De ce au dispărut culturile de cânepă industrială din țara noastră?

Cânepa industrială nu este doar o plantă agricolă.

În ’89, România era pe primul loc în Europa la producția de cânepa industrială și pe locul trei mondial.

Cânepa este azi o victimă a culturii de consum, care încurajează producția masivă și rapidă de materiale textile. Pe de altă parte, e victima incapacității autorităților române de a reglementa cultivarea sa și de a deosebi de marijuana. 

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2020 aveam 1.191 de hectare cu cânepă cultivată pentru fibră, în condițiile în care în 1990 suprafața era de vreo 15 ori mai mare. Înainte de Revoluție, România era pe locul al patrulea în topul exportatorilor de cânepă la nivel mondial, în condițiile în care suprafața cultivată era de aproximativ 55.000 de hectare.  

Am ajuns aici, pentru că geniile care conduc ţara n-au fost în stare să facă diferenţa între tipurile de cânepă.

Cea românească, folosită masiv în industria textilă pentru fibrele vegetale lungi, se numeşte canabis sativa şi, din păcate, la fel se numeşte şi planta cu care se droghează unii oameni.

Ca orice plantă, canabis sativa are mai multe soiuri, iar unele dintre acestea conţin mai mult THC (elementul psihoactiv din marijuana) ca altele.

La noi, au fost băgate toate în aceeaşi oală în legea combaterii traficului şi consumului de droguri.

Cânepa industrială e prinsă într-o încurcătură legislativă, în mare măsură din cauza controversatei sale rude, marijuana. Diferența majoră între cânepă și marijuana e dată de conținutul de THC, substanța psihoactivă cu efect euforic: marijuana are un conținut mare, în timp ce cânepa industrială — unul neglijabil.

  Legea din 2005 care stabilește „regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope” se referă la canabis în două feluri. Pe de-o parte e „vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica”, adică marijuana.

Pe rândul următor însă legea definește „planta canabis”, prin care înțelege „toate speciile din genul canabis”, deci inclusiv cânepa obișnuită. Un ordin al Ministerului Agriculturii, publicat tot în 2005, așază cânepa pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman. 

Asta este ca şi cum ai interzice oamenilor să aibă animale de casă, pentru că şi câinii, şi lupii au denumirea ştiinţifică de canis lupus.

DE CE AU dispărut culturile de cânepa?

1. Un hectar de cânepă produce la fel de mult oxigen cât 25 de hectare de pădure.
2. Un hectar de cânepă poate produce hârtie cât 4 hectare de lemn.
3. În timp ce cânepa poate fi transformată în hârtie de 8 ori, lemnul poate fi transformat în hârtie de 3 ori.
4. Canepa crește în 4 luni, copacul crește în 20-50 de ani.
5. Floarea de cânepă este o adevărată capcană de radiații.
6 Canepa poate fi cultivata oriunde in lume si necesita foarte puțină apă. Mai mult, pentru că se poate apăra împotriva insectelor, nu are nevoie de pesticide.
7. Dacă țesăturile de canabis se răspândesc, industria pesticidelor ar putea dispărea complet.
8 Primii blugi au fost făcuți din cânepă; chiar și cuvântul „KANVAS” este numele produselor din cânepă.
Canepa este, de asemenea, o plantă ideală pentru confecționarea frânghiilor, șireturilor, genților, pantofilor
9. Reduce efectele chimioterapiei și radiațiilor, în tratamentului , SIDA și cancerului; este utilizată în cel puțin 250 de boli precum cele de inimă, stomacale,epilepsie, astm, insomnie, psihice și boli ale coloanei vertebrale.
10. Valoarea proteică a semințelor de cânepă este foarte ridicată iar cei doi acizi grași conținuți în ea nu pot fi găsiți nicăieri altundeva.
11. Canepa este mai ieftină de produs chiar decât soia.
12. Animalele hrănite cu canabis nu au nevoie de înlocuiri hormonale.
13. Toate produsele din plastic pot fi fabricate din cânepă iar plasticul de cânepă poate foarte ușor fi redat în natură, fiind biodegradabil.
14. Caroseria unei mașini făcută din cânepă, va fi de 10 ori mai rezistentă decât oțelul.
15. Poate fi folosită și pentru izolarea clădirilor,materialele respective fiind durabile, accesibile ca preț și flexibile.
16 Săpunurile și cosmeticele pe bază de cânepă nu contaminează apa, deci sînt complet organice și ecologice.

Cel mai important dușman al cultivării cânepii a fost industrializarea: apariția materialelor industriale și accesibilizarea materialelor pentru confecționarea îmbrăcămintei au fost elementele principale.

Aceste materiale industriale — la început au fost bumbacul și inul — erau mult mai fine, mai ușoare, și mai ușor de folosit în comparație cu cânepa.

Acum, pădurile sunt tăiate pentru producția de hârtie și vedem cum otrăvirile și numărul bolilor provocate de pesticide este în creștere, iar lumea s-a umplut de deșeuri de plastic dăunătoare…

În Țara Noastră, DEȘI SOIUL DE CÂNEPA destinat PRODUCERII DE DROGURI NU SE CULTIVĂ, SUPRAFEȚELE DESTINATE SOIURILOR FOLOSITE ÎN INDUSTRIA TEXTILĂ S-AU RESTRÂNS ENORM !

Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi în general în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai multe cazuri 0,2-0,3%), iar această cânepă este cultivată şi utilizată special pentru producerea de fibre textile.

Important este faptul că pe teritoriul actual al României, culturile de cânepa au fost destinate întotdeauna obţinerii de fibre textile , iar această plantă nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru a fi folosită ca drog (nu există nici un document care să ateste acest lucru).

Se confundă cânepa cultivată pentru obținerea de droguri, cu cea pentru obţinerea de fibre textile de mare valoare economică şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS, denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale”.

Este grav că neprofesioniștii creează în legătură cu această temă situaţii de-a dreptul penibile.

Acţiunea narcotică a acestei plante este dată de substanţele secretate de perişorii aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa.

Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie.

Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe narcotice se găseşte în CÂNEPA INDIANĂ – Cannabis indica, și cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică.

Această specie de cânepă se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu și se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, e puternic ramificată, are frunze cu foliole înguste şi seminţe mari.

SURSE:

https://basarabialiterara.com.md

https://www.revista-ferma.ro/articole/tehnologii-agricole/canepa-cannabis-sativa-l

Publicitate

Viața omului politic basarabean Gherman Pântea, militant pentru Marea Unire și singurul primar român al Odesei

Foto: Gherman Pântea și mareșalul sovietic Tolbuhin

Publicația https://timpul.md de la Chișinău a redat povestea eroului basarabean Gherman Pântea, fostul primar român al Odesei în timpul războiului anisovietic din anii 1941-1944, luptător pentru Marea Unire, care s-a întâlnit cu Lenin pentru a pleda cauza Unirii și căruia un mareșal al lui Stalin i-a salvat viața.

Comuniștii români l-au aruncat în pușcărie.

Liderul basarabean Gherman Pântea s-a născut în data de 13 mai 1894 la Zăicani, județul Bălți, în Basarabia țaristă și a decedat în ziua de 3 februarie 1968, la București).

După ce a urmat ciclul primar în satul natal, a terminat ca premiant Școala Normală din Cetatea Albă, pe care a absolvit-o în 1915.A fost pentru o perioadă dascăl în învățământ.

Caracterul său aparte i-a așezat biografia între mit și realitate. Curajos, deschis, neconvențional și lipsa unei conduite marcate de tradiționalism i-au dat trăsături inconfundabile. Firul vieții sale a fost jalonat de o serie de povestiri captivante, de multe ori incredibile.

Fire tranșantă, Gherman Pântea și-a expus existența în fața primejdiei fără ezitare. Acolo unde riscul părea de netrecut pentru mulți, el își așeza pe frunte laurii învingătorului.

Martor ocular al istoriei moderne

Documentele și memoriile lui Pântea, rămân mărturii deosebit de prețioase ca surse de informare asupra epocii în care a trăit și care n-a fost deloc lipsită de zbuciumuri pentru cel care a deținut de trei ori funcția de primar al Chișinăului, în anii ’20-’30, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost edilul Odesei, oraș eliberat de armata română de sub ocupația sovietică.

Documentele predate Academiei Române cuprindeau două capitole extrem de importante: “Rolul organizațiilor militare moldovenești în actul Unirii Basarabiei” (1932), cu o prefață semnată de către savantul Nicolae Iorga. Celălalt purta titlul: “Două decenii de la autonomia Basarabiei”, (1937). Gherman Pântea, în neclintitul său crez, scria:

„La 15 mai 1964 am împlinit 70 de ani. Sunt un om bătrân, dar aceasta nu mă împiedică, ca atunci când rușii formează Republica S.S. Moldovenească, pe pământul românesc dintre Prut și Nistru, și păstrează statuia lui Ștefan cel Mare, ridicată de moldovenii din Basarabia în 1928, în grădina publică din Chișinău, să-mi amintesc cum și-au însușit pe nedrept o mare parte din teritoriul României.

Mai cu seamă, când însuși Marx, părintele comunismului, declara că prin tratatul din 28 mai 1812, de La București, turcii au cedat Basarabia, ca parte din Moldova rușilor, fără să aibă acest drept. Aceasta mă obligă să contribui la clarificarea unor momente istorice după 1917, evenimente la care am fost actor principal, fie martor ocular”.

Întâlnirea cu Lenin

Din memoriile sale, rezultă că în calitatea sa de președinte al Comitetului Central Orășenesc din Chișinău, Gherman s-a alăturat unei delegații a Marelui Cartier General pentru o întrevedere cu Lenin.

Acesta locuia, încă din 1917, de la venirea sa din Elveția, la palatul fostei balerine Kreșinskaia. Nu l-au găsit.

A doua zi au fost luați cu o mașină ce i-a dus la o casă particulară, unde liderul bolșevic i-a primit foarte prietenos. I s-a cerut părerea despre soarta celor trei milioane de moldoveni din Basarabia. Răspunsul a venit prompt și categoric:

„Partidul comunist susține cu tărie autodeterminarea tuturor națiunilor din fostul imperiu țarist. Aceste popoare au dreptul, după părerea noastră, la autonomie și independență, mergând chiar la despărțirea de statul nostru, dacă interesele lor naționale cer acest lucru”.

Vorbe fără acoperire, fapt dovedit de succesorul său, Stalin...

În prima ședință a Consiliului de Miniștri, din 24 august 1944, generalul Potopeanu a cerut arestarea lui Pântea, invocând posibilitatea ca acesta să părăsească în mod clandestin țara, pentru “a scăpa de răspunderea administrării Odesei”.

Ofițerul era unul dintre cei dispuși a sări dintr-o barcă în alta, respectiv de sub guvernarea Antonescu în cea condusă de Sănătescu. Era și un vechi inamic al basarabeanului din pricina unei mașini pe care a vrut să o vândă primăriei Chișinău pe o sumă supraevaluată căreia i s-a împotrivit edilul de atunci.

La începutul lui septembrie 1944, sovieticii intrau cu armatele în București, iar printre primele lucruri pretinse oficialităților române este o listă cu persoanele ce trebuiau trase la răspundere pentru administrarea Trasnistriei. Gherman Pântea nu figura nicăieri datorită poziției lui moderate în conducerea Odesei.

Totuși, românii voiau să-l înfunde în pușcărie, deși sovieticii refuzau acest lucru. În timpul prigoanei dezlănțuite, s-a refugiat la Craiova, apoi s-a ascuns la mai multe adrese din Sibiu, folosind acte false de identitate. Pentru moment. Alte repercusiuni aveau să urmeze.

