MĂRTURII DESPRE VECHIUL COMINTERNIST SILVIU BRUCAN, UNUL DINTRE MARII PROFITORI AI TRANZIȚIEI DE LA REGIMUL CEAUȘIST LA CEL ILIESCIAN

SOLIDNEWS vă propune un text despre o parte dintre oamenii care au condus haotic România sau au exploatat-o economic după 1989, așa cum îi descrie Eugen Mihăescu, grafician și membru de onoare al Academiei Române, fost politician la vârful puterii, colaborator timp de mai multe decenii al celor mai prestigioase publicații din SUA și Europa (sursa: volumul ”Între linii”, editura RAO, ediția 2016; formularea titlurilor din articole aparține redacției SOLIDNEWS).

Silviu Brucan, coordonatorul loviturii de stat din 1989 pe axa SUA-URSS.

Context: În vara lui 1988, Eugen Mihăescu îl găzduiește o perioadă pe Silviu Brucan în apartamentul său din New York, prilej ca să-l cunoască mai bine pe cel ce va deveni doar peste un an coordonatorul evenimentelor din 1989.

Motivul declarat pentru care Brucan solicitase găzduire din partea lui Mihăescu era efectuarea unei operații medicale la unul dintre marile spitale newyorkeze (fiindu-i teamă că la București n-ar fi în siguranță), cel real și sugerat de autor fiind recrutarea lui Mihăescu, un anti-ceaușist public, pentru sprijinul mediatic internațional în scopul dărâmării regimului comunist, folosind relațiile acestuia din marile redacții americane.

” – Drăguță, am venit să te prelucrez!

Domnule Brucan, eu sunt gata prelucrat, i-am răspuns eu.
Atunci a întors capul spre mine și mi-a aruncat o privire albastră, tăioasă ca o lamă de cuțit și a spus:

Drăguță, te-aș ruga să-mi spui, de acum înainte, Tache! Acesta este numele meu conspirativ, încă de pe vremea Siguranței.
Atunci am înțeles că îl am în față pe călăul lui Ceaușescu.
(…)
Foarte mândru, i-am spus că eu am contribuit la realizarea portretului pentru că l-am cunoscut pe Iliescu în timpul studenției și chiar îi eram recunoscător pentru că, la un moment dat, m-a salvat de la exmatriculare.

Când va veni Iliescu, Tache? l-am întrebat eu coborând fără să vreau vocea.
Brucan s-a încruntat și, cu degetul la buze, mi-a spus:

Ssst! Mucles! Nu-i mai pomeni numele, că ni-l omoară!
(…)
De la mine (Brucan, n.r.) și-a aranjat vizita la Londra și, mai ales, pe cea de la Moscova. L-am auzit într-o zi vorbind rusește și, după aerul mulțumit pe care-l afișa, am fost sigur că reușise să-l găsească pe vechiul său amic Anatolii Dobrinin (ambasadorul URSS în SUA între 1962 și 1986, n.r.), care i-a explicat cum să procedeze pentru a obține viza de intrare în URSS.

A trimis actele prin poștă și a primit pașaportul ștampilat pe adresa apartamentului meu.

(…)
Brucan era obsedat de Ceaușescu și cred că se și temea de el. Îmi povestea despre perioada în care tiranul fusese închis și era coleg cu un alt mare comunist, unul Pavel Câmpeanu, pe care mai târziu l-am văzut semnând în Revista 22. Câmpeanu povestea că Ceaușescu nu permitea camarazilor deținuți să umble prin curtea închisorii în maiou, cu zeghea pe umeri, nici în cele mai caniculare zile.

Le impunea tuturor să se încheie până la gât pentru că deținuții politici trebuiau să se deosebească de ceilalți, trebuiau să aibă o anumită ținută. Că era amator de șah, dar nu suferea să piardă și, dacă vedea că e pe cale să fie făcut mat, arunca tabla cu piesele din miez de pâine în aer și distrugea jocul.
(…)
Chiar dacă o frecventa pe fata lui Cajal (Irina Cajal, critic de artă de origine evreiască, fata academicianului Nicolae Cajal, virusolog de talie mondială, n.r.) Brucan nu era în bune relații cu organizația masonică B’nai B’rith’, care nu îl lua în serios. Mai târziu, am constatat că era în relații proaste și cu un alt membru important al grupării, ambasadorul SUA, Alfred Moses, pe care îl trata de ”bandit”.
(…)
Casa mea a fost pentru el (Brucan, n.r.) ceea ce se numește în spionaj un ”sanctuar”. Avea libertatea să se întoarcă de câte ori avea nevoie, era primit și îngrijit fără să i se ceară vreodată ceva. S-a folosit de mine și de faptul că lucram în presa americană, dar a păstrat tăcerea despre relația noastră din acea perioadă.
(…)
Când a sosit momentul plecării la Moscova, bătrânelul simpatic pe care îl găzduisem a suferit o adevărată metamorfoză. Prietenul meu, Bogdan Dronca, venise cu mașina ca să mă ajute să-l conduc pe Brucan. Pe amândoi a început să ne dirijeze autoritar: ”ia bagajul, deschide ușa, pune valiza acolo!” Dădea ordine cu o aroganță care ne-a izbit în mod neplăcut.

Brusc, devenise ștabul de altă-dată, cel care îl condamnase pe Maniu în articolele din Scânteia. Și astfel și-a dat arama pe față! Ajunși la aeroport, i-am pus valizele pe cărucior, l-am urmărit cu privirea trecând prin controale fără să privească înapoi sau să schițeze vreun gest amical de despărțire. Auzeam în urechi ticăitul bombei cu explozie întârziată trimisă pe adresa lui Nicolae Ceaușescu și mi-am zis în gând: Doamne ajută!
(…)
În primele zile ale lunii martie 1989, într-o dimineață, am găsit în cutia poștală un plic postat din New York. Am știut imediat că este documentul despre care îmi vorbise Brucan. L-am luat și am fugit spre New York Times citindu-l înfrigurat pe stradă: era scrisoarea celor șase. Ajuns la ziar, am fost întâmpinat cu zâmbete malițioase. Eram în întârziere, mi se dusese buhul în redacție că aduc desenele în ultimul moment.

Scrisoarea celor șase fusese preluată de la Associated Press și urma să apară în prima ediție, cea de seară. M-am liniștit și am recitit textul și, văzând semnătura lui Pârvulescu, mi-am amintit că Brucan îmi povestise despre intenția de a redacta un document pe care bătrânul comunist ar fi fost de acord să-l semneze cu condiția să apară în primul rând în L’Humanite. Nu mi-am imaginat atunci că Brucan era deja în posesia documentului și acum mă amuzam că Tache l-a păcălit pe Pârvulescu și a publicat scrisoarea întâi la capitaliștii de la New York Times.
(…)
(scena următoare se petrece la București în ianuarie 1990, în biroul lui Silviu Brucan, n.r.)
L-am adus pe Brucan cu picioarele pe pământ, întrebându-l ce i s-a întâmplat după ce ne-am despărțit în toamna lui ’88. În primul rând doream să aflu cum s-a desfășurat călătoria la Moscova pe care a organizat-o de la telefonul din apartamentul meu din New York.

Cred că a fost pentru prima și ultima dată când Brucan mi-a împărtășit un secret important: da, îl întâlnise pe Gorbaciov care îl asigurase de sprijinul său, dar îi ceruse să păstreze o discreție totală. Mă întreb dacă nu cumva a recunoscut așa de ușor această întrevedere pentru alte urechi decât ale mele …”

Zece ”previziuni umile” pentru 2023, făcute obraznic pe TWITTER de fostul președinte și prim-ministru rus, Dmitri Medvedev

Medvedev face pe Twitter zece ”previziuni umile” pe 2023 şi le transmite ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”. România şi Războiul rus din Ucraina nu apar în aceste ipoteze halucinante.

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, face zece ”previziuni” pe 2023, ”în Ajunul Anului Nou” pe care le prezintă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Twitter luni seara, drept ”umile”, în comparaţia cu ”ipotezele futuriste” ale altora, care ”parcă rivalizează să le evidenţieze pe cele mai sălbatice şi cele mai absurde”.

De asemenea, el îşi prezintă aceste ”previziuni” în opt mesaje postate pe Twitter, transmite News.ro., preluat de https://timpul.md.

”1. Preţul petrolului va creşte la 150 de dolari (barilul), iar preţul gazelor (naturale) va depăşi 5.000 de dolari pe metrul cub.

2. Regatul Unit va reintra în Uniunea Europeană (UE).

3. UE se va prăbuşi după întoarcerea Regatului Unit, euro va ieşi din uz (şi va deveni) fosta monedă a UE.

4. Polonia şi Ungaria vor ocupa regiuni în vestul fostei Ucraine actuale.

5. Al Patrulea Reich va fi creat, cuprinzând teritoriul Germaniei şi sateliţilor săi, adică Polonia, ţările baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kievşi alţi proscrişi.

6. Războiul va izbucni între Franţa şi al Patrulea Reich. Europa va fi împărţită, Polonia va fi reîmpărţită în (acest) proces.

7. Irlanda de Nord se va despărţi de Regatul Unit şi va intra în Republica Irlanda.

8. Războiul Civil va izbucni în Statele Unite, California şi Texasul devenind ca rezultat state independente. Texasul şi Mexicul vor forma un stat aliat. Elon Musk va câştiga alegerile prezidenţiale într-un număr de state care, după sfârşitul noului Război Civil, vor fi date GOP.

9. Toate cele mai mari pieţe bursiere şi financiare vor părăsi Statele Unite şi se vor muta în Asia.

10. Sistemul de management monetar de la Bretton Woods se va prăbuşi şi va conduce la prăbuşirea FMI şi Băncii Mondiale (BM). Euro şi dolarul vor înceta să mai circule ca monede globale de rezervă. În schimb vor fi foloste activ monedele fiduciare digitale”.

Fostul şef de stat îşi încheie aceste ”previziuni” făcându-le ”urări de sezon anglosaxonilor şi purceluşilor lor fericiţi care guiţă!”.

Medvedev nu menţionează România în aceste ipoteze halucinante, în pofida atacului aproape tuturor est-europenilor și nici războiul Rusiei din Ucraina nu apare în aceste ”previziuni”.

”Epic thread!!”, i-a replicat Musk într-un prim mesaj, după care a revenit și a scris un nou mesaj la postarea sa inițială:

„Acestea sunt cu siguranță cele mai absurde predicții pe care le-am auzit, arătând și o lipsă incredibilă de conștientizare a progresului făcut în inteligența artificială și energia sustenabilă”.

SEMNAL: SE ÎNCEARCĂ DIN NOU DEMOLAREA STATUII LUI Mircea Vulcănescu – unul dintre cei mai străluciți intelectuali pe care i-a dat acest popor

Mircea Vulcănescu a fost unul dintre cei mai străluciți intelectuali pe care i-a dat această țară. Filosof, sociolog, om de litere, profesor de Etică și teolog, Mircea Vulcănescu a fost și un economist redutabil. A lucrat ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, între 27 ianuarie 1941 și 23 august 1944, în guvernarea Antonescu.

Grație inteligenței sale, sprijinită de combinația de dârzenie și abilitate cu care Mareșalul a manevrat în relațiile cu Hitler, Mircea Vulcănescu a reușit practic să lase după război o țară care și-a dublat rezervele de aur (lucru nereușit de nici un alt stat beligerant), care a reușit să stocheze armament pentru recucerirea Ardealului de Nord, o țară în care nu doar hrana a fost din abundență, dar în care a crescut și consumul obiectelor de lux.

Cum a fost posibilă o asemenea performanță, unică printre statele beligerante, a explicat amănunțit Mircea Vulcănescu însuși în cadrul procesul celui de-al doilea lot al foștilor membri ai Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” și de „declararea și continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.

Motive pentru care este prigonit și azi de politrucii staliniști.

Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fața Curții de Apel București, Secția a IX-a Criminală, care a durat patru ore, este un document excepțional.

Aici se găsesc explicațiile Miracolului Economic al României, pe timp de război și sub ocupația germană de facto.

Pentru documentare, https://www.activenews.ro. a folosit cartea Mircea Vulcănescu – Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.

„Statul sunt eu!”

Primul detaliu lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mareșalul Antonescu. Acesta impune să fie singura persoană care face politică efectivă, restul membrilor Cabinetului trebuind să fie experți care să propună măsuri. Deciziile și răspunderile și le asuma exclusiv Antonescu.

Iată ce spunea Mareșalul într-o ședință de Consiliu din 1941: 

„Când veți fi chemați să răspundeți de ceea ce ați făcut, eu sunt acela care va răspunde pentru dvs. toți. De aceea pretind să știu tot ce faceți în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu guvernez în țara asta.” 

Rezultatele economice excepționale ale României se datorează și unei grile de reguli de colaborare cu Germania aplicate cu strășnicie.

Iată care erau principiile colaborării industriale:

1. „Nu se colaborează decât în domeniile unde dezvoltarea întreprinderilor românești nu este asigurată în timp de pace, fie din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debușeurilor.”

2. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin aduce industriei românești: materia primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică (specialiști, licențe, brevete), finanțare sau comenzi – pe care industria românească nu și le poate procura din interior.”

3. „Și numai dacă colaboratorul străin se angajează să formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”

4. „Nu se alienează fondul bogățiilor românești, în sensul că nu se cedează majoritatea acțiunilor întreprinderii.”

5. „Nu se cedează conducerea generală a întreprinderilor din mâinile românești.”

Iată și principiile colaborării economice:

1. „Nu se exportă nimic în Germania decât după ce se rezervă cantitățile necesare consumului intern și după ce se rezervă și cantitățile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare țării, pe care aceasta nu și le poate procura din Germania.”

2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la prețuri fixe; fiecare spor de preț dintr- o parte trebuie compensat de un spor corespunzător de cealaltă. Se admit depășiri momentane într-un sens sau altul, dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”

3. „În acoperirea exporturilor, se primesc mărfuri necesare pieței și investițiilor statului; unelte agricole, mașini, piese de schimb, dar și rente, averi mobiliare și răscumpărări de datorii externe.”

4. „Petrolul, materialul necesar războiului, se exportă pe armament.”

5. „Efortul net de finanțare, făcut din interior pentru aceste schimburi se acoperă cu aur și devize libere.”

Tot Germania a fost scoasă datoare

Drept urmare, România nu a fost secătuită. Dimpotrivă. Exporturile de grâne sunt mult mai mici decât înainte de război.

Astfel, dacă în perioada interbelică exportam între 100 și 300.000 de vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 – 1944), România exportă în total 85.000 de vagoane (…) Pentru a ne da seama de situație, ajuge să spunem că după 23 august 1944, în nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat aliaților, oficial 63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu.

Începuse „frăția” cu URSS.

Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmplă și pentru produsele alimentare – trebuia să alimenteze mașina de război germană, exporturile au scăzut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane. De notat, consumul intern crește de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.

În schimb, cresc importurile, care permit economiei românești să funcționeze. Cu excepția produselor coloniale, interceptate de blocada aliată, unde importurile scad cu o zecime, la țesături și pielărie – reduse cu un sfert, respectiv o treime – celelalte importuri cresc. Se înregistrează importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.

Pâinea albă, zahărul, săpunul se vindeau la liber, fără cartelă. Toate produsele s-au ieftinit. Doar la bijuterii sau ceasuri elvețiene se înregistrează creșteri de prețuri. Ceea ce spune multe despre nivelul de trai din România.

Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în condițiile acestui flagrant dezechilibru între importuri și exporturi, să iasă cu balanța financiară dreaptă.

Cheia a reprezentat-o jocul prețurilor: prețurile medii ale produselor românești exportate au crescut de cca 5 ori la produsele de bază, în vreme ce, la import, prețurile produselor metalurgice și materiilor prime (baza importurilor) abia dacă s-au dublat față de 1938.

Acesteia i s-a adăugat și jocul decontărilor și al sistemului de clearing (troc) care opera în paralel între cele două țări. Astfel, la 23 august 1944, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de mărci germane.

„Să nu ne răzbunați!”

Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în primă instanță, la opt ani temniță grea.

Excepționala sa pledoarie se dovedește inutilă, iar în ianuarie 1948, Curtea de Apel menține pedeapsa.

Strălucitul spirit enciclopedist, sufletul grupării Criterion, în care fusese coleg cu Mircea Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Eugen Ionescu, Dan Botta, Emil Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian, Eugen Jebeleanu sau Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temniță, ca urmare a trei legi ticăloase (312/1945, 455/1946 și 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea comuniștilor, și cărora le-a căzut victimă toată floarea intelectualității românești. Cu câțiva ani în urmă, același Rege îl decora pe Vulcănescu.

Devine deținutul K9320 de la Aiud, „Pușcăria Intelectualilor”.

Acolo avea să moară la numai 48 de ani, după o trecere pe la Jivala care îi va fi fatală. Prietenul și colegul său de celulă John Halmaghi povestește în 1977, în revista Discursul contemporan de la Paris:

„A apărut un gardian și l-a scos pe el și grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuți cu ciomege și bastoane de cauciuc până la leșin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitați, acolo au stat, între urină și fecale, trei zile și trei nopți. Nemâncați, în frig, în umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toți prin murdărie, de la un colț la altul, spre a se încălzi și spre a nu lăsa trupurile să se prăbușească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult și le-a întreținut treaz spiritul. Până când el însuși și-a dat seama de tragicul situației în care se găseau.

«Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forțeze administrația la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există. Eu nu mai pot rezista fizicește. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieții mele și în felul acesta voi veți avea un loc să vă odihniți, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți…»”.

Se îmbolnăvește de pleurezie, dar i se refuză transferul la Spitalul Penitenciar Văcărești și este trimis înapoi la Aiud. Pe 28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lăsând ca testament zguduitoarele cuvinte: 

„Să nu ne răzbunați!”

Cum a fost pregătit Momentul Ardeal

În perioada 1941 – 23 august 1944, România a reușit să-și răscumpere creanțe din străinătate și să-și procure, tot din străinătate, aur și devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane.

Vulcănescu a arătat în fața instanței:

„Este o situație unică, nemaiîntâlnită în nici o altă țară, chiar victorioasă, cum e cazul Angliei, care nu a putut să-și acopere nevoile decât cedând din aurul și portofoliile străine pe care le poseda în alte țări, rămânând și îndatorată.”

Ca urmare a acestei realități, prin rezervele acumulate, prin cantitățile importate de armament german importate și netrimise pe front, România devine o bază importantă de aprovizionare a aliaților pentru războiul dus în Vest, după 23 august.

Într-un raport realizat de Institutul Românesc de Conjunctură – condus de comuniști, printre care Lucrețiu Pătrășcanu -, se arăta:

„Convențiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în favoarea României.”

Însuși Hitler i-a reproșat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944):

„Contribuția economică a României către Axă a fost meschină.”

În raportul unei Legații neutre (neprecizată), interceptat de serviciile secrete românești și citat în instanță, se spune:

„Ceea ce România a izbutit să obțină de la nemți în cursul negocierilor economice cu Germania ține de domeniul miracolului.”

Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei, România să fie pregătită de un nou război, cel al eliberării Ardealului.

Iată ce declară generalul Sănătescu, premier din 23 august și șeful Statului Major în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:

„Campania împotriva nemților și ungurilor a putut să fie dusă de țara noastră cu materialul de război ce ne-a rămas de la predecesorii noștri (…) După 23 august, țara nu a fost în stare să creeze, nici să procure nici un fel de armament și chiar din cel existent am fost nevoiți să dăm o bună parte.”

În stenograma ședinței Consiliului din 25 iulie 1942, ministrul de Externe Mihai Antonescu arată ce răspuns a fost împuternicit să-i dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomației germane, la oferta unor compensații teritoriale în Răsărit:

„Așezat de veacuri în Carpați, poporul român nu e un popor de stepă și leagănul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb. Nici Mihai Antonescu, nici în trecut și nici azi, și nici Mareșalul n-au renunțat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o poziție ireductibilă.”

ÎN APĂRAREA lui Mircea VULCĂNESCU! Miercuri, 28 decembrie 2022 ora 9 dimineața, în fața Primăriei Sector 2 din București!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a notificat Primăria Capitalei și organele de ordine, conform Legii 60 din 1991, în legătură cu organizarea unei manifestări publice în ziua de miercuri 28 decembrie 2022, ora 9, în fața Primăriei Sectorului 2 din București, str. Chiristigiilor nr. 11-13, informează https://adevarul.ro.

După ce s-a încercat ștergerea numelui Mircea Vulcănescu de pe sigla unui liceu din Capitală, acum, de sărbători, se votează demolarea bustului martirului din Piața Sfântul Ștefan.

Miercuri, 28 decembrie 2022, începând cu ora 9.00, sunt așteptați în fața Primăriei Sectorului 2 din București toți cei care vor să aducă un omagiu memoriei lui Mircea Vulcănescu, exterminat de regimul comunist în închisoarea de la Aiud, în 1949.

„Manifestarea are caracter cultural, religios și comemorativ, iar conform legii, acest gen de manifestări nu sunt supuse obligativității declarării lor prealabile. Totuși, am notificat autoritățile în drept în legătură cu inițiativa noastră, care este așadar una legală. Prin această manifestare, vrem să oprim pe membrii Consiliului Local al Sectorului 2 să ia o decizie care ar fi nu doar ilegală (Mircea Vulcănescu este considerat martir al temnițelor comuniste, fiind menționat ca atare, alături de alte victime ale regimului totalitar, în expunerea de motive a Legii 127 / 2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste), ci și contrară adevărului istoric și juridic (Vulcănescu nu a fost condamnat pentru crime de război și nici pentru decizii politice care să fi afectat comunitatea evreiască din România, așa cum au fost induși în eroare reprezentanții Consiliului Local și Primăriei Sector 2 de către Institutul Elie Wiesel, care se află la originea acestui proiect de hotărâre)“, spune Florin Dobrescu, președintele Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu“.

Protestul academicienilor

Academicienii Răzvan Theodorescu şi Bogdan Simionescu protestează împotriva „demolării bustului lui Mircea Vulcănescu.

„În mediile informate ale Capitalei circulă vestea despre pregătirea de către autorităţile locale a iminentei demolări a monumentului lui Mircea Vulcănescu.

Dacă zvonul se adevereşte, asistăm la o nouă acţiune talibană împotriva culturii româneşti. Mircea Vulcănescu nu rămâne în istoria noastră ca un efemer subsecretar de stat într-un guvern antonescian, ci ca un eminent gânditor, sociolog şi economist interbelic, mort în temniţele comuniste.

Protestăm împotriva acestei acţiuni inculte şi atragem atenţia opiniei publice că această măsură stalinistă de «damnatio memoriae» prejudiciază grav locul bunei noastre aşezări europene”, se arată în protestul transmis de Răzvan Theodorescu şi Bogdan Simionescu.

Neomarxiștii doresc prin înlăturarea statuii lui Mircea Vulcănescu anihilarea memoriei poporului român și împiedicarea unirii acestuia în jurul valorilor sale identitare.

Publicația online https://www.activenews.ro informează că această operațiune a fost declanșată special de sărbători, în stil hoțesc, pentru a se derula fără prea mari opreliști.

Lansată pe 7 decembrie, a doua zi după Sfântul Nicolae, demolarea trebuia să fie executată, ritualic, chiar de Nașterea Domnului, dar o Comisie din cadrul Primăriei Sectorului 2, unde totul era ca și aprobat, și-a dat seama că este nevoie și de un aviz al Direcției de Cultură a Primăriei Capitalei. Drept urmare, votarea Proiectului de Hotărâre a fost amânată de către primarul USR Radu Mihaiu pentru ședința odinară a CLS 2 din 28 decembrie 2022 care se va desfășura online, pentru că, probabil, majoritatea aleșilor sunt deja plecați în vacanță. La Punctul 3 al ședinței tronează demolarea statuii marelui gânditor ucis de bolșevici în urmă cu exact 70 de ani, în 1952, la vârsta de 48 de ani.

Nu este singura tentativă de asasinare din spațiul public românesc a statuii lui Mircea Vulcănescu. Acestea au început imediat după înălțarea chipului de bronz al marelui român oferit de artista Valentina Boștină orașului București. Prima tentativă a avut loc în 2014. A două încercare de atentat terorist cultural a fost în 2017, când responsabilii de atunci ai Primăriei Sector 2 au respins atacul cu demnitate arătând că edificarea statuii s-a făcut cu toate documentele și avizele prevăzute de lege.

Tot în 2017 s-a încercat eliminarea denumirii Liceului „Mircea Vulcănescu”. Nu s-a reușit nici asta. Atunci, la apelul Academicianului Nicolae Breban de Apărare a Memoriei lui Mircea Vulcănescu s-au alăturat mii de români și academicienii Ioan Aurel Pop, Victor Voicu, Victor Spinei (vicepreședinte al Academiei), Bogdan Simionescu (vicepreședinte al Academiei), Gheorghe Păun, Răzvan Theodorescu (fost Ministru al Culturii), precum și Virgil Nemoianu, prof. dr., membru de onoare al Academiei Române, Ștefan Afloroaei, membru-corespondent al Academiei Române, Mircia Dumitrescu, artist plastic, membru-corespondent al Academiei Române, artiștii Sorin Dumitrescu și Eugen Mihăescu, membri de Onoare ai Academiei Române, președintele AFDPR Octav Bjoza și mulți alții.