24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.
În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.
La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale, prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.
În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.
La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării
S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).
Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.
Niciun comentariu până acum.
Lasă un răspuns