CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRECIZĂRILE liderului Partidului pentru Alianța Românilor privind reunificarea celor două state românești


Senatorul Claudiu Târziu (foto), liderul partidului AUR, a acordat un interviu jurnalistului francez Lionel Baland, pentru platforma online breizh-info.com, interviu citat de https://www.rostonline.ro, și preluat de Romanian Global News.

Claudiu Târziu: Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înființat la sfârșitul anului 2019, iar, în urma alegerilor legislative din decembrie 2020, a intrat în Parlamentul României.

Este singurul partid parlamentar din România cu orientare național-conservatoare. Avem 40 de parlamentari, trei primari și 80 de consilieri locali.
Urmărim ca poporul român, prin reprezentanții săi, să recapete controlul asupra statului care în acest moment este capturat de politicieni corupți, promotori ai agendei globaliste care este potrivnică intereselor noastre naționale.

De asemenea, dorim unirea celor două state românești, România și Republica Moldova. Așa cum au existat două state germane ca urmare a celui de-al doilea război mondial, astăzi încă mai există două state românești, o reminiscență regretabilă a Pactului Hitler-Stalin.
Susținem ferm o Europă a națiunilor suverane, care să colaboreze pentru păstrarea și promovarea identității națiunilor europene și a civilizației europene, moștenirea și valorile creștine.

AUR este activ și în celălalt stat românesc, Republica Moldova. Noi ca partid nu avem ambiții expansioniste față de statele vecine. Anexare este un termen nu doar inexact, ci și unul pe care îl preferă propaganda rusă.

Republica Moldova este o chestiune diferită și specială. Noi susținem reunificarea celor două state ca soluție pentru reîntregirea națiunii române, artificial și abuziv fragmentată de către Hitler și Stalin.
Dacă germanii sau vietnamezii au găsit o cale pentru a depăși divizarea națională, sunt convins că trebuie să existe o cale și pentru poporul român, astfel încât acesta să nu mai trăiască împărțit în două state. Consider că este doar o chestiune de timp.
Transnistria nu este un stat, ci o invenție a Moscovei, menită să pună presiune asupra Republicii Moldova, dar și asupra Ucrainei.
Conform dreptului internațional, Republica Moldova are perfectă legitimitate în a-și revendica suveranitatea asupra acelui teritoriu. Din existența acestui regim ilegitim de la Tiraspol câștigă Rusia și grupările de crimă organizată din zonă. Dacă acest conflict înghețat se va rezolva ar spori securitatea Europei de Est și ar ușura procesul de reunificare a românilor.

Bucovina de Nord și Ținutul Herța sunt vechi teritorii românești, care au făcut parte din fostul Principat al Moldovei și, ulterior, din Regatul României. Componența etnică a acestor regiuni a fost foarte mult schimbată din pricina unei politici de deznaționalizare a românilor din zonă, politică dusă de către fosta URSS. Prin încheierea unui tratat cu Ucraina în 1997, clasa politică trădătoare de la București a renunțat la aceste teritorii.
În prezent, a emite pretenții teritoriale față de Ucraina, oricât de justificate ar fi din punct de vedere istoric, ne-ar pune, pe noi, românii, în aceeași tabără cu Putin și politica sa agresivă, ceea ce ar fi contrar principiilor și valorilor noastre.
În ce privește războiul din Ucraina, impresia mea este că asistăm la un conflict SUA-Rusia purtat pe teritoriul Ucrainei, în care sunt implicate și alte țări membre NATO. Acest război nu a început cu invazia lui Putin, ci este parte a unui proces mai larg de împărțire a sferelor de influență. Această competiție are loc de decenii.

Unul din episoadele acesteia a fost Euromaidanul, prin care forțe pro-americane și pro-occidentale au dat o lovitură de stat în Ucraina în 2013. Alt episod a fost anexarea Crimeii de către Rusia în 2014. Lucrurile trebuie privite și înțelese în perspectivă. Prin asta nu spun că este admisibil războiul Rusiei în Ucraina.

De altfel, AUR a fost primul și singurul partid politic care a protestat contra Federației Ruse, în fața ambasadei sale de la București, în ziua imediat următoare declanșării războiului împotriva Ucrainei.
Este regretabil că această competiție geopolitică între mari puteri se soldează cu foarte multe victime omenești, cu orașe distruse și cu mari disfuncționalități economice care afectează nu doar statele din regiune, ci întreaga Europă.

Este România amenințată de fluxurile migratorii?

Claudiu Târziu: România este văzută mai degrabă ca țară de tranzit, nu ca destinație finală.
Este necesar să facem o distincție între libertatea de circulație pentru cetățenii statelor membre ale UE și imigrația ilegală – acei imigranți proveniți din zone culturale foarte diferite de civilizația noastră, din Nordul Africii, din Orientul Mijlociu sau din Asia.
Românii care muncesc în Europa de Vest sunt compatibili cultural cu țările de destinație și se integrează foarte rapid din punct de vedere economic.

Cred că lucrurile sunt diferite în ce-i privește pe imigranții veniți din afara Europei. O mare parte dintre aceștia nu se integrează în țările în care se stabilesc. Ba chiar au tendința să acționeze ca stat în stat, cu legi și ierarhii proprii, chiar cu o cultură ostilă locuitorilor nativi.

Din acest motiv, este firesc ca populația să caute să-și apere suveranitatea și interesele la nivel politic.
Chiar dacă AUR nu a apărut ca un răspuns la problema imigrației, partidul nostru este pe deplin compatibil cu organizațiile politice de dreapta din Vestul Europei. Noi, ca patrioți, trebuie să colaborăm la nivel european pentru a ne opune mai eficient agendei globaliștilor.

Poziţia partidului AUR în raport cu trecutul comunist al României.

Ceaușescu a fost un dictator comunist. Nu încape nicio îndoială. Regimul său s-a prăbușit în decembrie 1989, însă așa-zișii democrați care i-au urmat lui Ceaușescu nu au fost mai puțin distructivi. Ei au fost și încă sunt cu adevărat maligni pentru țara noastră.
Neomarxismul și globalismul care domină Occidentul nu sunt decât o altă față a comunismului.

Materialismul dialectic a eșuat, însă astăzi avem neomarxismul, care vrea să obțină același lucru: dezumanizarea omului și transformarea lui într-un sclav lipsit de conștiință, de aspirație spre transcendență și de dorința naturală de libertate.
Noi, românii, dar și celelalte popoare ale Europei de Est, am trăit adevăratul comunism.

Știm ce înseamnă și recunoaștem ușor noul comunism 2.0. Este unul din motivele pentru care am înființat AUR, pentru a ne opune acestui neo-bolșevism, care urmărește controlarea indivizilor și a popoarelor prin distrugerea identității naționale și restrângerea drepturilor fundamentale și libertății acestora.
Versiunea inițială – în limba franceză – a interviului, aici.

Publicitate

28/07/2022 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: