FOSTUL MINISTRU AL APĂRĂRII DIN R.MOLDOVA,gen.Vitalie Marinuță, consideră că e timpul ca împreună cu ucrainenii să se treacă la soluționarea problemei separatismului transnistrean

Vitalie Marinuță (foto), general de brigadă, ministru al Apărării din R.Moldova în perioada 2009-2014, expert în domeniul securității și apărării naționale, consideră că diferendul transnistrean este un conflict artificial, provocat și întreținut de Moscova pentru a menține Chișinăul în sfera sa influență și de elitele politice locale pentru interesele lor materiale.

Originar din Holercani, Dubăsari, de pe malul Nistrului, Vitalie Marinuță a participat la războiul din 1992, fiind trimis pe câmpul de luptă chiar de tatăl său:

„În 1992 am terminat școala militară a trupelor aeropurtate din Reazani, repartizat pentru serviciul militar în răsăritul îndepărtat la Vladivostoc. Dar când am venit acasă, tata mi-a spus că noi construim o țară pentru noi, trebuie să faci serviciul militar aici. După ce s-a semnat armistițiul între R. Moldova și Federația Rusă pe data de 21 iulie 1992, pe data de 22 eu luptam în satul Gâsca împreună cu camarazii mei din grupul de cercetare direcția Bender a Ministerului Apărării.

În satul Holercani deși nu au fost duse lupte, oamenii au simțit foarte mult, ca și cei din celelalte sate de pe malul Nistrului, ce înseamnă război – zburau Alazanele de-asupra satului.

Prima noapte când am revenit acasă ca tânăr locotenent, am dormit-o în beciul părinților, unde ne-am ascuns împreună cu toată mahalaua.

Este o tragedie mare, care  s-a uitat, la nivel  de cetățean simplu, fiindcă problemele n-au fost ale cetățenilor simpli, nici în timpul războiului. Au fost ale elitelor politice. Cetățenii cum trăiau bine cu alții, așa trăiesc și acum: se căsătoresc, merg la serviciu, la piață… cele două maluri trăiesc foarte bine la nivel de cetățean simplu.

Este un conflict provocat artificial și menținut artificial pe parcursul acestor 30 de ani de către politicieni pentru a-și promova interesele lor și, desigur, de forțele de ocupație ale Federației Ruse”, consideră fostul ministru al Apărării.

„Este o greșeală a noastră, a politicienilor noștri care nu au avut curajul să confrunte acest separatism. Cum spune și generalul-maior Ben Hoges din SUA, poate e timpul să soluționăm împreună cu ucrainenii această rană care sângerează pe corpul R. Moldova.

Conflictul din raioanele de est s-a transformat într-un beneficiu pentru elitele de pe malul stâng care au format această enclavă ce le servește doar intereselor lor economice și care s-au împăienjenit cu unele clanuri politice de la Chișinău.

Acest status quo pe care îl avem pe parcursul acestor 30 de ani, practic servește intereselor economice ale elitelor de pe malul drept și de pe malul stâng și interesul Federației Ruse de a avea un avanpost în această regiune”. 

Publicitate

Unirea Basarabiei cu România, votată în 1918 cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău, a fost imediat contestată de Ucraina

În 1918, guvernul de la Kiev trimitea o notă guvernului român prin care respingea actul unirii Basarabiei cu România și ridica pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.

După ce autoritățile de la Kiev au respins actul unirii și au ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.

Guvernul României dat un răspuns amplu și argumentat acestor revendicări pe care le-a respins hotărât. 

În urma disoluției Imperiului Rus, după revoluția bolșevică din 1917, Sfatul Țării de la Chișinău a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești, pe 24 ianuarie 1918. Tânărul și fragilul stat moldovenesc nu avea cum să reziste singur în fața acțiunilor bolșevicilor și pretențiilor emise de autoritățile ucrainene.

În acest context a fost votat actul unirii Basarabiei cu România la 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918. 

La trei zile după votarea unirii, guvernul de la Kiev trimitea o notă guvernului român prin care îl informa ca Rada Centrală (Parlamentul Ucrainei – n.r.) „nu admite decizia ”Sfatului Țării” referitoare la încorporarea Basarabiei la România să fie un act care exprimă voința tuturor popoarelor care locuiesc pe teritoriul Basarabiei; de aceea Republica Democrată Ucraina cere ca regiunile din Basarabia unde populația s-a declarat s-au se va declara ucraineană să fie adăugate Republicii Ucraina”. 

Pe 22 aprilie 1918, guvernul român răspundea notei primite de la guvernul de la Kiev amintind părții ucrainene că

„Basarabia s-a unit de bunăvoie cu Patria-mamă, în virtutea unui vot aproape unanim exprimat al Sfatului Țării, adunarea națională legislativă a Republicii Moldovenești a Basarabiei. Această adunare este expresia voinței Națiunii, având deci aceeași origine ca și Rada Centrală ucraineană, reprezentând deci, ca și Rada, puterea suverană, ceea ce îi dă dreptul să ia decizii definitive și de aceeași importanță pentru populația Basarabiei ca și deciziile luate de Rada în legătură cu locuitorii Ucrainei. […] Trebuie, de altfel, remarcat că Sfatul Țării a fost ales în mod liber, într-o perioadă în care nici nu se putea problema unirii cu România”.

De asemenea, guvernul român atrăgea atenția că, după cunoștințele sale, „nu există nicio reuniune din Basarabia în care populația să se fi declarat ucraineană și să fi cerut alipirea la Ucraina”. 

Ucraina a cerut anexarea Basarabiei

Guvernul de la Kiev a revenit cu o notă extinsă, trimisă guvernului român pe 5 mai 1918, prin care încerca să demonstreze necesitatea anexării Basarabiei de către Ucraina: 

„Timp de mai mult de un secol Basarabia a făcut parte din Imperiul Rus și s-a găsit în relații politice și economice cu cea mai apropiată vecină a sa, Ucraina. În perioada constituirii Republicii Ucraina, în luna noiembrie 1917, guvernul ucrainean considera ca, în favoarea legăturii federative care lega din nou Republica Ucraineană de toate celelalte părți ale Imperiului Rus, Ucraina să păstreze această legătură în raport cu Basarabia. După proclamarea independenței Ucrainei, guvernul ucrainean, neadmițând deloc ruptura definitivă dintre Ucraina și Basarabia și luând în considerarea aspirațiile unei minorități notorii din populația Basarabiei și-a propus să stabilească relații mai strânse cu Republica Moldovenească, conferindu-i dreptul autonomiei politice”. 

Guvernul Ucrainei „și-a propus, conform expresiei formale a voinței poporului Basarabiei, și își propune același lucru și astăzi, să dea la toată populația Basarabiei o autonomie politică ce i-ar garanta cele mai largi drepturi în domeniul social, politic și intelectual. Este evident că interesele vitale ale Ucrainei – strategice și economice – cer ca Guvernul Ucrainei să insiste pe încorporarea Basarabiei, care își păstrează autonomia politică față de Ucraina…” se arăta în nota trimisă guvernului român.

Această notă a primit un răspuns vast pe 19 iunie 1918, prin care guvernul român argumenta că Ucraina nu are niciun drept asupra Basarabiei. Guvernul român a amintit părții ucrainene istoria Basarabiei și modul în care această provincie a fost ocupată de Imperiul Rus. 

„Geografic, etnografic, istoric, așa-zisa provincie a Basarabiei a fost deci tot timpul un pământ românesc și a format o parte integrantă și indivizibilă a Principatului Moldovei.

Doar numele de ”Basarabia” nu este absolut moldav; și totuși acest nume, rezervat până în 1812 exclusiv extremității meridionale a acestui teritoriu, este de asemenea român, comemorând cucerirea lui Basarab, domn de Valahia, care în prima parte a secolului al XIV-lea a supus prin arme ținuturile situate între brațele Dunării, cursul inferior al Prutului și Nistrului și Marea Neagră.

Acesta este trecutul; pentru prezent este important să se constate că, deși a fost smulsă Moldovei acum 106 ani, și de atunci sustrasă cu precauții inchizitoriale de la orice influență a patriei-mamă, aspectul românesc al pământului Basarabiei aproape că nu s-a schimbat”.

ADDENDA:

Teritoriul delimitat de râurile Prut (la vest), Nistru (la est) și de Dunăre și Marea Neagră la sud, a reprezentat partea de est a Moldovei medievale. Acest teritoriu, denumit Basarabia , a fost ocupat de Imperiul Țarist în 1812, în urma unui tratat de pace cu Imperiul Otoman. Țara Românească și Moldova, aflate sub suzeranitate otomană au fost scena unui război între Rusia și Turcia, declanșat în 1806.

