ZIUA DE 3 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Foto: Voievodul Ştefan cel Mare, reprezentat pe Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor

1472: Domnitorul moldovean Ștefan cel Mare acordă un important privilegiu comercial negustorilor brașoveni – libertatea comercială deplină în întreaga țară a Moldovei și garantarea securității activității lor,pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei).

1793 : S-a născut Antoinette Murat, bunica paternă a Regelui Carol I al României.

Marie Antoinette Murat, Princesse Murat; 3 ianuarie 1793, Cahors, Lot, Republica Franceză – 19 ianuarie 1847, Sigmaringen, Principatul de Hohenzollern-Sigmaringen.

A fost nepoata lui Joachim Murat, rege al celor Două Sicilii (1808–1815) și cumnat al lui Napoleon Bonaparte, prin căsătoria cu sora mai mică a lui Napoleon, Caroline Bonaparte.

La 4 februarie 1808, la Paris, Marie Antoinette s-a căsătorit cu Karl, Prinț Ereditar de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul cel mare al lui Anton Aloys de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției acestuia, Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg.

Marie Antoinette și Karl au avut patru copii, printre care prințul Karl Anton Joachim Zephyrin Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 7 septembrie 1811- d. 2 iunie 1885), fost șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen, prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858 – 12 martie 1862 și tată al primului rege al României, Carol I.

1805: Așezamântul agrar al lui Alexandru Moruzi, domnul Moldovei.

Istoricul Radu Rosetti a constatat că aşezământul de la 1805 nu doar că determina numărul de zile de clacă şi reparaţii la iazuri şi mori, dar stabilea şi volumul de muncă pe care era dator să-l îndeplinească fiecare ţăran: „…80 prăjini arătură grăpată, 15 prăjini prăşilă carată şi pusă în coşare, 30 prăjini secere cărată şi clădită, 80 prăjini coasă adunată şi pusă în stog”.

Țăranii erau obligaţi să muncească la moşier „…peste tot 33 de zile, din care pentru pălmaşi 23 cu palmele şi 10 cu carul, la care se mai adăugau, şi pentru unii şi pentru alţii, zilele de meremet (reparaţii)”.

A fost cea dintâi legiuire în care a fost indicată suprafața de pământ pe care boierii trebuiau s-o dea țăranilor, împărțiți în trei categorii: 

1) fruntașii aveau dreptul la cinci fălci de pământ;

2) mijlocașii – la trei fălci de pământ;

3) codașii – la două fălci de pământ. Totodată, s-a restrâns dreptul țăranilor moldoveni asupra fânețelor, pășunilor și pădurilor.

Prin aceasta, stăpânii de moșii au dat două lovituri: și-au mărit rezerva și au obținut de la locuitorii de pe moșia lor o redevență sporită.

Aşezământul lui Al.Moruzi din 1805 a servit ca izvor important în perfectarea legislaţiei agrare din Basarabia, după anexarea ei la Rusia în 1812.

1853: Apare la Sibiu, în Transilvania, «gazeta politica, industriala, comerciala si literara» Telegraful Român, sub indrumarea episcopului de atunci Andrei Șaguna, cu apariție neintrerupta pana in zilele noastre. 

 

De la Andrei Şaguna şi până în prezent, toţi mitropoliţii Transilvaniei au fost îndrumători direcţi ai ziarului, ei i-au desemnat pe redactori şi au vegheat la păstrarea specificului acestei publicaţii.

Alături de ASTRA, a păstrat aprinsă în permanenţă făclia spiritualităţii românilor, oriunde s-au aflat aceştia, şi a militat pentru unitatea lor politică, religioasă şi culturală, fiind oglinda în care se pot urmări destinele românilor, faptele şi dăruirea lor către religia, naţia şi cultura lor naţională, un instrument al asigurării continuităţii româneşti, prin păstrarea şi cultivarea limbii române, a datinilor şi obiceiurilor ancestrale.

Materialele publicate au fost tipărite în slove chirilice până în 1863, când alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin. În paginile revistei au publicat numeroși scriitori români, precum Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă,Ioan Slavici, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, etc. În Telegraful român au debutat Visarion Roman cu poezia Fiul grijei (1853), Alexandru Macedonski cu poezia Dorința poetului, trimisă de la Viena (1870) și Ilarie Chendi cu nuvela Emi (1892)

Din 1919, publicaţia a devenit organ de presa al Mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu.

Telegraful Român a fost  condus în primii ani de Florian Aaron (foto) şi apoi de dr. Pavel Vasici.

Florian Aaron (n.1805 – d.1887) a fost un istoric român, născut în satul Rod, județul Sibiu, Transilvania, propagator în Muntenia al ideilor Școlii Ardelene.

A participat la revoluția din 1848.

A fost profesor la Școala Centrală din Craiova, a predat limba latină la Colegiul “Sfîntul Sava“, unde l-a avut ca elev pe Nicolae Bălcescu  și la Universitatea din București.

Istoricul și profesorul român Aaron Florian (1805-1887), a fost printre primii care au subliniat necesitatea de a cunoaște istoria națională.

De asemenea Aaron a întemeiat împreună cu Georg Hill, primul cotidian românesc, “România” (1837).

1877(3/15): A avut loc semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856.

1891: A apărut la Blaj, ziarul Unirea o publicație a Bisericii Române Unite cu Roma. Primul director al ziarului a fost profesorul Vasile Hossu, care devenit ulterior episcop de Gherla. Din comitetul de redacție au făcut parte profesorii Alexandru Grama și Victor Smighelschi, respectiv academicianul Augustin Bunea.

A apărut la Blaj, săptămânal (3 ianuarie 1891–26 ianuarie 1918; 20 noiembrie 1918–24 martie 1945), cu subtitlul „foaie bisericească-politică”. În Unirea a debutat scriitorul Ion Agârbiceanu în anul 1899. Ziarul a publicat constant versuri ale poeților Lucian Blaga, Octavian Goga și Teodor Murășanu. În anii 1918 și 1919, Unirea a devenit cotidian al Consiliului Național din Blaj.

1896: S-a născut la Turnișor, Sibiu,actorul de teatru și film George Calboreanu( decedat 12 iulie 1986, București).

A fost elev al ilustrei actrițe Aglae Pruteanu.A debutat pe scenă la Iași, în stagiunea 1917–1918 și a fost actor profesionist la Cluj, unde a fost premiat și a obținut o bursă de studii la Viena. A jucat pe scena bucureșteană în compania „Bulandra” după care, și-a făcut intrarea la 30 de ani, datorită lui Alexandru Davila, în spectacolul Vlaicu-Vodă. În 1928 a devenit societar al instituției – de care nu s-a mai despărțit. A contribuit la lansarea de piese, autori, personaje românești, manifestând încredere față de scriitorii tineri și generozitate.

Una din marile reușite ale carierei sale a fost rolul lui Ștefan cel Mare. L-a făurit ca personaj, întâia oară, într-o piesă azi uitată, Maria de Mangop de Mircea Dem. Rădulescu (1953). Apoi l-a desăvârșit în Apus de soare de de Barbu Ștefănescu Delavrancea la Naționalul din București, dând o efigie modernă personajului dramatic, monumentalizând și, deopotrivă, umanizând rolul. E cert că pentru generațiile postbelice ilustrul domnitor are chipul scenic dat de Calboreanu, așa cum pentru perioada anterioară îl avea pe acela creat de Constantin Nottara. A fost distins cu Ordinul Muncii cl.I și cu Ordinul Meritul Cultural cl.I (1967), de asemenea (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului. A apărut și în filme: Bădăranii, Omul de lângă tine, Lumina de iulie, Străinul, Neamul Șoimăreștilor, Legenda, Frații Jderi, Ultimele zile ale verii.

1900: S-a născut la Craiova, inginerul român Traian Negrescu, profesor universitar, membru titular (din 1955) al Academiei Române; (d. 24 decembrie 1960, București).

A studiat la Școala Politehnică din București, pe care a absolvit-o în 1922, devenind Doctor în Științe la Paris (1927).A fost șef al Catedrei de Metalurgie la Școala Politehnică din București, director al Serviciului Minelor și Metalurgiei din Ministerul Industriei și Comerțului, membru în Consiliul Superior de Mine și membru al multor societăți miniere din Franța, Anglia și SUA.

A stabilit compoziția și structura carburilor de crom din oțelurile aliate și a pus bazele analizei cantitative spectrografice a aliajelor. Este autorul primului curs de metalurgie fizică introdus în programa de învățământ superior.

A fost autorul unor lucrări de referință : Puterea desulfurantă a zgurilor de furnal înalt. Capacitatea de absorbție pentru sulf a zgurilor silico-calco-aluminoase, la 1500 0C, Fundamentele structurale ale activității termodinamice și ale reacțiunilor diferiților oxizi în zgurile metalurgice, etc.

1909: S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar, fost secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 și profesor la Școala Palatină de la Cotroceni, (m. 2000). A fost veteran al celui de-al doilea război mondial.

A urmat Facultatea de Litere și Filosofie, fiind licențiat cu Magna cum laude în 1931. A devenit, în anul următor (1932), diplomat cu distincție al Institutului Superior de Arhivistică și Paleografie. A debutat cu volumul Mișcarea sămănătoristă (1933), fiind autor a zeci de cărți, sute de prelegeri și mii de articole publicate

A fost bibliotecar la Arhivele Statului și la Academia Română, profesor de limba română la Colegiul Sf. Sava, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din București, funcționar la Straja Țării, a predat istoria literaturii universale și istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

S-a distins ca membru al Societății Prietenii istoriei literare, președinte al cenaclului literar-cultural „Octavian Goga”, a scris în revistele Sepia, Epoca, Cronica literară, Revista generală ilustrată, Gând, vorbă și slovă scrisă.

1912: S-a născut în comuna Scânteia, jud. Iaşi, istoricul și arheologul Emil Condurachi, remarcabilă personalitate a învăţământului şi ştiinţei istorice româneşti, membru titular din 1955 al Academiei Române ; (d.16.08.1987, București).

 

Absolvent al Facultății de litere din Iași, și-a continuat studiile ca bursier al Școlii române din Roma (1935–1937), în 1938 susținând teza de doctorat Basiliques chrétiennes de l’Illyricum.

A obținut apoi o bursă la École Roumaine de Fontenay-au-Roses, timp în care a frecventat și cursurile de la Sorbona și École Pratique des Hautes Études.

Revenit în țară, a fost profesor la Catedra de Arheologie a Universității din Iași, la Catedra de Numismatică și Arheologie a Școlii Superioare de Arhivistică, profesor titular de Istorie veche și Arheologie la Universitatea București, șef al Catedrei de Istorie veche, ulterior al Catedrei de Istorie universală, decan al Facultății de Istorie.

A condus Institutul de Arheologie (1956–1970), desfășurând o intensă activitate didactică, de cercetare și de organizare științifică, a acordat o atenție aparte istoriei și arheologiei greco-romane din zona litorală de vest și nord al Mării Negre, numismaticii antice și bizantine.

A fost președinte al Societății Numismatice Române, membru fondator și secretar general al Asociației de Studii Sud-Est Europene, vicepreședinte al Uniunii Academice Internaționale, al Asociației Internaționale de StudiiBizantine, al Consiliului Internațional de Filozofie și Studii Umane, membru al Institutului German de Arheologie, Academiei Sârbe de Științe, Academiei Bulgare de Științe, Comitetul Internațional de Arheologie Clasică.

A fost distins cu Medalia de aur bulgară Sf. Metodiu și Chiril, Comandor al Ordinului Merito de la Repubblica Italiana, Om de Știință Emerit, laureat al Premiului „Herder”. Dintre cărțile sale se remarcă : Istoria României, L’archéologie roumaine au XXe siècle, Harta arheologică a României, Histria. Monografie arheologică, Harta arheologică a României.

1918: Consiliul Dirigent din Transilvania a trimis un memoriu primului ministru Bratianu, în care se spunea ca vechiul Maramureș se intindea ”pâna în Slovacime” și cuprindea fostele comitate Ung, Bereg, Ugocea și Maramureș.

1922: Apare săptămînal apoi lunar la Bucureşti, România, revista „Contemporanul „, condusă de Ion Vinea. Revista va fi editata  pană în ianuarie 1932.

1930: S-a născut la Paris, istoricul român Petre Alexandrescu, arheolog, istoric al religiilor;(d.18 iulie 2009, București).

Absolvent al Facultății de Limbi clasice a Universității din București în 1952, a devenit Doctor în Istorie în 1969. Istoric al cetăților grecești de la marea Neagră, profesor a numeroase generații de arheologi și istorici, director al șantierului arheologic de la Histria (1981–1999), și-a dedicat întreaga carieră cercetării științifice și dezvoltării școlii românești de arheologie clasică și de istorie a religiilor, situându-se în linia celor mai prestigioși istorici români ai Antichității. 

A lucrat întreaga viață în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, în calitate de cercetător, șef al Secției de Arheologie Clasică și Director. În 1995 a devenit profesor titular, iar în 1997 profesor asociat în cadrul catedrei de Istorie Antică și Arheologie a Universității din București.

A fost membru corespondent al Institutului Arheologic German, al Institutului de Studii Avansate din Princeton, al Societății Române de Studii Clasice, Vice-președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. A condus o serie de publicații de specialitate, revistele românești Dacia, Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, seria monografiilor consacrate cetății Histria, a întemeiat și a condus revista franco-italiană Il Mar Nero, seria româno-germană Archaeologica Romanica. A fost distins cu Premiul „Gustave Mendel” al Académie des Inscriptions et Belles Lettres (1966), Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1967), Ordinul Național Serviciul Credincios al României în grad de Ofițer (2000).

1934 : Guvernul României s-a dizolvat, după ce primul ministru IG Duca (nominalizat pe 14 noiembrie 1933) a căzut victima unui atentat, pe peronul gării din Sinaia în seara zilei de 29 decembrie 1933, după o întrevedere cu regele Carol al II-lea.

Primul ministru a fost asasinat de un grup de trei legionari cunoscuți sub numele de Nicadori

Ion Gheorghe Duca (n. 20 decembrie 1879, Bucureşti) a fost un jurist și om politic, discipol al „şcolii politice” a lui Ionel Brătian, devenit treptat cel mai apropiat colaborator al acestuia, fruntaşul liberal pregătindu-l din vreme să preia frâiele partidului liberal.

Duca a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri.

A fost unul dintre teoreticienii de elită ai liberalismului românesc, sintetizând în numeroase lucrări şi discursuri principiile doctrinei liberale în perioada interbelică.

Şi-a menţinut atitudinea consecventă împotriva restauraţiei carliste, însă situaţia grea electorală în care se afla partidul său, l-a determinat pe Duca să facă numeroase concesii şi să accepte colaborarea cu regele Carol al II-lea, deși concepţia politică a sa l-a îndemnat să lupte împotriva mişcărilor extremiste şi anarhice, iar înalta sa moralitate l-a îndemnat să critice vehement derapajul politic al regelui spre autoritarism.

Se spune că regele Carol al II-lea fusese informat despre planul asasinilor legionari, de șeful poliției, Gabriel Marinescu, care primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”.

1936: S-a născut în localitatea Nădușita, jud. Soroca, azi în R.Moldova, actrița Eugenia Botnaru (d. 4 decembrie 2020). Și-a făcut studiile la Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinău în perioada 1958–1962 și a activat în trupa Teatrului dramatic „Aleksandr Pușkin” (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău) în anii 1957–1989, după care la Teatrul folcloric „Ion Creangă” până în 1996.

Din 1996, a evoluat în cadrul Asociației de Creație „Buciumul” și a interpretat peste 100 de roluri pe scena teatrului Pușkin.Filmografia sa cuprinde aproximativ 20 de titluri. A participat la sonorizarea în limba română a peste 200 de filme și a activat ca profesoară la Institutul de Arte și Școala nr. 28 din Chișinău. În 1994, a fost distinsă cu titlul de Maestru al Artei din Republica Moldova. A deținut, de asemenea, și Medalia „Meritul Civic”.

1937: Este înfiinţată Federaţia Camerelor de Comerţ din Basarabia, România.

 1948: Silit de comuniști, slugile ocupantilor rusi, Regele Mihai I a părăsit România după ce a abdicat de la tron și urma să trăiască în exil.

Foto: Regele Mihai și șeful comuniștilor români Gheorghiu Dej

În „Raportul asupra plecării Majestatii Sale, Regele Mihai”, dar publicităţii de CNSAS, s-a scris în detaliu despre momentul 3 ianuarie 1948:  „Paza trenului era asigurată de circa 25 agenţi de siguranţă sub conducerea Insp. Nicolski (n. Boris Grünberg, agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat de comuniști la conducerea Siguranței Statului).

Fiecare uşă a vagonului era păzită de un agent şi un soldat cu armă automată. Între timp, în vagonul bucătăriei au fost încărcate un butoi cu brânză, saci cu cartofi, lăzi cu zahăr şi pachete de alimente. La ora 20.15 au sosit la gară Mihai cu mama sa şi Jaques Vergotti.

La ora 20.30 trenul special a părăsit gara Sinaia, cu destinaţia Lausanne – Elveţia. Insp.Gl.Paraschiv se afla de două zile la castelul din Sinaia şi a făcut controlul bagajelor suitei ce urma să-l însoţească pe Mihai. Bagajele lui Mihai nu au fost controlate şi acesta a avut dreptul să aducă 12 valize ale sale, odată cu el, la gară. Din cele observate de noi, valizele au fost 30 „, se arată în documentul Siguranţei.

Raportul consemnează şi un moment aparte:

„La ora 19.35 când a sosit în gară Mircea Ioaniţiu, un elev de liceu care se afla sus pe şosea crezând că Ioaniţiu este Mihai, a strigat: «Trăiască Regele!». Elevul a fost imediat arestat de şeful Siguranţei şi, din informaţiile culese de la gardian, este fiul unui maior din fosta Gardă Regală”.

Istoricul Georgeta Filitti povesteşte că Regele avea o servietă în mână. Când a fost întrebat ce conţine, Regele a deschis-o: avea o pungă cu pământ românesc, înfăşurată în tricolorul ţării.

În tren, chiar și pâinea și fructele ce se găseau pe masa din vagonul destinat Reginei Elena au fost tăiate în bucăți, pentru a nu ascunde eventuale bijuterii sau alte obiecte personale de valoare. Bill Lawrence, corespondentul ziarului New York Times în România, a dorit să asiste la plecarea Familiei Regale, dar acest lucru nu i-a fost permis de către noile autorități. El a insistat, privind evenimentele de pe o înălțime din apropiere; reportajul său despre eveniment a apărut în presa americană câteva zile mai târziu.

 În exil, Regele Mihai a fost  pilot şi broker, a ţinut legătura cu românii din diaspora şi a militat împotriva comuniştilor. Securitatea l-a urmărit neîncetat,  până la Revoluţie.

Regele se va întoarce în țară abia în anul 1992 de Paște, după căderea regimului comunist din România, și va primi cetățenia română în anul 1997.

Comuniştii îi retrăseseră Familiei Regale nu cetăţenia română, ci naţionalitatea!

1948 : A fost înființată Uniunea Femeilor Democrate din România (UFDR)

După câștigarea alegerilor și instaurarea regimului comunist, nu mai era nevoie de existența unei federații. Titulatura Federația Democrată a Femeilor din România s-a modificat în Uniunea Femeilor Democrate din România, care a devenit organizația unică de masă feminină. Decizia s-a luat în urma unei dezbateri la sediul FDFR, la care au participat reprezentantele următoarelor organizații feminine: Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Federația Democrată a Femeilor din România, Organizația de Femei din Apărarea Patriotică, Asociația Soțiilor de Militari din Armata Română, Femeile din Organizațiile Sindicale, Organizația de Femei din Frontul Plugarilor, Organizația de Femei din Uniunea Patriotică Maghiară, precum și membre din organizațiile de femei ale celorlalte naționalități conlocuitoare.

Hotărârea de a unifica organizațiile feminine a fost luată de o Comisie Centrală formată din: Maria Rosetti, Eugenia Rădăceanu, Alexandra Sidorovici, Liuba Chișinevschi, etc în perioada 4–8 martie. Uniunea avea ca priorități susținerea procesului de cooperativizare la sate și plata cotelor către stat.

Se înscria în procesul constituirii de organizații obștești unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist, fiind condusă de Maria Rosetti.

1953: S-a născut la București, cântărețul român de muzică ușoară Gabriel Dorobanțu.

În anul 1980 a participat la concursul „București 80” și a obținut Premiul al III-lea la secțiunea muzică ușoară, iar în anul 1981 a participat la Festivalul de interpretare „Mărțișor” de la Dorohoi, unde a obținut trofeul „Mărțișor”.A lucrat timp de cinci ani în calitate de proiectant într-un atelier de proiectare.

