POVESTEA OMULUI DE AFACERI CARE A INVENTAT MULTE DIN TRUCURILE DE MARKETING FOLOSITE ÎN ZILELE NOASTRE PENTRU IMPULSIONAREA COMERȚULUI

Mr. Selfridge: Omul care a inventat mare parte din trucurile shoppingului modern!

Harry Gordon Selfridge, Sr. (11 ianuarie 1858 – 8 mai 1947) a fost un magnat american al comerțului cu amănuntul care a fondat marele magazin universal Selfridges din Londra . Conducerea sa de 20 de ani la Selfridges l-a făcut să devină unul dintre cei mai respectați și bogați magnați ai retailului din Regatul Unit.

Era cunoscut drept „Conte de Oxford Street”.

S-a născut în Ripon, Wisconsin și crescut în Jackson, a văzut lumina zilei în familia unui antreprenor american. Tatăl său avea propriul magazin în Jackson, Michigan. Selfridge a părăsit școala la 14 ani și a vândut ziare până când a obținut în cele din urmă un post la magazinul Marshall Field din Chicago , unde în următorii 25 de ani a avanst de la poziția de simplu muncitor la aceea de partener, scrie https://ro.greatplainsparanormal.com.

În 1890, s-a căsătorit cu Rose Buckingham, care provenea dintr-o familie proeminentă din Chicago și în 1906, în urma unei călătorii la Londra, Selfridge a investit 400.000 de lire sterline pentru construirea unui nou magazin universal în ceea ce era atunci capătul de vest demodat al străzii Oxford

Magazinul a fost deschis publicului pe 15 martie 1909, iar Selfridge a rămas la conducerea lui până în 1941. În 1947, a murit la Londra, la vârsta de 89 de ani.

Omul de afaceri Harry Selfridge, a fost cel care a venit cu un număr mare de inovații comerciale care încă ajută și astăzi la atragerea cumpărătorilor și stimulează vânzările.

Harry a fost cel care a venit cu ideea reducerilor de Crăciun sub sloganul „Au mai rămas doar … zile până la Crăciun”. De asemenea, i se atribuie sintagma „Clientul are întotdeauna dreptate”.

IATĂ CÂTEVA DIN IDEILE APLICATE DE SELFRIDGE:

• Clienții să rămână cât mai mult timp în magazinul său unde erau cafenele, locuri de joacă pentru copii, „camere pentru doamne”, un birou poștal și chiar o linie telefonică;
• Și-a făcut magazinul cu adevărat multifuncțional. Selfridges-urile aveau un oficiu de schimb valutar, un salon de înfrumusețare și chiar un centru medical;
• Marele magazin și-a deschis ușile pentru toate segmentele populației. Era strict interzis să fii nepoliticos sau să alungi oamenii care veneau „doar ca să vadă”. Toți vizitatorii trebuiau întâmpinați cu un zâmbet. Doamnele puteau vizita magazinele sale fără a fi însoțite de bărbați;
• A promovat un sistem de mari reduceri de prețuri. În magazinele sale prețurile mărfurilor au putut scădea chiar și cu 50%. Acest lucru i-a adus omului de afaceri venituri de peste trei milioane de lire ;
• Magazinele trebuiau întotdeauna să miroasă bine. Selfridges a comandat să fie amplasate vaze cu flori și să fie un miros parfumat în toată clădirea. Aceste mirosuri atrăgeau clienții la fel de mult ca reducerile uriașe;
• Harry a fost cel care a venit pentru prima dată cu ideea de a lumina seara ferestrele magazinelor;
• Mărfurile de la Selfridges au fost învelite în ambalaje de marcă;
• Americanul a început să facă reclamă magazinelor sale în ziare și la radio. Apelurile de a vizita Selfridges au fost răspândite și în transportul public.

În plus, marele om de afaceri a avut grijă și de personalul său. Astfel, pe cheltuiala companiei, angajații magazinelor sale puteau lua dejunul, aveau acces la coafură, se puteau odihni în stațiunile de schi și aveau parte chiar și de petreceri.

Astăzi, toate aceste idei par cât se poate de normale. Dar pentru începutul secolului XX, toate inovațiile omului de afaceri american erau efectiv revoluționare.

Publicitate

23 noiembrie/6 decembrie 1916 – În timpul Primului Război Mondial, Bucureştiul a capitulat în fața armatelor germano-austro-ungare

La 23 noiembrie 1916 armatele germano-austro-ungare ocupă Bucureştiul, capitala României, după retragerea membrilor Casei Regale, Administrației române și a garnizoanei române a Capitalei.

În urma lor au ramas doua treimi din teritoriul ţării în mâinile inamicului, populaţia fiind nevoita sa suporte un regim de ocupatie militara  foarte sever.

În data de 23 noiembrie/6 decembrie 1916 la București, primarul Emil Petrescu semna, în fața reprezentanților Puterilor Centrale, capitularea orașului, evitând transformarea Bucureștiului în teatru de război. Vreme de doi ani, bucureștenii au avut de îndurat brutalitatea ocupației armatelor Puterilor Centrale.

Care fu impresia produsă în Germania, ne-o dovedește telegrama Kaiserului către împărăteasă:
”Bucureștiul este luat. Ce strălucit succes, prin pronia dumnezeiască pe drumul completei victorii.
 În repezi lovituri au bătut incomparabilele noastre trupe inamicul… Dumnezeu să ne ajute mai departe”.

Capitularea Bucureștilor, la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916, a fost un moment greu, emoționant, perceput în modul cel mai profund de catre societatea româneasca.

O „radiografie” a momentului a fost posibilă nu numai cu ajutorul memorialisticii acelor zile, dar si cu ajutorul documentelor oficiale care s-au pastrat în colectiile muzeale sau în arhive.

Foto: Trupele armatelor Puterilor Centrale defilează pe calea Victoriei din Bucureşti.

  Primele 24 de ore ale ocupaţiei

Capitularea Bucureştilor, un moment extrem de dureros pentru români, a avut şi o nota tragi-comica în felul haotic în care s-a desfăşurat.

Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea.

Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au  lipit geană de geană, deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare.

Personalul militar  al Arsenalului s-a retras   printre ultimii, a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.

Odată cu ivirea zorilor, toată suflarea capitalei era în picioare. Puţini au fost cei care au îndrăznit să iasă din casa.

Cei care totuşi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.

Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demnă.

În ziua de 22 noiembrie 1916, sosise în Bucureşti un ofiter german cu un drapel si o scrisoare sigilata, de la Maresalul Mackensen, pentru comandantul Garnizoanei Bucuresti.

A fost condus la generalul Anghelescu caruia i-a comunicat verbal ca Maresalul Mackensen  cere ca, în 24 de ore, Garnizoana orașului sa fie predată, în caz contrar urmând un bombardament puternic de artilerie grea.

Generalul român a raspuns însa ca în Bucuresti nu mai exista garnizoană si nici comandant, asa ca nu putea primi scrisoarea.

La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului, aproximativ 300 de soldați germani şi-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare.

La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in Capitala României escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.

El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara supremă în calitate de Şef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) .

 Foto: Feldmaresalul german August von Mackensen

A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități române rămase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației.

Din primele ore suita lui Mackensen a început sa acţioneze  pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București în zilele următoare rații de alimente şi încartiruirea.

Colonelul de intendență Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei.

El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile române pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, câte o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untură, „si câte altele”. In caz contrar, amenința generalul, primarul oraşului va fi executat în primele 24 de ore.

La auzul amenințării, Emil Petrescu a replicat:

„O viaţa am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.”

 Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, preşedintele Crucii Rosii – Române,  a fost apostrofat de către acelaşi general :

„Nu uitati ca noi suntem învingători si aţi făcut sa curgă mult sânge german”.

Totodata oraşul a fost supus la o dare de un miliard de lei, care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de milioane, văzându-se imposibilitatea de a fi plătită.

Istoricul Virgiliu N. Drăghiceanu (1879-1964) membru corespondent al Academiei Române și secretar al Comisiei Monumentelor istorice își amintea :

”23 noiembrie. Mirecuri. Astăzi trebuie să intre. Poliția toată pe Calea Victoriei ca la sărbători. Se crede că vor veni dinspre Calea Rahovei. Birje grăbite cu femei germane, ce duc jerbe de crizanteme.

Scrâșnim din dinți, în neputința noastră de a răspunde la insultă. Un cer îndoliat.

Pe la trei după-amiază, șuiere de alarmă ale gardiștilor. Rămânem în ezitare dacă trebuie să mergem mai înainte. Înaintăm totuși spre Calea Victoriei.

Îi văd venind încununați de crizanteme. Cu puștile, ca un jug atârnând la gât, pentru a contrabalansa greutatea din spinare. Merg fără niciun elan, cântă încet imnuri, cu o intonație bisericească: pare că sunt transfigurați de un misticism religios.

Evident sunt într-un acces de nebunie morală, se simt în acest moment soldații Dumnezeului lor. Sunt trupe de elită, grenadierii armatei lui Falkenhayn, ce vin din luptele de la Chitila și fortul Mogoșoaia, care cade cel dintâi.

Ceea ce ne izbește mai ales acum la început este jena pe care o simt în mijlocul luxului și strălucirii ce încă o aveau Bucureștii.
Probabil se așteptau după atâtea denigrări să intre în cine știe ce capitală a unei cafrerii africane (Kaffraria= district din Africa de Sud).
Intră în localuri toți descoperiți, iau loc la mese după plicticoase formule de politeță.

Ne izbește mai ales modul șoptit în care conversează și ținuta potolită, ce contrastează atât de mult cu felul nostru de a vorbi și a ne agita zgomotos.
 Undeva scriau ei mai târziu: ”Ca o imagine de vis trecea vesel vioi oraș, cu toate strălucirile ce le oferea strada și vitrina pe dinaintea ochilor mari, deschiși ai trupelor ce traversau Bucureștii”.
Întreaga lor purtare de mai apoi fu de a zdrobi în noi orice mândrie și credință, de a ne lăsa doar măgulirea că suntem tolerați a trăi mai departe, în casa și pământul care nu aveau să mai fie ale noastre.”

Merg în companii succesive, amestecate cu escadroane de cavalerie, plutoane de mitraliere, baterii și trenuri de muniție.

Nenorociți prizonieri printre ei.  

Lumea imensă iudeo-germană, cocotele internaționale ale varieteurilor, internații din Ialomița (cu toții în București, peste 50.000), aclamă și defilează prin spalirul de soldați .

Localurile, închise de la începerea războiului, sunt luminate și pline de lume.  Cofetăriile, cafenelele oferă spectacolul celei mai dizgrațioase orgii pantagruelice.

Foto: Un soldat german mână pe o stradă din București câteva oi pentru popota trupelor de ocupaţie

Îi privim și examinăm cu cuiozitatea cu care se privește o fiară de menajerie.

Toți au în degete patru-cinci inele de aur. Sunt stigmatele crimelor ce le-au comis în atâtea țări în care au semănat moartea.  

Prima noapte a ocupației a trecut.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de armă fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida şi mai mult populația.

La începutului lui decembrie 1918, România își va lua, după doi ani de suferințe, o revanșă istorică: Regele Ferdinand I și Regina Maria și Armata Română au revenit învingători în București, după alungarea armatelor de ocupație, iar la Alba Iulia era decisă Unirea Transilvaniei cu România și nașterea României Mari.

23 noiembrie 1710 – Prințul cărturar Dimitrie Cantemir a fost înscăunat pentru a doua oară domn al Moldovei

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 1723), domn al Principatului Moldovei (19 martie – 8 aprilie 1693 şi 23 noiembrie 1710 – 11 iulie 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

La 23 noiembrie 1710, la Iaşi, turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir pentru a II-a oară domn al Moldovei, dar domnul-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie -13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Rusia ţarului Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă,consemnează publicația online http://istoria.md.

În politica externă s-a orientat spre Rusia, afirmându-se chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina.

Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie – aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile.

Cu prilejul unui război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român.

Antioh, fratele lui mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie materială precară. Din 1695 a fost capuchehaie (agent diplomatic) la Poarta Otomană, la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (1709 – 1744).

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă.

 În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 – 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa.

A devenit consilier personal al țarului Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.

A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Dimitrie Cantemir – cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale

• Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.
• Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.
• Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.
• Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.
• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română (1719 – 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.
• Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), la cererea Academiei din Berlin, când trăia în exil Rusia.

Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:

1. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
2. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
3. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul.

Alte opere

• Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)
• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
• Sistema religiae mahomedane
• Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.

Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant.

Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii. 

Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).