CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RUSIA încearcă iar să redeseneze harta Europei în spiritul celor mai nemernice politici staliniste


Fostul prim-ministru și președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a publicat o hartă a Europei (foto sus), unde României, Ungariei şi Poloniei îi sunt atribuite teritorii ale Ucrainei.

Ruşii nu pot renunţa la vechile obiceiuri staliniste şi redesenează iar harta Europei. Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a publicat ieri pe contul său de Telegram o hartă a Europei pe care Ucraina nu există, iar teritoriile sale fac parte din alte țări. Desigur, cea mai mare parte a Ucrainei „aparține” Federației Ruse, relatează Kyiv Independent și Ukrainska Pravda, preluat de https://www.hotnews.ro.și https://www.defenseromania.ro.

În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali – fără a-i nominaliza – care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean.

,,Unii analişti occidentali consideră că aşa va fi în realitate”, a scris sub acea hartă Dmitri Medvedev, citat de Agerpres.

De altfel, liderul separatiștilor pro-ruși din regiunea Donețk, Denis Pușilin, a făcut apel miercuri la Rusia să cucerească cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv capitala Kiev, spunând că principalele orașe ale țării sunt ruse.

„Astăzi a venit vremea eliberării orașelor rusești, fondate de ruși: Kiev, Cernihiv, Poltava, Odesa, Dnipro, Harkov, Zaporojie, Luțk”, a scris Denis Pușilin pe Telegram, cu ocazia aniversării eliberării de către sovietici a orasului Brest, din Belarus, dupa ocuparea acestuia de către nazisti.

Orașele menționate de Pușilin acoperă aproape toată zona geografică a Ucrainei.

Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat, joi, după ce vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, fostul președinte Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezmembrată și împărțită între Rusia, Polonia, Ungaria și România.

Foto: Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu.

„Astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”, a transmis MAE, în comunicatul de presă.

„MAE respinge ferm demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o rețea de socializare o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României și altor state vecine Ucrainei. MAE consideră că astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă și dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federația Rusă și care a fost amplificat după declanșarea războiului ilegal și ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei.

Astfel de așa-zise <propuneri> și <analize> care vizează redesenarea aleatorie a granițelor unor state și promovează astfel încălcarea dreptului internațional nu reprezintă decât încercări complet nereușite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaționale bazate pe reguli”.









Publicitate

29/07/2022 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. Nu văd imotivul indignării M.A.E. Sunt chiar teritorii românești fără drept aflate în stăpânirea Ucrainei. Polonia nu cred că ar reacționa la fel pentru ce i se cuvine de drept.
    Cred că este neputința politicii românești din prezent de a accepta și ce i se oferă gratis.
    Nu zic că este o posibilitate imediată de întoarcere a acestor teritorii strămoșești, dar nici să ne dezicem de realitatea pe care o rostește Rusia, autoarea în fapt a acestei infracțiuni în geopolitică.
    Dacă nu sunt reacții înseamnă că nu ne pasă de semenii noștri asupriți în Ucraina, o țară care nu merită să existe în forma geografică din prezent

    Apreciază

    Comentariu de Fideliu Rubinescu-Ostreiceanu | 29/07/2022 | Răspunde

    • Ar fi bine să vedeți în propunerea rusească un motiv serios de indignare ! Motivele sunt in principal următoarele.
      1.Rusia incearcă să legitimeze expansiunea sa imperialistă atrăgând în această aventură începută în Ucraina fostele state victime cărora le-a răpit tâlhărește teritorii în 1939-1945 (Polonia, România,) in cârdășie cu naziștii lui Hitler pe care acum îi dezavuează cu o sfântă ”indignare”.
      2.Rusia propune plină de delicatețe să reia ocupatia asupra Bugeacului (Cahul, Izmail si Bolgrad) și a Insulei Șerpilor revenind astfel strategic amenințător la Gurile Dunării, încercând să îndulcească bomboana otrăvită oferindu-ne regiunea Vinița, care nu a aparținut niciodată României.
      3. Oferta rusească este o bombă cu explozie întârziată, pentru că așa cum arată istoria modificările teritoriale făcute prin forță și nu prin tratative bazate pe dreptul internațional, mențin fricțiunile dintre state timp de generații (vedeți revendicările Finlandei, Basarabiei, Bucovinei de Nord,Ardealului de Nord, ținuturilor poloneze si lituaniene din est,Cașmir,Coreea de Nord,etc.etc. Cu siguranță că ruperea frontului european impotriva agresiunii ruse si cedarea statelor europene care au avut de suferit rapturi teritoriale din partea Rusiei în urmă cu opt decenii nu va rezolva decât problemele de moment ale Rusiei dar ar crea noi probleme pentru pacea Europei si a lumii.
      Să nu uităm că Acordurile semnate la 1 august 1975 la Helsinki de 35 de state, între care cele două mari puteri (Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii), Canada și toate celelalte state europene a proclamat următoarele principii care ubligă și Rusia ca moștenitoare declarată a fostei URSS:a enumerat următoarele 10 puncte:

      Respectarea drepturilor inerente ale suveranității
      Nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței
      Inviolabilitatea frontierelor
      Integritatea teritorială a statelor
      Reglementarea pașnică a diferendelor
      Neintervenția în afacerile interne
      Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
      Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
      Cooperarea între state
      Îndeplinirea cu bună credința a obligațiilor asumate conform dreptului internațional

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 29/07/2022 | Răspunde

      • PS Așadar, frontierele nu pot fi modificate decât în urma unor tratative incheiate fără amenințări și cu bună credință între statele interesate. Ceea ce propune acum rusia nu se deosebeste nici de Diktatul de la Viena, nici de tratativele de la Craiova privind cadrilaterul și nici de ultimatumul sovietic privind cedarea basarabiei și Bucovinei de Nord. Deosebirea este că de data aceasta Rusia încearcă să aplice metodele sale teroriste Ucrainei.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 29/07/2022


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: