CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CHINA COMUNISTĂ ȘI-A RETRAS PROMISIUNEA DE A SE ABȚINE DE LA UTILIZAREA FORȚEI PENTRU REUNIFICAREA CU TAIWANUL



China şi-a retras promisiunea de a nu trimite trupe sau personal administrativ în Taiwan, după ce va lua insula înapoi, arată un document oficial publicat miercuri, citat de Reuters, care semnalează totodată decizia preşedintelui Xi Jinping de a acorda mai puţină autonomie acestui teritoriu decât sugerase anterior.

Cartea albă intitulată „Chestiunea Taiwanului şi reunificarea Chinei în noua eră”, este publicată după mai multe zile de exerciţii militare chineze fără precedent în apropierea insulei, pe care Beijingul o revendică drept teritoriu propriu, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi săptămâna trecută.

„Noua eră” este un termen asociat în mod obişnuit cu conducerea lui Xi.
Agenția de presă Reuters amintește că Taiwanul a respins constant pretenţiile de suveranitate ale Chinei, afirmând că populaţia insulei ar trebui să-și decidă singură propriul viitor şi promite să apere democraţia.

Conducerea Republicii Populare Chineze declarasee în două cărţi albe asupra Taiwanului, publicate în 1993 şi 2000, că „nu va trimite trupe sau personal administrativ care să aibă sediul în Taiwan” după realizarea unificării.

Iată însă că această poziție, menită să asigure Taiwanul că se va bucura de o largă autonomie după ce va deveni o regiune administrativă specială a Chinei, nu mai apare în cea mai recentă carte albă a conducerii comuniste de la Beijing.

Partidul Comunist aflat din 1949 la putere în China. a propus ca Taiwanul să poată reveni sub conducerea sa, după modelul „o ţară, două sisteme”, similar cu formula sub care fosta colonie britanică Hong Kong a revenit sub conducere chineză în 1997.

Aceasta ar oferi o oarecare autonomie Taiwanului guvernat democratic pentru a-şi păstra parţial sistemele social şi politic.

Mențiunea din cartea albă apărută în anul 2000, care spunea că „orice poate fi negociat”, atâta timp cât Taiwanul acceptă că există o singură Chină şi nu doreşte să obţină independenţa, lipseşte şi ea din documentul actualizat apărut recent.
Reuters, reluată de Agerpres, aminteste că
Taiwanul trăește sub ameninţarea invaziei chineze încă din anul 1949, când guvernul Republicii China s-a refugiat în această insulă, după ce Partidul Comunist al lui Mao Zedong a câştigat războiul civil.

Agenţia DPA consemnează de asemenea că pe fondul tensiunilor continue asupra Taiwanului, China ameninţă din nou că, va anexa dacă va fi necesar această republică insulară autoguvernată democratic , prin mijloace militare.

,,Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi vom face toate eforturile posibile pentru a realiza reunificarea paşnică”. „Dar nu vom renunţa la folosirea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare”, spune guvernul chinez în cartea albă.



,,Utilizarea forţei ar fi ultima soluţie (…). Vom fi nevoiţi să luăm măsuri drastice doar pentru a răspunde la provocarea elementelor separatiste sau a forţelor externe dacă ar trece vreodată liniile noastre roşii”.

Nicio interferenţă străină în Taiwan nu va fi tolerată, declară conducerea chineză, adăugând că „obiectivul istoric al reunificării patriei noastre trebuie realizat şi va fi realizat„.

11/08/2022 - Posted by | analize | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: