CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

14 octombrie: POMENIREA Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. VIDEO

Cuvioasa Parascheva, „Sfânta Vineri” (cunoscută și sub numele de Paraschiva printr-o confuzie cu Sfânta Paraschiva sau Paraschevi din Roma), o martiră romană din secolul al II-lea, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental.

Sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei.

S-a născut din părinți creștini, de neam bun și bogați, având multe averi, la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, (ortografiat și Epivates sau Epibatos), Tracia, nu departe de Constantinopol.

Ei au botezat-o și au crescut-o în credința creștină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

 Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserica cuvintele Mântuitorului:

„Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se indreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani.

De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. După ce a vazut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de calugarițe în pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viața ei, aflam că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile părintești. Sfântul Varlaam scrie in Cazania sa:

„Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade sa lași trupul pământului și să treci din aceasta lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a indreptat spre satul natal Epivat, fără sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.A fost ingropata ca o străină.

Ziua de pomenire a Sfintei este 14 octombrie, data decesului său din anul 1050, la vârsta de 27 de ani, când Sfânta Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Potrivit tradiției se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare.

Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste creștini sa-l ingroape după rânduiala creștinească.

Săpând deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea și trupul corabierului.

Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva.

Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis ” și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degrabă trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credincioșii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au asezat in biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Indatăa au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaște.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo (în Bulgaria de azi),fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște ale cuvioasei Parascheva sunt mutate la Vidin.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge,în anul 1398,din Vidin la Belgrad, în Serbia.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului.

Au fost răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică și au fost așezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice.

Dupa ce turcii au transformat această biserică în moscheie, moaștele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Foto: Icoana Sfintei Cuvioasa Parascheva

În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sfintei au fost aduse de la Constantinopol, la Iași, de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi.

Aducerea moaștelor cuvioasei la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, pentru faptul că domnitorul moldovean Vasile Lupu plătise toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

El a scos din vistieria Moldovei suma importantă de 2.000.000 de aspri, astfel plătind vechea datorie a Patriarhiei, plus alţi 48.000 de aspri din datoria cea nouă, la care s-au mai adăugat şi alţi 468.000 de aspri, achitând astfel toate datoriile Patriarhiilor de Constantinopol și Ierusalim pe mai mulți ani.

Racla cu moaştele sfintei a fost adusă cu o corabie, pe Marea Neagră, până la Galaţi, însoţită de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi, a fost adusă la Iaşi, într-un car cu boi, însoţită de mulţimi de clerici şi credincioşi.

Întâmpinate cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, moaştele au fost aşezate în ziua de 13 iunie 1641 în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“.

Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenție a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte, lumânarea a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezata racla, arzând mocnit toata noaptea, fiind prefăcut totul într-un morman de jar.

A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu.

Începând din anul 1889, moaștele sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Foto: Sărbătoarea de anul acesta a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granițe

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva sunt intr-un numar mare. Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebeșului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul „Sfânta Parascheva”, construita in anul 1834.

Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al caror hram este Sfânta Parascheva.

Intr-o predica inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a marturisit ca Sfanta Parascheva ii ajuta pe toti oamenii care isi indreapta rugaciunile catre ea: „Sfinții, din orice neam ar fi ei, sunt sfinții lui Dumnezeu si ii ajuta pe toti oamenii smeriti care cu evlavie multa cer ajutorul sfintilor. De aceea, Sfanta Cuvioasa Parascheva aduna popoarele in comuniune de rugaciune, in unitate frățească.

Ea îi adună laolaltă pe români, bulgari, greci, sârbi și pe toti cei care o cinstesc cu multa evlavie.

VIDEO:

Publicitate

14/10/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROPGANDA DELA KREMLIN DEMASCĂ ”FASCIȘTII” UCRAINENI CARE PRODUC ÎN LABORATOARE, SPRIJINIȚI DE OCCIDENT, GĂINAȚUL CARE UCIDE SLAVII !

Propaganda rusă nu contenește cu invențiile pentru a-i arăta pe ucraineni drept cel mai periculos popor.

După narativele aberante referitoare la pericolul nuclear pe care l-ar reprezenta Ucraina, propagandiștii aflați în solda Kremlinului au trecut la acuzația că această țară ar produce arme biologice și au răspândit acest fals prin toate mijloacele de informare.

De la artiști la Putin, au tot insistat pe această idee absolut fantastică. Trucul e simplu – cu cât mai șocantă e afirmația, cu atât mai mulți oameni tind să o creadă, mai ales dacă minciuna e repetată des, de la șef de stat până la pretinși experți.

Poveștile din mass media rusă vorbesc despre un proiect secret prin care Ucraina în colaborare cu SUA ar dezvolta o tulpină de gripă în laboratoare din Kiev, Harkov și Odesa, pe care ar urma să o răspândească cu ajutorul liliecilor și păsărilor migratoare.

Dezvoltatorii de arme biologice ar încerca să împrăștie în Rusia tulpina de gripă H5N1 „cu o rată a mortalității de 50%” și boala Newcastle, cu ajutorul păsărilor.

Pentru asta ar urma să fie folosite două specii de păsări, a căror rută de zbor pentru iarnă trece pe teritoriul Rusiei, susține propaganda rusă.În sprijinul acestor zvonuri, Ministerul rus al Apărării a distribuit hărți și texte cu stema SUA și fotografii cu păsări.

Auziți în cele ce urmează povestea găinațului păsărilor ucrainene care omoară slavii !

14/10/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, Propagandă rusă | , , , , , , , | Lasă un comentariu

PUTIN TOCMAI A DESCOPERIT CĂ RUSIA NU ESTE O SUPERPUTERE

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina eșuează din cauza evaluării incorecte a capacităților sale militare și a „presupunerilor strategice” eronate ale conducerii sale, inclusiv ale armatei.

Această opinie a fost exprimată de secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, într-un interviu publicat de cotidianul britanic Evening Standard la 12 octombrie, preluat de https://timpul.md.

Întrebat cum crede că se va termina războiul declanșat de Rusia în Ucraina, Wallace a spus că nu știe.

„Adică, superputerile au mai pierdut războaie și înainte: Uniunea Sovietică în Afganistan, Statele Unite în Vietnam. Adesea, marile puteri sunt forțate să accepte înfrângerea într-o țară vecină sau într-o altă țară în care au luptat”, a spus el.

Întrebat dacă nu crede că „superputerea va pierde din nou”, ministrul britanic al apărării a pus sub semnul întrebării un astfel de statut pentru Rusia.

Putin tocmai a descoperit că Rusia nu este o superputere. Acesta este punctul cheie. Pe de o parte, ai crezut în propria ta reclamă exagerată, în paradele în care ai numărat tancurile, ai crezut că sunt invulnerabile, dar de fapt nu erau”, a spus Wallace.

Ministrul consideră că forțele lui Putin pierd în Ucraina din cauza „capacităților lor militare” și a „presupunerilor strategice” eronate ale conducerii lor.

„La fiecare pas, oamenii au subestimat Ucraina și au supraestimat Rusia”, a remarcat el.

Șeful Ministerului britanic al Apărării a subliniat că resursele rusești, totuși, nu sunt epuizate.

„Dar Putin are în buzunarul din spate milioane de oameni pe care îi poate [mobiliza și] arunca în mașina de tocat carne fără nicio regulă, fără să țină cont de viețile umane [inclusiv de viețile] oamenilor nevinovați și ale civililor.

Dacă acest lucru va reuși, va trimite un mesaj lumii că așa se câștigă războaiele. Noi, comunitatea internațională, nu putem accepta acest lucru”, a conchis Wallace.

14/10/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: