CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Zece lucruri despre bani care probabil nu sunt cunoscute de toată lumea


Înainte de apariția banilor, oamenii făceau comerț schimbând bunuri. Acest tip de plată era cunoscut sub denumirea de „troc” și se făcea cu piei de animale, sare, cereale și chiar vite.Acestea au fost în vechime primii „bani” ai oamenilor.

Erau evident greu de transportat, dar și numărat, astfel încât, în căutarea unui sistem de plată mai practic, oamenii au ajuns la soluția de a folosi lucruri mai mici ca dimensiuni, numite „bani marfă”.

Astfel, pentru plăți erau utilizate pietre, fildeș, dinți de animale și chiar cochilii de scoici. În zona noastră, adesea se foloseau vârfurile de săgeți.

Ulterior, au început să fie confecționate primele monede din metale prețioase, bătute pentru prima oară în Cetatea Lidia, în anii 640 î.Hr., dintr-un aliaj special de aur și argint.

Acestea aveau aceeași valoare ca și metalul prețios din care erau produse, iar pentru garanția greutății erau marcate cu un sigiliu al regelui. Tot înaceastă colonie grecească a apărut și primul bancher – Pithius.

Fiecare țară avea propriile sale monetării și monede. Cele mai cunoscute monede pe teritoriul Daciei antice au fost „drahma” de argint, kosonii de aur și denarii republicani.

Istoria consemnează existența unor monede de-a dreptul ciudate. O legendă grecească spune că unul din marii înțelepți ai Greciei antice, Solon, a bătut o monedă de dimensiunile roții unui car, cu scopul de a dezvăța grecii să adune bani în exces.

Monede gigant (foto) erau folosite și pe insula Yap din Micronezia, în Oceanul Pacific. Pentru a fi transportate, acestea aveau o gaură specială pe mijloc și erau prinse pe o prăjină.

Cea mai mare monedă descoperită pe aceste teritorii avea diametrul de 3 metri și greutatea de până la 5 tone. Acestea erau păstrate în fața locuinței, fiind un semn al averii.

V-ați întrebat vreodată unde au apărut primele bancnote din istorie și care este povestea lor?

Primele bancnote funcționau în modul următor: zarafii sau aurarii, păstrau monedele în locuri sigure și eliberau chitanțe, care indicau suma totală de bani.

Cu timpul, acestea au început să fie folosite ca mijloace de plată, iar utilizarea lor a dat naștere bancnotelor pe care le știm astăzi.

1.Unde a fost emisă prima bancnotă?

Prima bancnota de hartie (foto) a fost folosita în China dinastiei Tang (dela 618 la 907, d. Ii.Hr.), cu aproape 800 de ani inainte de apariția primelor bancnote de hartie in Europa in sec. XVII.

2.Banii sunt murdari. La PROPRIU!

Un studiu facut in 2002 a scos la iveala ca 94% dintre bancnotele americane erau pline de stafilococi si alti agenti patogeni.

De ce?

E foarte simplu banii circulă prin tot felul de medii, de la baruri frecventate de drogați, alcoolici si oameni ai strazii la medii cu grad ridicat de toxicitate, spitale, WC-uri publice ș.a.m.d.

Mai mult, o parte a bancnotelor au urme de cocaina pe ele, datorita traficanților și consumatorilor de droguri care ii folosesc in tranzactiile lor.

3.Care este cel mai frecventa figură care apare pe plan mondial pe bancnote?

Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii, este persoana al carei chip apare cel mai frecvent pe bancnotele si monedele din intreaga lume.

Ea este suveranul a peste 30 de țări ale lumii iar chipul ei apare pe 33 de valute, de la lira sterlină până la dolarul canadian sau cel australian.

4.Care este originea denumirii dolarului?

Numele dolarului este derivat din „taler”, o monedă a cărei denumire a devenit prin extensie, realul spaniol, moneda de argint cu mare circulație pe continentul nordamerican, care a fost denumită de coloniștii americani tot „taler” („taler spaniol”).

Simbolul $, de obicei scris înainte de suma numerică, este folosit pentru dolarul american (precum și pentru multe alte monede). Semnul a fost rezultatul unei evoluții din secolul al XVIII-lea din abrevierea scribală „ps” pentru peso, denumirea comună a dolarului spaniol care era în circulație în Lumea Nouă în secolele XVI-XIX.

Initial simbolul $ desemna pesos-ul spaniol si era o abstractizare a literelor suprapuse „P” și „s” (de la cuvintele pesos si Spania). În cele din urmă „P” și „s”au ajuns să fie scrise unul peste celălalt dând naștere la $.

5.Bancnota de un milion de lire sterline

Ea a fost emisa in 1948 de Banca Angliei si a avut o viata foarte scurta, de doar cateva luni. Bancnota a fost destinata doar uzului guvernamental, fiind folosita in cadrul Planului Marshal de
reconstructie a Europei dupa Al Doilea Razboi Moldial. Dar faptul ca a fost scoasa din uz acum aproape șapte decenii nu inseamna ca acum nu mai valoreaza nimic. Avand in vedere ca a apărut intr-o serie foarte limitata, putini sunt cei care o dețin, motiv pentru care o astfel de bancnota s-a vândut la o licitatie in 2008 cu suma de 120 000 de dolari americani.

6.Cea mai mare bancnotă cu valoare nominală a fost emisa în Zimbabwe (fostă Rhodesia de sud), țara cu cea mai mare inflație din lume, 234 000 000%.

Aici a circulat bancnota de 100 de trilioane (1, urmat de 14 zerouri).

7.Primele sisteme bancare

Ele au aparut pe langa templele antice, acum circa 4 000 de ani, in Mesopotamia, in jurul Babilonului, la popoarele semite. Primele banci nu operau cu bancnote și monede ci cu niste obiecte standardizate, cu o greutate standard, din argint, care țineau loc de bani si care se numeau sicli.
Pana in prezent, in Israel, moneda nationala se numeste „shekel” (la plural „shekeli”), de unde -prin limba greaca- a iesit „siklu”.

8.Prima apariție în Europa

Prima mentiune occidentala a unei forme de bancnotă a fost facuta de călătorul venețian Marco Polo, la sfârsitul secolului al XIII-lea.

9.Banii virtuali sunt mai mulți decât banii fizici

Altfel spus, banii virtuali din conturile bancare exista doar pe hartie in proportie de aproape 90% si doar 10% au acoperire reala.
Asta datorita faptului ca aceiasi bani  figureaza in contabilitatile mai multor entitati, la unii sub forma de credite, la altii sub forma de depozite.

10.Povestea leului românesc

Monedele care aveau să-l coste capul pe Brâncoveanu

Pentru a aniversa 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu bate, în 1713, o serie de monede jubiliare, din aur şi din argint.

Ele purtau pe avers efigia domnitorului cu numele său latinizat – Constantinus Bassaraba de Brankowan – şi erau practic nişte medalii, nefiind destinate circulaţiei efective. Turcii au fost extrem de iritaţi de acest gest, care avea să constituie, puţin timp mai târziu, unul dintre capetele de acuzare împotriva domnitorului român. Ei au afirmat că nu faptul de a fi bătut monedă i-a deranjat, ci existenţa efigiei domneşti, care l-ar fi jignit pe sultan. Acesta, în conformitate cu religia musulmană, nu-şi putea pune chipul pe bani.

Între 1771-1774, în Moldova şi în Muntenia au circulat monede de bronz pe care figurau stemele celor două principate, alăturate sub o singură coroană princiară. Ele fuseseră bătute şi puse în circulaţie de ruşi, la iniţiativa împărătesei Ecaterina cea Mare.

Pe vremea când românii aveau sfanţi

Regulamentele Organice, adoptate în timpul ocupaţiei ruse în cele două Principate (1829-1834), au încercat să rezolve şi problema monetară.

S-a stabilit ca monedele de circulaţie în Ţările Române să fie galbenul austriac (din aur) şi sfanţul de argint.

Acesta din urmă (în germană i se spunea „zwanziger”) a rămas în amintirea noastră doar în expresia „nu mai am nici un sfanţ!”. El valora 20 de creiţari („kreutzer”).

În ciuda acestor reforme, celelalte monede au continuat să circule nestingherite, iar preţurile să fie socotite în… lei! Turcii şi ruşii se opuneau ca Ţările Române să aibă monedă proprii. Mihail Sturdza şi Barbu Ştirbei au dorit să bată moneda, dar intenţia lor nu a putut fi materializată.

Circulaţia haotică a monedelor străine şi frumoasa ficţiune a leului sunt zugrăvite savuros de economistul francez Thibault Lefebure, călător prin Ţara Românească în anii 1853 şi 1855. El scria:

„În timpul cât am stat în Valahia nu am putut găsi, cu toate cercetările făcute, nici un leu în circulaţie si n-am văzut o para decât o singură dată. Zarafii păstrează leii şi paralele în vitrinele lor, mai mult ca pe nişte curiozităţi decât pentru schimb.

Dar cu ajutorul acestei monede fictive, bancherii din Valahia s-au pus fa adăpost, şi pe ei şi pe populaţia din Principate, de operaţiunile dezastruoase pe care le face guvernul turc asupra monedelor. Interesul i-a făcut pe aceşti argintari şireţi să realizeze unul dintre dezideratele anumitor economişti. Din nefericire, ei exploatează acest procedeu în profitul lor cu o lăcomie atât de mare, încât l-au făcut să devină o calamitate publică”.

Cuza şi monedele care nu au circulat niciodată

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „romani”.

La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă.

Un roman ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Proiectul nu a putut fi realizat,

iar monedele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Astăzi, numele monedei românești este luat dupa talerii olandezi din sec. XVII, care au circulat si pe la noi, și care aveau gravați pe revers un leu.


Această monedă a circulat până pe la 1750 şi a intrat atât de bine în conştiinţa colectivă a românilor, încât a devenit o monedă de referinţă. Chiar şi după dispariţia leului din circulaţie, preţurile au continuat să fie calculate în această monedă până la 1867, când aveau să fie bătuţi primii lei româneşti.

La propunerea cărturarului pașoptist Heliade Radulescu, moneda națională ar fi trebuit să se numeasca “român”, dupa modelul francului francez.

Parlamentul a respins însă aceasta denumire la sesizarea unui deputat care a atras
atentia ca pot aparea situatii penibile, si a dat ca exemplu un caz
ipotetic in care, la un targ de vite, cineva ar putea intreba: ”câți români costă un bou?”.

Acest argument a fost decisiv pentru impunerea denumirii de “leu”. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani.

Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867, la Birmingham.

Confruntat cu lipsa de numerar cauzată de Războiul de Independenţă, statul român a pus în circulaţie,cu scopul de a strânge noi fonduri pentru înzestrarea armatei, aşa-numitele „bilete ipotecare”, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul de Finanțe .

Legea din 12 iunie 1877 stipula: „Aceste bilete vor fi la purtător, ele vor avea curs obligatoriu şi se vor primi în plată de toate casele publice. Ele se vor retrage din circulaţie într-un timp determinat, când atunci li se vor socoti zece la sută mai mult peste valoarea lor nominală”.

Publicitate

10/12/2022 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: