ZIUA DE 9 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1438: A fost reprimata sângeros marea răscoala țărănească de la Bobâlna (începută în mai 1437). Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din Transilvania înainte de marele război ţărănesc din 1514, condus de Gheorghe Doja.

Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranşă. Mai mult, micii nobili maghiari şi locuitorii români (care înainte erau scutiţi de plata zeciuielii, fiind ortodocşi) au fost şi ei obligaţi să o plătească.

Când ţăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntaşii clerului, saşii şi gărzile secuieşti au format o alianţă de ajutor reciproc împotriva ţăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio.

Armata nobiliară maghiara comandată de Desideriu de Losoncz a asediat oraşul Cluj, care se alăturase răsculaţilor, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438.. Cea dintâi consecință majoră a înfrângerii răscoalei de la Bobâlna a fost uciderea conducătorilor țărănimii și schingiuirea groaznică a mii de țărani, dintre cei care se implicaseră în acea timpurie și energică încercare de eliberare de sub jugul pe care urmau să-l mai poarte câteva secole. Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani.

Pe 2 februarie a fost reînnoită alianţa de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianţa celor trei naţiuni (Unio Trium Nationum), prin care s-a reglementat situaţia socială în Transilvania în următoarele secole.

1780: A decedat la Râmnicu Valcea (probabil otrăvit), Chesarie de Râmnic, cărturar, tipograf şi traducător din Ţara Românească; (n. cca.1720).

Provenea dintr-o familie probabil de origine arabă din orașul Alep, s-a călugărit la Bucureşti şi a ajuns episcop de Râmnic (1773).

A fost un filosof al istoriei și  primul cărturar iluminist din Ţara Românească.

A facut studii la Şcoala domnească din Bucureşti. După ce a  fost tuns în monahism, ajunge eclesiarh la catedrala mitropolitană şi protosinghel al Mitropoliei. Acum a tradus şi tipărit  Iucrarea lui Simion al Tesalonicului „Voroavă de întrebări şi răspunsuri” (Bucureşti, 1765).

 In 1770 a făcut parte din delegaţia condusă de mitropolitul Grigorie al II- lea  care a plecat la Petersburg, pentru a cere sprijinul ţarinei Ecaterina a II-a.

Locţiitor de episcop la Râmnic (c. dec. 1771 – dec. 1773), apoi Episcop eparhiot (ales 26 dec. 1773, hirotonit 12 ian. 1774),  a păstorit până la moarte.

• Ca episcop a înfiinţat o şcoală în Bucureşti, alta în Craiova, a refăcut tiparniţa de la Râmnic, în care a imprimat peste zece cărţi româneşti:
• Octoihul (1776),
• Triodul (1777),
• Ceaslovul (1779),
• Mineiele pe oct.- mart. (1776 – 1779), tipărite pentru prima data în române:te, după vechea traducere a episcopului Damaschin, revăzută acum de un grup de cărturari (mitropolitul Grigorie II, episcopul Chesarie, viitorul episcop Filaret, monahul Rafail de la Hurezi, ierodiaconul Anatolie de la Episcopie, lordan Capadocianul gramaticul),
• Prezintă un mare interes prefeţele celor şase Mineie, scrise de episcop, în care se ocupă de originea române a poporului şi a limbii române, de continuitatea noastră în teritoriul fostei Dacii.
• Mineiele au contribuit la progresul limbii literare române, prin ele au intrat în limba noastră o serie de neologisme, de origine greacă şi latină.

1792: S-a incheiat Tratatul de la Iași, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la sfârșitul războiului ruso-turc desfasurat intre anii  1787 și 1792. 

Tratatul a fost semnat  de către marele vizir Iusuf Pașa și prințul Bezborodko, care i-a succedat prințului Potemkin la conducerea delegației rusești, după moartea acestuia.

Tratatul, confirmând creșterea puterii rusești în zona Mării Negre, a recunoscut anexarea Hanatului Crimeei de către Imperiul Rus, și a cedat Yedisanul acestei țări. Rusia obține Crimeea, Oceakov și litoralul Mării Negre până al Nistru, făcând din Nistru frontiera ruso-turcă în Europa. Frontiera asiatică pe râul Kuban, a rămas neschimbată.

1844: Apare, la Iaşi, periodicul “Propăşirea” sau “Foaie ştiinţifică literară”, care continua programul Daciei Literare; (9.01-29.10.1844).

Revista era condusa de Kogalniceanu si Alecsandri si a publicat eseul „Puterea armata si arta militara de la intemeierea Printipatului Valahiei si pana acum” de Nicolae Balcescu, pe care Marele istoric Nicolae Iorga o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“.

 Tot în „Propășirea” apare studiul lui Nicolae Balcescu „Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coșovo, Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri” (1846).

1865: În România, se pune în circulaţie emisiunea filatelică “Alexandru Ioan Cuza”, cu efigia în oval, formată din trei timbre, cu valori nominale de 2, 5 şi 20 parale.

1885, 9/21: S-a născut Gheorghe Demetrescu, matematician, astronom și seismolog român, director al Observatorului Astronomic al Academiei, membru titular al Academiei Române din 1955.

Foto: prof. Gheorghe Demetrescu (n. 22 ianuarie 1885 la București – d. 15 iulie 1969, București).

A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 3 iunie 1941.

In 1935 a creat  la Observatorul Astronomic din Bucureşti, o secţie de seismologie.

Din iniţiativa sa a fost înfiinţată în România o reţea de staţii seismologice (la Focşani, Bacău, Câmpulung Moldovenesc, Iaşi, Vrâncioaia); membru titular al Academiei Române din 1955.  

 

1892 : Are loc la Sibiu, in Transilvania, in zilele de  8 si 9 ianuarie Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care alcătuieşte un memorandum (Memorandumul Transilvaniei) către împăratul austro-ungar Franz Joseph, cuprinzînd revendicările românilor din monarhia austro-ungară. Conferinţa alege preşedinte al partidului pe dr. Ioan Raţiu.

 Dr. Ioan Raţiu de Noşlac (n.19 august 1828, Turda – d.1902, Sibiu), om politic şi avocat, Transilvania

După Ausgleich-ul din 1867 (n.r. termenul german se referă la „compromisul” din februarie 1867 prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgată de împăratul Franz Joseph şi o delegaţie maghiară condusă de Ferenc Deák), românii deşi erau populaţie majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial ca  etnie.

Memorandumul Transilvaniei a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român – Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi alţii. Românii din Imperiul austro-ungar solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.

Foto – Semnatarii Memorandumului din Transilvania:

Rîndul de sus (de la stînga la dreapta):

Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patiţa;

Rîndul de jos (de la stînga la dreapta):

Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, Gheorghe Pop de Băseşti, Dr. Ioan Raţiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa, Septimiu Albini.

Franz Josef a trimis memorandumul la Budapesta, iar autorii săi au fost judecaţi de trădare de ţară la Cluj între 25 aprilie şi 7 mai 1894, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă în cadrul Procesului memorandiştilor. Cu această ocazie Ioan Raţiu a rostit celebra frază: „Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Această situaţie a dus la scăderea încrederii în casa imperială habsburgică şi la creşterea numarului românilor care vedeau ca  unică soluţionare a situaţiei lor în Transilvania, unirea regiunii cu Regatul României.

Pe de altă parte, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei se arăta interesat de promovarea ideii unei federalizări a imperiului în Statele Unite ale Austriei Mari.

1918: Armata româna, care se îndrepta spre Chisinau, este atacata   între Cornesti si Straseni de bande  bolsevice, conduse de Iona Iachir.

Iachir Iona (n.15.08.1896 Chişinău intr-o familie evreiasca – m. 11.06.1937), a fost  unul dintre comandantii Armatei Rosii bolsevice.

A participat la luptele împotriva lui Krasnov din sectorul  Liski (1918), fiind unul dintre primii militari decoraţi cu ordinul comunist Drapelul Roşu.

După terminarea războiului civil, a fost comandant al Districtelor militare Ucraina (1925-1935) şi Kiev (1935-1937).

A fost supus represaliilor de către regimul stalinist, fiind  exterminat din ordinul lui Iosif Stalin, in timpul marilor epurari din deceniul al 4-lea al secolului trecut.

1918 : Reprezentantii Sfatului Țării au eliberat circa 1 000 de voluntari din Ardeal arestati de “Front”-ul bolsevic si tinuti în închisoarea din Chișinău.

  1931: S-a nascut regizorul, actorul și profesorul român Ion Cojar ; (d. 18 octombrie 2009).

 Este fondatorul unei metode unice ce a revoluționat școala românească de actorie

 La nivel teoretic, Ion Cojar și-a adunat toate cercetările și descoperirile în cartea sa intitulată „O poetică a artei actorului”, publicată la editura Unitext în 1996 și reeditată la editura Paideia în 1998.

1954: Este inaugurat Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti, azi Opera Naţională Română. Actuala clădire a Operei Naționale București, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată după planurile arhitectului Octav Doicescu, în vederea a două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25–30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2–14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski.

 

Existența unei trupe artistice românești de teatru liric, s-a făcut cunoscută încă din 1885 sub numele de Compania Opera Română, însă înființarea Operei Române ca instituție independentă și finanțată de la bugetul de stat s-a finallizat abia în 1921.

  1980: A decedat la Iași, folcloristul și filologul român Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați).

A fost exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române.

1993: A decedat  la Saint-Louis in  SUA, Anton Crihan, avocat, economist, politician, profesor și publicist român basarabean,  fruntas al vietii politice si publice din Rusia, Basarabia, România si SUA, deputat in Sfatul Tarii din Moldova si ulterior in Parlamentul României Mari.

Se numara printre patrioții care au votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia.

A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. A fost doctor în economie al  Universitatii Sorbona din Paris în 1934.

 După război a s-a refugiat  din România în Iugoslavia, apoi la Paris, dupa care  s-a stabilit  în Statele Unite.

In  testamentul său  și-a exprimat dorință sa fie  înmormântat în Chișinău.

1996: S-a nascut  la Negrești Oaș, jud. Satu Mare, actrița americană de origine română Oana Gregory (nume la naștere – Oana Andreea Grigoruț).

La vârsta de 6 ani s-a mutat împreună cu familia în Statele Unite. La 10 ani a câștigat titlul de actrița anului la preadolescenți și a fost declarată primul Runner-up (modelul anului, tot la preadolescenți, în cadrul concursului organizat de International Models & Talent Association.

A jucat în filmul „Spork” (2010), în productiile Disney „Kickin’ It” (anul 2011) și „Lab Rats”, și a primit rolul principal în serialul „Crash & Bernstein”, unde o interpretează pe Amanda. Pentru rolul Amandei, Oana a fost aleasă din peste 2600 de persoane participante la casting. Serialul s-a difuzat deja în 26 de țări.

1998: A decedat la Bucuresti, atleta română de renume international, Lia Manoliu ; (n.25 aprilie  1932, Chisinau).

A fost laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 și Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.

De asemenea, în legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator în municipiul București pe listele partidului FSN.

Între anii 1990-1998, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.

 2007: A murit politicianul comunist  român Ion Dincă (n. 3 noiembrie 1928)

A  fost prim-secretar al Comitetului municipal București al P.C.R. și primar general al municipiului București, viceprimministru și ministru al construcțiilor industriale (februarie 1979 – aprilie 1980).

În ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, a îndeplinit funcția de prim-vice-premier (aprilie 1980 – decembrie 1989).

Ion Dincă a fost mai cunoscut porecla „Te-leagă”, întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Însuși generalul Pleșiță, fostul șef al spionajului extern, a avut de-a face cu Dincă.

A fost condamnat pentru participare la reprimarea revoluției române din 1989, fiind eliberat cinci ani si trei luni mai târziu, din Penitenciarul Jilava.

Ulterior, s-a readaptat și a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, acționar la FC Dinamo.

2009:A încetat din viață Antal István (18 septembrie 1958, Frumoasa, Harghita – 9 ianuarie 2009, Miercurea Ciuc).

Jucător de hochei, antrenor; președinte al SC Miercurea Ciuc; a făcut parte din generația de aur a hocheiului românesc.

2020:A decedat jurnalistul Mircea Rucăreanu (n.8 februarie 1944 ).

A absolvit în 1967 Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura Română, după care alucrat timp de cinci ani, ca profesor de limba română la o şcoală generală din judeţul Ilfov.

Din iulie 1972, Mircea Rucăreanu a fost corespondent al Radio Televiziunii Române pentru judeţul Ilfov, iar de la începutul anilor ’90 până al anilor 2000, a fost redactorul acreditat la Guvernul României, din partea Radio România Actualităţi.

Până la pensionare, în anul 2007, a fost coordonatorul Secţiei Partide Politice din cadrul Redacţiei Informaţii de la RRA.

Diplomatul american GEORGE KENNAN: De ce nu era nevoie de denazificarea Germaniei?

Diplomatul american George Kennan a lucrat în Germania înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial și cunoștea bine particularitățile acestei țări.

După 1945, a devenit un adversar categoric al denazificării Germaniei și chiar al proceselor de la Nürnberg.

Publicația de limbă rusă http://ttolk.ru.,, scrie că el credea că dacă ar fi fost îndepărtați cei 3 milioane de birocrați germani care au fost implicați în serviciul nazismului, țara ar putea aluneca în haos.

Un alt argument al său a fost acela că URSS s-a făcut vinovată de mai multe crime în timpul războiului, iar pedepsirea doar a Germaniei este un joc în mâinile sovieticilor, care nu se vor opri în marșul lor către Occident.

George Kennan este un celebru diplomat și politolog american. El a intrat în serviciul diplomatic la sfârșitul anilor 1920, știa foarte bine limba rusă (a învățat-o în timp ce lucra la la Riga și Tallinn), ceea ce i-a permis să rămână în URSS pentru o perioadă lungă de timp: în anii 1930, în 1944-46 și în 1952-1963, când era ambasadorul SUA la Moscova.

Kennan cunoștea și Germania destul de bine. De la sfârșitul anilor 1930 până în 1942, a lucrat la ambasada americană la Berlin și s-a numărat printre acei diplomați americani care au fost 5 luni internați la Frankfurt pe Main de autoritățile naziste, după ce Germania a declarat război SUA.

Kennan credea că Germania trebuie să joace un rol major înzăgăzuirea expansiunii URSS în Europa postbelică. El a spus mereu că cel mai urât vis pentru SUA și Anglia este prietenia dintre Germania și Rusia, și că această alianță nu ar trebui niciodată permisă.

De aceea s-a opus pedepsirii naziștilor după război și a fost foarte îngrijorat când administrația Roosevelt a lansat procesul de denazificare, care a fost oprit abia în 1947.

Kennan era convins că acești doi ani de epurări și procese împotriva naziștilor au permis URSS să câștige un punct de sprijin în Europa de Est și că va dura zeci de ani pentru ca SUA să preia inițiativa, explicând de ce America nu ar fi trebuit să-i urmărească pe naziști. Astfel, el scria în cartea sa „Diplomația celui de-al doilea război mondial” (publicată de „Tsentrpoligraf”, 2002):„Într-o seară, în toamna anului 1945, stăteam la reședința ambasadorului Murphy din Berlin, împreună cu un militar de rang înalt și îi ascultam reproșându-ne că noi, „oamenii de la Departamentul de Stat”, nu ne puteam „înțelege cu rușii” din cauza antisovietismului nostru. Era încă îngrijorat că speranțele noastre de cooperare aparentă cu sovieticii nu ar trebui să ne împiedice să creăm condiții acceptabile în zonele de vest ale Germaniei.

Foto: George Kennan – ultimul la dreapta

„Ideea de a gestiona situația din Germania împreună cu rușii este o himeră, la fel ca ideea că, în cazul plecării noastre și a rușilor, se va naște de la sine o Germanie pașnică, stabilă și prietenoasă.

Nu putem decât să dăm părții noastre din Germania, pentru care suntem responsabili împreună cu britanicii, un asemenea grad de independență, securitate și prosperitate, încât Estul să nu o poată amenința. Aceasta este o sarcină dificilă, dar nu o putem evita”.

Eram îngrijorat și de problema procesului criminalilor de război. Personal, m-am gândit că ar fi mai bine dacă aliații ar fi ordonat pur și simplu ca fiecare dintre acești oameni căzuți în mâinile forțelor lor, să fie imediat executați imediat după ce li se stabilea identitatea.

Un proces public al liderilor naziști constituia o problemă complet diferită, pentru că aceștia nu putea nici ispăși, nici corecta crimele pe care le comiseseră.

A permite judecătorilor sovietici să participe la un astfel de proces, însemna nu numai solidaritate cu regimul totalitar sovietic, ci și asumarea unei părți a răspunderii pentru cruzimile și crimele comise în timpul războiului de către autoritățile staliniste împotriva polonezilor și a popoarele din țările baltice.

Aceasta ar însemna denaturarea completă a obiectivelor acestui proces.

Este greu de imaginat că liderii occidentali nu erau conștienți de toate acestea.

Am plecat de la faptul că în mașina administrativă germană erau cel puțin 3 milioane de oameni care susțineau nazismul.

Mi-am ridicat obiecțiile la această abordare:

1) În primul rând, nu este practic. Pentru aceasta (denazificare – BT) era nevoie de o cantitate mare de cunoștințe, competență și cooperare. Este greu de imaginat o slujbă mai ingrată decât analizarea unei mase de oameni dintr-o țară străină, care face necesar un aparat de investigație greoi și nepopular.

2) În al doilea rând, chiar dacă acest program este implementat cu succes, tot nu își poate atinge scopul. Nu vom găsi oameni noi suficient de competenți pentru a îndeplini îndatoririle celor pe care îi vom scoate din serviciu. Acest lucru ne-ar crea o opoziție puternică, care s-ar bucura de autoritate în rândul populației și ar putea discredita puterile occidentale din Germania, ar putea crea un halou de martiri în jurul elementelor naționaliste și, în cele din urmă, ar putea duce la întoarcerea lor triumfală ca eliberatori ai Germaniei.

Nu trebuie uitat că forțele liberalismului din Germania sunt teribil de slabe și puține la număr. A arunca asupra lor toată povara responsabilității politice ar însemna condamnarea lor la distrugerea finală.

3) În sfârșit, din partea noastră, curățarea elementelor naționaliste ar fi nu numai impracticabilă și ineficientă, ci și inutilă. Ar fi mai corect să recunoaștem că naționalismul e o realitate în Germania și că reprezentanții acestuia nu ar trebui să fie privați de partea lor de responsabilitate socială. Trebuie doar să-i facem să respecte cu strictețe sarcinile care le sunt atribuite și să știm ce vrem să-i învățăm.

Foto: Primul din stânga – Președintele SUA Truman, al doilea- ambasadorul Kennan, 1947).

În raport cu actuala clasă conducătoare a Germaniei, mai corect ar fi să demonstrăm că Germania nu mai are puterea de a amenința interesele altor mari puteri și orice încercare a sa în această direcție se va termina cu eșec și o va duce la dezastru. Casta naționalistă conducătoare germană trebuie să înțeleagă acest lucru și odată ce se va întâmpla asta, naționalismul lor nu va avea nicio bază.

În continuare, este necesar să renunțăm la conceptul de pedepsire a Germaniei, pentru că pedeapsa prelungită nu poate fi eficientă împotriva unui întreg popor.”

În general, politica noastră față de Germania a fost complet inadecvată și, dacă nu ne-am fi îndepărtat de ea în 1947, multe dintre temerile mele ar fi devenit realitate.

NOTĂ:

Washingtonul are o lungă tradiție în interpretarea greșită a acțiunilor Moscovei și de aceea acum, în contextul situației internaționale explozive provocate de Rusia lui Putin, merită să ne amintim de George Kennan, cel mai bun Kremlinolog avut vreodată America.

Foto: George Frost Kennan (n. 16 februarie 1904 – d. 17 martie 2005). A fost diplomat, specialist în științe politice și istoric, cunoscut ca „părintele politicii de stăvilire” și o figură cheie în apariția Războiului Rece.

Mai târziu, el a scris studii despre relația dintre URSS și forțele occidentale. În ultima parte a anilor 40, scrierile sale au inspirat Doctrina Truman și politica externă a SUA privind „stăvilirea” avansului comunist, asigurându-i pe toată viața sa un rol de autoritate în privința Războiului Rece.

Telegrama Lungă scrisă de el în 1946, când se afla la Moscova și articolul care i-a urmat, „Sursele conducerii sovietice”, evidențiau faptul că regimul sovietic era un regim expansionist și influența sa trebuia „stăvilită” de SUA în zonele de importanță strategică vitală.

Aceste texte au devenit rapid textele fundamentale ale Războiului Rece, exprimând noua politică antisovietică a administrației Truman. Kennan a jucat rol conducător și în definitivarea programelor de pe timpul Războiului Rece, dintre care cel mai notabil este Planul Marshall.

În decembrie 1951, președintele Truman l-a desemnat pe Kennan să fie următorul ambasador al Statelor Unite la URSS. Numirea sa a fost susținută de Senat. În multe privințe (spre consternarea lui Kennan), prioritățile administrației au subliniat crearea mai multor alianțe împotriva sovieticilor decât negocierea unor diferende cu ei.

În septembrie 1952, Kennan a făcut o declarație care l-a costat funcția de ambasador. Răspunzând la o întrebare care i s-a pus la o conferință de presă, Kennan a comparat condițiile prin care a trecut ca ambasador la Moscova cu cele pe care le-a avut în timpul internării sale la Berlin, în Germania naziste în primele câteva luni ale celui de-al doilea război mondial.

Evident, declarația sa nu era nefondată, însă sovieticii o interpretau ca pe o analogie implicită cu Germania nazistă motiv pentru care l-au declarat  persona non grata și au refuzat să-i permită să reintre în URSS. Kennan a recunoscut retrospectiv că a fost un „lucru nebunesc din partea lui”.

Dreptul la memorie – Istorii la răscruce

Cei mai mulți dintre noi știm cum s-a terminat ”epoca de aur” acum 33 de ani. Câți sunt însă cei cărora le mai pasă de cum a început aceasta? …

Un video realizat de TVR reconstituie trecutul zbuciumat, nedrept, crunt, și … plin de sânge și morți, prin care am trecut noi, părinții și bunicii noștri.

Merită văzut tot, dar … în criza mare de timp și nepăsarea față de istorie nu m-ar mira dacă nici aceste câteva rânduri nu vor fi citite scrie publicația românilor americani https://tribuna.us. Și apoi ne mirăm de ce suntem unde suntem… cu atâta nepasare. ÎNCEPE CU NOI!

*

„ […]

Sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial a găsit România ocupată de trupele Armatei Roşii, fără Basarabia, Bucovina de nord și Herța, fără Nordul Transilvaniei şi cu soarta pecetluită la Yalta. Sovietizarea a început încă înainte de semnarea păcii. Orice urmă de rezistență a fost anihilată. Ţările Baltice au cunoscut, poate mai mult ca oricare alt stat ocupat de barbarii de la răsărit, violenţa comunizării.

Ideologia stalinistă iși propusese să creeze un nou tip uman, total aservit partidului comunist. Cultura tradițională bazată pe valori religioase sau de familie nu își mai găsea locul într-o astfel de lume.

Modelul uman de tip nou în această societate era individul depersonalizat. Gata să informeze partidul. Gata să își trădeze familia și prietenii dacă aceștia se îndepărtau de la linia impusă. TRĂDAREA DEVENEA O CALITATE MAJORĂ! LOIALITATEA O SLĂBICIUNE!

Refuzul de a turna devenea în România anilor 50 o crimă politică de neiertat. Aceasta este perioada în care FRICA DEVINE UN MOD DE VIAȚĂ.  TEROAREA ERA DEJA POLITICĂ DE STAT. 

În închisorile morții de la Pitești și mai apoi de la Gherla se aplicau tratamente sadice asupra deținuților care deveneau din victimă călău, și din re-educat re-educator.

Campaniile de denunțări, procesele populare, arestările în puterea nopții, execuții secrete, epurările – completează atmosfera noii lumi pe care marele prieten de la răsărit (Stalin) o promitea poporului român.

Totul și orice pentru ca ”tovarășul” Stalin să-și facă mendrele la noi în țară.

[…]”

**

După un foarte scurt mesaj din partea TVR cu privire la înființarea unui Muzeu al Comunismului în București, aveți răbdare ca YouTube să vă deschidă imediat filmul despre care v-am scris mai sus. Este primul episod din seria documentară “Dreptul la memorie”, o campanie realizată de Televiziunea Română împreună cu/33-de-ani-dreptul-la-memorie-istorii-la-rascruce-video/ şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) care aduce în atenţia societăţii necesitatea înfiinţării unui Muzeu al Comunismului la București.

Un film documentar TVR de: Ruxandra Țuchel / cu Constantin Lupescu / Imagine: Silviu Andrei