CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM A RATAT ROMÂNIA ÎN URMĂ CU 75 DE ANI ADERAREA LA PLANUL MARSHALL ȘI OPORTUNITATEA DE A-ȘI RELUA RAPID RECONSTRUȚIA DUPĂ RĂZBOI


În urmă cu 75 de ani, secretarul de stat american George C. Marshall prezenta în Congresul American un plan ce s-a dovedit a fi cel mai de succes proiect de reconstrucţie civilă al secolului XX.

Președintele Harry Truman și Secretarul de Stat George Marshall. Marshall a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1953 pentru strategia sa „Planul Marshall”, care avea ca scop reconstruirea Europei după război. Sursa foto: Profimedia

European Recovery Program, cunoscut sub numele de Planul Marshall , a fost un program american de sprijinire a redresării Europei, dupa cel de al Doilea Război Mondial, prin acordarea de credite țărilor ruinate de războiul mondial care abia se încheiase, pentru eradicarea foametei și reconstrucţia Europei ruinate de război.

Pentru prima oară, proiectul lui George Catlet Marshall, la acea vreme secretar de stat, a fost prezentat însă pe 5 iunie 1947, în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Harward.

„Statele Unite fac tot ce le stă în putere pentru a pune pe picioare economia mondială. Politica noastră nu se îndreaptă împotriva unei ţări anume sau a vreunei doctrine politice, ci împotriva foametei, a sărăciei, a haosului.”

Programul era destinat tuturor țărilor europene, inclusiv Uniunii Sovietice, iar acceptarea și implementarea lui urma să fie negociată (de către Franța, Marea Britanie şi URSS) la Paris, în iunie-iulie 1947.

Stalin a acceptat inițial propunerea, crezând că este un nou program tip „Lend – Lease” şi a trimis la Paris o echipă de negociere consistentă, condusă de Molotov.

În mijlocul negocierilor, pe 30 iunie, Molotov a primit o telegramă cifrată de la Stalin, s-a îngălbenit, apoi și-a schimbat atitudinea şi a refuzat participarea la Planul Marshall.

Imediat Moscova a ordonat tuturor țărilor în curs de sovietizare să respingă acest Plan. Cea mai dramatică situație a avut-o guvernul cehoslovac, care acceptase deja invitația la Paris și care după ce a fost chemat la o discuție cu Stalin, pe 9 iulie 1947, și-a schimbat radical poziția.

Ulterior,ministrul de Externe cehoslovac Jan Masaryk, ce se opusese acestei decizii la întrevederea cu Stalin, va fi găsit „sinucis” pe caldarâm, peste câteva luni.

România, aflată la acea data sub ocupația sovietică, a primit invitația să participe la acest program, dar în data de 5 iulie a respins-o după ce URSS, la rândul ei, o respinsese.

Țările care au rămas în program au fost Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit și Germania de Vest. Între 1948 şi 1952, aceste țări au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care la acea vreme au însumat 14 mld.US$.

Numai în anul 1949, pentru proaspăt înfiinţata Republică Federală a Germaniei, au fost alocate 1,3 mld.US$.

Astfel, Planul Marshall a stimulat milioane de vest-europeni să se apuce de treabă şi să reconstruiască ce fusese distrus în război.

Câţiva ani mai târziu, producţia țărilor beneficiare ajunsese chiar mai mare decât cea de dinaintea celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Planul Marshall a consolidat Republica Federală în vestul continentului, dar a contribuit în acelaşi timp şi la accelerarea scindării deja previzibile a Europei, în Est şi Vest, când, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, începuse o competiție strategică acerbă între SUA și URSS pentru influență în Europa.

Foto: presedintele american Harry Truman semnează planul Marshall.

Între 1948-1958, vestul Germaniei, devenit între timp Republica Federală Germană, a cunoscut o creștere economică atât de mare, încât a început să se vorbească despre un „miracol german”. În 1950, producția industrială s-a triplat, iar șomajul a scăzut de la 10% la 4%. 

URSS era într-un avantaj considerabil, rezultat atât în urma înțelegerilor de la Teheran, Ialta, Moscova sau Potsdam cât și a faptului că trupele sovietice ajunseseră în inima Europei. Filosofia lui Stalin, devoalată de Milovan Djilas, era aceea că „…cel ce a ocupat un teritoriu este îndreptățit să-și impună sistemul social”.

În plus, țările occidentale erau distruse de război iar partidele comuniste, manevrate de la Moscova, tindeau să provoace revolte ori aveau șanse mari să câștige puterea în sudul Europei, prin alegeri.

Urmarea imediată a fost aceea că țările Europei de est, inclusiv România, au intrat pentru următorii 40 de ani în lagărul sovietic.

După Planul Marshall ambele blocuri au avut reacții în oglindă, cu decizii de tip acțiune – reacțiune. Dacă americanii au propus Planul Marshall, sovieticii au venit şi ei cu un Plan Molotov şi au fondat imediat Cominform-ul (în septembrie 1947), apoi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în 1949. Daca occidentalii au fondat NATO, în aprilie 1949, atunci sovieticii au venit cu Tratatul de la Varșovia.(https://www.hotnews.ro/cum-refuzat-romania-planului-marshall).

Conform https://www.contributors.ro/romania-si-planul-marshall, un documentar din Arhiva MAE al României, descria exact procesul de decizie pentru refuzul Planului Marshall.

Documentarul începea cu un mesaj al ministerului de Externe sovietic din 5 iulie 1947, adresat șefului diplomației române, Gh. Tătărescu, prin care informează că sovieticii refuză acest Plan. În acest documentar se găsesc şi telegramele șefilor de misiune din Franța, Marea Britanie, Olanda dar şi scrisori ale ambasadorilor români, cum ar fi Iorgu Iordan, ambasadorul României la Moscova, ce sugerau ce ar trebui să facă România.

Ministrul de Externe si vice-prim-ministru Tătărescu scria în aceste telegrame că amână decizia până pe 10 iulie, însă, pe 9 iulie, făcea public un Comunicat prin care Guvernul refuza Planul Marshall, spunând că „Guvernul român nu poate colabora cu o asemenea acțiune ineficientă în termeni economici și periculoasă, în termeni politici.”

El explica mai târziu reprezentantului american la București Melbourne că „… dacă eu sau colegii mei am devia de la politica sovietică, ar fi posibil să ne găsiți la Lacul Baikal, o regiune din Rusia..”

Cu toate notele de protest ale americanilor, în primăvara anului 1947 au loc arestări în masă ale liderilor opoziției iar, pe 14 iulie 1947 are loc arestarea lui Mihalache de la Tămădău și, imediat, a lui Iuliu Maniu.

În Jurnalul său, Grigore Gafencu povestește cum diaspora politică românească din Occident a redactat o Declarație pentru cei doi lideri, Bidault (Franța) și Bevin (Marea Britanie), care prezidau conferința de la Paris din 14 iulie, susținând Planul Marshall în numele celor 3 partide de opoziție din România și criticând Planul Molotov.

Competiția din timpul Războiului Rece a arătat fezabilitatea Planului Marshall, care se transformă după 1960 în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizație în care România a devenit, recent, stat candidat.

28/06/2022 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: