CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 ANALISTUL MILITAR rus Igor Korotcenko declară că în următoarele luni Ungaria va trebui să decidă dacă vrea teritorii ucrainene


Ungaria a fost imperiu, înainte de a fi țară. Istoricii nu l-au perceput ca atare, pentru că imperiul ungurilor a trecut pe planul doi, preț de aproape 400 de ani, când metropola, adică Ungaria propriu -zisă a fost, fie sub dominație turcă, fie austriacă.

Cu toate acestea, prin rădăcinile lor demult înfipte în solul altor popoare, ungurii au jucat față de acestea, rolul plutonierului din armată, iar austriecii al ofițerilor.

Frânarea desfășurării deliberate a hungarismului, prin aceste ocupări succesive, a constituit un noroc, am putea spune, pentru toate popoarele subjugate, pentru că altfel, cu diabolicele măsuri de asimilare nu știm ce s-ar fi ales din acestea. Tristele realități transilvănene, dar nu numai ele, sunt mărturii vii în acest sens.

Ungaria a devenit cu adevărat stat de sine stătător abia în noiembrie 1918, după destrămarea imperiului austro-ungar, cu granițe delimitate și teritoriu propriu, justificate printr-o densă acoperire etnică pe un anumit spațiu, scrie https://www.cuvantul-liber.ro.

Enclavele populate cu unguri și asimilații acestora, presărate în atâtea țări, ca România, Slovacia, Serbia, Ucraina, la distanțe mari de metropolă, pot fi considerate pierderi colaterale și nu pot intra în niciun fel sub jurisdicția Budapestei.

Ele sunt parte constitutivă a statului pe al cărui teritoriu acestea există.

A milita astăzi pentru reîntoarcerea la situația geopolitică existentă înaintea Primului Război Mondial, când dreptul forței celui mai puternic guverna omenirea, este pur și simplu absurdă.

Iar dacă ungurilor li s-ar permite o asemenea aspirație, de ce nu li s-ar îngădui astfel de speranțe și celorlalți foști imperialiști: rușilor, turcilor, austriecilor și așa mai departe. Ca și celelalte imperii, cel ungar a făcut mult rău acestei părți din Europa, care prin exploatare și asimilare, fie că este vorba de românii transilvăneni, de slovaci, sârbi, ucraineni, etc., prin nonvalorile promovate în dezvoltarea societății epocilor respective, au încetinit dezvoltarea cu sute de ani, atât a propriului popor, cât și a celorlalte națiuni exploatate.

Față de asemenea manifestări expansioniste maghiare, care au loc în țările vecine Ungariei, statele român, slovac sârb și ucrainean sunt chemate să facă front comun pentru oprirea răspândirii în Europa și în lume a mincinoasei propagande iredentiste cu privire la Trianon și Ungaria Mare, răspîndite de conducătorii maghiarilor.

Mai ales că recent, politicienii de la Moscova, care cunosc foarte bine poftele teritoriale ale Budapestei, au început să încurajeze dorințele țărilor vecine Ucrainei de a rupe din această țară teritorii care le aparținuseră înaintea celui de-al doilea Război Mondial, pe vremea când tot Rusia, botezată pe atunci Uniunea Sovietică le anexase imperiului său.

Așa se face că un analist militar rus a declarat în direct la TV că premierul ungar Viktor Orban va trebui să decidă „în următoarele luni” dacă vrea să anexeze teritoriile ucrainene ce conțin etnici maghiari.

Foto: Analistul militar rus Igor Korotcenko

„Obiectivul nostru este să ne asigurăm că proiectul ”anti-Rusia” sub forma Ucrainei moderne dispare pentru totdeauna de pe harta geopolitică a Europei”, a afirmat analistul militar Igor Korotcenko într-o emisiune a televiziunii Rossiya-1, evocată de https://www.hotnews.ro

„Presupun că pentru un număr de alte state învecinate cu Ucraina, de exemplu Ungaria, afirmarea controlului asupra teritoriilor istorice ale Ungariei și salvarea celor 150.000 de etnici maghiari din Transcarpatia este probabil de asemenea o alegere politico-militară pe care guvernul lui [Viktor] Orban va trebui să o facă în următoarele luni”, susține el.

Politician polonez: Orban a propus Poloniei să ia parte la divizarea teritoriului Ucrainei

Primul ministru al Ungariei, Victor Orban, a propus Poloniei încă din 2019 să profite de criza ucraineană pentru a ocupa și împărți Ucraina, susține politicianul polonez Slavomir Nitras, notează „Evropieska Pravda» (Adevărul European) cu referire la Onet.pl.

Potrivit lui, Ungaria este o „țară periculoasă», pentru că ungurii visează să schimbe ordinea postbelică.

„Știu că Orban visează la o astfel de schimbare. Victor Orban încerca să ne convingă să ocupăm și să împărțim teritoriile ucrainene în perioada crizei din Ucraina. La fel ca Vladimir Putin, el visează la revizuirea frontierelor Europei”, a declarat membrul partidului polonez de opoziție „ Platforma Civică».

„Noi nu vrem să destabilizăm Europa. Îl cunosc pe Victor Orban. Este educat, cunoaște limbi străine și știe să se comporte ce elitele internaționale. Este un politician inteligent și foarte periculos», a spus Nitras.

Amintim că Ungaria încearcă să blocheze desfășurarea ședințelor Comisiei NATO-Ucraina, din cauza încălcării drepturilor maghiarilor care trăiesc în Ucraina prin prevederile legii educației.

Orban a spus anterior că nu crede în succesul integrării europene a Ucrainei și a sugerat că acest stat va rămâne în zona de influență a Rusiei.

În același timp, Ungaria la nivel oficial a susținut întotdeauna integritatea teritorială a Ucrainei, notează publicația Libertatea cuvântului de la Cernăuți, Bucovina de nord.

Slavomir Nitras este politician polonez, politolog, membru al Sejmului de legislaturile a 5-a, a 6-a și al 8-a, deputat în Parlamentului European (2009-2014), consilierul șef al primului ministru Evo Kopach în perioada 2014-2015 .

Publicitate

12/09/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA, POLITICA | , , , , , , , ,

6 comentarii »

  1. Ungaria este o țară periculoasă. Dacă le permitem să deschidă port pe brațul Sulina și să aibă acces la gurile Dunării nu va fi bine deloc. Ne întoarcem în Evul Mediu cu logica gândirii. Sper să nu se poată înfăptui așa ceva. În rest, Rusia joacă un poker periculos pentru a destabiliza NATO și UE.
    Deci, Ungaria chiar este un cal troian pentru lumea civilizată cu valori etice

    Apreciază

    Comentariu de Fideliu Rubinescu-Ostreiceanu | 13/09/2022 | Răspunde

    • Cine pune problema să i se permită Ungariei să deschidă un port pe brațul Sulina și cum ați ajuns la această idee?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/09/2022 | Răspunde

  2. Chiar Ungaria. Iar în Delta Dunării au deja suprafețe cumpărate. Mai vorbiți cu guvernul României. Mai târziu s-ar putea să fim nevoiți să vorbim cu guvernul maghiar.

    Apreciază

    Comentariu de Fideliu Rubinescu-Ostreiceanu | 14/09/2022 | Răspunde

  3. Dezvoltați ideea. Ce e cu portul unguresc Brațul Sulina și cum puteți crede că dacă o țară cumpără niste terenuri poate deveni suverană acolo. Dacă în America sau Franța cetățeni chinezi sau firme chineze au cumpărat suprafețe imense de terensi numeroase clădiri, asta înseamnă că SUA si Franța si-au pierdut suveranitatea asupra lor? China a achiziționat si dreptul de a exploata portul grec Pireu. După gândirea d-tale putem crede că Grecia a pierdut suveranitatea sa în acel port?Uite că Ungaria a cumpărat teren si la Trieste și vrea să aibă acces pentru tranzitul de mărfuri la Mediterana. Înseamnă Orban că va pune fundul pe Italia sau pe Slovenia?
    Cum definești d-ta suveranitatea?

    Apreciază

    Comentariu de cersipamantromanesc | 14/09/2022 | Răspunde

    • Nu aceasta este o explicație. Nu este vorba de pierderea suveranității unui stat ci de subminare economică a unui stat. Prin felul cum scrieți, pot considera că salutați aceste inițiative ale Ungariei în detrimentul economiei Românești. Nimeni nu fuge cu o țară sub braț, cu atât mai puțin Ungaria. Pentru unii ar fi suficient numele de țară, de exemplu România. Dar dacă românia are concesionat teritorii, zăcăminte, așa cum mai fac și alte țări, nu înseamnă că aceste țări sunt mândre de suveranitatea economică, ci ca în Evul Mediu plătesc tribut existenței numelui de țară.
      Dacă judecăm cinstit, o țară de buzunar cum este Ungaria cu active puternice în economiile altor state pune un mare semn de întrebare asupra politicii acelui ”stat”…
      Dar mai vorbim despre subiectul acesta.

      Apreciază

      Comentariu de Fideliu Rubinescu-Ostreiceanu | 14/09/2022 | Răspunde

      • Dacă navele ungurești trec pe Dunăre și ies în Marea Neagră e un pericol? Acum e vorba de faptul că Ungaria construiește niște antrepozite în care descarcă mărfuri .Pentru acele depozite are nevoie de autorizare si plătește taxe si impozite. De asemenea, vămuirea mărfurilor care intră acolo o fac autoritatile vamale române.
        Ar fi o problemă dacă zona respectivă ar fi protejată de trupe șe si poliția maghiară. In acea situație am vorbi de extrateritorialitate și de aplicarea legislatiei maghiare pe un teritoriu care nu ar mai fi practic românesc.
        Așa cum se prezintă acum situația nu e diferită de cea existentă în numeroase alte zone ale lumii in care există activități portuare si comerciale ale altor state decât cele cărora le aparțin de drept aceste teritorii.
        Dacă ne intoarcem la istorie, domnul Moldovei Ştefan cel Mare, a cucerit, în ianuarie 1465, cetatea Chilia de sub stăpânirea maghiară.

        Aceasta fusese cedată Ungariei în vremea lui Iancu de Hunedoara si era apărată de o garnizoană regală maghiară. În 1448 de domnul Moldovei Petru Aron, și reprezenta, împreună cu Cetatea Albă, cea mai bună cetate de apărare împotriva turcilor, în acelaşi timp un antrepozit comercial de primă mână, unde se concentrau deopotrivă mărfuri româneşti, ungare, polone şi răsăritene.
        Vama ce se lua pentru aceste mărfuri constituia un important izvor de venituri al visteriei Moldovei. E uşor de înţeles pentru ce Ştefan cel Mare, s-a îndreptat împotriva cetăţii de la Dunăre în 1465 la 23 ianuarie, după cum consemnează cronicarul
        În timpul asediului Ştefan cel Mare a fost rănit la picior, rană care nu i s-a tămăduit până la sfârșitul vieții sale.
        Conicile mărturisesc că cetatea a fost cucerită de otomani,în 1484 și în cetate a fost instalată o garnizoană otomană, iar ţinutul Chilia a fost transformată în raia turcească.Cetatea Chilia este stăpânită de otomani până în 1812, când, odată cu cedarea Basarabiei (partea de est a Moldovei, cuprinsă între Prut și Nistru) în urma războiului turco-rus dintre anii 1806-1812, către Imperiul Țarist, urmează destinul provinciei respective, cu excepția perioadei 1856-1878, când după Războiul Crimeei si infrângerea Rusiei,Basarabia de sud (județele Cahul Izmail și Bolgrad) este reîntoarsă Moldovei (și intră după Unirea din 1859, în componența României).În 1878 Rusia, URSS și acum Ucraina se instăpânesc acolo.

        Urmele vechii cetăți pot fi văzute în localitatea Chilia din regiunea Odessa, Ucraina. Cetatea este în ruine, complet abandonată de autoritățile din Ucraina ca urmare a raptului teritorial al Basarabiei de către Uniunea Sovietică și cedarea teritoriului către RSS Ucraina.
        Cât despre întrepătrunderea economiilor lumii, fenomenul este mai vechi și exemplul de acum al Ungariei nu este tocmai cel mai reprezentativ.Poate nu stiti, dar în celebra regiune Bordeaux unde se produc celebrele vinuri cunoscute in intreaga lume, chinezii au cumpărat mii de hectare de vie.E trist, dar asta este…
        Portul Pireu e cumpărat si modernizat tot de chinezi care vor săl transforme intr-o placă turnantă a Drumului Mătăsii.
        Iar Ungaria va înfiinţa un port şi o bază logistică la Trieste (citiți https://larics.ro/pro-russian-and-pro-chinese-viktor-orban-vi-hungary-on-the-silk-road/?lang=en) pentru a oferi companiilor ungare acces facil la pieţele de export, a anunţat ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Szijjártó Péter, la ceremonia de deschidere a Forumului V4+Logistics/ V4+Logisztikai Fórum.
        El a mai subliniat că acest port şi baza logistică vor fi amplasate pe o suprafaţă de 32 de hectare, iar investiţia, în valoare de 60-100 de milioane de euro, va crea condiţiile unei infrastructuri optime pentru companiile ungare, respectiv ieşirea la mare pe drum rutier sau cale ferată, într-un interval de 24 de ore. Iar exemplele pot continua…
        Dureros este că noi ne mișcăm foarte incet sau deloc și avem un rol minor. E ca un blestem!

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 14/09/2022


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: