ZIUA DE 17 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 17 ianuarie în istoria noastră

1749: Grigore al II-lea Ghica, domnitorul Țării Românești, a emis un  hrisov prin care stabilea bugetul Academiei Domnești din București.

Academia Domnească de la Bucureşti a fost o instituţie de învăţământ superior, activă de la sfârşitul secolului al 17-lea şi până la începutul secolului al 19-lea, fondată în 1694, la iniţiativa Prinţului Constantin Brâncoveanu.

Ea a suferit mai multe reorganizări, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Constantin Mavrocordat, Constantin Racoviţă şi Alexandru Ipsilanti.

Limba de studiu era greaca, limba universală a culturii în lumea ortodoxă la acea vreme. În cea mai mare parte, profesorii au fost de origine greacă, iar studenţii proveneau  din toate colţurile lumii ortodoxe.

În 1818 Gheorghe Lazăr a început să predea în limba română, iar in 1821, academia în limba greacă a fost desfinţată şi înlocuită cu o instituţie similară în limba română, Academia Sfântul S

  Domnul Grigore al II-lea Ghica era descendentul unor familii ilustre, tatăl său fiind Matei Ghica, fiul lui Grigore I Ghica, iar mama sa – Ruxandra Mavrocordat, fiica lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, fost mare dragoman al Porţii.

 Rămas orfan de tată, a fost crescut şi educat de bunicul său dinspre mamă, Alexandru Mavrocordat, apreciat la Poartă pentru calităţile sale, pe care le-a folosit nu numai ca dragoman, dar şi ca sol pentru a negocia pacea de la Karlowitz din 1699.

A fost domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5 aprilie 1733, 16 noiembrie 1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13 septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.

A fost fratele lui Alexandru Ghica (1698-1741). A fost căsătorit cu Zoe Ghica Vodă (?-1759) și au avut împreună opt copii, printre care Scarlat Ghica (1715-1766) și Matei Ghica (1728-1756).

A reparat mai multe mănăstiri și a zidit mănăstirile Frumoasa și Pantelimon (București) și a înființat tot acolo și un spital.

A murit  la 23 august 1752 (posibil din cauza unei doze prea mari de teriac (un medicament considerat în trecut panaceu universal) administrat de doctorul grec Mihail Manu, pe care îl adusese în țară de la Constantinopol.

Este înmormântat la mănăstirea Pantelimon  din București.

1815 : S-a născut la Râmnicu Sărat, Pavel Zăgănescu, unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848, comandantul detașamentului de pompieri care a luptat, la 13 septembrie 1848 în Dealul Spirii din București, împotriva trupelor turcești trimise în Țara Românească să înfrângă Revoluția de la 1848; (d.1 februarie 1897).

A intrat în Miliția Națională de la vârsta de 15 ani și a fost înaintat în 1840 la gradul de sublocotenent fiind printre primii ofițeri care au condus nou înființata companie de pompieri din București. S-a remarcat în Marele Incendiu din 1847, avansat locotenent, comandantul Roatei de Pompieri a Capitalei.

Adept al ideilor lui N.Bălcescu, a luat parte la Revoluția de la 1848 și a ajutat la anihilarea acțiunilor contrarevoluționare a coloneilor Solomon și Odobescu. La 13 septembrie, Pavel Zăgănescu (foto), în fruntea Regimentului 2 Infanterie, a ținut piept avangardei coloanei lui Kerim Pașa, pe Dealul Spirii, deși turcii erau în netă superioritate numerică.

Într-o confruntare de două ore jumătate, românii au pierdut 48 de ostași și 57 răniți, iar turcii au lăsat 158 de morți și 500 de răniți.

Odată cu înăbușirea revoluției, Pavel Zăgănescu și alți ofițeri au fost scoși din armată, arestați și închiși doi ani la Văcărești. După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Știrbei i-a reprimit în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, fiind apoi avansat căpitan, maior, iar în 1859 colonel.

Doi ani mai târziu, a devenit inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Al Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor. În 1864 a demisionat din armată, a fost apoi numit prefectul Poliției Capitalei, funcție pe care a deținut-o până în 1870.

1819: S-a născut dr.Nicolae Turnescu (d.1890), precursor al chirurgiei moderne românești.

A fost, primul decan al Facultății de Medicină ale carei cursuri s-au deschis pentru prima data pe 22 noiembrie 1869 și alături de Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930) a întemeiat clinica chirurgicală.

1821: A fost redactat, în timpul Revoluției lui Tudor Vladimirescu  documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”.

Foto: Tudor Vladimirescu, conducătorul revoluției române de la 1821

În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul Revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.

De asemenea se cerea ca :

Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către
măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.

1834: Încheierea Convenţiei ruso-turce de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829).

Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice).

1834 – S-a născut la Vârlezi, Galați, generalul și omul politic Alexandru Cernat (foto), militar de carieră, care și-a început cariera militară ca sublocotenent în Regimentul 4 Infanterie, la vârsta de 24 de ani și a urcat treptele ierarhiei militare, astfel că în 1873 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a fost numit la comanda Diviziei 3 Infanterie.

A decedat la data de 8 decembrie 1883 la Nisa, în Franța.

La 2 aprilie 1877, a fost numit ministru de Război, calitate în care, la 6 aprilie a decretat mobilizarea armatei și a coordonat apărarea frontierei de sud a țării de atacurile otomane.

La 19 august același an, a fost numit comandant de operațiuni al armatei și, patru zile mai târziu, a trecut împreună cu trupele Dunărea urmau să fie angajate în luptele pentru cucerirea Plevnei.

La 29 august, sub conducerea sa, armata română a cucerit reduta Grivița 1, iar aapoi, una câte una, toate fortificațiile care protejau trupele turcești, astfel că la 28 noiembrie armata lui Osman-pașa a fost nevoită să capituleze.

În urma acestui succes, a fost înaintat la gradul general de divizie și decorat cu mai multe ordine și medalii românești și rusești, în cadrul unei ceremonii desfășurate chiar pe câmpul de luptă.

Ulterior, a activat în cadrul Partidului Liberal, fiind ales deputat și senator în perioada 1864–1888. A fost și vicepreședinte al Senatului în mai multe sesiuni.

1859: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numește prim-ministru al guvernului Moldovei pe Vasile Sturdza, fost membru al căimăcămiei de trei, alături de Ştefan Catargiu şi Anastase Panu (28 octombrie 1858-5 ianuarie 1859); (n. 8 noiembrie 1810 la Bârlad – d. ianuarie 1870, la Iași), fost participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova.

 Vasile Sturdza (foto), era fiul vornicului Constantin Sturza din Bîrlad. A făcut studiile în străinătate şi s-a întors în Moldova în 1833.

Pană în 1849, s-a ocupat mai mult de agricultură. Între 1849 şi 1850 este judecător în Divanul Domnesc din Iaşi, iar în 1850 ajunge Ministru de Lucrări Publice în Moldova. In 1856 devine  Preşedinte al Divanului Domnesc, iar la 1857, Comisar al guvernului pe langă Banca Naţională a Moldovei.

A luptat pentru unirea Principatelor Române.

La 15 ianuarie 1859 a fost numit Ministru de Interne şi Preşedinte al Consiliului din Moldova, iar la 14 februarie 1862, după înfiinţarea Înaltei Curți de Casaţie, este numit primul ei preşedinte, până la 19 octombrie 1868, când s-a retras din viaţa publică.

1871: S-a născut Nicolae Iorga, savant istoric , critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor şi politician român („Oameni cari au fost”, „O viaţă de om”, „Istoria literaturii române în veacul al XIX-lea”) (d.27 noiembrie 1940).

Este considerat pe buna dreptate, un adevarat patriarh al culturii române.

In ziua de 27 noiembrie 1940, marele savant roman a fost ridicat de un grup de legionari, (cel mai cunoscut dintre aceștia și conducătorul grupului format din Ion Tucan, secretar general al Institutului Național al Cooperației, Ștefan Cojocaru ,consilier la INC, Traian Baicu, director la INC, Ștefan Iacobete , șofer la INC și Tudor Dacu (informator al Poliției Legionare), fiind inginerul agronom Traian Boeru), care l-au ucis lângă localitatea Strejnic, jud.Prahova

Acest act barbar de răzbunare, pus  în legătură cu descoperirea și reîngroparea rămășițelor comandatului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ucis la ordinul regelui Carol al II-lea, a fost făcut de acesti legionari din propria inițiativă, fara stirea conducerii  Miscarii Legionare, a generat mari tensiuni între  ei  și generalul Antonescu, Conducatorul Statului la acea data.
Se mai vehiculeaza  in randurile unor istorici ,si informatia ca acel Boeru, seful comandoului asasin, ar fi fost de fapt un agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat in randurile Miscarii Legionare, cu  misiunea demonizarii si decredibilizarii acesteia…
Iorga  fost un mare istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, fiind  cunoscut în intreaga lume ca un  inegalabil medievist,  bizantinist  de marca, filosof al istoriei, slavist si istoric al artelor.
Potrivit spuselor criticului George Calinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

1879: Guvernul României depune mesajul de revizuire a articolului 7 din Constituția de la 1866, în baza căruia urma să se acorde cetățenia română evreilor pământeni.

1880 : S-a născut la Hoisești–Dumești, Iași, profesorul universitar, membru titular (din 1942) al Academiei de Științe din România, Haralamb Vasiliu, specialist în agrochimie și membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

A absolvit secțiile de Științe fizico-chimice și Matematici ale Universității din Iași în 1901 și 1902. Ca urmare a rezultatelor excepționale, i s-a acordat o bursă de specializare în Germania, unde a urmat cursurile Academiei Agricole din Hohenheim și apoi ale Universității din Breslau, cu specialitatea Agrochimie.

La Breslau (azi Wrocław, Polonia) a susținut și doctoratul, în 1906, după care a revenit în țară. A fost profesor de Chimie agricolă al Universității din Iași. A studiat influența cuprului asupra dezvoltării plantelor și a adus numeroase contribuții la metodele de analiză a solului. Este cel care a descris pentru prima dată structura spiralată a substanțelor proteice (1936–1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling și R. Corey (1948–1953). În urma strădaniilor sale, în 1933 a luat ființă Facultatea de Științe Agricole a Universității din Iași, al cărei prim decan a fost.

1895: S-a născut în satul Mahala (azi in Raionul Noua Sulița, Ucraina), cărturarul român Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Cracovia, Londra și Oxford; (d. 2 martie 1968, Kew, Marea Britanie).

A început studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din București în anul 1915, dar acestea au fost întrerupte de Primul Război Mondial. După anul 1919, când reușește să finalizeze studiile, Grigore Nandriș se specializează în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena, cu profesorii V. Vondrák (elevul celebrului slavist F. Miklosich) și Paul Kretschmer.

Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, in Polonia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii Kazimierz Nitsch, Jan Rozwadowski, Jan Łoś, Ignacy Chrzanowski și Stanisław Wędkiewicz, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921 acolo. Doi ani mai târziu, în 1923, postul său va fi preluat de ilustrul om de cultură român, Petre P. Panaitescu.

Își ia în 1922 profesorul Nandriș și-a luat doctoratul în filologie cu teza „Postacie czasownika w Evangeliarium Putnanum” (Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna), lucrare din care va publica mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”.

A devenit membru al Comisiei Dicționarului Academiei de Științe din Cracovia și i se acordă Medalia de Argint a Academiei Poloneze pentru Literatură din Varșovia.

S-a aflat  în polemică cu cercetătorii unguri, care susțineau că păstoritul românesc în Carpații Nordici este de dată târzie, acolo fiind prezente numai turmele maghiare.

G. Nandriș arata că zona este bogată în toponimie românească (vezi satul rutean Królik Włoski), în schimb nu există nici o urmă fino-ugrică. Concluzia de bază a autorului este următoarea:

„Termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt [în această zonă] de origine românească”. În Carpații Nordici „termenii fără de care nu poate exista păstoritul sunt românești, pe când termenii ungurești se referă (…) la organizarea păstoritului sau la altă formă de viață economică…” , făcând apoi corelație cu „situația terminologiei religioase românești, unde pe un fond de origine latină s-a suprapus un strat de termeni religioși de origine slavă, referitori la organizarea bisericii în general

În 1940 a fost  deputat de Suceava în gruparea liberală. Căsătorit în 1937 cu Mabel W. Farley, fiica reverendului W. J. Farley, profesor la Colegiul Universitar din Londonderry (Irlanda), Grigore Nandriș este trimis în mai 1940 în misiune oficială, pentru a înființa un consulat român la Dublin. Blocat aici de război, lucrează la o școală pentru instruirea ofițerilor englezi ce urmau să fie parașutați în România. Susține frecvent emisiuni la Radio BBC.

În 1945 este titularizat profesor la Școala de Studii Slavone Sud-Est-Europene din Londra, iar din 1946 ține prelegeri de filologie slavă la Facultatea de Limbi Medievale și Moderne din Universitatea Oxford.

În 1947 devine membru al Societății Universitare Slave de la Cambridge, iar în toamna aceluiași an este chemat ca profesor titular la Catedra de filologie slavă de la Universitatea din Londra, unde va funcționa până la pensionare, în 1963.

1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877; (n. 1836).

1906: În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul român de invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.

1924: S-a născut scriitorul român Radu Theodoru. In timpul regimului comunist a fost distins cu numeroase premii, iar după 1989 și-a orientat convingerile politice spre dreapta naționalistă, devenind membru fondator al Partidului Romania Mare.

În urma unui conflict cu Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, Radu Theodoru a fost exclus din acest partid.

1928: A avut loc prima Adunare generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, în timpul căreia a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public.

1929: La Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu.

Foto: Ion Manu (n. 12 februarie  1891, Botoșani –  d.12 martie 1968 , București)

Un alt moment de referinţă pentru Ora veselă a fost apariţia, la 1 octombrie 1932, a primului cuplu umoristic al radioului românesc, Stroe şi Vasilache, cu celebrul lor: Alo, alo, aici e radio / Stroe şi Vasilache / lache, lache, lache! 

Semnalul se va permanentiza ulterior cu binecunoscutul generic: Ora veselă, doamnelor,/ Ora veselă, domnilor, /Ore vesele pleacă-n zbor către inimile tuturor!, preluat şi de cuplul Horia Şerbănescu – Radu Zaharescu.

De-a lungul anilor, prin faţa microfonului Orei vesele au trecut cei mai mari actori de comedie ai scenei româneşti – Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Costache Antoniu, Niki Atanasiu, Ion Lucian,Vasile Tomazian, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Toma Caragiu, Amza Pellea, Octavian Cotescu, Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Mihai Fotino,Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Nicu Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Rodica Popescu-Bitănescu, Horaţiu Mălăele etc.

1933: În România  are loc o nouă amputare a salariilor şi pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933.

1936: A  decedat Mateiu I. Caragiale, scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu; (n.25 martie 1885).

În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie.

În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie, pasiune care l-a urmarit toata viata.

Își căuta strămoșii, pe care îi credea aristocrați, insa cercetarile lui heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările sale  istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.

În 1904 începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare povestirea Remember la revista Viața Românească.

Foto: Caragiale fiul si  Caragiale tatal

Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche, pe pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929.

În același an, la 1 mai primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).

1940: S-a născut (in satul Trifănești, județul Soroca), Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova ((1990–1997).

În perioada 1981-1985 a fost  prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din anul 1985 și până în anul 1989 deține funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM).

La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS. A fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.

La 29 iulie 1989, Mircea Snegur devine  Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), iar apoi la 27 aprilie 1990 , Președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În momentul critic din august 1989, a acceptat să susțină proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor, fapt care i-a atras simpatia generală compatriotilor sai basarabeni.

  De la 3 septembrie 1990 va deține funcția de Președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996, când a pierdut alegerile în fața lui   Petru Lucinschi.

Fost activist al Partidului Comunist, Snegur a susținut proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de către Occident. La 27 august 1991, Parlamentul adoptă Declarația de Independentă prin care Rep. Moldova este proclamată „stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Prin Declarația de Independență se solicită „Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Rep. Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Rep. Moldova”. La data de 3 septembrie 1991, este creată Armata Națională a Republicii Moldova.

1947: S-a născut  compozitorul român, Anton Şuteu ; ( 13.09.2010).

  Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1960-1966).  

S-a specializat la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma (1972-1974) cu Virgilio Mortari (compoziție) si a fost doctor în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din România (2005).

Asistent (1972-1990), lector (1990-1992), conferențiar (1992-2006) și profesor (din 2006) la catedrele de compoziție și muzicologie la Universitatea Natională de Muzică din București. A fost coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1992). A susținut conferințe, prelegeri, emisiuni de radio și televiziune si a publicat numeroase articole articole în revista „Muzica”.

A fost distins cu Premiul Gaudeamus la Concursul internațional din Olanda (1979), cu Mențiunea specială a juriului Trandafirul de aur de la Montreux/Elveția (1984), cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1986, 1987), cu Premiul Uniunii Cineaștilor din România (1991, 1992, 1993, 1995, 1996), cu Premiul Marocului (Casablanca, 1989) și cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2000).

1947: S-a născut Anton Carpinschi, filosof şi eseist („Doctrine politice contemporane”, „Despre libertate la antici şi moderni”).

1953: S-a născut la Onești, pictorul român Mircea Bujor.

Mircea Bujor a fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi promoţia 1979 și membru al filialei băcăuanea Uniunii Artistilor Plastici din România. A decedat, la 3 aprilie 2018, la vârsta de 65 de ani, a Bacău.

Pasionat de pictură, cu precedente în familie – bunica și o mătușă erau pictorițe – Mircea Bujor începe să picteze și să studieze liber pictura în perioada facultății, încurajat de criticul de artă Radu Negru și de câțiva artiști băcăuani prieteni, printre care Mihai Chiuaru și Ilie Boca.

A debutat expozițional în cadrul expoziției anuale a artiștilor plastici băcăuani din anul 1990.

Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Bacău, secția Pictură, în anul 1993.

A avut 11 expoziții personale, la Bacău și București .

Lucrările pictorului figurează în colecții particulare din România, Canada și Franța.

În anul 2012 a primit Premiul Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici.

1975: Se înființează Intreprinderea Metroul București, subordonata Consiliului de Miniștri, cu scopul proiectării și executării metroului în municipiul București.

1977: A murit Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n.29.12.1894

1985: A decedat Sorin Titel, prozator şi eseist român („Copacul”, „Femeie, iată fiul tau”, „Mi-am amintit de zapadă”).

S-a nascut la 7 decembrie 1935 în comuna Margina, lângă Lugoj. Este fiul lui Iosif Titel, notar și licențiat în Drept și al Corneliei, casnică.
Între 1946-1953 face liceul la Lugoj și Caransebeș după terminarea căruia intră la Facultatea de Cinematografie din București. Un an mai târziu se transferă de la regie cinematografică la Facultatea de Filologie, în anul al doilea, după ce dă examene de diferență.
În 1956 este însă exmatriculat pentru că s-a solidarizat  cu mișcările anticomuniste ale studenților din Ungaria.

Va fi reînmatriculat în 1957 la Cluj dar numai pentru o lună.
Între 1958-1964 ocupă postul de profesor suplinitor de limba română la Caransebeș și în satul Cârpa. În 1961 revine la facultate de filologie în anul al IV-lea, la cursuri fără frecvență. Va absolvi facultatea abia în 1964. Între 1964-1971 este redactor la revista Scrisul bănățean din Timișoara (transformată ulterior în Orizont).
Publică acum mai multe romane, și își consolidează poziția în Uniunea Scriitorilor, unde nu deținut nici o funcție. În 1971 se mută la București, unde devine redactor la revista România literară.
În data de 17 ianuarie 1985 survine  în urma  unei boli necruțătoare moartea sa prematură și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

1985: A murit sculptorița şi desenatoarea româna Irina Codreanu.

Foto: Marthe Lebherz , Irina Codreanu , Brancuși și Lizica Codreanu la Paris 1926 – 1927

A studiat la Academia «La Grande Chaumière» din Paris, în 1919–1923, cu sculptorul Émile Antoine Bourdelle, apoi patru ani în atelierul lui Constantin Brancusi , evoluând stilistic în spiritul maestrului.

1999: Ultimatumul greviștilor din Valea Jiului: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.

2000: A decedat la Londra, în Marea Britanie, omul politic român Ion Augustin Nicolae Raţiu, membru marcant al Partidului Național Țărănesc devenit ulterior PNŢCD, fost vicepreşedinte al partidului, deputat de Cluj; (n.6 iunie 1917,Turda, jud. Cluj).

Era descedentul unei ilustre familii românești, Rațiu de Noșlac (Nagylak), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Transilvaniei, Gabriel (Gabor) Bethlen. Din familia Rațiu au făcut parte personalități precum canonicul Mitropoliei de la Blaj, Vasile Rațiu, ori președintele Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu, care a fost un lider al generației memorandiștilor.

Tatăl lui Ion Rațiu, Augustin, a fost primarul orașului Turda, iar mama sa era nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu. Familia Rațiu se înrudea, direct sau prin alianță, cu personalități precum Simion Bărnuțiu, Iuliu Coroianu sau Iuliu Maniu. 

Ion Rațiu a plecat din țară în anul 1940, pentru că fusese numit funcționar în cadrul Legației României la Londra, condusă de unchiul său, diplomatul Viorel Tilea. Însă, în același an, după instaurarea unui regim totalitar de extrema dreaptă, condus de Ion Antonescu în alianță cu legionarii, Ion Rațiu și-a dat demisia și a participat la constituirea unui Comitet Național Român, care milita pentru revenirea României în alianță cu democrațiile occidentale.

Ion Rațiu s-a opus dictaturii de extrema dreaptă în timpul războiului. După război, dorea să revină în țară pentru a ajuta la democratizarea României și, de asemenea, dorea să candideze la alegerile din 1946 din partea PNȚ. A rămas însă în Marea Britanie la cererea lui Iuliu Maniu.Atunci a început cel de-al doilea exil al său, cauzat de opoziția față de comunism.

A lucrat ca jurnalist la BBC sau la alte agenții internaționale de presă și a fondat publicații precum Free Romanian Press sau Românul Liber. În calitate de membru al unor organizații precum Amnesty International, Ion Rațiu a militat constant pentru restabilirea democrației în România.

În anii 1980, Ion Rațiu a devenit liderul de necontestat al exilului democratic românesc. Cu aprobarea Regelui Mihai I al României, în 1984, el a fondat Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

A contribuit la schimbarea atitudinii cancelariilor occidentale față de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

În decembrie 1990, el a reușit să se întoarcă în țară. A participat activ la reconstrucția PNȚCD și a devenit deputat. A candidat pentru funcția de președinte al României, în 1990. Nu a câștigat acea bătălie electorală, însă a devenit rapid unul dintre cei mai cunoscuți oameni politici români. Testamentul său politic, cum spunea el, ”lăsământul” lui Ion Rațiu cuprindea trei lucruri importante: intrarea României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei. Două dintre acestea au devenit realitate.

A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi, ocupând locul trei. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. Împreună cu soția lui Elisabeth, familia Ion Rațiu are doi copii, pe Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, în ianuarie 2000. Conform dorinței sale, trupul său neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal, alături de strămoșii săi.

2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; (n. 1926). A fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România și un colaborator apropiat al polițiștilor de la Serviciul Omoruri care a ajutat, timp de aproape 20 de ani anchetatorii în rezolvarea unor cazuri deosebit de grele, inclusiv cel al criminalului în serie Rîmaru.

2004: Așa zisul Consiliu Naţional al Secuilor (CNS) a adoptat la Sfântu Gheorghe, un proiect de autonomie care prevedea, printre altele, că locuitorii aşa-zisului ”Ţinut Secuiesc” vor avea dreptul la drapel, stemă, instituţii proprii (Preşedinte, Parlament, Guvern, Poliţie), dreptul de a înfiinţa comune, gestionarea resurselor naturale, limba maghiară – limbă oficială în regiune, să stabilească taxe şi impozite proprii, să înfiinţeze bănci, burse, să aibă publicații proprii, învăţământ de stat în limba maghiară, funcţionarii să fie angajaţi doar dacă ştiu limba maghiară, procesele să se desfăşoare în limba maghiară.

Se cerea ca Preşedintele Ţinutului Secuiesc să fi ales de către cetăţenii zonei, mandatul fiind pe patru ani. În proiect se mai arăta că autonomia practicată în ”regiunea istorică Ţinutul Secuiesc ”Terra Siculorum”, prin modul de organizare a scaunelor secuieşti, datează din anii 1200. ” și că aceasta a funcţionat cu o administrare proprie, structură socială şi administrativă specifică, drepturi speciale şi statut special.

2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune; (n. 1931).

Silvia Kerim are origine armeana. S-a nascut  la  21 octombrie 1931, la București. Absolventa Facultatii de Limba si Literatura Franceza, a debutat ca ziarista la Contemporanul, Romania libera etc. precum si la revista Cinema si prestigioasa revista Secolul 20.

A lucrat apoi la Radio Romania la Directia Culturala, in redactia „Teatru la microfon”, „Teatru la microfon pentru copii”. A fost Sef al Sectiei Arte.

A lucrat ca producator delegat la Casele de Filme din Cadrul Consiliului Culturii semnand in aceasta calitate și a  colaborat cu regizori ca: Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Ulterior a lucrat la AnimaFilm, in functia de redactor-sef al sectiei de scenarii. A creat serialul pentru copii „Casuta cu povesti” (scenariu si regie), difuzat de TVR 1 si TVR 2 in anii 1995-1996.

Este autoarea musicalurilor pentru copii Mary Poppins, Frumoasa din padurea adormita, Micuta Dorothy, Gulliver. Muzica – Marius Teicu.

Scrie carti apreciate de memorialistica: Ponica, o legenda; Vedere din Parfumerie; Fereastra de la Venetia; Amintirea ca un parfum… Rasplatite cu premiile Uniunii Scriitorilor, „Premiul special al Presedintelui” UNITER. Este autoarea a numeroase carti pentru copii, premiate toate: Bunica Alba, Poarta de sticla, Semnul de iarba, Povestiri despre prietenii mei, O poveste cu noua povesti, Puf etc. Din 1997 este redactor al revistei „Formula AS”, unde publica saptamanal articole pe teme culturale (teatru, film, muzica).

A fost nominalizata de Ministerul Culturii pentru „Premiul National la categoria ARTE”. Detine Ordinul „Meritul Cultural – in grad de Cavaler” acordat de presedintele Romaniei in anul (2004).

De asemenea a fost declarata „Femeia anului 2004”, titlu acordat de American Biographical Institute.  

2019: A decedat in localitatea Voluntari, Ilfov, amiralul român Emil Dumitrescu (cunoscut și ca Emil-Cico Dumitrescu) participant la Revoluția din decembrie 1989. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale și a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne și de consilier de stat la Administrația Prezidențială.

La data de 4 februarie 1990, având gradul de căpitan de rangul I, Emil Dumitrescu a fost înaintat la gradul de contraamiral, iar la 11 mai 1993 a fost avansat la gradul de viceamiral (cu 2 stele). Deși a fost de mai multe ori acuzat de acte de corupție, nici o cercetare asupra sa nu a fost dusă la bun sfârșit.

În perioada 1996-2000, a fost cercetat pentru „subminarea puterii de stat” pentru modul în care s-a implicat în mineriada din 13-15 iunie 1990. Între anii 2000-2004, a fost numit în funcția de consilier de stat în Departamentul Securității Naționale al Administrației Prezidențiale. La 28 noiembrie 2002, Emil Cico Dumitrescu a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor (cu însemne pentru militari).

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În aprilie 2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Emil Dumitrescu, zis „Cico”, care a fost acuzat de trafic de influență pentru niște oameni de afaceri și că a cerut unui afacerist 100.000 de dolari ca să-l scape de un dosar penal.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/17/o-istorie-a-zilei-de-17-ianuarie-video-3

Bibliografie (surse):

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte
8. Rador.ro;
9. Cinemagia.ro.