De ce guvernul de la Chișinău evită o soluție tranșantă pentru introducerea limbii române în Constituția Republicii Moldova ? De ce se ezită? De ce se tace? De ce nu se acționează?

Foto: Presedintele R.Moldova, Maia Sandu și primul ministru al guvernului, Natalia Gavriliță

De ce guvernul de la Chișinău nu vrea limba română în Constituția Republicii Moldova?

Continuăm campania LARICS de introducere a „limbii române” în Constituția Republicii Moldova.

Din materialele anterioare (aici și aici), a devenit limpede că limba română poate intra în Constituție fără vot al unei majorități constituționale, prin simpla repetare a procedurii de modificare a Articolului 78 din Constituție care viza schimbarea modului de alegere a președintelui RM, de la alegere de către Parlament la alegere în mod direct, se arată într-o analiză a LARICS semnată de Radu Cupcea și preluată de Romanian Global News.

Astfel, Președinții Dodon și Maia Sandu au fost aleși pe baza unui articol modificat de Curtea Constituționă, după care a intrat în Constituție fără vot constituțional în Parlament. Așa cum a demonstrat domnul judecător Pânzâru, în acest fel trebuie procedat și în cazul oficializării limbii române în R.Moldova. Decizia Curții există. De ce nu se redactează Constituția în consecință? De ce se ezită? De ce se tace? De ce nu se acționează?

Domnul Igor Grosu, speakerul Parlamentului, a început să răspundă în ultimele zile unui șir de întrebări primite de la Moldova 1, apoi de la TVR Moldova, ultima fiind o emisiunea la Radio Moldova.

În toate intervențile el a încercat să evite problema, să ocolească un răspuns tranșant, promițând „soluții” în perspectiva unor evenimente importante care stau să vină. Vom reveni pe larg asupra declarațiilor speakerului Parlamentului.

Deocamdată, ridicăm problema tăcerii vinovate a executivului de la Chișinău, în această primă parte a materialului dedicat guvernului.

De ce acesta consideră că Articolul 13 privind limba română trebuie tratat altfel decât Articolul 78? De ce nu acționează? De ce tace? De ce nu fac politicienii de la Chișinău, când sunt la putere, ceea ce declarau când erau în opoziție?
Campania noastră pentru limba română în Consituția RM continuă (LARICS).
Republica Moldova a obținut independența și suveranitatea în anul 1991. De atunci s-a tot balansat între aspirația utopică de a deveni „Mica Elveție” și realitatea crudă de a preveni o implozie socială. Sărăcia fizică și confuzia morală față de propria identitate au fost prezente de la început.

Astfel, foștii nomenclaturiști din URSS, făcând abstracție de Declarația de independență, votată în august 1991, unde limba oficială era numită „limba română”, au continuat gogorița sovietică și au inclus „limba moldovenească” drept limbă oficială în Constituția din 1994. Situația, de atunci, dar și după 1994, s-a manifestat printr-o luptă chioară între rusofonii care insistă să creadă că „limba moldovenească” nu ar fi limba română și moldovenii apropiați de România care consideră că așa-zisul experiment al limbii moldovenești este un spectacol de prost gust menținut în mod intenționat de cei care dețin puterea pentru a preveni etnicizarea majorității populației române.
Așa s-a ajuns ca impostura să făcă parte din atitudinea de zi cu zi a majorității oamenilor politici care au trecut prin Parlamentul și Guvernul republicii în ultimii treizeci de ani, iar „limba moldovenească”, contestată de nenumărate ori prin proteste de stradă și inexistentă din punct de vedere științific, să rămână până astăzi în Constituție.
Anul 2013 a fost diferit de toți ceilalți ani.

În urma unei sesizări depuse de câțiva deputați din Partidul Liberal de la Chișinău, Curtea Constituțională a decis că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, nu cea moldovenească. Motivarea Curții a fost că „Declarația de independență (din 1991), în care se vorbește de limba română, prevalează față de Constituție”.
Dar culmea imposturii rămâne, desigur, existența unei indiferențe față de problemă și utilizarea sa în scopuri politice.

Abia în anul 2017, un grup din 35 de deputați PLDM, PL și PDM, au sesizat, din nou, Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care a dat aviz pozitiv unui proiect de amendare a Legii Supreme în vederea schimbării denumirii limbii oficiale – din „moldovenească”, în română.
Nu s-a întâmplat asta nici atunci. Conform explicațiilor jurnalistului Vitalie Călugăreanu, „având în vedere că majoritatea parlamentară este una pestriță, încropită tenebros inclusiv din foști comuniști care, în cariera lor politică, au blamat brutal limba română.

Foto: Art.13 din Constituția R.Moldova

Socialiștii și președintele pro-rus Igor Dodon, care își construiesc strategiile electorale pe pilonii moldovenismului, deja au condamnat avizul Curții Constituționale” (Sursa aici). Toată speranța cădea pe actuala majoritatea pro-europeană realizată datorită prestigiului, dar și prestanței Maiei Sandu.
De atunci, aproape toți trăiam cu ideea că pentru a numi corect limba în Legea Supremă este nevoie ca 67 de deputați să susțină inițiativa în Parlament și să se organizeze un referendum. Am trait cu asta până a apărut explicația fostului judecător al Curții Constituționale din Republica Moldova, Tudor Panțîru.
În data de 12 decembrie anul curent, Judecătorul Tudor Panțîru, în continuarea articolului intitulat „Votați limba română în Parlamentul de la Chișinău”, scris de Profesorul Dan Dungaciu, a venit cu argumente juridice ce dovedesc faptul că Guvernul de la Chișinău poate introduce limba română în Constituția R. Moldova fără vot în Parlament! (vedeți aici). LARICS a publicat argumentele domnului Panțîru, iar în spațiul public din Republica Moldova, cu mici excepții, s-a așternut tăcerea.

Cum nu prea înțelegem această atitudine, am hotărât să redăm ce au mai spus membrii Guvernului din R. Moldova despre limba română în ultimii ani.

CITIȚI mai mult accesând : https://larics.ro/de-ce-guvernul-de-la-chisinau-nu-vrea-limba-romana-in-constitutie/

Publicitate

24 decembrie 1989: REVOLUȚIA ANTICOMUNISTĂ CONTINUĂ

In Bucureşti, in Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului au continuat distrugerile și schimburile de focuri și a crescut numărul morților și răniților. Armata, Securitatea și Miliția trecuseră de partea Revoluției.

În fața fenomenului terorist, revoluţionarii au format patrule care controlau trecătorii la Metrou şi pe străzi, cei suspecti fiind reţinuţi.

 La radio si televiziune a fost transmis Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale,  prin care se reafirma victoria Revoluţiei si totodata, erau prezentate masurile excepționale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii.

În Ajunul Crăciunului, Radioul şi Televiziunea transmiteau, pentru prima dată după mai multe decenii, colinde şi cântece religioase.

La Televiziune a fost difuzat Comunicatul CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) prin care se anunţau măsurile excepţionale adoptate: încetarea completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării, predarea obligatorie către unităţile militare, a armamentului aflat în posesia civililor şi integrarea unităţilor Ministerului de Interne în structura Ministerului Apărării Naţionale, care prelua comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării

S-a reconstituit Partidul Social Democrat Român/PSDR (reînscris oficial la 12 ianuarie 1990).

Primul conducător al acestui partid după reînfiinţarea sa a fost ing. Sergiu Cunescu.