CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Majoritatea absolută a ucrainenilor, inclusiv etnicii ruși, sunt împotriva cedării de teritorii către Rusia


Potrivit publicației ucrainiene Suspilne Media, un sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev relevă că două treimi din rușii care locuiesc în Ucraina sunt împotriva cedării de teritorii. Două treimi din rușii care locuiesc în Ucraina sunt și ei împotriva cedării de teritorii de către Ucraina

Nu o singură dată s-a discutat despre faptul că pacea ar putea veni dacă Ucraina acceptă să cedeze teritorii către Federația Rusă consemnează cotidianul https://timpul.md de la Chișinău. Ideea este discutată nu numai la Moscova sau Kiev, ci chiar în Europa, cei influențați de propaganda Kremlinului considerând chiar că președintele Zelenski ar fi vinovat de continuarea războiului deoarece nu acceptă să negocieze teritorii.

Ce spun însă, ucrainienii înșiși despre această idee? Ei bine, 84% dintre cei chestionați consideră că „nici o concesiune teritorială nu este acceptabilă. 10% cred că pentru a obține pacea și a păstra independența este posibilă renunțarea la unele teritorii,” arată datele centralizate de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev.

Acesta menționează că sondajul a fost realizat în perioada 6-20 iulie 2022, pe un eșantion de 2.000 de cetățeni ai Ucrainei cu vârsta de 18 ani, din trăiesc în toate regiunile țării (cu excepția Crimeei și a unor districte din Donețk și Lugansk.) Aceștia au fost intervievați telefonic pe baza unui unui eșantion aleatoriu.

Astfel, starea de spirit a populației este aproximativ aceeași indiferent de regiune. 77% dintre locuitorii din estul Ucrainei se declară împotriva cedării de teritorii.

82% din ucrainienii din sud sunt împotriva concesiilor și doar 10% se declară pentru cedări teritoriale.

Rezultatele sondajului mai mai arată că dintre respondenții care au părăsit teritoriile ocupate temporar după începerea războiului, doar 17% sunt în favoarea concesiilor teritoriale. În schimb, 82% consideră că nu ar trebui să existe cedări teritoriale.

Dintre ucrainenii vorbitori de limbă rusă, 76% sunt împotriva cedărilor teritoriale, iar dintre rușii care trăiesc în Ucraina, majoritatea covârșitoare – 68% – se opun oricărei concesii.

Așadar, sprijin larg pentru politica lui Volodimir Zelensky de a nu negocia din teritoriul Ucrainian.

De altfel, ultimul sondaj realizat în luna mai de același Institut Internațional de Sociologie din Kiev cu sprijinul Institutului Național Democrat al SUA, arătă că 85% din ucrainieni aveau încredere în președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

97% dintre cetățenii ucrainieni au încredere sau au încredere totală în Forțele Armate ale Ucrainei, iar procente aproape la fel de mari au exprimat încredere față de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență, Garda Națională sau Forțele Teritoriale de Apărare.

De o încredere mai mică se bucură, în schimb politicienii, 56% dintre cetățenii Ucrainei aveau încredere în guvernul ucrainean în luna mai. Rada Supremă – Parlamentul țării avea cel mai scăzut nivel de încredere dintre instituțiile statului — 40%.

Publicitate

28/07/2022 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: