RENAȘTEREA UNIUNII SOVIETICE – VISUL DE AUR AL IMPERIALIȘTILOR RUȘI ÎN FRUNTE CU VLADIMIR PUTIN

Uniunea Sovietica a fost „Marea Rusie”, iar destramarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut”, declara în aprilie 2005, dictatorul de la Kremlin Vladimir Putin, in timpul discursului sau anual privind starea națiunii.

„Pentru poporul rus, acest lucru a reprezentat o adevarata dramă”, a subliniat el … „Zeci de milioane de cetateni si compatrioti ruși se gasesc în afara teritoriului Rusiei”, a adaugat Putin evocand independenta republicilor sovietice dupa destramarea URSS in 1991. „Epidemia distrugerii s-a intins chiar si in Rusia. Economiile cetatenilor au fost distruse si vechile idealuri spulberate”, a mai spus el insistând asupra necesitatii apararii „valorilor ruse” si „intaririi comunitatii istorice ruse” în aceasta zonă din fosta URSS.

„Suntem o țară libera si locul nostru in lumea moderna va fi hotărât doar de succesul și puterea de care vom da dovadă”, a mai spus Putin.

Seful statului rus a fost foarte critic și fata de „revoluțiile” colorate din Georgia si Ucraina si s-a aratat foarte ingrijorat de viitorul Comunitații Statelor Independente (CSI).

De atunci el a reluat periodic declarațiile pe această temă, repetând obsedant că prăbușirea URSS a însemnat sfârșitul ”Rusiei istorice” și rămâne și acum o ”tragedie” pentru majoritatea cetățenilor ruși.

„Oamenii m-au întrebat: Sunteţi pentru URSS sau pentru Rusia? Le-am răspuns: Dar este vreo diferenţă? Se numeşte altfel, dar este tot Rusia, marea Rusie”, a declarat Vladimir Putin.

 De fapt, așa cum a scris Boris Souvarin, unul dintre primii mari apostați ai comunismului, chiar acronimul URSS conținea, prin cele patru litere, patru minciuni: Uniunea Sovietică nu a fost una reală, republicile nu erau republici în sensul de res publica, sovietele (consiliile) fuseseră de multă vreme golite de orice conținut democratic, iar socialismul proclamat oficial era unul al celei mai rigide stratificări sociale.

Niciodată și nicăieri nu a fost clasa muncitoare mai exploatată ca în regimurile în care se afla, pasămite, la putere. Dreptul la grevă, câștigat prin lupte lungi si grele de social-democratia internatională, a fost abolit in regimurile care se proclamau ale proletariatului. Formula socialismului leninist era de o inspaimantatoare simplitate: Puterea Sovietelor (adică a elitei bolsevice) plus electrificare. Statul de drept? Un moft burghez. Morala? O legendă a popilor. Care pe care?

Sovietismul a fost o formă mentală, iar formele mentale nu dispar spontan. E nevoie de o pedagogie a memoriei. Una care sa destrame legendele propagandistice. Nu a avut loc procesul PCUS, acel demers promis si rapid abandonat de Boris Eltin.

Un asemenea proces ar fi fost unul al instituțiilor vitale ale sistemului, în primul rând PCUS și poliția secretă (KGB). Eșecul decomunizării a fost cauza principală a resurecției sovietismului în versiunea putinistă.

Rusia doreşte în termeni geopolitici să restabilească ordinea lucrurilor care a existat sub Uniunea Sovietică a avertizat într-un interviu recent pentru CNN, secretarul de stat american Anthony Blinken.

„Cred că acesta este unul dintre obiectivele preşedintelui rus, Putin. Şi asta înseamnă restabilirea unei sfere de influenţă asupra ţărilor care făceau anterior parte din Uniunea Sovietică”, a spus el, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist şi a adăugat că acest lucru este inacceptabil”.

Și subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a anunţat că Washingtonul este îngrijorat că Moscova ar putea încerca să recreeze Uniunea Sovietică. Nu este prima dată când astfel de declaraţii sunt făcute la Washington.

Iată că de la un timp, din ce în ce mai multe elemente îngrijorătoare se adună pentru a ne avertiza asupra intențiilor revanșiste ale capilor Federeției Ruse conduși de Putin…

Recent, în Rusia se lucrează pentru ca istoria să fie din nou falsificată și cauterizarea memoriei, revenindu-se la temele celei mai obscene propagande belicoase.

Așa s-a ajuns la faptul că elevii ruși vor studia în școli „operațiunea militară” din Ucraina și „renașterea Federației Ruse ca putere mondială”

Propaganda pentru renașterea imperiului are în vedere și educarea tinerei generații în spiritul adulării fostei URSS și a resuscitării acesteia.

Una din căile urmate de conducerea Rusiei este aceea de a include în programa școlară istoria războiului împotriva Ucrainei, anexarea Crimeei, precum și „rolul decisiv al Uniunii Sovietice în victoria asupra nazismului”, informează RBC.

În acest scop,Ministerul rus al educației a pregătit amendamente la „standardul educațional de stat al învățământului general secundar”, conform cărora elevii din programul de istorie vor studia „operațiunea militară specială din Ucraina”.

Proiectul de ordin al ministerului rus al educației prevede că cerințele pentru cursul de bază al istoriei ar trebui să reflecte, printre altele, „înțelegerea cauzelor și consecințelor prăbușirii URSS, renașterea Federației Ruse ca putere mondială, reunificarea Crimeei cu Rusia, operațiunea militară specială din Ucraina și alte evenimente majore ale secolului XX – începutul secolului XXI”.

De asemenea, elevii ruși vor studia „rolul decisiv al Uniunii Sovietice în victoria asupra nazismului”, dar și „semnificația succeselor științifice și tehnologice sovietice, explorarea spațiului”.

Pe 20 iunie, s-a decis includerea recunoașterii independenței „Republicilor Populare Donețk și Luhansk” în cursul școlar al istoriei Rusiei pentru clasa a IX-a.

La trei decenii de la colapsul URSS, trebuie să i se reamintească lui Putin, dar si lui Mihail Gorbaciov, ca Occidentul nu s-a mobilizat impotriva lui Hitler si in marea competitie care a fost Razboiul Rece doar pentru a-i îngădui lui Stalin și urmașilor săi să-și îndeplinească planurile imperiale. Valorile antifascismului democratic coincid cu acelea ale anticomunismului civic-liberal, deci ale anti-totalitarismului.

Au trecut trei decenii. Trecutul nu s-a repetat, dar nici nu s-a evaporat, iar acum se încearcă resuscitarea IMPERIULUI RĂULUI. Pentru țarul kaghebist Vladimir Vladimirovici PUTIN, năruirea URSS pe 26 decembrie 1991 a fost cea mai gravă catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea, scria Vladimir Tismaneanu, avertizând că URSS nu a fost un bastion al păcii cum se scanda la „demonstratiile oamenilor muncii” din anii stalinismului. Nu a fost bastionul păcii, ci al războiului social, al sociocidului,al represiunii, al minciunii, al samavolniciei.

Acum, după invadarea Ucrainei de către armata Rusiei, declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov și ale ministrului apărării, g-ralul Serghei Șoigu spuneau foarte clar că obiectivele de război ale lui Putin în Ucraina „se extind mult dincolo de Donbas” și că „acum, geografia este diferită”.

Iar Putin însuși a vehiculat ideea unei uniuni tristatale care ar include Belarusul aliat și părțile anexate din estul Ucrainei, plus ce i-o mai aduce „noua geografie”, între hotarele fostei URSS.

La trei decenii după ce sdrapelul sovietic a fost coborât în mod oficial , acesta încă se mai află în viața Rusiei.

Povestea fascinantă a denumirii lunilor anului

Pe măsură ce marcăm trecerea zilelor, a săptămânilor și a lunilor, puțini dintre noi se mai întreabă de unde vine sistemul nostru curent de datare.

De fapt, calendarul nostru modern își are originea cu mii de ani în urmă, în Imperiul Roman.

Romanii ne-au dat și numele calendarului, fiecare primă zi a lunii fiind numită calendae și semnifica începutul unui nou ciclu lunar.

Chiar și după ce Imperiul Roman se prăbușise, calendarul roman încă mai era folosit în fostele sale teritorii

Deși unele detalii s-au schimbat, sistemul modern de datare este pur și simplu o versiune a acestui calendar antic, iar moștenirea romană a înrâurit felul în care vorbim despre date și despre timp.

Proveniența denumirilor lunilor anului.

Luna ianuarie

Ianuarie, prima lună a calendarului imperial roman, este botezată după zeul Ianus. Acesta era divinitatea începuturilor și era de obicei reprezentat cu două fețe, una privind în față și una privind în spate.

Asocierea cu numele zeului roman Ianus nu este întâmplătoare.

Ianus era zeul porților și al tranziției și astfel era potrivit pentru a da nume trecerii de la un an la altul. Ambele reprezintă frumoase metafore pentru orice debut, fiecare ușă deschizând o cale, ce poate reprezenta o nouă etapă. Prima zi din ianuarie era începutul Anului Nou, când sărbătoarea lui Ianus era celebrată prin schimburi de daruri precum curmalele, smochinele sau mierea. Pe altar erau arse prăjituri drept ofrandă adusă zeului.

Luna februarie

A doua dintre lunile anului își ia numele de la Februus, un zeu tot de origine latină, provenind din februarius sau din februa. Februa era denumirea sub care în Roma antică se desfășura un festival al purificării, menit să pregătească oamenii pentru sosirea primăverii. După ce februarie a fost adăugată calendarului roman, sărbătoarea începea în data de 15, cu ritualuri pentru alungarea spiritelor rele, purificarea orașului, eliberarea fertilității și sănătății.(venerat și de etrusci) despre care se credea că alungă spiritele rele din Roma. În a 15-a zi a lunii, în întreaga Romă aveau loc o serie de rituri, dintre care multe implicau sacrificii.

Acest festival mai era cunoscut și drept „Lupercalia”, iar autorul roman Plutarh relatează că în această zi mulți bărbați tineri alergau prin oraș goi, atingând mâinile femeilor și ale copiilor care stăteau pe marginea străzilor.

Se credea că acest lucru ține la distanță spiritele rele și că le ajută pe femei să conceapă sau să dea naștere.

Luna martie

A treia dintre lunile anului este numită după Marte, zeul roman al războiului și al agriculturii, considerându-se că această lună poartă numele lui Marte pentru a marca începutul unui nou ciclu agricol. Se crede că această lună marca începutul perioadei în care armata romană se pregătea pentru următorul sezon de campanii militare.

Astfel, era important ca zeul războiului să fie sărbătorit în această perioadă și în martie aveau loc ritualuri și festivaluri care aveau să asigure succesul militar.

Multă vreme cu această lună se deschidea calendarul roman. De la întemeierea Romei, în anul 750 î.Chr., până în jurul anului 150 î.Chr., romanii au folosit un calendar care cuprindea doar 10 luni și care începea din martie. Se consideră că miticul întemeietor al Romei, Romulus a fost cel care a conceput această metodă de calculare a timpului.

Ulterior, calendarului i-au fost adăugate alte două luni (ianuarie și februarie), iar începutul anului a fost mutat în ianuarie.

Calendarul iulian (adoptat în urma reformelor lui Iulius Cezar în secolul I î.e.n.) este versiunea calendarului roman din care descinde sistemul nostru de datare.

Aprilie

Aprilie era în calendarul roman, a patra lună a anului purta acest nume și avea la început 29 de zile la început, pentru ca mai târziu, în timpul reformei din anii 40 î.Chr.să primească încă una . Numele are o origine ambiguă.

Există mai multe teorii în ceea ce privește denumirea acestei luni. O variantă este cea care pleacă de la aperio, aperire, apertus, cu sensul de a se deschide, așa cum fac florile în această perioadă a anului. Alte teorii o aduc în discuție pe zeița frumuseții, Afrodita, zeița greacă a dragostei și a frumuseții, sosia zeiței romane Venus. În timp ce la țară, în aprilie, aveau loc multe sărbători câmpenești, la Roma, festivitățile erau dedicate unor zeități feminine și, în special lui Venus.

Luna mai

Mai, luna în care pământul începe să dea la iveală roadele, este botezată după zeița greacă a pământului, Maia. Era zeița hranei și a abundenței și de aceea este asociată cu acest anotimp cald și îmbelșugat.Poate mai puțin celebră decât alți zei, Maia, în mitologia greacă era fiica lui Atlas (titanul condamnat să țină tot cerul pe umeri) și mama lui Hermes (mesagerul zeilor). Maia era considerată un simbol al maternității și ocrotitoarea Pământului. Luna mai începea cu sărbătoarea cunoscută drept Ludi Florae, dedicată plăcerii sub toate formele. Spre mijlocul lui mai, romanii trecea în extrema opusă și organizau o serie de ritualuri menite să îmblânzească umbrele celor trecuți în veșnicie.

Poetul roman Ovidiu a oferit o altă sugestie pentru etimologia acestei luni. El susținea că numele latin al lunii mai venea din „maiores”, adică „bătrânii”, și se afla în contrast cu numele pentru iunie, care venea de la „iunores”, adică „oameni tineri”.

Această etimologie rămâne o posibilitate, însă există puține alte dovezi care să indice că acesta este felul în care lunile mai și iunie și-au căpătat numele.

Luna iunie

Iunie este o lună de vară și este legată de una dintre cele mai importante zeități din panteonul roman: Iuno, soția lui Jupiter. Iuno era sărbătorită în iunie și această lună importantă își ia numele de la ea.

Atât numele zeiței cât și al lunii s-ar părea că provin din termenul juventas – tinerețe. În Calendarul ilustrat al lui Filocalus (din 354 d.Chr.) luna era reprezentată sub forma unui nud masculin ținând o torță, simbol al solstițiului de vară, notat de romani în data de 24 iunie.

Iuno mai era cunoscută ca zeița căsătoriei, și, în cultura romană, sfârșitul lui iunie era considerat o perioadă deosebit de benefică pentru nunți. Însă a te căsători înainte de data de 15 a lunii era considerat un semn rău și era un lucru care era de obicei evitat.

Iulie

Iulie este prima dintre lunile anului din calendarul roman care a fost botezată după o persoanalitatea istorică.  Iulie este luna în care a venit pe lume Iulius Cezar al cărui numeîl poartă. Înainte de tristul eveniment al asasinării lui Iulius Cezar, în anul 44 î.Chr., luna se numea Quintilis, având în vedere că în vechiul calendar, unde numărătoarea începea din martie, aceasta era cea de-a cincea în șirul anului.

Iulius Cezar, dictator al Romei și cuceritor al Galiei, și-a lăsat cu siguranță amprenta asupra societății și istoriei omane.

Reformele lui au avut un efect durabil asupra calendarului roman.

Luna august

Succesorul lui Iulius Cezar, Octavian, nu își putea permite să fie depășit de tatăl său adoptiv, și, drept urmare, luna următoare din calendarul roman este botezată după el.

Octavian a preluat puterea și a devenit primul împărat roman, moment în care și-a schimbat numele în „Augustus”, în traducere „consacrat” sau „venerabil”.

Astfel, luna august este botezată după acest mare conducător roman, ca parte a strategiei de propagandă a lui Octavian. Instalându-se în calendarul roman, era imposibil ca lumea să uite cât de măreț a fost.

Mulți alți conducători romani au încercat să se introducă în calendar, însă niciunul dintre ei nu a reușit.

Iulius Cezar și Augustus (foto sus) rămân singurii oameni comemorați prin numele lunilor din calendar.

Ultimele luni ale anului: Septembrie, Octombrie, Noiembrie, Decembrie

Celelalte luni care au rămas din calendarul roman au o etimologie mai puțin semnificativă. Au fost botezate pur și simplu numeric, în funcție de sistemul de datare original, de zece luni, care era în uz înainte de reformele lui Cezar.

Septembrie vine de la „septem”, adică șapte, octombrie de la „octo”, adică „opt”, noiembrie de la „novem”, adică „nouă” și decembrie de la „decem”, adică ”zece”.

Septembrie

Începând din septembrie, socoteala lunilor devine mai simplă, denumirile lor fiind inspirate de ordinea în vechiul calendar roman. Septembrie vine din latinul septem, care înseamnă șapte. În calendarul roman de 10 luni, septembrie era, într-adevăr, cea de-a șaptea lună. Ulterior, ianuarie și februarie au fost adăugate, dar numele lunii a noua a rămas neschimbat. Între 12 și 14 septembrie, aveau loc Ludi Romani, festivități cu caracter religios, extinse apoi între 5 și 19 septembrie. Data de 4 septembrie îi era închinată lui Iulius Cezar, zeificat postum și ținut la mare cinste de romani.

Octombrie

Toamna, romanii au păstrat vechile formule. Octombrie, de la octo – opt și-a păstrat denumirea din calendarul anterior celui iulian.

Cu toate acestea, nu se poate plânge de discriminare, fiind o lună în care romanii sărbătoreau din plin: Mundus patet (festivități dedicate trecerii către lumea umbrelor și ploilor), în 5 octombrie, Meditrinalia (sărbătoare în cinstea zeilor) în data de 11, Augustalia (închinată lui Augustus) în 12 sau Armilustrium (sărbătoare militară) pe 19. Conform crezului politic „pâine și circ”, cel puțin cel de-al doilea ingredient era asigurat din plin.

Noiembrie

Penultima lună a anului, noiembrie, și-a luat numele de la novem, „nouă”.

 în vechiul calendar roman, care s-a folosit până la crearea calendarului iulian, în anul 45.i.Hr., şi acesta înlocuit cu calendarul gregorian, în 1579, era a noua lună a anului. Romanii numărau anii începând cu fondarea Romei, iar anul avea zece luni, prima fiind martie, iar ultima decembrie.

În vechiul calendar atenian, luna noiembrie se numea “Maimakteriốn” şi era dedicată lui Zeus, divinitatea supremă în mitologia greacă. De altfel, termenul grecesc prin care este denumită luna noiembrie este un epitet asociat zeului – “Maimakteriốn” insemnând “impetuos”, care se manifestă cu forţă, nestăpânit, marcând începutul sezonului rece.

În vechiul calendar atenian, luna noiembrie se numea “Maimakteriốn” şi era dedicată lui Zeus, divinitatea supremă în mitologia greacă. De altfel, termenul grecesc prin care este denumită luna noiembrie este un epitet asociat zeului – “Maimakteriốn” insemnând “impetuos”, care se manifestă cu forţă, nestăpânit, marcând începutul sezonului rece.

Decembrie

În calendarul gregorian, pe care îl utilizăm astăzi, decembrie înseamnă, calendaristic, prima lună de iarnă în emisfera nordică şi începutul verii în emisfera sudică.

Denumirea acestei luni vine din latinescul “decem” (zece) şi sufixul “bris” (a purta), în vechiul calendar roman, folosit până în anul 45 i.Hr., când a fost înlocuit cu calendarul iulian, fiind a zecea lună a anului. La greci, luna decembrie îi era dedicată zeului Poseidon, zeul mării, fiu al lui Cronos şi al Rheei.

Așa cum știm, anul roman timpuriu se încheia cu luna nr. 10, așa că decem a trecut în denumirea lui decembrie . O sumedenie de sărbători păgâne au precedat sărbătorile de iarnă ale zilelor noastre. 

Saturnaliile, care începeau în 17 și țineau până în 23 decembrie, se lăsau cu sacrificii aduse zeului Saturn și petreceri publice urmate de oferirea unor daruri. Ordinea socială era răsturnată, jocurile de noroc, permise, iar stăpânii schimbau rolurile cu sclavii lor.

Tot în preajma actualului Crăciun, la data romană de 25 decembrie era sărbătorit zeul soarelui neînvins, Sol Invictus, protectorul soldaților.

În limbajul popular, luna decembrie este numită “Undrea” (în Muntenia şi Transilvania), cu variantele “Andrea” şi mai rar “Îndrea” (în Moldova, Oltenia şi Banat). Etimologia acestui cuvânt este incertă, provenind, probabil, după cum indică vechile dicţionare, de la numele Sfântului Andrei/Andreiu – “Andrea, cap de iarnă”.

Surse:

oxford dictionaries.com,

wikipedia.org,

https://incredibilia.ro/lunile-anului

CEA MAI VECHE CARTE DIN LUME

La Muzeul Național de Istorie al Bulgariei din Sofia este expusă cea mai veche carte din lume.Ea datează din anul 600 î.Hr, conține șase foi ilustrate legate de aur de 24 de carate și este scrisă în limba etruscă.

Foto: https://www.stiridinlume.ro

Micul manuscris, care are mai bine de două milenii și jumătate, conține șase foi legate de aur de 24 de carate, cu ilustrații, este scrisă în limba etruscă și a fost descoperit în timpul săpăturilor pentru un canal de-a lungul râului Strouma din sud-vestul Bulgariei,într-un mormânt antic, relatează BBC.

Autenticitatea cărții a fost confirmată de doi experți din Sofia și Londra, a declarat directorul muzeului, Bojidar Dimitrov, citat de AFP.

Există aproximativ 30 de pagini similare cunoscute în lume, a spus doamna Penkova, „dar nu sunt legate între ele într-o carte”, neputând așadar să fie considerate cărți.

Harta: Extinderea maximă a civilizației etrusce

Originea etruscilor a stârnit numeroase controverse. Există două teorii privind originea etruscilor în Italia: una a imigrării, cealtaltă a autohtoniei.

Potrivit lui Herodot, etruscii ar fi provenit din regiunea anatoliană Lidia (Lydia) din vestul Turciei și de pe unele insule din Marea Egee (îndeosebi Lemnos), stabilindu-se în nordul și centrul Italiei în urmă cu aproape 3.000 de ani

Istoricul Dionis din Halicarnas era de părere că etruscii erau autohtoni în Etruria. În baza celor mai recente evaluări științifice (susținute mai nou și de cercetări genetice făcute de un institut italian pe eșantioane semnificative de populație din Toscana și din regiuni relevante din Grecia și vestul Turciei), ipoteza lui Herodot este cea plauzibilă.

Speculațiile privind originea etruscilor au dus la efectuarea a numeroase studii, începând cu secolele XV-XVI și continuând în prezent. Limba etruscă încă nu este cunoscută bine. Majoritatea informațiilor despre etrusci provin din surse romane.

Au fost distruși de cuceritorii romani în secolul al IV-lea î.Hr., lăsând puține înregistrări scrise.