Apărat de către un sovietic cu grad înalt

Bunăvoința rușilor față de român provenea din ajutorul decisiv al lui, pe când era primar al Odesei. Mai precis, a intervenit pe lângă marele chirurg al vremii, Pavel Ceasolnikov, rector al universității, pentru a o opera, în vara lui 1942, pe Elena Rudenko grav bolnavă, nimeni alta decât fosta colegă de liceu a soției mareșalului Tolbuhin. Actul medical a fost de succes.

Înaltul ofițer sovietic avea să devină președintele Comisiei Aliate de Control din România.

În vara lui 1945, mareșalul sovietic venea la București pentru a-l decora pe regele Mihai cu Ordinul „Pobeda” (Victoria).

L-a invitat și pe Pântea în vederea unor mulțumiri ca urmare a gestului său în cazul Rudenko. Românul nu a putut veni, aflându-se în ilegalitate, urmărit de autoritățile române.

S-a prezentat în fața ministrului Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu pentru a-i mulțumi, iar acesta, de fapt singurul intelectual dintre comuniști, i-a răspuns sec:

„Nu am nici un merit în clasarea dosarului d-tale, el s-a clasat în urma intervenției Comisiei Aliate de Control”.

Totuși, Pântea avea să fie arestat în decembrie 1949 de către noua “miliție populară” și dus în fața temutului general de securitate Nicolschi, sub învinuirea de “crimă contra clasei muncitoare”.

Securitatea se dovedea mai zeloasă decât profesoara ei, NKVD-ul sovietic.

A fost întemnițat mai mulți ani, cu un regim deosebit de sever, la închisorile Aiud, Craiova, Poarta Albă.

După eliberarea din lagăre și pușcării ca urmare a decretului din aprilie 1964, fruntașii basarabeni din România și-au pus mari speranțe într-o politică de independență reală a regimului de la București față de Moscova.

În acest context, Gherman Pântea a început o colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei.

Drept urmare, Consiliul de Stat i-a acordat o pensie de 1500 de lei lunar, de la 1 mai 1965, pentru “merite deosebite față de clasa muncitoare în anii 1919-1926”.

În ultimii săi ani de viață, Gherman Pântea nu a ezitat să folosească diverse ocazii pentru a-și afirma crezul nestins privind Basarabia. A murit la 1 februarie 1968, la vârsta de 78 de ani.

La ceremonia de înmormântare din cimitirul Bellu au participat peste 400 de persoane, în majoritate basarabeni.

Discursurile rostite atunci au fost adunate de către Elefterie Smicliu într-o broșură cu titlul: “La catafalcul lui Gherman Pântea, 4 februarie 1968”.

SE ÎNMULȚESC asasinatele cu bombă asemănătoare celui care a ucis-o pe Daria Dughina

Ivan Șușko (foto), șeful administrației locale pro- Putin din Mihailovka, regiunea Zaporojie, unde se află și centrala nucleară aflată sub control rusesc, a fost asasinat în urma exploziei unei mașini capcană, la câteva zile după ce fiica proeminentului ultranaționalist rus Aleksandr Dughin a murit în mod similar..

Șușko în vârstă de 40 de ani, cetățean ucrainean și tatăl unui copil, a murit la spital în dimineața zilei de 24 august, relatează publicația britanică Daily Mail.

El a fost instalat în luna mai de trupele de ocupație ruse, ca șef al „administrației militaro-civile” din Mihailivka în regiunea Zaporoje, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.

„Un dispozitiv exploziv a fost plantat sub scaunul mașinii lui ”, a declarat o sursă agenției ruse Interfax, citată de ȘtiripeSurse, fapt confirmat și de Vladimir Rogov, șeful dministrației militaro-civile pro-ruse din regiunea Zaporojie.

Rogov a spus că imediat după explozie, Sushko a fost dus în stare critică la spital, unde a murit la scurt timp.

De la începutul verii, au fost făcute mai multe încercări de asasinate asupra oficialilor din regiunile Zaporojie și Herson.

De asemenea, asasinatul apare în contextul în care și Daria Dughin, fiica lui Alexandr Dughin, a fost ucisă în același fel, mai scrie sursa citată.