A debutat ca interpret de muzică ușoară în anul 1983, la vârsta de 30 de ani, în cadrul Festivalului Concurs de la Mamaia, unde obține Mențiune la Secțiunea Interpretare, cu melodia Ochii tăi (compozitor Vasile Veselovschi, versuri Mihai Maximilian), melodie devenită ulterior șlagăr.

A devenit foarte popular în rândurile publicului larg pentru șlagărul Hai, vino iar în gara noastră mică.

De-a lungul carierei a efectuat turnee în Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Anglia, Republica Moldova, Israel, Spania, Kuweit, etc.

1956: Scriitorul Nicolae Balota a fost arestat de Securitatea comunista în trenul care îl ducea de la Cluj la Bucureşti, sub acuzatia de a fi redactat si multiplicat manifeste anticomuniste si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de inchisoare corectionala.

Foto: Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nisa, Franta), eseist, critic, istoric și teoretician literar român.

Prima oară fusese arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent,  judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv, descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie.

Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare (între care, câteva săptămâni, învățător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist.

Desi patru exemplare ale memoriului elaborat de N. Balotă, împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu au  fost distruse, o copie ajunge la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat.

Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești.

Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnând, sub numele conspirativ de „Someșan”, rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium.

După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans (Franța).

Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă” unde, între altele, potrivit unor comentatori tendențioși, Securitatea i-ar fi încredințat misiunea de a interveni pe lînga Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Constantin Munteanu și ceilalți, pentru a îi determina să-și atenueze discursul și a-l face mai puțin critic la adresa realităților românești.

Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez.

A revenit  periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București.

În 2003, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a  conferit  titlul de Doctor honoris causa.

În ultimii ani ai vietii a trăit la Nisa, in Franța. A fost căsătorit cu prozatoarea Bianca Balotă (1936-2005).

1963: Decret de grațiere și amnistie

Punerea în libertate a deținuților politici anticomuniști în anii 1963–1964 a fost un act politic important, consecință a ieșirii treptate, prudente și dificile de sub tutela URSS și a apropierii, moderate, de Occident.

Decretul nr. 5/3 ianuarie 1963 de grațiere și amnistie excludea de la grațiere persoanele „care au încercat sau săvârșit infracțiuni care periclitează securitatea statului“.

Nefiind publicate în Buletinul Oficial al RPR, textele decretelor de grațiere și amnistie au rămas necunoscute.

Se presupune că în urma acestuia s-au făcut 2.543 grațieri (probabil persoane pe care înșiși reprezentanții regimului le considerau nevinovate).

1963: S-a născut în localitatea Sângeorz-Băi, din jud.Bistrița-Năsăud, fotbalistul român, Gavrilă Pele Balint.

Gabi Balint a fost membru în prima echipă românească de fotbal care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987), Steaua București.

A jucat pentru Echipa națională de fotbal a României în perioada 1982-1992, participând ca jucător la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, și a participat în calitate de antrenor secund al naționalei la CM din 1994 și 1998.

Pentru realizările sale din domeniul sportiv a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița.

La 20 ianuarie 2010 a devenit selecționer al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, iar la data de 19 decembrie 2011, la expirarea contractului a refuzat prelungirea acestuia.

1975: S-a născut la București scrimera română Roxana (Scarlat) Bârlădeanu laureată cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta, SUA.

A cucerit argintul european la individual în 1997. Este și cvadruplă vicecampioană mondială și vicecampioană europeană, tot pe echipe.

1985: A decedat la București pictorița Nadia Popoivici (nume la naștere  Nadejda (Nadia) Ajder). Născută la 20 mai 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus într-o familie aristocrată, a fost obligată la doar 7 ani, să fugă împreună cu familia din cauza Revoluției Ruse din 1917.

Astfel, a ajuns într-o primă etapă în Japonia, iar apoi la Chișinău. De la Chișinău a venit la București, unde a studiat la Școala de Belle Arte, la clasa Ceciliei Cuțescu Storck. Aici l-a cunoscut pe sculptorul Ion Grigore Popovici, cu care s-a căsătorit.

Au avut un fiu, pe Constantin Popovici care, urmând calea tatălui său, a devenit și el sculptor și o fiică, pe Eliza Popovici – Palade, pictoriță1990: Consiliul Frontului Salvarii Nationale emite un Decret-lege privind înființarea și înregistrarea oficială a partidelor politice din România, dupa peste  patru decenii de interdicție comunistă.

1990: În România, Consiliul Frontului Salvarii Nationale emite un Decret-lege privind înființarea și înregistrarea oficială a partidelor politice din România, dupa peste  patru decenii de interdictie comunistă.

Frontul Salvarii Nationale a anunţat că nu este şi nu va fi un partid politic, urmând a se prezenta în alegeri ca o organizaţie politică reunind personalităţi şi grupuri care s-au afirmat în Revoluţie.

2010: A decedat la Chișinău cunoscutul regizor și actor de teatru si film Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul). A absolvit Institutul de Arte „Gavril Musicescu” din Chișinău (1959-1963), secţiunea actor de teatru și film și al Institutului Unional de Cinematografie din Moscova – VGIK (1965-1970), secţiunea regie film. A debutat ca actor în filmul lui E.Loteanu „Aşteptaţi-ne în zori”.

În calitate de regizor are circa 11 filme, cel mai cunoscut film al său fiind „Tunul de lemn”. La Festivalul republican de film desfăşurat în Chişinău,(1980),a obţinut Premiul “Pentru cea mai bună regie”pentru filmul „Emisarul serviciului secret”. În anul 1991 a primit titlul de Maestru în artă.

2013: A decedat in Bucuresti, Sergiu Florin Nicolaescu, regizor scenarist și actor român și, după 1989, politician român; (n.13 aprilie 1930, Târgu Jiu).

A participat activ la Revolutia anticomunista din 1989 si a fost parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008.

S-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989.

 A fost  de departe cel mai prolific și mai popular regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori in România.

La începutul lui decembrie, Sergiu Nicolaescu le-a mulţumit în Senat colegilor săi pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat, deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

“Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez.

Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.

Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite”, a spus de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a acelei legislaturi, fiind aplaudat indelung de cei prezenţi.

2016: A murit la Piatra Neamț pictorul Ștefan Iaută.

Artistul s-a născut în Bicaz, la 4.01.1940. A urmat în perioada 1955-1959 cursurile Liceului de Artă „Octav Băncilă“ din Iași, după care, timp de șase ani, în perioada 1960-1966, a fost student la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ București. Din anul absolvirii și până la pensionare, 1966-1998, a predat desenul în orașul Craiova.

A fost din 1998 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în noiembrie 2000, după ce s-a întors definitiv pe plaiurile natale, stabilindu-se la Piatra Neamț, s-a înscris în Filiala Neamț a UAP.

A decedat exact cu o zi înainte de a împlini 76 de ani.

2022: A decedat la Freiburg im Breisgau, Baden-Württemberg, Germania, filosoful, muzicologul și aforistul român. George Bălan (n. 11 martie 1929, Turnu Măgurele, Teleorman, România.

Între anii 1950-1955 a studiat muzica la Conservatorul „C. Porumbescu“ din București, după care, în perioada 1957-1960 își va face studiile doctorale la Universitatea Lomonosov din Moscova pentru ca în perioada 1966-1968 să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

A fost asistent universitar între anii 1955-1957,apoi lector și conferențiar începând din 1957 și pâna 1977 la Conservatorul „Ciprian Porumbescu.

În 1977 s-a autoexilat în Germania, în Pădurea Neagră (St. Peter), unde a înființat „Musicosophia-Schule“, o școală pentru formarea ascultătorilor de muzică, dublată de o fundație și o editură cu același nume.

2023: A decedat la vârsta de 86 de ani, marele actor român Mitică Popescu. S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță, plecată dintre noi în 1998.

Puțini oameni stiu ca actorul a trecut prin infernul inchisorilor comuniste timp de trei ani, incepând din 1959.A fost inchis pentru nimic, asa cum se condamnau oamenii atunci, acuzat fiind de „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. A fost nevoit sa își intrerupă studiile teatrale, reluate cu greu mai tirziu, din cauza etichetei care li se aplica celor inchisi.

A fost gazda celei mai longevive emisiuni televizate „D’ale lu’ Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate

A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/01/03/o-istorie-a-zilei-de-3-ianuarie-video-4/

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
3. http://istoria.md/articol/691/3_ianuarie,_istoricul_zilei
4. http://www.rador.ro/2019/01/03/calendarul-evenimentelor-3-ianuarie-selectiuni-5/
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/3_ianuarie
6. Rador.ro