CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Insectele larvele și viermii devin o sursă importantă de proteine în hrana animalelor


Viermele de făină – Foto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a alocat fonduri pentru cercetare şi facilităţi de producţie, iar blocul comunitar permite deja folosirea insectelor pentru hrana peştilor, câinilor şi pisicilor relatează https://economie.hotnews.ro.

Decizia EFSA va impulsiona afacerile care au drept obiect creşterea de insecte, care potrivit firmei de cercetare Arcluster vor creşte de zece ori până la peste 4,1 miliarde dolari la nivel global până în 2025.

Insectele devin o sursă importantă de proteine în hrana animalelor atrăgând finanţări din partea fondurilor de investiţii şi atenţia unor giganţi din industria alimentară precum Cargill Inc. şi Nestle SA. graţie impactului lor mai mic asupra mediului şi valorii nutriţionale ridicate.

Hrana viitorului? Cea mai mare fermă de insecte din lume este construită lângă Paris
 Foto: Ynsite – Copyright Ynsect Cea mai mare fermă de insecte din lume este construită lângă Paris.

Compania din spatele fermei se numeşte Ÿnsect, iar obiectivul său este acela de a găsi modalităţi prin care insectele să fie folosite pentru a reduce impactul agriculturii asupra mediului, scrie Euronews și https://spotmedia.ro.

Cei de la Ÿnsect nu vor să introducă insectele direct în dieta noastră, ci să furnizeze lanţului alimentar o sursă de proteine cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră.

Mai exact, vor să folosească insectele pentru a hrăni animalele destinate consumului uman, sau pentru producerea de mâncare destinată animalelor de companie.

Printre altele, în industria piscicolă insectele pot înlocui cu succes peştii prinşi în mări şi oceane folosiți în hrana somonilor şi creveţilor crescuţi în ferme, iar deşeurile produse de sutele de milioane de insecte pot fi folosite ca îngrăşământ pentru culturile plantelor.

„Ambiţia noastră este aceea de a revoluţiona lanţul alimentar, care efectiv începe de la bază: insecte şi sol. Ne preocupă pe toţi, indiferent dacă ne place carnea sau suntem vegani, pentru că este vorba despre cum sunt hrănite plantele şi animalele noastre”, spune Antoine Hubert, cofondator, preşedinte şi CEO al Ÿnsect.

Reprezentanţii companiei susţin că pot folosi cu până la 98% mai puţin teren şi pot reduce semnificativ amprenta de carbon şi impactul asupra biodiversităţii prin creşterea de viermi de făină în ferma lor verticală.

Insectele – parte din lanțul alimentar?

Consumatorii care respectă mediul, sunt mult mai dispuși să consume pui crescuți cu insecte sau alge

Ei preferă ideea de a folosi proteine alternative, cum ar fi insectele, în hrana păsărilor de curte, dacă li se oferă suficiente informații despre beneficiile pentru sănătate și mediu – arată un nou studiu al Universității din Alberta, Canada.

În prezent, soia este folosită în cantități mari ca hrană pentru majoritatea animalelor din lume, dar această cultură ocupă foarte mult teren și consumă resurse de apă, în timp ce insectele și algele pot fi cultivate mult mai sustenabil.

Organizaţia pentru Alimentație şi Agricultură a ONU estimează că producţia alimentară va trebui să crească până în 2050 cu 70 la sută, pentru a face faţă creşterii populaţiei şi a nivelului de trai, în condiţiile în care este deja folosită cea mai mare parte a suprafeţei terenurilor agricole disponibile, mai notează sursa citată.

INTREBARE:

Dacă insectele, larvele și viermii se pot folosi cu succes în furajarea animalelor, păsărilor și peștilor de crescătorie, care ar putea fi motivul pentru care anumite organizații neomarxiste si guverne ”progresiste”din întreaga lume se tot strofocesc să impună pe scară largă în alimentația oamenilor consumul acestor ”delicatese”?

Accesați video:

http://www.facebook.com/watch/?v=1569265286500616

Publicitate

03/10/2022 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Ideea este că se pot face economii substanțiale și rata de prolificitate este net superioară la insecte comparativ cu animalelel de crescătorie. De ce nu te-ai frăni direct cu proteină pură luată dintr-o hranăpe bază de insecte și ai accepta proteină la mâna a doua sau a treia oferită de consumul de carne de animale?
    Logica este imbatabilă, dar nu este morală. Așa că cine înțelege, înțelege dincolo de logică, care poate fi construită pe criteriine etice și morale.

    Apreciază

    Comentariu de Fideliu Rubinescu-Ostreiceanu | 04/10/2022 | Răspunde

    • Dacă citiți atent, veți observa la Sfârșit o întrebare legitimă: De ce se insistă să le mâncăm noi, când pot fi mâncate doar de animale?
      Ce prostie mai e și asta?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 04/10/2022 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: