Familia limbilor romanice, Limba română și dialectele limbii române

Clasificarea limbii române printre limbile romanice şi printre dialectele sale.

Originea limbii române a suscitat multe teorii şi adesea a servit unor scopuri politice ori economice de moment, scrie Minutul de gramatică / https://www.facebook.com.
Limba română este considerată cea mai estică limbă romanică din familia limbilor dezvoltată în timp de limba latină.

Celelalte limbi romanice sunt franceza (în Franţa), portugheza (în Portugalia), spaniola (în Spania), catalana (în Spania şi Italia), retoromana/ romanche (în Elveţia), italiana (în Italia), dalmata ( dispărută – s-a vorbit până în secolul XIX pe coasta dalmată în Croaţia) şi sarda ( vorbită în insula mediteraneană Sardinia din Italia).

De notat că sunt numeroase alte ţări în lume în care limba oficială este una dintre limbile romanice menţionate (n Africa, America, Asia).
Problema integrării limbii române în familia limbilor romanice pare astăzi rezolvată, dar există teorii vechi, gata oricând să fie scoase de la naftalină,care afirmă că limba română ar fi din aceeaşi familie cu limbile slave (deși doar 10% din cuvintele românei au această origine).

O asemenea repoziţionare a aparținut unor lingvişti ruşi care aveau tot interesul să integreze limba română în familia limbilor slave, deoarece ofereau astfel un argument suplimentar autorităţilor politice pentru o invadare a României, chipurile, pentru protejarea slavismului.

Au servit de asemenea bine intereselor maghiare care argumentau că populaţia românească a venit la nord de Dunăre după apariţia poporului maghiar în pusta panonică, și prin urmare, ungurii sunt cei care ar merita să ocupe Transilvania.

Cum se vede, miza lingvistică este uriaşă şi poate servi perfect unor doctrine politice ostile. E bine să fie consultat / citat cercetătorul Dimitri Macrea, care a făcut un studiu în privinţa etimologiei a circa 50000 de cuvinte şi a constatat că cel mai mare procent dintre acestea (cca.20%) sunt de origine latină.

Iar dacă abordăm zona fondulului lexical principal, cel care formează osatura oricărei limbi, numărul de cuvinte latine creşte până la un procent de 70 şi 80%.
Cum am spus, vom vedea şi

dialectul daco-român este vorbit azi la nord de Dunăre (pe teritoriul actualei Românii, în Repulblica Moldova şi parţial în Ucraina, Ungaria, Ţările balcanice, Israel, în mici comunităţi româneşti din străinătate).

Dialectul aromân – variantă armân – (în jur de 350000 de vorbitori după Th. Capidan) este azi întâlnit în Grecia, în Serbia, în Bulgaria şi în România.

Dialectul istro-român este vorbit doar în câteva sate din peninsula croată Istria (are sub o mie de vorbitori).

Dialectul megleno-român – variantă meglenită – e vorbit în principal în Macedonia, dar şi în Turcia (are între 5000 şi 12000 de vorbitori) – vezi şi Dicţionarul meglenoromân al lui Th. Capidan
Teoretic lucrurile sunt clare în privinţa ramificării dialectale, numai că şi aici şi-a băgat coada prpaganda rusă care susține că idiolectul vorbit în provincia istorică Basarabia ar fi sau o limbă autonomă sau un dialect autonom.

Se vorbeşte de o limbă moldovenească, ba chiar s-a realizat și aberaţia unui dicţionar român-moldovean publicat de un oarecare Vasile Stati, un individ oportunist, care ignoră cu reacredință faptul că idiolectul basarabean nu este decât un grai al dialectului daco-român.

La final, am adăugat o listă cu începutul rugăciunii Tatăl nostru atât în limbile romanice, cât şi în dialectele limbii române . Ar fi fost interesant pentru fiecare limbă să fi văzut şi cum sună acelaşi lucru în diferitele lor dialecte, dar poate se încumetă altcineva.

De ce am ales acest text de rugăciune? Pentru că este singurul tradus în toate aceste limbi. Dicţionarele pentru limbile romanice mai rare sunt greu de găsit pe internet (dalmata, sarda, chiar romanche).
1. Latină + Limbi romanice
• Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – română
• Pater noster, qui es in caelis sanctificetur nomen tuum – latină
• Notre Père qui est aux cieux, que ton Nom soit sanctifié, – franceză
• Padre nuestro que estás en el cielo, santificado sea tu nombre. – spaniolă
• Pai nosso, que estás nos céus, santificado seja o vosso nome; – portugheză
• Pare nostre qui esteu en el cel, sigui santificat el vostre nom; – catalană
• Bap nos, quel chi est in ils cels, sanctificha vegna teis nom; – romanşă (retoromană)
• Padre nostro che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome. – italiană.
• Tuota nuester, che te sante intel sil, sait santificuot el naun to. – dalmată
• Babbu nostru chi ses in is Celus, Santificau siat su nomini tuu – sardă

2. Dialecte

• Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – dacoromână

• Tati a nostru cari esta n țeru – meglenoromână
• Tatâ a nostru, cari hii tu țeru, s-aiseascâ numa a Ta – aromână
• Ciace nostru car le ști en cer, neca se sveta nomelu Teu – istroromână

Notă – Ca o curiozitate adaug aici una dintre primele încercări de a scrie Rugăciunea Domnească cu litere latine, în limba română de la începutul secolului al XVII-lea, realizată de către călătorul Martin Gruneweg:

„Tatul nostru, cze ieste in czer, suinczaskese numele teu, fie woia ta kum in czer ascha schi per pemind, pita nostra sche zioza nostra dene noe astes, schi ne iarte grischelile nosstre, kum iertem schi noi greschicilor nostri, sche nune duce in napaste, cze ne isbeuechte de hitlanul: Amin” .

Bibliografie
• http://www.sufueddu.org/pregadorias/Babbunostu.htm
• http://www.gazetaromaneasca.com/…/observator-lingvistic-de-…
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rom%C3%A2n%C4%83
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_arom%C3%A2n%C4%83
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_istrorom%C3%A2n%C4%83
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_meglenorom%C3%A2n%C4%83
• http://www.unibuc.ro/CLASSICA/megl3/cuprins.htm
• http://www.cucumis.org/proiect_11_p/p_sv_59_16.html
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_retoroman%C4%83
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_dalmat%C4%83
• Alexandru Ciocâltan, Rugăciunea Tatăl nostru în însemnările lui Martin Gruneweg, în Limba română, an XV, nr. 2 aprilie-iunie, 2011, pp. 244

20-21 august 1968: TRUPELE SOVIETICE ȘI ALE ALTOR 4 STATE DIN PACTUL DE LA VARȘOVIA AU INVADAT CEHOSLOVACIA CARE SE ANGAJASE PE CALEA REFORMĂRII SOCIALISMULUI

Foto: 21 august 1968- Tancuri sovietice la Praga

La începutului anului 1968, conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia a fost preluată de Alexander Dubček, care, deși era un comunist convins, considera că sistemul socialist putea exista într-o atmosferă de libertate individuală.

Această doctrină contravenea însă total liniei centralizatoare autoritare a URSS, scrie RFI România, preluată de https://tribuna.us.

În urma lansării de către Partidul Comunist din Cehoslovacia în luna aprilie 1968,a programului de democratizare și reforme care includea o libertate mărită a presei și posibilitatea acceptării unei guvernări multipartinice, a început ceea ce istoria a consemnat drept Primăvara de la Praga.

Leonid Brejnev, primul secretar al Partidului Comunist sovietic, era îngrijorat de reformele cehoslovace, care ar fi putut în viziunea acestuia, să slăbească poziția blocului comunist în plin Război Rece și de aceea, pentru a elimina ceea ce credea el a fi pericolul ca Republica Socialistă Cehoslovacă să iasă de sub influența sovietică, a decis luarea unor măsuri caracteristice regimului său dictatorial.

Pe 21 august 1968, cca. 250000 de soldați ai Armatei Roșii și ai altor patru țări din Pactul de la Varșovia – Polonia, Ungaria, Germania de Est și Bulgaria – au cotropit teritoriul cehoslovac, această intervenție militară fiind oficial numită ”Operațiunea Dunărea”.

O absență notabilă de la invazie, cu ecouri internaționale puternice, a fost cea a României, al cărei lider, Nicolae Ceaușescu (foto), a condamnat cu hotărâre într-o cuvântare istorică din balconul Comitetului Central al PCR din București, acțiunea sovietică.

De asemenea, a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei, Republica Populară Albania, care s-a și retras din Pactul de la Varșovia luna următoare. 

În dimineața zilei de 21 august, parașutiștii sovietici au tăiat liniile telefonice ale clădirii sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Cehoslovac din Praga, Alexander Dubček și mulți dintre colaboratorii săi au fost arestați imediat de KGB și duși la Moscova, unde au fost ținuți într-un loc secret și interogați zile întregi.

Pentru a-l înlocui, era nevoie de acordul președintelui republicii, generalul Svoboda, însă acesta a refuzat iar Comitetul Central al partidului comunist s-a declarat, de asemenea, favorabil lui Dubček.

Mass-media a refuzat să se pună în slujba ocupantului, iar armata și poliția au rămas fidele conducătorilor Partidului.

Atacului armatelor Pactului de la Varșovia s-a lovit de opoziția populației și de uriașe manifestații de stradă în sprijinul guvernului lai Aleksander Dubcek în timpul cărora 137 de civili cehoslovaci și-au pierdut viața și 500 au fost grav răniți.

Brejnev a trebuit să accepte aceste realități și a renunțat la ideea de a înlocui imediat echipa reformatoare de la Praga cu una prosovietică.

Deși prezidiul cehoslovac a declarat în noaptea invaziei că trupele pactului de la Varșovia au trecut granița fără știrea guvernului cehoslovac, presa din Blocul de Est a publicat o cerere nesemnată a unor lideri ai partidului și statului cehoslovac care solicitau „ asistență imediată, inclusiv pentru forțele armate ” din partea țărilor comuniste frățești din Pactul de la Varșovia.

 La al XIV-lea Congres al PC Cehoslovac, desfășurat în secret imediat după invazie, s-a subliniat că niciun membru al conducerii sale nu ceruse o intervenție armată.

La acea vreme, un număr de comentatori afirmau că scrisoarea respectivă era falsă sau inexistentă.

Pe 23 august, au început la Moscova negocierile între sovietici și generalul Svoboda, care îi avea alături pe Dubček și  pe alți lideri ai Partidului Comunist din Cehoslovacia.

În această perioadă, politica externă a Uniunii Sovietice urma liniile dictate de așa-numita doctrină Brejnev .

Conducătorii liberali rămâneau în funcții, dar trebuiau să facă o serie de concesii importante. De asemenea, trupele sovietice rămâneau în staționare temporară pe teritoriul cehoslovac.

La 27 august, Dubček s-a întors la Praga împreună cu majoritatea reformatorilor și și-a ocupat funcția de prim secretar al Partidului Comunist Cehoslovac până la 17 aprilie 1969, când a fost înlocuit de Gustáv Husák. 

Reformele au fost anulate, partidul a fost epurat de membrii adepți ai unui așa zis ”socialism cu fața umană”și a fost aplicată o cenzură strictă.

Invazia a reușit să oprească pentru o vreme procesul de liberalizare promovat de Alexander Dubček odată cu primăvara de la Praga și a întărit supremația aripii autoritare din cadrul Partidului Comunist din Cehoslovacia (KSČ).

UN SEMNAL neașteptat de schimbare a viziunii față de Biserică dat de Prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson

După o lungă perioadă de respingere a creștinismului de către bună parte din lumea politică suedeză, prim-ministrul Madgalena Andersson dă un semnal absolut neașteptat de schimbare a viziunii față de Biserică. 

Mai exact, ea a declarat, într-un interviu acordat publicației Dagen, că bisericile sunt esențiale pentru societate și că s-a gândit chiar să se alăture din nou Bisericii, pe care a părăsit-o la vârsta de 18 ani, chiar dacă în continuare nu crede în Dumnezeu. 

Magdalena Andersson a spus că nu și-a schimbat convingerile de atunci și că nu are nevoie de religie pentru a găsi sens în viața ei, dar, cu toate acestea, se gândește să redevină membră a Bisericii deoarece consideră că activitățile acesteia sunt esențiale pentru societate și dorește să își arate sprijinul, deși recent, guvernul condus de ea a lansat o propunere care ar face foarte dificilă înființarea de noi școli confesionale, dacă va fi pusă în practică. 

Bisericile și comunitățile religioase sunt importante pentru mulți oameni din Suedia, pentru că oferă societății un spirit de comunitate, îndrumare și sprijin și „chiar cei care nu merg de obicei la biserică, merg acolo în vremuri de criză și în momentele decisive din viață”, a explicat Magdalena Andersson. 

Ea a mai spus că bisericile din Suedia formează o puternică contraforță împotriva segregării, cu „toate activitățile pe care le au pentru copii și tineri, toată muzica, activitățile ecumenice, asistența socială importantă, cafenele lingvistice și așa mai departe”. 

Astfel, bisericile contribuie și la reducerea criminalității bandelor, prin combaterea segregării – ”segregarea alimentează criminalitatea bandelor când oamenii nu se simt bineveniți în societate. Bisericile și congregațiile sunt o contraforță pentru asta. Imaginați-vă că toată lumea ar acționa așa cum fac mulți credincioși – am avea o țară mai bună” – detalii AICI. 

La un eveniment bisericesc al Bisericii Equmenia la care a participat premierul, s-a atras atenția asupra faptului că fiecare al doilea tânăr creștin s-a simțit segregat la școală din cauza credinței relatează  Dagen.

Un raport al Consiliului Creștin Suedez a arătat că unul din patru elevi creștini se simte discriminat de profesori din cauza credinței. Din această cauză mulți dintre ei își ascund credința.

Este groaznic, a răspuns Andersson. „Toți copiii din școlile suedeze ar trebui să aibă oportunitatea de a crește și de a se dezvolta în funcție de cine sunt”.