CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Serviciul Român de Informații (SRI) va controla Internetul


Internetul va fi controlat de Serviciul Român de Informații (SRI), nu de MApN

Întreaga presă a publicat un Comunicat APADOR-CH cu cinci propuneri ale acestei asociației față de proiectul de „Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României”, aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, relevă https://www.cotidianul.ro.

Toate cele cinci propuneri ale Apador-CH se referă la „atibuțiile acordate MApN de proiectul de lege”, sugerînd că în acest fel se va militariza Internetul.

Concluzia din Comunicat este aceasta:

„Toate aceste atribuţii acordate MApN de proiectul de lege, suplimentar faţă de atribuţia – rezonabilă – privind apărarea și protecţia sistemelor și rețelelor informatice aparținând MApN, vor duce la o implicare excesivă a militarilor în spaţiul cibernetic, care este de nedorit din perspectiva normală că spaţiul cibernetic, ca şi cel geografic, ar trebui să fie un spaţiu predominant civil, în care armata/autorităţile militare să nu aibă un rol central şi dominant, ci să reprezinte o excepţie, ca prezenţă, participare şi implicare. De aceea, din art. 29 din proiect ar trebui eliminate atribuţiile prevăzute pentru MApN”.


Deși pare o concluzie corectă, rezultată din textul proiectului de lege, totuși, COMUNICATUL APADOR-CH ESTE O DIVERSIUNE GROSOLANĂ, menită să distragă atenția de la pericolul principal, adică ROLUL DOMINANT ATRIBUIT SRI-ULUI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CONTROLUL INTERNETULUI!

Simpla lectură a proiectului de „Lege privind securitatea și apărarea cibernetică a României” ne dă întru totul dreptate și, în acest sens, reproducem mai jos două articole semnificative:

Deci, în sensul prezentei legi, SRI este autoritatea competentă la nivel național în domeniul cyber intelligence, nu MApN, care, potrivit art. 11, citat de Apador-CH, are doar atribuții pentru rețelele informatice din armată: „are atribuții în domeniul securității cibernetice pentru rețelele și sistemele informatice care susțin capabilitățile militare de apărare”!

Dar, ceea ce s-a uitat este faptul că acest proiect de lege aflat în dezbatere publică datează de ani de zile, avîndu-și originea în mandatul lui Ion Iliescu, continuînd apoi în mandatul lui Traian Băsescu, iar acum se încearcă legiferarea în mandatul lui Klaus Iohannis.

Publicitate

28/11/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: