CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ARMATA RUSĂ RACOLEAZĂ cetățeni din R.Moldova pentru războiul din UCRAINA


O investigaţie a RISE Moldova «Вербовщики из Тирасполя» (Recrutorii din Tiraspol), citată de IPN și Adevărul.ro relevă că locuitorii din Moldova, chiar şi cei de pe malul drept al Nistrului, sunt activ racolaţi în armata rusă dislocată în regiunea transnistreană fără acordul oficial al Chişinăului.

„Mesajele se transmit prin anunţuri plasate în stradă, pe stâlpi, sau expediate pe canalele private de Telegram”, precizează articolul. 

Autorul investigaţiei, Vladimir Trohik, a sunat la câteva numere de telefon indicate în anunţuri, prezentându-se drept şomer, originar din Bălţi. Subiectul discuţiei a vizat posibilitatea de a fi expediat pe frontul din Ucraina, dar şi mărimea plăţilor pentru serviciul militar în armata rusă.

Poţi dovedi într-o oră cine şi cum racolează locuitorii din Moldova în armata rusă. Am găsit informaţii despre recrutorii militari ruşi, inclusiv numele de familie, dovezile apartenenţei lor la armată, prin numerele de telefon găsite de noi în anunţuri. Pentru a stabili cui îi aparţin numerele de telefon au fost utilizate câteva aplicaţii gratuite, s-a căutat prin reţelele de socializare şi câteva baze de date transnistrene şi ruse”, a precizat pentru IPN autorul investigaţiei.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) din R.Moldova a prezentat poziţia instituţiei la acest subiect într-un comentariu remis redacţiei RISE.

„Grupul operaţional de trupe ruse (GOTR) este dislocat în regiunea transnistreană fără acordul autorităţilor moldoveneşti, încălcând astfel principiul dreptului internaţional”, se arată în răspunsul oficial.

„Racolarea ilegală a localnicilor în structuri militare dislocate în regiunea transnistreană subminează suveranitatea, integritatea teritorială şi contrazice statutului de neutralitate al Republicii Moldova”, se mai menţionează în mesaj.

Autorul investigaţiei, aminteşte că „regimul separatist, care a transformat regiunea într-o rezervaţie a fărădelegii, se bazează inclusiv pe baionetele ruseşti, fapt confirmat în repetate rânduri de către Curtea de la Strasbourg în hotărârile sale care condamnă încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

„În deciziile CEDO se menţionează că, în condiţiile sprijinului militar, economic şi politic al Rusiei, regiunea transnistreană ar putea continua să existe şi să submineze eforturile Chişinăul şi structurilor internaţionale de soluţionare a conflictului şi de promovare a democraţiei şi statului de drept în regiune”, a spus pentru IPN jurnalistul de la RISE.

09/08/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: