DOCUMENTE CARE ATESTĂ CĂ „marele” revoluţionar comunist rus VLADIMIR ILICI LENIN a murit în urma unui sifilis

Foto: Lenin în ultimele sale zile de viață

Lenin a murit la Gorki, în apropiere de Moscova, în seara zilei de 21 ianuarie 1924”, consemnează Dicționarul enciclopedic român, citat de revista https://luceafarul.net.

“Condițiile grele de viață în care a trăit, activitatea sa încordată și fără răgaz, urmările rănii pe care o căpătase grăbesc sfârșitul vieții acestui mare teoretician conducător revoluționar.

Glasul Bucovinei, organ de propaganda pentru unirea politică a Românilor de pretutindeni, Cernăuți, scria în data de 29 ianuarie 1924 într-un articolul dedicat lui LENIN:

“…Vladimir Ilici Ulianov, zis Lenin, a murit. A murit definitiv…

… Lenin a fost una din figurile caracteristice ale revoluției rusești. Un doctrinar fanatic, cu apucături de tiran, un ireductibil marxist cu gândul de a desființa tot ce a clădit în lumea aceasta cultura de mai multe milenii. Un adept fără reserve și fără reticențe al înlocuirii vieții publice prin dictatura proletariatului, a dezlănțuit, în timpul democratizării armatelor rusești, cele mai crude instincte în țăranul rus, l-a făcut pe acesta inconoclast față de tot ce înainte îi era cunoscut, chiar sfânt. A gonit ca și cu o baghetă magică orice scrupul din fundul conștiințelor tulburate; și el a fost poate singurul bolșevic consecvent până la capăt.

Nici o jertfă n-a cruțat-o, nici un sentiment de umanitate nu l-a reținut. Doctrinar consecvent, a încercat cu violență extremă să introducă sistemul de viață construită după filosofia materialistă a lui Karl Marx. Și în expermentarea acestei teorii, pur economice, n-a cruțat sângele semenilor săi.

…Nici teroarea, nici închisoarea, nici sângele vărsat, nici fraza marxistă repetată de guri zgomotoase și capete goale, nici ferma “naționalizare” n-a ajutat. Lenin, dictatorul popular, a îngenunchiat; în 1921 a trebuit să declare îngăduire (ce generozitate!) capitalismului. Iată spărtura sistemului comunist; o mărturisire de insuficiență. Atunci a murit Lenin politicește. L-au ținut ai lui, având nevoie de el, dar el nu mai era activ. L-au ținut la conducere, l-au înălțat, l-au arătat poporului, au făgăduit în numele lui, au încercat să învăluie înfrângerea lui așa cum încercau odinioară turcii să tăinuiască moartea sultanului pentru a nu demobiliza armatele. Urmașii săi factici s-au văzut siliți să întindă mai târxiu mâna de împăciuire și bisericii creștine persecutată mai înainte ca instituție capitalistă și învățătura sa spiritual primejdioasă pentru materialismul proletar.

Și dacă va continua tot așa, nu se știe ce va rămâne din sistemul lor initial.

… Lenin a plecat văzâd cu ochii cum se apropie de faliment teoria în care a crezut toată viața sa și pentru care a jertfit cu atâta hotărâre nenumărate vieți ale altora. Urmașii săi, care n-au nici măcar privilegiul fanatismului întunecat și al sincerității, nu se vor prea bucura de moștenirea grea ce le lasă…” (“Bucovina în presa vremii. Cernăuți 1811-2004”, de Ion N. Oprea, p.113-114, Ed. Edict, Iași, 2004).

“A murit Lenin” titra și “Cuvântul Țărănimii”, gazetă săptămânală a partidului țărănesc din Romînia în care se citea la 3 februarie 1924: “…în vâltoarea marii revoluții, cuprins de îngrijorări și gânduri…era normal ca o minte de om muncitor să slăbească. Aceasta a fost tragedia lui Lenin, ca înainte de a vedea roadele muncii sale, a trebuit să se cufunde pentru totdeauna în întunericul minții care lucrase prea mult și năzuia pentru repaus. Au fost speranțe de însănătoșire, medici mari veniți din centrele Apusului să lecuiască pe domnitorul neîncoronat al Rusiei dar totul a fost în zadar…”,(op. cit.p.42),

Că doar umbra lui Lenin a existat, o spun și cărțile de la noi, după care am învățat, dacă citim printre rânduri: “La 22 noiembrie 1922, L., grav bolnav, rostește ultima sa cuvântare în fața plenarei Sovietului din Moscova. În ianuarie-februarie 1923 L. își dictează ultimele articole”…(Dic’ionarul…, p.100)

Și Volkologov scria că: “Autopsia a dovedit că moartea lui a fost provocată de „o afecțiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecință a unui sifilis netratat în tinerețea „revoluționară”. Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii revoluționarii bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câțiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura și arta” – homosexual – și în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe „frumușelul” Grișka Zinoviev (Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine și fundul tău marxist”).

În legătură cu aceasta, scriitorul rus Ilia Ehrenburg menționa cu ironie: „E de ajuns să te uiți la Krupskaia, ca sa–ți dai seama ca pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a și căsătorit cu Krupskaia, crede Nicolae Dabija, tocmai pentru că semăna leit cu un barbat mătăhălos?! Academicianul spune că “savanții sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i studieze creierul. (Institutul „Creierului lui V.I Lenin”, condus de Vogt), deși creierul la moartea lui, în urma bolii, era „cât o nucă”. Și nu prea era ce studia”.

V.I. Lenin, spune biograful, se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său își pierduse facultațile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se știe, V. I. Lenin a murit nebun, avea manifestări total nefirești: în ultimii ani devia, lătra ca un câine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să mai citească și să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că marele orator „spunea nu ”unde trebuia să spună „da”, și invers. Krupskaia era aceea care îl monitoriza, îl învața de la o vreme să vorbească. După accidental din 1921, abia în 1923 deprinsese pronunțarea a doar câteva cuvinte și acestea erau sintezagândurilor sale: „celulă” (însmnând închisoare), „congres”, „țăran”, „muncitor”, „popor” și „revoluție”.

Ni se pare aproape corect și ceea ce nota Cuvântul Țărănimii în numărul citat: “Ajutat de o nevastă cuminte și cu pricepere pentru străduințele înalte ale soțului ei, nevastă sârguincioasă și cumpătată cum puține se mai găsesc astăzi, în mijlocul atâtor patimi și atâtor porniri sălbăticite de război, Lenin a avut în creierul și pe umerii săi conducerea cea mare și anevoioasă a unei republici sovietice rusești”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniștii și astăzi, comentează Nicolae Dabija.. Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” și luate drept modele, cât schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru niște indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fața istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluției este morală”, ( citat din V.I. Lenin ), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generații, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu. Comuniștii de azi, care se consider continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă raspunderea și pentru crimele lui. Care sunt enorme!.

Revoluțiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca și cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învățături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva:

– Dacă doresti să ai ceva, ucide-l pe cel care are acel ceva și acel ceva va fi al tău!

– În numele viitorului luminos, să împușcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne oprim indiferent de numărul morților” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite. „Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuscați masele, invocând interesele maselor! Propovaduiți fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, si conduceți-l în numele lui, fără să mai consultați poporul!”. Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloșie făcută de un comunist este morală, și orice ticălos dacă-i communist este un erou. Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă și considerăm perimate toate poveștile despre moralitate!”.

Într-o discuție cu bolșevicul Vladimir Voitinski, spune comentatorul, Lenin a precizat nevoia de ticaloși a bolșevicilor: „Partidul nu este o școală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba fața lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Laden, Carlos „Șacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V.I. Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această țară și pentru țările peste care acest vast imperiu s-a lățit sau a venit în atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei țări, dar și a țărilor carora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.

Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiți vreodată, iar noi îi vom și crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de Istorie însăși, conchide academicianul Nicolae Dabija.

Lenin, „marele” revoluţionar comunist a murit infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a dispărut boala sa din dosarul lui medical?

La vârsta de 53 de ani, a decedat Vladimir Ilici Lenin (Ulianov), revoluţionar comunist (n. 22 aprilie 1870), lider al partidului bolşevic din Rusia, autor al doctrinei care-i poartă numele.

Sănătatea liderului sovietic era deteriorată, în urma eforturilor depuse în timpul Revoluţiei din 1917 şi a unei tentative de asasinat, scrie https://timpul.md.

De la sfârşitul lui 1921, liderul bolșevic rus a suferit o serie de atacuri fizice catastrofale, care i-au indus progresiv starea de paralizie.

În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral, care i-a paralizat partea dreaptă a corpului, moment ce a coincis cu un declin al rolului său în guvern.

După al doilea atac cerebral, din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcţiile politice, pentru că, după al treilea atac, în martie 1923, să rămână ţintuit la pat şi incapabil să mai vorbească.

Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La scurt timp după deces, au început să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. 

”Medicii au fost forţaţi să îşi ţină secrete opiniile”

Liderii sovietici au făcut eforturi semnificative pentru a acoperi motivele reale ale comportamentelor dezordonate şi a izbucnirilor bruşte de furie avute de Lenin înaintea morţii sale, în 1924.

În 2009, scriitoarea britanică Helen Rappaport a descoperit la Universitatea Columbia din New York, nişte documente care dovedeau că decesul lui Vladimir Ilici Lenin a fost cauzat de sifilis, o boală cu transmitere sexuală, şi nu de atac de cord.

Ea spune că există probe care indică faptul că moartea lui Lenin a survenit ca urmare a unui neurosifilis (endartitis luetica), o formă de sifilis care afectează creierul.

Scriitoarea vorbește despre documente redactate de savantul rus Ivan Pavlov, aflate la universitatea americană care relevă adevărata natură a bolii lui Lenin.

Pavlov, laureat al premiului Nobel şi faimos pentru lucrările sale de condiţionare comportamentală, a afirmat că „revoluţia a fost făcută de un nebun căruia sifilisul îi afectase creierul”.

Rappaport, care a scris mai multe cărţi despre istoria Rusiei, crede că este posibil ca Lenin să se fi infectat cu sifilis după ce a înteţinut relaţii sexuale cu o prostituată pariziană, în 1902.

Oficial, sovieticii au pus oficial comportamentul instabil al lui Lenin pe seama arterosclerozei,cerebrală combinată cu un al patrulea atac cerebral, boală care afectează creierul şi pe care sifilisul o imită în ceea ce priveşte simptomele.

Rappaport susţine că boala l-a făcut pe Lenin ca, înaintea morţii, să fie „un personaj confuz şi neajutorat, cu greutăţi în exprimare şi cu o privire nebună şi fixă”.

Publicitate