La 14 decembrie 1939, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor

Războiul de Iarnă (cunoscut și ca Războiul Ruso-Finlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat la 30 noiembrie 1939 cu 500000 de soldați Finlanda, după ce la 1 septembrie 1939 Germania nazistă invadase, fără nicio declarație oficială de război, Polonia.

URSS s-a alăturat agresorilor germani la 17 septembrie 1939, și a ocupat vaste teritorii în răsăritul și sudul Poloniei, după care acest stat și-a încetat existența pe toată durata războiului mondial.

Una din consecințe a fost aceea că, la 14 decembrie, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Națiunilor.

Strategii armatei sovietice plănuiau să-i ofere dictatorului Iosif Stalin o victorie rapidă până la aniversarea zilei sale de naștere, pe 21 decembrie, dar rezistența finlandeză organizată de marele strateg si comandant Carl Gustaf Emil Mannerheim, a zădărnicit planurile sovieticilor, deşi aceştia din urmă îi depăşeau numeric în proporţie de 3 la 1.

După reacția vehementă a comunității internaționale, care a condamnat atacul asupra Finlandei, ministrul sovietic de externe, Viaceslav Molotov, a pretins la radio că avioanele URSS parașutau pentru finlandezii flămânzi ajutoare alimentare – nu bombe !

Ianuarie 1940: soldați sovietici morți în urma unui atac al armatei finlandeze asupra unei coloane blindate

Foto: Mareșalul Mannerheim.

Pregătirea superioară a soldaţilor finlandezi şi buna strategie a lui Mannerheim, au făcut ca armata finlandeză să reziste superiorității materiale şi numerice a invadatorilor sovietici, care nu au reușit să ocupe această țară cu o populație de doar 3,7 milioane de locuitori.

Totuși, având mult mai mulți soldați și tehnică de luptă, sovieticii au reușit să copleșească forțele finlandeze.

În martie 1940, finlandezii nu au avut de ales decât să accepte termenii armistițiului impus de sovietici.

Se estimează pierderile acestui război la 48.000 de morţi şi 158.000 de răniţi pentru URSS şi 25.000 de morţi şi 44000 răniţi de partea finlandeză.

De asemenea, finlandezii au pierdut 61 de avioane, iar ruşii 872.

Granițele Europei „revizuite”, in 1940

In 1941 finlandezii au reintrat în razboi alaturi de Germania împotriva URSS, dar după eliberarea teritoriilor pierdute în războiul din 1939 s-au oprit pe vechea graniță, fără să urmeze înaintarea germană.

La sfarsitul războiului,  condiţiile de pace impuse Finlandei au fost dure, dar totuşi nu la fel de distrugatoare ca acelea la care au fost supuse statele europene, între care s-a numarat si România, care au rămas după Cortina de Fier, sub cizma rusească.

 Finlanda a fost nevoită să lupte în războiul din Laponia împotriva fostilor aliați germani, in nordul ţării, dar, cu toate cedările teritoriale, statul finlandez si-a pastrat independenţa şi democraţia,  dezvoltând o  economie de piaţă prosperă.

Mannerheim a demisionat din funcţia de preşedinte pe 4 martie 1946 , ca urmare a  deteriorarii sănătăţii sale și a fost urmat în funcţie de primul său ministru , Juho Kusti Paasikivi.

Viata mareșalului Mannereim a fost un exemplu de patriotism, maiestrie militara si devotament  in slujba tarii si poporului sau.

Sub conducerea sa, finlandezii au demonstrat intregii lumi că un popor mic, dar bine condus, poate rezista și supraviețui intr-un razboi nimicitor împotriva  unui colos militar precum a fost cel sovietic.

Nikita Hurșciov, liderul sovietic, își amintea mai târziu că „noi toți – și mai ales Stalin – am simțit victoria ca pe o înfrângere în fața finlandezilor. A fost o înfrângere periculoasă pentru că arăta inamicilor noștri că URSS este un colos cu picioare de lut”.