan Al. Filipescu (1811 – 1863), un boier muntean care făcuse studii de drept la Paris și fusese membru al căimăcămiei care a condus Țara Românească din octombrie 1858 până la alegerea lui Alexandru Cuza.

Sub Cuza a fost prim-ministru în perioada 25 ianuarie – 27 martie 1859 și ministru de externe (iulie 1860 – aprilie 1861).

1875: S-a născut la Turdaș, Hunedoara(lângă Orăștie),avocatul și omul politic român din Transilvania, Aurel Vlad, membru al Partidului Național Român și apoi fondator și fruntaș al Partidului Național Țărănesc, mort în închisoarea conunistă de la Sighet la data de 2 iulie 1953.

Prin mama sa, era nepot al marelui fruntaș ar românilor ardeleni Gheorghe Barițiu.

 După terminarea studiilor la Budapesta, unde și-a luat doctoratul în Drept, Aurel Vlad a profesat avocatura la Deva şi Orăştie devenind după Ioan Mihu, al doilea director al Băncii “Ardeleana”.

A fost al doilea director al Băncii „Ardeleana” și director și proprietar al ziarului „Solia Dreptății” din Orăștie. Participând la alegerile parlamentare, Aurel Vlad, a intrat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta în anul 1903, în urma victoriei asupra candidatului oficial al guvernului.

Aurel Vlad a jucat un rol deosebit în revoluția din toamna anului 1918, fiind ales președintele Consiliului Național Român din Orăștie. În urma Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, Aurel Vlad a fost ales membru în Consiliul Dirigent, repartizându-i resortul finanțelor.

A avut ca misiune eliminarea monedei străine de pe teritoriul Ardealului și unificarea monetară cu Vechiul Regat. În anii care au urmat, a fost numit ministru al Finanțelor și ministru al Industriei și Comerțului în guvernările țărăniste, fondator și fruntaș al P.N.Ț., a fost ministru de finanțe al României în anii 1919-1920, ulterior ministru al Cultelor și Artelor și ministru al Industriei și Comerțului în guvernările țărăniste. A fost decorat în 1929 cu Ordinul „Coroana României”, în grad de „Mare Cruce”,și cu Ordinul Național Serviciul Credincios (1939).

După instaurarea regimului comunist a fost arestat de Securitatea din Sibiu în noaptea de 5/6 mai 1950, (în așa numita Noapte a demnitarilor), la vârsta de 75 ani, a fost adus la Închisoarea Sighet la 7 mai, fiind „internat” pe timp de 24 luni.

 A decedat la închisoarea din Sighetul Marmației în urma tratamentelor barbare la care a fost supus și a fost aruncat într-o groapă comună, alaturi de alți deținuți politici.

Familia sa a fost deposedată de întreaga avere, care i-a fost naționalizată și trecută în proprietatea statului. Deși murise deja în penitenciarul Sighet la 2 iulie 1953, conform Deciziei M.A.I. numărul 559 din 6 august 1953, pedeapsa inițială i-a fost majorată cu 60 de luni.

 Aurel Vlad a fost declarat (post – mortem) Cetățean de Onoare al Orăștiei, în 1999 .

1888: S-a născut Abraham Leib Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944.

A reînfiinţat Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război și reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc, fiind conducător al  Executivei Sioniste din ţară.

  Pentru activitatea sa sionistă este condamnat în 1950 la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin.

A emigrat în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu; (m. 1956, la Tel Aviv).

1897: S-a născut pictorul şi graficianul Catul Bogdan; (m. 1978).

Foto: Catul Bogdan (n. 25 ianuarie 1897,la Colmar, Franța – d. 5 februarie 1978,  București, R.S. România), fost fiul istoricului literar academician Gheorghe Bogdan-Duică și al soției sale de origine alsaciană.

În 1919, Catul Bogdan a debutat la București, cu o expoziție la Ateneul Român, iar spre sfârșitul aceluiași an  a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian, pentru a se pregăti în vederea examenului pentru École nationale Superieure de Beaux-Arts (Școala Națională Superioară de Arte), unde a studiat  cu profesorul Ernest Laurent, absolvind studiile în 1924.

În 1924 a avut prima expoziție personală în Sala Mozart, din București, împreună cu Lucian Grigorescu.

Întors în România, în 1929, și-a început activitatea didactică la Școala de Arte Frumoase din Cluj, recent înființată, în 1925. Printre profesori se aflau și alți tineri întorși de curând de la studii la Paris: Anastase Demian, Aurel Ciupe și Romul Ladea. Ca profesor, Catul Bogdan și-a întemeiat sistemul de învățământ pe precepte deduse din pictura lui Paul Cézanne[2].

În 1933 școala s-a transferat la Timisoara, așa că a fost obligat să se mute și el.

Printre elevii săi la Timișoara s-a numărat și Artur Vetro. Catul Bogdan a revenit la Cluj în 1949.

În 1951 a venit la București, ca profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (în prezent Universitatea Națională de Arte București), unde a profesat până în 1967.

Printre operele sale reprezentative se numără pictura Catedralei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, ridicate în perioada 1923-1933, căreia Catul Bogdan i-a pictat cupola altarului.Împreună cu Ioachim Miloia a executat pictura murală din Biserica ortodoxă din Iosefin, Timișoara, în anii 1935-1936.  

Între picturile pe șevalet  se remarcă : După amiază de vară (1926), Pont Neuf (1927), La restaurant (1925),   Casă albă (1927), Culesul (1929), , Pentru Conferința Dezarmării de la Geneva (1932), Vânzător de ziare (Iarna la Cluj) (1931), În port (1931), Peisaj (1947),  Portretul sculptorului Romul Ladea (1937),  Toamnă târzie (1947),  Moți cu ciubere (1936), Marea la Costinești, Nud (Studiu) (1938), Copil din Bistra (1956), Portret de fată (1966), Nud în interior (1943), Nud (1968), La baie (1965), Bolnița Mânăstirii Tismana (1963) , Casa tătarului, Portretul compozitorului Zeno Vancea (1955), Portretul Prof. Nicolae Iorga,  Grădină de vară (1970), Portretul pictorului Jean Al. Steriadi (1942).

 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova), politicianul comunist Alexandru Bârlădeanu, economist şi înalt demnitar comunist. În martie 1989 a fost unul dintre semnatarii docum entului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”, difuzată în Occident cu puțin timp înaintea izbucnirii revoluției anticomuniste din 1989.

După căderea dictaturii comuniste a fost  membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992. Membru titular al Academiei Române din 1955, a fost ales vicepreşedinte al acestui for (1992-1994); (m. 1997).

 1911: S-a născut la Bârlad, Vaslui, istoricul literar G.G. Ursu, poet şi memorialist; (m. 25 iunie 1980, București).

A fost un apreciat exeget al unor opere şi scriitori din ţinutul Moldovei, biografia şi, implicit, bibliografia lui G.G. Ursu (1911–1980) nu sânt cunoscute, aşa cum s-ar fi cuvenit, nici de cercetătorii literari care i-au elaborat fişe pentru unele dicţionare sau istorii literare.

Instruit şi format în cetatea universitară a Iaşului interbelic şi profund influenţat de cursurile şi seminariile lui G. Ibrăileanu, care fascina prin delicateţe sufletească şi intuiţie critică, tînărul G.G. Ursu a devenit un excelent profesor în învăţămîntul preuniversitar din unele oraşe precum Tecuci, Galaţi, Bîrlad, Fălticeni şi Bucureşti.

O colaborare reprezentativă a lui G.G. Ursu este cea pe care a susţinut-o în paginile revistei Convorbiri literare, în perioada 1939–1944, pe cînd această publicaţie era condusă de istoricul literar I.E. Torouţiu, care a manifestat o autentică deschidere pentru toate spiritele creatoare ale românilor.

Remarcabile sânt contribuţiile sale de istorie literară, Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, elev la Fălticeni, Un profesor al lui Ion Creangă la Fălticeni, părintele Vasile Grigorescu, Calistrat Hogaş şi Tecuciul său natal, Theodor Şerbănescu şi „Junimea“, Poetul D. Nanu, care conţin informaţii, note şi date inedite, ce corijează anumite erori privind opera şi biografia acestor scriitori.

1919: Prin Decretul-Lege nr. 122/25 ianuarie 1919 privind crearea Direcțiunii Generale a Statisticii, au fost reunite serviciile de statistică ce funcționau ca organisme independente la ministere. S-a creat o rețea teritorială stabilă și permanentă, fiind asigurat un mod unitar de culegere și verificare a datelor. Statistica românească a dobândit un prestigiu de necontestat. Statistica românească interbelică s-a regăsit în nenumărate publicații editate, în conducerea și organizarea unor recensăminte importante.

1931: S-a născut la Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş prozatorul, eseistul și traducătorul român Ion Hobana.

Având un vechi şi constant interes pentru viaţa şi opera lui Jules Verne, el a tradus opt „Călătorii extraordinare”, a publicat zeci de articole şi studii, a realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune consacrate marelui scriitor.

Monografia „Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne” (1979, premiul Uniunii Scriitorilor şi premiul „Europa Special”, decernat la cel de-al cincilea Congres European de Science Fiction – Stresa, 1980) a fost tradusă şi publicată în Italia (Editrice Nord, 1981). „Jules Verne în România?” (1992) analizează cele patru romane ale scriitorului a căror acţiune se desfăşoară, integral sau parţial, pe teritoriul ţării noastre sau care au eroi români. „Jules Verne. Chipuri, obiceiuri şi peisaje româneşti” (2004) continuă şi aprofundează această preocupare.

Cunoscut cercetător al fenomenului OZN, preşedinte al Asociaţiei pentru studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate (ASFAN – Romania), Ion Hobana a publicat, în colaborare cu Julien Weverbergh, „OZN – O sfidare pentru raţiunea umană” (1971) şi „UFO’s in Oost en West” (două volume apărute în 1971-1972 la editura olandeză Ankh-Hermes; volumul al doilea a fost tradus în limbile engleză – Londra şi New York -, franceză – Paris, spaniolă – Buenos Aires).

Pentru întreaga sa activitate în domeniul SF-ului i s-au decernat marele premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), premiul special „Aripile de aur ale fanteziei” (1980) şi premiul World F (Brighton, 1984).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Societé Européenne de Culture, Centre International Jules Verne, H. G. Wells Society, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.

În ultimii ani, el a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România.

1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist; (m. 2017).

1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu, considerat datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; a fost membru de onoare al Academiei Române din 1919.

Vasile Suciu (n. 13 ianuarie 1873, Copăcel, comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov – d. 25 ianuarie 1935, Blaj) a fost al treisprezecelea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș între 1920-1935, membru de onoare al Academiei Române.

Numit de Iorga „Vasile cel Mare“, Vasile Suciu a fost elev, profesor și arhiereu al Blajului. Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din 1920, el a fost un nou ctitor al orașului.

Eforturilor sale se datorează înălțarea clădirilor monumentale Institutul Recunoștiinței (azi Colegiul Național „I.M. Clain“), Școala Normală de Învățători (azi Liceul „Timotei Cipariu“) și Liceul comercial de băieți (azi Muzeul Blajului).

1936: S-a născut la Brăila, criticul literar român   Gabriel Dimisianu.

Este unul dintre cei mai longevivi critici literari din perioada postbelică, poreclit cu simpatie “domnul România literară”, asta pentru că o viaţă întreagă a lucrat la această revistă.

A obținut premii ale Uniunii Scriitorilor,  un premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, un premiu al Academiei Române («Titu Maiorescu») şi, în 2011, Premiul Naţional de Literatură. 

1942: În localitatea Bod, din Județul Brașov, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istoria României : –38,5°. C

A fost raportată moartea de frig a 17 persoane au murit de frig în acea perioadă. Trenurile nu au mai funcționat, străzile s-au închis.

Brașovul avea să mai cunoască două astfel de ”recorduri”, dar nu ”absolute” ca cel din 1942: 14 ianuarie 1985, -32,3 grade Celsius, și 25 ianuarie 2010, -30,2 grade. Interesant este faptul că aceeași stație meteo de la Bod înregistrase, pe 11 februarie 1929, o valoare negativă identică, -38,5 grade, dar recordul nu fusese omologat, drept pentru care data de 25 ianuarie 1942 deține supremația.

1944: S-a născut în localitatea Perșinari, jud.Dâmbovița,interpretul de muzică populară Ion Dolănescu;( d. 19 martie 2009, București).

A fost deputat PRM în legislatura 2000-2004.

A încetat din viață la data de 19 martie 2009 la ora 16:05 în urma unei afecțiuni cardiace și a fost  înmormântat la Cimitirul Bellu din  București.

Pentru activitatea sa, Ion Dolănescu a fost  numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi   poartă numele.

 1949: Se crează la  Varşovia, la inițiativa URSS, Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), ca organizaţie economică a statelor comuniste, din care mai făceau parte şase ţări socialiste subordonate politic și economic Moscovei: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria. Ulterior, au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978.

Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki- Ședință a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (1978, București).

Înființarea CAER a fost răspunsul URSS la Planul Marshall, având misiunea de a stimula comerțul dintre țările din blocul estic.În realitate, URSS nu a putut oferi țărilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA țărilor occidentale

CAER nu şi-a îndeplinit rolul din cauza sistemului centralizat al economiei statelor comuniste membre.

Ca urmare a schimbărilor politice din anii 1989 și 1990, CAER şi-a încetat oficial activitatea în data de 28.VI.1991, la a 46-a sesiune desfăşurată la Budapesta.

1953: S-a născut Nicolae Botgros, violonist și dirijor moldovean de muzică populară.

1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan GH. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; a fost unul dintre membrii Sfatului Ţării.

Datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească).

1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017.

  1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921).

  2012: A murit popularul actor român  Emil Hossu; (n. 1941).

Emil Hossu se afla pe scena Teatrului Nottara, făcând repetiţii pentru piesa „Aniversarea”. 

Actorul a suferit un stop cardio-respirator, medicii de la SMURD Bucureşti încercând în zadar resuscitarea sa.

Actriţa Catrinel Dumitrescu, soţia sa, care trebuia să joace în aceeaşi piesă de teatru, a avut nevoie după ce s-a pronunţat decesul popularului actor de îngrijiri medicale  .

Emil Hossu a fost actor la Teatrul Nottara din Capitală şi a fost căsătorit cu actriţa Catrinel Dumitrescu. Cunoscutul actor a jucat  în numeroase filme, printre care „Toamna bobocilor”, „Iarna bobocilor”, Accident”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Balanţa”.

 1990: Imediat după prăbusirea dictaturii comuniste se înfiinţa, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA).

 1993: A apărut părea primul număr al cotidianului „Cronica română”al cărui  director-fondator a fost jurnalistul  Horia Alexandrescu.

2013: A decedat la Pitești, luptătorul anticomunist Aristide Ionescu, fost deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”; (n.7 decembrie 1921, în Ştefăneşti, Vâlcea)

A fost arestat în noaptea de 3 mai 1949 şi a fost torturat timp de două luni la Securitatea din Craiova de către anchetatorii Fracase şi Mihuţ.

Prin sentinţa 1562 / 1949 a Tribunalului Militar Craiova a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru delictul de a fi transportat cu căruţa alimente la luptătorii anticomunişti din munţii Arnota.

Doi dintre fraţii săi, Anton şi Ilie,  au fost, de asemenea, condamnaţi la închisoare. A fost închis la penitenciarele Jilava şi Gherla. La Gherla, în camera 81, a fost bătut zilnic de studenţii „reeducaţi” Stoian Ion, Puşcaşu Vasile şi Popa Ţanu.

A fost eliberat în data de 23 iulie 1953 de la penitenciarul Craiova.

A publicat o lucrare despre partizanii ucişi la Arnota, despre călăii acestora şi despre propria experienţă carcerală (Dacă vine ora H, pe cine putem conta?).

A fost vicepreşedinte al Fundaţiei Memoria şi un membru activ al AFDPR. Din 2001, a fost iniţiatorul seriei de simpozioane “Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, organizate în fiecare toamnă la Piteşti

2017: A încetat din viață la Paris, Nicolae Lupan, jurnalist basarabean anticomunist , militant activ pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupația sovietică (16 martie 1921, Cepeleuți, România/raion Edineț, Basarabia).

A fost editor-șef în anul 1958 la postul Tele-Radio Moldova, de unde a fost concediat în anul 1970, deoarece a fost membru al Frontului Național Patriotic, fiind acuzat de acțiuni pro-românești.

În martie 1974 a fost expulzat împreună cu soţia și cei trei copii, a fost expulzat de autoritățile sovietice „pentru naţionalism românesc și propagare a culturii occidentale la radio și televiziune”și a emigrat împreună cu familia sa din RSS Moldovenească, în Belgia.

În exil, Nicolae Lupan a fost ales în 1975 la conducerea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.

Militantul român a fost președintele Asociației Pro-Basarabia și Bucovina (asociație fondată în 1950 de Nicolae Dianu și reactivată de Lupan în 1975). Emisiunile prezentate de acesta la posturile de radio „Europa Liberă”, „BBC” , „Vocea Americii”, „Radio France International”, articolele, studiile, reportajele apărute în publicații occidentale și românești în limbile română, franceză, engleză și rusă, au contribuit la menținerea unei stări de spirit românesc printre basarabenii și bucovinenii din țară și din diaspora, și în general printre toți românii din ținuturile istorice aflate în afara graniței.

Anul 1989 aduce odată cu schimbarea regimului politic în România și libertatea de asociere, prilej mult dorit și așteptat de românii basarabeni și bucovineni, care au înființat Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina.

  2018: A murit regizorul Horia Davidescu, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984); (n. 1921).

Pentru contribuția sa la dezvoltarea Teatrului de păpuși din Craiova a fost răsplătit cu titlul de Cetățean de onoare în anul 2004.

Un an mai târziu, UNITER îi acorda Premiul special pentru întreaga activitate. Acestea s-au adăugat palmaresului impresionant de premii, distincții și medalii obținute pe plan național și internațional de-a lungul carierei sale.

 2018: A murit la București, în vârstă de de 101 ani, diplomatul, filosof al istoriei, Neagu Djuvara, memorialist, jurnalist, romancier şi profesor român( născut la București în data de 18/31 august 1916, într-o veche familie de origine aromână stabilită în Țara Românească și Moldova).

Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând timp de 45 de ani, în diverse organizații ale exilului românesc pentru revenirea țării noastre la un regim democrat.

A fost secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziarist la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare „Carol I”. A petrecut 23 de ani în Republica Niger, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine, de unde s-a întors, în 1984, la Paris.

Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței, iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată.În 1990 s-a întors în ţară.

Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București. A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.

Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept.

Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Neagu Djuvara a scris 20 de volume, de specialitate şi memorii, între care se numără ”Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor’” (Paris, 1975), premiată de Academia Franceză în 1976, ”Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne” (1995), ”O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie” (1999) şi ”Amintiri din pribegie” (2005).Numele său apare pe mai multe volume colective, precum ”Aromânii: istorie, limbă, destin” (1996, 2012) şi ”Cărţile care ne-au făcut oameni” (2010)

A fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a servi scopuri politice.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
9. Historia.ro