ISTORIA NEȘTIUTĂ a tratamentelor barbare la care au fost supuși în timpul fostei Uniuni Sovietice marii invalizi de război

Citim în https://www.infoactual.ro., că dacă politicile de discriminare și exterminare a persoanelor cu dizabilități din Al Treilea Reich (Al Treilea Imperiu, Imperiul German 1933–1945) sunt bine cunoscute publicului larg, acestea fiind supuse deportărilor și unor tratamente de exterminare, istoria persoanelor cu dizabilități din Uniunea Sovietică, mai ales din perioada stalinismului, a rămas încă o necunoscută în ochii opiniei publice .

Valaam, gulagul celor cu handicap

Aproximativ jumătate de milion de soldați și ofițeri sovietici își pierduseră membrele pe câmpurile de luptă din Marele Război Patriotic (Al Doilea Război Mondial) în 1941–1945. Ulterior, s-au întors la viața civilă unde s-au trezit inutili nimănui și incapabili să obțină un loc de muncă. Au ajuns astfel să cerșească pe străzi, teatre și piețe, încercând să se întâlnească și să formeze un sindicat al lor.

Stalin considera că invalizii deranjează vizual

Departe de a le răsplăti jertfa pentru patrie, Iosif Stalin a ordonat ca acest public defectuos să fie scos din vedere pentru a nu mai distruge priveliștile orașului sovietic. Din Leningrad și alte orașe mari, veterani infirmi au fost răpiți, aruncați în camioane și conduși pe malul lacului Ladoga, în apropiere de granița cu Finlanda, iar de acolo cu barca până la insula Valaam.

Casa Invalizilor de Război și Muncă a fost înființată în clădirile unei foste mănăstiri celebre, în anul 1948. Veteranii fără membre au trăit în condiții grele de izolare precum cei mai răi criminali, deoarece erau infirmi și nu uciși într-o luptă cu inamicul, fapt care nu-i făcea suficient de onorabili în ochii noii propagande.

Cei care și-au pierdut toate membrele au fost porecți cinic „samovari” (pentru că fără picioare și brațe o persoană arată ca un samovar rus).

Samovarii în special au avut dificultăți. Erau înfășați încontinuu ca niște copii mici neputincioși, aflați până și în imposibilitatea de a-și face nevoile fiziologice singuri.

O viață fără noimă

Vara, erau scoși afară și așezați pe iarbă de lângă râu sau lac, astfel încât urina și excrementele lor picurau în căile navigabile. Unii s-ar rostogoli și ar încerca să se sinucidă înecându-se. Asistentele au avut, totuși, milă de ei și i-au pus să formeze coruri Samovar pentru a le da un sens vieții.

În primii câțiva ani, în clădiri nu exista electricitate sau încălzire sau, de altfel, o infirmerie. Mii de oameni au murit din cauza frigului și a bolilor netratate.

În acea perioadă, în Uniunea Sovietică au apărut și alte unități similare ca la Valaam, toate situate în locuri îndepărtate, reci și ascunse de obișnuința umană, cel mai adesea în mănăstiri părăsite: Kirillo-Belozersky, Alexander-Svirsky, Goritsky. Au găzduit între 100.000 și 200.000 de veterani infirmi.

Mame, soții, surori și-au căutat rudele infirme răpite de stat. Multe femei din perioada postbelică au scris petiții și telegrame la centrele pentru persoane cu dizabilități sau chiar au venit fizic să-i vadă pe cei internați, dar rareori au avut noroc. Unii infirmi au refuzat în mod deliberat să se prezinte în fața rudelor lor și și-au ascuns numele adevărate: nu au vrut să le arate celor dragi urâțenia și neputința lor.

Drept urmare, acești oameni s-au trezit șters din memoria istorică colectivă. Puțini istorici entuziaști, fără niciun sprijin din partea statului, încearcă să afle adevărul despre cei care și-au dus rămășițele vieții în internatele speciale pentru veterani de război. Unul dintre ei este istoricul-genealog Vitali Semyonov, care a publicat și un album foto de arhive despre centrele de veterani din perioada stalinistă și post-stalinistă.

Ignoranța prezentului

Vladimir Putin, care vine în mod regulat în Valaam, redevenită mănăstire între timp, în niciuna din rugăciunile sale publice nu a menționat veteranii de război infirmi care au fost forțați să trăiască și să moară în condiții inumane în arhipelag.

Perestroika lui Gorbaciov, de asemenea, nu a permis o analiză amănunțită a acestui subiect, considerat prea șocant într-o uniune socialistă tot mai slab menținută.

Am putea concluziona că Rusia este una dintre puținele țări care nu își învață niciodată propriile lecții de istorie și le repetă mereu.

Publicitate

UN ELEMENT AL RĂZBOIULUI HIBRID ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC – MOLDOVENISMUL

Foto: Sluga rusească Igor Dodon, fostul președinte al R.Moldova – un susținător nerușinat al ”moldovenismului”de sorginte stalinistă

Moldovenismul stalinist, un element al războiului hibrid în spațiul românesc

Într-un editorial publicat de ziarul Timpul.md de la Chișinău, preluat de Podul.ro, jurnalistul basarabean Alecu Reniță vorbește despre adevăratele mize și chipuri hibride ale moldovenismului stalinist și antiromânesc.

”Arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic”, avertizează jurnalistul, tratând punctual cele mai importante etape ale acestora.

Istoricii cunosc foarte bine conceperea, naşterea şi evoluţia conceptelor moldovenism, homo moldovanus şi poporul moldovenesc.

Moldovenismul reprezintă esența confruntărilor dintre cetățenii de ieri și de azi din R. Moldova. În perioada de ocupație sovietică, moldovenismul, fabricat în laboratoarele staliniste și cominterniste, constituia un mijloc camuflat de a desprinde în mod accelerat peste trei milioane de români de la blocul unitar românesc, de la cultura și spiritualitatea românească și de a-i îmbrăca într-o haină locală, cu denumire geografică de moldoveni. Condiția de bază a fost ruperea totală de România și de românism, precum și îmbrățișarea necondiționată a moldovenismului de tip stalinist, adică moldovenism antiromânesc.

Operele artistice și literare, lingvistica, istoria, cultura, învățământul, manualele școlare – toate erau îmbibate de ideologia comunistă, de contribuția marelui popor rus la ajutorarea republicilor unionale înapoiate și, în Basarabia, suplimentar, de îmbibarea cu moldovenism antiromânesc.

Practic, generațiile postbelice din Moldova Sovietică au cunoscut o otrăvire în masă cu moldovenism stalinist, fapt care împiedica enorm procesele de trezire a conștiinței și demnității naționale în perioada de deșteptare, 1986-1988.

Din aceste motive, scriitorii, jurnaliștii, istoricii, oamenii de creație care se aflau în fruntea Mișcării de Eliberare Națională au înaintat, la începutul proceselor de transparență și recuperare a valorilor perene din trecut, revendicări pentru salvarea “naturii”, pentru revenirea la alfabetul latin și limba “moldovenească”.

Victoriile obținute – reîntoarcerea acasă a Limbii române, a Alfabetului latin, a Tricolorului, a Suveranității și a Independenței față de Rusia imperială – cuprindeau implicit și reîntoarcerea identității românești.

Moldovenismul antiromânesc își pierduse dominația în anii de renaștere națională, iar masele deşteptate reveneau la varianta naturală, normală – la moldovenismul românesc.

Declaraţia de Independenţă faţă de Rusia constituie un document magistral de demascare atât a ideologiei ţariste bazate pe ocuparea teritoriilor străine şi pe rusificarea populaţiilor încorporate, cât, mai ales, a ideologiei sovietice de fabricare a unor naţiuni noi, bazate, în cazul românilor din Basarabia, pe un fals istoric – acela că moldovenii ar fi un popor total diferit de cel românesc şi ar vorbi o altă limbă decât cea română. 

Alineatul de bază din Declaraţia de Independenţă stabileşte clar, fără nici un echivoc, că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Evident că „spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” are un nume foarte concret – România. Războiul declanșat de Rusia împotriva Independenței Moldovei în 1992 a oprit procesele de Unire a Basarabiei cu România și a readus în prim-plan moldovenismul rusesc, de sorginte stalinistă.
În fond, guvernările care s-au succedat la Chișinău după Primul Parlament (1990-1994) au ajuns la putere prin transformarea moldovenismului antiromânesc în ideologia de stat a R. Moldova (a se vedea Concepţia naţională din 2003).

Toți președinții de stat și primii miniștri ai Republicii Moldova au fost fie moldovenişti înrăiţi, cu un program de guvernare prorusesc şi antiromânesc, fie moldovenişti camuflaţi, care își ascundeau ura faţă de propriul neam şi neputinţa de a da rezultate prin slogane false de tip „şi cu Estul şi cu Vestul” – dar, în realitate, tot cu Moscova.

 În consecință, după mai mult de un sfert de veac, R. Moldova a ajuns printre cele mai sărace țări din această parte a lumii, iar societatea ei este puternic divizată și nu are capacități semnificative de a coopera și de a se uni.

Aş mai atrage atenţia că, în această perioadă de pretinsă independenţă şi democraţie, arhitecţii războiului hibrid de la Kremlin au experimentat (în Republica Moldova) diferite scenarii pentru spaţiul post-sovietic, de sărăcire şi compromitere a intelectualităţii naţionale, de promovare a marionetelor, a clanurilor oligarhice şi corupte în conducerea instituţiilor de bază ale statului moldovenesc, de distrugere a oricăror forme de securizare a spaţiului informaţional şi de apariţie a unei mass-media independente, de parodiere şi caricaturizare a justiţiei şi statului de drept; se testează astfel, prin aceste scenarii, capacităţile de rezistenţă a coloanei a cincea, a „cârtiţelor” din vechile servicii speciale, a enclavelor separatiste de la Tiraspol şi Comrat, se încearcă promovarea unei Constituţii noi pentru federalizarea R. Moldova și a unor modele de conducere şi administrare hibridă tip „Alianţa Kozak”, a unor modele de creare a naţiunii civile “moldoveneşti”, de instalare a unor figurine de paie în fruntea Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului etc.

Mai trebuie menţionat de asemenea că, în cele câteva instituţii mass-media independente de la Chişinău, moldovenismul antiromânesc este prezentat în mod corect, obiectiv, ca un produs rusesc bazat pe falsuri istorice şi interese de dominaţie, însă impactul acestor mesaje asupra opiniei publice este unul foarte modest.

Propaganda moscovită care pretinde că moldovenii nu sunt români, că au limba şi istoria lor, diferită de cea a românilor, prinde la categoriile cele mai analfabete şi împarte românimea din R. Moldova în două tabere mari, aproximativ egale, care se confruntă deschis sau camuflat de la Independenţă (27 august 1991) încoace.

Agresivitatea şi intoleranţa la orice altă interpretare decât cea rusească privind etnogeneza şi originea moldovenilor vin din tabăra comunizată şi mai puţin cultă, care a rămas la stadiul manualelor şcolare din perioada sovietică, are nostalgia imperiului dispărut şi se alimentează non-stop din propaganda putinistă de la o sumedenie de posturi de radio şi televiziune din Federaţia Rusă, care sunt difuzate fără nici o restricţie din partea autorităţilor moldoveneşti.

 Cca jumătate din populaţia R. Moldova este informată, educată şi modelată de mass-media din Federaţia Rusă. Această jumătate, de regulă, este bine organizată, participă activ la alegeri şi furnizează conduceri servile, rusofile din patru în patru ani. Vocea intelectualilor şi a istoricilor oneşti de la Chişinău este bruiată de grupările gălăgioase plătite de serviciile ruseşti, precum și de partidele socialist şi comunist, care se schimbă la guvernare pentru a crea electoratului iluzia că ar reprezenta formaţiuni diferite.

Orice analiză obiectivă a evoluţiei societăţii moldoveneşti după Declaraţia de Independenţă ar demonstra că frâna principală în democratizarea şi modernizarea R. Moldova o reprezintă Federaţia Rusă, care alimentează şi utilizează moldovenismul, sub toate formele antiromâneşti, ca instrument de bază în formarea, la Chişinău, a conducerilor servile Kremlinului.

Merită să acordăm o atenţie deosebită modelelor înşelătoare, de ultimă generaţie, lansate din laboratoarele războiului hibrid pentru a anticipa un şir de procese şi a slăbi vigilenţa opiniei publice. Este deja evident că nu poţi înainta în mileniul trei cu cel mai odios criminal din istorie, cu Stalin şi teoriile sale aberante.

În această ordine de idei, reprezentanţii moldovenismului antiromânesc anticipează procesele de înstrăinare a sute de mii de moldoveni de ideologia falsă, de românofobie şi propun ca această otravă stalinistă să-şi schimbe forma în secolul al XXI-lea şi să aibă acelaşi conţinut, dar cu un nume nou – naţiunea civică moldovenească.

În R. Moldova, ideologii şi reprezentanţii moldovenismului rusesc s-au dizolvat în toate partidele şi în diferite organizaţii neguvernamentale şi instituţii de expertiză. Bunăoară, în anul 2012, cu bani europeni, aceștia au lansat primul studiu – “Integrarea grupurilor etnice şi consolidarea naţiunii civice în RM”, iar în decembrie 2017 cam aceiaşi ideologi plătiţi de Germania au prezentat al doilea studio, “Consolidarea coeziunii sociale şi a unei identităţi comune în RM”.

Dincolo de pretinsele abordări moderne, din ambele studii se developează destul de clar stafia lui Stalin cu teoria sa despre cele două popoare diferite – român şi moldovenesc, cu etnogeneză diferită şi fără legătură genetică, istorică, lingvistică sau culturală între ele. Ambele studii văd salvarea în renunţarea benevolă a băştinaşilor la identitatea lor românească şi în dizolvarea tuturor într-un cazan multietnic, din care va ieşi o societate nouă, plină de virtuţi şi fără nici o caracteristică etnică sau istorică.

Nu contează că românii constituie 85% din totalul populaţiei, iar ruşii nu ajung nici la 5%. Inclusiv pentru naivi a devenit clar că minoritatea rusă nu va renunţa niciodată la a-și menține caracteristicile etnice şi legăturile cu patria istorică.

Noua formulă ideologică (națiunea civică moldovenească) este o păcăleală uriaşă, o nouă capcană care li se întinde moldovenilor (similare celor din anii de ocupaţie rusească), cărora li se propune paşnic să se transforme în altă „specie”, mai evoluată, mai modernă, polietnică. De fapt, ei, ideologii moldovenismului stalinist cu papion european la gât, ne arată direcţia şi viitorul luminos – “de la identitatea etnică la una civică” (extras esenţial din studiu).

Pentru cei care şi-au trăit o parte din viaţă în Uniunea Sovietică şi au văzut cum se fabrică homo sovieticus, mutanţii şi mancurţii – cam nimic nou şi original.

Suntem departe de a formula concluzii sau sugestii. Evoluţia statului R. Moldova timp de aproape trei decenii reprezintă un studiu de caz pentru spaţiul post-sovietic şi pentru ţările Uniunii Europene, care fac aici investiţii mari, dar fără rezultate esenţiale. Nici Europa, nici România nu au înţeles ce reprezintă cu adevărat moştenirea rusească şi sovietică lăsată în R. Moldova. 

Transformările reale şi îmbrăţişarea valorilor democratice şi europene de către cetăţenii moldoveni nu sunt posibile atâta timp cât acest teritoriu va rămâne un poligon experimental al Federaţiei Ruse pentru diversele tehnici şi forme ale războiului hibrid. Serviciile de intelligence ale lui Putin au făcut o mişcare cu bătaie lungă când au transferat în secolul al XXI-lea moldovenismul antiromânesc.

Ei l-au cosmetizat, modernizat şi chiar „europenizat”, fără să-i schimbe esenţa. Dacă le reuşeşte, „politrucii” imperiali vor trece Prutul pentru a făuri “naţiunea civică ardeleană, bănăţeană, dobrogeană” etc. (să nu-şi facă nimeni iluzii că acest scenariu este lipsit de fundament).

 Propaganda rusească reprezintă elementul de bază în modelarea mentalităţilor colective ale moldovenilor și a deciziilor lor electorale. Instituţiile statului nu au nici o strategie de a combate invazia nemilitară rusească sau de a rezista acesteia.

Nu există nici în interiorul societăţii civile şi academice a R. Moldova grupuri de experţi care ar cunoaşte sau ar studia în detaliu tehnicile războiului hibrid şi metodele paşnice prin care Moscova stăpâneşte instituţiile statului, minţile şi deciziile moldovenilor.

O analiză mai profundă a stării generale din R. Moldova ar demonstra că ea este foarte departe de suveranitatea statală, iar statutul ei real este de gubernie rusească întreţinută cu bani din România, UE şi SUA.

Această reușită a serviciilor ruseşti se datorează faptului că modelele lor de război hibrid sunt elaborate şi dezvoltate pe matricea moldovenismului antiromânesc, fiind totodată şi o dovadă că Moscova îşi va perfecţiona politicile pentru acest teritoriu, dar şi pentru întreg spaţiul românesc, schimbând, reinventând şi remodelând teoria stalinistă, care ţine până în prezent dezmembrată naţiunea română.

Doar demontarea moldovenismului antiromânesc ar deschide drumul spre “deşteptarea” R. Moldova şi integrarea ei definitivă şi ireversibilă în cadrul României europene.

Nu trebuie uitată ziua în care Rusia a cotropit și anexat Basarabia și Nordul Bucovinei, sfâșiind România noastră

Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciuni în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda rusească au transformat tragedia poporului român dezmembrat şi umilit la el acasă, într-o mare sărbătoare oficială şi un prilej de bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi. 

Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean în perioada de ocupaţie, excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia. 

Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare, încât şi astăzi, după 30 de ani de relativă libertate, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice, scrie jurnalistul unionist basarabean Alecu Reniță, în https://www.podul.ro.

Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea zi neagră, nenorocită şi blestemată din vara anului 1940, românii basarabeni şi bucovineni, au fost chipurile ”salvaţi” şi ”eliberaţi” de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul „ocupanţilor români”. 

Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” plesneau de ură împotriva românilor şi a României, o ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”.

Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi, care încetul cu încetul au devenit ostaticii teoriei staliniste care pretindea că moldovenii şi românii ar fi două naţiuni diferite care vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc. 

În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, românilor basarabeni si bucovineni li se băga pe gât de propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) care spunea că jandarmul român are insomnie şi stă ascuns pe dreapta Prutului şi aşteaptă momentul potrivit ca să-l treacă şi să ocupe Basarabia.În fapt, ca moldovean, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin, dacă nu îţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România. 

Şi după prăbuşirea URSS, triada trădătoare Lucinschi-Voronin-Dodon, a avut misiunea – sub masca apărării statalităţii moldave şi creării naţiunii civice moldovenești – să promoveze moldovenismul stalinist, să cultive ura faţă de tot ce e românesc, să păstreze în Constituţie art.13 care proclamă ”limba moldovenească”drept limbă oficială în statul R.Moldova şi să scuipe conştient pe istoria şi identitatea propriului popor. 

E o ruşine imensă să ajungi în secolul XXI, să stai în genunchi, să lingi talpa care te-a strivit şi să-i mulţumeşti Moscovei că te-a rupt de la părinţi, deportându-te într-un orfelinat sau lagăr de concentrare.

La 28 iunie s-au împlinit 82 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România noastră şi poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu şi nedreptăţile pe care le-a făcut împotriva unităţii și a existenței însăși a naţiunii române. 

Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către tancurile ruseşti vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu naţional în toată România și va rămâne şi după reîntregirea naţiunii.

Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat fiinţa românească în timpuri de restrişte, dar şi ca un avertisment tuturor cominterniștilor de pe ambele maluri ale Prutului, guvernanților, colaboraţioniştilor, cozilor de topor, slugilor şi vorono-dodoniştilor care se dezic de Identitatea, Istoria, Neamul şi Ţara lor.