ZIUA DE 6 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1395: Domnitorul Moldovei Ștefan I Mușat a încheiat la Suceava un tratat de alianță cu Polonia.

Ștefan I (n. aprox. 1364 – d. înainte de 28 noiembrie 1399), a domnit in Moldova  în perioada decembrie  1394 – înainte de 28 noiembrie 1399.

Analize  ADN recente au dovedit că fost fiul cel mare al domnitorului moldovean  Roman I, din prima căsătorie a acestuia cu o verișoară primară. În acest fel, trebuie eliminată ipoteza potrivit căreia  mama lui ar fi fost o lituanian din familia Koriatovici, din Podolia, a dinastiei Gedyminovici.

A avut ca frați pe Mihail și Iuga, iar din a doua căsătorie a lui Roman I cu Anastasia, i-a avut frați vitregi pe Bogdan (1391-1404) și Alexandru.

Ștefan I a păstrat politica externă a înaintaşilor săi , continuând apropierea faţă de Polonia și luînd în căsătorie chiar o rudă a regelui polon, după cum afirmă un document al teutonilor din Prusia Orientală. La 6 ianuarie 1395 Ştefan I recunoaşte suzeranitatea Poloniei „în numele poporului Ţării Moldovei”. Acest act firesc din partea suveranului Moldovei a provocat nemulţumirea curţii ungare, împingînd-o să organizeze o nouă campanie armată „contra moldovanos”, prima în condiţii de suveranitate statală. În februarie, 1395 în batalia de la Ghindăuani (Hindau) moldovenii i-au învins pe invadatorii unguri.

În cei cinci ani ai domniei sale, Ștefan I a avut timp să se ocuрe și de organizarea țării. A intensificat activitatea cancelariei domnești, a bătut monedă, ceea ce vorbește despre o intensă activitate comercială și a întemeiat mănăstirea Sf. Nicolae din Poiană, în al cărui pomelnic figurează ca ctitor.

Politica lui se poate caracteriza prin demnitate și vitejie, oștile lui Ștefan I au participat și la marea luptă cu tătarii de la Worskla (1399). A fost un adevărat dezastru pentru creştini a căror armată este distrusă, se pare că însuşi Ştefan îşi pierde viaţa în această luptă. Izvoarele istorice nu sînt însă sigure asupra morţii lui Ştefan: dacă a avut loc în timpul bătăliei de la Worskla sau puţin după bătălie.

A fost înmormântat în Biserica Bogdana din Rădăuți, iar pe piatra de mormînt pusă de strănepotul său, Stefan cel Mare scrie: „Binecinstitorul domn al Ţării Moldovei, Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormîntul acesta strămoşului nostru, bătrînul Ştefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindău”.

Anul 1760 (sau 1763) : S-a născut in Transilvania, in localitatea  Cigmău, comitatul Hunedoara, scriitorul, filologul, lingvistul, istoricul și juristul, Ion Budai Deleanu, unul dintre corifeii Școlii Ardelene; (d.24.08.1820). A urmat Seminarul greco-catolic din Blaj (din 1772) și mai târziu, Facultatea de Filosofie din Viena (1777-1779).

A urmat în continuare și cursurile Facultății de Teologie de capitala imperiului austriac (1780-1783) ca bursier al Colegiului Sf. Barbara. A obținut ulterior titlul de doctor în filosofie.

În perioada studiilor sale câștigă o solidă cultură umanistă și se adâncește în studiul limbii latine, cunoscând în același timp și limbile germană, franceză și italiană.

A devenit profesor și prefect de studii, pentru o scurtă perioadă, la Seminarul teologic de la Blaj (1787). Pentru că a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob, a renunțat la intenția de a fi hirotonisit ca preot.

S-a stabilit ulterior la Liov, unde a obținut, prin concurs, postul de secretar juridic al tribunalului provincial.

În 1796 este avansat consilier (judecător) la Curtea de Apel, funcție pe care o va deține tot restul vieți

În timpul studiilor universitare de la Viena, se pregătește pentru întocmirea unui lexicon, în 10 volume, pentru care se documentează cu un imens material bibliografic. La Viena ajunge să-i cunoască și pe ceilalți corifei, Samuil Micu, Petru Maior și George Șincai, cărora le-a împărtășit din convingerile sale de orientare iluministă.Este considerat unul din reprezentanții de frunte ai Școlii Ardelene

Este autorul primei epopei în limba română, Țiganiada sau Tabăra țiganilor, ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812.

Opera sa reprezentativă („poemationul eroi-comic ”Țiganiada”) tratează un subiect alegoric cu evidente tendințe satirice antifeudale și anticlericale.

Un alt poem satiric „Trei viteji”, rămas neterminat, valorifică motive din „Don Quijote” de Cervantes. 

1789: S-a născut la Përmet, Regiunea Gjirokastër, Albania , omul politic conservator de origine aromână, Apostol Arsache,medic, economist, primul ministru al Afacerilor străine al României, în funcție în perioada 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862; (d.decembrie 1869, București).

În 1812 a devenit Doctor în Medicină la Universitatea din Halle, cu teza De piscium cerebro et medulla spinali, cea dintâi lucrare românească de anatomie comparată. 

Revenit în țară, a fost numit medic la spitalele Pantelimon și Colțea din București. Îşi începe activitatea politică fiind consilier al domnilor munteni, iar pe timpul domnitorului muntean Alexandru Ghica a fost numit secretar de stat. În1849, în timpul administraţiei ruseşti, a fost secretarul particular al generalului Duhamel.

A fost un fervent susținător al Unirii Principatelor Române; în ședința Adunării Elective a Țării Românești din 24 ianuarie/5 februarie 1859 i-a acordat votul lui  Alexandru Ioan Cuza. În timpul cabinetului unic, condus de Barbu Catargiu, Arsache primeşte portofoliul Ministerului de Externe. Din această poziţie încearcă să ofere ţării o viziune de politică externă proprie, trimiţând misiuni diplomatice în marile capitale europene. După asasinarea primului ministru, domnitorul Cuza îi oferă lui Arsache interimatul la conducerea Consiliului de miniştri (5–24 iunie 1862).

1802: S-a născut, la Târgovişte, Ion Heliade Rădulescu, scriitor, lingvist şi om politic român;  întemeietorul presei scrise în Ţara Românească (“Curierul românesc”, 1829).

Ion Heliade-Rădulescu (d. 27 aprilie 1872, București) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepașoptistă.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova).

În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la “Sfântul Sava“.

Este membru activ al asociaților culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic.

În 1846, Heliade propunea planul unei “biblioteci universale”, menită sa înzestreze cultura noastră cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase.

1826: A murit  vornicul Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean;  opera principala a poetului o constituie eroica “Tragodia sau, mai bine a zice, Jalnica Moldovei întâmplare dupa razvratirea grecilor din 1821”.   A tradus din limba franceză „Istoria lui Numa Pompilie” de Florian și „Tragodia lui Orest” de Voltaire; (n. 1760).

Coborâtor dintr-un neam boieresc, fire pasională şi revoluţionară, prieten apropiat al lui Cuza-Vodă şi demnitar pe vremea acestuia, Alexandru V. Beldiman a fost unul dintre acele spirite vizionare care au intuit încă de la început importanţa şi puterea presei în procesul de fundamentare a statului român modern.

Foto: Alexandru V. Beldiman (Wikipedia.ro)

Opera lui de căpătâi a fost  cotidianul „Adeverul“  Alexandru V. Beldiman s-a născut în anul 1831, la Iaşi, ca fiu al boierului moldovean Vasile Beldiman şi nepot al Vornicului Alexandru Beldiman, autorul cărţii „Eteria sau Jalnica tragodie“.

Este trimis de mic în Elveţia apoi la Paris, pentru studii, chiar în timpul mişcărilor revoluţionare. După ce se întoarce în ţară, se căsătoreşte cu principesa Smaranda (Emma) Kalimaki, fiica fostului Domnitor al Moldovei, cu care a avut doi fii: Alexandru, între 1896 şi 1916 ambasador la Berlin, şi Edmond, fost ofiţer şi prefect de Dâmboviţa.

Luptă pentru Unirea de la 24 ianuarie 1859 fiind  un partizan înfocat al colonelului  Alexandru Ioan Cuza, care va deveni mai întâi domn al Moldovei,  apoi şi al Munteniei. Beldiman îl urmează pretutindeni şi se stabileşte, odată cu acesta, în Bucureşti. Este numit prefect al judeţului şi aplică legea rurală, aşa cum şi-o dorea Cuza: cu folos maxim pentru ţărani.

Dupa abdicarea lui Cuza,  Alexandru V. Beldiman se întoarce la Iaşi unde, pe 15 decembrie 1871, va tipari  publicatia „Adeverulu”.  „Prim redactor“ al publicaţiei este A. D. Holban. Chiar după primele numere, Beldiman, apărător fanatic al ideii de perpetuare a unei domnii pământene şi adversar al aducerii pe tronul ţării a unui principe străin, este dat în judecată şi „ţinut în prevenţie“ mai mult de trei luni,  din cauza atacurilor vehemente la adresa Coroanei şi în special asupra regelui Carol I.

Procesul este strămutat la Roman unde juraţii, reprezentaţi de Vasile Alecsandri, îl achită. După numai 13 ediţii, ajuns la ruină financiară, Beldiman hotărăşte să oprească apariţia „Adeverului“.  In 1884, Beldiman  revine şi se stabileşte în Capitală, unde începe din nou să scrie la „Războiul“, unde semnează cu pseudonimul „Un Moldovean“.   

Cu sprijinul mai mult moral al lui Alexandru, fiul fostului domnitor Cuza, face să reapară, la Bucureşti, în data de 15 august 1888, cotidianul „Adeverul“.

Alex. V. Beldimanu ocupă funcţia de „director politic“ iar „prim redactor“ al cotidianului, tipărit în format mic („No 6“) şi în condiţii tipografice slabe, este Grigore Ventura şi principal colaborator-fiul acestuia, Constantin Ventura.

 

Ziarul apărea fără niciun capital, pe baza unui credit de câteva zile oferit de tipograful Grigore Luis, „cu o redacţie alcătuită din oameni de inimă şi buni scriitori, dar lipsiţi ei înşişi de rutina şi îndemânarea gazetărească“.

„Deşi în pragul bătrâneţei, deşi aproape infirm şi, pe deasupra, sărac, Beldiman se dedă muncii aprige a gazetăriei, cu care nu era obişnuit, şi care istoveşte şi pe ziariştii de profesie. Concentrând asupra gazetei toate puterile lui intelectuale şi sufleteşti, Beldiman loveşte fără cruţare în cei din clasa lui, se desparte de prieteni şi rude, ba – când e vorba de ideile lui – nu-şi cruţă nici familia. Astfel, el nu s-a dat în lături nici de la o polemică cu fiul său, care conducea pe atunci un ziar liberal. Şi toate acestea numai pentru idee, fără să aibă vre-un interes practic. Pe atunci «Adeverul» abia putea să producă lefurile personalului inferior. Beldiman nu numai că nu scotea nimic, dar vâra în gazetă ultimul ban din averea lui proprie. În prima iarnă a Adeverului, Beldiman a purtat haine de dril în timpul verei!“.

  „Să te fereşti, Române!, de cuiul strein în casă!“   Beldiman subliniază o dată în plus orientarea ziarului, în articolul „Ce voim“: “(…) O declar sus şi tare: Nu voim conspiraţiune, nu voim revoluţiune, nici pronunciamente. Dar rog pe bărbaţii noştri politici, din toate partidele, să citească cu atenţiune istoria veacului în care trăim. Ei vor vedea în Orient, într-o ţară, care are multă apropiere cu a noastră, o altă dinastie streină care, după trei-zeci de ani de domnie, a căzut ca prin farmec fără zguduire, numai şi numai pentru că nu a voit a fi apărătoarea intereselor şi demnităţei naţionale.

Voim revizuirea Constituţiunei şi chiemarea Poporului la urnă. El, după o experienţă de două-zeci şi doi de ani, se va rosti între Dinastia streină şi Domnia pământeană.

Îi vom aminti atunci faptele glorioşilor Domni pământeni; îi vom arăta starea de descompunere, de corupţiune, în care a căzut această ţară sub un Domn strein.”

1832, 6/18: S-a născut la Horschitz/Hořice v Podkrkonoší, Boemia/azi în Republica Cehă,  Iacob Dimitrie Felix, medic ceh (originar din Boemia), naturalizat român în 1869, fondator al şcolii româneşti de igienă şi sănătate publică.

A fost membru titular al Academiei Române din 1879, vicepreşedinte al acestui for (1885-1886); (d.19 ianuarie 1905, București).

1833: A murit la Mehadia, istoriograful şi traducătorul Nicolae Stoica de Haţeg, întemeietor al istoriografiei bănăţene („Cronica Banatului”); (n. 23 /24 februarie 1751).

1842 (25 decembrie 1841/6 ianuarie 1842): S-a născut la Bănila pe Ceremuș,în Bucovina,Vladimir, Cavaler de Repta (d.24 aprilie 1926, Cernăuți).La naștere i s-a dat numele de Vasile.

Preot, profesor, teolog, Arhiepiscop al Cernăuților și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației (din 1902), VLADIMIR DE REPTA a apărat interesele românilor în camera imperială de la Viena, devenind, unul din artizanii Unirii Bucovinei cu Țara.

A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Absolvent al Gimnaziului și Institutului Teologic din capitala Bucovinei, a urmat studii de specializare la Viena, Bonn, Munchen și Zurich. În 1896 a obținut titlul de Doctor Honoris Cauza al Facultății din Cernăuți. A activat în învățământul teologic, reușind să ajungă decan al Facultății de Teologie, apoi rector al Universității din Cernăuți. S-a călugărit în 1885, la Sucevița, sub numele de Vladimir. A urcat treptele ierarhiei bisericești, ajungând în 1902, Mitropolit al Bucovinei. A luptat pentru păstrarea caracterului românesc al eparhiei, împotriva numeroaselor încercări de slavizare.

A fost deputat în Dieta Bucovinei și în Camera Imperială din Viena, precum și senator de drept (reprezentant al Mitropoliei Bucovinei) în primul parlament al României Mari (noiembrie 1919–1920). A fost membru sprijinitor al Societății Academice Junimea și al Societății Meseriașilor Români din Cernăuți. Din scrierile sale se remarcă: Datinele ceremoniile și deprinderile religioase în însemnătatea lor pentru dezvoltarea culturei, Așezământuri călugărești.

1857: Printr-un protocol încheiat de marile puteri europene, Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman, s-a stabilit că Insula Şerpilor va aparţine statului care stăpâneşte Delta Dunării, respectiv Imperiul Otoman, care urma să întreţina pe insulă un far pentru asigurarea navigaţiei vaselor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odessa.
Tratatul adiţional de la Paris din 19 iunie 1857 a confirmat această situaţie.

Insula Șerpilor în anul 1896

În urma războiului Crimeii (1853-1856) , Rusia fusese obligată să cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexată în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812).

Inițial, sultanul otoman, suzeran al Principatului Moldova, revendicase și cedarea Cetății Albe de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia a recuperat Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă.

Farul (foto) a fost ridicat în 1860 pe Insula Șerpilor de către inginerul francez de origine armeană Artin Aslan.

1868:A încetat din viață la Bârlad, călugărul, cărturar și om politic, Scarlat V. Vârnav, partizan al Unirii Principatelor; (n.14 octombrie 1813, Hilișeu, Dorohoi).

A fost primul casier al Societății studenților români din Franțași este considerat fondatorul bisericii române din Paris.

1881: S-a născut la București marele poet român Ion Minulescu (d. 11 aprilie 1944, București), reprezentant important al simbolismului românesc.

A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni.

În 1900, a mers la Paris pentru a studia Dreptul, dar poeții francezi i-au schimbat viziunea și, captivat de scrierile acestora, a uitat de studiile juridice. După numai 4 ani s-a întors în țară, unde a compus poezie și proză. 

A fost director general  în Ministerul cultelor în 1922 și conducător al publicațiilor simboliste Revista celorlați și Insula.

A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

1897: S-a născut la Iaşi scriitorul Ionel Teodoreanu; (m. 3 februarie 1954); (“La Medeleni”, “Uliţa copilăriei”; “Loreley”, “Masa umbrelor”).

Era cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator.

Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. I-a avut ca frați pe Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.

Începând cu anul  1924, Ionel Teodoreanu începe lucrul la trilogia”La Medeleni”, cea mai populara dintre scrierile sale, publicând succesiv în revista Viața românească, până în anul 1928, părți ale celor trei volume ce compun acest roman. 

În 1937 ia decis să părăsească Iașul în favoarea Bucureștiului, unde și-a continuat, firește, atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Propria biografie a devenit sursă de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei sale, memorialistica: În casa bunicilor, Masa umbrelor, Întoarcerea în timp.

Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Criticul literar George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l „Metaforel” și îi desființează în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”

Întrebat ce prozatori din generația ivită după cel dintâi război mondial i-au reținut atenția Liviu Rebreanu, il menționa printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „căruia îi transmit salutul și mulțumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris și pe care le-am citit cu atât mai mare plăcere cu cât eu nu le-aș fi putut scrie niciodată”.

1900: S-a născut  la Castelul Friedenstein din Gotha, printesa Maria de România, regină a Iugoslaviei, fiica regelui Ferdinand al României și soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (decedată 22 iunie 1961, Londra). A dobandit prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen.

Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria a Marii Britanii, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României.

Foto: Regele Alexandru I al Iugoslaviei si regina Maria (Mignon), soția sa

În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa, Regina Maria a Romaniei, dupa ce, in perioada nasterii sale  la opera din Gotha se prezentase creația compozitorului francez Ambroise Thomas, „Mignon”, o operă comică în trei acte bazată pe o povestire a lui Goethe.

Reginei Maria, pe atunci principesă de coroană, care avea un deosebit simț artistic îi plăcuse compoziția lui Thomas și a asociat întotdeauna nașterea celui de-al treilea copil cu titlul acelei opere audiate la Gotha în aceeași perioadă.

1905: S-a născut la București medicul român Matei Balș (d. 19 aprilie 1989, Geneva), profesor, șef de catedră la Clinica a II-a de boli infecțioase și decan al FPSMF (Facultatea pentru Perfecționare și Specializare a Institutului Medico-Farmaceutic din București), membru titular al Academiei de Medicină a RSR (1969), membru al Academiei de Științe din New-York, membru al Societății Americane de Microbiologie, membru al Societății Regale de Medicină Tropicală și Igienă din Londra, membru al Societății de Patologie Clinică din Berlin.

Este întemeietorul școlii moderne românești de bacteriologie clinică și pionier al erei „antibioticoterapiei”, aducând contribuții valoroase în chimioterapia unor boli contagioase.

A fost laureat al Premiului de Stat clasa I (1950), pentru descoperirea nitrofuranului și aplicarea lui în febra tifoidă.

Matei Balș a publicat peste 350 de lucrări științifice în țară și 35 în străinătate, dintre care unele au fost „cărți-eveniment”, de mare utilitate și actualitate și astăzi, printre ele numărându-se: Introducere în studiul patologiei infecțioase (1958), Antibioticele (1966), Terapia infecției (1975) și Laboratorul clinic în infecții (1982).

Matei Balș a fost decorat cu Crucea Regina Maria (1942) și Medalia muncii cl. I (1966), iar în 1973 a devenit Medic Emerit al RSR.

În prezent, Institutul Național de Boli Infecțioase îi poartă numele.

1906. Matematicianul român Gheorghe Ţiţeica a introdus în geometrie suprafeţele cunoscute azi în lume sub numele de „suprafeţele Ţiţeica”.

1907: S-a nascut la Bucium-Șasa, comitatul Alba de Jos, Ion I. Agârbiceanu, fizician român,membru corepondent al Academiei Române din 1963; (d.09.03.1971 la Cluj).

 A absolvit cursurile Institutului Electrotehnic din București (1930), apoi ale Facultății de Științe din Paris (1934), obținând titlul de Doctor în Fizică cu lucrarea de spectroscopie Recherche sur le spectre de fluorescence et d’absorption des vapeurs de Iodine. 

În 1948 a devenit profesor universitar la Institutul de Petrol și Gaze din București, din 1951 a fost profesor la Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității București, apoi, transferat la Institutul Politehnic din București, a deținut, în perioada 1955–1971, funcția de șef al catedrei de Fizică. 

A fost fiul prozatorului și protopopului Ion Agârbiceanu. Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961.

În 1956 a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din București, laboratorul de Metode Optice în Fizica Nucleară, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magnetooptică și păturile subțiri dielectrice.

În același laborator, în 1962, a fost pusă la punct sub conducerea sa, tehnologia de producere a primului laser cu gaz (heliu–neon) cu radiație infraroșie, după o concepție originală.

Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se puteau obține densități enorme de radiație pe suprafețe foarte mici.

1910: A decedat la București, Constantin I. Brătianu, membru al familiei Brătianu , fost membru corespondent al Academiei Române (17 septembrie 1844, București). A fost fiul lui Ioniță și Victoria Brătianu.

A fost geodez, cartograf și ofițer al armatei române în timpul Războiului de Independență al României; general de brigadă.

1915: A decedat la Sibiu matematicianul român Atanasie Marian Marienescu (n. 8/20 martie 1830, Lipova), academician român, folclorist, etnograf, scriitor, membru titular (1881) al Academiei Române.

A primit în aprilie 1905 medalia „Bene Merenti,instituită de regele Carol I în 1876 (după calendarul iulian), pe vremea când era numai domnitor.

Era prima medalie civilă și avea la bază modelul Ordinului Casei de Hohenzollern, din 1857.

1918: Bandele bolşevice din Chişinău, Republica Democrată Moldovenească, au dezarmat un detaşament de foști prizonieri români ardeleni, sosit cu trenul de la Kiev pentru a se înscrie voluntari în Armata Română.

Incidentul a avut caracter militar și a implicat în calitate de protagoniști un eșalon de voluntari ardeleni sosiți de la Kiev – pregătiți de luptă – și forțe militare bolșevice din capitala Basarabiei ale „Front-Otdel” – filială a RUMCEROD-ului din Odesa.

Neutralizarea (dezarmarea) unității de voluntari în gara orașului a fost asociată cu incapacitatea Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei de a controla situația amenințată de presiunea forțelor bolșevice aflate în curs de organizare pe teritoriul guberniei, neputință care a fost un motiv pentru a solicita ajutor, inclusiv din partea Guvernului României.

Eșalonul de voluntari ardeleni (cu un efectiv estimat între 850–1.000 de oameni) a fost trimis de la Darnița (Kiev), având ca misiune declarată paza depozitelor de subzistențe ale Armatei Române, de comun acord cu autoritățile ucrainene.A ajuns în gara Chișinău în dimineața zilei de 6 ianuarie, în condițiile în care sosirea sa, pregătită din timp, fusese deconspirată „Filialei Frontului” – organizația militară bolșevică de pe plan local, care între timp declanșase un puci pentru a prelua conducerea guberniei Basarabia.

Poziționate din timp, trupele bolșevice au forțat, prin folosirea armamentului individual din dotare și a artileriei, depunerea armelor de către detașamentul de voluntari ardeleni.

Dislocate cu cca. 2 zile înainte dincolo de Prut, trupele române de sprijin formate din 5 batalioane (din care 4 destinate direct Chișinăului) au întâmpinat o rezistență militară rusă semnificativă.

După eșuarea puciului bolșevic din Chișinău, prizonierii supraviețuitori ai detasamentului de voluntari plecat de la Kiev au fost eliberați de forțele armate locale loiale guvernului moldovenesc.

În scurtă vreme, 4 divizii românești au intrat în Basarabia și au aruncat unitățile militare bolșevice dincolo de Nistru.

1919 la Tighina, în România unită, apare gazeta pentru luminarea poporului „Tighina„, editată săptămînal pînă la 28 martie 1920.

1919: (6-7 ianuarie): Are loc la Sibiu, în România unită , Congresul Partidului Social-Democrat Român din Ardeal şi Banat, care adoptă programul partidului.

1919: S-a născut Dan Nasta (Dan Constantin Ioan Popescu-Nasta), actor şi regizor de teatru şi film, unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă.

O parte dintre obiectele aparţinând colecţiei sale decorează acum Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia (m. 2015).

1927: S-a nascut  baritonul român de etnie armeană, David Ohanesian; (d. 30 septembrie 2007).

 A fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României”  în grad de comandor.

1932: A încetat din viaţă Iacob Negruzzi, preşedinte al Academiei Române (1910-1913; 1923-1926); (n. 31 decembrie 1842).

Iacob C. Negruzzi, prozator, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, jurist, profesor şi politician. A fost secretarul „Junimii” şi redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881; (n. 1842).

1940: S-a naăcut la Craiova  renumita  cântăreaţă de muzică uşoară românească,  Doina Badea.

A decedat tragic în timpul marelui cutremur care a lovit Bucurestiul, în ziua de 4 martie 1977.

1944: A murit Constantin N. Vasiliu Bolnavu, filantrop şi deputat liberal. Opera sa principală de binefacere este Fundaţia Universitară „Constantin N. Vasiliu Bolnavu”, instituţie culturală de referinţă în România interbelică. Misiunea Fundaţiei a fost ajutorarea studenţilor din provincie veniţi pentru studiu în Bucureşti după reîntregire.

Pentru îndeplinirea acestui scop, Constantin N. Vasiliu Bolnavu înzestrează Fundaţia la înfiinţare, în anul 1923, cu suma de douăsprezece milioane lei, apoi cu o mare proprietate la marginea Bucureştiului şi ulterior, în anul 1928, cu 575 hectare în apropiere de Sinaia, pentru înfiinţarea unei staţiuni de creaţie pentru intelectuali.

Gesturile sale filantropice nu s-au limitat la susţinerea materială a fundaţiei universitare omonime, el fiind cunoscut şi prin ctitorirea unor biserici, cum este cea din Suceveni, Galaţi, şi a multor şcoli săteşti cum este şcoala „Vasile Voiculescu” din Bezdead, Dâmboviţa, pentru care a donat un teren de 5.000 mp (n. 1867).

1950: Prin Decretul nr.6/6 ianuarie 1950, promulgat de Prezidiul Marii Adunari Nationale a RPR, la 13 ianuarie 1950, se hotăra înfiinţarea în Republica Populara Româna a  coloniilor (lagărelor) de muncă.

Lagărele ”de reeducare” îşi încep activitatea la 14 ianuarie 1950.

Între 1950-1954, au fost internate oficial  în lagărele de muncă forțată comuniste  22077 de persoane considerate ”dușmani ai clasei muncitoare”.

1969: S-a născut la București, fotbalistul român Ilie Dumitrescu.

A cunoscut consacrarea ca fotbalist la Steaua București.

A jucat în Anglia, Spania și Mexic și a făcut parte din lotul echipei naționale a României cu ocazia celei mai mare performanțe a acesteia, sfertul de finală jucat la Mondialul din 1994.

După ce s-a retras din activitate, a devenit antrenor și analist sportiv.

Ca antrenor, a pregătit printre altele echipele grecești AEK Atena și PAOK Salonic, dar și fosta sa echipă, Steaua București. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

1989: A murit la București, renumitul acordeonist Marcel Budală, faimos pentru interpretarea muzicii lăutărești, cunoscut ca instrumentist solist și acompaniator ;(n. 9 iulie 1926, Câmpina, România.

În anul 1968 i s-a decernat medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.

1990: A fost reînfiinţat oficial Partidul Naţional Liberal din Romania, interzis in timpul dictaturii comuniste.

Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.

De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

1990: A murit compozitorul Gheorghe Bazavan; (n. 1916).

1993: A decedat la  Honolulu, statul Hawaii Hawaii din Statele Unite ale Americii, Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Brașov), critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diaspora, stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.

Foto: ro.wikipedia.org

2002: Boxerul Leonard Doroftei a cucerit titlul mondial la profesionism, la categoria semiuşoară (62 kg), versiunea WBA.

 2003: A murit arhimandritul Vasile Vasilache, vicarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (n. 1909).

2007: La Bâlea Lac, in  județul Sibiu, s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România.

De atunci, în fiecare iarnă, biserica este reconstruită şi sfinţită de preoţi de mai multe rituri creştine. Biserica este construită din blocuri de gheaţă tăiate din Lacul Bâlea, pe interior acestea fiind sculptate.

Lăcaşul de cult este construit după modelul unei vechi biserici sibiene, din satul Mălâncrav. Biserica de Gheaţă se află în Munţii Făgăraş, lângă Lacul Bâlea, în imediata apropiere a cabanei Bâlea Lac şi a Hotelului de Gheaţă, construit în fiecare iarnă tot din blocuri de gheaţă.

2009: Au fost oprite livrările de gaze ruseşti către România prin punctul de tranzit Isaccea.

2020: A murit celebrul saxofonist, clarinetist, flautist și orchestrator, Peter Wertheimer, unul dintre numele de referință ale istoriei jazzului românesc, stabilit în Israel din 1977; (n. 1947).

2020: A decedat taragotistul Sergiu Cipariu (Babu), unul dintre cei mai apreciați interpreți și instrumentiști de muzică populară; (n. 1949).

2021: A decedat pictorul și arhitectul Dan Bota (Marcel Dan Bota; n.29 decembrie 1935, Săliște, Sibiu).

A fost membru al Uniunii Artiștilor plastici din România din 1981 / Filiala pictura Bucuresti.

EXPOZIȚII NAȚIONALE:

1972, 1973, 1974, 1975, 1981, 1982, 1984, 1986, 1992, 2001, 2006

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Boboteaza – Botezul Domnului nostru Iisus Christos

Biblia vorbeşte despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă.

Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, facută din par de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.Icoanele au pastrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţişându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung şi barbă aspră.

Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan.Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-şi marturisească pacatele şi să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.

Vestind venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare şi mai puternic decât el.Sfânta Evanghelie ne povesteşte că şi Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii”. Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”.

Poporul român a păstrat multe tradiţii în legatură cu această zi.

De exemplu, în localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi.

În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care ”botează” apele, oamenii, animalele şi casele.

CITIȚI ȘI: 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/01/06/o-istorie-a-zilei-de-6-ianuarie-in-istorie-video/

SURSE:

http://istoria.md/articol/694/6_ianuarie,_istoricul_zilei

http://www.rador.ro/2018/01/06/calendarul-evenimentelor-6-ianuarie-selectiuni-3/

https://adevarul.ro/news/adevarul-125-ani/povestea-beldiman-fondatorul-adeverului 

https://ro.wikipedia.org/wiki/6_ianuarie;

http:// Rador.ro;

http://Cinemagia.ro.

Publicitate

România a intrat în iarna demografică pe o durată impredictibilă

Fenomenul pierderilor de populație, semnalat de Institutul Național de Statistică în urma rezultatelor preliminare ale recensământului din România, se încadrează în tendința declinului demografic european, dar trebuie raportat și la cauze specifice, precum politicile de răspuns date de clasa guvernantă la crizele provocate de tranziție și la cerințele Occidentului, afirmă academicianul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie „Dimitrie Gusti” al Academiei Române, fost președinte al Asociației Sociologilor din România, într-un interviu acordat AGERPRES, pe care îl reproduce publicația online https://www.activenews.ro.

Potrivit profesorului Bădescu (foto), pierderea de populație reprezintă una dintre provocările persistente ale modernității de tip european, însă este un fenomen încă slab cercetat.

„Ipoteza mea este că fenomenul acesta, în partea lui comună pentru toate țările care se confruntă cu așa ceva, este un efect indus de slăbirea conjugată a ordinii etnocentrice și hristocentrice* a societăților moderne”, explică profesorul Ilie Bădescu.

Directorul Institutului de Sociologie mai vorbește despre „iarna demografică”, despre „depresia socială”, despre modul de raportare a omului modern la suferință, la bunăstarea materială, la dăinuire sau la opțiunea cuplurilor pentru ne-nașterea de prunci, principala cauză a declinului unei comunități.

Datele preliminare ale recensământului din 2021 referitoare la pierderile de populație, publicate zilele acestea de Institutul Național de Statistică, sunt alarmante.

În Dolj, de exemplu, aceste pierderi ating pentru intervalul dintre cele două recensăminte (2011-2021) circa 10% din populația județului, iar în București cifra absolută este și mai mare. Cum s-ar denumi acest fenomen și ce explicație i s-ar putea găsi?

S-ar cuveni să restrângem discuția doar asupra fenomenului real al pierderii de populație și asupra cauzelor sale cu precizarea că toată Europa pierde populație.

Deci există ceva comun în privința cauzelor care provoacă asemenea pierderi și ceva cu totul specific Estului și chiar fiecărei țări în parte.

Demograful american Steven Mosher a avertizat asupra gravității acestui fenomen general. „Toată Europa, din Irlanda în Vest până în Rusia în Est”, precizează el, „îmbătrânește și moare”. Același demograf vine și cu un fel de profeție sumbră: „lumea stearpă de mâine este deja evidentă în Europa stearpă de azi”, ceea ce conferă o acuitate tragică cunoscutului avertisment că o comunitate nu piere prin moartea de bătrânețe, ci prin ne-naștere de prunci.

România toată pierde populație, iar acest fenomen se încadrează, precum am precizat, în tendința declinului demografic european. E drept că, față de țările vestice, acest declin demografic în România trebuie raportat deopotrivă la cauzele comune și la cele distincte, adică specifice doar Estului și, în particular, României.

Iar cauzele distincte sunt, de fapt, cele apăsătoare și atribuibile politicilor de răspuns ale clasei politice la crizele provocate de tranziție.

Întreaga preocupare a elitei guvernante de la noi a fost una de rapidă adaptare la noua conjunctură și la cerințele Occidentului lipsindu-i aproape total energia creatoare reclamată de rezolvarea reală și în termeni proprii (în interesele și beneficiul poporului român) a problemelor care au survenit pe fondul unei tranziții extrem de complexe și contradictorii.

Chestiunea a fost și a rămas deopotrivă complicată și confuză încât integrarea în noul sistem croit în laboratoarele Vestului seamănă adesea cu un tip de „război asimetric”.

Cu aceste precizări vom sesiza din startul discuției noastre că pierderea de populație rămâne încă un fenomen slab cercetat, deși continuă să fie una dintre provocările persistente ale modernității de tip european (extinsă la toate țările care au adoptat modelul civilizațional european). Ipoteza mea este că fenomenul acesta, în partea lui comună pentru toate țările care se confruntă cu așa ceva, este un efect indus de slăbirea conjugată a ordinii etnocentrice și cristocentrice a societăților moderne.

Până în secolul XX, etnocentrismul (adoptarea propriului popor și a teritoriului național ca centru de gravitație și ca spațiu de mobilitate socio-profesională și teritorială) era trăsătura dominantă a omului de pe orice meridian.

Individul, chiar și cel mai întreprinzător, își lega destinul și deci șansele de propriul popor și de teritoriul stăpânit de acesta (de spațiul național).

Creștinismul a oferit comunităților de orice fel și de orice mărime o unitate universală fără a le disloca centrul etnospiritual propriu. A fost, altfel spus, o restitutio in integrum a ființei umane în exprimările ei individuale și colective. (…)

Perioada modernă a subminat sistematic acest tip de ordine prin secularizare și prin internaționalizarea, adesea antinațională, a vieții economice și politice, astfel că etnocentrismul a fost slăbit și, concomitent (prin secularizare), a fost grav afectată și organizarea hristocentrică* (adică unitatea interioară a omului cu Dumnezeu).

Forțele care-l pot menține pe om „acasă” au slăbit considerabil. Atracția și deci motivația pentru întărirea și sănătatea familiei și a comunității de apartenență, în calitatea lor de corpuri demografice sănătoase, au slăbit și, pe un asemenea fond, a survenit un sentiment de nesiguranță în fața vieții și o frică de viitor care au generat o înclinație maladivă, pe care am denumit-o sterpie opțională, adică predispoziția cuplului spre refuzul nașterii de prunci. Această degenerescență a corpului demografic este una dintre cauzele declinului, a „pierderii de populație” (ca fenomen general european și chiar mai amplu), care poate degenera chiar în „moarte demografică”, adică poate să conducă la stingerea unor comunități întregi, așa cum constatăm în cazul „satelor care mor”.

Fenomenul devine mai clar când îl raportăm la transformarea filosofiei sociale și deci a structurii motivaționale a actorilor sociali aflați pe scena vieții. Ce constatăm? Atractul sterpiei opționale la nivelul cuplurilor și căutarea locurilor care facilitează accesul la bunăstare materială, în detrimentul dăinuirii corpului genealogic (a neamului), au devenit forțele dominante ale orientării individuale și colective.

Fenomenul este vizibil în toată Europa și nu numai. Estul, însă, a căzut mult mai adânc fiindcă, după surparea comunismului, popoarele Estului au optat pentru întoarcerea în cealaltă captivitate, aceea a „noului Egipt”, care este Occidentul consumerist. Însă o atare orientare împinsă la extrem, adică ridicată la rang de principiu îndrumător și de opțiune totalitară, este una de tip idolatru.

Consumerismul este o idolatrie, fiindcă înrobește omul și sufletește, nu doar trupește. Tot Estul a intrat în capcana „bunăstării”, periclitându-și astfel vocația „dăinuirii” și a unei noi restaurări. Opțiunea aceasta a fost într-o măsură semnificativă și rodul chemării amăgitoare a sirenelor Occidentului viclean și al nepriceperii celor ce și-au asumat rolul dificil al conducerii corabiei.

Elitele Estului au adeverit că dintre cei ce se perindă la cârma corabiei lipsește „vicleanul” Ulysse, cel ce a știut să reziste la toate capcanele călătoriei de întoarcere. Estului postcomunist i-a lipsit Ulysse și astfel luptătorii rătăcesc încă pe marea învolburată a unei istorii cețoase.

Concomitent cu aceste mutații spirituale și cu angoasa unei „călătorii” spre un orizont neguros s-a produs un declin alarmant al fertilității și o migrație devastatoare care au condus la ceea ce este fenomenul „golirii stupului”. Stupul există, dar albinele lucrătoare s-au rărit, l-au părăsit. Așa arată multe dintre satele care mor, cum le denumise Dimitrie Gusti în cercetările interbelice.

Fenomenul este legat de modul în care omul concepe izbăvirea și prevenirea suferinței de orice fel. În cadrul ordinii teocentrice omul proiectează salvarea și deci ferirea de orice rău în cer, adică în relația permanentă cu Dumnezeu.

Omul creștin concepe viața pe pământ ca pe o călătorie împreună cu cei de un neam (o familie, o apartenență etc.) spre ținta finală care este deplina mântuire în cer.

Ținta și deci momentul izbăvitor sunt, ca atare, concepute în strânsă legătură cu păstrarea legăturii cu Dumnezeu și deci în prevenirea rupturii dintre cele de pe pământ și cele din cer. Modernii au rupt această legătură. Între salvarea în cer și deci în Hristos și cea amăgitoare de pe pământ, europenii moderni au ales varianta a doua.

În termenii noului limbaj: între welfare și welbeing (bunăstarea materială și bunăstarea sufletească) modernii au ales prima variantă în detrimentul celei de-a doua.

Proiectarea fericirii în cele materiale a generat noul egoism istoric care a devenit dușmanul chiar al progeniturii: bunăstarea materială cântărește la omul modern mai mult decât imperativul dăinuirii și deci decât bucuria nașterii de prunci. (…) Au preferat sclavia de tip nou (robia sufletului) și varianta pribegiei ca preț al pâinii, o nouă captivitate. Toate acestea conduc finalmente la efectul dramatic numit „pierdere” a populației.

Dar fenomenul este general european și, în mod paradoxal, se universalizează, e drept că, deocamdată, în defavoarea verigii celei mai vulnerabile: copiii. Pierderea provine în mare parte din declinul progeniei și deci din opțiunea spre sterpie, cum am precizat. De aici ponderea uriașă indusă de opțiunea aborționistă: pruncuciderea în pântece, noua barbarie a omului modern. Combinarea tuturor acestor factori = pierdere de populație.

Ca să înțelegem chestiunea mai din adânc, este important să plasăm pierderile de populație în orizontul timpului social sau, mai riguros, etnosocial.

Spre deosebire de timpul cronologic, care este a-calitativ, egal cu sine în fiecare dintre secundele care-i ritmează cadența, timpul social este timp calitativ, crește sau descrește, este înfloritor sau, dimpotrivă, recesiv, degenerativ, urcă (ascendent) sau coboară (descendent), întinerește sau îmbătrânește etc.

În timpul social, procesele demografice aduc creșteri sau descreșteri, sporire sau deficit, pierdere. Timpul social într-una din fațetele sale, cea demografică, are și greutate și calitate, pierde sau câștigă în greutate și deci în putere, în intensitate și deci în valoare. Putem vorbi despre o ascensiune a timpului demografic sau despre un declin, adică despre creșteri sau pierderi de populație.

Calitativ vorbind, minutul demografic este diferit de la o societate la alta. Altfel spus, are greutate specifică diferită, „lungime” diferită și semn diferit. Minutul demografic al județului Ilfov, de pildă, nu este egal cu minutul demografic al județului Dolj și așa mai departe. Și concluziile recensământului atestă dramatic lucrul acesta.

Ce face fiecare comunitate cu minutul ei se poate măsura. Dacă ținem seama că timpul înseamnă bogăție în sens larg (time is money, a spus primul mare capitalist modern, americanul universal, Benjamin Franklin), vom înțelege că pentru unele județe minutul sporește bogăția demografică, pentru altele o diminuează. Pentru unele județe, minutul este posomorât, aduce declin, pierdere demografică, pentru altele aduce înflorire, creștere demografică. Cu fiecare minut, România socială este, în unele județe, mai bogată socio-demografic, în altele mai săracă.

În plus, nici bogăția nici sărăcia nu au același dinamism pe minut. Pentru a sesiza calitatea și deci puterea timpului demografic al României din ultimii 10 ani, putem redesena, pe baza comparației recensămintelor, tabloul etnodemografic românesc cu titlul „România la minut”. Cum arată România demografică la minut când e privită la scara celor 10 ani intercenzitari, de la ultimul recensământ (2011) la recensământul din 2021? Prima vedere este alarmantă. Tot la 5 minute, România a avut, în medie, 1 persoană mai puțin în decursul ultimului interval intercenzitar.

În același interval, în Dolj, la fiecare 2 minute populația a pierdut 1 persoană. Timpul demografic al României, ca să revenim la acest exemplu, nu este egal cu timpul demografic al Doljului decât dacă admitem că 2 minute doljene sunt egale cu 5 minute demografice la scara României. E drept că, în ambele situații, timpul are sens descrescător, este un timp demografic degenerativ, recesiv, posomorât. Comparația cu alte județe este adeveritoare.

Pe durata ultimului interval intercenzitar, de pildă, Bucureștiul a pierdut la fiecare minut circa 2 persoane, în vreme ce județul Ilfov a câștigat în medie pe minut aproape 2 persoane. Deși, în timpul circumstanțial, 1 minut în București este egal cu 1 minut în Ilfov, în timpul social, nu mai sunt egale, fiindcă nu putem spune că -2 = +2. Minutele egale, în timpul măsurat cronologic și deci matematic, sunt inegale în timpul social. Aceleași minute. În timpul cronologic strict, 1 minut este egal întotdeauna cu 1 minut.

În timpul social, însă, 1 minut dintr-un loc poate fi egal cu 2, 3 și mai multe minute în alt loc. Șase ore din munca muncitorului român sunt egale cu 1 oră din munca muncitorului neamț. Când plătesc factura la curent, un român și un neamț descoperă că șase ore ale românului sunt egale cu o oră a germanului. Altfel spus, pentru a plăti 100 kWh, un român muncește 6 ore și un german 1 oră.

Cum e cu putință? Prin interferența timpilor economici la cele două popoare. Am denumit acest fenomen efect de interferență a timpilor sau cu un termen compus, hipercronie, adică accentuare a efectelor dinamicii temporale în locurile și perioadele de interferență a timpilor diferiți (așa-numitele interferențe de modele temporale, psiho-socio-spirituale).

Timpul social și cu atât mai mult timpul cultural, în genere, spiritual, induc efecte diferite înlăuntrul aceluiași timp circumstanțial. Distincția aceasta aparține unui scriitor și filosof al culturii uitat, din păcate.

Este vorba de Paul Anghel, creatorul romanului geopolitic sud-est european și al unei noi metode de istorie a literaturilor, metoda modelelor temporale. În studiile mele dedicate timpului european și maladiilor sale am lansat ipoteza că timpul social are efecte diferite acolo unde se produc interferențe temporale.

Teoria este mai veche, dar termenul este introdus pentru a aduce la unitate conceptuală contribuțiile foarte diferite la clarificarea aceluiași fenomen, efectele timpului calitativ și a accelerării ritmurilor temporale (fenomenul denumit „furtuna timpului”) asupra vieții individuale și colective.

În mod obișnuit, timpul are doar înțeles cantitativ și se măsoară, precum știm, prin măsurători orare sau cronologice. De îndată ce ținem seama de trăsătura calitativă a timpului, vom sesiza că efectele sale sunt diferite înlăuntrul aceleiași unități orare, în genere, cronologice (minut, oră, zi, săptămână, epocă etc.).

Teoreticienii formelor fără fond au sesizat că interferența timpului modern cu timpul social tradițional induce un efect negativ: scade substanța spirituală acolo unde s-au produs asemenea interferențe (când ar trebui să o sporească). Apar formele fără fond. Am denumit acest efect hipercronie, adică accentuare (agravare) a efectului (pozitiv sau negativ) al temporalității asupra dinamicii vieții. Asemenea efecte se intensifică ori de câte ori se produc interferențe ale timpilor calitativ diferiți.

Momentul de după 1989 este unul de hipercronie de mare intensitate. Interferența timpului occidental postindustrial, a timpului erei informaționale, cu timpul erei industriale răsăritene, a provocat o extraordinară hipercronie, un efect de dramatică desubstanțializare a economiei și a culturii instituționale în Est, ceea ce analiștii au denumit „vid de putere”. Această dezputernicire în cascadă este efectul hipercroniei și aduce inclusiv o masivă pierdere de populație. Aceasta se explică în mare măsură prin deficitul de ordine și excesul formal de birocrație și arbitrariu legislativ.

Un studiu comparativ arată că într-o perioadă foarte scurtă au fost adoptate în România epocii de tranziție zeci de mii de acte și reglementări juridice. Un exemplu de hipercronie indusă de interferența timpilor calitativi distincți este amestecul funcțiilor sectoriale, ale sectorului intelighenției cu cel legislativ, politic etc. Privatizarea estică s-a derulat și ea sub semnul hipercroniei, nu al logicii economice curate.

Boicotul natalității și migrația de mare scară sunt cele două efecte ale hipercroniei acestui început de mileniu. Furtuna timpului a indus efecte devastatoare și fenomene de îngheț social, ceea ce ne permite să vorbim despre intrarea României într-o iarnă demografică pe o durată impredictibilă sau foarte greu predictibilă.

AGERPRES: „Depopulare”, „iarnă demografică”, „îngheț demografic” sunt termeni pe care îi auzim tot mai des… De ce ar trebui să fie îngrijorător acest fenomen european și pentru cine trebuie să fie un semnal de alarmă?

Ilie Bădescu: Iarna demografică este o sintagmă lansată în studiile socio-demografice pentru a defini scăderea pe termen lung (ultimii 50 de ani) a ratei fertilității, la scară continentală, sub nivelul „ratei de înlocuire” (de 2,1 copii la o femeie) ceea ce provoacă o distorsiune a raportului tineri-bătrâni, o contracție a sistemului de securitate socială și de asistență medicală, agravate toate de un declin al cheltuielilor în segmentul celor vârstnici.

Pe cale de consecință, generația activă tot mai redusă va fi pur și simplu schilodită de apăsarea taxelor necesare pentru întreținerea părinților, precum subliniază Kathryn Joyce, prefațatoarea unui film documentar chiar cu titlul „Iarna demografică” (The Demographic Winter). Filmul menționat este sugestiv pentru fenomenul „depresiei sociale” care este trăsătura dominantă a acestui anotimp social, denumit iarnă demografică și vine cu o imagine teribilă: „bunici abandonați, neîngrijiți și singuri pe străzile Europei pe măsură ce legăturile dintre generații sunt spulberate; o potențială pustiire a țărilor mici, precum ar fi Letonia, și o depresie la nivel mondial”.

Desigur că fenomenul iernii demografice înseamnă mai mult și este mai grav decât declinul calității vieții și tocmai acest aspect este cel care alarmează deopotrivă guvernele și segmentele lucide ale elitelor europene frământate totuși de soarta și destinul propriilor popoare.

Rata totală a fertilității la scara popoarelor europene se situează undeva în jurul unei medii de 1,4 la o femeie fertilă încât cele 728 de milioane vor coborî la doar 557 milioane de europeni în 2050, după cum atrage atenția demograful Steven Mosher. (…) Papa Ioan Paul al II-lea vorbea despre „tragedia cuplurilor europene fără copii”.

În termeni demografici „Europa se stinge”, avertiza Jacques Chirac din calitatea pe care-o deținea la pupitrul de comandă al Franței.

Prin urmare, în primejdie este fondul biologic pe care este așezată civilizația de tip european. Nu voi adăuga latura cealaltă, aceea a depresiei spirituale, la care m-am referit și care este latura cea mai gravă pentru că se constituie și acționează în chip ascuns ca factor colapsogen. Altminteri spus, ca orice primejdie ascunsă și aceasta se va developa, își va dezvălui gravitatea când va fi prea târziu și aproape că nu va mai fi nimic de făcut.

Declinul spiritual este cauza durabilă a stării amenințătoare la scara civilizației europene. Fenomenul este destul de grav, precum vedem, și doctrina davosiană a Forumului Economic Mondial, hrănită de distopia trans și postumanistă, încearcă zadarnic să-l subtilizeze. Problema trebuie să devină una acută pe agenda dezbaterii publice. (…)

Un apel la alarmă și luciditate, pe această cale, este un semn de minimă responsabilitate.

*HRISTOCENTRÍSM s. n. Atitudine existențială creștină potrivit căreia în centrul vieții individuale și comunitare se află Iisus Hristos.

GEOPOLITICA și reunificarea României cu Republica Moldova

Este nevoie de o reunificare a României cu Republica Moldova?

Un astfel de scenariu, combinat cu pierderea Ucrainei, ar muta lupta pentru securitatea Rusiei în locul în care aceasta se teme cel mai mult să o poarte: pe propriul teritoriu.

Reunificarea României cu Republica Moldova a fost, încă de la prăbușirea URSS-ului, un subiect destul de delicat. Pe de o parte, există argumente pro-unioniste de natură istorică, națională și geostrategică.

