GÂNDUL ZILEI

„Poporul nostru, în urma vicisitudinilor istorice, nu a reușit să creeze un stat național modern decât către mijlocul secolului trecut. Conducătorii noștri, educați într-un Occident care-i uluia, au vrut prin decrete să transforme vechea noastră națiune de țărani într-o copie fidelă a statelor occidentale.

Realitatea socială a refuzat să se conformeze. Ignorată și bruscată, societatea românească a reacționat, opunând elanului reformator al clasei conducătoare un obstinat refuz de colaborare.”

(Dimitrie Gusti, La science de la réalité sociale, 1941).

Lui Nicolae Iorga îi plăcea să spună că, la cumpăna secolelor XIX-XX a apărut o adevărată falangă de intelectuali români, cea mai reprezentativă pe plan european, mai creativă şi care şi astăzi, privită retrospectiv, dă măsura valorilor noastre perene.

Unul dintre aceștia a fost marele sociolog Dimitrie Gusti (n. 13 februarie 1880, la Iași, România – d. 30 octombrie 1955 la București), etnolog, istoric, filosof român. Membru al Academiei Române din 1919, apoi președintele acesteia (1944 – 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București, Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești coleg de școală, apoi de universitate și de Academie cu Petru Poni, Caragiani, A. D. Xenopol, Al. Philipide.

A fost în 1899, student la filosofie al Universității din Berlin, apoi al celei din Leipzig.

Curând a început să lucreze la Institutul de psihologie experimentală iar doctoratul în filozofie, și specializarea în sociologie (în Germania și Franța) l-au recomandat pentru Universitatea din Iași unde, din 1910, a fost profesor de istoria filosofiei grecești, etică și sociologie.

În 1918, în plin război, avea să întemeieze în capitala Moldovei Asociația pentru studiu și reformă socială (ulterior, Institutul Social Român), cu revista subsecventă. În 1937 aceasta devine organ al Federației internaționale a societăților și institutelor de sociologie. La sfârșitul primului război mondial, e ales membru al Academiei Române și discursul său de recepție privește Ființa și menirea Academiilor.

Din 1925 începe cercetări sociologice pe teren (cu satul Goicea din județul Dolj) cu echipe pluridisciplinare de studenți. Mai mult, ca ministru al Instrucțiunii Publice, creează învățământul sociologic în școlile secundare și normale.. De asemenea, întemeiază școli sătești și cămine culturale.

Din 1934 ține numeroase conferințe în străinătate legate de programul sociologic român: Acțiunea monografică în România, Sociologia unităților sociale, Legea serviciului social în România. 

În 1936 a înființat la București, Muzeul Satului, o instituție ce se va dezvolta prestigios până în zilele noastre.

După un an, marele savant român a organizat pavilionul românesc la Expoziția Internațională de la Paris, iar în 1939, a făcut același lucru la New York.

Gusti și-a legat numele și de o lucrare neegalată până astăzi în istoria culturală a țării noastre, Enciclopedia României în patru volume, apărută între 1938 și 1943.

Recunoscut ca autoritate internațională în materie de sociologie, profesorul încearcă să organizeze, în 1939, al XIV-lea congres internațional de sociologie la București. Tentativa a eșuat din cauza izbucnirii războiului mondial.

Savantul n-a putut ocupa (în 1941) nici catedra de profil de la New York, unde fusese invitat, din cauza stării de război.

A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 – 1948). A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială.

A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 – 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 – 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice(1947 – 1948).

A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936). În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 – 1943) și „Sociologie românească” (1936 – 1944).

După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (la 23 august 1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare.

Ca președinte al Academiei Române (1944-1946),a înființat Consiliul Național al Cercetării Științifice.

Notorietatea sa internațională, activitatea benefică pentru cercetarea în sine, dar deopotrivă crearea unor institute deosebite în spațiul românesc, n-au fost suficiente pentru autoritățile comuniste.

Odată cu venirea comuniștilor la putere, Gusti devenea ținta noului regim, astfel că în 1947, într-o notă informativă se regăsesc o serie de motive care vor contribui la catalogarea acestuia drept „element dușmănos”, între care „studiile universitare din Germania”, faptul că a fost invitat în SUA pentru „a susține conferințe plătite așa de bine de americani încât, odată întors în țară, devine unul dintre cei mai aprigi propagandiști ai democrației americane” etc.

Securitatea îi va deschide dosar de urmărire informativă din 1948.

După ce este exclus din Academie, în 1950 este obligat să părăsească locuința și rămâne, totodată, și fără mijloace de întreținere.

Între 1951-1955, Dimitrie Gusti și-a scris ultima lucrare, de data aceasta autobiografică, „Autosociologia unei vieți, 1880-1955”, publicată de-abia în 1971.

În paginile sale de început, Gusti avea să sublinieze: „Nu vreau nici bani, nici onoruri, vreau să creez”.

Bizar este faptul că, la șase ani după moartea marelui savant, deși dosarul de urmărire fusese clasat, printr-o notă a serviciului „C” din M.A.I., se propunea menținerea sa „în evidența elementelor dușmănoase deoarece a decedat”.

Decapitarea sistematică de către comuniști în anii postbelici a elitelor acestei țări, rămâne un fenomen pe care continuăm să-l resimțim dureros și astăzi.

Publicitate

R.MOLDOVA,UCRAINA, GEORGIA, AZERBAIDJANUL ȘI KAZAHSTANUL – ȚINTE ALE POFTELOR EXPANSIONISTE RUSEȘTI

O OPERAȚIUNE SPECIALĂ RUSEASCĂ LA EREVAN Foto: vіdkritі dzherela

În Armenia, pe clădirile din centrul capitalei Erevan au apărut afișe colorate cu simbolurile Kremlinului și litera „Z”, care anunță anexarea unor teritorii aparținând statelor suverane ale Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului și Kazahstanului.

Publicația https://www.5.ua/ru relatează că pe

lângă lozinca imperialistă „Crimeea este Rusia!” anexată ca fapt împlinit, sunt menționate și orașele Donețk, Lugansk, Mariupol, Zaporojie, Herson, Tiraspol (Transnistria) și Tskhinvali (Osetia de Sud).

 Pe afișe sunt inscrise și sloganuri de genul: „Kazahstanul de Nord – va fi Rusia!”, „Artsakh – să fie Rusia!”.

Toate aceste teritorii sunt fie deja ocupate de Federația Rusă, fie sunt sub amenințarea ocupației și anexării iminente sub pretextul protejării minorităților etnice pretins oprimate acolo. 

Prima categorie include orașele și regiunile capturate temporar din Ucraina, precum și teritoriile ocupate deja din Moldova (Transnistria) și Georgia (Osetia de Sud); a doua categorie- Karabakhul, aparținând Azerbaidjanului și parțial populat de armeni, precum și Kazahstanul de Nord, unde în unele zone există un procent semnificativ de populație rusă. 

Mai mult, în toate aceste teritorii există trupe de ocupație ale Kremlinului (estul și sudul Ucrainei, Transnistria, Osetia de Sud) sau baze militare și contingente ale armatei Federației Ruse (Karabah, Kazahstanul de Nord).

Aceste teritorii mai au în comun și împrejurarea că pentru fiecare dintre ele, Kremlinul pregătește deja false referendumuri care să justifice anexarea lor la Rusia, sau să „sondeze terenul” pentru o astfel de „perspectivă”. 

Aleksei Arestovich, consilier al șefului Președinției Ucrainei, a avertizat pe 26 mai că pentru 11 septembrie se pregătește un „referendum” general privind restabilirea „mini-URSS” .

 În acest sens, el a menționat separat teritoriile ocupate din regiunile Herson și Zaporojie, precum și Osetia de Sud.

 Pe 14 iulie, unul dintre principalii arhitecți ai agresiunii împotriva Ucrainei, șeful Ministerului rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat:

„Țara noastră va fi din nou mare și puternică. Va fi din nou Uniunea Sovietică și nimeni nu va pleca. ” 

După cum a relatat pe 26 iulie, „Canalul 5”, premierul moldovean Natalia Gavriliță a recunoscut că „nimeni nu este imun” în fața agresiunii lui Putin și că „ multe țări sunt îngrijorate ”.

Acum, o „operațiune specială” de propagandă desfășurată de slujitorii Kremlinului, la Erevan, în Armenia, a indicat clar ce state ar trebui să fie cele mai îngrijorate de anexarea iminentă prin ocupație militară și referendumuri false.

R.MOLDOVA

„Tiraspol este Rusia!” – apare scris pe afișe cu simboluri imperiale lipite în centrul capitalei Armeniei. După cum a declarat pentru Moscovskaia Gazeta.ru din 8 aprilie a.c., locotenent-colonelul Nikolai Lizunov, fost ofițer al sediului armatei a 14-a a Federației Ruse, care a participat la ocuparea Transnistriei, în prezent contingentul militar local al Federației Ruse în această regiune este de 1.700 de persoane. 

„Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale de ieșire către „transnistria”, unde există și fapte de oprimare a populației de limbă rusă”, a declarat, pe 22 aprilie,  comandantul adjunct al Districtului Militar Central al Federației Ruse,Rustam Minnekaev.

La 1 mai, ediția britanică a prestigioase publicații britanice The Times a publicat informații provenite de la serviciile secrete ucrainene, care avertizau că Federația Rusă a elaborat deja un plan de invadare a Moldovei. Pe 10, această informație a fost confirmată de șeful Serviciului National de Informații al SUA, Avril Haynes.

Pe 7 iunie, Mihail Podolyak, consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, a spus că Moldova ar trebui să se pregătească pentru o „invazie a trupelor ruse”. Iar pe 25, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a remarcat: „Trebuie ținut cont de faptul că în Transnistria locuiesc aproximativ 220.000 de cetățeni ruși ”.

 Pe 28, ofițerul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei al Administrației Militare Regionale Nikolaev, Dmitri Pletenciuk, a amintit că autoritățile ruse „visează la un coridor terestru către Transnistria nerecunoscută cu ocuparea ulterioară a Moldovei ” .

Pe 14 iulie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu , a admis pentru prima dată public posibilitatea ca „o astfel de tragedie să ni se întâmple” – precum ceea ce „face Rusia în Ucraina”. Iar pe 21, Vladimir Dzhabarov, prim-vicepreședintele Comitetului Consiliului Federației al Federației Ruse pentru Relații Externe, a avertizat autoritățile moldovenești despre probabilitatea „reluării vărsării de sânge”. 

El a mai amintit că „220.000 de cetăţeni ruşi locuiesc în Transnistria”. Câteva ore mai târziu, Vitaly Ignatiev, „ministrul de Externe” al enclavei pro-ruse din Transnistria, a subliniat acest lucru într-un interviu acordat agenției de presă de stat a Federației Ruse. El a adăugat că, potrivit rezultatelor referendumului din 2006, obiectivele autoproclamatei nerecunoscute „Republici Moldovenești Transnistria” sunt: ​​„independența”, urmată de aderarea liberă la Federația Rusă .”

Pe 25 iulie, premierul moldovean Natalia Gavriliță a recunoscut într-un interviu acordat The Wall Street Journal că autoritățile țării sunt îngrijorate de o posibilă invazie rusă.

Pe 29, președintele Maia Sandu a confirmat: „Noi suntem ingrijorati. Luăm în considerare cele mai pesimiste scenarii .”

În același timp, fostul senator al Federației Ruse Franz Klintsevici a declarat uneia dintre sursele mass-media de propagandă ale Kremlinului:

„Sunt necesare doar decizii ale parlamentului și ale președintelui Rusiei. Pridnestrovie ar putea deveni parte a țării în această toamnă”, adică planificarea sincronizată cu anexarea Donbassului, a regiunii Herson și a Zaporijiei în urma unor referendumuri false.

GEORGIA

Osetia de Sud, care face parte din Georgia, este controlată de aproximativ 4.000 de soldați ruși. În martie, unele dintre aceste unități au fost implicate în agresiunea împotriva Ucrainei. „Băieții noștri merg în Ucraina pentru a-i termina pe naziști”, a etalat atunci pe canalul său TG fostul „președinte” al Osetiei de Sud , Eduard Kokoity .

La 30 martie, Anatoli Bibilov, care ocupa atunci funcția de „președinte”, a declarat aderarea la Federația Rusă un „ scop strategic ”. În aceeași zi, președintele parlamentului din Osetia de Sud, Alan Tadtaev, a remarcat: „Avem toate motivele să ne alăturăm Federației Ruse, nu există obstacole legale în acest sens. Principalul lucru astăzi este să organizăm un referendum și să ne alăturăm Federației Ruse. Federație .”

„Este inacceptabil să vorbim despre vreun referendum pe fondul faptului că teritoriul Georgiei este ocupat”, a declarat viceprim-ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, David Zalkaliani , la 31 martie. În condițiile ocupației, niciun referendum nu va avea niciun referendum. forță legală, mai ales în lumina faptului că sute de mii de cetățeni noștri au fost expulzați din casele lor…”.

Dar Moscova a susținut imediat această inițiativă. Încă din 31 martie, Viktor Vodolatsky, vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei „pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții”, a declarat că un referendum în Osetia de Sud ar putea avea loc în mai-iunie. 

La 1 aprilie, secretarul de presă al dictatorului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a adăugat că „vorbim despre exprimarea opiniei oamenilor din Osetia de Sud, îi tratăm cu respect”.

 Iar șeful Comitetului Dumei de Stat „pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții” Leonid Kalashnikov, a remarcat că Osetia de Sud „are dreptul de a organiza un referendum și acum este momentul potrivit pentru a efectua toate procedurile legale.„.

În același timp, această inițiativă a fost salutată cu căldură de „liderii” marionete ai Crimeei anexate și ai Donețkului ocupat de trupele ruse. La 8 aprilie, o delegație reprezentativă a senatorilor ruși și a liderilor republicilor din Caucazul de Nord a sosit la Tskhinvali în Osetia de sud. Ei au vorbit în sprijinul referendumului.

Cu toate acestea, Kremlinul și-a revizuit ulterior poziția. S-a decis amânarea referendumului pentru a folosi această problemă ca pârghie pentru a face presiuni asupra autorităților georgiene în ceea ce privește abordarea lor asupra agresiunii împotriva Ucrainei.

 Drept urmare, s-a anunțat că ideea referendumului a fost o inițiativă privată a lui Anatoli Bibilov, care și-a pierdut postul de „președinte” în mai. S-a remarcat chiar că nu a coordonat deloc această idee cu Moscova. 

„Decizia de a organiza un plebiscit a fost luată în Osetia de Sud fără a ține cont de opinia părții ruse, contrar acordurilor noastre, contrar spiritului și literei alianței noastre”, a declarat ambasadorul Rusiei la Tskhinvali Marat Kulakhmetov.. 

„Teoretic, acest lucru ar putea duce la alegeri anticipate și la o schimbare a politicii Georgiei care nu este în interesul Moscovei. Federația Rusă ține cont de acest lucru și, prin urmare, ia măsuri pentru a împiedica desfășurarea referendumului”, a declarat fostul ministru georgian pentru Reintegrareb a explicat Paata Zakareishvili ziarului din Moscova Izvestia. 

Astfel, Georgia a primit un mesaj clar: atâta timp cât se comportă „corect” în raport cu agresiunea lui Putin din Ucraina, proiectul referendumului din Osetia de Sud va rămâne în aşteptare. „De îndată ce va fi un semnal și se va înțelege că a venit momentul, cu siguranță vom organiza acest referendum ”, a anunțat noul „președinte” al acestei entități, Alan Gagloev pe 11 mai. 

Dar, în același timp, pe 28 mai, Putin a aprobat o procedură simplificată pentru acordarea cetățeniei ruse locuitorilor din Osetia de Sud, iar pe 15 iunie au avut loc la Moscova consultări între conducerea Osetiei de Sud și oficialii administrației prezidențiale a Federației Ruse cu privire la perspectivele viitoare pentru un referendum. În urma discuției,au fost desemnate „organismele abilitate să conducă consultările necesare cu partea rusă privind formele de integrare ulterioară a Republicii Osetia de Sud și a Federației Ruse”.

Și deși referendumul a fost amânat pe termen nelimitat, statutul real al Osetiei de Sud este evidențiat elocvent de afișe lipite în centrul Erevanului, care spun fără echivoc: „Tskhinvali este Rusia!”. 

AZERBAIDJAN 

Părți ale celei de-a 15-a brigăzi motorizate din Federația Rusă, în număr de 1960 de soldați, sunt desfășurate pe teritoriul Karabakhului în Azerbaidjan adaugându-se celor 5.000 de militari ruși staționați în Armenia vecină, care sunt dotați cu sisteme de rachete antiaeriene S-300 și avioane de luptă MiG-29.

În Karabakh, unitățile militare ale Federației Ruse ar fi prezente pentru a „proteja” minoritatea națională armeană, ai cărei lideri se prezintă drept conducerea nerecunoscutei „Republici Nagorno-Karabah Artsakh”. În octombrie 2020, într-o scrisoare deschisă adresată dictatorului de la Kremlin, „președintele” acestei pseudo-republici Arayik Harutyunyan a amintit cu nostalgie: „De mai bine de un secol (de la începutul secolului al XIX-lea până la sfârșitul celui de-al doilea deceniu al al XX-lea) Karabakh a făcut parte din imperiul rus. pentru Karabakh o lungă perioadă de pace, creație…”. 

Pe 22 februarie 2022, chiar a doua zi după ce Putin a semnat „decretul de recunoaștere” a capetelor de pod ruse din Donbass, Harutyunyan a scris pe pagina sa de Facebook: „În numele autorităților și al poporului Republicii Artsakh, salut decizia președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, de a recunoaște independența Republicilor Populare Donețk și Lugansk… Felicităm oamenii din Donbass despre acest eveniment istoric.”

Pe fundalul agresiunii lui Putin împotriva Ucrainei, personalități din Artsakh, politicieni și activiști publici din Armenia vecină au început să pledeze din ce în ce mai mult pentru consolidarea contingentului militar rus în Karabakh, necesitatea șederii acestuia pe o perioadă nedeterminată aici, precum și pentru organizarea unui referendum privind aderarea la Federația Rusă. 

Pe 18 martie, fostul șef al delegației Adunării Naționale a Armeniei la Adunarea Parlamentară a OSCE, Artashes Geghamyan, a declarat pentru site-ul de știri Oragir.news : „Ar trebui organizat un referendum la Artsakh pe una dintre problemele de pe ordinea de zi, care preocupările de aderare cu Rusia, ca în Crimeea în urmă cu opt ani”.

Pe 25 martie, Consiliul de Securitate din Artsakh a aprobat un apel adresat dictatorului de la Kremlin cu o solicitare de „revizuire a numărului actual de soldați ruși de menținere a păcii și a numărului de facilități care îi deservesc și, în consecință, de a crește numărul personalului militar și al echipamentului militar ” în Azerbaidjan. Karabakh.

Pe 31 martie, fostul șef al regiunii Askeran din Karabakh, Sasun Barseghian, a cerut autorităților din „Artsakh” să „organizeze cât mai curând un referendum național pe tema aderării Artsakh-ului la Federația Rusă”. Pe 6 aprilie, ediția armeană a revistei Grapark a citat o sursă informată din Stepanakert („capitala” enclavei armene din Karabakh): „Dacă Armenia se va spăla pe mâini în Artsakh și va recunoaște integritatea teritorială a Azerbaidjanului, nu vom avea de ales decât să se alăture Rusiei.De aceea, să începem strângerea de semnături. Pe 8 aprilie, în cadrul unui miting de susținere a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, desfășurat în Parcul Victoriei din Erevan, fostul actor. despre. Directorul Serviciului Național de Securitate al Armeniei, Mikael Hambardzumyan, a spus: „pentru a ridica problema aderării Rusiei”.

Pe 12 aprilie, „președintele” Harutyunyan a spus că „Artsakh” „ar putea avea un fel de relație cu Rusia în formatul unei verticale directe”. 

În acest sens, el a menționat că prezența militară a Federației Ruse în Karabakh „ar trebui să fie garantată și pe termen nedeterminat, cu o creștere corespunzătoare a personalului militar și a echipamentului militar ”.

Pe 14 aprilie, fostul prim-ministru al Armeniei Hrant Baggratyan a declarat pentru News.am: ​​„ Artsakh( Karabah) vrea să devină parte a Rusiei”. El a considerat pozitiv faptul că „Artsakh și Rusia au relații verticale”. A doua zi, colonelul de rezervă Hayk Nahapetyan a subliniat în emisiunea canalului Armenian Live News că singura modalitate prin care „Artsakh” își asigură securitatea este să devină parte a Rusiei. 

Una dintre modalitățile de atingere a acestui obiectiv, este achiziția masivă de pașapoarte rusești de către populația armeană din Karabakh – conform schemei derulate în anexarea Crimeei, ocuparea Donbassului, Transnistriei și Osetiei de Sud. Nahapetyan a explicat sincer că armenii din Karabah ar trebui să se adreseze la ambasada Rusiei în Armenia pentru acordarea cetățeniei ruse, adică să beneficieze de dubla cetățenie a Rusiei și Armeniei. 

 În acest caz, e nu numai moral, ci și Dreptul legal al Rusiei de a interveni în acest proces”.

Pe 10 mai, fostul șef al delegației Adunării Naționale a Armeniei la Adunarea Parlamentară a OSCE, Artashes Geghamyan, a declarat în emisiunea canalului de YouTube Hayeli AM: „Republica Artsakh Karabahul) trebuie să se adreseze oficial autorităților ruse,pentru a deveni parte a Federației Ruse. Așa cum sa întâmplat în 2014 în Crimeea” .

În același timp, fruntași politici armeni din „Artsakh” (Karabah) au continuat să participe la sprijinul propagandistic al agresiunii lui Putin împotriva Ucrainei. Pe 24 mai, „ministrul de externe” al enclavei armene din Karabakh, David Babayan, împreună cu „ministrul de externe” al enclavei pro-ruse din Osetia de Sud, Dmitri Medoev, și-au exprimat speranța „pentru victoria rapidă a Luganskului și Republicile Populare Donețk în lupta lor de separare de Ucraina și stabilirea păcii mult așteptate în Donbass”.

Pe 3 iunie, „ministrul de stat al Republicii Nagorno-Karabah” Artak Beglaryan a declarat agenției de presă a Federației Ruse că armata rusă „ ar trebui să rămână în Nagorno-Karabah pe termen nelimitat ”.

Pe 30, „președintele” Harutyunyan a repetat pe ArtsakhPress despre necesitatea „ desfășurării forțelor ruse de menținere a păcii pe o perioadă nedeterminată ” și „o creștere semnificativă a numărului de personal”. 

„A face parte din Rusia astăzi este dorința sinceră a oamenilor din Artsakh”, a declarat Grigory Gabrielyants , „Consilier de stat al Republicii Artsakh”, în numărul din iunie al ziarului internațional armean Noah’s Ark .

În acest context, devine evident că reprezentanții minorității naționale armene din Karabakh joacă în mod activ rolul „coloanei a cincea” a Kremlinului din Caucazul de Sud. De aici sloganul „Artsakh – să fie Rusia!”, distribuit în centrul Erevanului împreună cu „recunoașterea” anexării Crimeei, care, după cum reiese din citatele de mai sus, servește drept model marionetelor armenești ale lui Putin.

KAZAHSTAN

Înapoi pe 6 ianuarie 2009, pe paginile The New York Times, foști diplomați din UE și SUA, ținând cont de experiența invadării Georgiei de către Rusia cu cinci luni în urmă, au desemnat Crimeea și Kazahstanul drept „puncte potențiale de aprindere”. 

La 24 februarie 2014, concomitent cu începerea anexării Crimeei, vicepreședintele de atunci al Dumei de Stat a Federației Ruse, Vladimir Jirinovsky, a susținut despre Kazahstan că ar trebui inclus în „Districtul Federal din Asia Centrală” și a susținut că „ Orașul principal este Verny. Astăzi are un alt nume – Alma-Ata.”

La 11 martie a aceluiași an, revista americană The New Republic nota: „A existat o anexare reală a Crimeei… Estul Ucrainei și nordul Kazahstanului, cu procentul lor mare de ruși, vor fi următoarele la rând?”

La 9 aprilie 2014, publicația online Khakass Chance l-a citat pe Vladimir Shtygashev, șeful fracțiunii Rusia Unită și președintele Consiliului Suprem al Republicii Khakassia (RF), spunând: „Oblastul Kazahstanului de Est sau Rudny Altai – Rudny Altai a făcut dintotdeauna parte din Rusia … În total, noi am transferat cinci regiuni în Kazahstan”. 

El a adăugat: „Poporul vor avea dorința de a restaura țara… Dorința oamenilor pentru unificare rămâne. Și acesta este un fapt. Acum a fost realizat un sondaj de opinie publică în Kazahstan : 80% din oameni sunt pentru unificare.” 

Chiar a doua zi, Putin a anunțat că decizia de a anexa Crimeea a fost luată în urma unui sondaj sociologic, potrivit căruia 80% din populația peninsulei ar fi fost în favoarea aderării.

Pe 29 august 2014, dictatorul de la Kremlin a declarat că „nu a existat niciodată un stat” pe teritoriul Kazahstanului modern. Și în aceeași zi, într-un interviu acordat postului de radio Echo of Moscow, politicianul Jirinovski sublinia: „Kazahstanul este membru al Uniunii Vamale, dar acolo sunt cultivate și sentimente rusofobe”, după care a adăugat: „Vom aștepta. Acum să ne ocupăm de Ucraina”.

În 2016, într-un interviu pentru Exclusive.kz, sociologul kazah Serik Dzhaksilykov a remarcat că anexarea Crimeei a contribuit la creșterea tensiunii interetnice în regiunile de nord și nord-est ale țării sale, unde o parte semnificativă a populației este rusă. 

„Poate fi considerată o greșeală politică să numim diasporă pe compatrioții ruși din Kazahstan, pentru că acestea sunt pământurile noastre care sunt înstrăinate temporar. Granițele nu sunt eterne. Și ne vom întoarce la granițele statului rus, a declarat politicianul Pavel Șperov, menționând în acest sens teritoriile Kazahstanului de Nord și Ucrainei de Est. 

„Dacă problemele reunificării cu patria-mamă în aceste țări ar fi supuse unui referendum, rezultatele votului general i-ar surprinde pe cei mai înveterați sceptici”, a notat el câteva zile mai târziu pe site-ul oficial al filialei din Crimeea a partidului lui Jirinovski.

„Se pune întrebarea: dacă aceasta sau alta republică a devenit parte a Uniunii Sovietice, a primit o suprafață imensă de pământuri rusești, teritorii istorice tradiționale rusești și apoi a decis să părăsească uniunea. Ei bine, cel puțin atunci se va vedea cu ce a venit și ce a primit cadou de la poporul rus”, s-a plâns Putin pe postul de televiziune Rusia-1 pe 21 iunie 2020.

Mulți oficiali ai Federației Ruse au vorbit despre Kazahstanul de Nord tocmai ca despre un „cadou de la poporul rus”. 

La 10 decembrie a aceluiași an, șeful comitetului pentru educație și știință al Dumei de Stat a Federației Ruse și un membru al consiliului general al Rusiei Unite, Viaceslav Nikonov, au declarat în emisiunea Pervîi kanal a unei televiziuni din Rusia : „Teritoriul Kazahstanului este un mare cadou din partea Rusiei”. 

Pe 14 decembrie, un alt deputat al Dumei de Stat și membru al consiliului politic central al Rusiei Unite, Evgheni Fedorov, adresându-se conducerii acestui stat din Asia Centrală, a spus în emisiunea Belrusinfo: „Rusia trebuie să ceară, pentru că nu recunoașteți aceste teritorii drept daruri să fie date înapoi. Pentru că au fost luate ilegal… Hai să ieșim cu aceste teritorii din statul Kazahstan! Dați înapoi teritoriul!”. 

La aceasta, el a adăugat indignat: „Și de ce naiba ar trebui să suportăm faptul că Donețkul a fost dat Ucrainei?! Acesta este teritoriul Rusiei în 1922, așa că vă rog, dați-l înapoi!” 

Două zile mai târziu, Jirinovski , a declarat la Belarusianinfo despre Kazahstan că „a fost creat artificial de guvernul sovietic… pe pământurile rusești” : „Rusia trebuie să ceară, să o dați înapoi. Pentru că ați luat-o ilegal… Dați teritoriul înapoi!.  Din moment ce nu recunoașteți cadourile teritoriale pe care le-ați primit, dați-le înapoi Rusiei”…

Pe 10 aprilie 2021, Jirinovski, la emisiunea LDPR TV, a spus: „Unde ai fost, Kazahstan, acum 300 de ani? Nu ai fost acolo…”, și a avertizat că „statul rus își va restabili granițele și ordinea va fi restaurată!”.

În august același an, în presa centrală a Federației Ruse a început o amplă campanie de propagandă, acuzând Kazahstanul de „oprimarea rușilor” și „rusofobie”. „Autoritățile încearcă să facă ceea ce s-a făcut în Ucraina înainte de 2014. Și există o mulțime de tendințe similare anti-ruse”, s-a plâns Andrey Grozin, cercetător principal la Institutul de Studii Orientale al Academiei de Științe a Federației Ruse. pe site-ul Pravda.ru. 

„Discriminarea împotriva populației ruse din Kazahstan poate deveni cu adevărat sistemică”, i-a speriat pe cititorii săi Agenția Lenta.ru., iar pe 11 august, agenția Rossotrudnichestvo din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse a raportat că „atacurile asupra rușilor și vorbitorilor de limbă rusă” în Kazahstan sunt o „tendință periculoasă”. Pe 19, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a avertizat amenințător: „Rusia va lua măsuri pentru a preveni acest lucru”. 

Și pe 31 a aceleiași luni, Serghei Tsvetkov, membru al comitetului internațional al Consiliului Federației din Federația Rusă, a anunțat „o încălcare a drepturilor cetățenilor vorbitori de limbă rusă din Kazahstan”. Mai mult, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse s-a alăturat personal acestei campanii. 

Pe 11 septembrie, articolul autorului său a fost publicat pe site-ul oficial al acestui minister care a menționat: „Din păcate, recent am asistat la o serie de manifestări rezonante de xenofobie împotriva cetățenilor vorbitori de limbă rusă din Kazahstan”. Și pe 23 decembrie, Putin a subliniat public că Kazahstanul este „o țară de limbă rusă în sensul deplin al cuvântului”. 

Și deja pe 6 ianuarie 2022, într-un interviu acordat Radio Komsomolskaia Pravda, Jirinovski a spus: „În Kazahstan, rușii după Ucraina sunt pe locul doi. Cei mai mulți dintre ei sunt în Ucraina, iar pe locul doi sunt în Kazahstan.”

 „Acesta este un stat atât de artificial, fragil. Aproape întregul teritoriu al Kazahstanului este foste teritorii rusești… Teritoriul lor se află în sudul Kazahstanului. Totul a fost dat de Stalin, prezentat, ca să spunem așa, așa cum Hrușciov a dat mai târziu Crimeea către Ucraina”, a subliniat liderul LDPR. 

În aceeași zi, Birsultan Khamzayev, membru al Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat, a scris pe pagina sa de Facebook: „Susțin organizarea unui referendum în Kazahstan privind reunificarea Kazahstanului cu patria sa istorică – Rusia”. Trei zile mai târziu, într-un interviu acordat postului de radio Echo of Moscow, Jirinovski a cerut să vorbească despre rușii din Kazahstan.

„Kazahstanul trebuie să înțeleagă că naționalismul va duce la ceea ce Ucraina a ajuns astăzi”, a avertizat un canal de propagandă al Kremlinului, Pravda.ru, la scurt timp după începerea agresiunii împotriva Ucrainei.

 „Se pare că Federația Rusă atacă Polonia, țările baltice și Kazahstanul pe scară largă, ca parte a unei operațiuni militare speciale globale pentru… demilitarizare și denazificare”, a notat pe contul său de Twitter pe 26 martie,  Mihail Podolyak, consilier al șefului Oficiului Președintelui Ucrainei

Pe 27 aprilie, unul dintre principalii propagandişti ai Kremlinului, Tigran Keosayan, a atacat Kazahstanul cu ameninţări teribile: 

„ Fraților kazahi, ce fel de ingratitudine este asta?” s-a indignat el în fața refuzului autorităților kazahe de a sprijini agresiunea împotriva Ucrainei. 

„Uitați-vă la Ucraina cu atenție și gândiți-vă serios… Dacă credeți că puteți continua să fiți vicleni, vă înșelați, nu veți câștiga nimic pentru asta!” , a avertizat Keosayan.

Același subiect și cu aceeași ocazie pe 18 iunie la postul de radio „Vorbește Moscova” a fost dezvoltat de vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile CSI Konstantin Zatulin: „… Într-o serie de regiuni cu o preponderență rusă, populația a avut legătură slabă cu ceea ce se numea Kazahstan… Dacă vedem prietenie, cooperare și parteneriat, atunci nu se ridică probleme teritoriale, dar dacă nu, atunci totul este posibil! La fel ca și în cazul Ucrainei .”

Și, în sfârșit, pe 2 august, pe pagina oficială a vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, pe rețeaua de socializare VKontakte, a fost postată, „prematur”, o publicație programatică care dezvăluie planurile lui Putin de expansiune. Și deși a fost ștearsă după câteva minute, capturile acestui text s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare.

 Acesta spunea că :„După eliberarea Kievului și a tuturor teritoriilor Rusiei Mici de sub dominația naționaliștilor care propovăduiau ucrainismul , Rusia va deveni din nou unită, puternică și invincibilă, așa cum a fost acum o mie de ani în timpul Vechiul stat rus.

După aceea, sub conducerea unică a Moscovei, în fruntea poporului slav, vom merge în următoarea campanie de restabilire a granițelor patriei noastre care, după cum știți, nu se termină nicăieri. pământurile luate de la noi au fost udate cu sângele strămoșilor noștri,Și nu le vom ceda nimănui .”

În acest sens, autorul a reamintit: „Înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, 62,5% din populația Kazahstanului de Nord era slavă. Kazahstanul este un stat artificial, foste teritorii rusești.”

Aceasta este chintesența tuturor discursurilor anterioare ale vorbitorilor regimului lui Putin despre ambițiile de mare putere și despre Kazahstan în special.  

Este evident că , distribuirea în Erevan a afișelor cu simboluri imperiale și a inscripțiilor „Kazahstanul de Nord – va fi Rusia!”reprezintă o continuare a campaniei agresive a Kremlinului și a sateliților săi împotriva unor state suverane. 

Apropo, cele mai mari baze militare ale Federației Ruse din străinătate, care se întind pe 11 milioane de hectare, sunt situate pe teritoriul Kazahstanului. 

CINE tulbură apele în Găgăuzia?

Mihail Kendighelean, reprezentantul Sfatului Bătrânilor al Autonomiei găgăuze, a declarat că pe 2 octombrie în Găgăuzia va avea loc un Congres al deputaților de la toate nivelurile, care va cere Rusiei și Turciei să protejeze autonomia acestei regiuni a R.Moldova față de România.

Liderul găgăuz susține că ”România ar putea ocupa” Republica Moldova în cazul în care trupele Federației Ruse vor intra în regiunea Odesa, relatează ziarul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Rador și https://www.g4media.ro.

Discursul liderului găgăuz este ecoul unor teorii conspiraționiste clocite la Moscova, care acuză România de presupuse ambiții teritoriale.

În realitate, Federația Rusă este cea care a invadat Ucraina, Georgia și a declanșat conflicte, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.

În fiecare duminică au loc în Găgăuzia acțiuni de protest, în ultima, oamenii s-au adunat în satul Kirsovo, cerând ca autoritățile de la Chișinău să mergă la Moscova și să înceapă negocierile privind livrările de gaze.

„Găgăuzii își pun speranțele în Rusia, care întotdeauna ne-a venit în ajutor. Din acest motiv la proteste se fac auzite apeluri la restabilirea legăturilor cu Federația Rusă. Dar președintele Maia Sandu nu dorește acest lucru și face declarații negative la adresa Moscovei”, a spus reprezentantul Sfatului Bătrânilor din Găgăuzia.

De asemenea, Kendighelean a mai declarat pentru Nezavisimaia Gazeta:

„Avem informații că România se pregătește să intre în Republica Moldova imediat ce Rusia intră în regiunea Odesa. Ne pregătim pentru acest lucru. În luna octombrie adunăm congresul deputaților de la toate nivelurile (Adunarea Populară, autoritățile locale, Parlamentul Republicii Moldova), la care vom invita reprezentanți ai OSCE, ai Rusiei și Turciei, ai ambasadelor unor state străine. Hotărârea privind organizanirea congresului a fost luată de Adunarea Populară. La congres va fi analizată situația în autonomie și modul în care Chișinăul își îndeplinește angajamentele prevăzute de legea cu privire la statutul special al Găgăuziei. Legea prevede că Republica Moldova este garantul păstrării și realizării drepturilor Autonomiei Găgăuze. În realitate, Chișinăul încalcă această lege și deja a privat Găgăuzia de majoritatea atribuțiilor sale”.

Mihail Kendighelean a mai spus că „congresul va adopta un apel către OSCE, Rusia și Turcia în care se cere protejarea autonomiei față de România, care poate, ca și în 1918, să ocupe teritoriul Moldovei”.

El a amintit faptul că săptămâna trecută la Chișinău a venit șeful Serviciului Român de Informații, care s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova și a discutat despre probleme ale securității regiunii.

„Sandu este cetățean al României, la fel ca și mulți din Guvernul Republicii Moldova. De aceea găgăuzii nu au încredere în ei. Și nu vor să ajungă la România. Legea privind autonomia găgăuză stabilește dreptul nostru la autodeterminare în cazul în care Republica Moldova își pierde suveranitatea”, a amintit Mihail Kendighelean.

Serghei Cimpoeș, deputat în Adunarea Populară, copreședinte al Grupului de lucru interparlamentar Republica Moldova și Găgăuzia, a confirmat pentru Nezavisimaia Gazeta, faptul că Chișinăul încearcă, într-adevăr, să facă presiuni asupra autonomiei găgăuze. Însă, a subliniat el, cetățenii protestatari au revendicări de natură economică, precum și cereri privind restabilirea legăturilor cu Federația Rusă.

„Faptul că Găgăuzia susține Rusia constituie dreptul poporului Găgăuziei. Vrem să trăim în componența Republicii Moldova, dar ca autoritățile republicii să țină cont de părerea poporului găgăuz”, a tras concluzia Cimpoeș.

El a dezmințit declarațiile autorităților Republicii Moldova potrivit cărora „în Găgăuzia acționează grupuri care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Republicii Moldova”.

Cimpoeș a arătat totodată că „oamenii cer bașcanului Găgăuziei (șeful autonomiei, Irina Vlah – n. Nezavisimaia Gazeta) – care, mergând la alegeri, a promis că va dezvolta legăturile cu Rusia, iar acum se preface că nu se întâmplă nimic – să înceapă negocieri directe cu Moscova, fără Chișinău”.

Deputatul găgăuz a vorbit și despre exercițiile forțelor speciale moldovenești desfășurate ieri în orașul Comrat, că ar fi „un avertisment la adresa populației protestatare a autonomiei”.  (Traducerea Silvia Nicolau).

ADDENDA

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o Populație minoritară în Republica Moldova (în regiunea autonomă Găgăuzia) și în sudul Basarabiei (Bugeac) – Ucraina de azi, în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea – România, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Se presupune că etnicii găgăuzi  fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz însemnând „Poporul albastru” sau „ceresc”.

Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Pe teritoriul României de azi, prezența lor datează de aproape un mileniu.

Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister.

Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină.

Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici în limbă proprie), au fost în cea mai mare parte asimilați de populațiile conlocuitoare. În ciuda faptului că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta, numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța.

Filologul bulgar Ivan Gradeșliev prezintă o istorie neromanțată a acestei populații, în cartea sa intitulată „Găgăuzii” (Гагаузите, Sofia 1994), care a trecut prin marele efort de asimilare dus de România în Cadrilater după primul Război Mondial.

Sunt prezentate eforturile regatului României Mari de a-i asimila (întrucât România după Marea Unire din 1918 avea în granițele firești întreaga Basarabie și Cadrilaterul, o parte a litoralului bulgăresc de azi), majoritatea populației găgăuze existente se afla atunci sub administrație românească. Gradeșliev rezumă paradoxul acestei populații a cărei profundă credință creștin-ortodoxă o facea să aibă un statut inferior în cadrul Imperiului Otoman, dar care și-a păstrat acel statut inferior și în Bulgaria sau România, sau Republica Moldova, din pricina limbii turce pe care ei o vorbesc.

Practic toate țările sau imperiile în care au trăit, au încercat să-i asimileze, elocventă în acest sens fiind chiar situația din Grecia, care căuta să dovedească faptul că ar fi vorba de greci turciți. De altfel, ca o paranteză, statul grec a dus și duce o agresiva campanie de grecizare a unor etnii chiar de pe teritoriul altor state, sunt bine știute ofertele în sute de euro pentru aromânii din Bulgaria, Macedonia și Albania pentru a se declara greci, sumele acordate acestora după unele surse find (culmea), chiar din fonduri europene. Rusia țaristă, spre exemplu, îi considera pe găgăuzi drept „bulgari de limbă turcă”. Rușii nu vedeau nici o distincție întrei ei și bulgari.

La recensământul din 1930, din România,  nu doar în Basarabia a fost înregistrat un număr important de gagauzi, ci și în județele Constanța și Caliacra.

Cronologic vorbind, găgăuzii din arealul dintre Prut și Nistru și-au dobândit independența doar pentru o perioadă de cinci zile, cândva în iarna anului 1906. În rest, au aparținut de Rusia Țaristă, între anii 1812-1917, de Regatul României 1918-1940 și 1941-1944, de Uniunea Sovietică între 1940-1941 și 1941-1991 și, mai apoi, de Republica Moldova, din anul 1991 până în prezent.

În momentul Marii Uniri din anul 1918, deputații găgăuzi din sfatul țării se abțin de la votarea deciziei de a se reuni cu patria-mamă, mai mult de teama unor represalii din partea sovieticilor, în condițiile în care bolșevicii nu renunțaseră la ideea recuperării în forță a Basarabiei.

În perioada interbelică a României Mari (1920-1940), după spusele bașkanului (2014), găgăuzii devin însă una dintre cele mai bine integrate comunități etnice din Basarabia. Toți găgăuzii cunoșteau pe atunci limba română și urau comunismul. În mod surprinzător, tot în perioada interbelică, găgăuzii votează masiv cu Garda de Fier, fiind simpatizanți ai Legiunii Arhanghelului Mihail și ai politicii duse de Căpitan. Ortodoxia militantă și anticomunisul fervent, promovate de legionarii români, atrag pe atunci un mare număr de etnici găgăuzi.  (Ce vor găgăuzii? Editorial de istoricul și jurnalistul basarabean Igor Cașu, vezi RBN Press).

Perioada de sub ocupația sovietică, educația forțată în spiritul materialismului dialectic și științific, precum și succederea generațiilor, duc însă la o schimbare profundă a societății.

În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul câtorva dintre școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar la sfârșitul deceniului, mulțumită răspândirii idealurilor democratice în Uniunea Sovietică („glasnost”, „perestroika”), a evoluat în mișcare politică odată cu întemeierea „Poporului găgăuz” (Gagauz halkî) în 1988. Pe măsură ce creștea în mod paralel mișcarea afirmare națională moldovenească, și mai ales atunci când limba română și grafia latină a fost adoptată oficial în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (Parte din URSS), o parte din liderii „poporului găgăuz”, foști activiști sovietici în frunte cu Stepan Topal, s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale din Republică, pentru a se împotrivi mișcării naționale moldovenești.

Procesul de sovietizare și rusificare a fost atât de puternic încât, în momentele de răscruce din anii 1989 și 1991, găgăuzii au susținut păstrarea cu orice preț a URSS-ului.

În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat.

În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat declarația ca neconstituțională. În acel moment, Găgăuzii, care în marea lor majoritate nu cunoșteau situația reală și nu călătoriseră decât în URSS, erau speriați de propaganda politică potrivit căreia „românismul” din noua Republică era o mișcare „fascistă” iar eventuala unire a acesteia cu România (unire care în acel moment părea iminentă) ar însemna să fie dați afară din țară.

În aceste condiții, grupul pro-sovietic a preluat total conducerea „Poporului găgăuz” și a organizat în martie 1991 un „referendum” la care partizanii săi au votat în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS, fără ca alți alegători să-și poată manifesta opiniile, așa cum a constatat ziaristul francez Jean-Baptiste Naudet, de la ziarul „Le Monde”, deși când parlamentul Republicii Moldova a votat independența Republicii, 6 din cei 12 deputați găgăuzi votaseră „da”. Ulterior, o parte din Găgăuzi au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul.

Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat.

Opinia scriitorului Serghei Uzun, de origine găgăuză, din Chișinău (interviu luat de ziare.com și tradus de Valeriu Zegrea)

Ce amintiri au gagauzii despre perioada din timpul României interbelice ? Cum a fost regimul românesc?

Iși amintesc de interzicerea slujbelor religioase în limba gagauză, despre jandarmii din sate, despre practica pedepselor corporale cu bâta. Toate acestea nu au contribuit la iubirea populara pentru autoritatile romane.

Cu alte cuvinte, daca autoritatile Rusiei tariste nu s-au amestecat in randuielile traditionale ale gagauzilor, atunci autoritatile Romaniei Mari au fost prezente in fiecare sat. Nu doar prin jandarmi, ci si prin clerul bisericesc si invatatori. Sa spunem si ca in satul meu prima scoala a aparut in timpul autoritatilor romanesti.

De aceea, atitudinea față de autoritatile romanesti din acea perioada nu este negativa pentru toti. Sunt oameni care au primit educatie si au reusit in viata anume in acea perioada.

Cum a fost perioada sovietica pentru gagauzi? A existat un proces de rusificare sau gagauzii au fost lasati cum limba si cultura lor?

Perioada sovietica a fost considerata si este considerata ca o perioada de inflorire a regiunii. Practic toata infrastructura – drumuri, scoli, spitale, intreprinderi – a fost creata in acea perioada. Procesul rusificarii, desigur, a existat. Dar trebuie sa intelegem ca gagauzii isi pastreaza si si-au pastrat limba si cultura lor datorita locuirii compacte, nu datorita scolii sau universitatii.

Cu alte cuvinte, la noi niciodata nu a fost invatamant in limba gagauza. La sfarsitul anilor patruzeci, dupa foametea din ’46-’47, procesul romanizarii a fost schimbat cu procesul rusificarii. In 1956 a fost creata de catre savantii sovietici prima scriere pe baza chirilica si au fost create programe de invatare in scolile nationale.

Dar, din cauza faptului ca gagauzii erau putin numerosi, acest proces a fost recunoscut inoportun si in 1966 studierea limbii gagauze in scoli a fost intrerupta. Dar, de exemplu, eu niciodata nu am invatat limba gagauza si nu am citit carti in limba gagauza, dar vorbesc liber in limba gagauza.

Insa cartile mele le-am scris in rusa, deoarece scrisul gagauzilor si manualele de limba gagauza pe baza scrierii in latina au aparut putin mai tarziu decat fiul meu, ceea ce a facut ca procesul meu de invatare sa fie prelungit. Dar nu fara rezultat, din fericire.

O mulțime de populatii musulmane, dar de etnii diferite au avut de suferit sub rusi, ori pe vremea imperiului, ori in perioada sovietica. Cum se explica totusi atasamentul pe care il au gagauzii fata de Rusia?

La gagauzi nu exista perioada musulmana in istorie – gagauzii sunt un popor crestin. Dar raspandirea lor in Rusia se explica gratie istoriei comune si considerentelor strict economice. Cu alte cuvinte, este de inteles ca perioada de inflorire a regiunii in perioada sovietica se proiecteaza asupra Rusiei de azi. Actuala situatie economica ii obliga pe oameni sa isi caute de munca peste granitele tarii.

Deoarece rusificarea din perioada sovietica nu a trecut fara urmari, toti sunt vorbitori de rusa. Permeabilitatea frontierelor si limbii face din Rusia locul cel mai atractiv pentru gasterbeiteri (cuvant de argou, din germana, inseamna oameni plecati la munca in strainatate – n.red.). Dar trebuie sa intelegem ca gasterbeiter nu inseamna numai bani, dar duce si la aparitia unor legaturi culturale cu Rusia.

Sa spunem ca, data fiind apropierea limbii gagauze de celelalte limbi turcice, manifesta deschidere fata de Gagauzia si tari precum Turcia, Azerbaijan, Kazahstan, dar in aceasta privinta sunt doar schimburi culturale si practic nu sunt perspective pentru gasterbeiteri. Noi traim intr-o perioada stranie, cand vectorul politicii externe a statului este determinat foarte mult de gasterbeiteri.

Din Romania asa este vazuta reactia gagauzilor fata guvernul central al Republicii Moldova – gagauzii sunt banuitori, reticenti, nu le plac moldovenii, nu le place limba romaneasca, si, daca li s-ar oferi ocazia, si-ar declara imediat independenta. De ce?

Punctul de vedere despre gagauzi in Romania, ca si in Moldova, este format de catre ziare si reviste. Daca mie imi este evidenta deformarea imaginii din Romania, mai mult sau mai putin, in situatia cetatenilor din Moldova, dorinta de a-si forma un punct de vedere din mijloacele mass-media in locul deplasarii la o distanta de o suta de kilometri si aflarii realitatii personal, la fata locului, este de neinteles pentru mine.

Intr-un moment oarecare ceva s-a intamplat si noi ne-am dezvatat sa comunicam unii cu altii. Nu, si niciodata, nu a fost nici o ostilitate fata de moldoveni din partea gagauzilor.

Mama mea este moldoveanca, a invatat in scoala moldoveneasca si a absolvit institutul in limba de predare moldoveneasca. De aceea, presupunerea ca gagauzii nu ii iubesc pe moldoveni se transforma in praf si pulbere chiar la nivelul familiei mele. Au fost tensiuni in anii ’90, dar asta a fost acum douazeci de ani si trebuie acum cumva sa se indrepte.

Legat de limba găgăuză foarte exact tatal meu a spus foarte exact că :

„In 1918 au venit românii, au adus invatatori – de bine, de rau, in trei ani noi cunosteam limba romana. In 1940 au venit rusii, au adus invatatori – in 3-4 ani cu greu incercam sa ne exprimam in limba rusa. In anii ’90 nimeni nu a venit, nimeni nu a mai fost adus, dar nu stiu de ce toti asteapta aparitia limbii. Cum poate sa apara limba fara invatatori si fara un mediu lingvistic?”.

Intrebarea legata de independența Gagauziei nu merita sa fie pusă. Există o formulare privitoare la dreptul la autodeterminare, in situația schimbarii statutului Republicii Moldova, din statutul de stat independent într-o entitate cu alt statut. Mai mult decât atat, aceasta formulare a aparut ca o contracarare a ideii de unire a R. Moldova cu România, care este foarte populara in Moldova si in România.

Neplăcerea acestei idei provine din faptul ca printre gagauzi, Romania de azi este strans asociata cu Romania Mare din anii 1918-1940.

De ce gagauzii nu stiu nimic despre actuala Românie ?   – este o intrebare care ășăîtrebuie adresata mai degraba autoritatilor României.

Cum e resimtită de catre gagauzi anexarea Crimeii de catre Rusia? Se bucura? Isi doresc si ei reintegrarea intr-o Rusie mare, continuatoare a URSS? Sau vor sa continue in cadrul Republicii Moldova?

Imi vine greu sa raspund. Au fost cateva mitinguri de sprijinire a Crimeii. Trebuie sa spunem ca nu au fost foarte multi participanti. Nostalgia dupa Uniunea Sovietica este raspandita nu numai printre gagauzi.

Dar trebuie sa intelegem ca astazi omul trebuie sa faca o alegere intre tara care ti-a construit drumuri, cu invatamant si asistenta medicala gratuita si tara in care tu nu poti sa iti castigi existenta si in care de douazeci de ani esti „separatist, care nu doreste sa invete limba, care a venit de undeva pe pamantul nostru”.

Aceasta alegere intre doua imagini foarte diferite este evidenta. Ca sa schimbam cumva aceasta situatie, eu as face multe. Dar as incepe totusi cu schimbarea retoricii. (interviul din Aprilie 2014 al lui Serghei Uzun – integral aici).

Poziția și implicarea Turciei în problema găgăuză din R. Moldova

„Găgăuzia reprezintă un factor important pentru dezvoltarea relațiilor dintre Moldova și Turcia. Găgăuzia, ca regiune autonomă, trebuie să fie în continuare parte a Republicii Moldova, să realizeze proiecte comune și să conclucreze în continuare cu autoritățile de la Chișinău. Noi pledăm în continuare pentru integritatea și unitatea politică a țării”, a fost mesajul președintelui Adunării Naționale a Turciei Cemil Çiçek aflat în vizită în R. Moldova în luna mai 2014

Expertul publicației „Economiceskoe Obozrenie”, Dmitri Kalak, într-un interviu luat de Europa Liberă subliniază rolul și poziția Turciei față de Găgăuzia.

 „Pentru Turcia, este foarte importantă stabilirea unui consens între autoritățile de la Chișinău și cele din Găgăuzia. Să nu uităm că la începutul anilor 1990, când în regiune a fost autoproclamată republica găgăuză, guvernul Turciei a fost foarte ferm și a spus clar că vor susține Găgăuzia, doar dacă liderii de acolo vor avea o relație constructivă cu autoritățile centrale de la Chișinău.

Tocmai pentru că Turcia înfruntă pe teritoriul său separatiștii curzi, ea pledează împotriva tensionărilor interne în cadrul țărilor partenere.”

Astăzi, businessul turcesc este foarte activ în Găgăuzia, pe teritoriul autonomiei activează holdingul de textile „Asena”, cu cinci fabrici. De asemenea, sunt și alte investiții care asigură localnicii cu locuri de muncă.”

De asemenea,Turcia se numără printre primii cinci investitori în Republica Moldova.

„În ultimii ani, Turcia se regăsește în topul țărilor cu care Republica Moldova are stabilite relații comerciale. La capitolul „importuri” Turcia este în top cinci.”

Autor: Andrei Lisenco, Redactor-editor Flux News MD – romaniabreakingnews.ro