Deși au obținut mai multe succese militare și au ocupat cele două provincii, rușii s-au văzut nevoiți să negocieze pacea cu turcii, pe fondul deteriorării relațiilor cu Franța. 

În noiembrie 1811, o delegație rusă și una otomană s-au întâlnit la Giurgiu pentru negocieri.

Rușii, care inițial au cerut teritoriul până la Prut, au plusat, solicitând granița pe Dunăre, adică stăpânirea celor două țări române. Turcii au respins pretențiile rușilor, fiind dispuși să accepte numai cedarea teritoriului dintre Prut și Nistru.

Negocierile au continuat la București, însă nu așa rapid cum sperau rușii. Amenințați de pericolul invaziei napoleoniene, rușii au acceptat oferta otomană. 

Pe 16 mai 1812, s-a semnat tratatul, care arăta că, „hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei și până la locul unde se întâlnește cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei și până la mare…”.

Imperiul Țarist a intrat astfel în posesia unui teritoriu de 43.630 km (mai mare cu 7.400 km decât al Moldovei de la vest de Prut), cuprinzând cinci cetăți, 17 târguri, 685 sate și o populație de 482.630 de oameni.

În ciuda unui intens proces de rusificare și de deznaționalizare, desfășurat în următorul secol, în momentul declanșării Primului Război Mondial, populația Basarabiei a rămas majoritar românească.

Bibliografie (surse): 

https://historia.ro/sectiune/general/reactia-ucrainei-dupa-unirea-basarabiei.

Mihail E. Ionescu (coord), Românii în „Marele Război”. Anul 1918, Editura Militară, 2019. 
Ion Calafeteanu, Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România 1917-1918, editura Hyperion, 1995. 

Găgăuzii din R.Moldova au fost îndemnați de Președintele Parlamentului Turciei, Mustafa Șentop, să învețe limba română

Foto: Mustafa Șentop și Irina Vlah,bașkanul Găgăuziei

Președintele Parlamentului Turciei, Mustafa Șentop, a efectuat ieri o vizită oficială în Găgăuzia. El i-a îndemnat pe găgăuzii din Comrat să învețe limba română și a spus că Turcia susține Ucraina în războiul cu Rusia

La Comrat, capitala acestei regiuni autonome a fost întâmpinat cu pâine și sare, pe ritmuri de cântece și dansuri populare moldovenești și găgăuze, a avut o întrevedere cu conducerea găgăuză și apoi a participat la o ședință prelungită a Adunării Populare din Găgăuzia.

„Nu poți să faci afaceri și să conduci un stat fără să cunoști limba”

„Turcia a susținut de la bun început cel mai important proiect de lege din 1994 privind statutul special. Turcia, reprezentată atunci de președintele Demirel, a facilitat acest lucru. Acest lucru este foarte important în ceea ce privește păstrarea limbii și culturii fraților noștri care trăiesc aici. Este foarte important să ne păstrăm identitatea, limba și cultura. De aceea, contribuim la diseminarea, îmbogățirea și predarea limbii găgăuze”, a spus politicianul turc.

În același timp, el a remarcat importanța învățării limbii de stat (română) a Moldovei în Autonomia Găgăuză.

„În caz contrar, această entitate autonomă va rămâne izolată. La nivel național, este imposibil să faci afaceri și să participi la gestionarea afacerilor de stat fără să cunoști limba”, a spus Șentop.

„Întotdeauna am spus că susținem Ucraina”

Președintele parlamentului turc, Șentop, a condamnat, în Găgăuzia, invazia rusă în Ucraina. În același timp, autoritățile găgăuze nu au recunoscut niciodată până acum că Rusia a invadat Ucraina și a încălcat dreptul internațional.

„Același lucru este valabil și pentru Ucraina. Am condamnat agresiunea rusă împotriva Ucrainei încă din prima zi. Am spus imediat că a fost un atac ilegal care a încălcat dreptul internațional. Iar noi am spus întotdeauna pe scenele internaționale că susținem Ucraina, suveranitatea, integritatea teritorială și independența sa”, a spus Șentop.

Publicația Timpul.md. amintește că majoritatea găgăuzilor sunt rusificați prin educație care se face exclusiv în limba rusă și în mare parte își uită limba.