Iar pe de altă parte, există argumente anti-unioniste conform cărora Republica Moldova ar trebui să rămână stat independent datorită decalajului economic dintre ea și România, dar și datorită faptului că în felul acesta ar servi mai bine intereselor de securitate ale României, menajând « dreptul » autoproclamat al Rusiei la o zonă de siguranță.

Pe fond, există puncte valide de ambele părți. Această diferență de opinie reflectă, însă, o contradicție cu care România se confruntă în ceea ce privește Republica Moldova, dată de temerile ce țin de securitatea României și cele ce țin de latura economică, constată http://geopolitics.ro.

Dar la un moment dat, trebuie să aibă loc o alegere: ori sunt acceptate dezavantaje de natură economică de dragul securității, ori sunt acceptate slăbiciuni ce țin de securitate de dragul economiei.

Problema cu a doua opțiune este aceea că vulnerabilitățile de securitate pot afecta grav dezvoltarea economiei (cum s-a mai întâmplat).

Dar scopul acestui articol nu este să analizeze implicațiile de natură economică, care sunt,    într-adevăr, în măsură să pună sub semnul întrebării oportunitatea unei reunificări cu Republica Moldova în viitorul apropiat, ci acela de a analiza potențialele consecințe pe care  o reunificare le-ar avea asupra securității României.

Or, pentru a înțelege în totalitate aceste consecințe, trebui să privim și lucrurile din perspectiva taberei care se opune apropierii României de Rep. Moldova, mai exact a Federației Ruse.

Importanța Republicii Moldova pentru securitatea Federației Ruse

Încă din Evul Mediu, rușii au înțeles care este principala lor slăbiciune de natură strategică. Anume faptul că geografia Rusiei este dominată de teren plat – preponderent de stepă și de câmpie -, existând foarte puține obstacole naturale în fața posibililor invadatori.

Din varii motive, de abia începând cu domnia lui Ivan cel Groaznic – adică secolul al 16-lea -, s-a putut derula un plan de combatere a acestei probleme.

Practic, atunci a început planul de expansiune teritorială a Rusiei care, cu mici întreruperi, a continuat în secolele următoare, culminând cu extinderea granițelor statului rus/sovietic de la Pacific până la Berlin.

Expansiunea teritorială era dublată și de impunerea unui control asupra economiei și de o dominație culturală/ideologică, care avea rolul de a asigura, parțial sau total, subjugarea țării ocupate.

Așa se explică prezența economică puternică rusă din țări precum Armenia și Belarus, războiul informațional și propagandistic din țări precum Ucraina, sau culturală din practic toate țările din jurul Rusiei – cu mici excepții, cum ar fi Finlanda.

Aplicând consecvent această strategie, Federația Rusă și-a format, în timp, un cordon de state, în general slabe, care să servească drept zonă tampon.

Ca exemple de astfel de state pot fi date Kazakhstan – în general statele central-asiatice- , Belarus, Armenia, Ucraina – cel mai important stat tampon – sau Republica Moldova.

Dar lista ar putea lejer să fie mai cuprinzătoare. Rusia folosește și o mare parte a propriului său teritoriu ca zonă tampon (cum este, de exemplu, mai toată Siberia), însă acesta este deja subiectul unei alte discuții.

Dat fiind contextul creat de utilizarea strategiei spațiului de Federația Rusă timp de atâtea sute de ani, importanța Republicii Moldova este foarte mare întrucât reprezintă o poartă de intrare pentru acțiunile tip război hibrid ale Rusiei în România și în general pe linia de graniță care separă NATO/UE de Rusia.

Rep. Moldova este, practic, un cap de pod. Miza ei este cu atât mai mare cu cât Ucraina face eforuri să iasă din orbita Rusiei. De aceea, Rusia a trecut la destabilizarea întregii zone, inclusiv a situației interne din țări care aparțin NATO/UE.

Importanța Republicii Moldova pentru securitatea României

Pentru România, importanța Republicii Moldova reiese oarecum din ce am scris mai sus. Dacă ar fi să folosim strategia spațiului împotriva creatorului ei, dintr-o dată, Rep. Moldova devine o punte pentru acțiunile României și ale NATO. Devine, în același timp, o zonă tampon și pentru România.

E drept, aceste argumente pot fi utilizate atât pentru a susține unificarea României cu Rep. Moldova, cât și pentru o respinge.

Bun, și până la urmă este nevoie de o reunificare a României cu Republica Moldova?

Dacă privim lucrurile strict din punctul de vedere al securității, atunci în mod cert da. Mai exact când ar trebui să și aibă loc acest lucru este discutabil.

Dacă ar avea loc mâine de exemplu, reunificarea ar veni cu o serie de dezavanaje și avantaje.

Unul dintre dezavantaje ar fi faptul că, peste noapte, ne-am trezi cu un număr semnificativ de oameni politici pro-ruși.

Ori aceștia în sine reprezintă un risc inacceptabil la adresa securității naționale datorită faptului că vor face tot ce este posibil să reprezinte interesele statului care-i sponsorizează, împotriva intereselor statului de care aparțin.

Dar genul acesta de riscuri ar putea fi umbrit de un avantaj geopolitic imens, unul care ar da o lovitură foarte mare securității Federației Ruse.

O reunificarea a României cu Rep. Moldova ar împinge granițele NATO-UE și mai mult către est, eliminând definitiv și ultimul cap de pod al Rusiei din această regiune. Mai mult decât atât, s-ar pune capăt, odată pentru totdeauna, problemei Transnistriei (stat autoproclamat și nerecunoscut de comunitatea internațională).

Un astfel de scenariu, combinat cu pierderea Ucrainei, ar muta lupta pentru securitatea Rusiei în locul în care aceasta se teme cel mai mult să o poarte: pe propriul teritoriu.

Este situația pe care Rusia a încercat cu disperare să o evite în ultimele câteva sute de ani și, din punctul de vedere al României, ar trebui să fie satisfăcătoare.

Dilema României

Problema majoră a României este că, datorită resurselor materiale și mai ales umane foarte limitate, ea nu poate combate eficient influența rusă în Republica Moldova. Nu fără suport extern cel puțin.

Este adevărat că România poate exercita o oarecare influență pe filieră culturală și pot fi susținute exerciții militare comune NATO-Rep. Moldova. Dar acestea sunt mijloace care se încadrează în categoria “soft-power“.

Chiar și liberalizarea regimul de vize pentru cetățenii Republicii Moldova este tot o măsură ce se încadrează la “soft power“.

Or, aceste mijloace nu pot avea același impact precum măsurile din categoria “hard-power“, precum scăderea dependenței energetice a Rep. Moldova de Rusia.

Pentru măsurile din această categorie este nevoie de mai multe resurse.Și aici ajungem la o problemă destul de delicată.

Este dispusă R. Moldova să acorde acest ajutor?

Uitându-ne la instabilitatea politică din ultimii nouă-zece ani și la modul în care puterea este divizată în momentul de față, am putea spune că încă se hotărăște. Este un proces de tranziție destul de normal, ținând cont că până în urmă cu zece ani Rep. Moldova era condusă de Partidul Comunist. Acum rămâne de văzut și cât va dura acest proces de tranziție.

Oricum, situația internă din Rep. Moldova oglindește perfect situația geografică în care se găsește, adică între EU/NATO și Federația Rusă.

Din acest punct de vedere, se aseamănă Ucrainei și la fel ca aceasta, va trebui să ia o hotărâre: Est sau Vest.

Cale de mijloc nu există decât cu prețul dispariției.